Săptămâna trecută postul de televiziune ProTV s-a pomenit în centrul unei adevărate crize de imagine. Nimic, s-ar părea, inedit în această situație în timpurile moderne, fiecare companie cât de cât importantă s-a confruntat măcar odată cu o asemenea criză. Oamenii se mai opăresc cu cafele (McDonalds, 1992), se intoxică cu produse farmaceutice (Tylenol, Chicago 1982), în marile spitale se întâmplă cazuri de malpraxis, avioanele mai cad, iar companiile petroliere admit scurgeri de petrol în oceane (BP, 2010). Dar în lumea civilizată cazurile sunt tratate fără dramatism excesiv. Acele companii care, în loc să privească situația în față ca niște adulți, ezită, încearcă să se ascundă, sau mușamalizează lucrurile, nu mai supraviețuiesc crizei. Pentru că își pierd credibilitatea, fiind asociați de public cu un delicvent minor care a băut toată berea din frigider, și-a bătut fratele mai mic și a otrăvit din plictiseală cățelul vecinilor, iar atunci când a fost prins și tras la răspundere – tremură de frică, se justifică și dă vina pe alții.
Și ProTV se poartă anume astfel.
Chiar dacă sunt arhicunoscute modalitățile de depășire a unor asemenea crize: simpatizezi cu victima, îți asumi responsabilitatea pentru cele întâmplate, pedepsești vinovații, compensezi prejudiciul, informezi publicul despre toate măsurile pe care le-ai luat, după care începi a-ți reclădi imaginea.
Echipa de la ProTV Chișinău nu numai că nu a făcut nimic din cele enumerate. Proteviștii, actuali și foști, au făcut încercări absolut ridicole de whataboutism, muștruluind publicul că nu le pasă de problemele cu adevărat importante (Lorena Bogza), s-au făcut a nu ști ceea ce ar trebui să le fie rușine să nu știe: că ingerința în viața privată a unei persoane trebuie justificată prin interesul public (Vitalie Cojocari), și au chemat la înțelegere pentru situația delicată și nu foarte sexy în care s-au pomenit jurnaliștii vizați (Tatiana Țîbuleac). Abia la sfârșitul săptămâinii, după o petiție cu 3 mii de semnături pe rețelele sociale, o declarațe dată de victimă pentru ZdG, un boicot anunțat de cele mai importante ONG-uri, oprobriul public al celor responsabili de acea știre (și anume Artur Corgencea și Oxana Gorun) și retragerea publicității de companiile Mimi și Granat, au venit niște scuze aruncate printre dinți.
Nici un fel de
ȘOCANT! SCANDALOS! INIMAGINABIL! Deși n-a trecut decât o săptămână, ProTV este nevoit să-și ceară scuze! Află care vedetă a tras rușinea!
Nimic de acest gen. ProTV părea în general să nu realizeze că a avut și încă mai are de a face cu o criză de imagine. Oamenii care fac sau au făcut parte din echipa ProTV nu dădeau impresia că înțeleg unde au greșit, și că au greșit în general. Se purtau de parcă nu ar fi făcut nimic rău, de parcă totul ar fi fost o nebunie de moment, un fel de calamitate naturală care nu poate fi explicată sau controlată, și pe care poți doar s-o aștepți să treacă.
Fuga de realitate
Majoritatea au preferat s-o facă în tăcere, iar cei care s-au încumetat să discute despre subiect, au făcut-o într-o manieră care denotă confuzie și incapacitatea de a înțelege ce-i cu acest tărăboi și de ce se revoltă lumea? A fost o știre imperfectă, și? De ce noi? De ce acum? Pentru că în fond, în opinia lor, nu s-a întâmplat nimic diferit de ce se întâmpla și până acum în mai toată media din Moldova.
Reportajul făcut de ProTV la Ungheni, s-ar părea, se înscrie în același cadru logic, scandalos, pe placul maselor, care aduce multe vizualizări. Și atunci, de unde această furie? De ce se reacționează atât de pasional la un reportaj, aparent, ca oricare altul? Pentru echipa ProTV această reacție pasională pare să fi apărut din senin, când nimic nu prevestea o furtună.
