Cristian-Dan Grecu
Trăim în vremuri tot mai sumbre din punct de vedere a politicii de stradă. Dreapta fascistă și ortodoxistă ocupă tot mai mult spațiile sociale, culturale și economice ale orașelor cât și a zonelor rurale. Discursul general și larg răspândit (și, desigur, legitimizat, aprobat, perpetuat) este acela al unei drepte care, în ciuda diferențierilor ei, găsesc teren comun unde se solidarizează și construiesc noi structuri de schimbare socială.
Ca atare, consider nevoia unui apel deschis – să-l numim așa – la o revenire la munca comunitară pe care trebie să o facem cât mai mulți dintre noi, mai ales în aceste vremuri.
În ciuda diferențelor noastre pe vasta paletă ideologică, trebuie să admitem faptul că una sunt credințele proprii și alta este munca socială. Diferențele sunt bune, atâta vreme cât acestea nu se ciocnesc între ele (fiind la capete opuse ale sferei ideologice), și atâta vreme cât indivizii care fac parte din aceste diferențe sunt conștienți de ele, și le pot asuma și sunt dispuși să înțeleagă diferențele în scopuri funcționale, în scopul grupului din care fac parte, voit sau nu. Nu ne putem impune credințele asupra unui grup, ci grupul trebuie să se formeze organic, fondat pe principiile comune ale tuturor invidizilor parte la el.
Nu pot spune decât că una din cele mai mari nevoi în acest moment este aceea de contexte de micro-politică. Primul pas către deschidere este simplificarea teoriei, preschimbarea ei dintr-o narativă discursivă la care poate adera doar cel cu capacitatea de a o înțelege într-un timbru al unei narative mai general acceptate. Da, sunt conștient că unele dintre teorii, problematici, paradigme, etc., nu pot funcționa decât în sfera unor concepte complicate și complexe, vaste și într-o permanentă schimbare, dar putem fi de acord că există destul de multă teorie politică, socială, economică pe care o acceptăm ca fiind corectă din punctele noastre de vedere ce se pot simplifica într-un mod fluid, plăcut, mai narativ decât academic.
Producția de informație de bază este un pas important. Există grupuri de oameni care ne interesează și știm că ar rezona cu ideile noastre – și atunci, ce este de făcut? Trebuie să înțelegem grupul pe cât de mult posibil și să-i înțelegem modul de a dialoga, de a-și prezenta problemele și fericirile, în așa mod încât să putem reproduce acest sistem de limbaj sub forma unor broșuri, fluturași, ziare cu temă informativă. Întotdeauna trebuie să tatonezi terenul mai înainte, căci un teren tatonat este un teren cunoscut. Trebuie să înțelegem reacțiile oamenilor, bune sau rele, pozitive sau negative față de munca pe care o facem, spre a putea să ne schimba modalitățile de a disemina informația dorită. Iar oamenii interesați vor veni de la sine, căci majoritatea dintre noi ne punem așa de des întrebarea ”și, ce e de făcut?”, iar când cineva vine cu o opțiune cu care rezonăm, ne raliem sub umbrela acelui om sau grup.
Trebuie să ne construim și sub formatul unor facilitatori. Trebuie să existe oameni care sunt capabili și dispuși în a purta discuții cu acei oameni interesați, pentru că grupurile au, în general, problemele diferite în aparență, dar cu ajutorul cuiva dispus în a discuta, se poate ajunge la situația în care problemele structurale, cauzale, vor ieși la iveală. Teoria funcționează doar când oamenii sunt dispuși să înțeleagă mai mult decât se vede, iar cu cât mai puțin generală este teoria, și mai centrată pe exact problematica grupului, cu atât cresc șansele ca acel grup să preia paradigma de gândire și să acționeze în cadrul acesteia.
