Occidentul citește greșit Rusia
În urma anexării rapide a Crimeii ucrainene de către Federația Rusă, multiple voci și-au exprimat îngrijorarea că o soartă similară ar putea fi pregătită pentru Transnistria. De parcă pentru a confirma această îngrijorare, subiectul Transnistriei a fost discutat în cadrul convorbirilor recente dintre președintele Statelor Unite Barack Obama și președintele rus Vladimir Putin (itartass.com, 31 martie). Discuția telefonică între Putin și Angela Merkel, cancelarul Germaniei a abordat și ea acest subiect (kremlin.ru 31 martie).
Cel mai alarmant aspect al ambelor interacțiuni diplomatice pare a fi menționarea de către Vladimir Putin a ceea ce el a numit blocadă externă a Transnistriei. Această mențiune a atîrnat ca un nor negru între cei trei lideri politici și a creat senzația că referința lui Putin ar putea fi un pretext pentru o altă intervenție “umanitară” a Rusiei.
Pentru cei familiarizați în detaliu cu aspectele operaționale ale capturării militare a Crimeii de către Rusia, o asemenea referință sună alarmant. Scenariul folosit de strategii ruși în Crimeea are multe aspecte comune cu așa numitele măsuri active aplicate de către Uniunea Sovietică contra țărilor din afara blocului Occidental în timpul conflictelor “proxy” (indirecte) ale războiului rece. Se pare că SUA și aliații săi europeni au pierdut memoria instituțională despre astfel de confruntări indirecte cu URSS, ori le privesc astăzi drept niște artefacte necivilizate ale unui trecut deja parcurs.
Unul din răspunsurile publice ale Secretarului de Stat al SUA John Kerry a reflectat bine gradul înalt al uluirii Occidentului ca răspuns la acțiunile Rusiei. Mult mai ilustrativ, acesta a scos totodată în evidență marea neîncredere a speechwriter-ilor (autorilor) discursului lui Kerry în particular și a diplomaților Departamentului de Stat american în general. Kerry a condamnat Rusia, indicînd că invazia teritoriului unei alte țări sub pretexte false pentru a-și impune interesele…este de fapt un comportament din secolul 19 materializat în secolul 21” (polit.ru, 2 martie).
Experții care ar fi sugerat un astfel de scenariu cîteva luni în urmă ar fi fost învinuiți că sunt detașați de realitate. Dacă ne gîndim mai bine însă, suntem nevoiți să recunoaștem ca nu putem explica politica externă rusească dacă nu acceptăm urmatoarea idee. Este clar că liderii de la Kremlin au o viziune distinctă despre lume, din perspectiva căreia sistemul actual al relațiilor internaționale ar trebui interpretat. Rușii au de asemenea un set de preferințe politice foarte diferite față de preferințele omologilor săi din Washington, Londra, Paris sau Berlin. Drept exemplu ei ar prefera valori ca stabilitatea și predictibilitatea politică în schimbul liberalismului democratic invocat de Occident.
Strategia Rusiei și greșelile oponenților ei
Atunci, cum am putea utiliza această intuiție, laolaltă cu înțelegerea scenariului invaziei Crimeii de către Rusia, pentru a emite raționamente mai corecte despre Transnistria? Mai intîi de toate putem observa că Rusia a invocat un casus belli – pretext politic, care în interpretarea Moscovei a dreptului internațional, a justificat intervenția sa în Crimeea. De fapt, acesta este o adaptare denaturată a cunoscutului principiu al intervențiilor umanitare, “responsabilitatea de a proteja”. Principiul dat e folosit de specialiștii dreptului internațional pentru a justifica invazia militară de către un actor străin în scopul curmării violărilor grave a drepturilor omului, cum este de exemplu genocidul.
Rusia are de asemenea nevoie de o prezență politică loială în teritoriul de interes, care urmează să ofere legitimitate potențialei invazii militare, prin invitarea formală a ‘asistenței umanitare’ rusești. Într-un interviu recent oferit postului de știri Rusia 24 vicepremierul rus Dmitry Rogozin a indicat că ”în principiu toți membrii guvernului Transnistriei sunt cetățeni ai Federației Ruse” (novostipmr.com, 21 martie). Rogozin a continuat spunînd că aproape 200,000 din locuitorii regiunii secesioniste (undeva a treia parte din populație) sunt cetățeni ruși; iar restul chiar dacă formal încă nu sunt, “se simt astfel în suflet”.
Este evidentă politica falimentară a Moldovei în procesul de negocieri pe marginea conflictului transnistrean. Posedînd cu anii dovezi sigure privind administrarea directă a regiunii transnistrene de către guvernul rus prin intermediul cetățenilor săi, dar și finanțarea transparentă a funcționării acesteia, Moldova nu a întreprins măsuri pentru a submina acoperirile formale de ‘stat-garant’ și ‘mediator al procesului de negocieri’ folosite de ruși. Astfel, conducerea Moldovei nu a elaborat și implementat măsuri politice pe plan intern și extern în scopul slăbirii pozițiilor Rusiei în mecanismul de negocieri. Chiar dacă luăm în calcul complexele de inferioritate politică și frica față de Rusia, care există în cercurile politice ale Moldovei, astfel de măsuri de constrîngere a Rusiei sînt realizabile și pot atinge rezultate eficiente.
De exemplu: să considerăm situația în care un guvern se ciocnește de tendințe inflaționiste în creștere ale economiei și dorește să le reducă, în prezența unei rate constante de ofertă ale bunurilor în economie. În acest caz, decizia de a crește volumul monetar în economia națională prin emisii valutare adiționale va mări și mai mult inflația. În mod similar, astfel de regularități și mecanisme bine cunoscute există și în procesele politice. Știința politică, care studiază aceste regularități și mecanisme, sugerează că ar fi o strategie absolut greșită să rezolvi un conflict politic, care implică interesele elitelor regionale și unui guvern străin, prin implementarea măsurilor de încredere între locuitorii malului stîng și drept. Însă strategia actuală de soluționare a conflictului a Moldovei, materializată în instrumente practice, la asta se și limitează. O astfel de abordare joacă în folosul inițiatorilor conflictului din cîteva motive.
Mai întii de toate aceasta protejază instigatorii conflictului de la presiuni directe, permițîndu-le să își consolideze controlul asupra mecanismelor politice și să mențină acest control la cost redus. Astfel, Rusia, după principiul negării plauzibile, poate mereu insista că nu e parte la conflict. Ea poate insista, cu susținerea involuntară a Occidentului, că Chișinăul trebuie să negocieze cu Tiraspolul, dar și să convingă populația regiunii de intenții neagresive. În așa fel, Rusia se asigură că costurile legate de tergiversarea procesului de negocieri sunt aproape inexistente. Ea eludează posibilitatea presiunii, care în schimb este aplicată unor cauze false. Prin urmare, eforturile Moldovei și resursele Occidentului de a soluționa conflictul nu sînt aplicate cauzei reale și deci nu au un randament pozitiv.
În calitate de factori adiționali care încurajează această strategie greșită, putem menționa și acele organizații străine (interguvernamentale și non-guvernamentale) care sunt implicate în procesul de soluționare a conflictului, și atrag finanțare solidă în acest scop. Banalizînd lucrurile, putem spune că deseori avem de a face cu preferințele înguste ale unor grupuri de interese care lucrează la proiecte ce le asigură salariu. Dar membrii acestor grupuri nu au interesul de a schimba situația, ci chiar se opun intențiilor de schimbare în strategia existentă de abordare a conflictului.
Astfel, greșeala abordării actuale a procesului de negocieri în conflictul transnistrean, care determină eșecurile Moldovei pînă în prezent, este explicată prin tandemul a două dinamici politice. Una este slăbiciunea clasei politice de la Chișinău, manifestată prin frica de a submina poziția Rusiei în procesul de negocieri. A doua dinamică politică ține de interese înguste ale funcționarilor organizațiilor străine, care obțin finanțare pentru a aborda conflictul. Această idee e atît de importantă încît merită repetată: dacă motivul conflictului este incompatibilitatea intereselor elitelor politice de la Tiraspol cu interesele elitelor de la Chișinău, atunci implementarea așa numitei strategii de “consolidare a măsurilor de încredere între populația celor două maluri” este absolut inutilă (întrucît e o abordare prevăzută pentru conflictele etnice), dar și foarte dăunătoare (căci protejează Rusia de riscuri și presiuni politice și reduce drastic costurile Rusiei legate de participarea ei în conflict).
Consecințele Crimeii pentru Moldova
Care totuși ar fi consecințele Crimeii asupra situației din Moldova, luînd în considerație condițiile existente și acceptînd că în curînd nu vom putea schimba strategia greșită a Moldovei de abordare a conflictului transnistrean? În timp ce mulți sînt îngrijorați că Rusia ar putea aplica un scenariu similar în Transnistria, aceștia ignoră faptul că Moscova nu are nevoie să o facă. De fapt Rusia are deja o prezență semnificativă militară in regiune, reprezentată de forțele militare ale Tiraspolului. Aceștia numară la o examinare modestă în jur de 10,000-15,000 de militari înrolați în trupe active, incluzînd trupele de interne și de grăniceri ale regiunii separatiste. Acești militari sînt conduși de cetățeni ruși și în parte considerabilă posedă pașapoarte rusești. Se pare deci că Rusia are în realitate atît control politic cît și militar asupra regiunii.
Unicul lucru care pare să fie diferit de Crimeea este recunoașterea formală și anexarea. De facto Rusia a realizat în practică ambele lucruri, exploatînd fără piedici și abuzînd statutul său de ‘stat-garant” al procesului de soluționare a conflictului. După cum Dmitry Rogozin ne-a dezvăluit, regiunea e condusă de cetățeni ruși. Iar începînd cu decembrie anul trecut, cel puțin la nivel declarativ, autoritățile de la Tiraspol au început implementarea cadrului legal rusesc pe teritoriul regiunii (ria.ru, 12 februarie).
