Să nu crezi vocile xenofobe care divizează clasa muncitoare și nici vocile corporative care laudă ”hărnicia” muncitorilor străini!

Vinietă 1.
”O influenseriță locală a făcut un video din fața restaurantului New York de lîngă Malldova…
– Am vrut să mănînc la restaurantul ăsta. M-am uitat la prețuri – sînt cam exagerate. Și am văzut indieni cum ieșeau pe ușă. Cred că lucrează acolo. Eu n-aș fi vrut ca mîncarea să îmi fie adusă de indieni…Chiar îs curioasă – cum ați putut să angajați indieni în restaurant?”

Vinietă 2.
”În Chișinău, peste 80 de muncitori migranți din Bangladesh și Nepal, angajați la o întreprindere din Republica Moldova, locuiesc de mai bine de un an în vagoane de tren reamenajate, amplasate pe teritoriul companiei, potrivit unui reportaj TV8. Inspectoratul General pentru Migrație (IGM) spune că știa despre aceste nereguli încă din 2025 și, după apariția materialului, a anunțat că va efectua o nouă verificare.
Potrivit sursei citate, așa-numitul „tren-dormitor” se află pe teritoriul unei fabrici de producere a ferestrelor și ușilor din sectorul Botanica al capitalei. Conducerea întreprinderii a amplasat acolo opt vagoane de tren, transformate în spații de locuit pentru muncitorii veniți din Bangladesh și Nepal.
Televiziunea relatează că în fiecare vagon ar locui aproximativ 20 de persoane, iar în total în jur de 100 de muncitori. După programul de lucru, aceștia revin în vagoane pentru a găti, a se spăla și a înnopta. Condițiile sunt înghesuite și nu ar corespunde normelor sanitare. (sursă: Newsmaker/TV 8).”

Intro.

Un ministru moldovean a făcut, la începutul lunii mai, afirmația precum că, pentru a putea livra productivitate (și poate prosperitate), economia moldovenească ar avea nevoie să importe cel puțin vreo 300 mii de muncitori străini care ar acoperi deficitul existent de forță de muncă.
Declarația ministrului s-a răspîndit în politica, media și societatea moldovenească ca focul într-o scîrtă de paie, răscolind spirite și minți din toate părțile sferei publice moldovenești.
O parte a establishmentului, cea care își zice ”opoziție” a fluturat steagurile patriotismului și a lui ”nu ne vindem țara” (în varianta: ”să nu permitem străinilor să ne ia locurile de muncă!”).
Altă parte a establishmentului, afiliată partidului de guvernare în special și proiectului de integrare europeană în general, s-a bîlbîit că nu a fost înțeleasă corect, că nu asta a vrut să spună, că e vorba doar de o măsură economică tehnică.
Pînă la urmă ministrul care a lansat declarația a dat înapoi și a zis că cifra reprezintă doar ”un scenariu de dezvoltare economică”.
Altfel spus, cei 300 mii de muncitori străini încă nu au ajuns în Moldova (în fapt, la moment sînt doar vreo 4000 și ceva), iar discuția despre potențială lor venire rămîne la nivel de concept, adică de teorie…
Acest mic război retoric dintre guvernare și opoziție, pe tema muncitorilor străini, nu a avut deci (încă) consecințe practice și ar putea fi ușor trecut cu vederea. Dar el poate fi privit ca o repetiție generală la discuțiile care urmează să se întîmple pe viitor la tema muncitorilor străini în Moldova.
Relevanța acestei repetiții (pe care ar trebui s-o luăm în serios măcar și din motivul că a avut destule accente rasiste și xenofobe) este că a scos la iveală poziționările și baricadele deja construite ale diferitelor părți, dar și interesele concrete ale mediului de afaceri.
Adică știm cine și ce gîndește și ce argumente are, cine a vorbit și cine a tăcut (iar chestiile pe care acest ”război retoric” le-a scos la iveală nu pot decît să ne îngrijoreze).
O primă concluzie a acestei prime confruntări retorice este încadrarea discuției între două poziții: ”xenofobia” unei părți a clasei politice și ”discursul umanizant” al altei părți a clasei politice și a mediului de afaceri.
Ambele poziții sînt problematice, așa cum voi arăta în acest articol, deoarece ambele își propun să divizeze clasa muncitoare moldovenească și să împiedice solidarizarea și acțiunea colectivă comună între muncitorii locali și cei străini.

Cine și cum a vorbit despre muncitorii străini?

Pe 4 mai, Ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Eugeniu Osmochescu, a făcut o remarcă, în cadrul emisiunii „Punctul pe AZi¹” de la TVR Moldova, despre necesitatea importului de forță de muncă străină în Moldova.
Ca să fim mai exacți, ministrul Osmochescu a făcut două declarații. Una – ”Ca să ajungem la minimul productivității Uniunii Europene, noi avem nevoie de 300.000 de oameni“. Și a doua: „Eu, personal, sunt de părere că trebuie să facem import de forță de muncă. (…) Noi trebuie să o facem, pentru că noi trebuie să ne închipuim economia ca un vehicul. Vehiculul nu poate fi urnit din loc dacă nu are benzină […] iar muncitorii sunt această energie.“

Declarațiile lui Osmochescu au fost susținute și de deja fostul prim-ministrul Alexandru Munteanu: „Noi am calculat, iar ministrul Economiei a prezentat recent rezultatele unor cercetări care arată că, dacă Republica Moldova ar atinge nivelul minim de productivitate a muncii din Uniunea Europeană, acest lucru ar genera o creștere economică de 51%. Dar pentru a ajunge la acest nivel, avem nevoie de cel puțin 300 de mii de brațe de muncă ”².

