Fundația Friedrich Ebert Moldova vă invită la prezentarea publică a studiului „Cine plătește factura pandemiei? Impactul social-economic al coronacrizei”, realizat în parteneriat cu Syndex România.
Evenimentul va avea loc pe 2 februarie 2021, între orele 10.00 și 11.50, online, pe platforma zoom, care va putea fi urmărit și live pe pagina de fb FES și pe privesc.eu. Pentru participare, Vă rugăm să vă înregistrați până pe 29 ianuarie 2021, la linkul https://zoom.us/meeting/
***
Felul în care pandemia a lovit economia Republicii Moldova a fost condiționat de caracteristicile structurale ale acesteia: (1) o dependență puternică de remiterile din străinătate și o pondere foarte mare a activităților informale, (2) un stat slab din punct de vedere financiar din cauza subdezvoltării și a conformării fiscale foarte slabe, (3) o importanță în creștere a activităților industriale dependente de lanțurile valorice internaționale, (4) o puternică asimetrie în repartizarea valorii economice în favoarea capitalului și în defavoarea muncii, (5) un cadru legal recent flexibilizat în domeniul relațiilor de muncă și o slăbire a capacității sindicatelor, toate acestea rezultând într-o (6) criză cronică a muncii salariate. În aceste condiții, guvernul a gestionat impactul socio-economic al crizei cu eforturi minime, canalizând resursele spre domeniul medical și limitând cheltuielile pentru sprijinirea economiei. Impactul acestei poziții a guvernului nu este vizibil pe termen scurt, dar poate afecta competitivitatea economică a Republicii Moldova în anii ce urmează.
În condițiile în care salariile reprezintă pentru multe familii unica sursă de venit, pierderea locurilor de muncă din cauza inactivității pe timpul carantinei este o problemă majoră. Din păcate, criza COVID-19 a scos la iveală o altă deficiență majoră a sistemului public al Republicii Moldova: lipsa unei evidențe consolidate a relațiilor de muncă, mai exact a unei baze de date unitare privind contractele de muncă. Spre exemplu, existența bazei de date REVISAL în România a permis Ministerului Muncii să comunice periodic asupra numărului de contracte de muncă suspendate (pentru șomaj tehnic) sau încetate pe perioada crizei sanitare (1). Lipsa unui asemenea sistem în Republica Moldova face foarte dificilă estimarea numărului de persoane care și-au pierdut locul de muncă ca urmare a epidemiei.
Totuși, din sursele de date disponibile se poate estima că impactul pandemiei asupra veniturilor salariaților și a populației în general a fost deosebit de mare, peste 45 de mii de persoane fiind afectate direct, prin pierderea temporară sau definitivă a locurilor de muncă în lunile aprilie-iunie. Alte zeci de mii de persoane și-au văzut normele de lucru reduse, mai ales în sectoarele în care remunerarea este flexibilă, depinzând de timpul sau volumul lucrului efectuat (de exemplu, acolo unde plata se face în acord direct). Per total, credem că este plauzibil ca peste 100 mii de salariați, sau peste 15% din totalul salariaților din țară, să fi fost afectați de pandemie în sensul pierderii locului de muncă sau al diminuării volumului de muncă și a remunerării, la care se adaugă între 30-40 mii de persoane ocupate pe cont propriu care și-au sistat activitatea în perioada stării de urgență.
