Alegerile din Transnistria: Capuleti și Montecchi

[label shape=”” type=””] Nicolai Cuzmin [/label]

Версия на русском.

Prolog

În unul din filmele documentare despre regiunea transnistreană, intitulat ”Gaura neagră a Europei”, Transnistria este descrisă ca o zonă care există din contul contrabandei, al traficului de arme, într-o societate cu o cultură ideologică rigidă, stimulată chiar de regimul de la guvernare, plăsmuit de această societate.

Pentru mine, în calitate de locuitor al Transnistriei, astfel de filme, cu conținut hiperbolic, îmi stîrnesc zâmbetul, totuși alegoria filmului nu m-a lăsat indiferent, marcîndu-mi profund memoria. Gaura neagră e un loc în spațiu din care nimic nu poate ieși. Nicio informație nu poate părăsi gaura neagră, nici Transnistria, fapt confirmat de lipsa de înțelegere a situației în regiune, chiar și de către reprezentanții străinătății apropiate. De ce? Nu știu, însă mă bucură că am posibilitatea de a încălca ”legile fizicii”.

Lupta elitelor

Igor Smirnov a câștigat alegerile prezidențiale din Transnistria de patru ori la rând (1991, 1996, 2001, 2006), dar în 2009 ceva nu a mers ca de obicei, iar președintele Sovietului Suprem de atunci, Evghenii Șevciuk, și-a dat demisia, acuzând președintele de uzurparea puterii. Toate acestea au avut loc pe fundalul unei crize constituționale, care și poate fi considerată de fapt principala cauză a confruntării dintre cele două ramuri ale puterii, însă aceasta a fost mai degrabă un pretext.

În anii în care Smirnov a fost la putere, compania ”Sheriff” a primit un șir de privilegii, care i-au permis să se ridice pînă la nivelul pe care l-a atins în zilele noastre. Evghenii Șevciuk a avut o atitudine loială față de companie (în 1998 devenind directorul adjunct al companiei), în 2005 câștigă de partea sa majoritatea în Parlament, fiind liderul partidului pro-Sheriff „Obnovlenie”. În timpul crizei constituționale, orientarea activităților sale și poziția adoptată s-au schimbat brusc. În 2010, el a fost demis din funcția de șel al partidului ”Obnovlenie”, iar retorica sa capătă o tentă vădită anti-Sheriff. Din acel moment începe formarea noii elite politice din Transnistria.

Alegerile actuale reprezintă o confruntare dintre elita „veche” și cea „nouă.

”Am onoarea” («Честь имею»)

Vadim Nicolaevici Krasnoselskii este unul din principalii candidați la funcția de Președinte al Transnistriei. Fost Ministru de Interne al Transnistriei, acesta poate fi numit de fapt candidatul holdingului ”Sheriff” (care a activat în tandem cu ”vechea” elită, iar acum se bucură de sprijinul acesteia și cultivă tineri politicieni), dar el continuă să nege cu încăpăținare acest lucru. La alegerile pentru Sovietul Suprem din 2015, victoria decisivă a fost marcată de candidații companiei (32-34 de deputați din 43 sunt loiali holdingului), iar Vadim Nicolaevici a devenit președintele acestuia, criticând intens acțiunile guvernului actual.

La moment, el s-a retras din funcția de Președinte al Sovietului Suprem, lăsând moștenire mai multe proiecte de lege care promit reducerea costului patentelor, eliminarea taxelor pentru utilizarea transportului public pentru persoanele din categoriile social vulnerabile și altele de acest fel. Dovadă sînt pliantele lipite în locurile aglomerate, în care stă scris ”Legea a fost elaborată de Vadim KRASNOSELSKII”.

Programul lui Vadim Nicolaevici a fost citit, după părerea mea, de persoane numărate. Printre cunoscuții mei nimeni nu făcut acest lucru, dar tuturor le sună în urechi fraza ”Programul pentru popor al lui Vadim Krasnoselskii – programul ”Rusiei Unite”. În mod convențional, acest program poate fi împărțit în trei compartimente: social-economic, businessul mic și mijlociu, plus ”încă ceva”.

