Femeile Moldovei – muncă ieftină şi comodă pentru miliardarii Europei (1)

[label shape=”” type=””] Corina Ajder [/label]

 

În Republica Moldova, o femeie câştigă, în medie, 74% din venitul unui bărbat[1]. Dacă e să comparăm industriile dominate de femei cu cele unde majoritatea muncitorilor sunt bărbaţi, diferenţele în salarii dintre aceştia vor fi evidente. De exemplu, în industria confecţiilor, unde majoritatea angajaţilor sunt femei, se câştigă aproximativ 50% din salariile din industria electronicelor sau a automobilelor, în general dominate de bărbaţi[2]. Diferenţele dintre salariul femeii şi cel al unui bărbat în Moldova, în ciuda eforturilor considerabile cerute de munca dominată de femei, ilustrează situaţia îngrijorătoare a egalităţii de gen economice în Moldova.

Din cei 20,000 de muncitori angajaţi în industria textilelor în Moldova, mai mult de 90% sunt femei[3]. În ciuda orelor lungi de muncă şi a faptului că producţia din aceste fabrici se face pentru unele dintre cele mai profitabile companii din lume, salariul câştigat din munca în confecţii rămâne unul dintre cele mai joase din economie, cu condiţii de muncă departe de a fi decente. În acleaşi timp, profiturile globale ale proprietarilor unor brand-uri internaţionale de îmbrăcăminte sunt între cele mai mari pe glob. Amancio Ortego, proprietarul Inditex care deţine brand-urile Massimo Dutti, Bershka, Stradivarius sau Zara – care au produs inclusiv în Moldova – este pe locul 4 în topul miliardarilor Forbes în 2015, cu un venit de două ori mai mare decât cel al Mark Zuckerberg de la Facebook şi de 4 ori mai mare decât cel al lui Stefan Quandt de la BMW (apropo de industria automobilelor). Proprietarii brand-urilor H&M şi Nike se află şi ei în acelaşi top. Aceste profituri depind în mare parte de munca ieftină a femeilor din Moldova şi din alte ţări şi ar fi, probabil, mult mai mici dacă brand-urile ar oferi angajaţilor condiţii de lucru potrivite şi ar plăti muncitorilor care le croiesc hainele salarii decente.

La moment, croitoresele care produc hainele pentru aceste brand-uri trăiesc la limita subzistenţei în Moldova. Motivele pentru acest fapt sunt diverse: cusutul, ocupaţie “tradiţional feminină”, este văzut ca un lucru mai puţin calificat decât munca “bărbătească”, de exemplu în industria electronică, şi ar necesita mai puţin efort. Un alt motiv este că femeile sunt, în general, mai docile faţă de angajator şi rareori se mobilizează pentru a cere salarii mai mari, iar lipsa istorică de contestare a salariilor mici în industrie a dus la acceptarea lor ca un fapt firesc. De asemenea, în Moldova, venitul femeilor este adesea văzut ca un simplu “adaos” la venitul familiei, pentru care responsabil este soţul şi mai puţin ca un venit independent.

Industria textilelor în Republica Moldova

În Moldova sunt înregistrate 390 de fabrici de textile care produc preponderent (în jur de 90%) în sistemul lohn[4]. Acest sistem presupune că producţia este făcută pentru export la comanda clientului (brand-ul) în baza materialelor şi schiţelor oferite de acesta. Aceştia sunt atraşi de Moldova, între altele, datorită muncii ieftine şi a proximităţii acesteia de piaţa europeană, care permite economisirea costurilor de transport a mărfii[5]. În baza informaţiilor postate pe site-urile mai multor fabrici de îmbrăcăminte din Moldova, între brand-urile care au produs sau continuă să producă în baza acestui sistem în ţară se numără Max Mara, Benetton, Versace, Naf Naf, Tesco, Dolge & Gabanna sau Armani[6]. Studii recente arată că salariul plătit în industrie, inclusiv în Moldova, este minimul legal, care în Moldova astăzi este 1900 de lei[7] – cu posibilitatea de a câştiga suplimentar în baza muncii peste program[8]. Ponderea industriei textilelor în PIB în 2011 a fost de aproximativ 8%[9], în timp ce ponderea textilelor în export a crescut de la 16% în 2003 la 20% în 2013[10]. Principalele destinaţii de export sunt Italia (35%), România (12%), Anglia (11%), Germania (10%) şi Polonia (5%) în 2010[11].

