Mașinăria de produs nomazi: Migrația forței de muncă din Serbia și (re)producerea de inegalități (trans)naționale.

Tibor T. Meszmann, András Juhász

Importul de forță de muncă din Serbia nu a fost niciodată mai ușor de făcut. Canalele de recrutare, însă, nu sunt administrate sau monitorizate public. În condițiile în care informațiile false abundă și în care numeroși și diverși actori sunt interesați să profite de pe urma fluxurilor de migrație, muncitorii migranți sârbi sunt în pericol de a fi supra-exploatați. Cu toate acestea, multe persoane doresc să părăsească Serbia, deoarece s-au dezamăgit de un sistem care are prea puțin respect pentru demnitatea lor.
Din aceste motive nevoia sprijinirii și dezvoltării comunităților de lucrători migranți și lucrători transnaționali este evidentă.
Un pas foarte practic în această direcție ar fi stabilirea unor fluxuri constante de informație între toți cei direct afectați, prin organizarea de sesiuni educaționale, de formare și de sprijin reciproc.

„Cei mai mulți oameni care părăsesc Serbia pentru a-și găsi un loc de muncă în altă parte sunt literalmente mânați de sentimentul că acasă nu vor putea găsi niciodată un loc de muncă decent. Astfel ei renunță la toate mecanismele lor de protecție în raport cu ofertele pe care le primesc și devin vulnerabili, susceptibili de a se angaja în situații riscante”.

Așa rezumă gândurile sale despre migranții care pleacă din Serbia în căutarea unui viitor mai bun Jasmina Krunić de la ASTRA, principala organizație sârbă care luptă împotriva traficului de persoane. Am vorbit cu Jasmina și cu alți interlocutori în cadrul cercetării noastre privind migrația forței de muncă din Serbia către țările din Europa Centrală și de Est. Ne-am interesat mai ales despre emigrarea în țările din grupul de la Vișegrad și în Slovenia și Croația, dar interlocutorii noștri au reflectat și asupra altor cazuri.

Fluxurile de forță de muncă din Serbia nu sunt deloc monitorizate de instituțiile statului, iar migranții cad adesea pradă unor actori (organizații, companii, rețele) gata să profite pe seama persoanelor aflate în condiții vulnerabile. În unele cazuri situația s-a îndepărtat atât de mult de ceea ce am considera tratament corect legal încât acest fapt a atras atenția ASTRA. Drept urmare, această organizație a alocat o mai mare parte din capacitățile sale și așa reduse pentru a aborda problema traficului de persoane prin exploatarea forței de muncă[1].

Piața muncii din Serbia a suferit schimbări turbulente de la începutul noului mileniu. Începând cu 2001 și culminând cu anii din timpul și de după criza economică globală, țara a urmat o cale de dezvoltare centrată pe investițiile străine directe. Reformele rapide ale pieței au avut loc în paralel cu privatizări deseori criminale și creșterea șomajului. Din decembrie 2009, regimul de liberalizare a vizelor a permis cetățenilor sârbi să călătorească fără viză în Spațiul Schengen al UE, ceea ce a generat o amplă mobilitate a forței de muncă, mai ales pentru munci de scurtă durată.

Regimul actual de vize cu UE permite cetățenilor sârbi să rămână în spațiul Schengen timp de trei luni la fiecare șase luni. Cu toate acestea, doar după criza financiară globală a crescut brusc cererea de forță de muncă din Serbia.

ASTRA a realizat un sondaj privind anunțurile suspecte de muncă adresate studenților.

Acest sondaj a confirmat că, atunci când caută un loc de muncă în afara țării, oameni sunt disperați: chiar dacă respondenții cunoșteau contextul (supra)exploatării forței de muncă și rolul înșelător al anunțurilor de publicitate, totuși două treimi au răspuns afirmativ la întrebarea dacă ar accepta un loc de muncă care le-ar fi propus de o sursă suspectă.

Pentru ca o persoană să fie supraexploată nu este nevoie totuși ca aceasta să cadă pradă înșelăciunii sau traficului. Așa cum am aflat de la lucrătorii, sindicaliștii și experții cu care am discutat în timpul cercetării noastre, speranța unei vieți mai bune pentru sârbii care acceptă un loc de muncă în țările din Europa Centrală și de Est este adesea spulberată de realitatea cu care se confruntă într-un loc de muncă și într-o societate îndepărtată și străină.

