ARTICOLE.
Magenta Consulting a realizat o cercetare în care a scos în evidență prototipurile adepților proeuropeni în raport cu cei provamali. „Pentru unii, Uniunea Europeană înseamnă călătorii fără cozi rușinoase după vize, Angela Merkel și, poate, noi locuri de muncă acasă. Uniunea Vamală din această tabără e văzută ca stagnare în favoarea celui mai puternic. Pentru alții – invers. UE este teama de unire cu România, iar UV – Putin și posibilitatea de a vedea din nou Uniunea Sovietică înfloritoare. Faptul că în Moldova suntem ca număr cât alții într-un oraș, nu ne-a ferit de segregare.// Pe timpul colhozurilor la țară era bine. Toți aveau de lucru și salarii. Copiii mergeau la școala din localitate, cumpărau cărți de la „Luminița” sau împrumutau de la bibliotecă. Seara tinerii mergeau la club pentru a vedea un film și, uneori, în sat veneau formații ca să susțină concerte. URSS s-a destrămat și totul s-a schimbat. Acum bine se descurcă doar cei care au plecat și trimit bani de peste hotare. Prin urmare, nu e de mirare că pentru Uniunea Vamală (alianța cu Rusia, Belarus și Kazahstan) votează, în special, oamenii de la sate, care au bani doar pentru strictul necesar sau nici pentru aceasta. Cu studii medii, vârsta de la 45, până la 60 de ani și mai mult, ei probabil visează ca zona rurală să revină la orânduirea din perioada când era bine. Liderul strain potrivit pentru a realiza aceasta, pentru 71%, este Vladimir Putin. Contrar însă opiniei vehiculate anterior, adepții Uniunii Vamale nu sunt minoritățile care s-ar teme de unirea cu România. 60% dintre ei se autoidentifică vorbitori de limba română (moldovenească) și doar 30% se declară ruși.” Citeşte mai mult. (Vitalie: compania nu a făcut încă publică baza de date brute a sondajului așa că trebuie să-i credem pe cuvînt. Există cîteva discrepanțe între rezultatele acestui sondaj și ultimele Barometre ale Opiniei Publice dar e adevărat că și contextul regional s-a schimbat în ultima vreme. În această lună iese un nou BOP, comparăm atunci și vedem atunci cum se leagă cifrele între ele.)
Puls.md scrie despre Karl Schmidt (Carol Schmidt), primar al Chișinăului între anii 1877–1903:”Историки считают, что Карл Шмидт сделал, возможно, даже больше, чем входило в его обязанности, как главы города. При этом важно не только то, что было сделано при его управлении, но и тот факт, что именно тогда был заложен фундамент для последующего улучшения и развития. Говорят, Городской Голова не терпел коррупции и внедрил в примэрии более совершенные методы учёта. Оставшись вдовцом с четырьмя детьми, он был всегда на защите сирот и социально-уязвимых слоёв населения, не говоря уже о том, что всегда содействовал сохранению межэтнического и межконфессионального мира и согласия.”
Tatiana Gîsca, Inna Cîvîrjic și Vladimir Soloviev (Татьяна Гыска, Инна Кывыржик, Владимир Соловьев) au descris în Kommersant.md logica de interese a două proiecte de lege ce urmau să fie votate săptămîna trecută dar nu au acumulat numărul de voturi necesar. Vinerea aceasta deputații au găsit voturile necesare.
Ha-Joon Chang în Huffington Post (i-au fost traduse cîteva cărți la Polirom): ”I am seeking to debunk this widespread view, propagated by the current generation of economists, that somehow you can neatly separate economics from politics. They say, “This is the area of the market, and no political logic should intrude.” But actually, what you count as a political logic or market logic partly depends on your economic theory. (…) all markets are in the end politically constructed. A lot of things that we cannot buy and sell in markets used to be totally legal objects of market exchange – human beings when we had slavery, child labour, human organs, and so on. So there is no economic theory that actually says that you shouldn’t have slavery or child labour because all these are political, ethical judgments. When the market itself is constructed as a result of some political and ethical judgment, how can you say that this area can somehow be separated from the rest of society and the political system?”
George Monbiot în The Guardian: ”Power is shifting: to places in which we have no voice or vote. Domestic policies are forged by special advisers and spin doctors, by panels and advisory committees stuffed with lobbyists. The self-hating state withdraws its own authority to regulate and direct. Simultaneously, the democratic vacuum at the heart of global governance is being filled, without anything resembling consent, by international bureaucrats and corporate executives. The NGOs permitted – often as an afterthought – to join them intelligibly represent neither civil society nor electorates. (And please spare me that guff about consumer democracy or shareholder democracy: in both cases some people have more votes than others, and those with the most votes are the least inclined to press for change.)”