Conform estimărilor guvernului de la ultima rectificare bugetară, impactul pandemiei asupra economiei se ridică la peste 15,5 miliarde de lei (6,8% din PIB) pentru întreg anul. Așa cum reiese din cercetarea noastră, din această sumă salariații vor pierde peste 3 miliarde de lei în salarii nete și contribuții, persoanele ocupate pe cont propriu până la 2 miliarde de lei în venituri, mediul de afaceri peste 4 miliarde de lei în profituri operaționale, iar comunitatea în totalitate peste 6 miliarde de lei sub forma reducerii încasărilor la buget. Pentru a compensa pierderile economice ale mediului de afaceri și ale populației, guvernul a promis inițial în jur de 2 miliarde de lei, dar în realitate a oferit sub jumătate de miliard: sub 200 milioane de lei pentru măsuri economice și 300 milioane de lei pentru măsuri sociale. Bineînțeles, aceste calcule nu includ și cheltuielile guvernului pentru susținerea sistemului medical în timpul pandemiei, care se ridică la peste 1 miliard de lei și care în bună parte au fost acoperite din resurse externe. În fond, deși este o metaforă, putem să afirmăm că factura pandemiei a fost până acum plătită în proporție de 20% de salariați, de peste 10% de lucrătorii pe cont propriu, de 25% de mediul de afaceri și de 40% de societate în general prin reducerea încasărilor la buget. O parte din factură, probabil peste 5%, a fost plătită din creșterea remitențelor în lunile mai-septembrie (2). Din partea notei de plată care a revenit salariaților și firmelor, guvernul abia dacă a compensat 3% prin stimulentele pe care le-a oferit.
Comunicarea deficitară a guvernului Republicii Moldova, gestiunea rigidă a bugetului, precum și măsurile modeste de sprijin economic au indus o stare generală de neîncredere, ceea ce a agravat nu numai impactul socio-economic al pandemiei, dar a redus și eficiența măsurilor sanitare. În realitate, gradul de conformare față de măsurile de distanțare socială a fost în Republica Moldova suficient de ridicat în primele două luni ale perioadei COVID-19, dar răbdarea populației s-a epuizat odată cu economiile familiilor, ceea ce a dus la reluarea unui mod de interacțiune socială favorabile răspândirii virusului. Efectele acestei evoluții s-au făcut resimțite pregnant începând cu mijlocul lunii iunie și mai ales spre sfârșitul anului 2020, când numărul de infectări și cel de decese raportate la populație au crescut alarmant.
Odată cu înaintarea în pandemie, zeci de mii de salariați și-au pierdut locurile de muncă, iar numărul de locuri de muncă vacante a scăzut din cauza încetinirii economice. Cu toate acestea, echilibrul dintre cerere și ofertă pe piața muncii nu s-a schimbat în mod fundamental: oferta de forță de muncă ieftină (și calificată) pe care o caută majoritatea angajatorilor nu a crescut, pentru că și persoanele rămase fără un loc de muncă ca urmare a pandemiei nu sunt dispuse să lucreze pe salarii sub necesarul pentru un trai decent. În consecință, salariul mediu pe țară a continuat să crească și pe perioada pandemiei, deși evoluția salariilor pe sectoare a fost mai contrastantă decât în anii anteriori, în unele activități economice salariile micșorându-se chiar din cauza crizei.
Impactul inegal al pandemiei și al restricțiilor asupra sectoarelor economice a accentuat o problemă structurală pe piața forței de muncă: inegalitățile salariale. În contextul în care salariul minim în sectorul real nu a fost mărit în 2020, iar negocierile colective au înghețat sau chiar au fost blocate de către guvern – cum s-a întâmplat în sectorul de construcții – mecanismele care trebuie să susțină creșterile la baza piramidei salariale nu au funcționat. În consecință, salariile au crescut mai mult pentru salariații cu salarii mari (inclusiv pentru cei din tehnologiile informaționale, care pe lângă faptul că au cele mai mari salarii, au și cele mai mici impozite în valoare procentuală) și mai puțin pentru salariații cu salarii mici.
Măsurile social-economice luate de guvern pe perioada pandemiei nu au făcut decât să faciliteze concedierile salariaților: mărirea indemnizației de șomaj până la nivelul salariului minim în sectorul real a fost emblematică în acest sens. Dar nici sprijinul economic pus la dispoziția mediului de afaceri nu a fost suficient. În primul rând, acesta a fost mult supraestimat, gradul de absorbție al măsurilor anunțate în aprilie fiind de sub 10% în luna octombrie. În al doilea rând, multiplele bariere birocratice puse în calea eventualilor beneficiari de sprijin economic au însemnat în realitate că doar firmele cu o capacitate administrativă și financiară suficient de mare au reușit să obțină aceste resurse, firmele mici fiind puse într-o situație defavorabilă. În al treilea rând, nici firmele care au obținut stimulentele financiare ale statului nu au resimțit un real aport al acestora, întrucât acest sprijin a fost minor în raport cu costurile lor operaționale reale.
