[label shape=”” type=””] Victoria Apostol [/label]
– Primărița din sat a promis în campania electorală să lupte cu sărăcia și iată așa luptă ea cu sărăcia – decade din drepturi părintești părinții săraci.
– În ce sat asta se întâmplă și de la ce partid e primărița?
– Se întâmplă în satul Grigorievca, r-nul Căușeni și primărița e de la PSRM.
Acesta este o mică parte de dialog dintre mine și avocata Irina Lazur. Irina Lazur este avocata Elenei, o tânără de 17 ani din satul Grigorievca pe care autoritățile locale, în frunte cu primărița de la PSRM, Tatiana Ivanova, vor s-o decadă din drepturile părintești pentru că ar fi prea săracă pentru ca să crească de una singură un copil. Povestea-coșmar a Elenei începe în luna august 2016 când autoritățile locale au vizitat-o în locuința în care Elena locuia cu mama ei și încă 2 frați. Copilul de 1 an și câteva luni a fost luat de la Elena și plasat într-o instituție a statului, iar autoritățile locale au uitat unde l-au plasat. Chiar dacă legislația prevede că mai întâi se aplică o amendă părinților neglijenți, apoi se ia copilul din familie dacă aceștia nu-și schimbă comportamentul și în ultimă instanță se cere decăderea din drepturi părintești în cazul în care se consideră că copilul se află în situație de risc, Elenei i s-au aplicat toate cele trei pedepse simultan, fără măcar a avea un temei legal. Sărăcia nu e un temei legal de lipsire a drepturilor părintești. Cazul se află în instanță și abia în luna martie a anului curent instanța va asculta părțile pentru a decide dacă Elena trebuie sau nu să fie decăzută din drepturile părintești. Din august 2016, Elena are interzicere în a-și vizita copilul, iar starea de sănătate a acestuia s-a înrăutățit de când a ajuns în îngrijirea deplină a statului. Povestea e lungă și complexă cu o multitudine de nuanțe, însă e o poveste tristă a unei tinere care a devenit mamă la 15 ani: fără educație sexuală, fără ajutor din partea instituțiilor statului, provenind dintr-o familie social-vulnerabilă, locuind cu tatăl copilului care a ajuns după gratii pentru violență domestică aplicată asupra ei și care acum e pusă în situația de a lupta pentru propriul copil, deoarece, în ochii autorităților locale, Elena e prea săracă ca să-și crească singură copilul.
Asta se întămplă la câțiva kilometri de Chișinău, unde noul președinte al țării, Igor Dodon ține un discurs despre familie, starea demografică a țării și oferă distincții de stat mamelor cu mulți copii. Se pare că “alte mame” nu contează pentru președintele Dodon, iar ipocrizia, populismul și sexismul devin norme pentru noul președinte. Dar să le luăm pe rând.
Și tații, domnule președinte, distincții nu primesc?
Înainte să ofere distincțiile, Igor Dodon a cuvântat de la tribună despre familie și cât de importantă e familia. De altfel și în campania electorală pentru prezidențiale Dodon a ridicat în slăvi familia pentru voturi, dar se pare că pentru Dodon familia este egală cu mama, tata fiind ignorat. Tații acelor mulți copii nu au fost deloc pomeniți la ceremonia de distincții. Cu toate acestea, acei mulți copii nu ar exista fără participarea sexuală a taților. Mai mult, acei tați par implicați în creșterea și îngrijirea acelor mulți copii, lucrînd cot la cot cu mama pentru binele familiilor lor. Mamele onorate nu sunt mamele singure, iar familiile invitate la ceremonie nu sunt familii monoparentale, și atunci de ce tații nu ar primi distincții? O astfel de abordare din partea lui Dodon este cât se poate de sexistă și discriminatorie la adresa taților. Prin urmare, acțiunea lui Dodon nu poate fi clasată decât una soviet-populistă. În perioada URSS familia a fost asociată doar cu mama. Toate politicile publice scrise despre familie în perioada sovietică s-au referit exclusiv la femei și copii, tații lipsind cu desăvârșire din piesajul public. De altfel, și astăzi suportăm consecințele acelor politici – foarte puțini tați se implică în creșterea și îngrijirea copiilor lor de la o vârstă fragedă, bărbații care au grija de copii lor încă sunt judecați și percepuți ca slabi de fire, iar mamele sunt văzute ca unicile responsabile de creșterea și îngrijirea copiilor. Parlamentul actual a votat legea nr.71 care a introdus concediul paternal de 14 zile pe care tații îl pot solicita la nașterea copiilor lor, concediu plătit 100% din fondul social. Această măsură a fost introdusă anume pentru a încuraja tații din Moldova să se implice în viața copiilor încă de la primile zile de viață ale copilului. Dar se pare că președintele Dodon a uitat pentru ce a votat, atunci când încă era parlamentar.