„La început am fost doar noi doi – eu și șeful meu”, ne-a spus o muncitoare cu diplomă universitară care a început să lucreze într-o companie furnizoare de automobile nou înființată în Slovacia. „Acopeream opt departamente. Treaba era în domeniul achizițiilor, tot felul de finanțe. Includea și logistică, deoarece deja treceam încet-încet la producție”, a spus ea. Pentru un salariu bun după standardele sârbești (aproximativ 1 000 de euro), ea trebuia, de asemenea, să se ocupe de organizarea călătoriilor și să se ocupe de sarcini care mergeau de la sortarea corespondenței până la aranjarea primelor de prânz.

„A trebuit să fac tot felul de lucruri, într-adevăr. Nu mi s-a spus acest lucru în mod explicit. Contractul menționa exact ce secțiuni trebuia să acopăr, dar, în mod realist, acest lucru nu putea fi făcut de o singură persoană. În mod realist, o muncă ca asta trebuia să fie făcută de cinci persoane”.

Interlocutoarea noastră a avut nevoie de trei ani pentru a începe să vorbească despre condițiile de muncă cu un coleg. Conversația a avut loc abia după ce a fost martoră la demisia altor persoane, incapabile să suporte volumul de muncă. În primii doi ani a lucrat de la 8.00 la 22.00 în fiecare zi lucrătoare. În cei patru ani în care a lucrat în cadrul întreprinderii, nu a fost menționată nicio organizație care să servească interesele lucrătorilor:

„În cercul meu de lucru, în cei patru ani, nicio organizație – una care să se ocupe de drepturile și preocupările angajaților – nu a fost menționată vreodată. Și cred că acest lucru s-a datorat în principal faptului că eram foarte mici. Și, de fapt, toată lumea de aici se temea să recunoască faptul că situația nu era bună. Toată lumea se temea întotdeauna că, dacă ar fi fost nemulțumită, acest lucru ar fi putut să apară ca fiind expresia unei ingratitudini și ar fi fost pedepsită. Și atunci ar fi trebuit să își găsească un loc de muncă unde ar fi câștigat cu două sute de euro mai puțin. Nimeni nu voia asta. Iar în mediul mic în care ne aflam, cred că o organizație ar fi fost foarte vizibilă”.

Cu alte cuvinte, înființarea unui sindicat ar fi fost foarte dificilă.

Interlocutoarea noastră a vorbit cu colegii săi despre faptul că nu avea viață socială în Slovacia:

„Cumva, toată lumea își găsea alinarea în faptul că încă mai mergeau acasă în vacanțe și asta compensa cumva lipsa de viață socială în Slovacia. Că în Serbia își petreceau timpul cu prietenii și apoi se întorceau la muncă. Apoi munceau din nou, munceau din nou, apoi își luau din nou o mică vacanță și compensau cumva”.

Această experiență de supraexploatare la locul de muncă a fost potențial împărtășită de zeci de mii de persoane[2] care părăsesc Serbia în fiecare an. Aceștia se angajează în migrația temporară pentru a căuta un viitor mai bun pentru familiile lor și pentru ei înșiși. Conform estimărilor Confederației Sindicatelor Autonome din Serbia, generația cu vârste cuprinse între 30 și 50 de ani este grupul adaptativ care acceptă locuri de muncă temporare în ECE. Acest grup a fost educat în cea mai mare parte până la nivelul școlii secundare și include puțin mai mulți bărbați decât femei.

Discursul dominant privind migrația forței de muncă în Serbia se concentrează pe exodul creierelor. Dar această imagine este una incorectă și distorsionată. În realitate, există într-adevăr o emigrare semnificativă a anumitor profesioniști cu înaltă calificare, cum ar fi lucrătorii din domeniul sănătății. Cu toate acestea, modelul dominant al migrației forței de muncă din țară este migrația pe termen scurt, ciclică, către ECE și Germania, iar cohorta tipică implicată în acest proces este formată din lucrători cu educație inferioară sau secundară, angajați în industria prelucrătoare sau în servicii.

De ce pleacă lucrătorii din domeniul sănătății?

