Republica Moldova la un sfert de veac de tranziţie: între un comunism ratat şi un capitalism neînceput? (II parte)

[label shape=”” type=””] Petru Negură [/label]

Prima partea a acestui articol poate fi citită aici.

Efectele sociale ale „tranziţiei” anilor 1990

În ciuda eforturilor guvernelor Sangheli şi Ciubuc 1 de a menţine un suport suficient al statului în domeniul social (educaţie, sănătate şi protecţie socială), aceste servicii au suferit o criză profundă către sfîrşitul anilor 1990, pe fundalul micşorării susţinerii financiare a statului[1], al întîrzierii prelungite a plăţii salariilor angajaţilor din instituţiile de stat şi al creşterii inegalităţilor accesului la aceste servicii, accentuate de introducerea unor tarife locale legale şi, mai cu seamă, informale, în aceste domenii (mai ales în instituţiile de sănătate şi educaţie). Criza economică profundă, agravată în anii 1998-1999 de criza regională şi de neplata prelungită a salariilor, a împins 70% din populaţie (sau 84,6%, după standarde internaţionale[2]) sub limita sărăciei absolute[3] şi 50% (sau 55,4%) din populaţie sub limita sărăciei extreme[4]. În acelaşi timp, inegalităţile de venit au crescut[5], caracterizate prin reducerea păturii de mijloc la un segment relativ îngust, considerat desigur favorizat în asemenea circumstanţe, şi la apariţia unui nou grup, încă foarte restrîns, dar în ascensiune, de oameni bogaţi[6].

Tăierile drastice din bugetele destinate sănătăţii şi educaţiei şi neplata cronică a salariilor „bugetarilor”, şi aşa cele mai mici faţă de salariul mediu pe economie, au justificat, într-o percepţie împărtăşită pe larg, actele de corupţie la toate nivelele. Neîncrederea faţă de structurile statului şi scăderea veniturilor au fost asociate cu o creştere fără precedent a comportamentelor anomice (violenţă, alcoolism, dependenţă de droguri etc.[7]) şi a criminalităţii, furturile ocupînd de-a lungul anilor 1990 un nivel de vîrf[8]. Retragerea masivă a angajaţilor din instituţiile publice (educaţie şi sănătate) şi din agricultură[9] a favorizat un întreg şir de strategii de supravieţuire: deplasarea în sectoare de acitivitate economică informale (cu precădere comerţul informal şi micul trafic de frontieră)[10] şi, odată cu sfîrşitul anilor 1990, migraţia de muncă peste hotare (vezi mai jos).

Corupţia este o practică informală compensatorie, favorizată de un context de precarizare şi de scădere drastică a investiţiilor din instituţiile publice, dar ea relevă totodată un fenomen cultural (bazat pe relaţii clientelare şi pe schimburi de favoruri şi daruri), care şi-a găsit un sol fertil în contextul moldovenesc[11]. Corupţia produce efecte distructive în plan economic, subminînd principiul competivităţii oneste, fapt care, la rîndul său, întreţine slaba dezvoltare economică[12]. Totodată, încetăţenirea unei „culturi” a corupţiei şi fraudei produce efecte nefaste şi în domeniul educaţiei, unde practicile informale (de corupţie şi plagiat) au devenit un sistem paralel de curriculum ascuns, care pregăteşte indivizi adaptaţi pentru contexte tulburi de „tranziţie”, nu însă şi cetăţeni loiali şi contribuitori corecţi la bunăstarea generală[13].

Incapacitatea, lipsa de motivare a funcţionarilor şi slăbiciunea statului de a controla efectele colaterale ale „tranziţiei” (pauperizarea masivă, corupţia şi „capturarea” statului de către interese private) au creat o bază fragilă pentru dezvoltarea de mai departe a unui stat de drept, a unei economii prospere şi a unei societăţi civile active.

În acest context de pauperizare masivă, neîncredere generalizată a populaţiei faţă de structurile „democratice” ale statului şi faţă de un mediu economic generator de precaritate şi inegalităţi, venirea la guvernare a Partidului Comuniştilor în urma alegerilor antivipate din februarie 2001 a fost ajutată de un vot contestatar, de decepţia generalizată faţă de structurile de putere prezente şi de „nostalgie restaurativă” (Svetlana Boym[14]) în raport cu o ordine politică apusă.

Anii 2000: o recuperare ambiguă

Pe fundalul unei creşteri economice ajutată de un context global şi regional favorabil, graţie cadrului de reforme elaborat şi consolidat de guvernele liberale din perioada 1999-2000 şi favorizată şi de o creştere a remiterilor şi a consumului populaţiei, economia moldoveană a revenit după 2001 pe o direcţie de dezvoltare ascendentă, pînă la criza economică internaţională şi regională din 2007-2009[15]. După o fază de ezitări în ceea ce priveşte politica fiscală şi cu privire la privatizarea întrerpinderilor mari, care a justificat o întrerupere în 2002 a finanţărilor din partea organismelor internaţionale, autorităţile comuniste au continuat, mai cu seamă după 2004, programul de reforme liberale începute în perioadele precedente. În 2004 relaţiile politice ale RM cu Rusia se răcesc, pe fundalul refuzului preşedintelui Voronin de a semna Memorandul de federalizare a Republicii Moldova, propus de oficialul rus D. Kozak[16]. Totodată, în 2003 are loc lansarea de către UE a programului Politica Europeană de Vecinătate (care prevedea, între altele, asistenţă sporită ţărilor din vecinătatea UE). În acest context, conducerea Republicii Moldova îşi reia treptat cooperarea cu organismele financiare internaţionale (FMI şi BM) şi declară în mod oficial integrarea europeană drept prioritate de stat[17]. Politica fiscală a fost revizuită, într-un context internaţional de moderare a politicilor liberale şi de o atenţie sporită manifestată de instituţiile internaţionale (BIRD, ONU) politicilor de combatere a sărăciei, excluziunii, inegalităţilor şi de favorizare a „dezvoltării sociale” şi a „dezvoltării durabile” (ecologice)[18]. RM a aderat la acest acord în 2000[19]. Programele elaborate de Guvernele Republicii Moldova pe parcursul anilor 2000, cu asistenţa instituţiilor internaţionale – Strategia de Creştere Economică şi Reducere a Sărăciei (SCERS), lansat în 2004, Planul de Acţiuni RM – UE (2005), apoi Strategia Naţională de Dezvoltare (SND) pentru anii 2008-2011 și Strategia Națională pentru Dezvoltare 2020 – îşi propuneau succesiv să creeze un cadru favorabil unei dezvoltări economice şi în acelaşi timp sociale a ţării.

