„- De ce ești prost?
– Că-s sărac.
– De ce ești sărac?
– Că-s prost.”
Ciclul vicios al meritocrației.
La o dezbatere simulată numită „Statul împotriva studenților bugetari”[1] s-a vorbit tangențial și despre modelul gratuit de învățământ universitar. În cadrul dezbaterii, deputatul Dan Perciun a zis că învățământul gratuit contravine meritocrației. Chipurile și cei lenoși și cei „bogați cu nota cinci de la Prometeu”, care fie nu merită, fie n-au nevoie să fie întreținuți de stat, vor beneficia de învățământ gratuit. Asta n-ar fi meritocratic.
Opinia potrivit căreia oamenii trebuie să aibă acces la diverse bunuri sociale, economice și politice în bază de merit – este cunoscută ca meritocratie și este una dintre ideologiile societății noastre. În această logică studiile universitare, care la modul general oferă ulterior și șanse de salarizare mai bune, posibilități mai mari de realizare a talentelor și înclinațiilor, ar trebui făcută tot pe bază de merit.
Există, în această ideologie un moment eliberator de vreme ce, cel puțin în teorie, meritul (înțeles ca efort, tenacitate și realizare a talentului) este un criteriu mai bun și mai democratic (relativ) decît clasa, bogăția sau originea socială sau rasa (care sînt alte criterii care au condiționat, în alte epoci, accesul la educație, poziții publice și venituri mai mari).
Există, în această ideologie și momente problematice de vreme ce, la un capăt, meritocrația nu a reușit să înlocuiască complet clasa și bogăția ca și criterii ce influențează accesul la educație, iar la alt capăt, meritul însuși e un concept extrem de problematic (efortul și talentul sînt de cele mai multe ori condiționate de factori precum clasa socială, pe care acestea ar trebui să le elimine).
Poziția lui Dan Perciun, ca să revenim la acea dezbatere, este una asumată în cadrul unei dezbateri simulate. Domnul deputat nu neapărat susține această poziție.
Într-o oarecare măsură, această opinie reflectă spiritul punctului 7 al articolului 35, Dreptul la învăţătură, al Constituției Republicii Moldova. Conform acestuia, „Învăţămîntul liceal, profesional şi cel superior de stat este egal accesibil tuturor, pe bază de merit.”[2]
Atât experiența mea (scurtă) de viață, cât și cunoștințele mele, îmi sugerează că este ceva profund în neregulă cu această opinie.
Să le luăm pe rând.
Micul Velixar
Din clasa a treia, până în clasa a zecea, am învățat la liceul Prometeu. Prometeu este primul liceu privat din Moldova[3]. Mult timp a fost unica instituție de învățământ de „elită” din oraș.
Pe timpul meu, nota de promovare a clasei la Prometeu era 7.5. Dacă media anuală a elevului nu atingea acest prag atunci acesta era exmatriculat. Totuși, pe parcursul celor 7 ani petrecuți de mine la Prometeu, a fost foarte rar ca cineva din clasa mea sau din clasele paralele să nu atingă pragul de 7.5 și să fie exmatriculat.
A reușit cumva universul să concentreze într-un singur loc doar minți infailibile care nu pot cădea sub acest prag? Evident că nu.
Majoritatea elevilor de la Prometeu proveneau din familii înstărite. Aceștia nu aveau alte griji decât învățatul. Chiar dacă rămâneau în urmă cu învățătura, profesorii aveau grijă să le comunice părinților că odraslele lor au nevoie de lecții suplimentare.
După ce parcurgeau lecții suplimentare cu plată cu aceiași profesori la care rămâneau în urmă, notele elevilor creșteau, la fel ca și atitudinea profesorilor față de dânșii.
La începutul clasei a zecea m-am transferat la Liceul Liviu Rebreanu. Acest liceu este o instituție publică unde învățământul este gratuit. Maică-mea, care era unica întreținătoare în familie, nu-și mai permitea să plătească taxa la Prometeu. Pe atunci, aceasta constituia $40 per lună. La salariul de bugetar, era o povară prea mare pentru dânsa. Pe deasupra, am și supărat o droaie de profesori pe la Prometeu, respectiv nu era nimeni bucuros să mă vadă acolo.
