ARTICOLE.
Prim-ministrul moldovean Chiril Gaburici și-a prezentat demisia vineri, 12 iunie.
Azi, 14 iunie, în Moldova au loc alegeri locale generale.
Un material din mass media franceză despre satul Corjeuți, raionul Briceni, de unde între un sfert și o treime din locuitori au emigrat spre Franța.
Un alt articol, tot din Franța, despre industria textilă din Moldova și despre modul în care corporațiile textile europene au ajuns să considere Moldova drept ”noua Chină din Europa”: țara dispune de forță de muncă ieftină și flexibilă. Anterior, Platzforma a publicat o investigație semnată de Corina Ajder despre costurile umane și economice ale ”ieftinității și flexibilității” muncitorilor moldoveni.
Consilierul economic al prim-ministrului, Natan Garștea, argumentează pentru necesitatea lichidării Băncii de Economii.
Veaceslav Negruţă, la Europa Liberă, despre ce înseamnă decizia Alianţei PLDM-PD de a naţionaliza BEM: „De fapt, alianța arată foarte clar că dacă subiectul și condiția venită de la FMI este sistemul bancar, atunci Guvernul Gaburici nu are spațiu de discuții și negocieri, naționalizarea fiind opțiunea alianței. Naționalizarea nu poate fi făcută peste noapte. Vă dați seama, e vorba de o lungă durată, or sunt sute și mii de acționari care trebuie să fie convinși într-un fel să cedeze acțiunile în favoarea statului. Naționalizarea poate fi făcută de fapt pe trei căi, fie brutal să fie lipsiți acţionarii de aceste acțiuni și atunci pot apărea litigii ulterior, fie o parte din acționari sunt de acord să piardă aceste acțiuni, astfel scăpând și de povara datoriilor, fie a treia opțiune, când statul contra cost, contra plată procură aceste acțiuni, dar toată povoara evident de procurare a unor datorii se așează pe contribuabil și plățile vor fi probabil că suficient de consistente. Zic că decizia de ieri este mai degrabă mesaj adresat prim-ministrului și Guvernului, decât o decizie serioasă. O astfel de decizie nu are la bază nicio evaluare și nicio expertiză a Băncii Naționale, a Guvernului sau a experților internaționali.”
Un interviu la Europa Liberă cu Igor Boţan despre Platforma Civică DA: „Europa Liberă: Revendicările sunt şi de stânga, şi de dreapta, şi centriste, şi mai prudente, şi mai categorice. Până la urmă, există o culoare politică pe care o are Platforma? // Igor Boţan: „Platforma porneşte de la un rău comun, care este corupţia. De stânga, de dreapta, de centru, verzi, galbeni ş.a.m.d., toţi suferă de corupţie. Dacă există acest rău comun şi vrem să-l combatem cu eforturi comune şi astfel să consolidăm societatea, având o minimă victorie comună, eu cred că mai departe lucrurile vor lua alte dimensiuni. Şi la acel moment noi încă nu am ajuns, deocamdată suntem pe o platformă civică care insistă că nu are culoare politică şi nici nu o poate avea.” // Europa Liberă: Va ajunge formaţiunea actuală să se transforme într-un partid? // Igor Boţan: „Dacă acest lucru se va întâmpla, şi noi nu-l excludem, pentru că avem un precedent, domnul Oazu Nantoi, care este prietenul nostru şi care a fost unul dintre fondatori, deja a părăsit Platforma pentru un proiect politic, lucru care a fost prevăzut de noi. Dacă în continuare se va întâmpla aşa, sub presiunea circumstanţelor, strategia noastră pe care o pot anticipa este că cei care vor dori vor pleca într-un proiect politic, vor avea culoare. Aceasta va fi partea novatorilor, care vor o clasă politică nouă. Iar partida, dacă îi pot spune aşa, conservatorilor, din care fac parte şi eu, va rămâne pe Platforma Civică, va reînnoi membrii acestei platforme astfel încât relaţia de rudenie, dacă îi pot spune aşa, cu eventuala formaţiune politică să fie diminuată, astfel încât deciziile Platformei Civice să nu fie influenţate.”