Reluarea colaborării cu instituţiile financiare internaţionale începînd cu 2004-2005 au mers mînă în mînă cu o îmbunătăţire calitativă a mediului de afaceri şi a climatului investiţional[20]. Totuşi, corupţia nu a diminuat pe parcursul anilor 2000. Dimpotrivă, în anii 2005-2007 acest fenomen a fost perceput de populaţie drept unul în creştere, pe fundalul înregistrării unui număr sporit de fapte de corupţie. În contrast cu numărul mărit de cazuri de corupţie înregistrate, condamnările pe aceste cazuri au atins cote minime[21]. Sub guvernarea comunistă, a continuat procesul, stabilit în anii 1990, de „capturare” şi „privatizare” a statului de către grupuri de interese private[22]. Guvernările ulterioare vor continua să exploateze această falie a instituţiilor statului, creată şi întreţinută de-a lungul anilor 1990 şi 2000.

Migraţie şi/sau dezvoltare?

La progresele făcute în plan economic de autorităţile moldovene în anii 2000 a contribuit în mod substanţial populaţia Republicii Moldova, în mod aparent paradoxal, plecînd din ţară pentru a munci în străinătate. Banii trimişi de migranţii moldoveni din Rusia şi Europa occidentală – aşa-zisele remiteri („remitenţe”) – au crescut masiv pe parcursul anilor 2000, ajungînd să atingă o proporţie de 30-35% din PIB (în 2007, remiterile depășeau de cîteva ori volumul investiţiilor străine şi asistenţei externe)[23]. În mod evident, fără aceste contribuţii majore provenite din remiteri, economia Republicii Moldova s-ar fi dezvoltat mult mai anevoios (să nu uităm că pînă în 2007, ţara noastră şi contribuabilii ei au continuat să returneze datoriile externe acumulate în anii 1990).

Dar migraţia forţei de muncă a creat, inevitabil, un număr mare de efecte adverse: depopularea satelor, hemoragia de cadre la toate nivelele, grija scăzută acordată copiilor şi bătrînilor, mai cu seamă în zonele rurale; iar migraţia de muncă cuprinde segmentele cele mai active ale populaţiei RM, eliminate practic din cîmpul muncii din Moldova în contextul crizei economice de la sfîrşitul anilor 1990. Pe de o parte, remiterile menţin nivelul de lichidităţi care permite economiei RM să se dezvolte. Pe de altă parte, acest influx de bani, injectat aproape constant în economia RM, împiedică într-un fel dezvoltarea economică pe termen mediu şi lung, 1) din motivul că aceste persoane plecate sînt cele care ar fi putut contribui la o dezvoltare economică şi socială, aici în ţară (creînd şi realizînd proiecte economice, sociale şi culturale), 2) prin crearea unei dependenţe a economiei moldoveneşti de aceste surse de finanţare externe, favorizînd excesiv sectorul serviciilor şi consumul, în detrimentul producţiei efective în industrie, tehnologie şi agricultură şi 3) încurajînd relaxarea decidenţilor în domeniul economic (acest influx de bani asigurînd un nivel de lichidităţi suficient pentru a preveni o eventuală criză economică iminentă)[24].

Revoluţia furată: o eurointegrare pe picior greşit

Victoria anunţată şi contestată a Partidului comuniştilor la alegerile parlamentare din aprilie 2009 a mobilizat un şir de manifestaţii de stradă care au degenerat în ziua de 7 aprilie în ciocniri violente cu poliţia şi devastarea clădirilor Parlamentului şi Preşedinţiei. Partidele autoproclamate „liberale” şi „democratice” din opoziţie au exploatat reuşit aceste evenimente, descalificînd felul în care guvernarea comunistă a gestionat protestele de la 6-7 aprilie[25]. Alegerile anticipate din iunie 2009 au adus la guvernare o coaliţie de partide „democratice”, eveniment salutat de puterile occidentale şi forurile internaţionale. Guvernele AIE-1 şi AIE-2 au preluat conducerea într-o perioadă de criză economică, pe care ultimele guverne comuniste au agravat-o prin mărirea bugetului pentru cheltuieli publice[26]. Noua conducere democratică a promovat un şir de reforme economice, susţinută prin asistenţă tehnică şi financiară din partea organismelor financiare internaţionale și țărilor donatoare, de investiţii străine în creştere şi de remiteri. Priorităţile schiţate de instituţiile financiare internaţionale erau privatizarea Băncii de Economii, a serviciilor aeriene (inclusiv aeroportul) şi a Căii Ferate din RM şi Moldtelecom-ul. În planul bugetului public, ele prevedeau reformarea sistemului de pensii[27]. Avantajate de atenţia sporită faţă de Moldova în contextul conflictului între Rusia şi Ucraina, guvernele V. Filat 1 şi 2 (septembrie 2009 – mai 2013) şi I. Leancă (mai 2013 – decembrie 2014) au reuşit să convingă Uniunea Europeană că RM este capabilă de a continua reformele în plan politic şi economic. La 27 iunie 2014, la Bruxelles, liderii RM şi UE au semnat Acordul de Asociere dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană, care cuprinde și Acordul de Liber Schimb Aprofundat și Comprehensiv RM – UE[28]. De asemenea, în acelaşi context, începînd cu 28 aprilie 2014 a fost liberalizat regimul de vize pentru cetăţenii RM în spaţiul Schengen[29].

