În majoritatea satelor Moldovei, seara, cum se lasă întunericul, multe familii sting luminile din toată casa și se adună în fața televizorului. Alte familii se adună în jurul unui bec și fac celelalte treburi casnice. Alte familii, mai ales de pensionari săraci, sting în genere toate luminile și stau pe întuneric…Toți oamenii ăștia au redus consumul de electricitate la minim nu din vreo grijă pentru mediu ori din alte convingeri ideologice, ci pentru că pur și simplu pensia/veniturile lor nu ajung pentru mai mult de un bec/televizor (unii din ei nu-și permit nici măcar un frigider).
Asta e o mare și semnificativă parte din realitatea țării guvernată dinspre Chișinău…
Și este o chestie indecentă faptul că, discuția curentă despre asigurarea țării cu energie electrică se rezumă, în aceste momente, la calcularea waților pe care îi consumă un uscător de păr sau o imprimantă lăsată în priză.
Luată serios, această discuție e absurdă – un televizor stins consumă cam 1 wat pe oră, deci 4-5 kilowați pe an, adică o economie…cît 2 bilete de troleibuz…
Luată și mai serios, discuția asta e chiar toxică din motivul că substituie cu mult succes o altă discuție (foarte importantă!) – despre realitatea că, în 30 ani de tranziție nu am reușit nici să construim o autonomie energetică, fie și relativă, și nici să facem altceva, energetic, decît să parazităm pe vechea infrastructură sovietică.
Oamenii care se pricep la energie și căldură spun că soluția pentru ca Moldova să devină autonomă din punct de vedere energetic din resurse locale ar fi un mix din mai multe tehnologii: soare, vînt, baterii pentru stocare, biogaz, interconectări puternice cu vecinii, termoizolarea blocurilor și că costul unui asemenea mix ce ar asigura atît consumul de energie electrică dar și volumul necesar de gigacalorii pentru încălzire ar fi de 3-4 miliarde de euro.
Ar părea mult, dar nu e.
O treime și ceva din această cifră ar fi putut fi acoperită din acel proverbial miliard furat care alimentează guvernările de la Chișinău din 2015 încoace și care nu a mai fost recuperat. Arena Națională a lui Candu, construcția inutilă a lui Candu și nănașul său, ar aduce și ea o contribuție – vreo 30 eoliene măcar.
Mai este apoi miliardul de dolari scos din țară anul prin intermediul unor fluxuri financiare ilicite (de la evaziune fiscală la trafic de arme, droguri, numerar etc). În 3-4 ani acești bani ar acoperi celelalte două treimi din costul total al autonomiei energetice.
Altfel spus, am avea banii necesari să ne construim ne-dependența energetică, am fi putut să o facem de cîteva ori în această perioadă de tranziție, dar nu am făcut-o…
Inclusiv și din motivul că, în loc să numărăm banii publici cheltuiți aiurea, banii publici scoși legal și ilegal în buzunare private, noi numărăm, cu lumina stinsă, cîtă energie electrică economisim de la un uscător de păr scos din priză sau de la un fier de călcat.
Și ajungem în situația cînd milionari cu bani în paradisuri fiscale (banii noștri și ai voștri) ne țin lecții despre ”risipă și economie” și ne livrează faptul a putea cumpăra energie electrică mult mai scumpă decît o procuram anterior drept mare succes diplomatic și act de caritate.
În loc să numărați wații, că oricum consumați anual cu o pătrime mai puțin decît media mondială, numărați banii publici risipiți aiurea, milionarii și miliardarii dubioși din paradisurile fiscale, evaziunea fiscală, fluxurile ilicite și alte matematici mai importante.
Imagine de fundal: Camion ”cu energie” la Căușeni.
Fotografie a autorului.
Ba trebuie de numarat watii. Si nu numai watii, dar si farimaturile de pe masa. Se spune ca istoria nu invata, ea numai pedepseste. Si desigur ca iubitorii de haleava trebuie pedepsiti. Toti. Si osinditii cei crescuti pe dealurile kolhozului care acum stau in piata pentru oase de la masa lui Sor, si functionarasii cu puf pe bot care saboteaza, eforturile guvernului, si ONG-stii care se deosebesc de kolhoznici numai cu facultatea… Trebuie sa numere fiecare banut pina nu va veni mintea la cap si se vor dumeri ca sunt oameni, au demnitata si trebuie da-si apere drepturile, dar nu sa astepte venirea unui boer bun.