În spațiul public s-a vorbit destul de mult despre „lecțiile” și „oportunitățile” pe care mediul de afaceri ar trebui să le vadă în noua situație. Bineînțeles, perioada poate fi benefică pentru firmele care dispun de resurse financiare suficiente pentru investiții – inclusiv pentru dezvoltarea ramurilor digitale, cum ar fi comerțul electronic – dar marea majoritate a firmelor mici și mijlocii vor avea mari dificultăți în a se adapta și a aloca resurse suplimentare pentru investiții, în condițiile în care lichiditățile au fost consumate în perioada stării de urgență (pentru cheltuielile fixe cum sunt chiriile, serviciile externe, salariile sau taxele).
În concluzie, măsurile social-economice foarte modeste din perioada pandemiei și comunicarea deficitară a autorităților au expus salariații riscului concedierilor și pierderii veniturilor, au lăsat în mare parte întreprinderile să facă față singure pierderilor veniturilor, promițându-le doar sprijin pentru reducerea costului finanțărilor când își vor relua activitatea, și au redus gradul de încredere și deci de conformare a populației față de măsurile sanitare impuse de guvern, ceea ce a afectat nu doar situația economică țării, dar și cea sanitar-epidemiologică.
Ce se poate face altfel acum? Deși odată cu mărirea numărului de infectați prioritatea este consolidarea sistemului medical și limitarea răspândirii infecției, economia nu poate fi ignorată de guvern, pentru că altfel ea se va înfunda tot mai mult într-un cerc vicios al lipsei de bani, salariați și activitate. Calculele noastre demonstrează că în perioada stării de urgență guvernul a avut resursele necesare pentru a institui un stimulent economic pentru păstrarea locurilor de muncă și a competitivității economice a întreprinderilor în adevăratul sens al cuvântului, prin finanțarea directă și integrală a șomajului tehnic. Pe de altă parte, stimulentele financiare pentru sectoarele care se descurcă bine în perioada pandemiei trebuie revizuite, pentru a nu reduce și mai mult capacitatea unui stat și așa slăbit din cauza non-conformării fiscale, a corupției și a neîncrederii populației. De asemenea, în perioade de șocuri economice crește riscul de aprofundare a inegalităților sociale, de aceea mecanismele care limitează aceste inegalități — cum este creșterea salariului minim și negocierile colective — trebuie revigorate.
REFERINȚE:
1. Vezi https://mmuncii.ro/j33/index.php/ro/cautare?q=Situa%C-8%9Bia+contractelor+individuale+de+munc%C4%83+suspenda-te%2F%C3%AEncetate
2. În perioada mai-septembrie, transferurile de mijloace bănești din străinătate efectuate de persoane fizice prin băncile din Moldova au crescut cu peste 25%, iar creșterea cumulată pentru cele trei luni a reprezentat mai mult de 2 miliarde de lei față de aceeași perioadă a anului precedent. Conform explicației Ministerului Economiei, „această creștere are la bază efect statistic, căci a fost condiționată de reducerea posibilităților de a transmite bani prin căile neoficiale din cauza răspândirii pandemiei COVID-19.” Totuși, considerăm că este de așteptat ca o bună parte din creștere să fie condiționată și de grijile suplimentare pe care le au rudele plecate peste hotare ale persoanelor rămase în țară și respectiv o creștere a transferurilor pentru a-i susține pe cei rămași în Republica Moldova. Vezi INFORMAȚIE OPERATIVĂ cu privire la evoluția social – economică a Republicii Moldova (conform datelor disponibile la 31.10.2020), a Ministerului Economiei și Infrastructurii al Republicii Moldova.