Creşterea economică înregistrată la începutul anilor 2010 şi succesele în planul integrării europene marcate de guvernele Filat şi Leancă au fost totuşi umbrite de crize politice şi tensiunile dintre grupurile politice de la guvernare. Cazul „Pădurea Domnească”, în care un om de afaceri a fost ucis din neglijenţă la o vînătoare într-o perioadă interzisă vînătorilor, la care au participat persoane din nivelele de vîrf ale instituţiilor statului alături de oameni de afaceri[30], a arătat gradul avansat de interferenţă dintre instituţiile statului şi anumite cercuri de afaceri. Difuzarea unor convorbiri telefonice, interceptate prin mijloace ilegale, dintre lideri de vîrf de partide cu persoane din ministere, justiţie şi fisc au scos la iveală un mecanism, pînă atunci invizibil, de imixtiune şi de trafic de influenţă din partea anumitor lideri de partid în instituţiile statului, care în teorie ar fi trebuit să fie autonome. În sfîrşit, delapidarea Băncii de Economii, Băncii Sociale şi Unibank cu aproximativ un miliard de dolari SUA[31], caz în care este presupusă implicarea unor cercuri de vîrf din guvernarea precedentă (2009-2014) şi cea actuală (în 2015), a arătat limitele înguste ale statului de drept şi nivelul critic al „capturării” statului de către grupuri de interese private în RM. Analişti economici şi experţi de la Banca Mondială[32] au anunţat pentru următorii ani o recesiune economică, motivată de factori externi (scăderea exporturilor în Rusia, a invesiţiilor şi a „remiterilor”) şi interne („criza” bancară din RM). Aceste afaceri netransparente au produs o stare de frustrare şi neîncredere crescîndă în rîndurile populaţiei de rînd şi a elitelor intelectuale. Un sondaj de opinie recent arată că 85% din populaţie se consideră săracă. Acelaşi sondaj înregistrează o creştere cu aproape 20% a preferinţelor respondenţilor pentru o apropiere a Republicii Moldova de Uniunea Vamală (58%) faţă de cei care îşi doresc eurointegrarea (40%)[33]. Expertul politic Igor Boţan estima, în contextul difuzării datelor acestui sondaj, că „Cei care au guvernat ţara şi s-au numit partide pro-europene au făcut un mare deserviciu Republicii Moldova, de fapt au subminat vectorul european.”[34] Pentru a susţine procesul de apropiere a RM de UE, este nevoie, punctează un alt autor, ca instituţiile europene şi internaţionale să condiţioneze mai ferm suportul său financiar cu reforme efective realizate de conducerea RM, nu doar mimînd reformele[35].

Venirea partidelor „democratice” la putere în iunie 2009 a favorizat apariţia în spaţiul mediatic a cîtorva posturi TV independente. Această realizare a noii guvernări are însă un revers: lipsa de transparenţă în ceea ce priveşte proprietatea acestor posturi. Potrivit unor analize, mai multe posturi TV din RM au devenit în ultimii ani proprietatea unor oameni care au capitalizat în ultima perioadă putere politică şi economică[36]. Acest lucru prezintă un risc de creştere a imixtiunii din partea anumitor grupuri cu influenţă politică şi economică asupra spaţiului mediatic moldovenesc şi de „îmblînzire” a discursului jurnalistic cu privire la forţele politice de la guvernare. Pe parcursul ultimilor ani, guvernările „democratice” au manifestat cîteva tentative de limitare a libertăţii de exprimare, prin închiderea postului NIT TV şi, mai recent, prin proiectul de lege propus de PD şi PLDM care îşi propunea, în mod declarat, să elimine propaganda străină, iar în fapt realiza o tentativă de control al spaţiului mediatic din RM[37].

O societate civilă amorfă şi divizată

În ciuda înregistrării, după 1991, a unui număr mare de organizaţii neguvernamentale (peste 8200 în 2012) şi a unui suport financiar consistent, societatea civilă moldovenească rămîne încă embrionară şi puţin perceptibilă în spaţiul public. Una din cauzele acestei slăbiciuni este finanţarea exclusiv din surse străine[38], ceea ce este şi factorul care a făcut posibilă apariţia acestei „societăţi civile”. O parte din „vină” pentru acest fenomen poate fi atribuită şi moştenirii sovietice, în URSS activismul civic fiind coordonat şi controlat de sus. Astăzi, multe ONG-uri au devenit o sursă de venit şi de statut, în loc să izvorască dintr-un activism civic autentic. Dovadă acestui lucru este şi slaba implicare a voluntarilor în activitatea ONG-urilor în sectorul asociativ din Moldova[39]. Atunci cînd însă devine publică, ONG-urile specializate propagă un discurs public cazon şi stereotipizat, lipsit de o capacitate reală de influenţă şi schimbare.

Biserica este scindată din punct de vedere politic (şi geopolitic), iar în discursul său public este axată exclusiv pe chestiuni de ordin ideologic şi moral, fără să se preocupe prea mult de probleme sociale majore (de ex. sărăcie şi opresiune). Trebuie să menţionăm totuşi în acest context excepţia fericită a Misiunii Sociale „Diaconia” de pe lîngă Mitropolia Basarabiei, care, din 2009, continuă să-şi extindă activitatea în planul asistenţei sociale a diverselor grupuri de persoane vulnerabile[40].

De 25 de ani încoace, intelectualii publici din RM se implică în spaţiul public local prin discuţii cu caracter exclusiv simbolic şi identitar, sustrăgînd astfel atenţia publică dinspre subiecte sociale, politice şi economice la zi. Cazul delapidării celor trei bănci, făcut public recent şi dezbătut intens în spaţiul public şi mediatic de la Chişinău a aţîţat spiritul critic al mai multor intelectuali şi formatori de opinie moldoveni. Totuşi, întrunirile publice ale acestora continuă să fie marcate de chemări cu caracter identitar, cu anumite accente sectare (ex.: „Unire…!” sau „Jos coloana a cincea…!”), revendicări care continuă să fragmenteze coeziunea şi solidaritatea societăţii din RM în faţa abuzurilor comise de către anumiţi funcţionari de nivel înalt.

