Introducere: mass-media și religie, preliminariile unei discuții.
Discuția despre religie și mass-media poate fi purtată în mai multe feluri. Pe de o parte instituțiile religioase utilizează instrumente mediatice – radio, televiziune, site-uri web, rețele sociale, blog-uri, canale Skype, cinematografie documentară, canale youtube și podcast-uri, transmisiuni live (ce pot include atît servicii religioase tradiționale – slujbe în centrele religioase, rugăciuni colective – cît și anumite servicii religioase precum ”împărtășania” sau ”spovedania” la distanță prin Skype sau mesagerie instantanee) pentru a comunica cu publicul general. Pe de altă parte, instituțiile religioase se transformă sub influența mass media, tind să se comporte în anumite feluri în funcție de necesitățile și rigorile cîmpului mediatic și să devină asemănătoare (în calitate de comunicatori publici), în pofida diferențelor teologice. Formulat pe scurt, nu contează dacă grupurile religioase cred că Isus (pentru a lua un exemplu mai familiar) ar fi Mesia sau ar fi doar unul dintre proroci, contează că toate aceste grupuri sînt obligate de statutul lor de instituții publice într-o lume a comunicării mediatice să plătească purtători oficiali de cuvînt și departamente de PR.
Un alt aspect al acestei discuții ar fi chestiunea mai generală dacă nu cumva așa-zisa ”revenire” publică a religiei după intensele procese de secularizare de la mijlocul sec. XX se datorează nu atît revenirii propriu-zise a religiozității tradiționale, ci mai degrabă creșterii atenției (și prezenței) mediatice de care se bucură religiile și credințele religioase. Altfel spus, atunci cînd vorbim despre fenomene precum creșterea influenței religiei în politica internă și externă, autoritatea sau încrederea de care se bucură instituțiile religioase, ar trebui să ne întrebăm dacă vorbim (avem în vedere) instituția religioasă ca atare sau activitatea (proiecția/percepția) ei mediatică.
(Luată separat, concepția ”revenirii” religiei e foarte problematică. Pe de o parte aceasta ar presupune existența unei epoci anterioare în care credința era mai ”profundă” și mai ”firească”, ceea ce, așa cum au arătat destui cercetători, nu e cazul. Ca să dau un exemplu: în baza unor documente și rapoarte interne ale Bisericii Catolice în Evul Mediu, Rodney Stark a găsit un nivel scăzut de cunoaștere a dogmelor religioase – cele 10 porunci, rugăciuni – chiar și printre slujitorii Bisericii (1). Pe de altă parte, concepția ”revenirii” religiei e problematică și din motivul că ar presupune că ceea ce revine e cumva o formă similară a ceea ce ar fi ”dispărut”. Or a echivala religiozitatea începutului de secol XX – în termeni de credință, frecventare a riturilor, identitate religioasă și apartenență la un grup religios – cu cea de la începutul sec. XXI sau cu cea din sec. XVIII e un exercițiu riscant și dificil din punct de vedere metodologic.)
Altfel spus, impresia ”revenirii” religiei în epoca contemporană s-ar putea datora nu neapărat redescoperirii unor adevăruri sacre în condițiile capitalismului neoliberal (deși religia, așa cum arată destule grupuri și curente precum Teologiile Liberării, poate să ofere o critică relevantă sistemului capitalist mai ales în ceea ce privește dezumanizarea și transformarea tuturor lucrurilor, inclusiv a ființelor umane și valorilor fundamentale, în bunuri economice pe care acesta o presupune).
Mai degrabă, această ”revenire a religiei” ar fi explicabilă prin prisma faptului că liderii religioși sînt tot mai prezenți în spațiul mediatic (2).
Ca să dau un exemplu: Papa Francisc are un cont twitter, cu peste 13 milioane de urmăritori, și un altul instagram, cu peste 4 milioane de fani, iar declarațiile sale sînt distribuite pe facebook, la tv, radio și în ziare. Deci nu e de mirare că acesta (precum și acțiunile sale) reprezintă de multe ori centrul preocupărilor mediatice, apărînd pe prima pagină a ziarelor și portalurilor media.
Dar aceasta nu înseamnă neapărat că religia a devenit mai importantă ori că e un factor explicativ sau că i-a crescut ponderea: faptul că o imagine a Papei Francis apare în ziar mai trebuie suplimentat, în cercetări, și cu discuția rubricii la care apare: dacă apare la rubrica Monden, la cea tabloid sau la cea a bîrfelor e cu totul altă discuție decît cînd apare la pagina discuției despre rezultatul intervențiilor sale pe teme precum încălzirea globală (3) sau inegalitățile produse de economia capitalistă.
La aceste explicații ale ”noii vizibilități a religiei” ar trebui să se adauge și atenția sporită asupra religiei din partea politicului. Evenimente precum atacurile din 2001 din SUA, emergența Al Quaeda și ISIS, discuțiile asupra vălului islamic pentru femei în mai multe țări europene (Franța mai ales) au re-adus, în discuțiile și politicile publice ”religia” ca factor explicativ al unor comportamente individuale și de grup, ca ”ideologie” pentru diverse mișcări sociale etc.