Elevii de la Rebreanu erau din altă clasă socială decât foștii colegi de la Prometeu. În 2005, din cei aproximativ 30 de elevi din clasă, doar doi aveau acasă calculatoare. Eu aveam un Pentium 3, care deja demult era depășit și uzat, atât fizic cât și moral. Mai aveam o colegă care avea un calculator vechi. În contrast, majoritatea foștilor colegi de la Prometeu aveau calculatoare acasă. Cu internet. Nimeni nu avea internet la Rebreanu.
Unii din părinții copiilor de la Rebreanu au făcut închisoare. Unii părinți de la Prometeu erau bandiți, însă nu din ăia care fac închisoare.
În contextul în care cele două grupuri au condiții materiale și sociale diferite – unii au parte de mai multe provocări, în timp ce alții au parte de mai multe oportunități – un observator rezonabil nu poate presupune că rezultatele celor două grupuri vor fi comparabile. Desigur, elevele și elevii de la Rebreanu care învățau bine nu erau puțini/puține la număr. Totuși, mediile notelor pe clase erau foarte diferite.
Cu chiu cu vai am absolvit și eu liceul. La acea vârstă deloc nu-mi era interesantă învățătura. Vreo patru ani am lucrat în diverse domenii – în construcție, în IT, HoReCa și în vânzări.
După patru ani de la absolvirea liceului am mers la universitate, la IMI-Nova. Abia atunci am căpătat ceea ce zice lumea că ar fi o sete de cunoaștere. Fără susținerea mamei, atât psihologică, cât și materială, nu eram să fac universitate și nu eram să ajung să scriu articole pentru Platzforma în care iau la rost opiniile stupide ale unor deputați, fie asumate, fie veritabile.
Realizez că am avut noroc și că am fost privilegiat. Și mulți dintre colegii mei de la Prometeu au fost privilegiați. O bună parte din ei și-au făcut studiile la universități europene prestigioase.
În contrast, nu toți colegii de la Rebreanu au avut asemenea oportunități. Anume ei, sau vorba lui Vasile Ernu, cei din zona abandonată[4], ar fi beneficiat cel mai mult de un sistem de învățământ superior gratuit.
Învățământul superior gratuit poate fi acel mecanism care egalează șansele între indivizii care au în viață linii de start diferite. Tot el poate fi ascensorul social care, prin dezvoltarea unor competențe mai înalte, duce la mai multă bunăstare individuală și colectivă.
În așa caz, de ce ar consideră domnul deputat că învățământul universitar gratuit este antitetic meritocrației?
Ce este meritocrația?
Meritocrația este o formă de organizare în care nominalizarea este făcută și sarcinile sunt atribuite pe baza abilității (meritelor) și talentului, nu pe baza averii (plutocrație), originii, legăturilor de familie (nepotism), privilegiilor de clasă (aristocrație), dreptului primului ocupant, popularității (democrație) sau a altor factori determinanți privind poziția socială sau puterea politică.
Dacă sistemul universitar nu este gratuit, factorul determinant la înrolare sunt banii. Ai bani de contract taxe, cazare și întreținere atunci intri la universitate. N-ai bani? Rămâi fără studii.
Astfel, sistemul în care banii sunt factorul principal de înrolare la universitate este profund anti-meritocratic și, susțin eu, anticonstituțional. El doar perpetuează un sistem de caste, în care săracii rămân săraci.
Egalitatea de șanse – fundament al meritocrației
Egalitatea de șanse este o stare de echitate în care indivizii sunt tratați în mod similar, fără a fi afectați de bariere artificiale, prejudecăți sau preferințe.
Egalitatea de șanse este un principiu fundamental al meritocrației. Nu poate fi vorba despre meritocrație într-o societate, dacă linia de start pentru diferiți indivizi este diferită.
Unii indivizi se nasc în familii mai înstărite, în timp ce alții se nasc în familii mai vulnerabile. Unii cresc orfani, în timp ce alții beneficiază de rețelele sociale construite de familiile lor.
Dacă am face o analogie cu atletismul, unii au o distanță mai scurtă între linia de start și linia de finiș, iar alții au o distanță de ani lumină între linia de start și linia de finiș. Nu putem pretinde că ei concurează în condiții corecte sau egale.
Dacă societatea zice că tinde a fi meritocratică, atunci trebuie să încerce să ofere o egalitate de șanse tuturor, pe cât e asta de posibil.