În timp ce Chișinăul oficial continuă să depună eforturi pentru a se apropia de UE, Rusia ar putea de fapt aplica scenariul Crimeii în Moldova, însă într-un mod diferit de cel speculat. Vladimir Putin ar putea în schimb să dea ordin forțelor militare ale Tiraspolului să preia controlul fizic asupra Găgăuziei.
Mulți vor spune că acest scenariu este neverosimil. A fost oare credibil un scenariu similar aplicat la Crimeea înainte de protestele de la Kiev? Dacă examinăm atent situația, atunci observăm că toate condițiile favorabile pentru o operațiune militară rapidă de control a Găgăuziei sunt prezente. Administrația regiunii Găgăuze pare destul de favorabilă intereselor Rusiei și pe de altă parte este neliniștită de potențiale consecințe penale pentru organizarea ilegală a referendumului din 2 februarie (EDM, 5 februarie). Conducerea de la Chișinău este paralizată între timp de o cultură strategică defunctă, în sensul că nu doar că se teme să utilizeze instrumentul militar, dar și duce lipsă de cunoștințele necesare pentru a-l aplica eficient. În cazul R. Moldova, există deci condiția principală a eșecului ucrainean, în care militarii ucraineni au fost împiedicați de către conducerea politică de la Kiev, într-o formă sau alta, să aplice armele pentru protecția teritoriului ucrainean (kvedomosti.com, 2 aprilie; life.pravda.com.ua, 26 martie; echo.msk.ru, 19 martie). În cazul în care “omuleții verzi’ neidentificați vor trece Nistrul și vor merge în Găgăuzia, forțele militare moldovenești și cele de asigurare a ordinii publice urmează, foarte probabil, să primească ordinul de a nu se implica, “pentru a evita provocări”. E un ordin paradoxal și indicator de incompetență în abilitatea de a conduce statul, căci ce poate oare fi o provocare mai mare decît invazia militară de către un alt stat?
Atît Grupul Operativ al Forțelor Ruse staționate în Transnistria, cît și forțele militare locale sînt antrenate în exerciții militare de cîteva săptămîni. Forțele ruse au exercitat interdicția și distrugerea grupurilor armate neidentificate, care după scenariu au încercat să preia controlul asupra orășelului militar (novostipmr.com, 25 martie). Este un scenariu, care în situație de criză ar merge drept un pretext confortabil de escaladare militară. Sergey Pirozhkov, ambasadorul Ucrainei în Moldova, a dat de înțeles că i s-a oferit informația despre intenția ‘pacificatorilor’ ruși de a conduce exerciții de instruire pe scenariul escortării unor coloane de ajutor umanitar în Transnistria (kommersant.md, 3 aprilie).
Între timp, militarii transnistreni au desfășurat și ei exerciții militare chiar dacă deficitul de buget al regiunii autoproclamate atinge 70%. Ei au organizat trageri cu muniții de luptă din tancuri T-64 și din aruncătoare de mine de calibrul 82-mm și 120-mm. Aceste exerciții au implicat și trageri de către operatorii tunurilor anti-aeriene contra țintelor terestre (novostipmr.com, 3 aprilie). Ținînd cont de faptul că Tiraspolul e finanțat de Rusia, apare întrebarea în privința scopului rușilor în desfășurarea acestor exerciții. Ele au fost precedate de jocurile militare ale forțelor de infanterie motorizată transnistrene, care au confruntat un inamic convențional reprezentat separat de către grupuri de mașini blindate și grupuri de infanterie (novostipmr.com, 1 aprilie). Dar cea mai mare surpriză este că în aceeași perioadă compania de pontonieri a forțelor de geniști transnistrene s-a antrenat în instalarea podurilor plutitoare de capacitatea 40 tone, pentru asigurarea trecerii obstacolelor de apă de către forțele principale (mopmr.idknet.com, 2 aprilie).
Federația Rusă a exploatat conflictul transnistrean în calitate de pîrghie politică pentru a împiedica apropierea Moldovei de Occident. În timp ce Chișinăul oficial intenționează să semneze anul acesta Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană, conflictul transnistrean își pierde valoarea sa anterioară de instrument de constrîngere pentru politica externă rusească. Atunci, în cazul în care niciun obstacol fizic (în formă de forțe militare) nu va exista pentru a crea costuri reale în calea unei posibile incursiuni militare din Transnistria în Găgăuzia, oportunitatea de a obține încă o pîrghie de presiune asupra Moldovei ar putea fi prea irezistibilă pentru Rusia.
Un astfel de scenariu ar putea fi prevenit prin descurajarea incursiunii. Cercetările în materie de conflicte internaționale sugerează că aceasta poate fi atinsă prin transmiterea din partea Chișinăului a unor mesaje credibile de disponibilitate de a folosi forța. Semnalele pot fi credibile doar dacă invocă costuri mari din partea actorului ce le emite – un exemplu este desfășurarea trupelor proprii echipate în regiunile adiacente conflictului. În lipsa unor semnale credibile, riscul incursiunii este destul de înalt, pentru că deschide calea spre o operațiune ușoară și necostisitoare. Iar aceasta oferă Moscovei niște condiții foarte solide de negare plauzibilă a implicării sale. Avînd controlul fizic atît al Transnistriei cît și al Găgăuziei, Rusia va obține o capacitate de presiune mult mai mare și mai eficientă în scopul forțării Moldovei să accepte organizarea federală a țării. Iar realizarea acestei măsuri va duce, foarte probabil, spre abandonarea benevolă de către Moldova a cursului european.
Celor sceptici, care văd în scenariul descris mai sus rodul unor fantezii nefondate, le-am putea sugera să răsfoiască filele istoriei. Moldova, în primele luni ale independenței sale față de URSS, a suferit incursiuni ale trupelor ruse (sovietice) în Găgăuzia. Acestea aveau drept scop asigurarea pe teritoriul locuit de găgăuzi a referendumului pentru păstrarea URSS. Și avînd vie în fața ochilor situația Crimeii, ar fi rațional de luat măsuri care ar reduce probabilitatea repetării in Găgăuzia a acestor evenimente istorice.
sursă imagine: BBC
Dumitru, trebuie să recunosc că am avut cîteva lupte interne în legătură cu acest text . Tu argumentezi pentru o poziție mai clară în negocierile transnistrene și chiar niște ”demonstrații de mușchi”.
Eu sunt mai ”idealist” și ”instituționalist” dar îmi dau seama că contextul actual, cu incertitudinea și radicalizările ce au loc în zonă, faciliteaza aparitia unor gînduri mai ”realiste”, argumente ce recomanda mai degraba utilizarea forței decît negocierile diplomatice… Promit să revin curînd cu un text despre ”reîntoarcerea realismului”.
În legătură cu conflictul transnistrean ar fi de zis cîteva lucruri:
– elitele politice moldovenești nu au avut o viziune coerentă asupra statutului și locului regiunii în arhitectura statală moldovenească. O parte a elitelor și-a dorit o Transnistrie cu statut obișnuit, ca raionul Telenești sau oricare altul, o altă parte a cochetat cu ideea federalizării în diferite forme, dar Transnistria nu a fost niciodată prioritatea nr. 1… Fusesem cîndva la o emisiune despre Transnistria la publika și am zis ceva de genul: deși 20 ani au trecut de cînd ei trăiesc aparte, deși vorbim că vrem să facem reintegrare, nu există la Chișinău nici o catedră de studii transnistrene sau vreun ziar/revistă care ar aborda regiunea și ar oferi informații, ar face cercetări despre ce se întîmplă acolo. Faptul că Stanski sta pe facebook si comentează nu face Transnistria mai transparentă…
– actualul blocaj cu ”sporirea măsurilor de încredere” e și un rezultat al unor conjucturi geopolitice. Pe de o parte, au fost ani în care nu era practic nici un fel de comunicare între cele două maluri (mai ales în era Voronin). iar politicile la firul ierbii (restaurarea liniei telefonice, clarificarea regimului de circulatie) au fost totuși mai bune decît dacă nu se făcea nimic-nimic. pe de altă parte, deși și-a luat angajamente încă în 1999 la Istanbul, Rusia nu și-a retras încă forțele și n-o s-o facă. Cu armata pe care o avem, cu dependența economică (adaugă și imigranții) de Rusia, mă tem că posibilitățile noastre de a utiliza hard power sunt reduse…
– un efect al apropierii Moldovei de UE (Acordul de Asociere etc) este internaționalizarea conflictului. Adică, în condițiile cînd Moldova obține regim de liberă circulație, securizarea frontierei transnistrene și chiar evoluția conflictului în genere devine un subiect de bătaie de cap și pentru UE… Moldova ar trebui să aibă o diplomație abilă care ar ști cum să manevreze între cele două mari părți (UE și RUSIA) și să obținp deal-ul cel mai bun.
Vitalie, multam pentru comentariu. E foarte util, pentru ca imi ofera posibilitatea sa aduc mai multa claritate la ideile din text.
Dupa cum am facut referinta in text, am argumentat bazindu-ma pe studiile specializate din stiinta politica. Voi incerca sa prezint mai detaliat logica cauzala in spatele acelor afirmatii. Deci eu argumentez de pe pozitiile unui actor mult mai slab care confrunta un oponent foarte puternic. Nu am avut in vedere nici o ‘demonstratie de muschi’. Cuvintul cheie in acest context este ‘descurajare”, care se refera la asa numita ‘deterrence theory” (Brodie, Schelling, Zagare, etc.). Practic, se refera la strategii de descurajare a actiunilor politicii externe ale unui oponent, prin implementarea unor masuri care vor face aceste actiuni ale oponentului mai costisitoare, decit ar fi in lipsa masurilor.