Fuga după profit, pe spatele femeilor

Deşi hainele produse în Republica Moldova pentru brand-uri internaţionale, în special cele de lux, se vând la preţuri înalte în vest, salariul plătit pentru coaserea lor este mizer şi nu acoperă cheltuielile reale de trai. Statisticile oficiale arată că salariul mediu brut în industria textilă este unul dintre cele mai joase în economia Moldovei, la 3363 lei în 2014 (unde doar prelucrarea lemnului şi pescuitul generează venit mai mic). În practică, salariul pentru munca în confecţii în Moldova începe de la minimul legal în majoritatea fabricilor cercetate de Clean Clothes Campaign în Moldova[12]. Pe lângă salariul insuficient pentru trai, cercetarea arată că munca în confecţii se face cu multiple încălcării ale Codului Muncii şi ale drepturilor muncitorilor. În special, fabricile de confecţii plătesc muncitorii nu în baza orelor lucrate, dar, de cele mai multe ori, în baza numărului de bucăţi cusute. În fiecare lună, o normă de lucru este stabilită – cel mai des, ea fiind imposibil de realizat doar în baza orelor standard de muncă – şi astfel, lucrul peste program este răspândit, iar plata revine după sistemul “cât munceşti, atât primeşti”. În fabricile investigate de organizaţie, munca peste program include, pe lângă 1.5-2 ore suplimentare zilnice sau de 3 ori pe săptămână, şi lucrul în weekend şi în zilele de odihnă (toate, foarte greu de refuzat de muncitori fără a crea probleme cu managerii). Deşi legea cere plata la nivel dublu a orelor suplimentare, sistemul “la bucată” practicat în Moldova presupune că hainele cusute în timpul programului standard de muncă şi cele cusute peste program se plătesc la acelaşi nivel. Contractele pe scurtă durată sunt răspândite şi astfel prelungirea lor deseori depinde de realizarea orelor suplimentare şi în general satisfacerea managerilor. În fabrici, pauza de masă durează de obicei 20 de minute plus alte 10 minute după amiaza, iar în restul timpului se lucrează la viteză maximă, pentru a face faţă cerinţelor fast-fashion ale cumpărătorului, care îşi vrea hainele în vitrinele Europei cât mai curând. După cum ne explică o muncitoare la o fabrică de confecţii din Chişinău, “nimeni nu ne forţează să muncim peste program, dar dacă vrem să facem mai mulţi bani, nu avem de ales”. Şi pentru că numărul de bucăţi cusute în cele 8 ore ale zilei standard de muncă nu aduc venit suficient, majoritatea muncitoarelor lucrează sistematic peste program pentru a-şi creşte salariul. Chiar şi aşa, venitul obţinut nu depăşeşte 3000-4000 de lei[13].