Unitatea social-economică conține promisiunile de creare a 15000 de locuri de muncă până în 2020, dezvoltarea unui complex agro-industrial pentru asigurarea populației cu produse, acordarea cetățeniei ruse tuturor doritorilor, construcția caselor de locuit, asigurarea concesională cu medicamente, furnizarea gratuită a gazului rusesc (datorie pusă pe umerii Guvernului Republicii Moldova, chiar dacă în 2011 Șevciuk ”a recunoscut datoria” față de ”Gazprom”) pensionarilor, Apărătorilor Transnistriei, veteranilor de război, veteranilor muncii și alte puncte similare. Dar Vadim Nicolaevici nu se grăbește să răspundă la întrebarea ”Cum?”.

”Încă ceva” trimite la partea mai puțin vizibilă a programului lui Vadim Nicolaevici, în care este vorba de activitatea în domeniul instituțional și politic (inclusiv PR-ul nejustificat). Nu este greu de trecut în revistă toate punctele trecute de mine în acest compartiment:

1. Introducerea pe etape a principiului alegerii conducătorilor de orașe și raioane;
2. Continuarea programului lui Vladimir Putin și Dmitri Rogozin privind dezvoltarea sistemului de învățămînt din Transnistria (nu fiți surprinși, aceasta este o mișcare politică);
3. Deschiderea piețelor rusești pentru realizarea producției transnistrene (de parcă anterior ele ar fi fost închise. Oare nu din cauza căderii rublei rusești și a costurilor logistice a scăzut cifra de afaceri?);
4. Desecretizarea datelor privind activitatea economică a întreprinderilor de stat și comerciale;
5. Introducerea controlului funcționarilor de către popor;
6. Păstrarea Transnistriei ca parte integrantă a spațiului politic al Rusiei și lumii rusești;
7. Crearea condițiilor pentru aplicarea rezultatelor referendumului din 2006 (independența Transnistriei, urmată de integrarea ei în componența Rusiei);
8. Stabilirea relațiilor de pace și parteneriat cu țările învecinate;
9. Transferarea etapizată a armatei transnistrene pe bază de contract.

Și din nou, nu există nici un răspuns la întrebarea ”Cum?”, dat fiind faptul că bugetul Transnistriei încă niciodată nu a fost aprobat fără vreun deficit (deficitul bugetului Transnistriei pentru 2017 este de 36%).

Businessul mic și cel mijlociu din Transnistria este în declin puternic. Declinul este asociat cu compania ”Sheriff”, în măsura în care aceasta se ocupă cu totul, începând cu furnizarea produselor petroliere până la realizarea produselor alimentare de import, de la finanțarea echipei de fotbal la întreținerea deputaților. Din aceste motive, dezvoltarea unei afaceri în Transnistria este problematică. De ce să cumperi mărfuri de la micii antreprenori, cu o suprataxă de 100-150%, dacă este posibilă procurarea de la companii cu o suprataxă de 30-50%, dacă nu mai puțin?

În ciuda acestui fapt, Vadim Nicolaevici propune o serie de măsuri populiste: moratoriu privind creșterea impozitului pentru întreprinderile mici și mijlocii, permisiunea antreprenorilor individuali să atragă lucrători pentru a-și dezvolta activitățile comerciale, credite cu rate preferențiale pentru businessul mic și mijlociu, și multe altele. Toate acestea amintesc de chelnerul cu ceașca de cafea în loc de medicul cu o doză de adrenalină în caz de stop cardiac.

Principala sa armă este PR-ul, iar imaginea este de ”Lider puternic”.

Astfel, societatea transnistreană primește un candidat, al cărui program are puține tangențe cu situația reală. Mai degrabă acesta aduce aminte de un fel de ”proiect de intenție” și strategie de dezvoltare pentru următorii 10 ani, dar nicidecum un document care poate fi pus în aplicare în următorii câțiva ani (în special având în vedere faptul că în primii câțiva ani ar trebui să se desfășoare pregătirea unei baze pentru aplicarea reformelor specificate). Pe lîngă aceasta, lipsa răspunsurilor la întrebarea ”Cum?” plasează definitiv ”programul” la categoria ficțiune și îl lipsește de statutul de plan de acțiuni.

 

”Echitate pentru toți”

Evgheni Vasilievici Șevciuk, este al doilea candidat major pentru postul de președinte al Transnistriei. El reprezintă ”noua” elită care a adunat sub steagul său pe toți cei care într-un fel sau altul nu au fost satisfăcuți de președintele Smirnov.