Într-un limbaj la fel de ”tehnic”, Radu Marian, președintele Comisiei economie, buget și finanțe a reiterat că, pentru a accelera creșterea economică, Moldova are nevoie să aducă forță de muncă din afară, întrucît resursele interne – oameni care nu lucrează, diaspora ce și-ar dori să se întoarcă, femei care ar munci dacă ar găsi modalități mai reușite de a combina munca cu îngrijirea copiilor – nu sînt suficiente. Totodată Radu Marian a ținut să liniștească spiritele aprinse de remarca colegului de la guvernare, afirmînd că eventualul, posibilul și potențialul import al forței de muncă străine va fi unul strict controlat, ”cu respectarea tradițiilor, valorilor și particularităților religioase ale țării.³”

Președinta Maia Sandu a abordat și ea într-o cheie economică discuția despre muncitorii migranți. ”Avem deficit de forță de muncă în R. Moldova, deci asta este clar. Trebuie să ne gândim că rudele noastre lucrează în alte țări și noi vrem să fie tratate cu respect, iar noi aici acasă nu putem să dăm dovadă de puțină atitudine pozitivă și corectă⁴”.

Ca să tragem o linie, guvernarea sprijină și facilitează cum poate venirea muncitorilor străini în Moldova.

…De dragul corectitudinii ar trebui să menționăm că discuțiile oficiale despre posibilitatea simplificării procesului de angajare a străinilor în Moldova au început mult mai devreme, cel puțin din 2020, de pe vremea cînd prim-ministru era Ion Chicu, care conducea un guvern sprijinit de o mare parte a actualei opoziții⁵… Asta înseamnă, între altele, că în mediul de afaceri există un consens larg în privința acestei chestiuni (dar despre asta mai jos în text)…

În cealaltă parte a scenei politice moldovenești (și a mass-media care o deservește), adică cea care-și zice și care ocupă locul ”opoziției”, reacția a fost virulentă și isterică, cu retorică deschis xenofobă și rasistă, cu multă fățărnicie și patriotism de carton.
Registrele au variat – de la cel securitar la cel cultural-patriotard.
Trumpistul numărul unu al țării, Igor Dodon, președintele al Partidului Socialiștilor, fost șef de țară, a scos sperietoarea cu ”securitatea națională”, afirmînd că 300 mii de muncitori străini ar constitui un risc pentru securitatea națională a Moldovei.
Declarația lui Dodon a fost însă relativ ”cuminte” pe lîngă fluviul de declarații rasiste ce a urmat.

Vasile Bumacov, fost ministru al agriculturii, fost ambasador în Japonia, fost șef (împreună cu familia sa) peste investițiile japoneze în agricultură⁶, mai nou președinte al Partidului Social Democrat European⁷ s-a plîns, la o emisiune, că ”lucrătorul străin este favorizat față de al nostru local. Dacă o să citiți legislația, o să vedeți că acelui străin angajatorul trebuie să-i plătească cel puțin media. Moldoveanului de pe loc îi trebuie să îi plătește și minimum. La cel de import trebuie să-i plătească media cel puțin salariu. Doi, trebuie să-l asigure cu loc de trai, trebuie să-i facă asigurare și așa mai departe. Deci faptul că lucrătorul străin favorizat nu încape îndoială⁸.”
Ceea ce a început ca o analiză care încă poate fi interpretată ca fiind una ”tehnică” – despre momente ale legislației ce pot fi interpretate ca fiind ”în favoarea” muncitorilor străini, se transformă ulterior, în aceeași emisiune, într-o derivă conspiraționistă, alimentată și de întrebările moderatoarei…
Bumacov trece la ”colinda cu tradițiile și valorile”: Acuma vorbim de altă chestie foarte importantă. Ce n-am spune noi de moldovenii noștri, dar ei țin la tradiții. Moldovenii țin la tradiții și dacă noi n-o să fim atenți și o să mărim numărul mare și știind că la noi prin corupție se poate obține orice, vor începe a obține cetățenie, vor începe a aduce familiile, se va schimba două lucruri în societate. Se va schimba raportul ăsta al nostru social.”
Urmează apoi o declarație care nu poate fi calificată altfel decît delir rasist: ”Bine, vin nepalezii, au o cultură cât de cât, dar vin dacă vin din Bangladeș sau din altă parte… Dar eu vă spun sincer, cum n-ai spune, moldovenii au avut o atitudine serioasă față de bucate. Eu nu țin minte ca mama să se fi apropiat să frământe pâinea fără să spele pe mâini și uitați-vă așa: cultură era o cultură.”
Moderatoarea: ”Dumneavoastră faceți aluzii că va fi multă murdărie în în Moldova?”
Bumacov: ”Sigur. Eu am văzut-o. Eu știu cum îi. Îi Doamne ferește. Și dacă chestia asta se va porni și mai pierdem și pilonul ăsta al nostru de a fi cât de cât curați, inteligenți, vedeți acuma vin la noi și din Ucraina și din alte părți, intră în restaurante, la noi este curat, este cultură… Asta asta e foarte important. Asta nu-i o glumă. Eu vă spun asta nu este o glumă. Dacă vreți mâine-poimâine să servească cu picioarele în lighean…o să vedem și asta.”
Vasile Bumacov nu a fost, însă, unica voce delirantă în acest peisaj.