Politicile Uniunii Europene, cele naţionale în Republica Moldova, dar şi cele la nivel de fabrică, doar contribuie la menţinerea acestei situaţii. De exemplu, Acordul de Liber Schimb al Moldovei cu Uniunea Europeană încurajează exportul de haine din ţara noastră spre UE şi stipulează scutirea de taxe de import a anumitor bunuri, inclusiv a articolelor de îmbrăcăminte şi a unor textile produse în Republica Moldova[14]. Cu toate că Acordul de Asociere UE – R. Moldova (care include Acordul de Liber Schimb) stipulează respectarea drepturilor de muncă în Moldova[15], acesta nu stabileşte un nivel de salarizare în industrie care ar evita căderea la nivelul salariului minim care creează sărăcie, în special în rândul femeilor din Moldova – principalele vizate de aceste politici. Practic, Acordul de Liber Schimb creează o nouă piaţă ieftină pentru brand-urile europene ale căror profituri depind de munca ieftină din ţări precum Moldova şi permite ca salarizarea muncitoarelor din confecţii să rămână la nivelul dorit de brand-uri şi permis de stat, care în practică înseamnă minimul oficial. În acest moment, textilele şi îmbrăcămintea se află pe primul loc în topul bunurilor importate în UE din Moldova, în valoare de 213 milioane de EUR sau 18% din volumul total de export spre UE în 2014[16]. Politicile naţionale ale Moldovei, în special salariul minim legal, care este cel mai mic din tot spaţiul European (cu excepţia Ucrainei după conflict), îşi aduce partea sa de contribuţie la perpetuarea situaţiei dificile a femeilor care muncesc în confecţii. În industria confecţiilor, plata începe de la nivelul salariului minim, iar cele mai înalte salarii câştigate în domeniu nu îl depăşesc cu mult pe acesta şi este în orice caz departe de a acoperi cheltuielile de trai[17]. Sindicatele în confecţii în Moldova recunosc aceste probleme dar revendicările lor sunt, de obicei, modeste şi nu sunt racordate la industrii specifice[18]. Deşi salariul minim se stabileşte cu consultarea sindicatelor, creşterea înceată a acestuia arată că puterea de convingere a sindicatelor este limitată în negocieri[19]. Iar la nivel de unitate, modul de plată “la bucată” – practicat în majoritatea fabricilor – înseamnă că muncitoarele vor sta multe ore peste program pentru a-şi îndeplini norma şi a câştiga un ban în plus faţă de minimul mizer promis de stat. În final, nici cea mai dibace muncitoare, cu ore suplimentare zilnice, nu speră să câştige mai mult de 4000 de lei[20].

“Made in Moldova” – motiv de mândrie sau practică de exploatare?

Dependenţa fabricilor de confecţii moldoveneşti de sistemul de producere în lohn presupune că brand-urile internaţionale dictează aproape în totalitate regulile de joc. Brand-urile internaţionale sunt foarte mobile şi au libertatea aproape totală de a abandona o piaţă oricând în favoarea alteia mai ieftine. Contractele cu fabricile de confecţii sunt prost plătite şi încheiate pe scurtă durată pentru comenzi specifice – în spiritul “no strings attached”. Producţia urmează să fie făcută repede, calitativ şi ieftin (de unde termenul de fast-fashion). Dacă brand-ul este satisfăcut, acesta poate încheia un nou contract, în aceleaşi condiţii nefavorabile pentru fabrică. Dacă nu este satisfăcut, sau dacă o altă fabrică îi promite forţă de muncă mai ieftină, acesta îşi poate muta oricând producţia. Sistemul forţează fabricile să asigure cea mai înaltă productivitate menţinând cel mai jos preţ posibil, pentru a rămâne competitive. La capătul lanţului se află muncitoarea în confecţii, care suferă cel mai mult în urma acestor condiţii.