În timp ce Vadim Nicolaevici joacă în mod activ rolul unui ”om puternic” (MAI, petlițe, uniformă. Unde să se ascundă de această imagine?), Evgheni Vasilievici se străduie să creeze impresia unui profesionist, capabil s] ia decizii bine gândite și echilibrate.

Aceeași impresie o transmite și programul său, în care accentul este pus pe sănătate, educație, agricultură, economie și capacitatea de apărare. Fiecare dintre activitățile propuse include informații cu privire la situația din acel domeniu de până la președinție, ce anume a fost făcut, cu prezentarea statisticilor și identificarea resurselor pentru schimbare (pe cât sunt de adevărate aceste lucruri e o altă întrebare), totodată și ceea ce planifică să fie realizat.

În sectorul sănătății, Evgheni Șevciuk prevede modificări atât pentru lucrători cât și pentru consumatori, iar în schema sa a doua rezultă din prima. Astfel programul său propune creșterea prestigiului profesiei de medic prin ridicarea salariilor. Nu e clar de unde vor fi luați banii, dar se spune că s-au făcut deja modificări (creșterea suplimentară a salariului pentru calificare sporită). Programul mai anunță și crearea a 1000 de locuri de muncă pentru absolvenții Universității de Stat, în care calitatea studiilor medicale a crescut semnificativ (dacă să credem celor scrise). Aceste cifre arată foarte realist pe fundalul celor 15000 de locuri de muncă promise de Krasnoselsky.

Informațiile din secțiunea ”Ce este”, creează impresia că sursele financiare vor fi oferite de careva organizații rusești, subvenții internaționale și Fondul Umanitar Transnistrean.

În sectorul educației modificările sunt neclare. Programul electroal al lui Șevciuc descrie în ce situație a fost domeniul până în anul 2012, arătând în mod clar schimbările (aparte trebuie de menționat iconograficele), însă la capitolul  ”ce va fi” programul este mult mai puțin concret și eșuează într-un fel de  abatere lirică povestind despre faptul că profesorii se află într-o situație financiară dificilă, iar tineretul are ”un mare potențial creativ” pe care statul trebuie să-l mențină și să-l utilizeze.

Securitatea și apărarea reprezintă încă o pagină ”lirică” din programul lui Evgheni Șevciuk, pe care acesta își laudă ”poporul pentru înțelepciune” și se bucură de pacea de pe pământul nostru. Cu toate acestea, entuziasmul statiștilor e curmat de cîteva realități: autoritățile noastre cred că toate relațiile cu structurile de securitate trebuie secretizate, schimbări concrete nu sînt prevăzute așa încît rămânem percepția că ”ceva totuși s-a făcut iar cu Șevciuk aceste lucruri vor continua”.

În ceea ce privește agricultura, programul elelctoral al lui Șevciuc propune crearea a 4000 de locuri de muncă, creșterea suprafeței de irigare până la 70000 ha, introducerea unor elemente de politici protecționiste ca prim pas în dezvoltarea agriculturii, și asigurarea creșterii cotei agriculturii în PIB până la 10-15% (ideea unei asemenea creșteri circulă prin mass-media de mai multă vreme; la moment ponderea agriculturii e de 5-6%), ceea ce pare a fi destul de real.

Blocul economic al programului conține prea puține informații cu privire la ceea ce este planificat, dar lucrul deja făcut surprinde, iar ”ceea ce va fi” presupune continuitatea eforturilor precedente. Este de remarcat faptul că lista bunurilor care nu sunt impozitate la import va crește cu 300 de poziții.  În scopul protejării producției locale, au fost introduse taxe sezoniere de import ceea ce a permis creșterea producției de carne de pasăre, legume și carne (”Sheriff” oricum importă cea mai mare parte a mărfurilor sale). În partea despre întreprinderile mici și mijlocii, se creează impresia că s-a făcut deja o treime din ceea ce promite Vadim Krasnoselskii. În afară de acestea programul mai vorbește și despre crearea a 10000 de locuri de muncă în ”întreprinderile mici și mijlocii”, plus 3000 în domeniul industriei. Cum? Nu se știe.

Principala armă a lui Evgheni Șevciuk este resursa administrativă, orientarea spre mase a campaniei electorale, lucru care implică un contact mai strâns cu alegătorii și muncă pentru crearea unei imagini  de ”salvator”, care îi permit  ”sî se ridice” deasupra celorlalți candidați. Doar pe Krasnoselskii l-a făcut cumva ”egal” (invitându-l la o dezbatere care așa și nu a mai avut loc). Nici Șevciuk nici Krasnoselskii nu au de gând  să iasă la dezbateri cu ceilalți candidați.

