Reacția și linia de argumentare a Ministrului Mediului, Valeriu Munteanu împotriva valului de indignare, critică și angoasă stîrnite în sînul societății moldovenești de contractul de concesiune dintre guvernul Republicii Moldova și compania Frontera Resources International LLC, m-au indignat profund. Înțeleg că se fac fel de fel de speculații, exagerări și distorsionări (și e normal în condițiile în care atît procesul de negocieri cît și textul final al acordului au rămas necunoscute publicului larg).
Însă felul în care dl Ministru a reacționat este cu totul deplasat. Acesta, fără a ține cont de îngrijorarea legitimă a cetățenilor și a informațiilor incomplete (mai ales pînă pe 7 martie), printr-un gest bizar îi bagă pe toți criticii sub “mîna Moscovei”. În logica sa, lumea care nu “înțelege direcția călăuzitoare și simbolismul acestei investiții americane” nu este de “bună credință”, iar toate ingrijorările nu sînt decît rodul “valurilor de dezinformare făcute de cei care sunt plătiți de Federația Rusă pentru a murdări acest proiect”. Ministrul mai dă vina și pe incompetența unor “’experți’ care nu fac deosebire între lucrări de explorare și cele de exploatare”. Iar în privința fricii că ar fi vorba despre gaze de șist, dl Munteanu afirmă cu tărie că este exclus așa ceva și că toți cei care afirmă contrariul nu-s decît niște recalcitranți și mincinoși:
Cei mai recalcitranți (și mincinoși) sunt, însă, cei care susțin cu nervozitate că se va extrage nu gaze naturale și petrol (că doar după abordările lor, aceste hidrocarburi sunt din plin în Federația Rusă, care ne tot șantajează de ani buni, cu „locul de unde ies gazele”) ci gaz de șist, o sperietoare pentru toți și pentru fiecare, susțin cu toată tăria și acest lucru este confirmat de hotărârile de Guvern adoptate în acest sens, au fost concesionate lucrările de prospecțiune pentru gaze și petrol, nu și pentru gaze de șist.[1]
Unele surse media au lansat imediat, fără a intra în detalii, o pretinsă campanie “stop fake”, creditînd afirmațiile ministrului.[2] Probabil ei vor să încalece noua modă mondială “post-adevăr” sau/și se inspiră din retorica Ambasadorului SUA în Moldova, James Petit, care acuză “știrile false” văzînd în acestea exclusiv “influența” și “propaganda” Federației Ruse. [3] Ambasadorul american ne mai spune în această privință că “trebuie să analizăm și să ne gândim în mod critic.”
De acord, să urmăm deci acest îndemn.
Să le luam pe rînd. Privitor la confuzia care există în jurul obiectului concesionării, acuzațiile aduse în adresa presei și luarea în derîdere a unor “experți” sînt cel puțin stranii dacă ținem cont că înseși comunicatele companiei Frontera nu făceau diferența între explorare și exploatare. Citim clar în comunicatul de presă al companiei din 10 ianuarie anul curent că este vorba despre “Acord de concesiune […] în ceea ce privește explorarea, producerea și dezvoltarea resurselor de hidrocarburi în Moldova.”[4] Iar în comunicatul din 3 martie, se spune ca “Frontera are dreptul exclusiv de a explora pentru a produce și dezvolta resursele de hidrocarburi într-o zonă care cuprinde aproximativ 3 milioane de acri situate în partea de sud a țării.”[5]
Formulările respective lasă loc interpretărilor, precum și titlul acordului: “Contract de concesiune a lucrărilor de explorare geologică a hidrocarburilor pe teritoriul Republicii Moldova, cu ulterioara lor exploatare”. Iar în acord sunt prevazute “Lucrări de cercetare geologică cu termen de 5 ani, cu posibilitate de prelungire pe un termen ce nu depășește 5 ani, fără lacune de timp între aceste perioade, și o perioadă de exploatare ulterioară ce nu poate depăși 40 ani”, iar “Termenul total de concesionare a lucrărilor de explorare și exploatare nu poate depăsi 50 ani de la data semnării Contractului de concesiune a lucrărilor de explorare geologică a hidrocarburilor.” Parțial, dl Ministru are dreptate cînd insistă că la etapa actuală este vorba despre explorare geologică, fiindcă contractul prevede necesitatea semnării unui alt contract de concesiune a lucrărilor de exploatare. Însă, următorul contract va viza doar condițiile de exploatare nu și dreptul de exploatare care este practic garantat companiei Frontera de primul contract.