Corul celor care au agitat sperietori și au folosit tropi rasiști și xenofobi a fost mult mai mare.
Unul din ei, deputatul Vasile Costiuc s-a arătat îngrijorat că muncitorii migranți ar putea să înlocuiască populația locală:”Atunci pe mine mă sperie pentru că ei au rude, ei îs câte 10 copii, au soț, soții, copii, neamuri, frați. Ăștia dacă vine unul și stabilește aici în câțiva ani de zile o să se întâmple cum ai noștri s-au mutat toți de la Sadaclia la Brescia.⁹”

Alt deputat, socialistul Bodgan Țîrdea, a adăugat în terciul de argumente și niște halucinații cu viruși și pandemiile : ”Și iată nouă deja ne noi vedem aceste lucruri în rețelele astea sociale și vreau să vă spun că ei vin din țări unde pandemia, pandemii diferite, da, epidemii, de ce vrei, de ce vrei, îs la ele acasă, mă înțelegeți? Plus criminalitatea, plus da anumite comportamente antisociale, alte modele culturale și noi venim aici într-o situație în care moldovenii pleacă cu miile și noi aducem fără un control riguros, fără un plan, fără o concepție clară, da, de politică migrațională, de politică de atragere a forței de muncă etca, noi riscăm noi riscăm să ajungem într-un într un haos instituțional și social ca să ne punem mâinile în cap.”
(Consecvența lui Bogdan Țîrdea este, desigur, legendară. În plină pandemie de Covid, în 2020, acesta striga sus și tare că pandemia își avea originile în SUA și că americanii ar fi responsabili de viruși¹⁰. După ce Trump, idolul lui Țîrdea, a ajuns președinte, acesta și-a schimbat rapid retorica și acum, în versiunea actualizată a viziunii sale despre lume, pandemiile vin deja din Asia).

Ca să nu rămînă în urmă de carul rasismului (și poate, mult mai real, de competiția electorală locală de anul viitor, pe care ar putea-o pierde), primarul de Chișinău Ion Ceban a adus și el o mică ”contribuție” personală în această olimpiadă a xenofobiei. Ceban a distribuit un filmuleț făcut în zona căminelor fostei Universități Agrare în care apar muncitori străini… „Aceste cămine ar fi putut fi distribuite tinerilor specialiști, profesorilor, medicilor care stau cu chirie sau familiilor tinere¹¹.”
(Oponenții din PAS ai primarului l-au învinuit că „își construiește capitalul politic pe disprețul față de niște oameni care muncesc din greu, într-o țară străină, pentru a-și întreține familiile”, ceea ce e adevărat. Dar la fel de adevărat este că nici partidele de la guvernare nici cele din opoziție nu au vreun program de locuințe sociale¹² pentru ”tineri specialiști, profesori, medici sau familii tinere sau familii cu venituri mici”. Niciunul dintre partidele care se dau acum ”morale” nu are vreun instrument prin care să facă locuințele mai accesibile pentru cei cu venituri mici și precare. Tocmai pentru că nu au vreo viziune sau program real pentru a proteja familiile din capitală (și din țară) de speculațiile imobiliare, atît puterea cît și opoziția se joacă de ”dragostea de țară” și ”valorile lumii civilizate”…)

Această linie retorică a opoziției ”socialiste” pe tema muncitorilor străini are însă o problemă imensă: ea pare dreaptă, dură și consecventă doar…dacă facem abstracție de realitate…Acest lucru este valabil și pentru actuala ”guvernare”. În fapt, pe chestiunea acceptabilității muncitorilor străini PAS și PSRM s-au…schimbat exact cu locurile.

Cum ziceam mai sus, primii pași în procesul de simplificare a accesului muncitorilor străini pe piața muncii din Moldova a început în 2020, cînd țara era guvernată de o alianță dintre Partidul Socialiștilor, Partidul lui Șor și ceva fragment din Partidul Democrat. Actualul partid de guvernare – PAS – se afla în opoziție (împreună cu partenerul său din coaliția ACUM, Partidul Demnitate și Adevăr).
În vara anului 2020 guvernul a inițiat un proces de modificare a legislației în privința muncitorilor străini, cu scopul declarat de a diminua deficitul de forță de muncă pe piața locală și de a asigura necesitățile de muncitori calificați în economia națională. Proiectul, avînd numele tehnic de Proiect de lege pentru modificarea unor acte normative (Legea nr.200/2010 privind regimul străinilor în Republica Moldova – art.3, 33, 34, ș.a.; Codul contravențional al RM nr.218/2008 – art.333, 334) a fost avizat pozitiv de către guvern și a fost remis Parlamentului (actul Nr. 237¹³).

