[label shape=”” type=””] Maria Pilchin [/label]
1) 8 martie: mai este oare nevoie de o zi a femeilor? De ce este (sau nu) important să se celebreze această dată?
Mereu îmi e frică să răspund în viaţa asta cu un „da” sau un „nu” categoric. Or, extremele sunt cele care îmi repugnă. Un fapt e sigur, orice sărbătoare de acest fel presupune bunele şi relele ei socio-culturale: prilej de vorbe şi gesturi frumoase, dar şi absurdul abordării, apropierea comercial-consumeristă etc. Mai nou, însă, am constatat că problema societăţii noastre ţine şi de faptul că nu prea ştim să ne odihnim, să facem pauze, acele zile de odihne instituite încă de evrei prin sabat şi de creştini prin duminica aducătoare de tihnă. Spunând acestea mă refer la aspectul pragmatic, socio-funcţional al acestora.
Sărbătorile sunt aducătoare de ritual, ritualul ca un joc de roluri, în care fiecare din noi îşi are propriul text şi rol. Exerciţiul interacţiunii umane presupune şi dimensiunea festivă. Or, nu văd nimic rău în faptul să avem o zi în care să ne amintim o dată în plus de mama, sora, soţia, iubita, amanta, colega. Întrebarea „mai este oare nevoie de o zi a femeilor?” mă face să răspund retoric: „De ce? Nu mai sunt femei?!”
Înţeleg şi scepticismul şi ironia unora. Istoricul acestei sărbători, praxisul ei în timp pune diferite întrebări şi provoacă şi mai multe răspunsuri. Nu cred în abordări exhaustive. Fiecare din noi poate decide să sărbătorească sau nu, căci libertatea presupune alegerea. Dar dacă unii găsesc această sărbătoare drept una controversată ca deziderate iniţiale în zorii ei istorici, să se întrebe dacă şi problema feminină nu este una care încă mai pune multe întrebări şi mai controversate.
2) Egalitate (formală) între genuri sau echitate în baza unor diferenţe de gen?
Cândva, în diferite perioade ale vieţii mele, am fost simpatizanta ambelor viziuni, astăzi voi spune că sunt pentru armonie (adică dragoste, dar nu vreau să deranjez pe unii sceptici). Problema dintre genurile umane constă în lipsa acesteia, de aici şi toate pe care le avem, multe, dar insuficient definite. Există unele determinisme biologice şi fiziologice care anunţă inegalitatea şi lipsa echităţii dintre genuri, aceasta dacă e să abordăm problema pragmatic, statistic. Dar îmi pare că omul, spre deosebire de animale, e o fiinţă cugetătoare. Femeile şi bărbaţii sunt diferiţi şi inegali la mai multe poziţii, aşa încât se fac egali, per total. Nu prea văd o femeie cărând greutăţi, dar ştiu ce efort o costă să nască un copil! De aceea a vorbi despre egalitate biologică şi fiziologică e cam primitiv. Un fapt e cert, femeile şi bărbaţii reies din nişte date biologice, complementare, care asigură armonia speciei umane, respectiv egalitatea se produce ca valoare totală, ci nu ca valori aparte. Desigur, e nevoie de o revizuire a relaţiilor dintre cele două jumătăţi ale umanităţii, mă refer la practici sociale şi mentalităţi.
3) Nu este oare dragostea şi sexualitatea o formă de dominaţie şi opresiune voluntară?
Medicii ne anunţă că dragostea este o maladie. Dar ce maladie! Dacă şi este dragostea şi sexualitatea o opresiune voluntară, atunci e una la sigur dorită şi căutată, apropo de ambele genuri (unii savanţi ne anunţă că e vorba de un produs socio-cultural, că se cultivă prin educaţie şi mentalitate, alţii insistă pe determinisme biologice). Începând cu anul trei de facultate am fost o simpatizantă declarată a ideilor feministe, am discutat cu multe colege şi profesoare la tema dată, am şi scris deja de pe atunci despre feminitate şi feminism. Am trăit profunde resentimente în ceea ce priveşte situaţia femeii. O situaţie firească pentru o femeie în devenire. Devenind soţie, născând un copil, un fiu, am ajuns să văd lucrurile şi din cealaltă parte. De aceea întrebarea cu dominaţia e una complexă, căci, până la urmă, nu se ştie încă cine pe cine domină (femeile au darul naşterii, respectiv lor, în majoritatea situaţiilor, le rămân copiii în cazul unui divorţ, or, bărbaţii vin şi se duc, iar copiii rămân, vorba mamei mele, situaţie care la o vârstă mai înaintată răstoarnă ideea de dominaţie, femeia devine o mater hemon (mama noastră) cum spuneau grecii, iar tatăl e unul marginal(izat), cu frustrările-i imanente).