Senzaționalitatea numerelor vs. Realitatea familiilor din Moldova
Să crești copii în Moldova nu e ușor, iar asta o știm cu toții, indiferent că avem sau nu copii. Totuși, președintele Dodon a ales să onoreze doar un fel de familie, familiile numeroase, cu minimum 10 copii. Aceste familii erau cândva o normă, astăzi au devenit mai degrabă o excepție. Asta nu e de bine și nici de rău, totuși să fie numărul copiilor un indicator al gradului de vulnerabilitate a acestor familii? Să fie oare adevărat că doar familiile numeroase au nevoie de ajutor în Moldova, după cum a afirmat Igor Dodon la final de ceremonie? Mai mult, doar mamele cu mulți copii ar consolida instituția familiei și ar contribui substanțial la crearea unor familii socialmente-responsabile, care să asigure educația fizică, morală și spirituală a copiilor și dezvoltarea armonioasă a acestora? Iar dacă e să comparăm situația acestor familii numeroase cu situația Elenei, atunci cine oare ar avea mare nevoie de ajutor? Formulez aceste întrebări nu pentru e nega faptul că familiile cu copii mulți nu ar avea nevoie de ajutor și nu ar merita atenția statului, ci pentru a înțelege că acțiunea lui Dodon nu a urmărit decât scopul de a impresiona (wow! – 10 copii, 17 copii!) și să creeze o imagine falsă că doar aceste familii s-ar afla în dificultate, iar dacă vreți atenție din partea președintelui atunci faceți minim 10 copii. Or, realitatea din Moldova ne demonstrează zi de zi că familiile sunt diverse și că numărul copiilor nu este neapărat cauza dificultăților acelor familii. De ce președintele tuturor, după cum susține Igor Dodon că ar fi, nu a invitat la ceremonie și nu a oferit distincții tuturor familiilor, adică diverselor familii existente în Moldova? Dodon putea să onoreze familiile monoparentale, familiile unde bunicii cresc copiii, familiile cu un copil, cu 2-3 copii, cu 5-10 copii, familiile cu copii adoptați, familiile de diferite etnii, familiile de diferite religii, familiile cu copii cu nevoi speciale, familiile cu părinți cu nevoi speciale etc. Se pare că e mai ușor pentru Dodon să fie populist, adică să abordeze problema superficial și să creeze falsa impresie că are soluția la acea problema, decât să fie un președinte dedicat cauzei și determinat cu adevărat să îmbunătățească situația familiilor din Moldova.
Politicile familiale dodoniste
La finalul discursului său de la ceremonie, Dodon a specificat că vrea să introducă „capitalul matern”. Din nou, tatăl este exclus din ecuație. „Capitalul matern” e o politică existentă actualmente în Rusia și constă în oferirea unei sume mari de bani la nașterea celui de al 3-lea copil. Astfel, Dodon e interesat doar de nașterea acelor copii, nu și de creșterea și îngrijirea lor. Actualmente în Moldova lipsesc cu desăvârșire creșele. O bună parte dintre părinți care își iau concediu de creștere și de îngrijire a copilului – acestea deseori fiind mamele – sunt forțați să stea acasă perioade lungi pentru că nu există o infrastructură care i-ar ajuta să revină pe piața muncii și să-și stabilească o viața echilibrată între familie și activitatea profesională. Pe lângă lipsa creșelor, indemnizația de creștere a copilului este destul de mică, salariile sunt mici, prețurile la produse necesare pentru copii sunt mari etc. Dar se pare că acestea nu-l interesează pe domnul președinte. De ce s-ar stresa Dodon să rezolve probleme actuale, când el poate promite ceva de viitor care nu rezolvă nici 1% din dificultățile existente în prezent? Ascultând discursul lui Dodon și văzând ceremonia de oferire a distincțiilor, mi-a fost clar că Dodon se inspiră din perioada sovietică și Rusia actuală cu privire la politicile familiale. Abordările sale sunt patriarhale, retrograde și fără impact de îmbunătățire a vieților diverselor familii din Moldova. Viziunile sale asupra familiei ne vorbesc despre înțelegerea limitată pe care o posedă Dodon în legătură cu realitățile din Moldova, dar și cu subiectul în sine. Acțiunile și declarațiile populiste îl interesează mai tare. A demonstrat-o și în campania electorală că e mai familiar cu tehnicile vorbelor în vânt decât cu cunoașterea realităților.
Oare Elena va primi distincții de la președintele Igor Dodon? Sau e prea sărăcă pentru a fi mamă?
sursă imagine de fundal: moldova24.info
Autoarea parca a invatat pe la universitati, dar putin a inteles si inca mai mult are de invatat de la viata. Iar articolul e slabut de tot.