Pe 27 noiembrie 2020, proiectul a fost examinat de către plenul Parlamentului în prima lectură.
Stenograma ședinței¹⁴ dezvăluie un lucru curios: proiectul a fost susținut de deputații socialiști. ”Dar este o legislație, colegi, care se aplică în toată lumea. Și este un lucru normal să fie aceste prevederi regulamentare și bine reglementate și la noi”, a declarat atunci deputatul socialist Corneliu Furculiță.
Opoziția de atunci, PAS și PPDA au criticat proiectul pe motiv că proiectul ar submina situația muncitorilor locali.
Citez un fragment din intervenția deputatului PAS Dan Perciun: ”Deci, în primul rând, mie îmi pare asta scandalos, că în loc să veniți clar și să spuneți: noi vrem să permitem businessului mare din Republica Moldova, care s-au apropiat de noi și ne-au rugat să aducem forță de muncă ieftină pe care să o putem plăti cu 100 de euro pe lună. Și acesta este principalul obiectiv al acestui proiect. Dumneavoastră veniți aici și cumva ascundeți acest aspect. Mie asta îmi pare grav.
Dincolo de asta, noi trecem prin pandemie, sunt vreo 60 mii de oameni care și-au pierdut locurile de muncă în Republica Moldova. Sunt foarte mulți cetățeni ai Republicii Moldova care lucrează peste hotare și se confruntă acolo cu dificultăți și, probabil, o să vrea să revină acasă. Pentru ca ei să revină, într-adevăr, acasă, aici salariile ar trebui gradual să crească. Dumneavoastră, de fapt, creați o situație în care n-o să existe presiuni pe angajatori să crească salariile și o să limitați posibilitatea acelor care vor să lucreze în țară s-o facă la salarii decente.
Și eu cred că anume așa trebuie să veniți să prezentați acest proiect, dar nu să ascundeți esența proiectului în spatele anumitor explicații tehnocrate.
Spuneți foarte clar: vrem să permitem businessului mare să aducă oameni din regiuni mai sărace ale lumii și să-i plătească cu 100 de euro pe lună. Asta este esența acestui proiect.”
Sindicatele au emis aviz negativ proiectului de lege, invocînd aproximativ același argument.
Proiectul a avut avize pozitive de la toate ministerele și de la organizațiile de afaceri¹⁵.
Majoritatea socialist-democrat-șoristă a parlamentului a adoptat proiectul în primă lectură. Ulterior, la ședința din 16 decembrie 2020, proiectul a fost votat în a doua lectură, de aceeași majoritate parlamentară.
Asta se întîmpla în 2020.

Șase ani mai tîrziu, discuțiile despre muncitorii străini au fost reluate, aproximativ de pe aceleași poziții.
De data asta însă s-au schimbat ocupanții formali ai pozițiilor.

Locul guvernării care ”ascultă” de mediul de afaceri și implementează proiecte prietenoase businessului, inclusiv prin aducere de muncitori străini a fost luat de PAS, iar locul forței politice ”îngrijorate” de forța de muncă locală a fost luat de PSRM (plus cîteva partide derivate).

Situația e, la o primă vedere, ridicolă și jenantă. A vorbi despre ipocrizie în acest context este un lucru obligatoriu. Socialiștii moldoveni, acum în opoziție, vorbesc exact opusul a ce au zis ieri, cînd erau la guvernare, iar PAS, care guvernează la moment susține exact contrarul a ce a susținut ieri cînd era în opoziție!

Dar situația este, deopotrivă și ilustrativă în privința puterii reale pe care o exercită mediul de afaceri în Moldova: acesta ”vorbește” prin guvernare și o influențează cum vrea și își împinge decizile de care are nevoie, indiferent de culoarea, orientarea geopolitică sau scara de valori a puterii/opoziției.
E un lucru la care ar trebui să ne gîndim din ce în ce mai mult.

Cînd presa…toarnă gaz pe foc

În hora asta a delirului pe tema muncitorilor străini în Moldova s-a prins și o parte a presei, din motive de xenofobie asumată sau de dragul audiențelor.
Mogulii presei s-or fi gîndit, probabil, că xenofobia și isterica anti-imigranți de peșteră aduce mai multe clik-uri și vizualizări.

Realitatea TV, de exemplu a luat cîteva reportaje de pe stradă în care întreba oamenii direct dacă ”se tem că muncitorii străini vor fura locurile de muncă ale moldovenilor¹⁶”.
Jurnalistul Vasile Năstase, care în lunga sa carieră jurnalistică a reușit să scrie și la ziarul raional din Telenești, ”Cuvîntul Comunist” despre soldații sovietici și sfînta datorie internaționalistă a acestora în Afganistan, și despre Dumnezeu și NATO la gazetele Partidului Popular Creștin Democrat, și care acum joacă rolul unui ”euro-sceptic” la N4, a găsit ”curajul” să-și întrebe invitații într-o emisiune¹⁷: ”care sunt riscurile dislocării populației băștinașe și a înlocuirii ei cu aceste valuri de emigranți care vor veni aici?”.

Unul dintre invitații lui Vasile Năstase, demograful Valeriu Sainsus, s-a prins că e momentul potrivit să bage în discuție și niște mai vechi sperietori naționaliste (cu iz de eugenie) – ”rămân rezervat în contextul în care minoritățile naționale din Republica Moldova depășesc 25%. Să nu uităm că în toate statele care au 25% minorități naționale de fiecare dată s-au confruntat, fie pe dimensiunea demografică, fie pe dimensiunea socială, fie pe dimensiunea etnică, pentru că inevitabil diferențele de valori vor persista, iar asta va deranja o bună parte din populația de bază.”
Altfel spus, pe demograful Sainsus îl încurcă și ponderea mare a minorităților naționale în Moldova și eventuala ”poluare” a corpului social sub influența muncitorilor migranți…
(Adică, dacă m-ați întrebat cît de tare urăsc migranții, stai să vă spun, cu ocazia asta, și cît de mult nu-mi plac minoritățile naționale!)

Din fericire, discursurile xenofobe, eugeniste și discriminatorii despre muncitorii migranți (unele dintre care, poate, s-ar califica inclusiv ca discurs de ură conform legislației Republicii Moldova), nu au fost unicele.
Au existat și discursuri publice dinspre mass media care au încercat să vorbească dintr-o perspectivă umanizantă, una în care muncitorii/muncitoarele străine au apărut nu ca amenințări, ci ca oameni în primul rînd, cu problemele, nevoile și interesele lor.
Ziarul de Gardă, bunăoară, a făcut un articol¹⁸ despre cîțiva muncitori migranți din India și Nepal pe care îi prezintă într-o perspectivă bună.
”Noi nu suntem aici ca să furăm”, zice prima propoziție a articolului. Urmează cîteva povești foarte umane: un tînăr din India care muncește ca și curier, și reușește să mai și trimită bani acasă, un alt tînăr, care a venit în Moldova să câștige suficienți bani pentru a-și continua studiile de veterinar în Nepal etc.
Asemenea articole duioase sînt, fără îndoială, necesare, chiar dacă ele abordează doar consecințele unei situații – prezența muncitorilor străini în Moldova și interacțiunea lor cu populația locală.
Ele însă au trecut neobservate în contextul unui ocean de ură mobilizat de unele partide politice și de o parte a mass-media din Moldova.

