ARTICOLE.
Alegerile din Moldova.
Înaintea alegerilor scriitorul Ion Druță a difuzat o scrisoare deschisă alegătorilor din Moldova: ”Pentru a ieşi cumva la mal, trebuie să găsim limbă comună în casele noastre, limbă comună cu rudele, cu colegii, cu vecinii. La noi însă nu ştiu de ce persistă convingerea că a găsi limbă comună, însemnă a-l presa, a-i toca la cap aproapelui până la ameţeli, până la leşin, până nu va ceda şi nu se va declara de acord cu tine. În lumea civilizată însă a găsi limbă comună înseamnă a asculta atent părerile celor din jur, a le măsura cu concepţiile tale, a vedea cam ce ai putea tu însuşi ceda din ambiţul tău, înainte de a cere apropiatului să cedeze. (…) Din punctul meu de vedere, există o singură problemă majoră azi în Moldova, e unica idee care ar mai putea uni azi ţara, şi ea trebuie fixată în contractul cu viitorii deputaţi, dar fiţi atenţi, nu vă lăsaţi înşelaţi, ea este absolut capitală şi trebuie să fie una singură ca o condiţie capitală, absolută. De-ajuns cât a fost furată sărmana ţărişoară, să punem odată şi odată capăt acestor hoţii nesfârşite. Numai tu, mult necăjitul, mult chinuitul meu popor eşti în stare să opreşti acest dezmăţ, dar numai odată în patru ani, într-o singură zi, de la opt dimineaţa până la opt seara. Vei izbuti să o faci, slavă ţie, nu vei izbuti, ne vom topi în negura vremilor cum sau topit multe alte popoare de pe faţa pământului. Nu vă fie teamă că cereţi prea mult sau prea puţin. Voi cereţi esenţialul. Dacă trece legea adeveririi averilor, şi pensiile, şi salariile vor fi mărite, şi şcoala reacoperită. Şi drumul spre gară făcut de iznoavă. Semnaţi contractul, păstraţi-l după icoane şi ţineţi cu dinţii de această lege. Dacă vor semna şi nu vor realiza, mergeţi cu contractul semnat prin judecăţi până veţi ajunge la judecăţile Europei, la Haga, uniţi-vă şi nu cedaţi, căci se poate să fie ultima voastră redută.”
Rezultatele sunt acestea (de pe site-ul Comisiei Electorale Centrale).
”Partidul Politic “Partidul Socialiştilor din Republica Moldova” – 327 912 voturi sau 25 de mandate;
Partidul Liberal Democrat din Moldova – 322 201 voturi sau 23 de mandate;
Partidul Comuniştilor din Republica Moldova – 279 366 voturi sau 21 de mandate;
Partidul Democrat din Moldova – 252 489 voturi sau 19 mandate;
Partidul Liberal – 154 518 voturi sau 13 mandate.”
Cele trei partide ”pro-europene”: PLDM, PD și PL au anunțat că vor face alianță de guvernare împreună.
Au apărut mai multe analize ale alegerilor în această săptămînă, unele mai bune, altele proaste.
Cităm cîteva.
Ion Grosu propune ideea unei coaliții largi PLDM-PD-PCRM: ” Liderii partidelor de dreapta, care trăiesc într-o lume paralelă și cred că au obținut o victorie electorală majoră, riscă să primească un șut în fund din partea realității, care este foarte tristă: victoria a fost obținută pur tehnic, prin șmecherii și abuzuri electorale, nimeni în jur nu jubilează. Cei care v-au votat, scrîșnind din dinți, printre sudalme, privesc fără nici o speranță la negocierile voastre. Absolut nimic din planurile și promisiunile voastre electorale nu oferă soluții la problemele profunde ale societății. Nu vă grăbiți să beți șampanie. Pentru foarte mulți cetățeni ai acestei țări, o guvernare nouă din extremă, o guvernare de dreapta ar fi una care duce țara într-o direcție greșită, ar fi o guvernare străină. Și eu, ca o majoritate simplă a cetățenilor acestei țări, îmi doresc continuarea integrării europene, dar nu cu orice preț. Și la sigur nu o integrare europeană care înseamnă privatizarea procuraturii sau vînzarea pe sub masă a aeroportului și căilor ferate. (…) O alternativă care poate detensiona situația din Moldova, poate împărți responsabilitatea pentru guvernarea extrem de dificilă care vine și care poate oferi șansa găsirii unor soluții benefice pentru întreaga Moldovă și poate oferi suport suficient de larg pentru reforme profunde este o coaliție largă, cu includerea PCRM. E timpul să ne acceptăm, așa reciproc idioți cum suntem unii pentru alții, rătăciți și certați, dar încă împreună. Dacă elita politică nu va găsi soluții de împăcare în parlament, înseamnă că trebuie să uscăm pesmeți, pentru că avionul nostru e pe cale să înceapă a se roti în zbor.”