Aşadar, lăsând la o parte euforia iniţială stârnită de inscripţia “made in Moldova” pe hainele purtate de europenii „bogaţi”, o analiză mai atentă a producţiei brand-urilor de lux în Moldova lasă puţine motive de entuziasm. Pe lângă “prestigiul” de a produce pentru brand-uri cunoscute şi cel generat de comerţul cu UE, practica arată că venirea brand-urilor scumpe în Moldova şi Acordul de Comerţ care le încurajează nu se traduc în salarii mai mari în confecţii sau condiţii de muncă decente în Moldova. În consecinţă, Moldova ca exportator de confecţii a atras tot mai mult atenţia mass mediei şi ONG-urilor internaţionale, care au documentat condiţiile proaste din industrie în ţara noastră. Un documentar produs în 2014 de postul TV francez M6 pentru emisiunea Capital arată condiţiile de muncă într-o fabrică din Moldova şi dificultăţile de a supravieţui cu un salariu mediu în confecţii în Moldova, în timp ce The Guardian scria în 2014 despre salariile mizere din industria îmbrăcămintei în spaţiul post-socialist, inclusiv în Moldova[21]. Un studiu al organizaţiei Clean Clothes Campaign, lansat în 2014, a identificat multiple probleme în industria confecţiilor în Moldova, în special salariile extrem de joase care nu permit acoperirea cheltuielilor elementare de trai, munca peste program ca unică soluţie pentru creşterea veniturilor, contractele de scurtă durată ale căror extindere deseori depinde de disponibilitatea muncitorilor de a lucra peste program[22] etc. Concluziile studiului realizat în spaţiul post-socialist, inclusiv Moldova, au fost prezentate în luna octombrie în faţa reprezentanţilor pentru relaţiile de muncă din cadrul Comisiei Europene şi a Parlamentului European, cerând respectarea drepturilor de muncă atât în spaţiul UE cât şi în ţările în proces de accedere la UE, inclusiv cele din Parteneriatul Estic din care Moldova face parte[23].

Implicaţii pentru viaţa cotidiană

Cum afectează munca în confecţii în condiţiile descrise mai sus viaţa de zi cu zi a femeilor[24]? Majoritatea muncitoarelor recunosc că în ciuda programului de muncă încărcat, cu banii câştigaţi nu îşi pot acoperi cheltuielile de trai şi nu îşi pot construi viaţa independent de ajutorul părinţilor, soţului, vecinilor ş.a.m.d. “Părinţii, care locuiesc la ţară, ne trimit produse şi bani în fiecare lună”, explică o muncitoare. Salariile mizere din industrie forţează alţi muncitori să se bazeze pe împrumuturi de la rude sau de la bancă pentru cheltuieli curente. Îngrijirea personală, plata pentru serviciile unui dentist, vacanţele în familie, participarea la evenimente culturale, cumpărarea cărţilor sau simpla socializare la o cafea sunt peste capacitatea financiară şi de timp a muncitoarelor în confecţii.

În plus, din cauza condiţiilor joase de trai şi a fricii că şi-ar putea pierde locul de muncă, mai multe muncitoare continuă să amâne extinderea familiei. O tânără cusătoreasă la o fabrică din Chişinău spune că ea şi soţul ei nu şi-ar putea permite să întreţină creşterea unui copil, deşi ambii şi l-ar dori cât mai curând posibil. Într-o industrie dominată de femei, fabricile nu îşi pot permite plata beneficiilor de maternitate pentru un număr mare de femei în acelaşi timp, iar în unele cazuri managerii fabricilor descurajează deschis muncitoarele de a-şi extinde familia.

Balanţa între muncă şi viaţa personală este cel mai evident afectată atunci când, după terminarea unui program de muncă de 9-10 ore, de la femeie se aşteaptă ca ea să dedice un număr de ore pentru îndeplinirea responsabilităţilor casnice. Pentru început, în Moldova, aşteptările de la femei sunt înalte. Ea este cea care are datoria de educare şi îngrijire a copiilor, de menţinere a curăţeniei în casă şi de a găti pentru întreaga familie. Cu salariul mizer câştigat din munca în confecţii, aceste femei nu îşi pot permite să angajeze o altă persoană pentru servicii casnice (fapt care, în orice caz, ar putea fi văzut ca un eşec în îndeplinirea datoriilor de femeie). În final, incluzând munca zilnică la domiciliu, femeia în confecţii munceşte peste 15 ore pe zi, iar din lista lungă de îndatoriri ale femei cel mai des este sacrificat timpul petrecut cu copiii.