Tăcerea sindicatelor

În acest imens zgomot mediatic vocea care a lipsit a fost cea a sindicatelor, care nu s-au pronunțat nicicum. Chiar dacă sindicatele au făcut inițial opoziție categorică angajării muncitorilor străini în detrimentul muncitorilor locali¹⁹, poziția lor pare că s-a mai schimbat între timp.
Astfel, la întîlnirea din iulie acest an cu prim-ministrul desemnat Vasile Tofan sindicatele au înaintat o serie de cerințe, inclusiv aceasta: ”promovarea unor politici echilibrate privind atragerea forței de muncă din străinătate, cu prioritate pentru valorificarea potențialului forței de muncă autohtone²⁰.”

Schimbarea la nivel discursiv e lăudabilă. Dar sindicatele ar trebui să ia act și atitudine în mod activ în fața discursurilor rasiste ce vizează muncitorii. Organizarea sindicală a muncitorilor și muncitoarelor străine, integrarea lor în sistemul de protecție socială și legală a Republicii Moldova trebuie să meargă mînă în mînă cu combaterea stereotipurilor și discursului de ură.
De asemenea, schimbarea discursivă trebuie însoțită și de mai multe acțiuni practice.
Primii pași au fost făcuți – în februarie a.c., în cadrul unei întîlniri cu ministra muncii și a protecției sociale, Natalia Plugaru, sindicatele au solicitat revizuirea cadrului legal ce vizează contribuțiile de asigurări sociale pentru salariații străini, așa încît salariații străini să contribuie (și să beneficieze) de asigurări sociale²¹.

Din păcate, din cîte cunosc, sindicatele din Moldova nu lucrează încă cu muncitorii străini. O parte a problemei rezidă în faptul că acestea nu au experiență și nici expertiză culturală și lingvistică elementară pentru a comunica cu muncitori/muncitoare din Nepal, India, Bangladeș, Uzbekistan și alte țări. Sindicatele sînt naționale și un anume soi de naționalism le este caracteristic.

Dar ”naționalismul” sindical trebuie depășit ca fiind desuet într-o lume a corporațiilor globale și a lanțurilor de producție întinse pe zeci de țări și jurisdicții. Cînd corporația și capitalismul sînt globale, sindicatele trebuie, de asemenea, să promoveze solidaritatea internațională a muncitorilor și muncitoarelor din toată lumea.

O altă parte a problemei rezidă în faptul că muncitorii străini vin în sectoare ale economiei care nu sînt acoperite decît într-o proporție redusă sau chiar deloc de organizații sindicale: construcții, servicii, economie de platformă, alimentație publică, industria textilă etc.

Să nu crezi vocile corporative care laudă muncitorii străini!

Evident că nu toată lumea a înjurat de muncitori străini. Au fost și voci care i-au lăudat pe aceștia atît de mult și în cuvinte atît de elogioase încît unele materiale de presă păreau mai degrabă că descriu reuniunea unor rude ce nu s-au văzut demult, decît relațiile de muncă angajator-angajat.
Mă refer la angajatorii din Moldova care, în fața valurilor de ură față de muncitorii străini alimentate din parlament, din stradă, de pe rețelele sociale, au ripostat cu campanii sociale duioase în care vorbeau, encomiastic, despre virtuțile muncitorilor străini…
Citez din același articol ”umanizant” de la Ziarul de Gardă, care, la rîndul său, citează administrația companiilor care folosesc muncitorii străini:
”principalul avantaj al angajării muncitorilor străini este că „vin la noi cu o motivație ridicată de a munci și de a-și asigura un venit decent și stabil. Ei sunt dispuși să accepte diferite sarcini și să lucreze pe termen mai lung.”
Și: „Spune că este foarte capabil și lucrează în orice condiții meteo, chiar sub ploaie, și este de acord să lucreze ore lungi, chiar și două schimburi pe zi, pentru că este puternic și dorește să muncească. Asta este motivația. Străinii sunt mai puțin selectivi. Noi avem volum de lucru care trebuie făcut și pentru mine, ca angajator, puțin mă interesează proveniența omului²²”.

Un alt exemplu, de pe pagina de internet a unei companii ce recrutează muncitori străini:
”Ce aduc în plus lucrătorii asiatici față de realitatea actuală de pe piața locală?
– motivație ridicată să lucreze pe termen mediu și lung;
– respect pentru reguli, program, șefi direcți și normele de securitate în muncă;
– disponibilitate pentru ore suplimentare și schimburi;
– loialitate față de compania care le oferă un contract stabil și condiții decente²³.”

Vocile mieroase ale mediului de afaceri nu ar trebui, însă, luate ca atare.
De ce ar fi business-ul moldovenesc interesat să ”umanizeze” muncitorii străini? Oare din multă grijă pentru toleranță și multiculturalism?
Business-ul nu e grup filantropic și nici umanitar și nu laudă virtuțile morale ale unui grup sociale decît dacă are un interes material direct.