Acum, în privința gazelor de șist, V. Munteanu este absolut convins că această perspectivă este exclusă și toți cei care susțin contrariul sînt doar niște “mincinoși” plătiți de Moscova. În cadrul emisiunii “Ora expertizei” de la Jurnal TV din 7 martie, acesta afirmă pe un ton foarte hotărît: “este exclus, și niciun document nu prevede acest lucru, explorarea în vederea exploatării gazelor de șist.”[6] Argumentul principal este faptul că în hotărîrile de guvern figurează sintagma “gaze naturale și petrol”. Această formulare, chipurile, a fost introdusă “special” pentru a exclude posibilitatea explorării și valorificării ulterioare a gazelor de șist. Dar o exclude oare? Categoric nu! Ceea ce noi uzual numim “gaz de șist” este tot “gaz natural”. „Gazul de șist” nu se deosebește prin natura sa de alte gaze, ci prin de metoda de extragere, care se numește “fracturare hidraulică” (eng. hydrofracking), o metodă de-a dreptul teroristă față de mediul înconjurător. Din acest considerent, gazele naturale se împart în două mari categorii în dependență de metoda de extragere ; de aceea avem metode “convenționale” (astfel definind “gazele naturale convenționale”) și “neconvenționale” (în principal “gaz natural de șist”, eng. natural gas from shale). Prin urmare, dacă Guvernul ar fi dorit într-adevăr să excludă posibilitatea explorării și exploatării gazelor de șist, în documente trebuia să apară clar specificat fie sintagma “gaze naturale convenționale”, fie să se interzică în mod explicit utilizarea metodelor neconvenționale (fracturarea hidraulică).
Mai mult decît atît, dacă în hotărîrile guvernamentale este utilizat termenul “gaze naturale și petrol” și dl Munteanu, folosindu-se de naivitatea oamenilor, ne aruncă praf în ochi, atunci în contractul de concesiune este vorba de fapt doar despre “hidrocarburi” și “substanțe minerale utile”. Nu este nimic precizat referitor la metoda de extragere, ceea ce înseamna că toate metodele pot fi folosite. Directorul Institutul de Geologie şi Seismologie al AŞM, Igor Nicoară susține că acum “este prematur să vorbim despre gaze de șist sau nu.” Ba nu, dle Nicoară, dimpotrivă, s-ar putea să fie deja prea tîrziu; ce fel de tehnologii și metode vor fi folosite la explorare și ulterior la exploatare?!… Aceste metode trebuiesc stabilite din start. Dacă nu se caută gaz de șist, trebuie să se precizeze în mod explicit că se interzice căutarea lor și utilizarea fracturării hidraulice. Totuși, este interesant de observat că, prin însuși faptul că dl Nicoară nu exclude că poate fi vorba de gaz de șist, acesta rupe linia de argumentare a Ministrului Mediului care exclude în mod categoric că ar fi vorba despre gaz de șist.
