Independenţă Cataloniei. Da sau Nu?

Asta sunt în măsură să decidă doar cei vizaţi direct, catalanii şi spaniolii. Nouă ne rămâne doar dreptul la opinie, care – prin definiţie – mereu va fi subiectivă.

La baza acestui (deja) conflict stau două motive principale: primul – economic şi al doilea – istoric.

1. Spania este divizată în 17 Comunităţi Autonome. 15 dintre ele, printre care şi Catalonia, au un sistem fiscal comun, care este compus din: impozite de stat gestionate de Stat, impozite de stat gestionate de Comunitate; impozite cedate în mod absolut Comunităţii şi impozite locale. Acest sistem este unul progresiv și se calculează în functie de capacitatea economică a fiecăruia: cine are mai mult, plăteşte mai mult. Catalonia, fiind considerată cea mai ¨bogat㨠comunitate, respectiv contribuie mai mult. E simplu.

Şi celelalte două Comunităţi? De un regim fiscal special beneficiază País Vasco (Țara Bască) şi Navarra. Conform prevederilor acestuia, toate impozitele sunt gestionate exclusiv de aceste Comunităţi. Nimeni nu se ceartă şi nu se împart banii între Stat si Comunitate pentru că puterea Centrală nu are nicio competenţă în materie fiscală. Evident că există o cooperare cu Statul spaniol şi, de fapt, regula este simplă: Comunitatea Autonomă contribuie la toate cheltuielile Spaniei în materiile care nu au fost cedate, care sunt direct gestionate de către Stat, iar aceasta nu se face în baza câştigurilor Comunităţii respective, ci în baza bugetului de Stat care se stabileşte anual. Este un sistem unic în lume ce datează încă din 1841, cu mici modificări şi excepţii în perioada dictaturii.

Dacă ar fi să alegem între a plăti o taxa fixă şi una care variază în funcţie de o sumedenie de factori, pe care am alege-o? Răspunsul este evident, iar asta ar părea a fi o soluţie şi alternativă pentru Catalonia, însă ei n-au acceptat-o când le-a fost propusă în vara anului 1980, alegând sistemul comun (1). Preşedintele Cataloniei atunci era deja Jordi Pujol, asupra căruia vom reveni.

Deci, Catalonia nu este dezvantajată, nu plăteşte mai mult decât restul şi nici nu a acceptat schimbarea spre un sistem mai avantajos la momentul când i s-a propus.

1. Un pic de istorie. Nu este cazul să intrăm în detalii pentru că ele ar fi prea multe, însă Catalonia a fost mereu un teritoriu important şi asta e indiscutabil. Ceea ce se pretinde azi este revenirea la ceea ce a fost cândva. Dacă urmăm acelaşi fir logic, înseamnă că ar trebui să ştergem toate hotarele lumii şi să le desenăm altfel sau, de ce nu, să se ceară anexarea fostelor colonii înapoi.

Vreau să aduc un exemplu care poate părea prea radical, dar cu siguranţă este relevant. În anul 711 teritoriul spaniol a fost cucerit de către musulmani. În doar câţiva ani (aproximativ 10) ei au reuşit să ocupe toată Spania, cu excepţia unor zone de la nord. Au reuşit să se menţină pe acest teritoriu mai mult de 700 de ani, iar abia în 1492 s-a încheiat cu brio procesul de ¨Recucerire¨ a Spaniei de către Regii Catolici (Reconquista). Totuşi, aportul cultural al musulmanilor în tot acest timp este incontestabil. Nu îi compar sub nicio formă pe catalani cu musulmani, vreau doar să se înţeleagă că istoria trebuie acceptată. Dacă azi ar spune cineva că Spania, inclusiv Catalonia, trebuie să redevină ceea ce a fost din 711 pînă în 1492, cred că toţi ar striga într-un glas că E ABSURD. Şi, probabil, ar avea dreptate. Ergo…

III. Politică şi actualitate.

După moartea dictatorului Franco în 1975, Spania a fost restructurată în totalitate şi odată cu intrarea în vigoare a Constituţiei în 1978 (valabilă şi azi) au fost puse bazele democraţiei. Fiecare Comunitate Autonomă are Parlamentul şi Guvernul său, doar puterea Judiciară e unică pe întreg teritoriul ţării.

Preşedintele Cataloniei, din 1980 pînă în 2003, a fost Jordi Pujol (menţionat mai sus). Din anul 2012, ca urmare a unor reclamaţii aduse familiei Pujol, a fost iniţiată o anchetă care a scos la iveală infracţiuni economice de proporţii deosebit de mari efectuate de mai mulţi membri ai familiei Pujol. Este o autentică Santa Barbara. Este greu să faci un calcul pentru că anchetă nu este finalizată, dar în total se zice că ar fi vorba de un furt de cel puţin trei miliarde de euro. Au trecut 5 ani şi nimeni nu a fost arestat, doar unul din fii a fost declarat vinovat şi arestat, ca într-un final să fie eliberat pe cauţiune (3 milioane de euro) pînă când se hotărăşte recursul în instanța superioară. Pe de altă parte, acesta nu este unicul caz de corupţie în Spania. În ultimii ani acestea au apărut ca ciupercile după ploaie, însă dacă e să raportăm gravitatea delictului la teritoriul în care acesta s-a produs, Catalonia câştigă detaşat, din păcate.

Şi ce legătură are asta cu independenţa?