4) Condiţia feminină între discursuri concurente: tradiționalism, emancipare etc.
Îmi place această întrebare, căci anunţă o situaţie complexă. Cea mai emancipată femeie de pe glob, oricum e fiica sau sora unui bărbat. Nu cer să existe forme pure, dacă există, mă tem că de obicei sunt habotnice şi extremiste. Emanciparea feminină nu ar trebui să nege tradiţia la modul cel mai barbar, tradiţiile pot fi revizuite, pot fi schimbate unele atitudini, aşa încât să fie evitate revoluţiile de orice fel în favoarea revelaţiilor! Cu alte, cuvinte eu sunt pentru dialog în TOT!
5) Femeile ca subiect şi obiect politic în Republica Moldova.
Desigur că întotdeauna se doreşte mai mult şi mai bine. Dar într-o ţară în care nu există încă o calitate a serviciilor medicale şi educaţionale, cum putem vorbi despre echitate socială sau de gen? Un lucru care mă deranjează la noi sunt dublele standarde chiar şi la femei, care se plâng de discriminare şi chiar hărţuire, dar oricum trăiesc după vechile modele în care femeia este abandonată frumuseţii şi casei, gineceului ei de toate zilele.
6) Participarea politică a femeilor din Moldova: mit, formalitate, realitate.
Femeile acced astăzi la putere în Moldova. Explicaţia mea este mult mai pragmatică ca să nu zic cinică. Cred că se explică prin faptul că femeile sunt responsabile, bune executoare, necesare în conjuncturile politice ca imagine feminină, maternă etc.
7) Imaginea femeii moldoveneşti în mass-media, publicitate.
Se merge oricum pe stereotipul de femeie frumoasă, astfel feminitatea populează zona estetică a mass-media (nu mă refer doar la revistele patinate). Contribuie la aceasta tot felul de interviuri cu fiţe şi glamour în care le vedem mai puţin fiinţe gânditoare, ci mai mult fiinţe gândite (de stilişti, designeri etc). Există, desigur, o disparitate, bărbaţii apar în emisiuni şi articole politice, economice, militare, iar femeile mai mult în cele culturale, sociale, adică în zone abandonate de bărbaţi din cauza că sunt considerate neprofitabile.
8) Egalitate de gen, inegalitate economică între genuri.
Inegalitatea este uşor de observat în accederea femeilor la unele profesii prestigioase. Femeilor le-a fost lăsată astăzi zona socio-umanistă, acolo unde nu se fac bani.
9) Violenţa domestică: de ce avem atât de puţini bărbaţi judecaţi pentru violenţă în familie?
E vorba şi de aspectul psihologic al situaţiei, dar şi despre partea socio-culturală care anunţă o anumită mentalitate în acest sens. Din mamă în fiică se perpetuează un model: răbdarea de ochii lumii, de ruşine etc. Un rol aparte îl are şcoala, unde ar trebui să se discute şi pe aşa teme.
10) Traficul de fiinţe umane sau cînd anume femeia devine sclavă?
Femeia devine sclavă din ziua în care părinţii ei o educă ca pe un obiect al bucuriei estetice masculine, adică de la grădiniţă. E vorba de îndoctrinarea permanentă a fetiţelor în ceea ce priveşte că ea trebuie să fie frumoasă, căci este fetiţă, de parcă aceasta este unica ei funcţie socială. Aşa de parcă copila este crescută pentru un viitor harem în care urmează să îşi facă cariera. Exagerez, dar altfel, sper că veţi înţelege ce vreau să zic. Sunt pentru ca femeile să fie frumoase, dar nu pentru a o „vinde” această frumuseţe, ci pentru sine!
11) Orice alte teme/ idei/ expresii ce ţin de condiţia feminină în Moldova pe care le consideraţi relevante sau care vă interesează.
Am să numesc câţiva termeni care ţin de tema acestui interviu, aşa încât dacă cineva va dori să se aprofundeze în temă să aibă unde să o extindă: androcentrism, contract sexual, gender gap, ecofeminism, etica grijii, etica sexuală, etici ginocentrice, postfeminism, feminizarea ocupaţiilor, gen şi limbaj, identitate de gen, gen şi putere, limbaj non-sexist, matriarhat, misoginism, pornografia, prostituţia, roluri de gen, sexism, socializarea de gen, stereotipurile de gen, şovinism de gen etc.
Fotografie (imaginea unei femei dintr-o revistă feministă din Franţa, 1880) din arhiva lui Rachel Mesch. Sursa: www.slate.fr
