Recviem pentru Europa, un spectacol despre muncă, exploatare și lipsă de speranță la marginea Europei, interviu cu Nicoleta Esinencu

Pe 12/13/14 martie Teatrul SPĂLĂTORIE prezintă o premieră – spectacolul ”Recviem pentru Europa”. Acesta se va juca în spațiul Buncher (str. 31 August 1989 nr.137) cu începere de la ora 19.00. Am stat de vorbă cu Nicoleta Esinencu, autoarea textului pentru spectacol, parte a echipei Teatrului Spălătorie. 

Vitalie Sprînceană: Despre ce e spectacolul?

Nicoleta Esinencu: Spectacolul face parte dintr-o co-producție a Teatrului Spălătorie cu Schauspielhaus Graz din Austria cu care am lucrat la două spectacole. Unul a avut deja premiera în Graz acum o lună și are titlul: ”Rest of Europe”. În acel spectacol vorbim despre cum arată Europa astăzi – e un text scris de mine și prezintă Europa din punctul de vedere al marginalilor. 

VS: A periferiilor sau chiar a marginalilor din interiorul Europei?

NE: Ambele, adică atît din punctul de vedere al periferiilor cît și din punctul de vedere al marginalilor din interiorul Europei. Spectacolul ”Recviem pentru Europa”, pe care îl prezentăm acum la Chișinău reprezintă a doua parte a proiectului. Spectacolele funcționează independent unul de altul. L-am conceput și am lucrat la el în echipă, pornind de la ideea că vrem să vorbim despre ce înseamnă Europa pentru noi astăzi, ce înseamnă pentru noi Europa astăzi. În procesul de documentare am pus pe masă mai multe teme și probleme despre care am fi vrut să discutăm și la un moment dat tema exploatării muncii s-a evidențiat cel mai clar. De unde și am pornit să lucrăm pe această temă: exploatarea muncii, condițiile muncii în Republica Moldova, investitorii și investițiile străine. Am aflat lucruri dure… 

VS: Cum ați făcut documentarea spectacolului?

NE: Am lucrat în echipă, în principiu. Trebuie să recunosc că nu e un spectacol după un principiu documentar sută la sută – ca să compar cu alte spectacole la care am lucrat, cel despre Holocaust a fost un spectacol documentar sută la sută. E un text scris, dar în baza unei documentări destul de aprofundată și riguroasă. Cum ziceam, am lucrat în echipă – fiecare a căutat, unii au vorbit cu muncitori, au făcut interviuri, alții au citit materiale. Am lucrat și cu materiale existente deja – cum este articolul Corinei Ajder, ”Femeile Moldovei – muncă ieftină şi comodă pentru miliardarii Europei” (apărut pe Platzforma), apoi alte materiale din cadrul campaniei Clean Clothes Campaign. Am adunat materialele, le-am pus împreună, am lucrat cu istorii personale. În spectacol vorbim și despre tranziție, și despre faptul că mulți din familiile noastre au trăit în această perioadă în sărăcie, că mulți încă mai trăiesc în sărăcie sau la limita sărăciei, că întreaga noastră existență în tranziție a gravitat în jurul condiției ”de a te descurca” – cred că doar asta și facem: căutăm să ne descurcăm, căutăm cum să ieșim demn dintr-o situație în care sîntem umiliți în fiecare zi. Despre asta e spectacolul, astea sînt temele pe care le dezvoltăm și despre care încercăm să vorbim…

VS: Cum ați ajuns să jucați spectacolul la Buncher, în spațiul de la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice? 

NE: Am vorbit inițial cu o fabrică de textile dar în contextul materialului pe care îl aveam era clar că nu vor accepta. Fabricile camuflează foarte bine condițiile deplorabile, iar spectacolul ar fi dezvăluit situația din interior. Am căutat și alte spații – am vrut foarte mult să îl jucăm la o școală, la Centrul de Excelență în Industria Ușoară (fosta Școală Profesională de confecții), dar din păcate programul nostru nu a coincis cu programul lor – aveau și ei multe activități și din motivul acesta am optat, într-un final, pentru Buncher. Sperăm totuși că o să ajungem într-o zi să îl jucăm și la ei în școală. E importat să purtăm discuția (și chiar s-o pornim), de la ei, de la școală. 

VS: O ultimă întrebare: de ce crezi că e important să discutăm despre această temă, exploatarea muncii? Oare chiar e atît de grav? Oficialii, de exemplu, spun că existența locului de muncă contează, nu calitatea și conținutul lui.

NE: E mai grav decît percepem și știm noi în mod obișnuit și din acest motiv am ales să discutăm această temă. E o temă care îl vizează pe fiecare, în mod evident (pentru că relațiile de muncă nu stau strălucit nici în alte domenii), despre care nu vorbim pentru că ni se pare absolut OK. Ca să vă dau un exemplu: guvernul nostru, de fapt toate guvernele noastre, promovează în mod constant mesajul: veniți la noi, aici sînt cele mai mici salarii. 

VS: Noi sîntem cei mai ieftini. 

NE: Da, și e incredibil atît acest mesaj cît și lipsa noastră de reacție la el. Este de fapt sloganul acestei țări: Veniți la noi, noi sîntem cei mai ieftini și noi vă promitem că o să rămînem cei mai ieftini în următorii o sută de ani! Este incredibil că acest mesaj trece pe lîngă urechile noastre în fiecare zi și noi îl ignorăm cu desăvîrșire. Oamenii care sînt nevoiți să muncească în aceste fabrici în aceste condiții se găsesc de cele mai multe ori într-o stare de disperare totală și nu au cum să supraviețuiască altfel decît să accepte aceste locuri de muncă, să accepte să se umilească să lucreze în condiții inumane, să lucreze bolnavi ori pînă se îmbolnăvesc, să lucreze peste program.