Iar interesul material al mediului de afaceri în chestiunea muncitorilor străini e dublu: întîi, exploatarea unei forțe de muncă docile, ieftine și fără multă putere/capacitate de organizare, iar în al doilea rînd, contracararea oricărei forme de solidaritate între muncitorii străini și cei locali, așa încît mediul de afaceri să nu se confrunte cu vreo formă organizată de rezistență.

Lectura ”textelor ce îi umanizează pe muncitorii străini” din perspectiva angajatorilor, dar și a materialelor promoționale și a paginilor de internet ale companiilor ce recrutează muncitori străini oferă destule dovezi că ”umanismul” angajatorilor față de muncitorii străini e unul gratuit și ipocrit.
Nu trebuie să credem pe cuvînt cîntecul angajatorilor despre ”muncitorii străini care ar fi mai harnici și mai ascultători”.

Ascultarea, așa cum este ea prezentată de angajatori nu e neapărat o virtute pentru că înseamnă, de fapt, o condiție a unor oameni care depind întru totul – locuință, loc de muncă, viză de ședere – de angajator.
Într-un limbaj mai franc și mai puțin naiv, ascultarea poate însemna și o condiție a unor angajați care-s lipsiți de drepturi și de voce, și de posibilități de a-și influența condiția.

La fel e și în cazul hărniciei, a disponibilității de a munci peste program sau cu salarii mai mici²⁴ – aceste discursuri și practici nu descriu ”esențe” sau determinisme culturale”, ci situații politice.
Mesajul pe care îl transmit asemenea argumente este: sîntem ok să veniți să lucrați aici, să ne țineți economia pe linia de plutire sau chiar să o faceți să prospere, dar să nu cereți nici un fel de drept – salarii mai mari, condiții mai bune de muncă – pentru că astea nu le veți avea.

Nu trebuie să speculăm ce s-ar întîmpla dacă muncitorii străini nu ar fi ”harnici” sau ”ascultători” pe cît se așteaptă patronul moldovean – companiile de recrutare descriu cu lux de amănunte consecințele.
De exemplu, una din companiile moldovenești de recrutare a muncitorilor din Asia oferă următoarea ”garanție” companiilor locale în căutare de muncitori din Asia: ”oferim garanția înlocuirii lucrătorului în cazul neadaptării²⁵” – ceea ce poate fi citit ca…dacă nu vă place muncitorul filipinez/nepalez/uzbec (nu e docil, nu lucrează cum vreți voi), îl putem înlocui oricînd cu altul.

O altă companie promite ”înlocuire rapidă, cînd e nevoie²⁶” a muncitorilor străini și garantează muncitori străini docili: fără mofturi sau conflicte – angajații noștri nu creează probleme (fără absențe nemotivate, fără alcool la locul de muncă, fără cereri exagerate²⁷).

Dacă, într-un caz în care ar fi suferit abuz, muncitorul străin ar decide să își caute dreptatea, angajatorul e protejat în mai multe feluri.
În primul rînd, acesta are discreția de a-l înlocui pe muncitorul străin aproape oricînd își dorește (are ”nevoie”).
În al doilea rînd, de multe ori, muncitorii străini nu au contract de muncă cu entitatea la care lucrează (hotel, companie de construcții), ci cu compania de recrutare care i-a invitat din țara lor și care le-a perfectat documentele.

Exemplu: ”Modelul MOLDO PERSONAL este simplu: lucrătorii străini sunt angajați la MOLDO PERSONAL, dar lucrează la dvs., în locația dvs., după programul dvs. Dvs. conduceți operațional activitatea, iar noi susținem procesul și administrarea conform condițiilor agreate²⁸. (…) ”Muncitorii sunt angajații agenției, deci compania client nu apare ca angajator direct. “Zero bătăi de cap legale: muncitorii sunt angajați la noi – tu nu ai responsabilități juridice” rezumă bine acest avantaj.²⁹”

Avem dreptul să fim cinici, dar nu și idioți: aceste exemple prezintă un imaginar și un set de practici al angajatorului moldovean care își dorește un angajat docil, disponibil de a munci fără crîcnire, inclusiv peste program, de a fi plătit puțin și de a fi lipsit de drepturi și protecție a muncii (cam în duhul afirmației prim-ministrului Vasile Tofan că Codul Muncii ar reprezenta o frînă pentru dezvoltarea economiei).

Vorbele mieroase despre hărnicie și ascultare nu sînt decît ambalajul strălucitor în care este împachetată această stare de lipsă de drepturi a muncitorilor străini. Sînt, deci, niște laude care ar trebui privite cu suspiciune.
E un mesaj care ar trebui să ne atenționeze că, în discursul politic curent, inclusiv în cea mai ”progresistă” și proeuropeană versiune, percepția despre muncitorii străini este ca fiind despre o forță de muncă necesară pentru că e ieftină și docilă, dar nu ca despre subiecți deplini ai drepturilor civice și politice.

Un al doilea moment principial în această ”laudă” generoasă adusă muncitorilor străini ține de contrapunerea forței de muncă străină cu cea locală.
Muncitorii străini harnici, ieftini și ascultători sînt contrapuși muncitorilor locali care, nu-i așa, sînt contrarul acestora, adică ”leneși”, ”scumpi” și ”rebeli”. Adică, discuțiile despre virtuțile muncitorilor străini reprezintă, în oglindă, o critică a ”viciilor” clasei muncitoare moldovenești. În acest punct ”umanismul” angajatorilor ne apare ca ce este cu adevărat – un ”rasism” pozitiv, o xenofobie cu semnul plus.
La limită, mediul de afaceri moldovean și-ar dori o clasă muncitoare locală care să fie tot atît de ascultătoare precum cea a muncitorilor străini.
Lăudînd ”docilitatea” muncitorilor străini, business-ul construiește un băț cu care lovește în clasa muncitoare moldovenească, căreia îi zice același lucru – să fie docilă și fără pretenții.