O modalitate de egalare a liniei de start este de a oferi servicii accesibile celor ce sunt dezavantajați. Un astfel de serviciu este și învățământul. Dacă societatea oferă învățământ tuturor, atunci indivizii vor dispune de șanse mult mai egale în carieră, în viața socială, etc.
Astfel, putem conclude că învățământul gratuit este o prerechizită pentru meritocrație. Este rezonabil să presupunem că un susținător coerent al meritocrației trebuie să susțină și un model gratuit de educație universitară.
Pe lângă faptul că învățământul universitar gratuit este într-o relație armonioasă cu principiul de meritocrație, să analizăm prin alte prisme dacă implementarea acestuia este justificată.
Învățământul universitar gratuit
Învățământul de stat este gratuit.
Potrivit Constituției Republicii Moldova, „Învățământul de stat este gratuit”.[5]
În Codul Educației al Republicii Moldova, statul recunoaște necesitățile de educație a individului și a societății. Adițional, învățământul este văzut ca o investiție în potențialul uman, în dezvoltarea culturii naționale și în bunăstarea colectivă[6].
Potențial uman, cultură națională și bunăstare colectivă.
Chiar dacă Constituția nu face distincție între învățământul preuniversitar și cel universitar, doar primul este gratuit. Totuși, raportat la misiunea și idealul educațional, diferență între cele două etape educaționale nu-s. Ambele îndeplinesc aceleași scopuri. Ambele dezvoltă potențialul uman, cultura națională și bunăstarea colectivă.
La fel, ambele etape egalează șansele și asigură o concurență mai corectă între indivizi, în pofida liniilor de start diferite.
Dacă învățământul preuniversitar ar fi cu plată, plata ar fi un impediment pentru accesarea serviciului. Am avea o societate mai puțin educată, cu indivizi care nu dispun de cunoștințele necesare pentru a soluționa diverse probleme. Ne-am dezvolta într-un ritm mai încet, iar decalajele de avere între păturile sociale ar fi și mai mari. Anume din aceste motive, învățământul preuniversitar este gratuit.
La nivel de societate, și învățământul universitar oferă rezultate mai bune. Atunci de ce nu este și el gratuit? De ce învățăm gratuit doar 12 ani și nu 15?
Întrebarea devine tot mai pertinentă în contextul creșterii continue a cerințelor pieței față de forța de muncă.
Argumente pro.
Mai mulți indivizi vor avea acces la educație. Dacă membrii unei societăți sunt mai calificați, atunci ei produc mai multă valoare. Ei au venituri mai mari, plătesc mai multe impozite și sunt mai valoroși pentru potențiali angajatori.
O critică adusă acestui argument poate fi faptul că universitățile nu produc neapărat ceea de ce are nevoia piața. Totuși, această problema persistă indiferent de felul în care sunt plătite studiile universitare, fie din contul impozitelor, adică gratuit la utilizare, fie din buzunarul studenților. Pe lângă asta, sistemul educațional n-are drept scop doar cultivarea de roboței care să muncească.
Creșterea economiei. Banii economisiți de indivizi pe educație vor putea fi redirecționați spre consum sau investiții. Atât consumul cât și investițiile cresc economia națională.
Atrage investiții străine directe. Accesul la o forță de muncă cu un nivel ridicat de educație este o prioritate din ce în ce mai mare pentru investitorii străini. Țările care excelează în materie de educație au mai multe șanse de a atrage investiții străine directe[7].
Datele arată că există o corelație între investițiile străine directe și numărul de studenți. Deobicei, cele două se concentrează în aceleași locuri. Experții de la Investment Monitor reiterează același lucru – importanța educației în calitate de magnet al investițiilor străine directe crește, devenind factorul principal, chiar și în unele industrii mai conservatoare[8].
Previne șomajul. Cerințele pieții față de forța de muncă sunt în continuă creștere. Acest fenomen este accelerat de către automatizarea cauzată de inteligență artificială. Într-o economie în care forța de muncă nu este calificată corespunzător, fie joburile existente nu sunt ocupate, fie joburile nu apar.
La rândul său, automatizarea poate duce la disponibilizarea în masă în anumite domenii. Deobicei, când un domeniu dispare, apare un alt domeniu în locul său. Domeniile noi au nevoie de o forță de muncă cu calificări diferite decât domeniile dispărute.
Anume un model gratuit de învățământ universitar poate spori calificarea și poate recalifica forța de muncă.