În realitate, lucrurile nu stau chiar așa. În primul rând, Consiliul de Presă a mai sesizat și înainte Consiliul Coordonator al Audiovizulului. De exemplu, în iunie 2013 ProTV este avertizat public de CCA pentru difuzarea unui reportaj despre presupusul caz de viol al unui băiat de 9 ani din raionul Șoldănești*. Doar că ProTV, ca și motanul Vasile din fabulă, ascultă și mănâncă. Toate aceste avertizări nu au fost luate în serios niciodată, pentru că practica de a face știri scandaloase cu subiect sexual a fost normalizată pe piața media demult.
Cam de prin 2008, când Unimedia l-a expus public pe Veaceslav Iordan, filmat cu camera ascunsă în compania a două prostituate. Lumea a rămas încântată. Asta după ce în ipostaze jenante apăruse și consulul Ambasadei Române la Chișinău. Vreo doi ani mai târziu câțiva reporteri de la Jurnal TV au făcut mare haz de o secretară de la Ministerul Culturii, și iar mai toată blogosfera i-a susținut și i-a încurajat. Ba chiar ceva mai recent socialista de 23 de ani Marina Rădvan a fost ridicată în proțap, spre plăcerea și delectarea maselor! Și au mai fost și niște fete dezgolite într-o bibliotecă publică, prin care Jurnal pe semne că dădea de înțeles colegilor de la Pro că siteurile cu pornografii sunt un izvor nesecat de subiecte de știri. Nu mai amintesc de toate mizeriile de articole și reportaje despre lungimea fustelor la fete, și ciocurile de rață la moldovence.
Toate aceste mostre de neprofesionalism au fost cumva tolerate de public, deși au fost și voci care s-au revoltat (și eu sunt una din ele). Însă reportajul cu femeia de la Ungheni a fost ultima picătură. Oamenii au dat de înțeles că le-a fost de ajuns. Ei nu mai vor știri de dugheană, de hamburgher făcut din carne congelată de anul trecut, adică fast-știri.
Oamenii s-au săturat și de politică. Și de talk showuri politice, în care vreun politician bine hrănit le explică de ce ei o duc rău. S-au săturat și de prezentatoarele cu aspectul unor actrițe de filme pentru adulți. Și de jurnaliste fără scrupule, care au relații intime cu puterea, și nici măcar nu văd în asta o problemă de etică profesională și un conflict de interese.
Ei vor să vadă pe sticlă oameni reali, vor investigații interesante, teme relevante pentru viața lor și – nu în ultimul rând – reporterițe inteligente, care au un aspect profesionist, și își fac treaba fără să se complacă excesiv. Oamenii vor standarde, nu pretenții de standarde.
Oare de ce nu înțelege asta ProTV?
Gândirea de gașcă de la ProTV
Eliott Aronson, autorul cărții Animalul Social, spune că decidenții adesea cad pradă unui fenomen numit „gândire de grup”. Acest fenomen îi afectează mai întotdeauna pe cei care lucrează în grupuri omogene, ermetice, izolate de orice alte puncte de vedere, în special cele divergente. Echipa ProTV, al cărui nucleu este format din oameni care lucrează de mult timp împreună, se încadrează foarte bine în această explicație. În plus, există legături de rudenie prin alianță între membrii echipei: din câte am înțeles, Artur Corgencea este nașul lui Vitalie Cojocari, care este nașul Oxanei Gorun.
Potrivit lui Aronson, grupurile de acest fel se cred invincibile și atotștiutoare. Fiind aproape impermeabilă faţă de opinii divergente, o asemenea echipă va suferi inevitabil de o deficiență decizională.