Sa examinam scenariul discutat in text – potentiala incursiune a militarilor transnistreni (aka rusi) in Gagauzia. Sa zicem ca rusii cred ca liderii de la Chisinau se vor teme sa intervina, si vor da ordin fortelor de ordine sa mentina distanta (dupa cum s-a intimplat in Ucraina). Sa zicem ca liderii rusi se gindesc ca omologii lor de la Chisinau impart ideea lui Vitalie, fiind „idealisti” si „institutionalisti. Si ca rusii sunt foarte convinsi ca conducerea moldoveneasca va prefera sa permita militarilor transnistreni sa treaca nestigherit in Gagauzia, ca apoi sa apeleze la organizatiile internationale, solicitind sa condamne Rusia si sa puna presiune asupra ei pentru ca aceasta sa se retraga din Gagauzia. Sunt foarte sigur ca conducerea moldoveneasca anume asa vede solutia optimala. Sunt la fel foarte sigur ca rusii stiu acest lucru foarte bine.
Deci, in ce lumina atunci apare situatia, vazuta de rusi? Rusii vad ca pot folosi trupele transnistrene pentru o manevra militara fapt care le permite sa evite costuri de imagine mari, pentru ca pot mereu sa zica – nu suntem noi, sunt rebelii vostri pe care i-ati nedreptatiti. Rusii la fel, vad ca aceasta incursiune nu va rezulta in pierderi omenesti, nici militare si nici civile, pentru ca ei stiu ca conducerea de la Chisinau nu se vor opune – deci acest cost e practic zero. Si in final, rusii vad ca in urma acestei operatiuni, de care se pot mereu distanta, si care nu genereaza costuri care sa ii demonizeze (cazualitati), pot obtine o pirghie eficienta pentru a restringe actiunile conducerii de la Chisinau. Moscova va indica ca e gata sa preia rolul de mediator intre Chisinau si Comrat, si va conditiona retragerea fortelor militare din Gagauzia prin acceptul federalizarii Moldovei.
Dar, sa ne inchipuim ca Rusia de fapt nu este sigura ca in urma incursiunii nu vor fi pierderi militare si civile. Imediat cum apare aceasta incertitudine, costul acestei operatiuni creste semnificativ in perceptia planificatorilor rusi. Deci doar din cauza INSIGURANTEI! Anume acesta e rolul instrumentului descurajarii (deterrence) – sa genereze perceptii la oponent ca actiunea poate fi mult mai costisitoare. Si astfel, cum se poate de atins acest lucru? Stiinta indica asa numitele ‘semnale costisitoare’ (costly signaling), care ridica credibilitatea ca actorul care exercita descurajare de fapt este destul de increzut sa reziste.
Evident, daca ajunge la lupte, apoi Moldova foarte posibil va pierde, considerind ca si-a distrus practic fortele sale armate si le-a transformat in simbol. Insa, riscul ca ar putea fi pierderi umane, in perceptia rusilor, creaza niste costuri de imagine serioase, care reduce semnificativ probabilitatea ca vor decide sa initieze aceasta incursiune. Doar in acest caz nu e mai vorba de alipire benevola la Rusia, dar de o invazie armata care s-a soldat cu pierderi omenesti. Chiar daca rusii cred ca e putin probabil ca moldovenii sa se opuna, faptul blocarii de catre fortele moldovenesti a cailor fizice spre Gagauzia deja creaza riscul ca ceva ar putea merge nu conform planului, ca cineva din esaloanele de jos ar putea gresi si impusca. E un risc mare, care poate discuraja pe rusi.
Imi puteti reprosa ca rusii oricum nu vor merge la asa pas. Daca nu ii costa nimic, adica nu e nici un obstacol – de ce sa nu o faca? Doar daca este obstacol, ar putea fi convinsi sa renunte la asa plan si sa se gindeasca la altceva. Caci daca o fac, apoi nici o institutie internationala nu ii scoate din Gagauzia. Ucraina, care are o importanta mult mai mare pentru Occident, si nu a fost in stare sa obtina ajutor solid in sensul scoaterii rusilor din Crimea. Controlul fizic al teritoriului e un fapt implinit, care reprezinta un instrument foarte puternic in relatiile internationale. Deci nu e nimic „realist” in ce am scris – e ‘rationalism” de la „rational choice theory”.
Revin cu explicatii la celelalte observatii ale lui Vitalie alta data. Sa nu fie comentariul prea lung si plictisitor :).
@ Dumitru
1) Intr-adevar scenariul utilizarii fortelor armate transnistrene si pacificatorilor pentru a sustine separatismul gagauz este unul rar analizat prin presa de catre diversi comentatori (sper ca cel putin guvernul sa ia in calcul acest scenariu si sa vina cu planuri de prevenire a acestuia). As mai adauga aici ca Rusia foloseste eficient formatiunile paramilitare cazacesti, ele au sosit si s-au plimbat prin Crimeea inainte ca omulenii verzi sa apara acolo. Iar dupa cum bine stim la Tiraspol in 1992 chiar pe bulevardul central al orasului isi are sediul armata cazaceasca din regiune (interzisa in Ucraina).
Sunt de acord cu Dumitru ca acest scenariu al interventiei transnistrene in Gagauzia este unul plauzibil si mai ales ca nu este costisitor pentru Rusia care oricum mentine forte militare in regiune. Reprezentanti ai Gagauziei participa in fiecare an la celebrarea independentei regiunii pe 2 septembrie. Asa ca acolo se coopereaza mult. In ceea ce priveste interventia din Gagauzia din 1991, mi s-a parut util acest documentar:
https://www.youtube.com/watch?v=42yXgwOPYns
Se pare ca atunci in lipsa unei Armate Nationale, premierul Druc a invitat fortele Ministerului de Interne sovietic pentru a calma situatia si i-a demobilizat pe voluntarii care se pornisera sa faca ordine. In documentar se spune ca o divizie aeropurtata se indrepta spre Gagauzia venind dinspre Bolgrad, in acelasi timp o coloana de autobuze si tehnica militara din Transnistria ar fi intrat in Ceadir-Lunga trecand pe teritoriul Ucrainei. Acum probabil ca Rusia ar mai putea trimite rapid din Crimeea niste trupe pe cale navala, pe Nistru in niste salupe mici.
Un alt amanunt neverificat dar curios este ca in 1906 ar fi existat pentru 5 zile o republica autoproclamata la Comrat.
2) Referintele la exercitiile militare de care vb Dumitru sunt foarte interesante si trecute cu vederea in Occident si la Chisinau. Daca Dumitru are dreptate, atunci intreaga politica de consolidare a masurilor de incredere intre cele doua parti ar putea sa fie strategic gresita. Cred ca merita elaborat acest punct, de fapt este politica oficiala a UE.
Eu totusi sunt inclinat sa cred ca rusii nu ar vrea in nici un fel Gagauzia…Provocari si instabilitate in zona, probabil, dar o gagauzie in componenta Rusiei sau ca alta enclava nerecunoscuta, nu.
– Comparatiile sau trimiterile la 1992 sunt utile dar nu trebuie sa ignoram ca s-a schimbat mult contextul regional de atunci. In 1992 bazele militare NATO erau la Ramstein si in alte parti din Germania (partea vestica). Acum e la Constanta. In plus, Turcia ar avea si ea niste obiectii ca-s cetateni vorbitori de turca… Romania nu ar fi apatica cum a fost (cel putin formal si oficial) precum in 1992. In fine, eu cred ca rusii au interes sa tulbure apele aici si nu e foarte greu de vreme ce Chisinaul nu le-a prea limpezit in anii de la independenta…
– Am vazut ca au fost demnitari moldoveni la Dorotcaia si au promis pensii, alocatii etc mai mari locuitorilor din zona ca sa faca mai putin atractiva varianta alipirii la Transnistria si conectarea la sistemul de pensii transnistrean. Probabil aceste compensatii vor deveni realitate dar Chisinau lse angajeaza intr-un joc riscant – transnistrenii (sustinuti de rusi) pot oricand sa majoreze si mai mult pensiile iar Chisinaul are niste limite… In fine, ca solutie de moment probabil e cea mai buna.
– Cazul Dorotcaia reabiliteaza cumva „negocierile la firul ierbii” si sporirea masurilor de incredere intre cele doua maluri, despre care Dumitru zice ca e o abordare gresita. Pentru ca Rusia a folosit exact o strategie ce a mobilizat nemultumirea maselor si batalia pentru ele a fost cruciala. De aia si graba cu referendumul, de aia si invocarea dorintei poporului din Crimeea…Fara „dorinta poporului din Crimeea de a se alatura la Rusia” totul ar fi fost o ocupatie militara. In Gagauzia si alte parti ale Moldovei (Taraclia) anume nemultumirile maselor sunt exploatate… In sensul asta, trebuie negociat cu elitele dar si de tinut bine pulsul societatii transnistrene,
am citeva minute pina la aterlierul urmator de lucru, de aia voi fi scurt. Vitalie, mi se pare ca nu intelegi logica cauzala in spatele argumentelor mele. De fapt este un neajuns care mi-l pun mie in activ, caci inseamna ca nu am reusit sa explic clar teoriile pe care m-am axat.
Daca te uiti la articol, la sf. de exemplu, indic ca rusii ar avea interes sa preia controlul fizic asupra Gagauziei pentru ca Transnistria ca pirghie deja nu este suficienta, si astfel cu Gagauzia ar putea pune o presiune mai puternica asupra Chisinaului sa accepte federalizarea tarii. Deci nici nu am indicat ca rusilor le-ar trebui sa anexeze Gagauzia. Dar exploatarea ei ca instrument de presiune, care nu ii costa mai nimic – de ce nu?
Contextul regional la care te referi este absolut irelevant. Din contra, cu cit mai aproape bazele NATO cu atit mai mult interes din partea Rusiei este sa mentina controlul in regiunile post-sovietice, atica cu atit mai mult risc ar fi gata sa-si asume. Plus, nu stiu din ce motiv foarte multe persoane ignoreaza calitatea absolut puternica a instrumentului de fait accompli. Poti critica Rusia oricit ai dori, dar atit timp cit Rusia detine contorlul fizic asupra unei regiuni, nimeni din NATO nu va folosi forta militara sa o forteze sa plece. Nu va initial SUA sau alti membri ai NATO actiuni militare contra Rusiei, iar rusii stiu asta. Deci devine atractiv sa muti fortele militare in punctul B, si sa stai sa rinjesti la NATO, stiind ca sunt neputinciosi sa faca ceva, in afara de vorbe.