Schimbarea politico-mediatică este însoțită de o schimbare metodologică – astfel David Smilde și Matthew May, autorii unui studiu comisionat de Social Science Research Council cu privire la emergența paradigmei ”tari” în studiul sociologic al religiei, găseau că, în acest cîmp de cercetare, un număr tot mai mare de cercetători tind să considere religia, în studiile lor, ca variabilă independentă, adică ca factor ce exercită influențe asupra altor fenomene sociale – și nu invers, ca derivat al acestora, precum era anterior (4).
Mass-media, însă, nu este doar un mediu neutru în care instituțiile religioase își desfășoară o parte din activități. Ea reprezintă un cîmp complex (aflat în relație cu alte cîmpuri – economic, politic, cultural), ce impune logici specifice și cauzează mutații profunde în țesutul religios:
– alterează structura și funcționalitatea instituțiilor religioase,
– le modelează după un anume calapod al comunicatorilor (în așa fel bisericile ajung, la fel ca și corporațiile, să aibă imagine publică de care trebuie să se îngrijească, departamente de relații publice, purtători de cuvînt delegați oficial (care să mențină relațiile cu publicul, mai ales cu presa),
– le impun să reacționeze în ritmurile media (adică în ciclul 24 de ore din 24),
– le impun să genereze conținut mediatic – evenimente, acțiuni, relatări – și să ofere instrumente de vizualizare (canale youtube, RSS feed) și distribuire în masă a acestuia (butoane facebook, twitter, odnoklassniki, Pinterest) după aceeași logică imperativă pe care le au instituțiile publice nereligioase etc.
În acest sens mass-media transformă într-un mod semnificativ instituțiile religioase, relaționarea lor cu publicul religios, comunicarea lor cu ”publicul” general (în regim constant, plurivoc și pe platforme diverse), religiozitatea publică și privată (care oscilează între evenimente publice de genul Drumului Crucii, organizat oficial de Mitropolia Moldovei, și postările de pe facebook sau odnoklassniki, în spațiul ortodox, cu icoane, Hristoși, cruci și altele, distribuite de mii și mii de oameni). Biserica orientată mai mult spre teologie devine, într-un sens, Biserică orientată mai mult spre comunicare cu publicul.
Fiecare dintre transfomările menționate mai sus ar merita, în mod evident, o discuție elaborată aparte. Eu mă opresc la un punct care mi s-a părut cel mai rar abordat în discuția despre religie și mass-media în Republica Moldova – liderii mediatici religioși informali, adică persoane mediatice religioase (cu funcție formală sau fără funcție formală în ierarhia bisericească) care vorbesc pe teme religioase, produc discurs religios, se pronunță uneori în numele cultelor lor.
1. Cine sînt liderii (mediatici) religioși.
Instituțiile religioase oficiale (biserici, moschei, culte înregistrate) nu sînt nici pe departe unicul emițător autorizat de discurs religios. Dacă la nivel instituțional majoritatea cultelor religioase au dezvoltat algoritmi de ”relații cu publicul”, fie prin crearea unor structuri specifice care au această misiune, fie prin desemnarea unor persoane cu drept de a vorbi în numele comunității/cultului, la nivelul discursului general despre religie, vorbirea instituțională este concurată puternic de alte ”voci” informale: bloggeri religioși, forumuri și site-uri, pagini de facebook, canale video pe youtube.
Aceste voci informale – Savatie Baștovoi, Ghenadie Văluță sau Ion Andronache în cadrul Bisericii Ortodoxe (Mitropolia Moldovei), Vitalie Marian (pînă prin 2015, în cadrul Bisericii Baptiste) – distribuie mesaje religioase, fac comentarii și intervenții pe teme religioase, participă la evenimente publice sau se produc ca vorbitori, în cadrul mass-media, în numele întregului grup/cult religios.
Mai mult ca atît: ei au vizibilitate (și cel mai important – public), uneori mai numeros decît structurile religioase oficiale din care fac parte (chiar dacă uneori, cum e cazul lui Ion Andronache, ei sînt, din punct de vedere al stabilimentului oficial, figuri marginale).
Această tendință e înregistrată și de sondaje sociologice care investighează religia în Republica Moldova. Voi cita ultimul (și unul dintre cele mai bine realizate) sondaj la temă: Biserică și Stat în Republica Moldova, realizat în 2017 de Ovidiu Voicu, Jennifer Cash și Victoria Cojocariu la comanda Fundației Soros Moldova (5).
Una dintre diagramele studiului, cu nr. 11 (pag. 16) arată nivelul de încredere al respondenților în unele figuri religioase, deopotrivă din ierarhia formală a cultelor (mitropolitul Vladimir, mitropolitul Petru Păduraru, muftiul Sergiu Sochircă, pastorul Valeriu Ghilețchi, episcopul Marchel) dar și figuri religioase mediatice (preotul Ghenadie Văluță, în privința căruia, de exemplu, există o interdicție a Mitropolitului Vladimir de a oficia, dar care e foarte activ în spațiul public, mai ales cu prilejul Marșului Diversității al comunității LGBT, ieromonahul Savatie Baștovoi (a cărui pagină e urmărită pe facebook de aproximativ 28 mii persoane, de vreo 5 ori mai mulți decît pagina oficială a Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove și de vreo 8 ori mai mult decît pagina oficială a celeilalte mitropolii, cea a Basarabiei).