Jurnaliștii de la Newsmaker.md (fostul Kommersant Moldova) cred că alegerile au adus în parlament, pentru Rusia, un partener permanent – Partidul Socialiștilor care va fi o opoziție incomodă pentru viitoarea coaliție de guvernare: ”Молдовой будет по-прежнему управлять проевропейская коалиция, но конституционного большинства у альянса не будет, а значит, закрепленному в основном законе страны ее нейтральному статусу ничего не угрожает. Это устраивает Москву, поддержавшую на выборах Партию социалистов. Теперь задача последних — стать к следующим выборам главной оппозиционной силой на левом фланге. (…) Теперь же Москва может быть спокойна. Во-первых, нейтралитету Молдовы ничего не грозит, а во-вторых, у Кремля наконец появился партнер в молдавском парламенте — Партия социалистов. Хотя она не получила большинства, зато у нее есть шанс стать главной оппозиционной силой на левом фланге и побороться за электорат коммунистов, который разочаровался в Компартии из-за невнятной позиции ее лидера, экс-президента Владимира Воронина, метавшегося весь последний год между Западом и Востоком. Из-за этого коммунисты сильно просели электорально: в начале года они могли получить как минимум вдвое больше голосов, кроме того, Компартия совсем лишилась поддержки Москвы.”
Dmitrii Ciubașenko crede și el că victoria forțelor ”pro-europene” la alegeri e una aproape egală cu o înfrîngere: ” Если сравнить количество голосов, которые получили «проевропейские» партии и их оппоненты, включая тех, что не преодолели проходной барьер, то в абсолютных цифрах «проевропейцы» в меньшинстве, и только хитрости избирательного законодательства дают им больше мандатов. Если бы выборы были честными, «проевропейцы» с треском бы их проиграли. Даже такой слабый результат они получили, прибегнув к грубейшим нарушениям. В последний момент они включили «стоп-кран», с помощью которого остановили партию «Patria» и тем самым предотвратили отрицательный для себя баланс сил в новом парламенте. Они отказались выполнять решение суда по партии-клону ПКРМ. Они превратили ЦИК, силовые структуры и суды просто в свои презервативы. Лянкэ, как один из немногих порядочных людей в этой банде, понимает это, потому и говорит, почти с отчаянием, о последнем шансе и о крайнем сроке для его реализации — два-три года.”
Un comentariu de Oleg Krasnov, pe Russkie v Moldavii, despre ce a fost bine şi ce a fost rău în această campanie electrorală, parafrazînd versul unui poem sovietic cu renume.
Vitalie Vovc formulează în Ziarul de gardă o listă de aşteptări pe care le are faţă de noua guvernare după 30 noiembrie.
Veaceslav Negruță, fost ministru de finanțe, a adresat o scrisoare deschisă președintelui țării, Nicolae Timofti, în legătură cu situația din jurul Băncii de Economii: ” Şi de data asta este vorba de Banca de Economii şi acum Vă semnalez asupra situaţiei cu „revenirea” băncii în proprietatea Statului. Din start, nici revenire, dar nici bancă! Doar o povară enormă.
- Aceşti câţiva acţionari au fost, presupun, un scenariu B pregătit din timp. Ca să ajungă la un moment la o decizie CSJ în dependenţă de conjunctură. Respectiv, cred că cineva a pregătit din timp o lovitură de graţie pentru altcineva, ambii fiind parte a scenariului iniţial.