Si din nou, articolul se refera la contextul Crimeii – anexarea peninsulei a fost ceva super si super de dur. Anexarea a generat atitea costuri, ca incursiunea in Gagauzia cu mainile Tiraspolului nici pe de parte nu se apropie de costurile deja acumulate si suferite. Nu este nimic mai mult ce Occidentul ar face Rusiei, daca la Crimea se adauga ‘nastrusniciile Tiraspolului” in Gagauzia.
Cu pensiile si ‘masuri de incredere” promit sa scriu mai apoi – fug.
Da , analiza foarte buna a momentului geopolitic. Regretabil ramaine faptul ca RM prin pozitia sa oficiala trateaza Rusia din punctul de vedere al UE. Aceasta abordare nu permite rezolvarea conflictului transnistrean si aprinde „verde ” pentru cercuri galagioase din vorbitorii de limba turca. Sub aspectul politic luat in analiza sta ascuns un factor economic neluat in sama – starea incordata a economiei Rusiei care sub nici o forma nu-i cointeresata sa-si largeasca prezenta in RM.Acest factor trebuie folosit mai plin prin modernizarea si intarirea sectorului de producere printr-o politica fiscala bine gandita si orientata spre intarirea economica a RM , inclusiv si a zonelor transnistrene si gagauze. Abordarea problemei economiei republicii gandita la o realitate pasnica devine pe ordinea zilei de maine prioritara, dar cu regret va ramainea nevalorificata de actuala coalitie de guvernare.
@ Vitalie
cand facem trimitere la istorie, mi se pare ca nici Dumitru, nici eu nu vorbim de 1992, ci de perioada dinainte de 1992.
Dumitru,
Arati o problema plauzibila si propui o solutie pertinenta.
Numai ca am impresia ca ti-a scapat un posibil element, acela ca rusii ar putea interveni in calitate de aparatori ai unui popor mic care cere ajutor, iar pentru asta o provocare le-ar putea usura sarcina. In acest caz, nu vad cum niste militari moldoveni i-ar putea descuraja. Jocul pe care ei l-ar juca este cel al unui nene bun care apara un copil obijduit de un natarau. Nu e exclus ca nataraul va riposta, dar asta ii face misiunea cu atit mai nobila.
Pe de alta parte, Moldova nu a facut deloc totul ce ar putea ca sa cistige increderea populatiei din stinga Nistrului si, de fapt, si in Gagauzia. Chisinaul incearca sa rezolve de fiecare data post factum, ca acum cu Dorotkaia, in loc sa fie proactivi. Nu a facut mare lucru pentru a-i face pe acesti oameni loiali statului RM.
Nu inteleg de ce strategia apropierii celor doua maluri este una deficienta. Eu insumi am participat in doua activitati organizate in cadul acestei strategii si acum, datorita acestor intilniri, am o viziune mult mai calma asupra populatiei de dincolo. Mi-am dat seama ca in fond sint oameni ca noi si ca se poate discuta cu ei. E foarte buna acesta strategie si ea trebuie aprofundata, nu abandonata, in ciuda contextului dificil, de fapt tocmai de asta.
Petru,
Iti multumesc pentru observatie(-ii), care scoate in evidenta aspecte importante a problemei discutate. Plus la toate, scoti in evidenta foarte bine puncte vulnerabile ale argumentului meu. Uite care e raspunsul meu.
Am citit recent ceva articole in jurnalul „Rossiya v global’noi politike”, pentru a intelege cum rusii vad situatia creata. Mi-a placut enorm de mult ce a scris Pavel Andreev in articolul sau „Ubedit’ semiletnego rebenka” (Sa convingi si un copil de sapte ani). Printre altele Andreev absolut corect evidentiaza ca oricare actiune politica in lumea moderna trebuia sa reflecte o atirnare pozitiv-morala, care exclude reflectii si interpretari negative, caci acesta e productul social care atrage suportul in lume. Cum interpretam ideea asta la scenariul ce il prezint in articol?
Nu e relevant daca rusii zic ca merg sa protejeze pe cineva – e relevant daca comunitatea internationala crede ca acel ‘cineva’ e intradevar asuprit. Si se prefera ca decizia de a interveni mlitara sa fie primita de Consiliul de Securitate ONU. Adica, sensul e ca daca Rusia pretinde ca merge sa protejeze pe cineva, asta trebuie sa fie credibil, ceea ce nu este, in special in cazul Gagauziei. De aia si am indicat ca Rusia nu va merge cu trupele sale incolo, daca ea decizia sa mearga, dar va folosi militarii transnistreni, care multi sunt cetateni rusi, si deci de facto sunt militari rusi, dar totusi permit Rusiei sa se eschiveze de la raspundere politica. [Cineva poate sa indice ca SUA a ignorat CS ONU in citeva cazuri – dar SUA are mai mare credibilitate ca Rusia caci e un regim democratic].
Deci Rusia nu poate interveni ca ‘aparatori a unui popor mic, care cere ajutor’ pentru ca asta nu e credibil. Daca merge pe acest scenariu, generaza costuri in plus la cele generate prin anexarea Crimeii – in termenii stiintei politice, Rusia is dezvaluie tipul sau de actor agresiv (aggressive type). O analogie poate nu prea reusita, dar logic consistenta este Germania lui Hitler, care cind a cerut sa i se dea Sudetenland, arata in ochii lumii in egala masura drept un tip de actor care incearca doar sa protejeze nemtii din Cehoslovacia, dar si drept un actor agresiv. Si doar dupa ce Germania a atentat la suveranitatea teritoriala a altor tari, comunitatea internatioala a inteles clar ca are de afacere cu actor agresiv. La moment Rusia este in nodul informativ (in sensul teoriei jocurilor) unde e perceputa de lume in egala masura drept tip agresiv si tip care incearca sa protejeze rusii etnici. Invadind Gagauzia atacind militar fortele armate moldovenesti va consolida ideea ca Rusia este tip pur agresiv, si astfel va scoate oricare dubiu, impunind Occidentul chiar la aplicarea instrumentului militar.
Deci, pentru Rusia e important sa evite pierderi umane in urma ciocnirilor miltiare, pentru ca asta a) atrage atentia comunitatii internationale si a electoratelor tarilor occidentale; b) consolideaza ideea ca e tip agresiv si nu tip care protejaza etnii asuprite. Deci, Rusia ar juca jocul unui nene bun, doar daca asta ar fi credibil comunitatii internatioale. Daca nu e credibil atunci e inutil, pentru ca reactia va fi egala cu scenariul unde Rusia e perceputa drept agresor, iar Moscova nu doreste asa scenariu. Deci, daca rusii cred ca moldovenii vor riposta, ata ii va pune la ginduri si va reduce riscul ca vor initia o asa operatiune. Este un volum enorm de cercetari in stiintele politice care sunt referite ca „deterrence studies”, si „costly signaling in crisis bargaining” daca este interes.
Se pare ca e timpul de comentat asupra strategiei ‘confidence building’ – o fac mai jos.
Petru spune ca „Pe de alta parte, Moldova nu a facut deloc totul ce ar putea ca sa cistige increderea populatiei din stinga Nistrului si, de fapt, si in Gagauzia”.
Aici putem apela atit la studiile sociologice, dar si cele a stiintelor politice. Inainte de toate e esential sa ne intrebam – e conflictul transnistrean un conflict etnic sau unul politic? Pentru ca daca e etnic, fraza lui Petru merita atenie, iar daca e politic, apoi fraza nu prea corect reflecta motivele actorilor. In acelas sens am putea sa ne intrebam – a facut oare guvernul de la Chisinau totul sa cistige increderea populatiei din Cimislia, Anenii Noi, Stefan Voda, etc? Nici un regim politic nu are increderea intregii populatii – altfel nu am avea partide politice, care sa concureze pentru reprezentarea intereselor paturilor de populatie. Deci nu e o intrebare care captureaza corect problema.
Intrebarea e daca libertatile fundamentale ale unor grupuri de populatie nu sunt garantate de guvern, sau unele grupari sunt discriminate la culme in comparatie cu grupul etnic dominant. Daca raspunsul e pozitiv, atunci aceasta creaza premize pentru un conflict etnic, cu toate ca nu e garantat. Daca raspunsul e negativ, apoi nu poate fi vorba de conflict etnic. In schimb putem vorbi de manipularea unei minoritati de catre un grup ingust politic, pentru a estorca resurse mai mari decit s-ar oferi la o impartire egala.
Daca exista neincredere mare a populatiei din stinga Nistrului, nu aveam traficul asta enorm de populatie din stinga spre Chisinau. E posibil ca o anumit naratie sa domine discursul politic, dar neincrederea unui segment cheie al populatiei din stinga Nistrului nu pare sa fie mai mare decit neincrederea acestui segment fata de oricare autoritate publica (sau cea care e de facto la Tiraspl). Ne trebuie oare noua strategii de instituire a masurilor de incredere intre Glodeni si guvernul de la Chisinau? Neincrederea existenta e la nivelul unui fon sceptic obisnuit intre alegator dezamagit si autoritate publica. Conflictele etnice apar doar cind este amenintata insasi supravietuirea unui grup etnic. Daca era vorba de asta, nu venea populatia din Transnistria cu miile sa faca cumparaturi la Chisinau in week-end, caci ar fi fost ingrijorati pentru viata lor.
Deci, in raspunul lui Petru avem de afacere cu o confuzie intre o atitudine sanatoasa in o societate politic competitiva, si un risk existential in o societate totalitara. In legatura cu acest aspect, exista o alta intrebare relevanta. Chiar daca 50+1% din populatia din Transnistria ar avea mai mare incredere in Chisinau decit in Tiraspol, ar merge ei contra Tiraspolului sa intre in componenta teritoriilor adminstrate de Chisinau? Raspunsul meu ar fi – „nu!”.