La modul general, programul lui Evgheni Vasilievici arată mult mai convingător și realist și e mai aproape de a reprezenta un plan de acțiuni, iar în locurile în care acest ”plan” este neterminat apare presiunea lucrurilor deja făcute care deplasează senzația că ceva nu se spune trece pe planul doi.

 

Rating

În timpul verii Centrul rus de cercetare a opiniei publice (CRCOP) a efectuat câteva cercetări pe teritoriul Transnistriei care ajută să înțelegem situația actuală.
Prima dintre acestea a avut loc la începutul lunii iunie, iar a doua a fost la sfârșitul lunii august. Astfel avem posibilitatea să urmărim câteva tendințe.

Pentru Evgheni Șevciuk ar vota 11% din respondenți, în timp ce 50% dintre aceștia ar refuza categoric să voteze pentru acesta. Trei luni mai târziu au loc unele modificări, iar popularitatea lui Șevciuk a crescut la 14%.

La rândul său, ratingul lui Vadim Krasnoselskii a fost de 24%, în timp ce anti-ratingul său a constituit aproximativ 9%, pe când spre sfârșitul verii ratingul a crescut până la 25%.

Nu s-au hotărât să răspundă 23% dintre respondenți, iar spre sfârșitul verii această cifră a crescut la 41%.

Cu toate acestea la primul sondaj 87% dintre respondenți au declarat că vor participa la alegeri, iar a doua oară această cifră a scăzut la 80% (64% ” vor merge cu siguranță”). Adițional sondajul conținea o coloană separată despre votul ”Împotriva tuturor” care timp de trei luni a scăzut de la 6% la 1%.

Ceilalți candidați acumulează mai puțin de 1%, cu excepția lui Oleg Horjan, ratingul căruia a scăzut de la 5% la 4%.

Între data de 20 la 27 noiembrie au fost intervievate prin telefon 15000 de persoane. Este de menționat că astfel de sondaje au o mare problemă metodologică și anume prejudecata de selecție (mulți dintre tineri nu folosesc deloc telefoanele fixe, acestea fiind înlocuite de cele mobile; unii pur și simplu au refuzat să răspundă la întrebări prin telefon, iar categoria în care pot fi plasați nu este cunoscută).
Rezultatele sînt următoarele:

Vadim Krasnoselskii – 44,2%

Evghenii Șevciuk – 25,1%

Oleg Horjan – 5,6%

Ghenadie Kuzmicev – 4,3%

Alexandr Deli – 0,4%

Irina Vasilache – 0,2%

Vladimir Grigoriev – 0,1%

Sondajul a mai arătat că 20% dintre respondenți sunt indeciși.

Cifrele vorbesc de la sine, dar putem presupune că pe măsura apropierii zilei alegerilor sarcina informațională asupra cetățenilor va crește, ceea ce ar putea genera reacții imprevizibile din partea lor, până la formarea unor atitudini de indiferență,. În rezultat s-ar putea ca rata de participare reală să fie mai mică decât cea indicată în sondaj (Rata de participare la alegerile din Sovietul Suprem din anul 2015 a fost de 47,21 %, acest lucru a fost unul dintre motivele de reducere a pragului de prezență la vot de la alegerile prezidențiale din Transnistria, de la 50% la 25%).

 

Ceilalți candidați

Vladimir Grigoriev este jurist, primul președinte al Curții Constituționale. Esența programului său este de a proteja drepturile cetățenilor și de a crea un domeniu juridic favorabil care să poată ține tinerii în țară, prin a le oferi posibilitatea de a se dezvolta și prin a le proteja drepturile.

Programul include câteva puncte cu adevărat interesante:

1. Reforma fiscală (prin introducerea unui impozit pe profit nu mai mare de 7%, și unul pe venit care nu ar trebui să depășească 13%;
2. Transnistria nu are nevoie de recunoaștere, aceasta fiind de facto un stat aparte;
3. Trecerea la medicina cu poliță de asigurare;
4. Trecerea de la sistemul de pedeapsă pentru activitățile agenților economic la cea consultativă;

Chiar dacă pentru mine personal acest program este destul de sărac în date și fapte concrete, l-aș include în lista celor care nu sunt chiar atât de rele.