De asemenea, studiul Clean Clothes Campaign arată că munca suplimentară este foarte greu de refuzat, iar muncitoarele au nevoie de un motiv întemeiat pentru a nu se prezenta la muncă peste program. Cei care muncesc doar pe durata celor 8 ore standard de muncă sunt adesea văzuţi ca “leneşi”, iar contractele încheiate pe durată determinată adesea pot fi prelungite doar pentru cei “harnici”. Practic, femeile cu copii sunt nevoite să petreacă mai puţin timp în familie pentru a nu deteriora relaţiile cu supervizorii şi a-şi creşte şansele de a-şi menţine venitul. Iar în final, în ciuda acestor eforturi, munca lor continuă să fie considerată “necalificată” în comparaţie cu cea a bărbaţilor.

Deşi cel mai des venitul adus acasă de femei este văzut ca un adaos la venitul familiei, această prezumţie nu este întotdauna valabilă din mai multe motive. În realitate, venitul câştigat în confecţii este deseori unicul salariu stabil într-o gospodărie. O parte din muncitoarele în confecţii sunt mame singure, iar salariul de cusătoreasă este venitul care susţine, nu în puţine cazuri, până la 3 persoane. O muncitoare dintr-un raion în centrul Moldovei ne spune că salariul minim câştigat din munca la fabrică este unicul venit cu care îşi întreţine cei doi copii după ce soţul a decedat. În practică, asta înseamnă că meniul acestei familii este compus din cele mai ieftine produse iar copiii sunt crescuţi, în mare parte, sub îngrijirea vecinilor şi a rudelor. În alte cazuri, munca sezonieră practicată de bărbaţi, în special în zonele rurale, nu este garantată pe întreaga durată a anului şi astfel salariul din confecţii este deseori principalul venit sigur într-o familie.

În loc de concluzii

Povestea Marianei, muncitoare la o fabrică de confecţii din Moldova

La momentul interviului[25], Mariana începuse munca la o fabrică din Moldova 4 luni în urmă[26]. Ea locuieşte într-un sat din apropierea localităţii unde se găseşte fabrică şi transportul zilnic spre/de la fabrică îi ia 2 ore.

„Este singurul loc de muncă mai aproape de sat. Noi nu avem pământ şi îmi cresc copiii cu 1500 de lei (salariul minim la moment n.r.)[27] primiţi de la fabrică. E salariul de începător. Dacă am noroc să prind ceva lucru sâmbăta, pot să fac un ban în plus. Ca toată lumea, trebuie să cumpărăm produse şi totul este foarte scump.”

Ca mamă singură cu doi copii de vârstă şcolară, Mariana spune că este imposibil de supravieţuit din salariu. “Cumpărăm cele mai ieftine şi mari sticle cu şampon, facem orez şi cartofi pentru copii şi poate o dată pe săptămână cumpăr o găină. E foarte greu dacă nu ai pământ. Acesta este unicul nostru venit. Fabrica nu îmi plăteşte transportul, aşa că pe microbuz plătesc 200 de lei în fiecare lună. Anul acesta am împrumutat 1000 de lei ca să cumpăr cele mai ieftine rechizite şcolare pentru cei doi copii şi sper să nu ne roage de la şcoală să achităm diferite taxe. Astel, în următoarele 3 luni voi putea plăti înapoi împrumutul.”

Mariana spune că, deşi nu plăteşte chiria, viaţa la ţară nu este cu mult mai ieftină decât cea la oraş. „Chiar dacă nu plătim chirie, trebuie să plătesc serviciile comunale de cam 1000 de lei pe lună, mai ales iarna. Cu salariul nostru este imposibil de trăit o viaţă normală. Toţi au rude care îi ajută. Oamenii cred că dacă trăieşti la ţară, ai pământ şi munca la fabrică e doar un adaos. Dar mulţi nu mai au pământ, nu mai este cine să aibă grijă de el. Ne trebuie măcar 400-450 de euro pentru o viaţă decentă”.