Cind zic ca avem de afacere cu un conflict politic si nu etnic, anume asta am in vedere. Indiferent de ce crede populatia, daca maine avem situatia ipotetica cind Rusia isi pierde pirghiile de influenta asupra Tiraspolului si conducerea transnistreana e nevoita sa negocieze cu Chisinaul de pe aceste poziti noi, apoi Moldova isi recapata controlul administrativ asupra Transnistriei in zile sau saptamini. Adica, daca Tiraspolul ia decizia sa sa reintoarca sub aripa „grijulie” a Chisinaului, nu vom observa demonstratii masive in Transnistria. Obstacolul principal in solutionarea conflictului transnistrean nu e frica de persecutare etnica din partea populatiei, dar e opozitia elitelor de la Tiraspol sustinute de Rusia. Moldova nu are nevoei sa faca toti in Trasnistria loiali statului Republic Moldova. Multi cetateni moldoveni din Chisinau, si alte regiuni nu sunt loiali statului Moldova, dar in schimb se vreau sa devina cetateni ai Romaniei de ex. Insa asta nu ii face sa creeze zone separatiste pro-romanesti pe teritoriul tarii.
De aia, o strategie de ‘consolidare a increderii” este o ideie buna la general – am putea-o folosi pentru Ialoveni, Basarabeasca, Edinet, Baltata Veche, etc. In campanii electorale partidele politice anume asta si fac. Dar cind vorbim de solutionarea conflictului transnistrean, si negocierile pentru a atinge o astfel de solutionare, e necesar sa identificam obstacolul principal care previne reunirea malului drept si sting. Ce previne restabilirea controlului administrativ de catre Chisinau asupra Transnistriei? Nu e opozitia populatiei. E opozitia conducerii – un grup ingust politic, care are interese personale, finantate de Rusia, sa ghideze rezistenta contra Chisinaului. Deci, o strategie eficienta de solutionare a conflictului trebuie sa adreseze cauza principala – elitele locale, si nu populatia. Nu e convingator? Ofer un alt argument.
Transnistria e condusa de un regim autoritar, unde populatia de facto decide putin. E saraca, fiind dependenta sa supravietuiasca de finatarea autoritatilor, care la rindul lor sunt finantate de rusi. Ai dat exemplul cu Dorotkaia – vezi ca acolo chiar persoane departe de a fi suporteri a Rusie, sunt fortate sa accepte jurisdictia Tiraspolului, sa nu moara de foame. Dupa teoria lui Maslow, ei mai intii urmeaza sa-si asigure supravituirea, si doar apoi sa se gindeasca la valori mai nemateriale (ne uitam si la modernization theory). Atit timp cit populatiei i se satisface necesitatile principale de supravietuire, dar astea sunt sub risk sa fie curmate, populatia va merge cu oricare care sa i le asigure. Adica, chiar daca avem maine un referendum in Transnistria, unul corect, care indica ca 50+1% din locuitori vor sa revina sub administratia Chisinaului, asta nu va schimba nimic. Si cei care au votat astfel in majoritate nu se vor rascula.
Deci, din aceste considerente, strategia de ‘consolidare a masurilor de incredere” este inutila daca scopul este sa restabilim controlul administrativ aspra Transnistriei. In acest scop ar trebui sa afectam interesele elitelor locale, iar asta inseamna sa facem mai dificil pentru Rusia sa le ‘cumpere loialitatea”. Sa ii facem mai dependenti de Chisinau.
Participarea lui Petru la citeva activitati de „confidence building” i-a artat ca sunt oameni cu care putem lucra, spune el. Dar asta anume confima argumentul meu – nu avem de afacere cu o ura interetnica, care ar preveni rezolvarea conflictului. Petru s-a convins de asta prin participarea la activitate. Ce decizie are Petru asupra procesului politic relevant la solutionarea conflitului? Eu as zice minim. Ce putere de decizie au transnistrenii cu care Petru s-a intilnit si a vorbit in toate amicale si poate a servit o bere? As spune ca minimala. Ce randament au avut resursele investite sa organizeze aceste intilniri si cit de mult au apropiat solutionarea conflictului transnistrean? As spune zero.
Conducerea de la Tiraspol intelege aceste lucruri foarte bine. Ei, mai mult ca altii, stiu cu cine au de afacere in Moldova, si inteleg ca de fapt ar putea trai nu mai rau, posibil, sub administrarea de la Chisinau. Insa, ar trebui sa schimbe vrabia din maina, pe o vrabie de pa gard. Plus, este si problema de actiune colectiva (collective action problem), in care chiar daca cinovnici transnistreni individuali decid sa suporte Chisinaul, restul pot sa nu riste – si atunci cel care a dat initiativa de suport pierde totul ce are (pozitie, bani, etc.).
Este inteles argumentul meu, sper eu. La final, in incercarea de al face si mai convingator, ofer un exemplu foarte concret. Sa zicem ca la terminarea doctoratului la Michigan ma loveste ceva la cap si ajung la concluzia ca vreau sa vin sa predau in Moldova, si in special la Universitatea Pedagogica. Zis si facut – il cunosc pe Petru si pentru a face networking, il invit la o bere, si incerc sa ii explic cit de bun sunt, ca uite am studii la top universitate in lume, si ca experienta de predare, si articole publicate etc. si ca vreau sa mi se ofere o functie la institutia la care Petru lucreaza. Dupa care, Petru imi spune, ca da, intelege, si ma respecta ca specialist, dar ca nu el ea decizii, si ca va trebui sa trec procedura oficiala care include aplicarea la job, interviu, sa impresionez comisia de admitere, etc. Deci, pentru a atinge scopul presupus (a obtine job la Universitatea „I.Creanga”) strategia de a-l impresiona pe Petru poate sa nu fie eficienta, pentru ca mecanizmul de angajare e diferit.
La fel cu solutionarea conflictului transnistrean. Impresionind populatia din stinga Nistrului poate si oferi placere sufleteasca celor implicati in protest, dar nu va apropia scopul mult, pentru ca mecanizmul politic care mentine conflictul e diferit, si are alte vulnerabilitati – elita politica din Tiraspol.
Ultimul aspect. Sunt de acord, ca daca Chisinaul reuseste sa faca loiali mase mari (si am in vedere 30-50% din populatie) din stinga Nistrului, apoi asta ar putea fi o pirghie puternica de presiune asupra Tiraspolului. Dar Chisinaul nu are acces nici la 5% din populatie – adica proiectul „confidence building” nu e fizibil din start. Nu avem acces liber pe teritoriul din stinga Nistrului sa putem progapa liber idei diferite de cele propagate de Tiraspol. De fapt, populatia asculta ce ii zice conducerea curenta, cel putin o parte critica. Adica, nu doar ca e mecanizm ineficient, pentru ca nu abordeaza vulnerabilitatile mechanizmului conflictului, dar e si non-fizibil, pentru ca nu poate fi implementat eficient. In alte cuvinte, pierdere de bani/resurse. Iar Petru s-ar fi convins ca cei din Transnistria sunt „in fond sint oameni ca noi si ca se poate discuta cu ei” pur si simplu mergind la Tighina sau Tiraspol ca calator. Caci de fapt cei care studiaza Transnistria deja stiu asta, altfel nu ar fi insista ca ‘confidence building measures” nu ne dau nimic in plus la ce avem deja.
Apoi fratilor , bucurie mare este sa vezi gandire buna , ca ultima vreme numai goana dupa „hartii verzi” si vorba desarta se vede. Dar cu toata lauda as adauga la cele scrise de voi toti foarte corect si profesional putina credinta in Divinitate , ca aici este si lacuna cea mare , ce nu se vede in occident. Dar voi toti, fiind crestini ortodoxi sa tratati actiunile Rusiei sub acest aspect crestin si atunci va veti da sama ca catolicii de tot soiul vor sa ne pacaleasca , cica i-am castigat si pe astea prostii. Sa nu va pese de pacatele altora, si sa tineti minte, ca pentru pacatul facut impreuna fiecare va raspunde in parte. Va voi spune un lucru dupa care se orienteaza Rusia in politica ei cea mare – nu ne intereseaza ce fac catolicii, noi santem ortodoxi. Si daca priviti la acest cuvant si puneti toata cartea voastra in care santeti buni ,atunci sa fiti sanatosi si sa credeti , ca „fara credinta si fara Dumnezeu omul devine un animal rational care vine de nicaieri si merge spre nicaieri ” (P.Tutea)
@Dumitru, recunosc forta argumentului tau – avantajul explicatiilor realiste e ca ofera o descriere concisa (pe alocuri chiar cinica) a fortelor implicate si o evaluare pragamatica a rolului lor. Totusi aceste explicatii sufera de un fel de circularitate logica: „realitatea e asa … pentru ca e asa…” Asta inseamna ca explicatia depinde de factorii care sunt bagati in ea… Daca e doar forta militara, atunci nu ai incotro, calculezi doar forta militara. Eu sunt tentat sa bag si alte variabile…
– Argumentezi ca o incursiune a trupelor transnistrene in Gagauzia ar avea un cost redus si ai dreptate din punct de vedere militar. Dar un asemenea act ar putea pune in miscare alte procese. Sa zicem ca ar creste probabilitatea ca majoritatea moldoveneasca a tarii, fiind amenintata militar de niste trupe despre care nimeni nu-si face iluzii ca-s rusesti, declara ca vrea sa se apropie de Romania, chiar pana la o unire… Sau sa abandoneze statutul de neutralitate si sa adere la NATO (unirea cu Ro presupune si asta ca bonus). Ar castiga Rusia ceva din aceasta evolutie? Ma indoiesc, Ei ar avea interesul sa existe o Moldova slaba, divizata (poate in 2-3, sau un fel de stat federal in care Moskova sa detina niste parghii importante prin Transnistria si Gagauzia). Aceasta ar fi de preferat cresterii numarului de enclave (rmn+gagauzia) prinse intr-o Romanie mai mare si o Ucraina din ce in ce mai anti-ruseasca (sa nu uitam ca si ucrainenii s-ar putea juca de-a aderarea la NATO in cazul in care Rusia se activeaza in Transnistria).