Viitoarele alegeri prezidențiale din Transnistria, sînt percepute de către cea mai mare parte a populație, în mare parte, ca o confruntare dintre Evgheni Șevciuk și Vadim Krasnoselski care îi pun în umbră pe ceilalți candidați.
În majoritatea cazurilor această trecere pe planul doi nu scoate în afara câmpului de vedere oarecare personaje politice semnificative (de exemplu adecvați), dar aceasta numai în mare parte. Grigoriev este anume acea excepție, care foarte probabil că ar putea să treacă neobservat pentru mulți alegători iar asta e păcat.

Site-ul www.vybory-pmr-2016.ga găzduiește un sondaj la care au participat până în acest moment 745 de persoane. Potrivit rezultatelor, 22% dintre vizitatorii site-ului și-ar da votul pentru Grigoriev, 20% pentru Krasnoselski și 13% pentru Șevciuk, dar este greu de judecat (ca în orice sondaj online) cât de puternică poate fi legătura dintre rezultate și realitate.

Irina Vasilakii, cel mai controversat și odios candidat din aceste alegeri, potrivit acesteia, este fosta ”iubire” a lui Evgheni Șevciuk, cât și ”ghicitoarea” și ”psihologul” personal. În urmă cu aproximativ 10 ani, în ziarele locale puteau fi găsite anunțuri depre serviciile de ”magie” oferite de Irina. În cea de-a doua dezbatere prezidențială, aceasta a declarat că Șevciuk a întors cele 30% furate din salariul bugetarilor din Transnistria – în 2015 bugetarii  primeau cu 30%  mai puțin din salariu, oficial din cauza lipsei de fonduri bugetare în perioada crizei, iar Șeviuc fusese acuzat că ar fi deturnat aceste fonduri în scopuri personale – deoarece ar fi văzut un clip al ei pe youtube (Ea avea un blog personal, pe care ulterior l-a șters în mare pare). În cele din urmă evaluarea ei drept candidat real este imposibilă. Totuși o mulțime de oameni, răspund la întrebarea ”pentru cine vor vota”, indicând numele ei cu justificarea ”va fi distractiv”. Răspunsul nostru pentru Jirinovski.

Cea mai interesantă propunere a ei este organizarea unui referendum pentru ieșirea din componența Republicii Moldova cu pașapoartele moldovenești, și nu cu cele transnistrene, așa cum a fost în anul 2006.

Ghenadie Kuzmicev, fostul președinte al Comitetului Național Vamal (2012-1013), fost Ministru al Afacerilor Interne din Transnistria (2013-2015). În programul său acesta pune accentul pe crearea locurilor de muncă, rezolvarea ”chestiunii pământurilor” (Nu se menționează despre ce ”chestiune” anume ar fi vorba iar programul său nu nu aduce ceva clarificări. E cazul să menționam că în 2003 în Transnistria s-a desfășurat un referendum privind introducerea proprietății private asupra terenurilor, care însă a fost invalidat din cauza prezenței mici la urnele de vot, iar acum toate pământurile aparțin statului. Rămâne doar să ghicim dacă Kuzmicev a avut în vedere acest aspect sau altul) și dezvoltarea sistemului de sănătate.

Pe lângă acestea, Ghenadie Kuzmicev vrea să rezolve și problema deficitului bugetar (reducerea de până la 3%), creșterea pensiilor și a salariilor din sectorul public (în Transnistria dintre cei 142 mii angajați în sectorul economic, 66 mii sunt bugetari).

Este important de menționat faptul că programul acestui candidat, nu este deloc adaptat pentru alegători. Apare întrebarea: programul elaborat de ei a fost prevăzut să fie citit de cineva? Pe de altă parte, acesta este elaborat într-un mod destul de detaliat și oferă o cantitate suficientă de date pentru a fi util experților (însă doar pentru ei, pentru că este puțin probabil ca alegătorul de rând să se descurce în acest mix confuz de cifre și propoziții).

Oleg Horjan, liderul Partidului Comunist din Transnistria, al cărui program este de fapt cel al partidului. Programul său conține declarații destul de generaliste care nu aduc o utilitate anume pentru electorat.  Campania lui se bazează în întregime pe personalitatea și imaginea de ”comunist adevărat” (În care, desigur că nimeni nu mai crede), respectând cu strictețe principiile partidului. Acest lucru nu-l împiedică să dețină câteva apartamente, două loturi de teren și un spațiu de birouri, și toate acestea sunt doar datele oficiale cu privire la averi și proprietăți, specificate atunci când și-a înregistrat candidatura.