- Cronologia evenimentelor din săptămâna trecută, cu doar 2-3 zile înainte de ziua alegerilor este următoarea: joi, 27 noiembrie, CSJ emite o decizie prin care repune, indirect, în drepturi Statul asupra celor 56,1% în BEM, la solicitarea unor acţionari persoane fizice; vineri, 28 noiembrie, BNM impune administrare specială la BEM din cauza situaţiei de la instituţia financiară. Ambele cazuri sunt dosite de presă şi ochiul public, iar funcţionarii refuză să comunice în ajun de scrutin.
- Dacă e să gândim logic, de ce BNM n-a impus administrare specială înainte de decizia CSJ? Sau altfel, de ce decizia CSJ a fost mai întâi şi doar apoi administrare specială impusă de BNM? Doar BNM avea suficiente motive să facă asta cu mult mai înainte, chiar înainte de campanie electorală. Iar decizia CSJ se vede de la o poştă că e „boţită” în grabă şi conţine multe lacune. Sigur, dacă ele mai contează pentru cineva.
- Iată şi răspunsul, Domnule Preşedinte:
- dacă BNM impunea administrare specială, ca prim pas, acţionarii care au intrat în posesia băncii, iniţial în 2011 prin atac raider şi mai apoi în august 2013 după acea „capitalizare” fără participarea Statului, erau consideraţi cei care au administrat prost şi ineficient BEM, iar gaura de aproximativ 11 miliarde lei era responsabilitatea lor. Cu toate consecinţele care le revin….”
Aleksandr Popov face o analiză lucidă şi complexă pe Penman despre literatura de limbă rusă din R. Moldova: „Русскоязычная литература в Молдове это достаточно эфемерная социальная сила и у неё нет коннекта с массовым читателем. Или потому, что у неё нет такого коннекта, она не является эффективной социальной силой. Можно ли назвать это проблемой? Для массового читателя – совсем нет, он ни о чём и не просил литераторов. То есть, он не производит такой социальный заказ. Проблема ли это для русскоязычной литературы? В Молдове она не на том уровне системного развития, чтоб самостоятельно сделать очевидным это как системную проблему. Образно говоря, когда идёт дождь, у него нет никаких проблем в контактах с землёй. Только большая река образует заторы, прокладывает русло, решает задачи своего развития. (…) Главный, с моей точки зрения, источник эфемерности русскоязычной литературы в Молдове: отсутствие реального коннекта с реальной современностью. Потому что каждый художник желает труда, который позволит ему оплачивать счета. Этот коннект с реальным временем, как бы, не проблема для каждого из литераторов в отдельности. Но проблема системы как таковой, литературной среды, которая сильно проигрывает от этого с точки зрения постороннего наблюдателя.” Părerea mea este că literatura de limbă rusă din R. Moldova, ca şi alte literaturi „minoritare”, se confruntă cu o criză de identitate generată de dubla ei referinţă, la un spaţiu rusofon mai larg şi, cel mai des implicit, la spaţiul local. Temerea de provincializare printr-o referinţă exclusivă la nişte realităţi şi experienţe locale îi face pe aceşti scriitori să îmbrăţişeze un model de literatură „ruptă de realitate”, cumva artificială, de laborator, în absenţa unui univers de referinţă local, care să dea substanţă unei literaturi autentice (chiar şi atunci cînd se pretinde o literatură „pură”). (PN)
Ana Petrache pe contributors.ro despre nașterea anticlericalismului românesc imediat după alegerea lui Klaus Iohannis: ”În cuvinte, credem în Dumnezeu, ba chiar suntem creştin-ortodocşi, nu ca alţii; în fapte, îngreunăm predarea religiei în şcoli. Dacă în restul Europei, lupta pentru secularizare s-a dus la nivelul simbolurilor religioase (vezi cazul crucifixului din Italia sau a portului voalului islamic în Franţa), la noi spaţiul public este ultrasaturat de simboluri şi apartenenţe religioase în care nu mai crede nimeni. O să avem cruci în sălile de clasă care nu vor mai propune educaţie religioasă pănă când nimeni nu va mai şti ce înseamnă plusurile alea mari, un pic asimetrice. O să fim mândri că suntem creştin-ortodocşi pănă când din tot sacrificiul lui Hristos nu va mai ramâne decât un plăcut miros de tămăie. Teoria lui Titu Maiorescu a formelor fară fond se aplică şi astăzi în cultura română. Pe noi nu ne deranjează simbolurile religioase ca pe alţii. Aţi auzit vreo icoană care să critice sistemul politic? Nu! Noi dăm, pe de o parte, satisfacţie practicanţilor, identificicându-ne cu ei, mergând la slujbele lor chiar, iar, pe de altă parte, decidem excluderea de facto a religiei din şcoli. Nu contează faptele imorale, anticreştine, contează ca, la final, să ne închinăm.”