– Eu cred in fata faptului implinit (fait acompli) dar ma gandesc ca putem avansa si niste factori structurali care limiteaza actiunile Rusiei, oricat de puternica nu ar parea aceasta pe moment. (recunosc, imprumut aici un argument de la Justin Rosenberg, din „New Marxist” international relations theory). Interventiile militare sau pseudomilitare (cum a fost in Crimea) au costuri si Rusia are o abilitate foarte scazuta de a suporta costuri mari pe termen lung… Intai ar fi dependenta de preturile internationale la petrol si resurse naturale. O intelegere cu OPEC (benevola sau fortata) prin care tarile arabe (sau Venezuela ca e agitatie acum acolo) sa arunce petrol ieftin pe piata ar submina mult economia ruseasca (argumentul a fost facut in SUA de feciorul lui Reagan care zicea ca acesta a fost scenariul cu URSS in anii 80). De aia cred ca rusii nu se vor aventura prea tare in conflicte ce i-ar pune intr-un nou razboi rece cu vestul (nu cred in prietenia ruso-chineza). Occidentul a cedat in Crimeea si nu e exclus ca asta sa fi fost parte a unei intelegeri prealabile. Pe de alta parte, daca Rusia continua sa forteze nota in Ucraina s-ar putea trezi cu Kievul in NATO…Asa incat Crimeea sa reprezinte un fel de pret foarte prost pentru faptul de a aduce NATO chiar la granita proprie (importanta bazei militare in Crimeea e minima, pentru ca oricum Turcia controleaza stramtorilor si accesul in ocean al flotei ruse la marea neagra).
Ca sa fac o concluzie preliminara: in afara variabilei militare exista si altele ce trebuie luate in calcul.
@Ghenadie, sper ca ai priceput ca variabila „religie” n-o luam in calcul. Apropo, te-ai prins cumva ca niste „ortodocsi” (rusii) i-au furat de pamanturi pe alti „ortodocsi” (ucrainenii)?
Vitalie, in relatiile internatioale este paradigma realista, la care te referi, se pare. Ea intradevar examina relatiile intre state prin prizma puterii pe care acestea o poseda. Eu insa ti-am indicat mai sus deja ca analiza mea nu se bazeaza pe paradigma realista, ci pe cea rationalista. Nu stiu din care motiv ai ignorat asta – poate ti-a scapat cu vederea. Rationalizmul este o paradigma care e mult mai complexa, si in afara de putere considera un sir de alte lucruri, asa ca preferentele si perceptiile actorilor. Daca realismul foloseste 1p (puterea), apoi rationaizmul foloseste 3 p (putere, preferinte, perceptii). Explicatia care am oferito nu e simpla. Si ea nu spune ca ‘realitatea e asa pentru ca e asa”, deci evita explicatiie circulare. Nu am vrut sa spun direct, dar ma fortezi – nu ai fost suficient de atent sa intelegi contextul dat de analiza, si il interpretezi gresit. Imi pare rau, dar se pare ca ai citit explicatiile mele de mai sus foarte superficial.
Repet, daca revii la ele, atunci vei observa ca de fapt puterea nu era variabila principala in analiza mea. Din contra, daca calculam doar putearea, apoi aveam sa ajung la concluzia ca Rusia urmeaza sa atace Ucraina si Moldova, si alte foste republici, pentru ca poate, si pentru ca nimeni din Occident nu o va opri. Insa eu am ajuns la niste concluzii absolut diferite – ca Rusia nu are interes sa intervina deschis, si ca de fapt nu are interes sa controleze direct aceste tari. De ce crezi ca am pus atit de puternic accent pe abilitatea Rusiei de a nega plauzibil implicarea sa, si ca e interesata in asa abilitate?
Eu doar nu am scris un eseu liric, peste care poti merge superficial, dar am descris scenarii si mechanizme cauzale bazate pe perceptii si preferinte ale actorilor pe care m-am axat. In spatele fiecarei afirmatii ca Rusia ar face asta, sau e interesata in ceea sta o examinare a tuturor strategiilor posibile, inclusiv asa numitele ‘counterfactuals’. E adevarat ca nu iti pot explica totul in un raspuns scurt, de aia voi adresa doar citeva aspecte. Restul il las pentru o discutie vie, daca vei avea interes.
O potentiala incursiune in Gagauzia va avea cost redus din punct de vedere politic, daca Chisinaul nu ea masuri sa o descurajeze – anume asta am afirmat in text. Tu spui ca poate forta moldoveni in Romania. Daca Rusia nu face nimic, Moldova pleaca in UE toata, cu Gagauzia impreuna, ce e acelas lucru pentru rusi. Alegerea este – sa ii dai voie sa plece cu tot cu Gagauzia sau sa creezi in locul Gagauziei o enclava separatista de tipul Transnistriei? De ce crezi ca UE ne va primi cu doua enclave separatiste? Plus, de ce crezi ca moldovenii se vor dori in Romania – oare ignorezi sondajele sociologice? Incursiunea transnistrenilor in Gagauzia nu vor schimba preferintele moldovenilor in ce priveste alipirea la Romania – pentru ca multi nu vor vedea mana Rusiei in asta, iar alti foarte multi de fapt vor aplauda, pentru ca ei nu prea doresc in UE. Pe urma, crezi ca liderii politici vor ignora potentiala pierdere a autonomiei – nope, ei se vor aseza la masa de negocieri, si probabil vor vota federalizare.
Deci, ca sa ma opresc aici – te gresesti unde repeti retorica Occidentulu, ca Rusia va avea mari costuri pe termen lung, bla-bla-bla. Analiza ta implicit presupune ca Rusii nu s-au gindit la asa scenarii si nu au calculat pierderile sale. E o opinie absolut gresita, bazata pe wishful thinking, si nu pe analiza logica. Rusii si-au calculat foarte bine pierderile posibile, si au acceptat sa le sufere- e un semnal foarte puternic (costly signaling – culege in google), care indica cit de hotariti sunt. Si din contra, nu ca Rusia nu va risca un nou razboi rece – Occidentul nu il va risca. Biznesul occidental nu e interesat in ruperea relatiilor cu Rusia – si ele pun presiuni asupra guvernelor sale. Politicienii in Occident le vor mentine aceste sanctiuni pe o perioada scurta, apoi incet si pe neobservat le vor scoate. OPEC-ul nu va arunca petrol eftin pe piata, sau o va face doar de dragul ochilor, pe perioada scurta. Oare de ce?
Toate ce spui despre faptul ca posibil Crimea a fost cedata prin intelegere e fantezie nefondata – teorii conspirationaliste. Asumptia ta ca bazele militare in Crimea nu sunt importante sunt absolut gresite. Turcia nu se va certa cu Rusia – strimtoarea era deschisa pentru corabiile sovietice chiar si in timpul razboiului rece – este tratat international.
Cu toate ca tu corect afirmi ca in afara variabilei militare exista si altele, din pacate in analiza ta tu doar la cea militara te-ai referit. Nu am vazut nici una alta analizata sistematic intrun cadru logic consistent. Factori structurali? Care anume factori si care structura? si care e mecanismul causal prin care ele intervin sa afecteze interesele Rusiei si actiunile ei? Bottom line – prin anexarea Crimeii rusii deja au generat atitea costuri, ca istorioara la care ma refer cu Gagauzia nu le va creste mai mult decit sunt. Deci, pentru a reduce probabilitatea unei astfel de actiuni posibile, trebuie sa o descurajam. Asta doar am spus, nimic mai mult.
Dumitru, sper ca te referi la „rational choice theory” care insa in romana nu se traduce prin „rationalism”. Ca ai ofensa toate celelalte scoli pe care le-ai invinui ca-s irationale ori lipsite de ratiune. 🙂
Mai departe, eu chiar am adus alta variabila in discutie – cea a structurii economice. Nu pun in discutie structura politica a partilor pentru ca aici lucrurile nu-s complicate. E adevarat ca Putin are o Duma de buzunar care-i poate aproba oricare decizie, si e adevarat ca SUA e un sistem politic democratic in care deciziile se iau altfel decat in Rusia si Congresul si Senatul american sunt foarte divizate acum etc. Dar la fel de adevarat e ca daca tare doresc, SUA pot trece de acest obstacol. Sa ne amintim de cazul Blackwater si armatele private. Ele pot interveni fara ca armata publica americana sa fie implicata. Exista apoi si precedentul libian in care SUA (si Franta) au purtat un fel de razboi fara a-l trece prin Senat/Congres.
Partea economica e insa mai importanta… Parerea mea. Structura cresterii economice, structura exporturilor rusesti, dependenta de preturile mondiale la petrol (si nu stiu ce posibilitate are Rusia sa controleze variatia pretului) – dupa parerea mea acestea indica clar ca Rusia nu poate suporta sanctiuni pe perioade lungi de timp sau agravarea relatiilor cu UE…Chiar daca ai dreptate ca UE are un schimburi economice majore cu Rusia, dependenta lor de Rusia e mai mica…In punctul vulnerabil major – resursele energetice – europenii au destule optiuni, pe termen scurt si lung. Una sunt gazele de sist. (eu is impotriva). A doua este optiunea importurilor de gaz din SUA…Americanii au pargii cu China, cu Opec… Ce ar face Rusia? In fine, eu improvizez ca nu am de unde sti si alte variabile ascunse dar vorbesc doar ca trebuie sa avem in minte mai mult ifactori.. Tu tot, din cate pricep, si suntem cumva de acord…
Ca sa revenim la Gagauzia, eu nu zic neaparat ca moldovenii vor deveni unionisti peste noapte daca rusii apasa pe parghii in zona… ci doar ca vor activa niste procese sociale carora nu le cunoastem directia inca… (pomeneam intr-o alta discutie aici ca nu stim inca comportamentul minoritatii ucrainene la viitoarele alegeri, s-ar putea sa voteze partide pro-ruse, s-ar putea din contra, sa voteze centristi).