Cu toate acestea, am putea dormi liniștiți dacă legislația moldovenească ar prevede în mod clar și univoc excluderea metodelor “neconvenționale” în explorarea și exploatarea hidrocarburilor. Dar nu este cazul! Legislația noastră este pur și simplu mută în această privință; nu zice nici dacă se permite, nici dacă se interzice. Iar în acest caz, în mod logic, ceea ce nu este interzis, este permis. Economistul Veaceslav Ioniță a încercat să spună ceva în acest sens în cadrul emisiunii de la Jurnal TV (menționată mai sus), atrăgînd atenția asupra golului existent în legislația RM, însă, fie că nu i-au ajuns cuvinte, fie nu a avut curajul de a merge pînă la capăt cu argumentația, dar nu a formulat în mod clar natura acestei lacune…
În afara celor evidențiate mai sus, mai există cîteva momente care indică faptul că se caută anume gaze de șist. În primul rînd, încrederea, atît a Guvernului cît și a companiei americane, că ar exista mari zăcăminte de hidrocarburi în Moldova. Concesionarea e făcută pentru o perioadă de 50 ani! De unde această încredere? În al doilea rînd, toate explorările din trecut nu au depistat nimic substanțial. Atît sovieticii în anii ’40-‘50, ’60-70, cît și americanii începînd cu 1995 nu au găsit nimic fabulos. Se spune că “nu s-a pus punct”, că nu s-au făcut explorări “radicale”. Înseamnă asta că nu s-au aplicat tehnologii “neconvenționale” și nu s-a explorat suficient de adînc? Dacă în trecut nu s-a gasit un volum important de hidrocarburi, înseamnă că nu era ceea ce se căuta atunci – hidrocarburi convenționale. Iar odată cu “revoluția energetică” din anii 2000, rezultă că unica resursă rămasă ne-explorată este gazul de șist. În al treilea rînd, volumul investițiilor în lucrările de cercetare de doar 6.3 milioane de dolari este suspect de mică, și nu numai pentru presa “filo-rusă”. Ceea ce înseamnă că, în cazul în care miza principală constituie într-adevăr hidrocarburile și nu vreun proiect geopolitic obscur, se vor explora vreo două puțuri forate în perioadele precedente. Și, în al patrulea rînd, nu trebuie trecut cu vederea faptul ca Steve C. Nicandros este un fervent promotor al gazelor de șist. Aici voi da doar un exemplu. În 2015, acesta afirma, la o sesiune a Consiliului Atlantic, adresîndu-se guvernului ucrainean, că “este necesară ridicarea restricțiilor guvernamentale cu privire la explorarea și producția resurselor non-convenționale, cum ar fi gazul de șist”. Nicandros lăuda “revoluția noului val al producției de hidrocarburi în SUA” în virtutea “prețului ieftin” și își exprima “aceeași viziune pentru Europa”, mai ales pentru Europa de Est: “lucrul nostru pretutindeni în Europa de Est arată că acolo sunt vaste resurse care pot fi accesate mulțumită tehnologiei mai moderne”, afirma Nicandros în aceeași cuvîntare.[7]
În condițiile în care hotărîrile de guvern nu exclud gazele de șist, contractul de concesiune nu zice nimic la subiect, legislația Moldovei rămîne mută în fața problemei și există alți indici care ne sugerează că este vorba și/doar de gazele de șist, cum să avem încredere în vorbele dlui Munteanu? Sau ale Guvernului?… Sau poate să avem încredere în Steve Nicandros și compania sa?… Dar, în afară de problema gazelor de șist, există și alte motive legitime de îngrijorare în privința credibilității dlui Nicandros, mai ales dacă ne uităm la experiența sa și a tatălui său în cadrul companiei Conoco.
Conoco în Somalia
Foarte puțini au remarcat că Steve Nicandros a deținut funcții înalte în cadrul companiei Conoco (Continental Oil Company) pe timpul cînd aceasta era condusă de tatăl său, Constantine S. ‘Dino’ Nicandros (1987-1995). Această companie s-a “remarcat” prin multe afaceri scandaloase în diverse părți ale lumii. Însă în Somalia ea s-a “distins” în mod particular. De fapt, Conoco a fost direct implicată în evenimentele tragice din Somalia din anii ’90. Pentru a arăta cum anume, este nevoie de cîteva date generale.
Drama somaliană începe în 1977 odată cu atacul armatei somaleze asupra Etiopiei într-o tentativă de anexare a regiunii Ogaden, care în trecut îi aparținea. Somalia, condusă atunci de Siad Barre, se afla în sfera de influență a Uniunii Sovietice. Etiopia, care pînă în 1974 se afla în sfera de influență americană, trece prin război civil, secetă, foamete și în final împăratul Haile Selassie este detronat. În 1977, Addis-Abeba, condusă de guvernul militar provizoriu al Etiopiei socialiste, se îndrepta încet dar sigur spre URSS, deși SUA era încă destul de prezentă. Deci, în condițiile în care influența sovietică în Etiopia era în ascensiune, agresiunea militară somaleză a uluit de-a dreptul Kremlinul. Acest eșec al politicii sovietice a lovit puternic în sloganele URSS despre pacea dintre popoarele socialiste. Drept urmare, URSS abandonează Somalia și trece de partea Etiopiei, iar Statele Unite, profitînd de situație, trece de partea Somaliei, astfel aceste mari puteri schimbîndu-se cu locul.