De ce ţările baltice par să fi reuşit experimentul „tranziţiei”?…

De multe ori, la sfîrşitul anilor 1980 şi la începutul anilor 1990, RM a fost comparată cu republicile / ţările baltice. Ţara noastră părea să se asemene, într-adevăr, cu aceste republici / ţări după mai mulţi parametri: suprafaţă, numărul şi structura etnică a populaţiei, amplasarea geopolitică etc. Evoluţia acestor ţări pe parcursul anilor 1990 şi 2000 şi situaţia actuală a acestor ţări, devenite membre ale UE în 2004, sînt totuşi cu totul diferite de „tranziţia” şi situaţia actuală a Republicii Moldova. PIB-ul nominal pe cap de locuitor în Letonia, de exemplu, era în 2014 de 10 mai mare decît cel din RM (RM: $2,232  vs. Letonia: $20,291). Conform Indicelui Dezvoltării Umane, măsurat în 2014 (HDI – indice stabilit de ONU care reflectă calitatea vieţii şi potenţialul de dezvoltare umană al ţărilor), Letonia are un HDI de 0.810, printre ţările cu HDI „foarte înalt” (alături de Croaţia şi Argentina), pe cînd Moldova are un HDI de 0.663, aflîndu-se printre ţările cu HDI „mediu” (alături de ţări ca Salvador şi Bolivia)[41].

RM şi ţările baltice au avut un start diferit în „cursa tranziţiei”. Populaţia şi elitele ţărilor baltice s-au caracterizat printr-o voinţă politică puternică, manifestată timpuriu, de ieşire din URSS şi din spaţiul euroasiatic. Referendumurile organizate local, în 1989 şi 1990, au conferit legitimitate acestei voinţe politice. De la declararea independenţei şi mai ales după puciul ratat de la Moscova din august 1991, ţările baltice s-au bucurat de o susţinere politică şi economică pe măsură din partea Occidentului (ţările europene, SUA, instituţiile internaţionale etc.).

Mai ales Estonia şi Letonia (şi într-o mai mică măsură, Lituania) au fost regiuni puternic industrializate, agricultura avînd o proporţie minoră în sursele naţionale de venit ale acestor foste republici sovietice (11-15%, comparativ cu 35% în RSSM în 1992). În plus, aceste ţări au avut în 1991 rezerve de valută şi aur, depozitate în bănci din străinătate înainte de anexarea acestor ţări de către URSS în 1940[42]. După un declin la începutul anilor 1990, dezvoltarea economică a ţărilor baltice a fost în continuă creştere după 2000 (cu excepţia perioadelor de criză externă). Pe lîngă asistenţa financiară şi tehnică externă, dezvoltarea acestor ţări a fost ajutată mai ales de o calitate a guvernării ridicată şi prin aplicarea sistematică a reformelor care urmau să facă posibilă tranziţia spre economia de piaţă. Indicele de corupţie şi de „capturare” a structurilor statului de către grupuri de interese private au fost în descreştere începînd cu mijlocul anilor 1990, ceea ce s-a reflectat pozitiv asupra climatului de afaceri şi investiţional[43].

În 1994, ultimele trupe ruseşti au părăsit ţările baltice. Acest lucru a marcat o renunţare oficială a interesului geopolitic din partea Rusiei asupra acestui teritoriu, ceea ce a permis o desprindere rapidă, din punct de vedere economic şi politic, a ţărilor baltice de spaţiul euroasiatic şi o apropiere de Occident, pînă la admiterea în 2004 a acestora în UE.

Este de remarcat, totuşi, că mai mulţi analişti consideră că modelul neoliberal radical adoptat de ţările baltice a neglijat, faţă de ţările de Visegrád sau Slovenia, între altele, dezvoltarea industrială şi protecţia (incluziunea) socială[44]. Nu dorim, prin urmare, să sugerăm aici că ţările baltice trebuie luate drept model de dezvoltare de către R. Moldova. Acest model de dezvoltare rămîne rămîne a fi căutat şi elaborat, iar R. Moldova are cel puţin avantajul, la această etapă de dezvoltare incipentă, de a-şi alege un model viabil de dezvoltare, axat în acelaşi timp pe dezvoltare economică (agricolă, industrială, servicii), fără să se neglijeze dezvoltarea socială, care asigură durabilitatea şi calitatea socială[45] a oricărei societăţi. Exemplele altor ţări (de ex. ţările baltice, statele de Visegrád sau Slovenia) ne-ar putea sugera o cale de dezvoltare mai potrivită structurii economice şi sociale proprii Republicii Moldova.

De ce Moldova nu reuşeşte?

În Republica Moldova, în contrast cu ţările baltice, sondajele făcute în 1990 şi 1991 arătau, dimpotrivă, preferinţa majorităţii populaţiei pentru păstrarea republicii în componenţa URSS. Mişcarea naţională şi de independenţă, deşi a avut un avînt de masă la sfîrşitul anilor 1980, a fost mai degrabă circumscrisă elitelor intelectuale românofone. Susţinerea internaţională de care a beneficiat RM după 1991 a fost una întîrziată şi mai curînd conjuncturală.

Economia Moldovei a fost una preponderent agrară, cu o producţie industrială redusă (mai ales că în Transnistria erau amplasate 28% din toate întreprinderile industriale din R. Moldova). Creditele acordate de instituţiile financiare internaţionale în 1993-1997, au îndatorat RM pentru un deceniu înainte, fără să producă o modernizare a infrastructurii şi a economiei. Reformele care urmau să uşureze tranziţia spre democraţie liberală şi economie de piaţă au fost făcute, în perioada 1991-1998, cu ezitări şi rezerve; ezitări ce pot fi înţelese, în condiţiile în care acei care trebuiau să întreprindă aceste reforme erau reprezentanţii elitelor vechiului sistem, iar reformele liberale, mai ales privatizarea, erau percepute ca un factor distructiv asupra modului de producţie şi indirect a patrimoniului economic naţional (avutul întreprinderilor şi gospodăriilor agricole colective fiind delapidate masiv), fără să producă un sistem economic viabil pe termen scurt şi mediu. Aceste elite de la guvernare, formate în principal din reprezentanţii Partidului Agrarian, nu au avut suficientă competenţă, abilitate şi nici viziune să administreze eficient şi corect împrumuturile de la institutuţiile financiare internaţionale pentru a realiza reforme efective, dar nici să negocieze cu insitutuţiile financiare internaţionale condiţiile de împrumut şi de realizare a reformelor mai favorabile ţării noastre.