Mai este un detaliu important. Parte din aceste cantităţi colosale au fost depozitate în Andorra (paradis fiscal). În 2014 Andorra a semnat Declaraţia cu privire la Schimbul de informaţie în Materie fiscală care va intra în vigoare în 2018. Acest schimb de informaţie va fi realizat cu celelalte ţări semnatare, printre care şi Spania. Dacă Catalonia se declară independentă, nu va mai fi afectată de această prevedere.

1. Noua Lege

Din 8 septembrie 2017 în Catalonia a intrat în vigoare Legea 20/2017, numită şi Legea Tranzitorie a Republicii. În această lege se asigură respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor în aceleaşi condiţii ca şi pînă acum. Se insistă pe faptul că cetăţenii nu vor fi defavorizaţi din cauza acestei schimbări. Modificările esenţiale sunt:

1. Crearea a două instituţii care au rolul de a asigura autoguvernarea „noii justiţii” în mod independent, dar în acelaşi timp coordonată cu puterea executivă. Camera de Conducere a Curţii Supreme, care exercită guvernarea sistemului judiciar, este compusă din preşedintele Curţii Supreme, preşedinţii Camerei de Conducere, preşedinţii Curţilor Provinciale şi 5 judecători aleşi de Parlament, pentru absolută majoritate. Comisia Mixtă, care reuneşte Corpul de Conducere al Curţii Supreme şi Guvernul Cataloniei, are funcţii relevante precum numirea preşedintelui Curţii Supreme şi a Preşedinţilor Camerelor acestei Curţi (extras din preambulul Legii).

Deci, sunt două instituţii ce au drept scop asigurarea independeţei justiţiei, dar despre ce indepndență poate fi vorba atunci când membrii sunt propuşi de Parlament şi se mizează pe colaborarea cu puterea executivă? Ah da, articolele 36 şi 40 stabilesc imunitatea Preşedintelui şi a membrilor Guvernului. Nu este nimic deosebit, de fapt, pentru că orice Constituţie democratică include astfel de dispoziţii. Interesant este însă că, în cazul în care se comite totuşi un delict, ține de competenţa exclusivă a Curţii Supreme de Justiţie din Catalonia să decidă asupra acuzaţiilor şi procesului de urmărire penală. Dar cine numeşte Preşedintele acestei Curţi Supreme? Corect, Comisia Mixtă împreună cu Guvernul. Totul se roteşte in acelasi cerc.

2. Cel mai notabil este crearea şi reglementarea Sindicatului Electoral care, pentru prima dată de la recuperarea autonomiei politice la sfârşitul secolului trecut, stabileşte un sistem catalan de garanție a proceselor electorale diferite de cel reglementat de legislaţia spaniolă. Acest sindicat este alcătuit din Biroul Electoral din Catalonia, Biroul Electoral din Aran, asociaţiile electorale şi secţiile de votare. Biroul Electoral din Catalonia, configurat ca un organism independent, imparţial şi permanent, devine unicul responsabil pentru procesele de participare electorală, consultativă şi cetăţenească, fără a se exclude controlul judiciar. Biroul Electoral din Catalonia este format din 7 membri aleşi de Parlament cu majoritate absolută, dintre care 5 sunt jurişti de prestigiu sau experţi politici şi 2 sunt judecători (extras din preambul).

Acest Sindicat, evident ales de către Parlament, are un monopol absolut în materie electorală. Printre funcţiile sale se numără şi desfășurarea sondajelor, monitorizarea condiţiilor de imparţialitate şi pluralism al mass-mediei publice şi private în campaniile electorale etc.

Alte schimbări importante nu sunt. Apropo, articolul 25.1 continuă de fapt linia logică a Constituţiei spaniolă, declarând că: „Toate persoanele sunt obligate să contribuie la menţinerea cheltuielilor publice în funcţie de capacitatea lor economică”, conform aceluiaşi principiu de progresivitate explicat la început.

Articolul 4 menţionează că normele de Drept Internaţional şi legislaţia Uniunii Europene vor fi respectate în aceiaşi termeni ca şi până acum. S-a făcut cumva abstracţie de faptul că Spania este membră UE, iar Catalonia nu, deci, prin urmare, nu poate aplica legile acesteia. Important este ca cetăţenii să se simtă la fel de „protejaţi” de lege, chiar dacă garanţia e absurdă.

1. Concluzii

Nu le voi trage. Am scris doar ceea ce ştiu. Ar fi trebuit ca guvernul central să reacţioneze altfel pe 1 octombrie în contextul unui referendum declarat în repetate rânduri ilegal? Probabil.

Trebuia Catalonia să reacţioneze altfel în contextul în care au fost avertizaţi de faptul că se va acţiona violent în cazul organizării acestui referendum ilegal? Probabil.

Au circulat în toată lumea imagini cu violenţele din 1 octombrie, cu siguranţă reale şi emoţionante.

Mai puţin populare au fost însă cele cu urnele de vot pline cu buletine deja de dimineaţă şi cu cei care votează de câteva ori.

Note:
1. Această informaţie nu este publică, de asta voi deschide o mică paranteză şi voi dezvălui sursa şi contextul. Declaraţia a fost făcută în ianuarie 2016 de Pedro Luis Uriarte, Preşedintele Comisiei de Negociere a acestei legi, la o conferinţă în Santander şi, din fericire, există o prezentare power point care confirmă cele spuse.

Sursă fotografie: Sputnik International.