Într-o asemenea grupare, loialitatea este întotdeauna prioritară față de evaluarea realistă și critică a situației. În cazul ProTV sentimentul inpunității se mai multiplică și la vedetism. Este firesc ca anume jurnaliștii care fac parte din asemenea găști să nu aibă cine știe ce considerație pentru ceea ce le spune Consiliul de Presă, sau chiar CCA.
Ei se au unul pe celălalt.
Și cu atât mai mult nu există considerație pentru ceea ce le spun oamenii de rând în comentarii, pentru că oamenii de rând nu știu ce-i acela un lead. Chiar dacă acești oameni de rând sunt medici, ingineri, profesori și alți profesioniști ale căror calificări cer mai multă pregătire decât ale lor, vedetele media nu văd ridicolul situației. Ele trăiesc într-o lume aparte și nu vor să accepte că cititul de pe prompter nu este fizică nucleară, că spectatorul este mai inteligent decât cred ele, iar modelul lor de business arată ca o construcție șubredă, și zoioasă, care face fast-știri. Iar când o dă în bară – distruge probele și nu acceptă responsabilitatea, modificând știrea inițială de pe site.
S-a întâmplat, de altfel, și la case mai mari.
Pe 28 ianuarie 1986, nava cosmică Challenger a exploadat de asupra cosmodromului Cape Canaveral. Challenger decolase în pofida faptului că mai mulți ingineri au prevenit că există niște riscuri legate de temperaturile joase care ar putea afecta motoarele navei. Însă decidenții de la Challenger erau orientați spre rezultat. Nava trebuia lansată cu orice preț! Nimeni nu vroia să se gândească la un eșec. Și de asta nimeni nici n-a făcut-o. Inițial, inginerii sceptici, nepreocupați de chestiuni de imagine, ci doar de întrebarea dacă ”drăcovenia aia va zbura sau nu” au fost ascultați. Pe măsură însă ce creșteau mizele și presiunea externă, aceștia au fost marginalizați și excluși din discuție. În noaptea fatală de înainte de catastrofă decidenții au votat în favoarea lansării, încurajându-se reciproc.
Și în scandalul Watergate, care a avut loc în America în anii 70 deciziile proaste luate în grup au întrecut orice imaginație. În scandal a fost implicată administrația președintelui Nixon, ulterior demis. Este, de altfel, singurul președinte demis vreodată. Cei vizați, deși erau juriști de profesie, depuneau mărturii false, distrugeau probele și ofereau mită. Aceste acțiuni se datorau aceluiași cerc închis al gândirii de sectă, al cărui figură centrală era președintele Nixon. Când acest cerc vicios a fost rupt, mulți s-au mirat de propriile acțiuni, ca și cum le-ar fi comis într-un vis, descriind atmosfera care exista în Casa Albă ca fiind ”una de irealitate”.
Ce-i de făcut?
Vlada Ciobanu speră că PRO TV chiar a învățat ceva din asta, dar după acele scuze aruncate printre dinți eu aș fi înclinată să cred că nu. Și mă aștept ca de data asta CCA să nu se mai limiteze la avertismente, ci să îi aplice o amendă usturătoare, pe măsura încălcării admise, care nu este prima. Sper că și profesoara își va face dreptate în instanță, iar dacă nu, va ajunge la CEDO. Și va obține compensații pe măsura calvarului prin care a trecut.
În general, toată campania pe care am făcut-o în jurul acestui caz a fost pentru ca acest lucru să devină posibil. Vreau ca legislatorii noștri să criminalizeze pornografia răzbunării și, poate, să mai perfecționeze și legea presei ca urmare a acestui caz. Pentru că viața privată merită protejată mai serios decât prin coduri deontologice.
În pofida faptului că am criticat Pro TV, există încălcări similare și la alte instituții media. Și vreau să cred că și alte televiziuni vor începe a trata cu mai mult respect subiecții știrilor, dar și pe telespectatori. Care, după cum ziceam, nu sunt proști. Și merită produse media mai bune, și televiziuni cu standarde mai înalte.
Preluat de pe blogul Lupanarul cu acordul autoarei.
Imagine de fundal: sursa.