În sfîrşit, conflictul din Bender şi Transnistria a avut un efect dezastruos asupra economiei ambelor maluri. Acest conflict şi poziţionarea armatei Federaţiei ruse pe teritoriul Transnistriei (de jure, a RM) a marcat ţara noastră ca una de potenţial conflict, poziţionată în zona de influenţă a Rusiei. În anii în care ţările baltice, între altele, s-au focalizat pe realizarea reformelor, Republica Moldova îşi irosea energiile în război. Conflictul de pe Nistru a descurajat mult timp investiţiile străine. Acum însă, 22 de ani după încheierea conflictului, „sperietoarea” investiţiilor străine este lipsa de stabilitate şi gradul de „capturare” a statului în dreapta Prutului.

Odată cu virajul geopolitic realizat de PCRM în 2004 prin îmbrăţişarea vectorului european, investiţiile din/şi relaţiile comerciale cu ţările occidentale au crescut constant (devansîndu-le în 2006 pe cele din CSI şi Rusia), odată cu volumul asistenţei financiare şi tehnice a instituţiilor financiare internaţionale. Ezitarea geopolitică a elitelor şi a societăţii şi practicile de guvernare deficiente au continuat însă. În 2015, statul RM a atins o fază critică de „acaparare” de către grupuri private. Această ezitare geopolitică, aflată în relaţie indirectă cu proasta guvernare a elitelor pro-europene, continuă să submineze orice proiect durabil de modernizare şi integrare europeană.

Epilog

Un cercetător occidental (Way, 2003) califica în 2003 Republica Moldova cu termenul deloc măgulitor de „pluralism by default” – altfel spus, un „pluralism involuntar”. Potrivit acestei analize, pluralismul – nu democraţia, încă inexistentă – din Republica Moldova ar fi fost un efect advers al slăbiciunii statului şi instituţiilor sale, incapabile să promoveze consecvent un program de modernizare, acestea fiind pe de asupra „capturate” de interese private. Un alt motiv al acestui „pluralism involuntar” ar fi divizarea elitelor acestei ţări între mai multe discursuri identitare şi orientări geopolitice. Din perspectiva autorului acestei analize, o democraţie viabilă şi un stat de drept (ca şi un regim autoritar, de altfel, spune autorul) presupune un „stat puternic”, adică o activitate a instituţiilor statului nealterată de interese private şi de oscilaţii geopolitice conjuncturale.

Continuînd în cheia acestei analize, perfect valabilă şi astăzi, se poate trage concluzia că eşecul „tranziţiei” din RM se datorează în porţiuni variabile: 1) slăbiciunii instituţiilor statului, acaparate de grupuri de interese private, 2) lipsei de fermitate şi oscilaţiei politice şi geopolitice a elitelor de la guvernare, 3) deficienţei societăţii civile, divizată din punct de vedere cultural, identitar şi geopolitic, fiind astfel incapabilă să facă front comun pentru o guvernare mai bună şi mai onestă.

Cheia succesului pentru ieşirea din criză este ruperea lanţului acestui „pluralism by default” al „tranziţiei”, prin acţionarea la cele trei nivele enumerate mai sus. Pînă la o reînnoire a elitelor şi o reformare reală a instituţiilor statului, acest cerc vicios al subdezvoltării ar putea fi rupt de către societatea moldoveneană însăşi, prin întărirea coeziunii şi solidarităţii în interiorul ei, dincolo de pluralitatea – firească şi cu potenţial costructiv – a culturilor şi a preferinţelor identitare, politice şi geopolitice şi prin susţinerea unui activism autentic, prin care să se facă presiune asupra elitelor şi decidenţilor pentru a-i motiva să lucreze, onest şi cot la cot cu cei guvernaţi, la construirea unui cadru de locuire şi dezvoltare armonioasă în comun.

 

Note:

[1] Cheltuielile din bugetul public al RM pentru educaţie şi cercetare au fost (în mln. lei) de 567 (în 1995), 833 (1996), 890 (1997), 640 (1998), 567 (1999); pentru sănătate: 366 (1995), 521 (1996), 537 (1997), 393 (1998), 358 (1999). În ciuda cheltuielilor aparent mari, raportate la bugetul public şi la PIB (9,8% în 1996 şi 7,7% în 1997) aceste cheltuieli au devenit de trei ori mai mici faţă de 1989, din motivul inflaţiei. Ronnas & Orlova 2000, p. 65.

[2] World Bank, Making Transition Work for Everyone, Oxford, Oxford University Press, 2000, table 1.1; UNECE population estimates [URL: www.unece.org/stats/data.htm], apud Economic Survey of Europe, 2004 No. 1, p. 169.

[3] Pragul sărăciei absolute „reprezintă suma de bani, necesară pentru a asigura consumul alimentar de 2282 Kcal pe zi şi procurarea articolelor nealimentare de primă necesitate şi a serviciilor, componenţa şi costul cărora de asemenea se stabilesc în baza modelului de consum al celor nevoiaşi.” Natalia Şonţu, Fenomenul sărăciei – problema mondială şi naţională: cauze, consecinţe, soluţii. Teză de doctor în economie. Universitatea de Stat din Moldova, Chişinău, 2012, p. 50-59.

[4] „Pragul sărăciei extreme este bazat pe valoarea monetară a unui coş alimentar, definit în termeni de consum minim zilnic de calorii. În 2002 în R. Moldova a fost stabilit pragul alimentar de 2282 Kcal/zi. Totuşi, dacă în loc de minimul mediu pe o persoană ar fi fost folosită media pe o persoană echivalent adultă, atunci minimul consumului mediu de calorii pe o persoană echivalent adultă ar fi de 3004 calorii/persoană/zi.” Natalia Şonţu, 2012, p. 52.