Un reportaj foarte interesant în două părţi despre „republica de la Doneţk” de Lina Vdovii şi Vlad Ursulean pe casajurnalistului.ro: „De la București până aici am petrecut două zile în trei autobuze. În primul au difuzat filmul american “The Prestige”, în ultimul au dat la volum maxim un sezon întreg dintr-o telenovelă rusească, despre trei surori asuprite de homosexuali și bețivi – o alegorie a Rusiei sub asediu.// Am văzut pe geam cu ochiul liber cum se întretaie sferele de influență: în România e clar, plin de steaguri albastre; în Moldova e campanie electorală în care se înfruntă alianțele «Înainte spre Europa» vs. «Alături de Rusia»; Ucraina pare naționalistă și pro-europeană, dar pe măsură ce mergem spre est se înmulțesc monumentele sovietice, iar în zona separatistă sunt doar steaguri cu Rusia și portrete cu idolii Lenin, Stalin și Putin.// Pe liniile astea geopolitice s-a jucat conflictul care ne-a adus aici: la începutul lui 2014, protestele pro-europene din centrul și vestul Ucrainei s-au transformat într-o revoluție care a dărâmat conducerea pro-rusă. Sud-estul vorbitor de rusă nu a fost prea încântat de noua direcție a țării și a organizat contra-manifestații susținute de Rusia, care a ajuns să anexeze Crimea și să alimenteze două regiuni separatiste în război cu noul guvern.// Fast-forward » 4000 de morți, 1 milion de refugiați și o regiune prosperă devastată, pe urmele Transnistriei.”
Un grup de intelectuali germani (Wim Wenders, Roman Herzog) au cerut autorităților germane calm și înțelepciune în asigurarea păcii în Europa și menținerea unui dialog constant cu Rusia: ”Wir appellieren an die Abgeordneten des Deutschen Bundestages, als vom Volk beauftragte Politiker, dem Ernst der Situation gerecht zu werden und aufmerksam auch über die Friedenspflicht der Bundesregierung zu wachen. Wer nur Feindbilder aufbaut und mit einseitigen Schuldzuweisungen hantiert, verschärft die Spannungen in einer Zeit, in der die Signale auf Entspannung stehen müssten. Einbinden statt ausschließen muss das Leitmotiv deutscher Politiker sein. Wir appellieren an die Medien, ihrer Pflicht zur vorurteilsfreien Berichterstattung überzeugender nachzukommen als bisher. Leitartikler und Kommentatoren dämonisieren ganze Völker, ohne deren Geschichte ausreichend zu würdigen. Jeder außenpolitisch versierte Journalist wird die Furcht der Russen verstehen, seit NATO-Mitglieder 2008 Georgien und die Ukraine einluden, Mitglieder im Bündnis zu werden. Es geht nicht um Putin. Staatenlenker kommen und gehen. Es geht um Europa. Es geht darum, den Menschen wieder die Angst vor Krieg zu nehmen. Dazu kann eine verantwortungsvolle, auf soliden Recherchen basierende Berichterstattung eine Menge beitragen.”
George Monbiot scrie, în The Guardian, despre efectele adoptării Tratatului Transatlantic de Comerț Liber: ”The purpose of the Transatlantic Trade and Investment Partnership is to remove the regulatory differences between the US and European nations. I mentioned it a couple of weeks ago. But I left out the most important issue: the remarkable ability it would grant big business to sue the living daylights out of governments which try to defend their citizens. It would allow a secretive panel of corporate lawyers to overrule the will of parliament and destroy our legal protections. Yet the defenders of our sovereignty say nothing. The mechanism through which this is achieved is known as investor-state dispute settlement. It’s already being used in many parts of the world to kill regulations protecting people and the living planet. (…) Investor-state rules could be used to smash any attempt to save the NHS from corporate control, to re-regulate the banks, to curb the greed of the energy companies, to renationalise the railways, to leave fossil fuels in the ground. These rules shut down democratic alternatives. They outlaw leftwing politics.”