Siad Barre, puternic slăbit și afectat de pierderea războiului cu Etiopia, primește mînă liberă de la noii săi sponsori, devenind astfel din ce în ce mai despotic, ascultînd, în schimb, instrucțiunile de peste Atlantic. În această perioadă încep programele absurde ale FMI în urma cărora Somalia se îndreaptă “stabil” spre catastrofă.[8] Apoi, în a doua jumătate a anilor ’80, dau buzna companiile de petrol occidentale: Conoco, Amoco, Chevron și Philips (Conoco și Philips ulterior fuzionează) și obțin dreptul de explorare și exploatare asupra 2/3 din teritoriul somalez. Mai mult, în ianuarie 1991, Siad Barre este înlăturat de la putere de către o rebeliune condusă de Mohamed Aidid, fost ambasador în India și ulterior șef al securității somaleze, care era împotriva acordurilor cu companiile americane și împotriva bazelor SUA (Berbera, Mogadishu).
Independent descrie foarte bine situația de atunci din Somalia:
În anii 1970 și 1980, Somalia a fost condusă de un președinte corupt, Mohamed Siad Barre. Era o istorie familiară – un nebun nepopular și despotic (a se citi, Pinochet în Chile sau Șahul din Iran), care a suprimat dezacordul popular și a făcut ceea ce guvernul Statelor Unite, sau companiile multinaționale americane, i-au spus să facă.
Pînă în ultimele sale zile la putere, Siad Barre a concesionat aproape două treimi din Somalia unor patru mari companii petroliere americane: Conoco, Chevron, Philips și Amoco. […] Geologii considerau că terenul ar conține cantități substanțiale de petrol și gaze naturale.
În 1991, din păcate, pentru giganții de petrol, Siad Barre a fost răsturnat, iar el a fugit din țară. Somalia – ca stat național funcțional cu care ar putea face afaceri – s-a destrămat. Concesiile exclusive ale giganților petrolieri de a explora și fora au fost lipsite de valoare în absența unui guvern viabil pentru a pune în aplicare creanțele lor.[9]
În starea de anarhie creată în urma loviturii de stat, companiile petroliere părăsesc teritoriul somalez, toate în afară de una – Conoco. Conform datelor Los Angeles Times, doar cu puțin timp înainte de răsturnarea de la putere a lui Barre, “eforturile neobosite [ale Conoco] de explorare în nord-centrul Somaliei au adus la cele mai încurajatoare perspective.”[10] Poate din această cauză, Conoco nu părăsește Somalia și, probabil, Constantine Nicandros știa deja că prietenul său, George H. W. Bush, pregătește o intervenție militară. Operațiunea numită Restore Hope, prezentată drept prima “operațiune umanitară” americană, avea să se înceapă în decembrie 1992 sub auspiciile ONU (după căderea URSS, SUA trecea cam tot ce dorea prin ONU) și a implicat în total 33 mii militari americani.[11] În final, intervenția SUA s-a terminat cu un fiasco, primul eșec răsunător al SUA în perioada post-sovietică. Astăzi încă multă lume crede că intervenția armată urmărea doar scopuri umanitare, însă nimeni nu va putea explica prin ce situația umanitară din Somalia de atunci era diferită de cea din Mozambic, Etiopia, Angola etc., continuînd să ignore interesele geostrategice și geoeconomice ale SUA. Desigur, la aceasta contribuie și filmele gen Black Hawk Down, care nu reprezintă decît o unealtă în fabricarea istoriei de larg consum. Și dacă cineva azi se plînge de așa-zisele fake news, eu aș recomanda să atragem mai mult atenția asupra fenomenului fake history.