[5] Coeficientul Gini (care indică diferenţa dintre veniturile cele mai mici şi cele mai mari) era de 0,25 în 1989 („Poverty in the Eastern Europe and CIS”, in Economic Survey of Europe, 2004 No. 1, p. 166). Indicele Gini s-a ridicat simţitor pe parcursul anilor 1990, dar s-a micşorat în 2006-2007, pentru a se mări din nou în 2008 (an de criză): 0,41 (1992), 0,43 (1993) (idem, p. 117);  0,38 (1994), 0,39 (1995), 0,44 (1999), 0,42  (2000), 0,43 (2001), 0,42 (2002), 0,39 (2003), 0,40 (2004), 0,41 (2005), 0,315 (2006), 0,298 (2007), 0,38 (2008). Această estimare este făcut de N. Şonţu în baza datelor BNS. N. Şontu, 2012, p. 56. Potrivit Băncii Mondiale, coeficientul Gini a continuat să scadă în RM la începutul anilor 2000: 32.1 (2010), 30.6 (2011) (URL: http://data.worldbank.org/indicator/SI.POV.GINI). Pentru comparaţie, în Letonia, coeficientul Gini a evoluat într-un mod mult mai echilbrat: 0.244 (1989), 0.333 (1992), 0.283 (1993), 0.325 (1994), 0.346 (1995), 0.349 (1996), 0.336 (1997), 0.332 (1998), 0.333 (1999), 0.337 (2000), 0.322 (2001). Economic Survey of Europe, 2004 No. 1, p. 167.

[6] Raportul dintre veniturile a 10% din populaţia mai mult şi mai puţin asigurată: 9,3 (1995) 10,0 (1996), 16,0 (1997), 12,3 (1998), 14,4 (1999), 10,4 (2000), 9,7 (2001). Anuarul statistic al R. Moldova, p. 103. Acest raport era, în 2000, de 7,2 în România şi de 20,3 în Rusia. Mihaly Simai, „Poverty and Inequality in Eastern Europe…”, p. 15-17.

[7] Numărul persoanelor (la 100.000 locuitori) dependente de substanţe narcotice creşte constant de la 7,1 (1995), la 9,6 (1996), 22,3 (1997), 31,5 (1998), 34,2 (1999), 33,2 (2000). Numărul persoanelor care suferă de alcoolism rămîne constant între 1995 şi 2000, între 110 şi 120 la 100.000 locuitori. Anuarul statistic al RM, 2002, p. 198.

[8] A se vedea în nota 49 date produse de BNS despre evoluţia criminalităţii, şi în special a furturilor în anii 1990. Anumiţi experţi în criminilogie estimează o creştere de proporţii a crimelor violente în această perioadă. Astfel, „Coeficientul distructiv în ultimii ani [faţă de 2007 – n.n.] a constituit 8,4 unităţi anuale, în timp ce în 1985 el alcătuia doar 1,5. Aceasta înseamnă că procesul de intensificare a violenţei în societate a sporit pînă în 1985 de 5 ori, iar din 1986 pînă în prezent de 24 ori. Aceste concluzii pot fi confirmate şi prin alte date. Astfel, dacă nivelul infracţiunilor menţionate a sporit în ultimii 20 de ani cu 464%, atunci nivelul populaţiei în aceiaşi perioadă cu 120,7 %.” Igor A. Ciobanu, Criminologie, Universitatea de Stat din Moldova, 2007, vol. 2, p. 38. URL: http://drept.usm.md/public/files/CRIMINologie-Vol2341cc.pdf.

[9] Astfel, din 1990 pînă în 1998, numărul anagjaţilor în agricultură a scăzut de la 678 la 411 mii, în domeniul asistenţei medicale de la 115 la 86 mii, în educaţie de la 232 la 142 mii. Anuarul Statistic 1994 (1995: 90); Anuarul Statistic 1996 (1997: 127-128); citat de Ronnas şi Orlova, 2000, p. 74. Numărul salariaţilor (în sectorul formal) a scăzut, din 1996 în 2001, în învăţămînt de la 147 la 90,9 mii, în sănătate şi asistenţă socială de la 90,9 la 54,1 mii. Anuarul statistic al RM 2002, p. 78. Potrivit unei estimări făcute de Centrul pentru Studii Strategice şi Reforme, în 1999, sectorul informal reprezenta 65% din economie. UNITED NATIONS DEVELOPMENT PROGRAMME, National Human Development Report. 2000, United Nations: Chisinau. Apud MacLehose, L. in McKee, M. (ed.) Health care systems in transition: Republic of Moldova. Copenhagen, European Observatory on Health Care Systems, 4(5) (2002), p. 7.

[10] Pentru o descriere etnografică a fenomenului micului trafic informal de frontieră în Moldova şi alte ţări CSI în anii 1990, a se vedea, între altele: Ruth Mandel şi Caroline Humphrey (eds.) Markets and Moralities. Ethnographies of Postsocialism. Oxford / New York, Berg, 2002; Friederike Welter and David Smallbone (2008) Entrepreneurship in a cross-border context: the example of transition countries. In: 53rd International Council for Small Business (ICSB) World Conference 2008: Advancing Small Business and Entrepreneurship: From Research to Results; 22-25 Jun 2008, Halifax, Nova Scotia, Canada.

[11] Vezi Corupţia. Studii privind diferite aspect ale corupţiei în Republica Moldova, Ed. Arc, Chişinău, 2000 (în special studiile lui Lilian Negură, Ion Gumenîi şi Virgil Pâslariuc). Despre corupţie, ca fenomen cultural, a se vedea Elena Ledeneva, Russia’s Economy of Favours. Blat, Networking and Informal Exchange, Cambridge University Press, 1998.

[12] Lilia Caraşciuc, în Corupţia…, op. cit.

[13] A se vedea la acest capitol: P. Negură, „Învăţăm, învăţăm şi iarăşi învăţăm… a copia, a mitui şi a fenta sistemul”, www.https://platzforma.md (şi blogul personal al autorului), iunie 2014.