Reprezentanții sindicatelor pe care i-am intervievat au vorbit despre un adevărat „exod” al lucrătorilor din domeniul sănătății și, mai recent, al lucrătorilor din domeniul transporturilor. Rade Panić, președintele Sindicatului medicilor și farmacologilor din Serbia, a rezumat condițiile de muncă dure și lipsa de respect pentru statul de drept în sectorul medical sârbesc ca fiind principalele motive ale emigrării:

„Principalul motiv pentru care oamenii părăsesc țara nu sunt banii. Principalul motiv este sistemul. Lucrătorii din domeniul sănătății sunt executanți. Atunci când venim la serviciu ne așteptăm să avem totul pregătit și ne așteptăm să fim în siguranță la locul de muncă. Asta pentru a evita practicile proaste și persecuțiile. De asemenea, nu dorim ca nimeni să ne trateze ca pe niște mărfuri sau sclavi”.

Reprezentantul sindicatului a explicat ce a vrut să spună prin „sistem”: în ciuda unei lipse masive de lucrători calificați, mulți profesioniști din domeniul sănătății, bine instruiți, sunt șomeri. În schimb, candidații fără calificări în domeniul asistenței medicale sunt angajați în spitale prin rețele clientelare. O practică obișnuită în sectorul public este angajarea pe baza loialității față de partid („partijsko zapošljavanje”). Prin angajarea de persoane loiale partidului politic aflat la putere, partidul își stabilește, de asemenea, un control puternic asupra locului de muncă și a comunității locale. Pandemia a scos la iveală, de asemenea, modul în care sistemul tratează asistența medicală publică. În Serbia instituțiile statului tac insistent  cu privire la numărul de medici și asistente medicale care au murit în timpul pandemiei Covid-19 până în prezent din cauza infecției, ceea ce dovedește poziția criminală a guvernului în raport cu lucrătorii din sectorul public al sănătății. Doar sindicatele au făcut publice numerele, subliniind că, până la începutul anului 2021, 115 medici au murit din cauza infecției cu Covid-19.

Această abordare a guvernului față de pandemie a sporit nemulțumirea în masă și a amplificat pesimismul în rândurile lucrătorilor din domeniul sănătății. Condițiile de muncă precare și volumul mare de muncă descurajează noii intrați în profesie, cum ar fi tinerele asistente medicale și medicii, să rămână în sistemul sanitar sârbesc. În aceste condiții viitorul pare sumbru iar guvernul trebuie să fie pregătit pentru o criză masivă în sistemul public de sănătate. Salariile mici adaugă la așteptările pesimiste deoarece lucrătorii din domeniul sănătății din Serbia câștigă mai puțin chiar și în comparație cu lucrătorii din domeniul sănătății din țările vecine. De fapt, aceștia câștigă în medie cu treizeci de procente mai puțin decât în regiunea Europei de sud-est.

„Imaginați-vă o țară europeană care refuză să angajeze profesioniști calificați, deși știe că aceștia sunt necesari pentru a susține și îmbunătăți întreaga unitate spitalicească”. Nu există nici măcar o punere în aplicare a legislației: în timp ce diplomele unora nu sunt recunoscute, ceea ce le face să piardă beneficii și venituri, alte diplome sunt disponibile pentru a fi cumpărate de la școli private pentru asistente și tehnicieni. După cum spune Panić: „Există hărțuire, dificultăți în obținerea unui loc de muncă și probleme mari atunci când medicii sunt angajați, cum ar fi organizarea deficitară a muncii, lipsa unui loc de muncă stabil și creșterea corupției – toate acestea se adaugă la lista de probleme și nemulțumiri”.

De exemplu, Panić a declarat că profesioniștii din domeniul sănătății nu au garanția că aparatele pe care le operează funcționează corect și că acestea nu vor provoca daune neintenționate.

„Toți medicii anesteziști din Serbia, cu siguranță în optzeci la sută din locurile de muncă, își desfășoară activitatea sub amenințarea că ar putea ajunge în închisoare pe un termen de până la trei ani pentru că operează un aparat care nu are un certificat de funcționalitate, de utilizare sigură”.

Un alt eșec sistemic în Serbia ține de trecerea sectorului sănătății în mâini private începând cu 2015. Legislația privind remunerarea și măsurile de siguranță și sănătate nu a fost pusă în aplicare, ceea ce reprezintă cea mai elementară solicitare a sindicatului. Se pare că sănătatea publică a fost lăsată în mod intenționat în paragină și că anumite grupuri de interese profită acum pe termen scurt.

