RECENTE

PETIȚIE: CEREM PARLAMENTULUI MOLDOVEI SĂ RECUNOASCĂ STATUL PALESTINA ȘI SĂ DESCHIDĂ AMBASADA PALESTINEI LA CHIȘINĂU

Către Parlamentul Republicii Moldova

15 mai 2025


Pe 15 mai marcăm 77 de ani de la Nakba (ro. Catastrofa) care a început în 1948 cu expulzarea în masă a palestinienilor de pe pământurile lor, confiscarea proprietăților și interzicerea dreptului de întoarcere. În 2023, pentru prima oară, această zi a fost recunoscută oficial de ONU prin Rezoluția A/RES/77/23.

Dar Nakba nu este doar istorie. Nakba continuă astăzi, în fața ochilor noștri.
Săptămânile trecute, ministrul de finanțe al Israelului, Bezalel Smotrich, a declarat că „Gaza va fi distrusă în totalitate” iar palestinienii vor fi forțați să plece în țări terțe. Asemenea declarații le considerăm ca fiind declararea unor intenții explicite de a iniția acțiuni de epurare etnică.
În același mod, autoritățile israeliene au aprobat o extindere a operațiunilor militare, care vizează „cucerirea” totală a Fâșiei Gaza. Gaza are o populație de peste două milioane de oameni care depind în mare parte de ajutor umanitar, însă niciun fel de provizii umanitare sau comerciale nu au mai intrat în teritoriu din 2 martie, când Israelul a impus o blocadă totală.


În Palestina, începând cu 2023, conform datelor ONU și altor organizații umanitare:
– Peste 72.000 de oameni au fost uciși, dintre care 17.000 copii;
– Peste 110.000 de persoane rănite, majoritatea femei și copii;
– 1,8 milioane de oameni se confruntă cu foamete severă, iar 133 000 sunt în pragul foametei catastrofale;
– Accesul la apă a scăzut sub jumătate din cantitatea necesară;
– 60% din clădirile din Gaza au fost distruse sau grav avariate;
– Sistemul medical este complet prăbușit – niciun spital nu mai funcționează în capacitate deplină;
– Peste 5.000 de oameni au murit din lipsă de tratament pentru boli cronice;
– 10 copii pe zi își pierd membrele în operații efectuate cu anestezie insuficientă;
– Aproape 1,9 milioane de persoane (90% din populație) sunt strămutate, iar dintre ele, aproape 80% trăiesc în adăposturi improvizate, fără îmbrăcăminte adecvată sau protecție împotriva frigului;
– Costul vieții a crescut cu peste 250%, iar sărăcia este aproape totală.

Anul acesta se împlinesc 77 ani de Nakba, și această aniversare se întîmplă într-un context în care Israelul, sub pretextul unei acțiuni împotriva grupării Hamas, duce de fapt un război genocidar contra poporului palestinian, război marcat de crime împotriva umanității (conform Curții Penale Internaționale), populației civile, inclusiv femei și copii, alungarea palestinienilor din casele lor, distrugerea infrastructurii civile – spitale, școli, universități, preluarea ilegală a teritoriilor palestiniene de către coloniști israelieni, dispreț pentru dreptul internațional, fapte care au contribuit la declanșarea unei crize umanitare în zonă.

În acest context, solicităm:
1. Adoptarea unei declarații în Parlament prin care Moldova să ceară o oprire imediată a focului și eliberarea ostaticilor, condamnarea necondiționată a blocării a ajutorului umanitar în Gaza de către autoritățile statului Israel și stoparea procesului de colonizare a Palestinei de către coloniști evrei, act considerat ilegal în dreptul internațional. În cazul agresiunii ruse în Ucraina, Republica Moldova, prin autoritățile ei, și-a declarat susținerea pentru Ucraina și a ales să fie de partea morală a istoriei. Cerem autorităților țării să fie consecvente și să aleagă aceeași parte morală și în acest caz.

2. Recunoașterea oficială de către Republica Moldova a statului Palestina. Anterior, diverși demnitari cu funcții publice (inclusiv Ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi) au afirmat susținerea Moldovei pentru „soluția celor două state” – Israel și Palestina. Faptul că, la moment, Republica Moldova recunoaște doar un stat – Israelul – și nu recunoaște Palestina ni se pare problematic: politica externă a Republicii Moldova trebuie să fie echilibrată, iar recunoașterea oficială a unei singure părți nu este decît un act de părtinire.

3. Inițierea procedurilor diplomatice și politice pentru deschiderea unei ambasade a Palestinei la Chișinău.

4. Condamnarea bombardamentelor continue, a operațiilor împotriva populației civile, a operațiunilor de distrugere a infrastructurii civile (medicală, socială, de drumuri, de aprovizionare cu apă și energie electrică) desfășurate de armata israeliană în Fîșia Gaza.

5. Adoptarea unei declarații, de către Parlamentul Republicii Moldova, de condamnare a procesului de expulzare a populației palestiniene și realizarea unor activități, inclusiv de presiune politică, pentru obținerea permisiunii, pentru palestinieni, de a se întoarce la locurile de baștină.

6. Solicităm Parlamentului Republicii Moldova să ceară tuturor statelor lumii să recunoască și să execute mandatele de arest eliberate de Curtea Penală Internațională pe numele celor care se fac vinovați de atrocități: liderii Hamas și conducerea Israelului.

7. Recunoașterea Nakba și includerea acesteia în lista genocidurilor. Includerea, în Codul Penal, a unor sancțiuni pentru negarea Nakba.

8. Adoptarea unei declarații de Parlament care să recunoască și să ceară respectarea drepturilor fundamentale ale palestinienilor, inclusiv prin eliminarea politicilor de aparteid.

9. Adoptarea unei declarații ce ar cere consolidarea democrației în Israel prin asigurarea egalității și respectării drepturilor tuturor cetățenilor.

10. Promovarea și inițierea unor eforturi pentru demararea unor negocieri pentru a căuta o soluție de pace justă la conflictul ce durează deja de decenii.

11. Istoria proprie a Moldovei – ocupările succesive, deplasările de populație, foametea, represiunea politică – este plină de situații care ar trebui să ne facă mai sensibili la suferința palestiniană, la abuzurile la care este supusă populația civilă a cărei unică vină este că…s-a născut de partea greșită a unor garduri instalate ilegal. Istoria proprie a Moldovei obligă autoritățile moldovenești să fie proactive în procesul de găsire a unor soluții pașnice: mediere, găzduire a negocierilor de pace, sprijin în eliberarea ostaticilor etc.


Solidaritatea cu Palestina și condamnarea abuzurilor în curs e și un test principial de politică internă și de atașament la valorile democratice fundamentale: dacă acceptăm și justificăm exterminarea și strămutarea unor altor popoare sau grupuri, din motiv că sîntem departe, nu putem fi siguri niciodată că nu le vom accepta și justifica față de alte grupuri, din interiorul țării, sau că nu vor fi utilizate și contra noastră.

Credem că nu suntem cu adevărat liberi până când toți suntem liberi!


Acest text-solicitare a fost citit la Întrunirea Civică pentru Palestina din 15 mai, în fața Parlamentului Republicii Moldova și urmează a fi trimisă oficial Parlamentului.

Imagine de fundal: fotografie de la Întrunirea Civică pentru Palestina.

About the author

Platzforma Redacția

Leave a Comment