Alexandr Deli, fost Ministru al Justiției din Transnistria (februarie – noiembrie 2012),  deține la moment funcția de procuror general al Transnistriei. Nici Google nu-i poate găsi programul electoral încă dar în mici pliante distribuite alegătorilor Horjan pune accentul pe ”remunerarea adecvată pentru muncă”, ”pensiile bine-meritate”, ”ajutorul medical real garantat”, ”problema pământurilor” și ”agricultura”.

În același timp, A. Deli, O. Horjan și G. Kuzmichev, nu sunt percepuți drept o alternativă reală de către transnistreni. În ciuda retoricii lor care implică critica ramurilor executivă și legislativă a puterii (ce are drept scop crearea unei impresii superficiale a ”independenței” candidaților), marea majoritate a electoratului le atribuie roluri de sateliți ai blocului lui Evgheni Șevciuk. Unele date confirmă acest lucru. Cel mai pronunțat este exemplul lui Kuzmichev, care a fost un prieten apropiat al lui Evgheni Șevciuk, iar staff-urile lor electorale, conform spuselor unor lucrători din sfera politică, sunt combinate în unul singur. O informație similară este denunțată și din partea comuniștilor. Deli, procurorul general al Transnistriei, are o relație personală foarte apropiată cu Șevciuk, pentru că despre combaterea ”nepotismului” în regiunea noastre putem doar visa.

Acest trio creează mai multor oameni impresia de ”înșelăciune”, direcționată spre divizarea electoratului lui Krasnoselski (Deli și Kuzmicev, care au biografii, retorică și imagini similare). Horjan, la rândul său este perceput mai mult ca aliatul care în caz de necesitate va da clar de înțeles că ”Eu vreau să candidez, dar nu pot. Noi trebuie să ne unim forțele în jurul lui Șevciuk pentru a nu lăsa ”răul” să câștige”.

În acest fel, putem concluziona că viitoarele alegeri pun din nou electoratul transnistrean într-o situație în care va fi nevoit să acorde prioritate nu celui mai bun, ci unui mai puțin rău, ceea ce și influențează negativ asupra percepției despre procesul electoral ca atare. Având în vedere caracterul amorf al sistemului politic (20 de ani fără schimbarea președintelui), cetățenii nu au aptitudinile necesare pentru a analiza informațiile venite din sfera politicului.

Totuși cursa prezidențială nu este ceva obișnuit și acest exercițiu poate provoca un oarecare interes în rândul oamenilor. În ciuda acestui fapt, o prezență mai mare de 55-60% pare destul de improbabilă.

 

O scurtă prognoză

Reieșind din aceste realități putem presupune două scenarii probabile după evenimentele din 11 decembrie:

1. În cazul victoriei lui Vadim Krasnoselski este foarte probabil să asistăm la reîntoarcerea ”smirnoviștilor” cu un amestec de corporativism, cu reforme superficiale, cu o vizibilitate a activităților (exprimate în micile schimbări care au sens pentru anumite grupuri de electorat neinformat, dar fără o utilitate practică pentru îmbunătățirea performanței sistemului ca atare). Concluzii similare, pot fi trase cel puțin în baza ”strategiei faptelor bune” ale companiei ”Sheriff”, ”proiecte de lege” populiste, promisiuni și puncte din programul lui Krasnoselski.
2. În cazul victoriei lui Evgheni Șevciuk, ne așteaptă încă câțiva ani de ”război” dintre ramura administrativă și cea legislativă a guvernului (până la următoarele alegeri din Consiliul Suprem – 2020). Desigur că titlul ”război” este spus doar în mass-media, dar, de fapt, acest proces se apropie tot mai mult de o stare normală a concurenței din societate, ceea ce nicidecum nu poate fi fatal. Putem spera că pe parcursul acestor câțiva ani, politicienii noștri vor învăța să acționeze într-un mediu de control strict, dacă nu din partea cetățenilor, atunci măcar din partea elitei concurente care vânează momente pentru a-și critica adversarul.

Traducere din limba rusă de Sergiu Bejenari.