Aleksnadr Nikulin despre satul rusesc astăzi: ”Статистика говорит, что у нас сегодня примерно 27% — сельских жителей, 73% — городских. При этом Россия поделена примерно на три равные части: одна треть живет в крупных городах, одна треть — в малых и средних городах и одна треть — на селе. Но образ жизни и уровень социальной инфраструктуры таковы, что можно признать: малые города — это скорее большие села. То есть около половины жителей России связаны с сельским образом жизни. У нас вообще и сельские, и городские жители — как ихтиандры из «Человека-амфибии»: они любят жить на два дома и на два образа жизни — сельский и городской. Потенциал сельского образа жизни в России еще очень велик. Существенная часть нынешнего городского населения — потомки тех, кто в результате ускоренной индустриализации перебрались из деревни в город. И у них есть и ностальгия по селу, и память о нем, и желание идентифицировать себя с ним. (…) — Каковы тенденции обезлюдения деревень — и количественно, и географически? — Есть гипертоники, есть гипотоники. Один из самых мощных драйверов революции 1917 года — аграрная гипертония, гигантское аграрное перенаселение в центральных черноземных районах: земли мало, работы нет, нищета. Сегодня мы можем наблюдать в разных регионах России и сельскую гипертонию, и сельскую гипотонию. Аграрно перенаселенные — юг России, Северный Кавказ, национальные республики, краснодарские, ростовские и ставропольские станицы: много людей, а работы мало. Происходит к тому же техническая революция: современный западный трактор делает то, что раньше пять советских тракторов делали. В северных регионах происходит абсолютная депопуляция, связанная с исчезновением деревень и сел, о чем, собственно, писали в советское время «деревенщики». Масштабы сейчас небольшие, но только потому, что уже и исчезать-то нечему.”
Un interviu cu regizorul rus Andrei Zviaghințev: ”Andrei Zvyagintsev has a reputation for being polite but tight-lipped. Understandably. At Cannes this year, he won an award for the most searing attack on the current Russian political system ever shot. Yet, he said at the time, his aim was “certainly not to confront power”. Yes, Leviathan shows ordinary Russians crushed beneath a fiendishly corrupt bureaucracy. But it was inspired by a case in the US, he said, and is intended as a universal parable. (…) A soliloquy follows about the difficulty of building a career in modern-day Russia. He speaks quietly, with consideration – and unmistakable anger. “It’s like being in a minefield, this is the feeling you live with here. It’s very hard to build any kind of prospects – in life, in your profession, in your career – if you are not plugged in to the values of the system. It’s a stupid construction of society, and unfortunately the eternal curse of our territory. The ideas of the rule of law, of equal rights are hardly discussed here. There is discussion in society, but it’s pointless. I have a feeling of the absolute futility of pretending to the right to have a say in any situation. I’ve turned 50 and I’ve never voted in my life. Because I’m absolutely certain that in our system it’s a completely pointless step.” That picture was there when the crew arrived; they shot in a real government building in a remote northern backwater. Nothing at all needed to be confected or changed. “We live in a feudal system when everything is in the hands of one person, and everyone else is in a vertical of subordination,” says Zvyagintsev, explaining the power structure of modern Russia that defines the film, where kissing upwards and kicking downwards are the main modes of operation. The film’s greatest rage is reserved for those who deal in empty moralising. I ask about the recent law banning blasphemy in cinemas and theatres, which has led to Leviathan requiring heavy cuts to remove the copious swearing in order to secure release. “I think it’s a stupid, idiotic rule that has not been thought through,” he says. “As are many other rules. Over recent times, the parliament has surprised us a lot with its initiatives. They call themselves ‘fighters for morality’. Maybe they really are morally pure and want to make us just like them. But they don’t seem to understand that their task is to make people live better, not make them live more ethically.”