O analiză de Adrian Lupuşor, Expert-Grup, a sistemului actual de pensii în RM şi propune nişte căi de soluţionare a acestuia: „- Sistemul public de pensii din Republica Moldova nu este unul durabil din punct de vedere financiar și nici social. În timp ce Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat (BASS) înregistrează un deficit structural de circa 1% din PIB, iar cheltuielile totale constituie circa 11% din PIB – nivel mai ridicat decât în țările din regiune, pensia medie nu acoperă minimul de existență, iar raportul dintre pensia și salariul mediu este cel mai mic din regiune. // – Problema sistemului public de pensii este agravată de emigrarea în masă a populației cu vârsta aptă de muncă, a ratei înalte a economiei tenebre și a fenomenului de angajare informală și plata salariilor în plic, cuplate cu îmbătrânirea accelerată a populației. Astfel, raportul dintre contribuabili la sistem și beneficiarii de pensii a coborât de la 1,3 în 2006 la 1,2 în 2014, deși nivelul minim admisibil, conform practicilor internaționale, este de 4 (!) contribuabili la 1 pensionar.” Autorul propune nişte soluţii: indexarea pensiei în baza creșterii prețurilor de consum, aplicarea sistemului de pensii multipilon, măsuri de majorare a costurilor ocupării informale şi de micșorate costurile ocupării formale.
Vladimir Putin a oferit un interviu ziarului italian Il Corriere della Sera. De citit, ca să mai înțelegem ce gîndește omul.
Thomas Carothers încearcă să explice, în Foreign Policy, de ce dezvoltarea spectaculoasă a tehnologiilor informaționale în ultimii 20-30 ani nu a adus cu sine și o democratizare la fel de spectaculoasă a lumii : ”The current moment confronts us with a paradox. The first fifteen years of this century have been a time of astonishing advances in communications and information technology, including digitalization, mass-accessible video platforms, smart phones, social media, billions of people gaining internet access, and much else. These revolutionary changes all imply a profound empowerment of individuals through exponentially greater access to information, tremendous ease of communication and data-sharing, and formidable tools for networking. Yet despite these changes, democracy — a political system based on the idea of the empowerment of individuals — has in these same years become stagnant in the world. The number of democracies today is basically no greater than it was at the start of the century. Many democracies, both long-established ones and newer ones, are experiencing serious institutional debilities and weak public confidence. How can we reconcile these two contrasting global realities — the unprecedented advance of technologies that facilitate individual empowerment and the overall lack of advance of democracy worldwide? To help answer this question, I asked six experts on political change, all from very different professional and national perspectives. Here are their responses, followed by a few brief observations of my own.”
Un eseu de Malcolm Harris, pe Aeon, despre istoricul apariţiei soldatului-copil şi imaginarul său actual în vest: „The child soldier is a recent idea, and we have barely begun to work out its contradictions. In the contemporary Western imagination, you can be a brave freedom-fighter or an exploited child soldier, but you can’t be both. (…) But can a child truly volunteer to join an army? Even when they enlist by choice, child soldiers do so under a set of constraining circumstances. UNICEF makes the choices sound easy: war or dancing, war or games, war or be a doctor. No rational child would pick the former for themselves, and that’s posed as evidence that their freedom has been taken from them. But when the choice is ‘soldier or victim’, voluntarism takes on a different meaning. In northeastern Nigeria, the Civilian Joint Task Force (CJTF) has recruited thousands of teenagers into the armed self-defence groups organised to protect villages from Boko Haram militants. There is no way for these children to opt out of the conflict; in The Daily Beast this March, the Nigerian journalist Philip Obaji Jr puts their choice in stark terms: ‘Fight Boko Haram or be killed by them.’ Some teenagers, understandably, have picked the former.”