O mai bună sănătate mintală. În cazul unui sistem contra cost, împrumutarea este o cale de a finanța studiile. Povara datoriilor provoacă stări de neliniște, care duce la rezultate proaste în ceea ce privește sănătatea mintală.
În cazul sistemului gratuit nu există acești declanșatori de stres și anxietate. Astfel, învățământul gratuit nu afectează negativ sănătatea și promovează focusarea studenților pe studii, în loc de datorii.
Argumente contra.
Implică costuri adiționale. Bugetul național nu este turbinca lui Ivan, respectiv are limite și nu poate finanța toate serviciile de care ar avea nevoie societatea.
Atât PAS, cât și BECS, susțin creșterea plăcintei drept model de dezvoltare economică. Dacă investim îndeajuns în plăcintă, aceasta va crește, iar ulterior fiecăruia din noi îi va revine o felie mai mare decât în prezent.
Astfel, investiția într-un sistem gratuit este coerentă cu modelul de dezvoltare a principalelor grupuri politice din țară. Cu toate acestea, putem observa că ponderea din PIB a cheltuielilor pentru educație scade constant.[9]
Pe lângă faptul că sistemul de învățământ este neglijat de către decidenții politici, pandemia COVID-19, perturbarea lanțurilor de aprovizionare, războiul din Ucraina și inflația globală fac ca subsidii majore în sistemul de învățământ să fie improbabile.
Rate mai înalte de abandon. Ipoteza abandonului zice că dacă studentul nu plătește bani pentru contractul de studii, atunci n-are nimic de pierdut, lucru care ar duce la o rată mai mare de abandon, comparativ cu un sistem cu plată.
Datele nu sunt conclusive. În SUA, unde învățământul superior este cu plată, care în mod notoriu este scump, rata de abandon universitar este de 32.9%[10], rată care n-a fost afectată semnificativ de pandemie. În Danemarca, unde învățământul universitar este gratuit, rata prepandemică de abandon era de 25%. Pe timpul pandemiei, Danemarca a egalat rata SUA[11].
O simplă comparație a datelor nu ia în calcul alți factori specifici care influențează rata de abandon. Totuși, datele nu par să susțină această ipoteza.
Finanțează studenți mediocri. Dacă învățământul superior va fi gratuit, acesta va finanța și studiile studenților mediocri.
În timp ce este adevărat că notele de la liceu sunt un indicator relativ bun pentru performanța la universitate, cercetările arată că și alți factori precum situația financiară și clasa socială a părinților joacă un rol semnificativ[12]. Astfel, dacă vrem să maximizăm performanța, obstacolele precum situația financiară trebuiesc înlăturate din calea studentului. Modelul gratuit se descurcă de minune la acest capitol.
Am absolvit liceul șchiopătând, cu note abia peste limita de trecere. După patru ani de pauză de la învățătură, m-am înrolat la universitate. În ultimul an de studii, în al doilea semestru, am avut nota zece pe linie, la toate obiectele.
Experiența mea nu neapărat este reprezentativă. Totuși, ea întărește opinia mea că oamenii nu trebuie pedepsiți toată viața pentru că nu au făcut performanță pe timpul școlii.
Exemple din lumea largă.
Universitățile Publice din Norvegia oferă studii gratuite nu doar studenților norvegieni, ci și studenților internaționali. În Danemarca, pe lângă studiile universitare gratuite, studenții beneficiază și de o plată lunară care reprezintă echivalentul a $900[13]. Astfel, studenții se pot focusa doar pe învățătură, fără să fie nevoiți să muncească.
Am abandonat un program de master după un an de studii, în timp ce încercam să mă împart în două între universitate și job. De asta știu cât este de important să te poți focusa doar pe una.
Subvenționarea statului bunăstării danez se face din contul impozitării veniturilor, la care se aplică printre cele mai înalte rate din lume. Conform mantrei neoliberale, capitalul ar fi trebuit să fugă dintr-o asemenea țară, însă vedem că nu este tocmai așa.
Danezii consideră că este necesar ca învățământul superior să fie gratuit anume pentru a asigura un sistem meritocratic, în care banii nu joacă un rol[14].
Alte țări Europene care oferă studii gratuite sunt Suedia, Austria, Finlanda, Cehia și Spania. Germania percepe o taxă administrativă, care, în contextul veniturilor vest-europene, este simbolică.