Cum ne-am cam incurcat in discutii metodologice am scapat poate partea cea mai importanta: discutia despre solutii. Ce e de facut?
Sper ca aici avem o intelegere mai buna…
– Armata moldoveneasca trebuia reformata demult prin excluderea recrutilor si trecerea ei la o armata profesionista, mai redusa dar mai bine pregatita.
– Diplomatie multilaterala (trebuie sa pastram ouale in mai multe cosuri). Mi se pare ca actuala putere se descurca aici. Chiar mai bine decat Vornon care oscila dintr-o parte in alta si pentru care pro-european inseamna anti-rus si invers.
– Sporirea increderii la toate nivelurile. (si intre elite si intre populatii).
– Utilizarea in procesul de negocieri a unor actori/mediatori neconventionali – biserica de exemplu.
Altele?
Da Vitalie, cind am vorbit prima data in comentarii de ‘rationalism” am dat referinta la rational choice theory. Plus, discutam in contextul relatiilor internatioale/politicii externe, si deci in contextul astea ‘rationalismul’ este inteles de toti cei care cunosc domeniul. Astfel nu cred ca daca cineva citeste comentariile sa se supera ca as fi presupune ca alte explicatii nu sunt ‘rationale”, caci nu s-au suparat pe „realism” doar, care dupa logica paralela ar putea fi inteles sa insinueze ca altii nu sunt ‘reali’
Spui „Nu pun in discutie structura politica a partilor pentru ca aici lucrurile nu-s complicate” – imi voi permite din nou sa nu fiu de acord. De fapt dinamica politica in spatele deciziile, in special ale celor care implica riscuri si costuri considerabile, este foarte complexa, iar raspunsurile pot fi foarte contraintuitive. Anume asta incerc sa insist deja de citeva ore si citeva pagini de text. Plus, daca invoci variabila economica, apoi este imposibil sa ii identifici efectul ei, daca nu intelegi cea politica, pentru ca in dependenta de anumiti factori puteam avea v.economica->v.politica; v.politica->v.economica; v.politicav.economica, unde -> indica directie influentei cauzale.
Ramura executiva a conducerii politice americane nu poate trece peste toate obstacolele, si exemplele care tu le invoci au explicatii concrete, pe care le putem idetifica daca cunoastem cum sa analizam procesul politic; astfel putem intelege de ce in alte cazuri aceste exceptii nu se pot materializa. Asta in Rusia cineva poate interveni fara ca sa se stie, sau chiar daca se afla, fara ca publicul sa se opuna. In SUA asa ceva nu e prea posibil – totul se afla, securitatea informatiei la ei e ca un ciur cu mii de gauri, si mereu se vor gasi indivizi idealisti-radicali, care in virtutea unor libertati vor scoate in public oricare taine ale guvernului american. Nu uita la fel, ca necatind ce a facut Rusia (anexat Crimea, invadat Ucraina) cetatenii americani sunt contra ca SUA sa interveni militar sa ajute Ucraina. Astea sunt fapte, iar ce tu ai mentionat mai sus sunt doar opnii. Cu toate ca as dori sa cred ca tu ai dreptate, din punct de vedere al preferintelor personale, am fost instruit sa ma accept evidenta, faptele, si logica.
Nu incurca Libia cu Rusia. Este o diferenta enorma intre aceste cazuri, astfel incit absolut nu pot fi comparate. Plus, tii minte ce s-a intimplat cu trupele Frantei si SUA cind au mers in Libia? Atit aici, in discutia despre factori politici si militari, cit si mai jos, in discutia despre factorii economici, se pare ca te conduci in analiza de factori foarte subiectivi: ai auzit un set de opinii despre problema, care deseori sunt prezentate fara analiza cost-beneficiu, si le selectezi in dependenta de preferintele tale morale (mai putina violenta, agresivitate, siretlic, etc. -> mai moral -> deci mai bine). Dar tu uiti un lucru, de fapt citeva lucruri. Contextul politicii internationale nu e regulat eficient de institutii care impun valori, ci de institutii care impun interese pragmatice. Deci e o gresala sa aplici logica domestica a sistemelor democratice la politica internationala. Ar fi ceva similar cu situatia cind esti lasat in jungle, de unul singur, te inconjoara aborigenii canibali, iar tu le zimbesti si le spui „Sa fim prieteni, Hakuna Matata, Mir-Druzhba-Zhvachka”, in loc sa fugi rupind pamintul.
Revin la factorul economic. In primul rind, ca analisti am dori sa vedem care e variabila dependenta si cea independenta in interactiunea economie-politica. Pentru ca in stiinta politica si domeniul de analiza a riscului politic, se cunoaste deja cum am indicat mai sus ca astea nu sunt unidirectionale doar. Deci, avem noi conditia unde pentru Rusia scopul politic e atit de important, incit aspetul economic este instrumental? Din nou, am dat niste repere teoretice foarte tari mai sus, pe care mi se pare nu le-ai inteles. Culege in goolge „costly signaling”, si fa cunostinta cu literatura economica si politica care exploateza acest instrument analitic. Rusii nu sunt incompetenti, si nu zboara cu capul in nori. Ei au apreciate citeva scenarii cum ar putea sa reactioneze occidentul, si au decis ca sunt gata sa accepte aceste costuri. Russii au o cultura politica risk-averse, adica ei sunt control freaks si nu le place sa lase lucrurile sa ese de sub control. Deci ei au pirghii semnificative de influenta asupra riscurilor. Ceea ce sanctiunile Occidentale pina la momentul de fata a confirmat. Se observa clar rezistenta businesului contra guvernele sale, a celui mai influent desigur. Plus, lumea este atit de interconectate, incit Rusia poate sa isi reorienteze businesul cu alte tari (China, India, etc.) si nu va pierde enorm – de fapt piata chineza de gaz natural e foarte ‘uscata’ si invita gazul rusesc. Iar in contextul tehnologiilor avansate – pai este spionajul. China deja s-a indicat in analizele americane, ca a pus maina pe unele din cele mai avansate proitecte militare americane, prin cyber spionaj. Un exemplu poate fi inca cum companiile americane si canadiene s-au facut ca nu stiu si au vindut chinezilor unul din motoarele mai moderne pentru helicoptere.
Vorbesti de pirgii ale SUA asupra Chinei. Really? Dar mie mi se pare ca nu le aveau. Examineaza atent relatiile chinezo-americane in ultimii 15 ani. La fel cu OPEC-ul. Mi se pare ca de cind SUA a inceput restabilirea relatiilor cu Iranul, aici nu prea au ei ce face. Dupa cum vezi, am avut evident in consideratie mai multe fapte, caci aplicarea „rational choice theory” la analiza proceselor politice, anume ca presupune examinarea a TUTUROR secenariilor posibile, chiar cele doar virtual posibile. Deci eu nu am improvizat. Evident, toate aceste calcule sunt de natura probabilistica, dar toate sunt. Adica, daca se ‘greseste’ in un loc, se compenseaza in altul. De exemplu, daca te uiti la literatura sanctiunilor economice, apoi dupa cele mai optimiste calcule ele au avut succes in 30% din cazuri, cu toate ca sunt argumente convingatoare in spatele cifrei de 5%. Si, practic nu sunt cazuri cind sanctiunile au avut succes in probleme de importanta mare, cum e cazul de fata. Problema sanctiunilor e ca ele aduca daune nu mai mici, deseori, celor care le aplica. SI daca un stat autoritar le poate impune, un stat democratic deseori e nevoie sa faca exceptii, care reduc randamentul sanctiunilor. Pina cind ce observam cu sanctiunile Occidentului contra Rusiei, pare sa confirme ce spun. Si da, nu neg implicarea a multo factori, ca in oricare proces politic, doar ca tu prezinti ipoteze, si imediat le crezi, iar eu le examinez si vad care sunt dominate de alte strategii, si deci pot fi ignorate (vezi „iterated deletion of strictly dominated strategies”).
Despre Gagauzia deja am vorbit – alea inca sunt relevante la ce spui mai sus.
Cu solutii: exact, examinarea mea a situatiei curente anume ca a propus o solutie, nu ideala, dar optima in conditiile create. Am indicat ca datorita unor sir de factori (scaderea costurilor politice si economice pentru Rusia in urma Crimeii la general, factorul ‘plausible deniability’, slabirea puterii de constrigere a Transnistriei si usurinta cu care Gagauzia poate fi transofrmata in o pirgie, cultura strategica slaba a conducerii Moldovei) – toate acestae fac scenariul cu Gagauzia foarte atractiv pentru Rusia. Nu am spus ca anume asa va fi, dar am spus ca daca Rusia il identifica (si daca l-am indentificat eu, apoi rusii fara indoiala), apoi e prea seducator sa il ignori. Si pentru a slabi din seductia aceste mutari, ar trebui sa ii ridicam costurile. Iar unul din cele mai eficiente moduri de a ridica acest cost, este ce am propus. Daca va vine in cap si altele – va rog, impartiti ideile. Evident, ar putea fi riscuri legate de astea, dar daca le intelegi din timp, le poti diminua.
La asumptiile/solutiile propuse de tine:
– reformarea armatei nationale de la serviciu obligatoriu la cel pe contract nu e fizibila. Tu te-ai gindit ce inseamna acest lucru pentru Moldova in termeni de costuri? Tu stii ce buget militar avem noi (>1%)? Este imposibil, daca nu ridicam bugetul semnificativ. Plus, la noi in tara, care e in dezvoltare a identitatii civile (multinationale) artama mai joaca rolul important de cultivare a patriotizului la tineri – nici o alta institutie nu o poate face, si e absolut necesara. Serviciul pe contract ar lichida acest proces.