P.S. Concluzie. Si femeile sunt prostute, nu doar barbatii pot fi prosti.
Despre ce este articolul? Despre mama nevoeasa? Problemele familiei? Drepturile omului? Politica populista a lui Dodon?
Pentru a intelege trebue sa ne amintim un pic istoria. Inca de pe timpul epocii fanariote la moldoveni s-a creat si a intrat in gene convingerea ca guvernarea si populatia sunt doua lumi diferite. Populatia isi cistiga cum poate existenta iar guvernarea ne tunde, ne mulge si periodic ne sacrifica.Si daca traditional populatia isi cistiga existenta prin agricultura atunci independenta a facut scimbarea. Primii vre-o 10 ani am existat pe ruinele urss-ului – a tirit care si ce a putut, de la mosia kolhozului pina la cladiri publice, fabrici, uzine. Urmatorii vre-o 10 ani pe baza gastarbaiterilor a fost inventata industria botezelor-nuntilor-inmormintarilor. Asa un mecanism de distributie a banilor cistigati peste hotare. Gastarbaiterii cu timpul emigreaza, bani tot mai putini vin, dar deacum a aparut generatia tinara, cu studii, care inventeaza o noua idustrie – papatul granturilor. Apar ONG-urile ca ciupercile si cel mai la moda este sa stii limbi streine si sa poti ticlui proiecte. Vorba ceea – fiecare cistiga un ban cum poate. De dorit mai la umbra si nu prin sudoare.
Victorita, da tu ai auzit de afirmatia specialistilor in domeniu ca democratia e posibila de la un PIB de la 6000 dolari in sus?
Vorbind de aceasta femee nenorocita, nu gasesti ca intr-o masura oarecare ai contribuit si tu la nenorocirea ei?
Din timpuri stravechi in societatea noastra erau mecanismele de rezolvare acestor probleme, voi cu succes le stricati, dar ce in loc? Implementarea drepturilor omului la nivel declarativ aduce la cazuri ca cel descris de tine.
Salut, Biruinta a minciunii impotriva adevarului!
Cred ca trebuie sa incepem cu inceputul.
Am texte de-ale tale in care spui ca barbatii moldoveni sunt lenesi si betivi. Am alte texte de-ale tale in care spui lucruri urate despre barbati, asa in corpore (ii bagi pe toti la gramada sau vorbesti de toti in grup*). Texte in care dai dovada de sexism si discriminare contra barbatilor. Deci pe tine te intereseaza neglijarea barbatilor asa cum pe Donald Trump il intereseaza incalzirea globala. Mai curand te deranjeaza **.
Spui o chestie interesanta in schimb, cum ca Igor Dodon are un discurs discriminator si sexist la adresa tatilor. Si spui ca este o chestie soviet-populista. Mai spui ca in discursul sovietic privind familia barbatii lipseau din peisaj. Doar femeile primeau distinctii. Si aici imi confirmi niste spuse mai vechi de-ale mele de pe acest site. Da, in URSS si in RM barbatii sunt discriminati. Da, pana de curand nu aveau dreptul la concediu paternal. Cu astea nu erau de acord nici Vitalic, nici Petrica, nici tu. Si inca si acum nu sunteti de acord cu faptul ca barbatii sunt si in alte domenii discriminati. Spre exemplu, ies cu CINCI ani mai tarziu la pensie ca femeile. Iar asta e foarte mult. Dar despre asta tu nu scrii inca pentru ca inca nu te intereseaza. Te faci ca subiectul pur si simplu nu exista. Asa cum se face ca ploua Vitalie. Deh, te iei si tu dupa cei mai mari ca tine. Dar conteaza ca in sfarsit recunosti.
Prin urmare lacrimile tale de crocodil nu impresioneaza. Hai sa vedem din text oare ce te intereseaza de fapt pe tine.
Acuma, pana nu ai bagat niste minciuni , nu te-ai lasat. Spui ca „bărbații care au grija de copii lor încă sunt judecați și percepuți ca slabi de fire”. Nu inteleg cum de Petru care are grija de copiii lui a lasat ca aceasta minciuna sa fie publicata pe un site pe care il gestioneaza. Doar daca o fi cumva de acord cu tine… In definitiv, pentru luminarea cititorilor de pe Marte care ar putea sa creada minciunilor tale sfruntate: In Republica Moldova un barbat care NU are grija de copiii lui, care ii abandoneaza sau care isi da copiii spre adoptie, deci care intr-un fel sau altul renunta la copiii lui, da, acest barbat este vazut ca fiind slab si adesea ca fiind slab de fire****. Ci, dimpotriva, barbatii care au grija de copiii lor sunt vazut drept barbati seriosi.