Putem observa că în Europa e destul de frecvent ca statul să ofere studii universitare gratuite, cel puțin pentru cetățenii săi. Pretindem că vrem să atingem nivelul de dezvoltare al acestor țări. Acolo unde contează, cum ar fi învățământul universitar gratuit, nu urmăm exemplul lor.
În Moldova, puțin peste 10% din totalul locurilor de învățământ superior sunt locuri bugetare[15]. La rândul lor, aceste locuri bugetare sunt puse la dispoziție la pachet cu niște condiții punitive. Studenții bugetari care vor să își retragă actele de la universitate sunt obligați să restituie statului zeci de mii de lei, sume care adesea sunt de câteva ori mai mari decât contractul pentru studii și care sunt decise arbitrar de către instituția de învățământ[16]. În acest context, sistemul pare a fi departe de idealul de a cultiva potențialul uman, cultura națională și bunăstarea colectivă.
Încheiere.
Învățământul universitar gratuit este o prerechizită pentru meritocrație. Sistemul elimină piedicile financiare și permite studenților să se focuseze pe învățătură.
Învățământul superior gratuit egalează șansele și facilitează o concurență corectă între indivizi pe piața muncii.
Costurile adiționale suportate de stat pentru a pune la dispoziție serviciul gratuit reprezintă o investiție în ziua de mâine. Modelul gratuit are un potențial mare de a atrage investiții străine directe, de a preveni șomajul și de a maximiza atât bunăstarea comună cât și individuală.
Alte țări deja pun la dispoziție învățământ superior gratuit. Nu vom putea concura cu dânsele prin micșorarea protecțiilor oferite angajaților de către codul muncii[17] și prin micșorarea impozitului pe venit[18]. Acestea sporesc precaritatea, opusul rezultatelor unui sistem universitar gratuit.
Dacă vrem să ieșim din fundul Europei, e cazul să investim în noi înșine.
REFERINȚE:
[1] https://cpr.md/2019/07/05/dezbatere-publica-statul-impotriva-studentilor-bugetari/
[2] https://www.legis.md/cautare/getResults?doc_id=111918&lang=ro
[4] https://www.facebook.com/vasile.ernu/posts/pfbid014MdxgmwpKNEeJ9kicNzARESoE62wc1aFt6QxPGcdD16NX3PE86JaydhPDo3Cj8bl
[5] https://www.legis.md/cautare/getResults?doc_id=111918&lang=ro
[6] http://lex.justice.md/md/355156/
[7] https://www.investmentmonitor.ai/analysis/fdi-drivers-and-the-importance-of-education
[8] https://www.investmentmonitor.ai/analysis/fdi-drivers-and-the-importance-of-education
[9] https://tradingeconomics.com/moldova/public-spending-on-education-total-percent-of-gdp-wb-data.html
[10] https://educationdata.org/college-dropout-rates
[11] https://www.collegetuitioncompare.com/trends/denmark-college/graduation-rate/
[12] https://www.researchgate.net/publication/46466093_High_School_Grades_and_University_Performance_A_Case_Study#:~:text=A%20study%20conducted%20by%20Cyrenne,also%20play%20a%20significant%20role.
[13] https://www.mic.com/articles/110302/this-country-is-literally-paying-students-to-go-to-college
[14] https://www.investopedia.com/articles/personal-finance/080616/6-countries-virtually-free-college-tuition.asp
[15] https://diez.md/2021/07/14/doc-cate-locuri-bugetare-se-ofera-in-acest-an-pentru-studiile-universitare-de-licenta-si-masterat-in-moldova/
[16] https://faracoruptie.md/blog/2019/4/2/arbitrar-si-injust-statul-contra-studentilor-bugetari?fbclid=IwAR2xhjZIV9KxNZ3OimLIrhdyibpf0YWBq8Go59hvwHmlVPwioI_LXbmbkas
[17] https://monitorul.fisc.md/editorial/codul-muncii-extinderea-perioadei-de-proba-si-situatii-de-preavizare-a-angajatorului.html
[18] https://www.facebook.com/watch/live/?ref=watch_permalink&v=1240467522795097
Acest articol a fost realizat în cadrul proiectului ”Dosare Sociale: Solidaritate, Muncă şi Drepturi Sociale” în baza unui parteneriat dintre PLATZFORMA și Fundația Friedrich Ebert – Moldova.
Articolele publicate în cadrul acestui proiect nu exprimă neapărat punctul de vedere al fundației.