Ilya Budraitskis scrie pe Left East despre intelectuali și noul război rece: ”In our days, the specter of the Cold War has returned, and it has roused not only old-school diplomats, but generals, and/or propaganda hacks who finally feel that they are once again on more solid ground. The situation of an imposed choice between two “camps” is obviously no less fascinating to those who customarily think of themselves as attentive critics of any ideological construct. Identification with one of the conflicting sides appears as an intriguing solution to the general intellectual identity crisis of the last two decades. At the first unconfirmed signals of an old-new Cold War, intellectuals are ready to take a position at a moment’s notice and bring clarity to lines of conflict that, in fact, have not yet taken on their final contours. If the first Cold War began with military and political decisions that only subsequently found ideological form (Hiroshima preceded the Fulton speech), in its current, nostalgic repetition, the events on the ground are trailing the production of rhetoric.”
Mark Parker vorbește despre experiența de community organizer în spațiile urbane: ” Какова роль организаторов местного сообщества? — Я бы сказал, что они являются катализаторами, они что-то привносят свое, но затем удаляются. Они задают вопросы, которые необходимо задать. Люди зачастую не знают, о чем необходимо спросить – иначе говоря, ты не знаешь того, чего ты не знаешь. Например, люди могут сказать, что вот есть магазин, который сейчас используется как склад, но мы помним, что когда-то это был очень милый небольшой магазинчик, и он был нашим, местным, и мы бы хотели его вернуть. Что мы должны для этого сделать? Найдите примеры того, как это уже делалось. Как нам их найти? Давайте спрашивать. Задавать вопросы, чтобы подтолкнуть людей к размышлениям и спрашивать почему – вопрос «почему» очень полезный и важный. Как люди думают об альтернативных вариантах – почему ты хочешь обратиться в городской совет, потому что у них есть информация – почему у них есть информация, потому что они ее собрали, у них большая база данных – то, что у них большая база данных означает, что у них есть общее представление о ситуации. Задавать вопросы, которые могут помочь местным жителям углубить их понимание проблем и которые могут помочь показать альтернативные способы того, как они могут добиться своих целей – это очень важная часть повышения самосознания людей. Они не будут рассматривать этот магазин как инициативу городских властей или просто часть коммерческого мира – они будут видеть этот магазин как результат их собственных усилий, усилий их сообщества. Важно задавать правильные вопросы и, в частности, о власти: кто владеет ситуацией и как мы можем взять ситуацию в наши руки и увеличить нашу собственную власть, власть сообщества. Когда вы работаете с ассоциацией жителей, вы отдаете собственные идеи в чужие руки, вы отдаете им контроль – если же вы сами осуществите свои идеи, вы тем самым покажете свою собственную власть и сможете ее развивать более адекватно. Необходимо понимать суть властных отношений в каждой ситуации и делать то, что увеличивает вашу способность влиять на ситуацию. Я думаю, что о соотношениях власти в различных ситуациях мало кто думает, но если ты начинаешь смотреть на проблему под этим углом, тогда появляются новые подходы и точки зрения.”
FILME.
Pastorali (1975, regizat de Iotar Oseliani). Într-un cătun georgian din vremea sovietică se întîlnesc două lumi: cea urbană. a intelighenției, și lumea tradițională a satului georgian. Monoton, cumva fără subiect. Însă bun. (V.S.)
The Grand Budapest, de Wes Anderson, e o excelentă comedie burlescă cu accente tragico-dramatice, după un roman de Stefan Zweig, despre istoria unui hotel de lux situat undeva într-o ţară imaginară din Europa centrală, Republica Zubrowka. Hotelul devine cadrul, martorul, miza acţiunii şi într-un fel personaj în sine pentru tribulaţiile celor doi protagonişti (Ralph Fiennes în rolul administratorului şi Tony Revolory – băiatul de la recepţie) într-un context de istorie zbuciumată prin care trece regiunea, de la un război la altul. Umor fin, referinţe livreşti, un imaginar debordant, cu roluri bine articulate, bine jucate (de actori de renume, poate prea renumiţi pentru a lua cu adevărat în serios ficţiunea) – un film de privit, cu satisfacţie. Iată şi o cronică bună a fimului în New Yorker. (PN)
VIDEO.
Cornel Ban, doctor în ştiinţe politice la Universitatea Maryland autor al volumului Dependenţă şi Dezvoltare a fost invitatul Ioanei Lupea la Adevărul Live, unde a vorbit despre istoria capitalismului românesc.