Dezvoltarea unei infrastructuri de migrație: Impulsuri și forme de recrutare și contractare a forței de muncă

În comparație cu emigrarea planificată către țările mai bogate ale UE, emigrarea lucrătorilor din domeniul sănătății din Serbia către țările ECE nu este semnificativă. Pentru lucrătorii din domeniul sănătății din Serbia, există un acord interstatal cu Germania, și de asemenea au fost semnate contracte bune cu Suedia și Norvegia. De asemenea, există acorduri similare între Serbia și alte țări din vestul UE, de exemplu, pentru lucrătorii din domeniul transporturilor sau pentru ingineri. Modelul presupune că lucrătorilor li se oferă contracte permanente și o infrastructură pentru integrarea în țara gazdă, care include rezolvarea unor probleme precum sarcinile birocratice și învățarea limbii. De obicei, lucrătorii nu migrează individual, ci împreună cu întreaga familie. Prin urmare, mișcarea către țările occidentale nu este circulară, ci mai degrabă o emigrare pe termen lung.

În același timp, așa cum am aflat de la un reprezentant sindical, în Europa de Sud-Est, lucrătorii din domeniul sănătății din Serbia au găsit locuri de muncă temporare în Croația, Muntenegru sau Macedonia. Uneori, un medic principal organizează un „echipaj” și toți lucrează în străinătate timp de o săptămână sau mai mult.

Există agenții de intermediere care sunt specializate în căutarea de personal medical sârb. Există o diferență între agențiile intermediare înregistrate și cele neînregistrate: în timp ce agențiile neînregistrate dau prioritate profitului cu orice preț, agențiile înregistrate lucrează în mod legal în beneficiul tuturor celor implicați. În mod obișnuit, un aplicant din domeniul sănătății trebuie să susțină examene lingvistice și profesionale pentru a putea emigra. După cum a explicat expertul în dreptul muncii Mario Reljanović, diferența esențială între agențiile de intermediere legale și cele dubioase este că cele legale primesc un comision procentual pentru fiecare candidat selectat, iar contractul cu agenția se încheie aici. Pe de altă parte, agențiile dubioase solicită ca plata să meargă de la angajator direct către agenție, nu către angajat, iar ulterior agenția transferă o parte mai mică către candidat (sau către angajatul aflat în perioada de probă), pretinzând că agenția plătește toate cursurile de limbă, examenele și cazarea.

Problemele legate de fluxurile de forță de muncă nereglementate sau slab reglementate erau evidente de mult timp. Au existat o mulțime de cazuri în care persoanele care doreau să emigreze au semnat contracte false, care erau deosebit de periculoase mai ales atunci când candidații nu citeau ce au semnat.

Dacă un anunț promitea salarii mari, informațiile de fond furnizate erau de obicei trecute cu vederea sau nu erau puse la îndoială. În cele din urmă, lucrătorii semnau contracte care includeau clauze dubioase sau de-a dreptul ilegale și care creau o dependență mare față de angajator. Anunțurile online extrem de problematice proveneau din diverse surse, iar inspectoratele de muncă au avut mult de lucru.

Din nefericire, inspectoratele de muncă puteau reacționa doar în cazul intermediarilor înregistrați la nivel local: ele nu au jurisdicție împotriva anunțurilor înregistrate în străinătate care aveau legătură, de exemplu, cu numere de telefon mobil din Ungaria sau Slovacia. După cum ne-a spus unul dintre interlocutorii noștri, această luptă este exasperantă și fără câștig. O reclamă se închidea, iar apoi apăreau instantaneu trei noi reclame. Site-urile web (de exemplu, Jooble) pe care apăreau erau rareori înregistrate în Serbia, astfel încât autoritățile nu aveau acces la ele.

Intermediarii erau, de asemenea, bine poziționați pentru a atrage lucrători disperați și mai degrabă slab informați. Căutarea de forță de muncă prin intermediari formali sau informali a fost destul de reușită, deoarece multe persoane erau atât de disperate să părăsească Serbia încât ar fi răspuns chiar și la cele mai suspecte anunțuri electronice, dacă acestea promiteau o ofertă avantajoasă.

Activistul Miloš Vučković ne-a spus că lucrătorii care intenționau să accepte un loc de muncă într-o țară din UE erau, de asemenea, dornici să dea curs unui apel sau unei recomandări din partea unui prieten sau a unei rude îndepărtate. Cu toate acestea, legăturile personale erau, de asemenea, oarecum nesigure, iar prietenii se puteau dovedi a fi dușmani. Un sindicalist a confirmat că, în general, lucrătorii erau relativ slab informați și că primeau informații inexacte din diferite surse, cum ar fi rețelele de socializare și ziarele tabloide.