 

Situaţia muncitoarelor din industria confecţiilor în Moldova ilustrează şi reproduce inegalităţile de gen din ţară, cu complicitatea brand-urilor şi a politicilor UE şi a celor naţionale. La baza profiturilor brand-urilor superbogate se află un sistem de remunerare inechitabil în care salariul primit de muncitoare, inclusiv în Moldova, nu le acoperă acestora costurile elementare de trai în ciuda muncii dificile. Salariul mizer plătit în industrie este acelaşi atât în cazul hainelor produse pentru brand-uri cu preţ mediu cât şi pentru cele foarte scumpe. Deşi industria îmbrăcămintei aduce profituri mai mari decât în industriile dominate de bărbaţi[28], munca femeilor din spatele colecţiilor de modă este considerată mai puţin valoroasă în comparaţie cu cea făcută de bărbaţi şi nedemnă de un salariu decent. Dacă un palton Max Mara urmează să fie vândut cu cel puţin 1000 de Euro, de două ori mai mult decât un frigider sau un computer, cum ne explicăm faptul că femeia din confecţii primeşte, în medie, 3363 de lei, iar – cel mai probabil, bărbatul – din industria electronică – 6590? În loc să ridice nivelul de trai, salariile mizere din industria confecţiilor creează sărăcie în Moldova iar pentru că industria este dominată de femei, ele sunt cele care au cel mai mult de suferit în urma acestor practici. Situaţia cere urgent o schimbare de paradigmă, cu participarea tuturor celor care au o cotă-parte de responsabilitate. Despre eforturile existente în această direcţie şi propunerile de soluţii voi scrie în partea a II-a a acestui articol.

(Partea a doua a acestui articol va urma în curînd).

 

[1] World Economic Forum 2014, The Global Genderr Gap report,Tabelul 4, pagina 10, disponibil la: http://www3.weforum.org/docs/GGGR14/GGGR_CompleteReport_2014.pdf

[2] Pentru venitul mediu în funcţie de activitate, vedeţi http://statbank.statistica.md/pxweb/Dialog/view.asp?ma=SAL0151_EN&ti=Average+earnings+by+Economic+activities%2C+Years%2C+Sector+and+Months&path=../quicktables/EN/03%20SAL/SAL01/serii%20lunare/&lang=3

[3] European Business Association Moldova, Textiles Report: Republic of Moldova, disponibil la: http://eba.md/app/webroot/uploaded/Textile/Light_Industry_Report.pdf

[4] Ibid

[5] Moldovan Investment and Export Promotion Organisation, Investment and Export Promotion, Clothing and Textiles, updates in June 2010, available at www.miepo.md/public/files/Clothing___Textiles.pdf

[6] Clean Clothes Campaign 2014, Country Profile: Moldova, disponibil la: https://www.cleanclothes.org/livingwage/stitched-up-factsheets/stitched-up-moldova-factsheet

[7] Hotărârea Guvernului cu privire la cuantumul minim garantat de stat în sectorul real, disponibilă la: http://lex.justice.md/md/333943/

[8] Pentru o descriere detaliată a industriei confecţiilor în ţările post-socialiste, citiţi Clean Clothes Campaign 2014, Stiched Up Report, disponibil la: https://www.cleanclothes.org/resources/publications/stitched-up-1 Clean Clothes Campaign (CCC) este o uniune internaţională de ONG-uri şi sindicate care promovează drepturile muncitorilor în industria confecţiilor. În 2014, CCC a făcut o cercetare despre situaţia muncitorilor din industria confecţiilor în spaţiul post-socialist, inclusiv în Moldova. Rezultatele cercetării stau la baza raportul “Stiched Up” (Traşi pe sfoară), disponibil aici: https://www.cleanclothes.org/resources/publications/stitched-up-1

[9] Ibid.