– diplomatia functioneaza DOAR daca in spatele ei, acolo in umbra, sunt pirgii de influenta fizica (deseori militare). Faptul ca in 20 de ani de existenta a RM nu s-a putut face nimic cu Transnistria, pe cind anume doar diplomatia multilaterala s-a folosit, ar fi evidenta solida, nu? Nu putem promova interese vitale in dialogul cu rusii, chiar avind occidentul in spatele nostru, daca nu lucram asupra generarii unor costuri pentru Rusia. Ele pot fi mici si neinsemnate, insa cu timpul se acumuleaza si devin mari – un aspect al relatiilor internationale moderne este ca statele mici nu mai sunt atit de neputincioase ca inainte, dar exista mecanizme concrete cum ar putea sa-si avanseze influenta, si ignorindule, nu obtii nimic.
– despre incredere si elite deja am discutat mai sus. Asta e un proces etern, care are loc mereu. Intrebarea e diferita aici. Daca dorim sa solutionam conflictul transnistrean, care e solutia optimala luind in consideratie resursele ce le avem la indemana? Masurile de incredere nu pot misca procesul de solutionare a conflictului nici un milimetru. Am spus asta in mai mult de 10 ani in urma, din considernte pur teoretice. Acum pot sa adaug la teorie si practica – evidenta empirica suporta aceasta afirmatie.
– tu propui utilizarea mediatorilor. Uite, pe exemplu acestei propuneri vreau sa scot in evidenta gresala esentiala a analizei tale. Cum crezi pentru ce sunt buni mediatorii? Care e teoria/mecanismul cauzal in spatele folosirii mediatorilor? Iti spun eu – mediatorii sunt utili cind intre doua parti nu exista incredere, si conflictul prolifereaza din cauza ca ambele parti doresc sa discute, dar cred ca cealalta parte o va exploata. Atunci mediatorul vine si reduce riscul ca o partea va exploata alta. Dar sunt conditii pentru mediator – ca nici una din parti nu o poate influenta, ca mediatorul este impartial in sens ca nu are interes personal sa favorizeze o parte, a doua, sau pe sine (credibila), si alte mai putin esentiale. Deci, din nou, mediatorul este in special un instrument pentru a spori increderea. Ce spuneam eu de inceredere mai sus? Apoi, arata-mi tu mie macar un actor ‘neconventional’ care a) nu poate fi influentat de Rusia, sau b) este impartial? Biserica, oare? SI in final, in conflicte asimetrice, cum acesta (Moldova vs. Rusia) lipsa de incredere e din partea actorului mai slab, dar aceasta nu il poate preveni sa evite discutiile pentru ca este fortat de partea mai puternica sa vina si sa faca concesiuni unilaterale. Nu iti aduce asta aminte de nimic? Despre ce fel de mediatori e vorba? Deci, problema analizei tale, e ca tu arunci la gramada variate instrumente, fara sa le examinezi daca sunt potrivite situatiei. Doar in dependenta de situatie, e necesar sa selectam si instrumentul.
Propunerea mea de fapt, ar fi ca guvernul sa formeze o organizare de cercetare (think tank) pe care sa o finanteze, si in care sa recruteze specialistii cei mai buni ai Moldovei/posibil straini, pentru ca sa il ajute sa abordeze diferite probleme cu care se ciocneste. Pentru ca Moldova nu resuseste deseori nu din cauza ca suntem mici si slabi in comparatie cu oponentii nostri – dar din cauza ca a) suntem incompetenti; b) clasa politica forteaza decizii bazate pe preferinte personale (morale, economice, politice, etc.) si nu in baza caracterului optimalitatii; c) pentru ca deciziile nu sunt bine informate. Deci practic am descris trei manifestari ale incompetentei.
S-a primit mult prea lung din nou. Tre sa ma invat sa spun astea in un volum de 3 ori mai scurt.
da, ca un apropo, aici este o introducere mai scurta a cadrului formal de analiza a preferintelor actorilor si a deciziei in conditii de incertitudine si risk https://people.ok.ubc.ca/bowenhui/iui/preferences-EU.pdf
@Vitalie Intre religie si credinta este o diferenta . Toata greseala in fostul sistem zis socialist a fost distantarea crunta a omului de la Divinitate, molima impusa de fapt de catre capitalism cu materialismul evolutiei in forma ipotezei de lucru despre aparitia omului. Astazi se vede foarte clar chiar pe exemplul SUA ca doar doctrina materialista dezvolta cele mai prielnice conditii pentru acapararea puterii financiare mondiale a companiilor globaliste. Si daca e sa facem o retrospectiva istorica , atunci vedem ca in Europa doar Rusia a tinut piept(in al doilea razboi mondial) acestei miscari si o face pana in prezent chiar prin ocuparea unui teritoriu al statului vecin conducerea carua s-a predat totalmente acestei exclusivitati economice false precum a devenit sistemul liberal , care a transformat relatiile economice a pietei libere intr-o afacere de grup a unor persoane carora le pasa in ultimul rand de situatia din RM, Ukraina si altor tari . Politica este in ultima instanta notiunea concentrata a economiei si este un mare pacat cand aceasta economie se reduce doar la activele unor interlopi carora le este in cot de starea reala a populatiei , de conditiile de trai si de activitate a agentilor economici.
Sigur, ca pentru a ajunge la o stare mai avansata a conditiilor economice in republica este strict necesar sa se cunoasca destinatia unde trebuie sa se ajunga . Insa de unde acest scop, daca tot sistemul este orientat spre acelas stapan strain din exterior care doar tipareste in vre-o Coree de Nord multe miliarde de dolari buni dar falsi si-i trimite in zone de interes de control al fluxului financiar ca exemplu fiind Ukraina la moment , ca aici se da lovitura impotriva Rusiei , care a rezistat si inca mai rezista.Nu ma face fericit faptul care sant nevoit sa recunosc despre criminalitatea si coruptia ” fratelui mai mare rus „, dar imi dau sama ca pentru RM este necesar de avut ca scop bine definit dezvoltarea economiei care in factor de competenta este necesar atat la est cat si la vest.In concluzie as mentiona ca abordari si instrumente de solutionare , mediatori si politici de influienta raman total doar ca subiecte in discutii interminabile si vanzoleala dupa obtinerea unor resurse financiare in capitala RM , agentul economic real fiind lasat in voia soartei mai bine de doua decenii.
@Vitalie, uite explicarea riscurilor politice de pe urma sanctiunilor economice de catre Fyodor Lukyanov http://www.vedomosti.ru/opinion/video/1_3801/rossiya-sankcij-ne-boitsya
El de fapt descrie ce in literatura se numsete „rally around the flag effect”. Istoric Rusia s-a arata extreme de rezilienta la sanctiuni. Plus, businessul local isi compenseaza o parte din pierderile in Occident prin cistigul unor avantaje de scurta durata (~2 ani) pe piata interna ruseasca, datorita slabirii rublei, caci productia lor devine mai competitiva in comparatie cu cea a strainilor. Built cica spune ca Rusia a pierdut $150 mlrd. pe urma sanctiunilor, insa ca persoana care ma ocup cu variate calcule politice si economice, eu stiu destul de bine cum se fac multiple greseli in astfel de calcule, si cum ele sunt extreme de vulnerabile la asumptii, care foarte des sunt gresite in analizele occidentalilor – din careva motive, ei de obicei cad prada asa-numitului mirror effect, considerind ca Rusia este vulnerabila si susceptibila acelor riscuri ca si ei, tarile occidentale.
O discutie in engleza pe Linkedin, axindu-se pe necesitatea schimbarii modului de abordare a procesului de negocieri in conflictul transnistrean si sugestii concrete in acest sens. Aici e linkul.
mi-am expus viziunile despre Ucraina, Gagauzia si Transnistria intr-un interviu pentru ziare.com.
http://www.ziare.com/europa/moldova/care-sunt-marile-pericole-care-ameninta-moldova-reincepe-razboiul-rece-interviu-1294404
o sa-l public si pe http://147.135.70.104/~platzfor pe marti incolo… acum e pentru informare.
@Vitalie
Bun interviu – ai insa careva inconsistente logice in raspunsuri, daca te inteleg corect. Poate sunt niste idei implicite in raspunsul tau, pe care nu le-ai desfasurat in interviu – atunci ar fi interesant sa comentezi in raspuns la urmatoarea remarca.
Argumentul tau precum ca ‘nu crezi ca Gagauzia va dori sa se separe de Moldova” este ca economic singura nu supravietueste. Transnistria economic singura la fel nu poate supravietui – insa exista destul de frumos 20+ ani, avind 70% din bugetul sau acoperit de Rusia. Si aceasta interventie e plus la alte tipuri de investitii ‘sociale’ ale Rusiei, menite sa mentina loialitatea locuitorilor conducerii curente. Astfel te concentrezi total pe factorii domestici, si ignorezi cei externi. Pe cind specialistii IR des ignoreaza factorii interni, si la fel scapa variabile importante in analiza, tu o faci invers. Cel putin asa mi se pare.
Comentariile acestui articol mi-au lasat un discomfort emotional total…Autorul intr-un mod foarte amabil ne demonstreaza ca „laptele este alb” si ca prin prostia si nepasarea noastra noi ii provocam pe rusi la niste actiuni periculoase pentru noi. Din punctul meu de vedere articolul nici nu este o analiza ci o constatare, o realitate pe care factorii de decizie din R Moldova se prefac a o nu vedea si s-ar potrivi mai bine titlul „Avertizare guvernului R Moldova: neglijarea realitatii este o crima”
Celor care mizeaza prea mult pe organizatiile internationale in reglarea conflictului transnistrean le amintesc ca cuvintul „ajutor” inseamna sprijin, participare la efortul cuiva; îndrumare (în împrejurări dificile).
In plan politic, economic si militar noi trebue sa facem totul ce e posibil si numai in acest caz ajutorul va fi si va fi eficient