Notă: 100 de monumente de patrimoniu au fost distruse în ultimii 25 de ani, iar articolul 221 din Codul Penal, care prevede sancţiuni pentru distrugerea patrimoniului, încă nu a fost pus niciodată în aplicare în R. Moldova.
„Chişinăul se dezvoltă foarte repede, lucru firesc şi explicabil, doar că prin imitaţie. Iar victimă a acestei imitaţii este patrimoniul din centrul istoric al oraşului. Monumentele istorice sunt distruse pentru a construi clădiri noi, superficiale, care nu sunt specifice locului şi care distrug armonia şi spiritul Chişinăului de altădată.” La această concluzie a ajuns Élodi Bedon de la Universitatea „Jean Monnet” din Franţa, care se află de câteva luni la stagiere în R. Moldova.
Să preluăm experienţa francezilor
Tânăra cercetătoare a susţinut în cadrul Asociaţiei Oberliht o prezentare publică cu titlul „Paris-Chişinău, o excursie în centrele istorice”, încercând să ne atragă atenţia asupra a ceea ce se întâmplă cu patrimoniul nostru cultural, făcând o paralelă cu Parisul. Puţini probabil ştiu că numai în 2012 Parisul a găzduit circa 30 de ml de vizitatori, o cifră care face aproape jumătate din numărul total al populaţiei Franţei. Iar veniturile anuale din turism, în Franţa, le depăşesc pe cele din industrie. Sigur, Chişinău nu este Paris şi comparaţiile în acest sens sunt riscante pentru noi, dar experienţa franceză în ceea ce priveşte protejarea monumentelor de patrimoniu, punerea lor în valoare, ca parte integrantă economică a dezvoltării oraşului, trebuie promovată şi pusă în aplicare în spaţiul nostru.
Legea nu funcţionează
La sfârşitul lui martie, Élodi a fost martoră la demolarea monumentului de arhitectură de pe strada Izmail 17. „Din momentul în care o construcţie este recunoscută ca monument istoric, este de neînchipuit un asemenea caz în Franţa, îşi exprimă stupefacţia tânăra cercetătoare. Dacă s-ar fi întâmplat la noi, ca o excepţie, la faţa locului ar fi venit imediat poliţia. Căci este un gest interzis de lege şi atrage după sine sancţiuni: amenzi foarte mari şi chiar închisoare. În plus, ar fi fost un scandal mediatic răsunător.” Însă în cazul demolării monumentului cu pricina nici umbră de poliţie, sau alte organe ale legii, pentru că legea, care este o formă de protecţie, este ignorată şi nu funcţionează. Dovadă sunt cele 100 de monumente de patrimoniu distruse în ultimii 25 de ani şi faptul că articolul 221 din Codul Penal, care prevede sancţiuni pentru distrugerea patrimoniului, încă nu a fost pus niciodată în aplicare în R. Moldova.
„Este cu adevărat trist”, mărturiseşte Élodi, amintindu-şi ca într-un film cu imagini încetinite de acea zi de martie… „Este pur şi simplu teribil. Este un gest care denunţă ignoranţă şi un dezinteres faţă de trecut şi prezent. O casă care este foarte veche, care face parte din peisaj şi îl construieşte, este rasă pentru a clădi pe acel loc ceva absolut nou, artificial, care nu are nicio legătură cu trecutul. După tristeţe, te cuprinde un sentiment de revoltă că s-a putut întâmpla o asemenea infracţiune.”
Chişinăul nu este numai Catedrala şi statuia lui Ştefan cel Mare
Înainte de a veni în R. Moldova, Élodi Bedon cunoştea foarte-foarte puţine lucruri despre ţara noastră, o necunoaştere specifică majorităţii francezilor. La un prim contact însă cu Chişinăul, imaginea pe care şi-a creat-o despre identitatea noastră culturală este una de melanj, dat fiind prezenţa mai multor minorităţi etno-lingvistice, „un melanj care permite să se ajungă la crearea unei identităţi legată de toleranţă, de trai în comun, de pluralitate”.
Cei care nu au fost la Paris, pot cu uşurinţă recunoaşte acest oraş după fotografiile de „carte poştală”, cum sunt cele cu Turnul Eiffel, Centrul „Georges Pompidou”, Luvrul şi alte monumente de patrimoniu transformate în destinaţii turistice. La fel şi Chişinăului, dacă ar fi să-i reperăm monumentele de patrimoniu recognoscibile pentru un străin, acestea ar fi în primul rând Complexul Catedralei, Arca de Triumf, Statuia lui Ştefan cel Mare… Dar o călătorie în inima Chişinăului sunt în aceeaşi măsură parcurile publice cu monumentele lor naturale, arhitectura tradiţională, porţile sculptate, şi mai ales centrul istoric al oraşului, în mare parte nevalorificat.
