Unul din însemnele societății moldoveneşti de după proclamarea independenței pare să-l constituie erodarea, intenționată sau mai mult inconștientă, a unuia dintre atributele decisive ale vieții politice. Pe parcursul acestui răstimp, am putut asista, cu fiecare rundă electorală, de la cele prezidențiale și parlamentare pînă la cele locale, la degradarea constantă a confruntării politice. Rînd pe rînd, campaniile electorale au produs substituirea exercițiului politic – înțeles prioritar ca identificare a problemelor politice (proprii comunității în ansamblu) și formularea soluțiilor optime de rezolvare a acestora – cu tot soiul de surogate capabile să iște interminabile rătăciri polemice și animozități sociale. La început, am înțeles să înlocuim problematica politică reală cu teme politice false (nu false în sine, dar false în raport cu mizele politice reale), precum cele identitare sau/și geopolitice. Politica, și în special gesticulația electorală, a însemnat (și probabil continuă să însemne) o confruntare pe teme identitare, fiind chiar concepută și livrată ca o luptă pentru recunoașterea și afirmarea propriei identități, etnice și lingvistice. La fel, în locul unei confruntări ideologice, cum ar fi firesc să se întîmple în cazul competițiilor politice, ne-am văzut antrenați în dezbateri geopolitice, captivante, pasionale, dar perfect inutile și false, din cauza transpunerii, și astfel și substituirii, problematicii politice, sesizabile la nivelul vieților individuale concrete, cu o problematică abstractă (ruptă de nevoile imediate ale cetățenilor). Politicienii înseși, susținuți de pleiade întregi de experți și analiști, și asistați generos de mass-media, au înțeles să transforme activitatea politică într-o adevărată lobotomie geopolitică, devreme ce aduce cîștiguri electorale mai grase cu investiții intelectuale mai reduse.
Nici actualul scrutin prezidențial nu e o excepție, ci, dimpotrivă, o continuare firească a trendului nefiresc. Mai mult, pare chiar să adîncească degradarea ce caracterizează felul în care percepem și facem politică, angajînd confruntarea politică nu doar pe teme politice false, capabile să producă, în context electoral, adevărate nevroze obsesionale (cum sînt deja tradiționalele teme identitare și geopolitice), ci și să redimensioneze confruntarea politică în orizontul unei confruntări vădit extrapolitice.
Discursul electoral al actualului scrutin pentru alegerea președintelui pare marcat, în mod special, de o prezență abuzivă a referințelor de ordin moral. Astfel, tradiționala conversiune electorală a politicii în geopolitică pare acum dublată de o subversiune morală a gesticulației politico-electorale. Ca miză și problematică, morala e un prea-mult capabil să facă din politică un prea-puțin. Prezenta campanie electorală ne descoperă, cu toată spectaculozitatea, cum substituirea retoricii politice cu o frazeologie morală marchează, de fapt, un nou nivel în degradarea confruntării politice. Atingerea nivelului în care temele politice sînt tratate și dezbătute în cheie morală, e un simptom clar al degenerării vieții politice. Cînd retorica morală ajunge să modeleze confruntarea politică, e semn sigur de patologie a practicii politice însăși.
E lesne de observat că discursurile cu evidente încărcături morale sînt cele care domină prezenta competiție electorală. Candidații, ambii ostili actualei guvernări, o atacă deconspirîndu-i și sancționîndu-i deraierile morale. Între ei, candidații se întrec pentru a-și proba competențele morale, mai curînd decît cele profesionale sau propriu-zis politice; se suspectează și se penalizează reciproc prin apelare mai curînd la anumite standarte morale, decît cele ideologice sau doctrinare, ba chiar deducîndu-și propriile virtuți politice prin raportare la sucombările morale evidențiate în conduita adversarului politic.
La rîndul lor, susținătorii acestora, antrenați și ei într-un exercițiu pasional de măsurare reciprocă a gradului de moralitate, își concep actul votării ca fiind înzestrat cu deplină încărcătură morală. Votul nu mai este simpla exprimare a opțiunii electorale, ci devine instrument de acreditare a conduitei morale a favoritului și totodată de pedepsire a adversarului pentru obstrucțiile comise. Morala ajunge astfel ultima ratio a votului. În consecință, pozițiile ideologice, fixațiile geopolitice, complexele identitare își pot proba caducitatea în fața judecării morale a candidaților. Chiar și cei care tind a se distanța de această confruntare își justifică gesturile, cel mai adesea, în termeni morali, notîndu-și consecvența și lipsa de ipocrizie.
Această situație pare a-și afla totuși justificarea în însăși degradarea morală ce cuprinde actuala clasă politică moldovenească. În raport cu o guvernare care s-a dedat la tot felul de deraieri și abuzuri, cei care o contestă nu au cum să nu o sancționeze și în termeni morali. Or, prin aceasta, fără a fi probabil pe deplin conștienți, încetează, de fapt, a mai face politică. Cînd moralitatea clasei politice degradează nefiresc, politica se transformă implacabil în moralism. Astfel, abundența recursurilor morale ale discursurilor politice și ale mesajelor electorale moralizatoare nu e nicidecum un semn de revenire la supraordonare morală a politicii, ci mai curînd simptom al unei decăderi morale de limită a confruntării politice însăși. În cele din urmă, critica devine hărțuire, polemica se transformă în etichetare, iar strategia politică ajunge substituită cu o banală frazeologie moralizatoare.