Don Kalb în Spilne (Ucraina) ”So this is the global equation. You need to ask how central and eastern Europe, Russia and Ukraine fit into that dynamic structural picture. So, international investments in industry and large-scale manufacturing, and interesting globally linked jobs will probably not happen in Russia and Ukraine on a very substantial scale. Internal accumulation is simply too solid for that, and local wages are too high. There is now a mass of young kids in Asia that flows into the labour market and depresses wages worldwide through their willingness to work 12 hours a day for a few dollars. In that global equation, there is basically no significant new space for capital flow into central and eastern Europe. A bit for central Europe perhaps because it is linked to the EU market, but hardly for Ukraine and Russia. So, what happens here will depend much on internal accumulation. Hence much will depend on politics.
Sorin Cucerai în Expres Magazin despre ideea venitului necondițional și implicațiile ei pentru economie: ”Să presupunem că fiecărui locuitor al României (fiecărei persoane care locuieşte legal pe teritoriul României) statul îi garantează un venit lunar nemonetar echivalent cu 2.500 de lei – fie sub formă de tichete (după modelul tichetelor de masă), fie sub formă de puncte virtuale puse lunar pe card (să le numim “lei marfă”)….Oricum ar fi însă, este limpede că raportul de putere între angajator şi angajat se va modifica substanţial, iar asta va conduce la modificarea culturii organizaţionale din interiorul firmelor. Practicile autoritare vor trebui înlocuite cu practici de stimulare a angajatului sau a potenţialului angajat, fiindcă în caz contrar acesta fie va părăsi firma, fie va refuza să se angajeze. Pe scurt, am vedea o creativitate managerială în zona resurselor umane care astăzi este imposibilă.”
Mariana Raţă, într-o investigaţie publicată pe Moldova curată („Latifundiarii din CSM), susţine că „Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) s-a umplut de milionari. Jumătate dintre actualii membri ai CSM declară proprietăți ce depășesc un milion de lei. Iar unul dintre noii membri ai Consiliului, juristul Teodor Cârnaț, deține tocmai cinci case în Chișinău și două mini-hoteluri. La fel şi magistraţii Gheorghe Avornic şi Anatolie Țurcanu au proprietăţi de milioane. Asta în condițiile în care salariul de anul trecut al unui judecător a fost de 83 de mii de lei. Citeşte mai mult.
Yannick Mireur, în Le Monde („La société russe n’a plus confiance en l’Occident”) expune un punct de vedere atipic asupra relaţiilor dintre Occident şi Rusia în contextul „crizei ucrainene” şi a anexării Crimeei de către Rusia: „(…) Putin nu face decît să exprime un sentiment profund al rușilor: declin demografic, anxietate, pierderea prestigiului. Și lipsă de încredere faţă de Occident, care a facut greşeala de a extinde NATO în 1994, în loc să reinventeze un sistem nou în 1991. Influența Statelor Unite asupra unei Europe divizate face această neîncredere a rușilor legitimă și acțiunea lor decisivă pentru a menține Crimeea în zona de control [a Rusiei]. Aşa cum nu l-au înţeles pe George W. Bush, care întruchipa un spirit american autentic, la fel europenii nu-l înţeleg pe Putin.” Autorul se pronunţă pentru o reluare a unor relaţii pragmatice cu Rusia, bazîndu-se pe argumentul că o Rusie sărăcită şi instabilă poate fi şi mai periculoasă. Citeşte tot articolul.
Daniel Zagury, psihiatru, face în Le Monde un portret psihologic al genocidarului, făcînd o analiză a structurii de personalitate a acuzaţilor (şi condamnaţilor) în procesele criminalilor rwandezi care s-au încheiat recent la Paris. „Opuşi punct cu punct criminalilor în serie, criminalii de genocid ucid într-un elan colectiv, răspunzînd comenzilor care li se dau, cu aprobarea conștiinței lor, în scop de salubritate și epurare. Pe durata valului unui genocid numărul mare al acestrora este o regulă. Aceste profiluri de personalitate sînt recrutate dintr-o gamă largă de oameni comuni. Datoria, obedienţa și idealul le conjugă efectele pentru a aneantiza orice scrupul, răsturnînd valoarea dată actelor.” „Dar trăsătura de personalitate cea mai uluitoare a acestor oameni este absenţa sentimentului de culpabilitate”. Citeşte tot articolul.