[10] European Business Association Moldova, Textiles Report: Republic of Moldova, disponibil la: http://eba.md/app/webroot/uploaded/Textile/Light_Industry_Report.pdf

[11] Moldovan Investment and Export Promotion Organisation, Investment and Export Promotion, Clothing and Textiles, updates in June 2010, available at www.miepo.md/public/files/Clothing___Textiles.pdf

[12] Clean Clothes Campaign (CCC) este o uniune internaţională de ONG-uri şi sindicate care promovează drepturile muncitorilor în industria confecţiilor. În 2014, CCC a făcut o cercetare despre situaţia muncitorilor din industria confecţiilor în spaţiul post-socialist, inclusiv în Moldova. Rezultatele cercetării stau la baza raportului “Stiched Up” (Traşi pe sfoară), disponibil aici: https://www.cleanclothes.org/resources/publications/stitched-up-1

[13] Date estimate în baza interviurilor cu 40 de muncitoare în 3 fabrici de confecţii din Moldova în 2014

[14] Pentru o listă a acestor produse, vedeţi Anexa II la Protocolul II din Acordul de Asociere UE-Moldova, disponibil aici: http://eeas.europa.eu/delegations/moldova/documents/eu_moldova/text_aa_dcfta_eneur-lex.europa.pdf

[15] Articolul 31 din Acordul de Asociere UE-Moldova, disponibil la: http://eeas.europa.eu/delegations/moldova/documents/eu_moldova/text_aa_dcfta_eneur-lex.europa.pdf

[16] Comisia Europeana, Comerţul UE cu Moldova în funcţie de bunuri, disponibil la: http://trade.ec.europa.eu/doclib/docs/2006/september/tradoc_113419.pdf

[17] Cât de departe? Potrivit muncitoarelor intervievate în studiul Clean Clothes Campaign, cheltuielile de trai ale acestora au fost, în medie, de 399 de EUR lunar în 2014, sau de 5 ori mai mari decât salariul în confecţii: https://www.cleanclothes.org/livingwage/stitched-up-factsheets/stitched-up-moldova-factsheet

[18] De exemplu, cererile generale ale sindicatelor în 2015 le vedeţi aici: http://jurnal.md/ro/social/2015/10/8/sindicatele-cer-stabilirea-salariului-minim-unic-pe-tara-la-nivelul-minimului-de-existenta/

[19] Legea cu privire la modul de stabilire şi reexaminare a salariului minim, disponibilă la: http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=312773

[20] Potrivit interviurilor cu 40 de muncitoare în 3 fabrici de confecţii din Moldova în 2014

[21] Emisiunea e disponibilă aici: http://www.6play.fr/m6#/m6/capital/11506108-bientot-la-rentree-attention-au-budget

[22] https://www.cleanclothes.org/livingwage/stitched-up-factsheets/stitched-up-moldova-factsheet

[23] Detalii aici: http://www.livingwagenow.eu/uploads/images/Docs13.10%20A%20living%20Wage%20for/Europe%20panel%2013%20Oct%208.pdf

[24] Datele din această secţiune au fost colectate în 2013-2014 în urma interviurilor cu 40 de muncitoare în confecţii la 3 fabrici de confecţii din Moldova şi au stat la baza studiului “Stiched Up” al Clean Clothes Campaign.

[25] În aprilie 2014.

[26] La moment, fabrica producea pentru brand-uri cunoscute italiene.

[27] Amintim că în 2015 salariul minim este 1900 de lei.

[28] Vezi topul miliardarilor Forbes citat anterior.

 

Sursă imagine fundal.

 

Această investigaţie socială a fost finanţată de un grant oferit de Departamentul de Stat al SUA. Opiniile, constatările şi concluziile din articol aparţin autorului şi nu reflectă neapărat pe cele ale Departamentului de Stat al SUA.