De exemplu, indicatorii de încredere pentru Ghenadie Văluță (figură religioasă mediatică) și cei pentru mitropolitul Petru Păduraru (conducător formal al unui cult recunoscut) sînt identici (imagine).
Cazul lui Ghenadie Văluță este unul foarte interesant deoarece acesta este, ca imagine și influență publică, un produs sută la sută mediatic. Altfel spus, chiar dacă ierarhia oficială a Bisericii i-a luat acestuia prerogativa de a vorbi în numele bisericii și de a face slujbe, Văluță continuă, informal (din punct de vedere al Mitropoliei Moldovei) dar public, să vorbească și acționeze în numele Mitropoliei Moldovei (cum o face an de an la marșurile LGBT, unde adună susținători și face acțiuni religioase publice – rugăciuni, pichetări etc.).
E interesant de văzut indicatorii în interiorul cultului religios: de exemplu, cifrele privind încrederea față de mitropolitul Petru Păduraru (Mitropolia Basarabiei) sînt aproape identice cu cele ale preotului Ioan Ciuntu, unul dintre mulții slujitori din cadrul Mitropoliei Basarabiei, preot totuși la cea mai vizibilă biserică a Mitropoliei.
Ce înseamnă aceasta echivalență ”mediatică” a liderilor religioși formali și informali?
Cîteva lucruri:
– instituțiile religioase oficiale nu controlează total discursul public religios (deși i-a fost interzis să slujească și să vorbească în numele bisericii pentru ”instigare la vrajbă, ură, clevetire și calomnie”, Ghenadie Văluță continuă să producă evenimente și apariții mediatice în cadrul cărora vorbește ”în numele Bisericii” – cum este bunăoară această conferință de presă din vara trecută);
– deopotrivă cu comunicatorii și figurile formale – șefi ai cultelor, purtători de cuvînt – discursul religios se concentrează și în jurul unor figuri informale. Acestea devin figuri pe care credincioșii le asociază cu cultul religios corespunzător (în pofida rolului marginal în ierarhia oficială religioasă pe care îl au de multe ori aceste figuri informale). Un fapt anecdotic: cel puțin 2 din cunoscuții mei au devenit mai sensibili și mai informați cu privire la ortodoxie (adică credincioși ”mai puternici” după cum zic ei) după lectură cîtorva cărți ale lui Savatie Baștovoi, pe care îl urmăresc și de comentariile căruia țin cont.
Ce funcții îndeplinesc acești lideri informali?
Cea mai importantă, după mine, este cea de a asigura canale directe de comunicare între credincioși și instituția religioasă (care, în cazuri precum este Mitropolia Moldovei, reprezintă o birocrație greoaie și rigidă, ce reacționează greoi). În acest sens liderii religioși informali reacționează mult mai rapid la situații, evenimente sau împrejurări ce au legătură cu cultul corespunzător.
La fel de important, liderii religioși mediatici asigură adaptarea cotidiană și din mers a credinței (uneori înscrisă în dogme impenetrabile) la viața cotidiană, răspund la întrebări concrete ce pun în relație frămîntările specifice și individuale ale unei persoane cu corpul general de învățături și dogme ale cultului corespunzător.
REFERINȚE:
1. Rodney Stark. Secularization, R.I.P. Sociology of Religion. Vol. 60, No. 3 (Autumn, 1999), pp. 249-273
2. Hoelzl, Michael, and Graham Ward. The New Visibility of Religion Studies in Religion and Cultural Hermeneutics. London; New York: Continuum, 2008.
3. Maibach, Edward W., The Francis Effect: How Pope Francis Changed the Conversation About Global Warming (November 2, 2015). Available at SSRN: https://ssrn.com/abstract=2695199 or http://dx.doi.org/10.2139/ssrn.2695199
4. SSRC Working Paper on “The Emerging Strong Program in the Sociology of Religion”. Legătură: https://tif.ssrc.org/wp-content/uploads/2010/02/Emerging-Strong-Program-TIF.pdf
5. Biserică și Stat în Republica Moldova. Sursă: https://www.soros.md/publication/studiu-biserica-stat-republica-moldova
Notă: Aceasta este prima parte dintr-o cercetare din patru părți care va explora relația dintre religie și societate în Republica Moldova.
Următoarele trei părți vor investiga teme precum religia și politica externă, religiozitatea și agenda politică religioasă.
Acest articol face parte dintr-un proiect de dosare tematice, realizat în baza unui parteneriat dintre https://platzforma.md și Fundația Friedrich Ebert – Moldova. Articolele publicate în cadrul acestui proiect nu exprimă neapărat punctul de vedere al partenerilor.