Și dacă pentru SUA Restore Hope a fost doar un eșec militar, atunci pentru Somalia consecințele au fost fatale, țara fiind aruncată într-un haos profund,[12] război civil fără sfîrșit și o destinație “privilegiată” pentru aruncarea deșeurilor chimice și chiar radioactive.[13]
Conoco a avut de jucat un rol central în toate acele evenimente tragice. Limita dintre domeniul public și cel privat a disparut complet atunci – reședința companiei din Mogadishu devenind de facto Ambasada SUA în Somalia, iar afacerile petroliștilor s-au transformat într-un factor și un vector al promovării politicii militare americane împotriva Somaliei.. Pentru cei care doresc să studieze cazul, toate materialele declasificate le puteți găsi aici: The Conoco – Somalia Declassification Project
Dar vreau să aduc doar un exemplu pentru ilustrare, o scrisoare, chiar de la începutul intervenției militare, din partea Președintelui Bush către președintele companiei, C. Nicandros, în care cel dintîi exprimă o “adîncă apreciere” companiei Conoco pentru “suportul magnific în Mogadishu”.[14]
sursă imagine[15]
Acum, dacă ținem cont de aceste informații, cum pot eu avea încredere în compania Frontera Resources, creată pe bazele companiei Conoco, care în acea vreme era condusă de familia Nicandros?! Oamenii ăștia sunt capabili de orice pentru a-și promova interesul, indiferent de efectele pe care acțiunile lor le-ar putea provoca în țara noastră.
Alaltăieri, fostul Prim-ministru, Ion Sturza spunea ceva despre “boots on the ground”[16], și asta duce cu gîndul departe, mult mai departe de gaze și petrol…
Poate ar fi cazul să ne implicăm, ca să nu ajungem în cazul Somaliei…
REFERINȚE:
[1] Valeriu Munteanu, Facebook, 7 martie, 2017.
[2] Vadim Vasiliu, “DOC // StopFake // „Concesionarea a 40% din teritoriul RM americanilor” sunt informații apocaliptice,” 7 martie, 2017, Deschide.md.
[3] “Ambasadorul SUA despre știrile false: În Moldova există oameni cu interese care controlează majoritatea posturilor TV,” Unimedia, 11 martie, 2017.
[4] “…on 2 January 2017, Frontera Resources International LLC, a fully-owned subsidiary of the Company, signed a Concession Agreement with the Government of Moldova (the “Concession Agreement”) regarding the exploration, production and development of hydrocarbon resources in Moldova.” Vezi comunicatul aici.
[5] In original: “In the Joint Declaration, Frontera and the Government of Moldova re-affirm their mutual commitments under Concession Agreement dated 2 January 2017, as announced on 10 January 2017, pursuant to which Frontera has the exclusive right to explore for, produce and develop hydrocarbon resources within an area comprising approximately 3 million acres situated in the southern portion of the country.” Vezi comunicatul de presa aici.
[7] Drew Leifheit, “Black Sea Basin: Solutions for the Region and Europe,” Natural Gas World, 15 decembrie, 2015.
[8] Michel Chossudovsky, “Comment on fabrique la famine en Somalie,” Mondialisation.ca, 26 iulie, 2011.
[9] Alex Cox, “Black Hawk Down: Shoot first, don’t ask questions afterwards,” Independent, 12 ianuarie, 2002.
[10] Mark Fineman, “The Oil Factor in Somalia : Four American petroleum giants had agreements with the African nation before its civil war began. They could reap big rewards if peace is restored,” Los Angeles Times, 18 ianuarie, 1993.
[11] Mohamed Haji Mukhtar, Historical Dictionary of Somalia, The Scarecrow Press, 2003, p. 179.
[12] “Il y a 20 ans, “Restore Hope“ précipitait la Somalie dans le chaos,” TV5 Monde, 8 decembrie, 2012.
[13] “Déchets toxiques en SOMALIE L’AUTRE PIRATERIE,” Arte, 17 februarie, 2014.
[14] „TSF001 – Letter to Conoco.” Cable from US Liaison Office Mogadishu to State Department Headquarters. 15 December 1992. Cable Number: Mogadishu 000004. Source: Freedom of Information Act release (2004-04-554) to Keith Yearman.
[15] http://www.cod.edu/people/faculty/yearman/Somalia/conoco_doc_e10.pdf
În imaginea de fundal: președintele Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc alături de Steve Nicandros și Victoria Nuland (mai 2016).
Acest articol face parte dintr-un proiect de dosare tematice, realizat în baza unui parteneriat dintre https://platzforma.md și Fundația Friedrich Ebert – Moldova. Articolele publicate în cadrul acestui proiect nu exprimă neapărat punctul de vedere al partenerilor.