Pe termen lung scopul angajatorilor, în relație cu toți muncitorii, nepalezi sau moldoveni, e să păstreze costurile de muncă cît mai mici, să nu plătească integral plățile sociale și să mențină muncitorii dezbinați.

În acest punct, xenofobia mass-media și a clasei politice se completează reciproc cu ”umanismul” angajatorilor (care finanțează o parte a presei și partidelor): ambele narative îndeplinesc aceeași funcție – de a preveni solidaritatea între muncitorii străini și locali.
La un capăt, un grup construiește diferențe ”culturale” insurmontabile, laudă muncitorii locali și înjură muncitorii străini. La alt capăt, un alt grup laudă muncitorii străini și îi înjură pe muncitorii locali.
Rezultatul e același – crearea unor ziduri de neînțelegere, suspiciune și dezbinare între oameni care, altfel, sînt într-o poziție similară și ar putea colabora pentru a-și realiza interesul comun.

“Managementul diferenței” sau xenofobia ca instrument de divizare a clasei muncitoare.

Xenofobia e o veche strategie de dezbinare a muncitorilor.
Atunci cînd există posibilitatea reală ca muncitorii să facă acțiuni comune pentru a-și apăra interesele, angajatorii (adică clasa capitalistă) recurg la xenofobie pentru a semăna dezbinare. În acest fel, solidaritatea este transformată în suspiciune reciprocă, iar nemulțumirea față de guvern, față de angajatorii care exploatează (în sectorul construcțiilor rata de informalitate și de accidente în muncă este printre cele mai înalte în economia națională) este redirecționată spre minorități, grupuri de migranți sau chiar grupuri rasializate.
”Xenofobia funcționează, prin urmare, nu doar ca prejudecată, ci ca armă politică. Angajatorii o folosesc pentru a slăbi sindicatele, guvernele o folosesc pentru a mobiliza sentimentul naționalist, iar mișcările de extremă dreaptă o folosesc pentru a fractura solidaritatea dintre rase, etnii, religii și naționalități³⁰”.
Apelul la exemple istorice este relevant.

Într-o scrisoare celebră adresată lui Sigfrid Meyer și August Vogt din 9 aprilie 1870, Karl Marx descria situația de dezbinare a clasei muncitorești din Anglia din secolul XIX.
”Și cel mai important! Fiecare centru industrial și comercial din Anglia posedă acum o clasă muncitoare împărțită în două tabere ostile, proletari englezi și proletari irlandezi. Muncitorul englez obișnuit îl urăște pe muncitorul irlandez ca pe un concurent care îi scade nivelul de trai. În relația cu muncitorul irlandez, el se consideră membru al națiunii conducătoare și, în consecință, devine un instrument al aristocraților și capitaliștilor englezi împotriva Irlandei, consolidând astfel dominația lor asupra sa. El prețuiește prejudecăți religioase, sociale și naționale împotriva muncitorului irlandez. Atitudinea sa față de el este cam aceeași cu cea a „albilor săraci” față de negri în fostele state sclavagiste ale SUA. Irlandezul îi plătește înapoi cu dobândă în propria sa monedă. El vede în muncitorul englez atât complicele, cât și instrumentul prostesc al conducătorilor englezi în Irlanda. Acest antagonism este întreţinut în mod artificial şi amplificat cu ajutorul presei, al predicilor de la amvon, al revistelor umoristice, într-un cuvînt prin toate mijloacele de care dispun clasele dominante. 1n acest antagonism rezidă secretul slăbiciunii clasei muncitoare engleze, în pofida organizării ei, secretul menţinerii la putere a clasei capitaliştilor. Iar capitaliştii sînt perfect conştienţi de acest lucru³¹”.

Caricaturistul american Ernest Riebe descrie aceeași situație în ”He meets others”, un desen celebru ce-l are ca protagonist pe Mr. Block.
Desenul îl arată pe un patron care a angajat mai mulți muncitori de diverse naționalități pe șantierul său. Patronul se adresează întîi lui Mr. Block pe care îl laudă că ar fi harnic, spre deosebire de ceilalți muncitori leneși din jur. Apoi patronul se adresează unui muncitor italian pe care îl laudă că ar face parte din națiunea cea mai harnică și îi zice că irlandezii ar trebui să-i fie dușmani. Irlandezul e lăudat că nu ar fi leneș ca italienii, apoi e lăudat un afro-american că ar fi mai harnici decît toți străinii etc… În schița de la final, muncitorii lucrează dezbinați, fiecare gîndind că el e cel mai harnic și că ceilalți i-ar fi dușmani, iar patronul se odihnește, bucuros că muncitorii nu au găsit un mod de a se organiza și de a acționa împreună…

Sursă: https://www.blunderbussmag.com/mr-block-vol-viii/

Altfel spus, diferențele ”culturale” între muncitorii străini și cei locali sînt insignifiante, dar sînt amplificate cu scopul de a preveni auto-organizarea (în organizații sindicale, în mișcări sociale) ale celor două grupuri.

Muncitorii moldoveni ar trebui să înțeleagă – și aici intervine rolul decisiv al sindicatelor care trebuie să își convingă salariații/salariatele – că muncitorii din Bangladesh nu le sînt concurenți decît în această situație toxică, în care concurează pentru același salariu mic în condiții informale și că, în lupta mai mare și mai importantă pentru drepturi și salarii decente pentru toți muncitorii, nepalezii și indienii le sînt tovarăși și aliați.