O a doua minciuna pe care o spui (iti plac minciunile, recunoaste!!!) este ca „mamele sunt văzute ca unicile responsabile de creșterea și îngrijirea copiilor”. Ei, daca nu prea marea**i (sper sa iti placa formularea), chiar era sa fie ok. Adica ai bagat cuvantul „unicile” si cu asta ai bagat o minciuna (chiar iti plac minciunile). Nu, in RM NU DOAR femeile sunt vazute ca fiind responsabile de cresterea si ingrijirea copiilor. Ca argument, iti aduc propriul tau argument cu familiile monoparentale. La ceremonie nu sunt invitate mamele din familii monoparentale. Asadar in sfera publica, in RM familia monoparentala nu este vazuta ca fiind norma, in RM familia cu doi parinti, cu mama si cu tata adica, este considerata ca fiind familia norma. Deci nu exista stigme sociale asociate calitatii de tata.*****
Si iar minti ca in RM sa cresti copii nu e greu chiar daca nu ai copii. Victoria, oamenii care nu au copii, 99 si ceva la suta, nu cresc copii. Pentru ei a creste copii nu este o dificultate. Esti certata cu logica elementara.
Si apoi (a cata oara, Doamne o lasi sa isi bata joc de limba romana) spui ca nu e de bine, nici de rau sa ai zece copii. „Nu e de bine” inseamna ca e de rau.******
Ce nu intelegi tu este ca ceremonia lui Dodon priveste o anumita politica de spor demografic, iar nu rezolvarea problemelor familiilor nevoiase cu copii sau fara copii. Ca politica lui e buna sau rea asta e o alta discutie, dar le bagi si tu la gramada pe toate si numai incurci lucrurile.
Indemnul tau la nediscrimnare este absolut ridicol. Mai ales fazele cu cauza (limbaj de lemn) si aceea cu religiile (e inca prea noua in RM). Apropo, ai scapat din vedere familiile constitutite dintr-o singura persoana si aceea cu vederi de stanga si care predica planificarea sociala. Erai sa te regasesti si tu pe podium. Dar ce vrei de la bigotul de Dodon…
Igor Dodon nu o sa citeasca jalnicul tau text***. Si nimeni altcineva decat vreo 20 (da, Doamne!) de persoane. Solutiile tale despre life-work balance (ca despre asta era echilibristica cu echilibrarea…) sunt exprimari de magazinas New Age aplasat in Piata Centrala. Nu e nevoie de stat sa te nasca creasca si ingroape. Am vazut cum apara statul drepturile cetatenilor RM (v. miliardul). Nu e nevoie de atata munca (v. discutiile privind automatizarea si venitul minim garantat). Si mai ales nu e nevoie de atata munca prost platita ca in RM. Si nici de crese de calitatea RM nu e nevoie. Lasa-i pe oameni sa decida ei ce vor. Si daca nu sunt bani de crese (si statul nu are bani de crese) si daca nu exista cerere (financiara) de crese, nu o sa fie crese, chiar de o sa se dea toti leftistii in partidul lui Dodon.
Citindu-ti scrierea mi-a fost imposibil sa inteleg de ce ai scris-o. De barbati nu iti pasa, lui Dodon nu ii pasa de tine (ca nu e Chirtoaca), textul tau e varza murata, vanturata, iar murata, iar vanturata, etc….Dar mi-am adus aminte ca lucrezi la credo si am inteles motivul tau. Pentru dosar, pentru cv, pentru job, pentru cariera. Pentru credo merge.
* Trebuie sa iti explic deoarece cred ca ai sarit de la limba de la tara direct la limba de lemn a teoriilor feministe radicale
** Pe feministii radicali insasi existenta barbatilor, vazuti ca raul absolut, ii deranjeaza.
*** De ti-ar da macar Vitalie niste lectii de stil… cu ridicatul in slavi, prea slavireal si prea maritul exasperezi tot ce inseamna intelectual moldovean cat de cat cultivat. E grav, Victoria, grav de tot. Fa ceva!!!
****Pentru iluminarea ta: slab de fire inseamna fricos si nicidecum persoana neserioasa asa cum crezi tu.
***** Mi-e peste puteri sa iti inteleg natura mitomaniaca. Sincer. Suntem toti din RM. Nimeni nu e din alta parte. Vedem si noi cu ochii nostri. Chiar crezi ca poti sa minti ca societatea moldoveneasca, statul moldovenesc indeamna „tatii sa lipseasca din peisaj” si toti o sa te creada!? Daca nu din motive de onestitate, macar din calcule de credibilitate sociala ar trebui sa te mai opresti din scorneli.
****** Roaga pe cineva sa iti revada textele, de preferinta un nativ cu simtul limbii!
corectez: planificare familiala in loc de planificare sociala.
apropo, baieti, cum imi pot rectifica un comentariu?