Să nu uităm niciodată să reamintim istoria. Și să prezentăm acele contexte în care teoria pe care am simplificat-o funcționează. Prima trebuie prezentată ca o poveste scurtă și la obiect, pe când a doua trebuie prezentată inițial ca o poveste, și mai în detaliu, structuralicește vorbind, acelora care prezintă mai mult interes.
De ce istoria ca o poveste? În ciuda nevoii de a o cunoaște pe cât de bine posibil, să nu uităm niciodată că ce a fost a fost – o viziune larg răspândită legată de istorie. Faptul că oamenii zic în general că istoria se repetă, dar în cea mai mare proporție, numai greșelile din trecut, indică un anume grad de a vedea istoria ca pe un val distrugător care tot revine, și nu ca pe o forță a schimbării. Și nu e ca și cum multora dintre noi ne-a plăcut istoria decât de când am avut interacțiuni tot mai dese și mai in depth cu ideologia.
Pe când ceea ce există deja și funcționează trebuie folosit în cel mai constructiv mod: da, există antecedente, chiar în acest moment. Undeva în lumea asta, oameni ca și noi fac schimbări importante în grupul și comunitatea în care trăiesc.
A simplifica discursul și a discuta cu oamenii sunt cei mai importanți primi pași în a crea legăturile cu acele grupuri care doresc, într-un fel sau altul, schimbarea. O broșură, un ziar săptămânal sau lunar, discuții cu comunitatea, crează contextul în care oamenii devin conștienți unii de ceilalți și încep un proces de schimbare socială și politică. O schimbare individuală și de grup. Iar când grupurile încep să se închege, se poate începe crearea unui context care se auto-legitimizează și contestă diverse structuri de administrație a cartierului, orașului în care locuiesc (și nu numai).
O dată formate grupurile, acestea vor începe să-și formuleze anumite cerințe. Fie că este vorba de iluminat stradal, de locuințe, de spații sigure, și altele, aceștia încep să creeze o forță. Ședințe comune, cerințe, alegerea unui deputat/reprezentant care poate fi rechemat în orice moment și nu are puteri decizionale, ci doar joacă rolul unui mediator între grup și administrație. Acesta se duce să prezinte la administrație cele decise de către comunitate, și va cere ca să fie rezolvate. Și de aici înainte, e la latitudinea fiecărui grup să aleagă care este cea mai bună metodă de a continua.
Ca atare, ce doresc eu să subliniez că cea mai importantă muncă este chiar aceea pe care, de multe ori, o considerăm redundantă. Mulți dintre noi am făcut astfel de munci comunitare în trecut, și, fie că am reușit, sau nu, am obosit. De aceea cred, pe baza experiențelor anterioare (personale și a altor oameni) că nevoia schimbării discursului într-unul simplificat și larg acceptat este una mare. Nu este ceva ce se poate face de pe o zi pe alta. Nu este o muncă ușoară, dar este mai mult decât nevoie ca să fie făcută, mai ales în perioada aceasta și cea care va continua.
Deja există grupuri în diferite orașe ale României care fac munci comunitare, pe probleme locative, nevoi imediate ale oamenilor și grupurilor discriminate. Și de aceea trebuie să începem să fim cu cât mai multe grupuri posibil. În probleme locative, nevoi imediate, facilitări comunitare, spații verzi, etc., care își vor păstra autonomia, și se vor coaliza sub diferite forme spre a deveni mai puternici în cartierele și orașele în care activează. Și chiar și la un nivel național. Autonomiile acestor grupuri trebuiesc păstrate, căci doar grupul știe ce este mai bine pentru grup și în munca pe care o depun. Iar comunitatea care se formează în jurul acestor grupuri sunt, în mod organic, legate de grup și nu de afilierile extra-grupale.
Mici atomi care formează fel și fel de revoluții moleculare și contexte fertile schimbării – nu generale, ci locale. Căci schimbările locale, chiar și dacă mici, devin exemple de urmat de către alții, experiențe care se pot observa ca fiind funcționale și că produc și aduc schimbările de care au nevoie cei implicați – și nu numai.