Ce-i de făcut?

Apelurile la toleranță venite dinspre diversele segmente ale societății, sînt desigur bune.
Dar ele-s insuficiente.
Discursul despre toleranță trebuie conectat la economia politică.

Altfel spus, discursurile despre toleranță ar trebui să includă și apelul (și presiunea politică necesară) pentru protecția muncitorilor (locali și străini) de capriciile angajatorilor.
Toleranța fără redistribuirea puterii politice și respectul pentru drepturile muncii e un apel care sună în gol.

De asemenea, pentru sindicate se deschide un imens cîmp de acțiune, mai ales pe partea de organizare sindicală.
Muncitorii străini trebuie fie încorporați în structurile sindicale existente sau fie în structurile sindicale noi ce urmează a fi create, mai ales în sectoare economice nesindicalizate – industria serviciilor, agricultura etc.

Un exemplu este bun de urma este Service Employees International Union/Sindicatul Internațional al Angajaților din Industria Serviciilor (SEIU), unul din sindicatele cele mai mari din SUA, care reprezintă 2 milioane de muncitori din peste 100 industrii³². SEIU reprezintă deopotrivă muncitori americani și imigranți. Ca parte a eforturilor de organizare sindicală a muncitorilor migranți, SEIU a creat platforma iAmerica³³, care conține resurse pentru muncitorii străini: asistență legală, informații despre drepturi în general și despre drepturile muncii în special, informații despre migrație, despre reîntregirea familiei etc. De asemenea, SEI luptă împotriva discursurilor de ură împotriva migranților, organizează campanii de informare în care combate diverse mituri și stereotipuri despre migranți.
Din platforma iAmerica: ”Muncitorii de orice rasă și statut de imigrare țin această țară hrănită, curată, în siguranță și sănătoasă. Muncitorii imigranți, inclusiv cei fără acte, plătesc impozite și alimentează economia SUA. Ca muncitori, cu toții ne dorim același lucru: siguranță și securitate pentru familiile noastre, oportunitatea unei vieți decente și un viitor mai bun pentru copiii noștri.” Viziunea SEIU este despre găsirea unei căi prin care 11 milioane de migranți fără acte din SUA să devină cetățeni americani.
SEIU combină solidaritatea de clasă între muncitorii străini și cei americani, dar și combaterea stereotipurilor rasiale și a discursurilor de ură.

Sindicatele din Moldova ar trebui să învețe hindi, bengala, nepaleza, uzbeca și alte limbi pentru a comunica cu noii muncitori din Moldova.
Informarea ar trebui să fie un prim pas: fiecare muncitor străin ar trebui să primească, în limba sa, informații despre munca în Moldova, garanțiile sociale pe care le are, informații despre serviciile de sprijin – legal, de consilieră – pe care le poate accesa în mod anonim și sigur în Moldova.

Implicarea organizațiilor culturale și a asociațiilor comunitare (inclusiv organizații religioase) este absolut crucială. De cele mai multe ori, în absența unor structuri formale – sindicate, ambasade ale țării de origine – muncitorii străini se auto-organizează în jurul unor organizații religioase (cultul islamic, bunăoară), în ONG-uri culturale, centre comunitare informale etc.

De asemenea, știind că angajatorii supraveghează în general activitatea, inclusiv în afara orelor de muncă, a angajaților (ca să se asigure că muncitorii sînt și rămîn ascultători), e nevoie ca sindicatele și alte organizații în domeniul drepturilor muncii să creeze spații, pretexte și instrumente așa încît muncitorii străini să nu fie expuși pericolelor, atunci cînd interacționează cu sindicatele sau alte organizații de protecție a drepturilor.

O asemenea soluție pot fi pagini web sau aplicații dedicate muncitorilor străini (noi la Platzforma traducem acum în mai multe limbi site-ul de raportare anonimă a încălcărilor în domeniul muncii ida.md), care ar furniza informații, posibilități de contact anonim cu sindicatele/organizațiile din domeniul drepturilor omului, posibilități de raportare rapidă și sigură a încălcărilor etc.

Ar trebui, deopotrivă, să fie create posibilități de interacțiune culturală și politică între muncitorii străini și cei locali.

Interacțiunile pot fi evenimente culturale sau sociale (festivaluri, proiecții de film, evenimente comunitare precum gătitul împreună etc).

Interacțiunile acestea vor contribui la depășirea stereotipurilor, la cunoașterea reciprocă și, pe termen lung, vor oferi infrastructura de înțelegere pentru acțiune colectivă comună.

REFERINȚE:

Imagine de fundal: Radio Chișinău

Să nu crezi vocile xenofobe care divizează clasa muncitoare și nici vocile corporative care laudă ”hărnicia” muncitorilor străini!

Intro.

Cine și cum a vorbit despre muncitorii străini?

Cînd presa…toarnă gaz pe foc

Tăcerea sindicatelor

Să nu crezi vocile corporative care laudă muncitorii străini!

“Managementul diferenței” sau xenofobia ca instrument de divizare a clasei muncitoare.

Ce-i de făcut?

About the author

Vitalie Sprînceană

Leave a Comment X

Intro.

Cine și cum a vorbit despre muncitorii străini?

Cînd presa…toarnă gaz pe foc

Tăcerea sindicatelor

Să nu crezi vocile corporative care laudă muncitorii străini!

“Managementul diferenței” sau xenofobia ca instrument de divizare a clasei muncitoare.

Ce-i de făcut?

You may also like

About the author

Vitalie Sprînceană

Leave a Comment X