[14] Svetlana Boym, The Future of Nostalgia, Basic Books, 2001.

[15] James Roaf , Ruben Atoyan, Bikas Joshi , Krzysztof Krogulski and & IMF Staff Team, 25 Years of Transition Post-Communist Europe and the IMF, Regional Economic Issues Special Report, Washington, D.C.: International Monetary Fund, 2014; Stuart Hensel & Anatol Gudim, “Moldova’s Economic Transition: Slow and Contradictory”, in

The EU & Moldova. On a Fault-line of Europe. Edited by Ann Lewis. Federal Trust. London 2000; OECD (2011), Development in Eastern Europe and the South Caucasus: Armenia, Azerbaijan, Georgia, Republic of Moldova and Ukraine, OECD Publishing. URL: http://dx.doi.org/10.1787/9789264113039-en

[16] Vezi Igor Boţan, „Efectele Planului Kozak”, e-democracy.md, 30 noiembrie 2013. URL: http://www.e-democracy.md/monitoring/politics/comments/200312031/

[17][17] A se vedea în acest sens interviul cu Igor Boţan (pentru proiectul de film documentar realizat sub regia lui Victor Ciobanu), 23 aprilie 2015, dar şi, între altele, Maia Sandu, „Asistenţa externă”, Priorităţile de guvernare, 2009.

[18]  „Pe plan global, necesitatea racodării asistenţei externe la priorităţile naţionale a fost formulată explicit doar la începutul anilor 2000, cînd, ca răspuns la acuzaţiile de impunere a programelor de reformă din exterior, FMI și Banca Mondială au lansat iniţiativa elaborării de către ţări a strategiei de reducere a sărăciei (PRSP).” Maia Sandu, „Asistenţa externă”, 2009, p. 316. Această schimbare a fost favorizată şi de  concepţia promovată de PNUD de „dezvoltare socială”, bazată pe concepţia lui Anmartya Sen, reflectată în Programul Obiectivele de Dezvoltare a Mileniului (UN Millenium Project), la care Moldova a aderat în 2000. Acest program îşi propunea să reducă, între altele, inegalităţile, excluziunea şi sărăcia, prin eliminarea completă a sărăciei extreme şi a foametei. Vezi detalii: http://www.unmillenniumproject.org/goals/

[19] Despre angajamentul RM de aderare la Obiectivele de Dezvoltare a Mileniului: http://www.undp.md/rom/mdg_r/moldova.shtml

[20] Valeriu Prohniţchii, „Climatul investiţional: provocări pentru noua guvernare”, în Priorităţi de guvernare, pp. 151-170.

[21] Astfel, „pe parcursul anului 2007, niciuna dintre persoanele condamnate pentru săvîrșirea infracţiunilor de corupţie [152 din 542 cazuri înregistrate] nu a fost privată de libertate. În plus, „în privinţa unor condamnaţi nu a fost aplicată pedeapsa sub forma privării de dreptul de a ocupa anumite funcţii [administrative].” Cristina Cojocaru, „Eficienţa anticorupţie, măcinată între formalism, influenţe politice şi neîncredere”, în Priorităţi de guvernare, p. 93-94.

[22] Katherine Verdery, What Was Socialism, and What Comes Next?. Princeton / New Jersey, Princeton University Press, 1996.

[23] Maia Sandu, „Asistenţa externă”, art. cit., p. 314.

[24] A se vedea în acest sens: Alexandru Culiuc, Utilizarea productivă a remitenţelor. Perspective pentru Moldova 4 februarie 2007 (Versiunea 2.1) Memo (versiunea originală disponibilă: http://www.culiuc.com/papers/aculiuc_2006_sypa.pdf); Mateusz Walewski, Maia Sandu, Georgeta Mincu, Eugen Hristev, Beata Matzysiewicz, Efectele migraţiei şi remitenţelor în zonele rurale din Moldova. Studiu de caz privind gestionarea migraţiei în Poloniei, Polish Aid, CASE – Centrul de Invesigaţii Sociale şi Economice, 2008.

[25] A se vedea dosarul dedicat evenimentelor din aprilie 2009: Adrian Cibotaru (ed.), Revoluţia Twitter. Episode One: Moldova, Chişinău, Ed. Arc, 2010.

[26] „(…) cheltuielile publice globale au crescut constant ca pondere în PIB de la 30,3% în anul 2001 la 41,6% în 2008, care este determinată de volumul resurselor acumulate la dispoziţia statului, fără schimbări majore în structura și conţinutul acestora.”  Angela Casian, Angela Baurciulu, „Implicaţiile politicii bugetar-fiscale asupra managementului finanţelor publice”, în Priorităţi de guvernare, 2009, p. 132-133.

[27] OECD Development in Eastern Europe and South Caucasus, 2011, p.

[28] Cf. Deutche Welle, „Acordul de asociere Republica Moldova – UE a fost semnat. URL: http://www.dw.de/acordul-de-asociere-republica-moldova-ue-a-fost-semnat/a-17742325. A se vedea de asemenea Igor Boţan, Prevederile acordului de asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană. Ghid, Chişinău, Ed. Arc, 2014. Ghidul este accesibil la această adresă URL: http://www.e-democracy.md/files/ghid-acord-asociere-igor-botan.pdf

[29] Acest acord a fost obţinut „prin modificarea Regulamentului UE nr. 539/2001 privind abolirea obligaţiei de viză pentru călătoriile de scurtă durată pentru cetăţenii RM posesori ai paşaportului biometric în spaţiul Schengen”. Cf. Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene a Republici Moldova, „Dialogul RM-UE privind liberalizarea regimului de vize”. URL: http://www.mfa.gov.md/liberalizarea-regimului-vize/

[30] Vezi despre acest caz Iurie Sanduţa şi Victor Moşneag, „Vânătoare de oameni în Pădurea Domnească”, Ziarul de Gardă, 10 ianuarie 2013, URL: http://www.zdg.md/editia-print/investigatii/vanatoare-de-oameni-in-padurea-domneasca; Petru Negură, „Traficul de influenţă ca practică de guvernare. Sau din nou despre vînători, interceptări şi cablişti”, https://platzforma.md, ianuarie 2014, preluat pe blogul Petru Negură, URL: http://petrunegura.blogspot.com/2014/01/traficul-de-influenta-ca-practica-de.html