CĂRȚI.
O recenzie a cărții Stelei Ghervas, Reinventarea tradiției: Alexandru Sturdza și Europa Sfintei Alianțe (Cartier, 2014) ”Alexandru Sturdza reprezintă ceea ce astazi numim Europa cosmopolită a elitelor fără frontiere. Cartea Stellei Ghervas contine opt capitole si e construită ca un concert în care, dupa propria sa marturisire, solistul principal este Sturdza, iar orchestra e formată de epoca in care a trait. O fascinanta prezenţă este chiar sora protagonistului, Ruxandra Edling-Sturdza, care ar merita ea insasi o biografie, data fiind pozitia privilegiata de care s-a bucurat la curtea din St. Petersburg si corespondenta bogata pe care a avut-o cu personale de prim-plan ale epocii, de la marea ducesa Maria Pavolvna (la Weimar) la Sofia Svechina si marele critic literar Saint-Beuve. Primele doua capitole ale cartii oferă detalii despre educatia lui Alexandru Sturdza, cu accent pe perioada traita la St. Petersburg. Dialogul intelectual cu contemporanii sai, de la Franz von Baader si Jung-Stilling la doamna de Krüdener si Joseph de Maistre formeaza substanta capitolelor 3-5. Angajamentul filoelen al lui Sturdza este descris si comentat in detaliu in capitolul 6. Ultimele doua capitole discuta filosofia religioasa a lui Sturdza impreuna cu opera sa literara si memorialistica, adunata in cele cinci volume ale operelor complete publicate postum la Paris de fiica si ginerele lui Sturdza intre 1858 si 1861.”
Catriona Kelly, Children’s World: Growing Up in Russia, 1890-1991, Yale University Press, New Haven and London, 2007. O carte fascinantă despre viaţa cotidiană a copiilor în Rusia şi URSS pe durata unui secol (1890-1991). Această carte, doctă (informată din numeroase surse de arhivă, presă, interviuri cu cca 300 de subiecţi), propune o analiză foarte fină asupra cotidianului copilăriei ruseşti şi sovietice, fără să se lase absorbită de un empirism frust şi necritic. Cartea emană un punct de vedere neangajat din punct de vedere ideologic (într-un sens sau altul): atunci cînd faptele sînt evidente, recunoaşte fără reţineri realizările sistemului educaţional şi asistenţial ţarist (de la începutul secolului) şi ale celui sovietic. Totodată, autoarea rămîne lucidă asupra mizelor educaţiei (de creare a unor cetăţeni loiali, pe lîngă însuşirea unor cunoştinţe cu valoare culturală, ştiinţifică sau tehnică), într-un sistem şi într-altul. În ciuda discursului antagonizator al istoriografiei sovietice oficiale şi a unei istoriografii occidentale, cartea pune în valoare liniile de continuitate între procesul de constituire şi de reformare a unui sistem de învăţămînt public în Rusia ţaristă (mai ales începînd cu sfîrşitul secolului 19) şi în URSS, imediat după revoluţie. Iată cîteva citate din carte: „The presentation of children in propaganda as loving, docile beneficiaries of the leader had resonance with an underlying concept of adults as subjects and beneficiaries of the state, rather than as empowered citizens.” (2) It could be argued that the three decades between 1890 and 1917 saw more profound alterations in attitudes to children than the seven and a half decades of Soviet power, which (from mid-1930s particularly) were characterised by a desperate striving for coherence and stability than a ‘shock of the new’. (3) In the first decade and a half of Soviet power’s contradictory attitudes to children emerged. (…) children were at once citizens and subjects, assertive yet docile. (93) From the mid-1930s onwards, attitudes to children became much more consistent. All commitment to children’s autonomy was abandoned: the model child was now without question one who was obedient, and grateful to adults for their guidance. (93) From ‘revolutionary soldiers’ and the vanguard of the Revolution, children had to become the quintessential beneficiaries, and petitioners, of the Soviet state, which could, like a stern parent, choose to withhold rewards and mete out punishment if it so chose. (105) (PN)
Imagine de fundal de Lina Vdovii şi Vlad Ursulean pe casajurnalistului.ro.