Zilele trecute a murit un clasic al sociologiei şi al „studiilor culturale”, Richard Hoggart. Cartea sa Uses of Literacy. Aspects of Working Class Life (Chatto and Windus, 1957) a făcut epocă şi a revoluţionat studiul culturii claselor populare. Julie Clarini îi consacră un articol în Le Monde: „Ușurința stilului său, precizia tonului, descrierea precisă sunt puse în slujba unei matrice meticuloase și captivante de valori împărtășite de către locuitorii suburbiilor engleze [ai anilor 1930-1950]. Hoggart este interesat în special de studiul consumului cultural pentru a arăta că clasele muncitoare nu sunt doar nişte receptori pasivi ai „culturii de masă”, nuanţînd astfel în mod substanțial teza „condiționării”. A citi tot articolul.
Blogul „Lupul sur” ne spune de ce femeile nu trebuie să ţină post: „O femeie care postește este, în esență, un pleonasm, este ca și cum ai spune că este un ierbivor care nu consumă carne.” Citeşte tot articolul.
Un dosar despre artă şi gentrificare în Gazeta de Artă Politică. Gentrificarea este definită de Veda Popovici, una din autorii articolelor din acest dosar, ca “dislocarea unor populații sărace din zone urbane prin presiuni economice și sociale exercitate de către o clasă privilegiată în căutare de noi piețe (imobiliare) pentru crearea de plusvaloare. Astfel, ea reprezintă noua graniță de conflict între clasele sociale, graniţă important de relevat pentru a înţelege mecanismele capitalismului contemporan.” Care este rolul artei în aceste cartiere sărace, supuse modernizării şi depopulării de locuitorii săi: umanizarea spaţiului sau legitimarea acţiunii de gentrificare cu tot cu ideologia neoliberală pe care o întruchipează?
Locals.md găsește muzee interesante (dar ignorate) ale Chișinăului – Muzeul Cosmonauticii, Muzeul Pompierilor, Muzeul Regiei Transport Electric (RTEC).
CĂRȚI.
Justin Rosenberg, The Empire of Civil Society: A Critique of the Realist Theory of International Relations. Verso, 1994. Teoriile realiste în relațiile internaționale nu au nici un fel de teorie, argumentează Rosenberg. Ele oferă, de cele mai multe ori, o justificare a echilibrelor și relațiilor geopolitice existente (realitatea internațională este ce este) și utilizează argumente abstracte care scot unele elemente contingente din contextul lor istoric – statul national, balanța de forțe – și le plasează într-un orizont anistoric. Soluția, zice Rosenberg în bună tradiție marxistă, e să apelăm și la alte variabile decît statul – organizarea social-economică a țărilor ce compun sistemul internațional. Convingător, aș spune, dar încă nu pricep cum ar putea fi aplicat la situații curente, în plină desfășurare. Retrospectiv e mai ușor, desigur. (V.S.)
Reza Aslan, Zelotul. Viața și epoca lui Isus din Nazaret. Editura Trei, 2013. Ovidiu Leonte pe bookblog.ro: ”Contextul istoric în care a evoluat Isus din Nazaret – văzut de dr. Reza Aslan ca diferit de Isus Hristos – este de o complexitate descurajantă pentru cel care își dorește să înțeleagă acest fenomen din perspectiva probabilității istorice, cu influențe religioase și mistice cât mai puține. Pentru un creștin fervent, pentru credinciosul care consideră că Isus Hristos s-a răstignit pentru ca el să fie iertat, acest subiect – în special abordarea din cartea de față – ar putea fi traumatizant. Autorul încearcă să descopere motivații istorice palpabile pentru evoluția evenimentului central al doctrinei creștine, Răstignirea. Spre exemplu, deși mesajul propovăduit cu adevărat de Isus este profund pro-iudaic, anti-roman, în consecință, de factură politică, în final „creștinii au simțit nevoia să se dezică de zelul revoluționar care a dus la prăbușirea Ierusalimului, nu doar pentru că permitea bisericii să se distanțeze de furia răzbunătoare a Romei, ci și pentru că, odată ce religia iudaică devenise proscrisă, tot evanghelismul bisericii se îndrepta acum către romani. ”
CARICATURI.
FILME.
Les Paysans, 60 ans de revolutions (Karine Bonjour, Gilles Perez, 2009). Un documentar francez din 3 părți despre transformarea radicală a țărănimii franceze în ultimii 60 ani… despre venirea tractorului, mecanizarea agriculturii, comasarea loturilor, competiția agricolă globală, ”idioțenia” vieții de provincie, transformarea țăranului în ”producător agricol”… Foarte bun. (V.S.)
Imagine: locals.ms