[31] Despre acest caz, vezi o sinteză (a se vedea şi referinţele) la Vitalie Sprînceană, „Căderea leului moldovenesc în 5 povești”, https://platzforma.md, 20 februarie 2015, URL: https://platzforma.md/caderea-leului-moldovenesc-in-5-povesti/

[32] Alexandru Fala, „Diagnosticul deprecierii leului moldovenesc”, Expert-Grup, 13 martie 2015, URL: http://www.expert-grup.org/ro/biblioteca/item/1090-studiu-mdl&category=7; Vlad Vasilcov, „Banca Mondială prognozează intrarea în recesiune a Republicii Moldova”, agora.md, 9 aprilie 2015, URL: http://agora.md/stiri/7544/banca-mondiala-prognozeaza-intrarea-in-recesiune-a-republicii-moldova

[33] Sondaj IPP aprilie 2015: http://www.ipp.md/libview.php?l=ro&idc=156&id=733&parent=0

[34] http://www.europalibera.org/content/article/26961475.html

[35] Alexandr Voronovici, „Cele cîteva feţe ale eurointegrării Republicii Moldova”, https://platzforma.md, 2015/03/27. URL:   https://platzforma.md/cele-citeva-fete-ale-eurointegrarii-republicii-moldova/

[36] Costin şi Andguladze, Transparenţa proprietăţii mass-media…; Vlada Ciobanu, Vlada Ciobanu, „Mass-media din Republica Moldova: pluralism fără libertate (partea 1 şi 2), https://platzforma.md, septembrie 2014, URL: https://platzforma.md/mass-media-din-republica-moldova-pluralism-fara-libertate/ (1) şi https://platzforma.md/mass-media-din-republica-moldova-pluralism-fara-libertate-partea-2/

[37] Vitalie Călugăreanu, „Atac frontal împotriva libertății de exprimare, mascat prin dorința de a opri propaganda rusească”, Deutsche Welle, 2 aprilie 2015, URL: http://www.dw.de/atac-frontal-%C3%AEmpotriva-libert%C4%83%C8%9Bii-de-exprimare-mascat-prin-dorin%C8%9Ba-de-a-opri-propaganda-ruseasc%C4%83/a-18359411

[38] Cîteva studii arată că bugetul organizaţiilor neguvernamentale este acoperit în mod exclusiv din granturi obţinute de la instituţii finanţatoare străine (85-95%), mult mai puţin din venituri interne (servicii contractuale cu plată: 6-13%) şi într-o proporţie şi mai mică din contul investiţiilor publice şi a donatorilor privaţi locali (2-5%). Pentru comparaţie, în ţările din Europa centrală (România, Polonia, Ungaria, Republica Cehă, Slovacia), majoritatea resurselor financiare ale ONG (aproximativ 43%) provine din modalităţi interne de generare a veniturilor, inclusiv cotizaţii de membru şi servicii contra plată. În aceste ţări, suportul sectorului public este o sursă semnificativă de venit, de aproximativ 35%. La aceste surse, se adaugă venituri ce rezultă din filantropia privată (22%), inclusiv facilităţi fiscale pentru agenţii privaţi, facilităţi fiscale individuale şi contribuţia voluntarilor. USAID (2011). 2010 NGO Sustainability Index, p. 141, apud SDSC, 2012, p. 10. Vezi şi P. Negură, „Sîntem oare o societate bolnavă? Despre solidaritate, filantropie şi finanţarea ONG-urilor sociale în Republica Moldova”, https://platzforma.md şi blogul Petru Negură.

[39] Strategia pentru Dezvoltare a Societăţii Civile în Republica Moldova, 2012-2015 (SDSC), Chişinău, 2012. A se vedea şi Nicolae Procopie, „Raport de monitorizare a implementării acţiunilor de voluntariat din Obiectivul general 3 al Planului de acţiuni a Strategiei de Dezvoltare a Societăţii Civile (SDSC) 2012 – 2015”, Chişinău, 2013. P. Negură, „Avem o societate bolnavă?”, idem.

[40] A se vedea rapoartele de activitate a Misiunii Sociale Diaconia a Mitropoliei Basarabia pe site-ul Misunii: http://www.diaconia.md/pageview.php?l=ro&idc=307&t=/Despre-noi/Raport-de-activitate; A se vedea, de asemenea, în curînd pe https://platzforma.md interviul cu Marco Povero, coordonator de program „Cantina socială mobilă”.

[41] A se vedea clasamentul ţărilor în funcţie de HDI din 2014: http://en.wikipedia.org/wiki/List_of_countries_by_Human_Development_Index

[42] Ineta Ziemele (2005). State Continuity and Nationality: The Baltic States and Russia. Martinus Nijhoff Publishers, p. 85.

[43] A se vedea nota 52 şi tabelul 6.1, EBRD Transition Report 1999, p. 116.

[44] Dorothee Bohle & Bela Greskovits, ‘Neoliberalism, embedded neoliberalism and neocorporatism: Towards transnational capitalism in Central-Eastern Europe’, West European Politics, 30:3, 443 – 466; Martin Wolf, „Why the Baltic states are no model”, Financial Times, 30 aprilie 2013, URL: http://www.ft.com/cms/s/0/090bd38e-b0c7-11e2-80f9-00144feabdc0.htm;  Fredrik Erixon, „Baltic Economic Reforms: A Crisis Review of Baltic Economic Policy”, ECIPE WORKING PAPER, No. 04/2010. Îi mulţumesc lui Valentin Lozovanu pentru aceste recomandări bibliografice şi pentru sugestia privind modelul de dezvoltare baltic.

[45] A se vedea despre conceptul de calitate socială, între alte resurse teoretice: Pamela Abbott & Claire Wallace, „Social Quality: A Way to Measure the Quality of Society”, Social Indicators Resource (2012) 108:153–167.

 

Autor imagine de fundal: Dorin Goian.