Clădirile vechi, reînvestite cu funcţii adaptate la prezent
În opinia cercetătoarei, construcţiile noi care apar în Chişinău se fac pe contul distrugerii monumentelor de patrimoniu, şi imită un model care nu este specific locului, unul occidental, neo-liberal, artificial şi nejustificat. De aceea noile construcţii distrug armonia şi „spiritul” oraşului de cândva, iar chişinăuenii riscă să piardă pe această cale o anume continuitate între trecut, prezent şi viitor. Întrucât construcţiile de patrimoniu sunt o mărturie fizică despre istoria noastră.
„O clădire care cândva a avut anumite funcţii, pe care astăzi nu le mai are, poate fi reabilitată şi nu neapărat muzeificată, pentru că finalmente, riscă să moară… Ea trebuie reînvestită cu alte funcţii, dar cu o logică în conformitate cu noile tendinţe, adaptată la prezent. Astfel, acea clădire va mărturisi despre trecut, dar totodată îi vom conserva sensul în prezent”, ne explică Élodi în câteva cuvinte felul în care ar trebui valorificat patrimoniul. De exemplu, clădirile vechi industriale pot fi spaţii potrivite unde s-ar organiza expoziţii ale artei contemporane, dat fiind că sunt foarte mari. Principalul este să revalorificăm cu o anume logică aceste clădiri de patrimoniu, altfel încât să suscităm interesul din partea localnicilor.
Câteva note de final optimiste
Ion Ştefăniţă, directorul Agenţiei de inspectare şi restaurare a monumentelor, pune distrugerea centrului vechi al oraşului Chişinău pe seama mentalităţii vetuste şi a lipsei de interes, atât din partea organelor de conducere, cât şi a societăţii civile. Dincolo însă de această stare de lucruri, domnul Ştefăniţă rămâne optimist: „Monumentele noastre de patrimoniu trebuie puse în valoare, aşa cum am văzut la Bruxelles. Nu departe de Place de la Bource ne inetersectăm cu istoria veche a oraşului. Moldova, prin istoria sa, prin acest spirit al locului pe care îl are, poate fi scoasă din criză.”
Text preluat de la ziarulnational.md, cu acordul autorului.
Sursă imagine: http://www.monument.sit.md/
Da, consider că problematica păstrării patrimoniului construit, la Chişinău, este una din cele mai arzătoare! Pentru că legislaţia este neputiincioasă, expertiza este într-un stadiu embrionar, iar conştiinţa civică a orăşenilor e şi ea foarte lacunară.
Desigur că oraşul nostru nu este Paris, dar nici nu e cazul să fie perceput ca atare, pentru că eu personal pledez mereu pentru diferenţe, şi nu pentru similitudini! Ceea ce are Chişinăul nu are Parisul, şi viceversa. Ce e important însă, este să ajungem să putem conserva specificitatea, tradiţionalismul, genius loci al oraşului nostru…de cum o vom face, va depinde viitorului urbei!!!
Vladimir, imi este greu sa vorbesc despre specificitatea Chisinaului, parte pentru ca sunt un „emigrant” intern (m-am nascut la sat si am venit in Chisinau foarte tarziu), parte pentru ca orasul a fost ras si reconstruit de prea multe ori incat sa-i gasim cu usurinta un anume fler constant… Mai e apoi si dificultatea cu insusi conceptul de „specificitate” – ea e partial „descoperita”, partial construita.
Cu riscul de a leza anumite sensibilitati urbane voi afirma ca, ceea ce pentru mine e unic pentru Chisinau, si care ar fi putut fi pastrat si care e chiar o specificitate – ruralitatea orasului, adica o legatura eterna cu satul, un fel de a fi intre oras si sat: deja nu sat dar nici inca oras acatarii… Trasaturile acestei specificitati se stiu – case micute (1-2 etaje cel mult), curti comune mari, strazi cu pomi pe ambele parti…Anumite „ruralitati” s-au pastrat pe Habad Liubavici (in centru), pe strada Bernardazzi, in unele zone de-a lungul axei eventualului bulevard Cantemir…
Ele insa dispar pentru ca Chisinaul s-a angajat intr-o competitie pentru cladiri de otel si sticla… Pentru ca Chisinaul nu are un nucleu de societate civila proprie care sa se dedice problemelor urbane, pentru ca presiunea businessului e prea mare si rezistenta la coruptie a functionarilor prea mica… Pentru ca prioritatea generala a orasului sunt banii si nu oamenii urbei,