Experții au evidențiat modul în care recrutarea forței de muncă a înflorit cu începere din 2015, în special către ECE și UE, și modul în care nu a fost niciodată mai ușor să se importe forță de muncă din Serbia. Canalele de recrutare nu pot fi controlate, după cum a observat economistul în domeniul muncii Mihail Arandarenko, iar recrutarea este mai ușoară atunci când condițiile legale sunt flexibile sau pot fi ocolite ușor. În general, există un spectru larg de organizații specializate în procurarea forței de muncă. Printre acestea se numără cooperativele studențești, agențiile de muncă temporară înregistrate și neînregistrate, precum și intermediarii înregistrați și neînregistrați. Dintre acestea, cooperativele studențești nu au dreptul să caute forță de muncă pentru locuri de muncă în străinătate, iar același lucru este valabil și pentru organizațiile neînregistrate.

Recrutorii lucrează mai degrabă în mod oportunist pentru un comision procentual la livrarea fiecărui candidat selectat sau pentru fiecare persoană luată în considerare. Acest model a fost vizibil mai ales începând cu 2016, când membrii comunităților etnice maghiare sau slovace cu un bun capital social și cunoștințe formale (juridice) au fost pionieri în căutarea de forță de muncă în țările de origine de destinație, Ungaria și Slovacia. Doi dintre experții cu care am discutat au remarcat, de asemenea, ca exemplu, micul municipiu Bela Crkva, care are o prezență etnică cehă semnificativă.

Antreprenorii aparținând minorităților etnice au fost bine pregătiți să se adapteze și să exploateze oportunitățile apărute și au putut organiza cu ușurință recrutarea unui sat întreg.

Un avocat vorbitor de limbă slovacă, care era și cetățean sârb, având puternici legături politice a putut procura lucrători în mod semi-legal, mai întâi ca intermediar și mai târziu ca agenție de muncă temporară înregistrată. El deținea șaptesprezece (!) agenții de intermediere, toate înregistrate într-un mic birou, și trimitea (inițial) vorbitori de slovacă în Slovacia. Întrucât legea nu împiedica înregistrarea agențiilor, a societăților de intermediere și a cooperativelor de studenți la aceeași adresă, el a putut face acest lucru fără obstacole.

A existat un model explicit de comportament antreprenorial legat de sprijinul politic local: „Antreprenorii minoritari” cunoșteau modul în care funcționau sistemele din țările respective din ECE și cunoșteau, de asemenea, condițiile și motivațiile lucrătorilor din Voivodina, în nordul Serbiei, precum și alte detalii importante, cum ar fi salariile lor aproximative.

Cu toate acestea, începând din 2016, agențiile de muncă temporară au fost cei mai importanți actori în aprovizionarea transnațională stabilă cu forță de muncă din Serbia. Aceste agenții au avut tendința de a se specializa în ceea ce privește țările în care călătoresc lucrătorii contractați și regiunile din care provin aceștia. Astfel, printre exemple se numără agențiile din apropierea graniței cu Ungaria (unde există o populație semnificativă de vorbitori de limbă maghiară) care sunt specializate în recrutarea de forță de muncă pentru întreprinderi din Ungaria – în special pentru industria auto; și agențiile din Bački Petrovac (centrul cultural al slovacilor sârbi) care sunt specializate în recrutarea de forță de muncă pentru întreprinderi slovace utilizatoare de produse electronice și auto. Aceste agenții pentru muncă temporară s-au bucurat de sprijin indirect din partea municipalităților locale și a oficiilor locale ale agenției naționale de ocupare a forței de muncă. De exemplu, acestor agenții li s-a permis să organizeze prezentări publice în clădirile municipale și să publice anunțuri în sălile birourilor locale de ocupare a forței de muncă, interesând astfel populația cu privire la oportunitățile de angajare și sporind încrederea în activitatea lor. Antropologii culturali Juraj Marušiak și Sanja Zlatanović, care i-au urmărit pe lucrătorii migranți în Slovacia și, respectiv, Ungaria, au confirmat că o asemenea agenție pentru muncă temporară este prima și cea mai importantă legătură între Serbia și Slovacia, în special pentru persoanele care nu au fost niciodată în aceste țări și care nu vorbesc limba locală.