CĂRȚI.
Thomas Picketty face, în The New York Review of Books, o recenzie cărții lui Anthony Atkinson Inequality: What Can Be Done?
There’s something reminiscent of the progressive British social reformer William Beveridge in Atkinson’s reformism, and the reader ought to enjoy his way of presenting his ideas. The legendarily cautious English scholar reveals a more human side, plunges into controversy, and sets forth a list of concrete, innovative, and persuasive proposals meant to show that alternatives still exist, that the battle for social progress and equality must reclaim its legitimacy, here and now. He proposes universal family benefits financed by a return to progressive taxation—together, they are intended to reduce British inequality and poverty from American levels to European ones. He also argues for guaranteed public-sector jobs at a minimum wage for the unemployed, and democratization of access to property ownership via an innovative national savings system, with guaranteed returns for the depositors. There will be inheritance for all, achieved by a capital endowment at age eighteen, financed by a more robust estate tax; an end to the English poll tax—a flat-rate tax for local governments—and the effective abandonment of Thatcherism. The effect is exhilarating. Witty, elegant, profound, this book should be read: it brings us the finest blend of what political economy and British progressivism have to offer.”
O carte, apariția căreia a trecut cam neobservată, cea a istoricul britanic David Priestland, profesor la Universitatea din Oxford, Steagul Roșu. O istorie a comunismului, Litera, 2012. O istorie a comunismului, axată în special pe istoria URSS. Ediția în limba română a apărut în 2012 la Editura Litera Internațional. O sinteză excelentă pentru cei care vor să cunoască mai multe despre ce a însemnat experimentul sovietic, scris într-un stil accesibil, dar nu mai puțin academic, abordarea fiind echilibrată și documentată. Utilă atât pentru studenți, cât și pentru publicul larg. (Igor Caşu, Facebook)
FILME.
„Svecenikova djeca” – rom. Copiii Preotului (2013, Croația, regizat de Vinko Bresan). O parodie croată anti-concepție (cu mult anticlericalism hazliu). Un preot catolic proaspăt numit pe o insulă decide, pentru a lupta cu contracepția și numărul mic de nașteri pe insulă, să facă mici găuri în prezervativele care se vând la chioșcul din localitate… Mult umor, satirizare a unor obsesii etnice (uneori caricaturizate)…
Bun ca idee, bun ca realizare… (V.S.)
Änglagård – rom. Casa Îngerilor (1992, Suedia, regizat de Colin Nutley). Am dat de film într-un mod destul de întîmplător: în avionul dinspre Zagreb spre Copenhaga, am avut drept vecini un croat și un danez. Croatul întreba ceva despre societatea suedeză (mergea acolo ca medic) și danezul i-a zis: daca vrei să înțelegi cum funcționează societatea suedeză în relația ei cu străinii, trebuie să vezi acest film..
Subiectul e simplu: o familie de artiști se mută pentru o vreme în casa bunicului lor de la țară care a murit într-un accident rutier. Modul lor flamboiant de viață stîrneste curiozitate și apoi indignare din partea sătenilor…Istoria are și un happy end – împăcarea e realizată de un preot care citește din Biblie, ascultă Abba și organizează performance în biserică.
Tropul cu confruntarea stereotipurilor urban-rural funcționează perfect (francezii au făcut ceva asemanator în Bienvienue chez le Chtis chiar dacă acolo era vorba de stereotipurile regionale franceze).
Un film cu subiect simplu, muzică bună și teme de meditație. (V.S.)
Imagine de fundal: fostul deja prim-ministru Chiril Gaburici a făcut un ultim selfie cu echipa sa pe acoperișul Clădirii Guvernului.
Revista de duminică (nr. 65) este o pagina ziditoare pentru suflet.
Mult spor si folos duhovnicesc!