Toate astea denotă, în ultimă instanță, faptul că de ceea ce avem cu adevărat nevoie, ajunși la acest nivel al degradării politice (și morale), nu e substituirea ocazională a politicii cu morala, nu e instrumentalizarea politică a moralei, ceea ce tocmai reprezintă semne ale unei astfel de degradări și care, de altfel, riscă să producă, pe termen lung, pierderi simbolice costisitoare, pervertind morala, fără a înnobila politica. Și nici măcar nu e vorba de o critică morală a politicii ca atare. Mai curînd, avem nevoie de o revenire a moralei la ea însăși și de o refacere politică a politicii însăși.
Sursă imagine.
Alexandru, te felicit pentru acest eseu excelent, din punct de vedere stilistic și logic. Totuși, aș avea o remarcă și o completare a-ți face în legătură cu ce spui. Este normal, așa cum zici și tu mai sus, să se discute mult despre moralitate într-o țară în care clasa politică, menită a asigura protecția și buna guvernare a populației acestei țări, a furat un miliard. Criteriul moral central ar trebui deci să fie cel de integritate morală, probată prin încredere. În ce măsură putem avea încredere într-un candidat că nu va face cîrdășie cu cei care au furat ci, dimpotrivă, va lupta cu corupția politică și economică? Mai grav mi se pare deplasarea discuției pe o confruntare în baza unor criterii de apartenență, cum ar fi apartenența sau declararea apartenenței la un grup sau categorie de oameni, care sînt considerate în sine o valoare pozitivă: a fi (bun) creștin, (bun) familist, heterosexual. După mine, problema și confuzia acestor dezbateri, este că se discută și se ciocnesc două tipuri de normativitate etică: unul de apartenență colectivă la un grup sau grupuri creditate a priori drept pozitive și un tip de normativitate etică: principiile etice ale unor acțiuni, consecvența dintre practică și declarație etc. Problema este că oamenii noștri, cei mai mulți se pare, aderă mai degrabă la normativitate de apartenență (la ortodoxie, familie etc.) decît la un sistem de principii și norme etice, care sînt de altfel consfințite și de doctrinele religioase, inclusiv creștinismul (ortodox): să nu furi, să nu ucizi, să nu minți etc.
Discutabil. Sistemul de principii si norme etice este o treapta mai avansata si deriva din normativitatea de apartenenta.
Ex. : un parinte plateste notele copilului la bac ( principii si norme etice) si fara gena spune cunoscutilor despre aceasta (normativitate de apartenenta). Cred ca numai dupa ce va fi rusine sa spui cuiva ca ai platit bacul se poate de ajuns si la aceia ca nu platesti din cauza principiilior si normelor etice
Eu vad paharul pe jumate plin.
In lipsa partidelor doctrinare politicienii se grupeaza in pseudopartide care in esenta sa sint grupuri de interese si conform regululor tehnologiilor politice speculeaza pe cele mai acute probleme ale societatii. Ei ca hirtiea de turnesol ne arata care probleme la momentul dat sunt mai acute in societate. Daca limba si geopolitica pierd din actualitate aceasta inseamna ca o buna parte din cetateni si-au format o atitudine fata de aceste probleme, s-au cam clarificat cu identitatea.
Aparitia speculatiilor la tema moralitatii iarasi, nu e o inventie a politicienilor ci o problema acuta in societate de care politicienii nu pot sa nu se foloseasca. Problema moralitatii in societate este, ea este acuta si sper ca furtul caznalei, bagarea noastra in cabala pe 25 de ani inainte si sorizarea Orheiului sint ultima picatura care a dat startul constientizarii acestei probleme. Consolidarea diasporei in strainatate, organizarea transportului pentru studenti in ziua alegerilor tot tine de moralitate si este o aparenta buna. La fel si aparitia unei pleiade de oameni relativ tineri, din afara sistemului, care pun in dezbatere aceste probleme este imbucurator. Deci este speranta.
Sincer ma depaseste. Ori e expus neclar, ori e din zona friguros de abstracta a filosofiei. Inclin spre varianta A; totusi cate ceva am priceput. Tin sa spun ca nu mi se pare actuala campanie mai altfel ca celelalte dinaintea ei. Cred ca lupta impotriva coruptiei (partea de morala) a fost totusi leitmotivul acestor alegeri, ceva constant in politica moldoveneasca incepand cu 1994, iar partea cu geopolitica, identitatea de orice fel a reflectat tipul de solutie preferat.
Democrația este o metodă de guvernare prin care se poate ajunge mai repede la Noua Ordine Mondială.
Meritocrația dimpotrivă, împiedică progresul acestei plăgi sociale NOM, pe lângă faptul că garantează creșterea bunăstării poporului.
https://www.youtube.com/watch?v=H3A-SfmBdiE