Angajarea prin intermediul unei agenții pentru muncă temporară a presupus o flexibilitate foarte mare, dar și o nesiguranță reciprocă: aceste agenții puteau concedia lucrătorii în orice moment și fără motiv. Cu toate acestea, în egală măsură, după cum ne-a spus un muncitor migrant, lucrătorii au căutat în mod activ oportunități mai bune de angajare și rareori au luat în considerare posibilitatea de a rămâne la un singur loc de muncă sau de a căuta un loc de muncă permanent. În industria manufacturieră maghiară și slovacă, în special în industria auto, anumite linii specifice din unele locuri de muncă au angajat în totalitate sau în cea mai mare parte lucrători migranți din Serbia și Ucraina, uneori cu un supraveghetor local.

Pe lângă angajarea prin intermediul agențiilor pentru muncă temporară o altă practică frecventă este detașarea lucrătorilor. Aceasta reprezintă o opțiune populară printre angajatori sau antreprenori deoarece reglementările au devenit mai permisive: nu există un registru obligatoriu la Ministerul Muncii pentru angajatorii care detașează lucrători în străinătate.

Primul caz înregistrat de detașare a muncitorilor a avut loc în 2015, după privatizarea criminală a renumitei companii de metalurgie Goša, care avea propriul atelier de formare și educație. Noul proprietar a detașat lucrători – majoritatea sudori calificați – în Slovacia pe salarii mici. Înțelegerea era ca aceștia să fie plătiți cu salariul minim sârbesc și cu bani în plus în plicuri (pentru a evita plata tuturor contribuțiilor suplimentare la pensii, impozite și asigurări). Câțiva ani mai târziu, o companie sârbă înregistrată pentru a produce electronice în Serbia – dar fără activități reale de producție – a detașat lucrători în Slovacia. În mod similar, un „producător de înghețată” cu cutie poștală a detașat lucrători la LEDO în Cehia.

De asemenea apar și variante hibride de detașare. De exemplu, o companie multinațională din Serbia a căutat lucrători care să fie angajați într-o altă țară din ECE. Un lucrător pe care l-am intervievat ne-a spus că o companie a anunțat locuri de muncă la sediul său. Aceasta viza în special angajații din uzina din Serbia care sunt, de asemenea, cetățeni UE sau care au acces la șederi mai lungi în UE, cum ar fi diaspora slovacă din Serbia care își petrece timpul în Slovacia. Locurile de muncă pe care le ocupă sunt extrem de solicitante. La un subcontractant al Volkswagen, o întreagă operațiune logistică din Bratislava a fost creată de o echipă sârbă. Nu numai munca fizică, ci și cea de organizare și administrativă a fost completată de lucrători veniți din Serbia, dintre care unii vorbeau slovacă. Localnicii nu doreau să preia aceste locuri de muncă, sau demisionau imediat după ce își dădeau seama cât de mare era volumul de muncă.

Un caz care seamănă cu detașarea s-a întâmplat în 2022 în orașul Kragujevac, cândva un centru industrial înfloritor și sediul fostului producător auto iugoslav Zastava, pe care Fiat l-a cumpărat ulterior. Au existat probleme constante cu producția la fabrică, pe fondul unor amenințări frecvente de închidere a acesteia. Reprezentanța Fiat din Serbia le-a spus muncitorilor să își găsească un loc de muncă la un furnizor din Slovacia, unde ar fi lucrat pentru salariul minim slovac. Potrivit unui sindicalist cu care am vorbit, întrucât Fiat își sistase producția în Serbia și dorea să concedieze lucrătorii, compania le-a oferit muncitorilor opțiunea unei detașări în Slovacia la un subcontractant al Fiat pentru 850 de euro pe lună, fără a acoperi costurile de călătorie sau de cazare. Un sindicat sârb local a aflat că societatea slovacă (un furnizor de automobile) angaja lucrătorii în cele mai proaste condiții la nivel local dintre toate cele cinci fabrici din Trnava și, prin urmare, se confrunta cu o lipsă acută de forță de muncă, deoarece localnicii nu doreau să lucreze acolo. Inițial, doar câțiva lucrători au acceptat oferta. După un protest și o grevă, ambele nereușite, este posibil să fi urmat și mai mulți.

Ce pot face lucrătorii migranți, activiștii și organizațiile pentru a îmbunătăți situația?

Circumstanțele sociale și economice din Serbia generează forme disperate de emigrare. Aceasta înseamnă, în special, emigrarea unei populații vulnerabile de salariați cu venituri mici. În afară de opțiunile reduse și de calitatea destul de slabă a locurilor de muncă pentru mulți lucrători, un motor principal al emigrării este reprezentat de inegalitățile sociale prezente în sistemul economic (productiv) și redistributiv sârb. Spre deosebire de revendicările bine articulate și de imaginarul clasei de mijloc, migranții de forță de muncă se adaptează la oportunitățile de angajare care apar, la fel ca și industriile de intermediere a forței de muncă. A apărut un întreg sistem și o întreagă infrastructură axată pe mișcările migratorii temporare. Dar există și riscuri asociate. Într-adevăr, migranții de forță de muncă din Serbia sunt predispuși să fie pradă actorilor gata să profite pe seama persoanelor aflate în situații vulnerabile. Pe scurt, un migrant tipic de muncă poate accepta cu ușurință să muncească pentru un salariu ridicat, fără a se informa cu privire la condițiile de muncă, la standardele locale de muncă și la dispozițiile privind securitatea socială. Organismele responsabile din Serbia nu au acordat aproape nicio atenție acestor aspecte și există puține măsuri de prevenire a supraexploatării care rezultă din această mobilitate. Această atitudine probabil că nu se va schimba pe termen scurt și, prin urmare, trebuie să facem presiuni pentru schimbare pe termen mediu.

Din aceste motive nevoia sprijinirii și dezvoltării comunităților de lucrători migranți și lucrători transnaționali este evidentă.

Un pas foarte practic în această direcție ar fi stabilirea unor fluxuri constante de informație între toți cei direct afectați, prin organizarea de sesiuni educaționale, de formare și de sprijin reciproc.
Prin stabilirea unei asemenea infrastructuri și rețele de servicii, sindicatele și organizațiile societății civile ar putea să se bazeze pe punctele lor forte comparative și pe expertiza lor. Acest lucru le va ajuta să își descopere propriul rol constructiv, generând un spirit de solidaritate transnațională nu numai în Serbia, ci și în întreaga Europă de Sud-Est și Centrală și de Est.

REFERINȚE: 

1. ASTRA a identificat în 2005 prima victimă a traficului de persoane în scopul exploatării prin muncă. Între 2005 și 2019, organizația a înregistrat peste 120 de cazuri de persoane exploatate prin muncă, iar aproape un sfert dintre apelurile efectuate la linia lor fierbinte în cursul anului 2019 (aproape o mie de apeluri) au fost legate de verificarea ofertelor de locuri de muncă în Serbia și în străinătate. Consultați campania ASTRA JUSTIȚIA MUNCII – ACUM! pe pagina de internet a organizației.

2. Numărul de cazuri de concediu anual acordate oficial din 2016 încoace a fost estimat între 20.000 și 50.000, și până la 70.000 în 2019. Având în vedere lipsa unei monitorizări instituționale precise, estimările diferă în ceea ce privește numărul de muncitori migranți temporari. A se vedea: Arandarenko, Mihail. Migrația, competențele și piața muncii. În National Human Development Report – Serbia 2022. UNDP Serbia.

---

Articolul face parte din seria de articole Migrația transnațională în Europa Centrală și de Est din perspective intersecționale de rasă, gen, clasă și cetățenie  a reţelei mediilor de stânga din Europa de Sud-Est ELMO.

Tibor T. Meszmann este cercetător la Central European Labor Studies Institute, Bratislava, membru al Public Sociology Working Group “Helyzet”, Budapesta, și membru al comitetului editorial al LeftEast. Cercetările sale se află la granița dintre domeniile interdisciplinare ale relațiilor industriale și sociologiei muncii. Cercetările lui Tibor acoperă politicile sindicale, lumea muncii în industria auto și, mai recent, munca mediată de platforme, în special în Ungaria, dar și în Serbia: migrația forței de muncă este o temă tot mai  centrală în aceste domenii de cercetare.

András Juhász este jurnalist și co-editor al site-ului de știri de stânga Masina.rs (Serbia). El scrie despre muncă, politici progresiste, inegalitate și probleme de mediu.

Imagine de fundal: Nenad Ilić