Guvernul vrea să simplifice procedura de angajare a străinilor în Republica Moldova. Pentru asta, executivul a propus cîteva modificări la lege privind regimul străinilor. Prin această măsură Guvernul își propune să suplinească deficitul existent de forță de muncă în economia națională. După părerea mea proiectul nu este destul de ambițios – Republica Moldova are nevoie nu doar de muncitori pe termen scurt ci de cetățeni noi.
În acest text argumentez pentru o nouă abordare față de muncitorii străini – ei nu trebuie tratați ca vizitatori temporari ci ca potențiali cetățeni. Și trebuie să facem totul pentru a-i convinge să stea.
În ședința din 23 septembrie curent, Guvernul a adoptat un proiect de lege (1) propus de Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale. Acest proiect de lege, inițiat la inițiativa mediului de afaceri, avansează un șir de amendamente la Legea nr. 200/2010 privind regimul străinilor în Republica Moldova în scopul facilitării angajării muncitorilor străini calificați și necalificați în economia națională.
Guvernul vrea să simplifice procedurile de angajare a muncitorilor străini și propune cîteva modificări la legislația existentă dintre care cele mai importante noutăți ar fi:
– simplificarea procedurii prin care angajatorul dovedește posesia de spațiu locativ pentru muncitorii imigranți.
– eliminarea cerinței prin care angajatorii moldovenii care solicită permise de muncă pentru muncitori străini se obligă să le plătească cel puțin salariul mediu prognozat pe economie.
– introducerea prevederii potrivit căreia muncitorii străini pot prelungi permisele de ședere provizorie doar pentru 3 ani consecutiv.
– abrogarea prevederii care reglementează modalitatea de documentare a străinilor în scop de muncă în baza Listei ocupațiilor prioritare.
Justificarea generală a proiectului ține de acoperirea deficitului de forță de muncă din economia moldovenească, pe fundalul crizei combinate provocată de migrația forței de muncă dar și de colapsul demografic din ultimele 2 decenii.
Ideea în sine e clară – criza demografică (descreșterea dramatică a natalității) este reală și durează deja de mai mulți ani. În același fel este reală și clară și ”fuga” forței de muncă din țară. Ambele ”crize” sînt complexe iar pentru rezolvarea lor ar fi nevoie de un efort complex care s-ar întinde pe durata a mai mulți ani.
Rezolvă oare propunerile de politici ale Guvernului aceste crize?
Să vedem.
O să iau pe rînd prevederile proiectului.
1) Eliminarea restricției privind obligativitatea plătirii de către angajator a salariului mediu prognozat pe economie este una din inovațiile majore ale proiectului. Scopul ei explicit este să dea mînă liberă angajatorilor să angajeze muncitori cu orice fel de salarii (mai mari decît salariul minim pe economie, evident). În nota informativă Guvernul invocă faptul că menținerea restricției distorsionează piața muncii și chiar ar defavoriza forța de muncă autohtonă. Cum? Nu e prea clar… Mai degrabă eliminarea restricției deschide calea spre importul unor muncitori străini ”ieftini” în sectoare în care deficitul este cauzat nu doar de criza demografică ci inclusiv de salarii scăzute.
De exemplu, autorii proiectului citează rapoarte ale Biroului Național de Statistică (BNS) și Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) din care reiese că numărul de locuri de muncă vacante a crescut cel mai mult în segmentul de remunerare 3001-5000 lei (+15.2 puncte procentuale) în sectoare precum industria prelucrătoare, comerțul cu ridicata și amănuntul etc. Aceste sectoare nu pot fi considerate sofisticate tehnologic și, în condițiile în care, conform BNS rata șomajului este la unele grupe (15-24 ani) de 11 % (2) am toate temeiuile să cred că tinerii, de exemplu, nu merg să ocupe acele locuri de muncă exact din cauza remunerării joase. Cum pentru anul 2020 Guvernul a fixat un salariu minim în mărime de 2935 lei pe lună iar salariul mediu prognozat este de 7953 lei pe lună, e clar că, cele mai multe locuri vacante se înregistrează în cazul în care remunerarea e mult mai aproape de salariul minim pe economie (și minimul de existență) decît de salariul minim. Evident că muncitorii și muncitoarele nu se înghesuie (cu excepția cazurilor cînd nu au altă alegere) să se angajeze la aceste locuri de muncă care abia de acoperă necesitățile minime ale unei persoane și nu pot în nici un fel ajuta muncitorii și muncitoarele să își întrețină familiile.
Ce propune Guvernul? Majorarea salariului minim? Nu. Stimulente pentru angajatori să crească salariile? Nici asta. Guvernul propune ca…dacă angajatorii nu găsesc muncitori ieftini locali pe care să-i plătească cu salarii aproape de salariul minim pe economie, atunci aceștia au mînă liberă să aducă muncitori ieftini din altă parte.
Această măsură, pe lîngă faptul că își propune să dea liber la exploatarea unor muncitori străini veniți din țări și regiuni extrem de sărace, mai are și efectul de a înrăutăți pe termen lung condițiile muncitorilor/muncitoarelor din Moldova. Angajatorii, în loc să ridice salariile și să creeze condiții mai bune de muncă pentru angajații locali, pot acum ușor recurge la import de forță de muncă străină ieftină pentru a suplini deficitul.
În rezultat va fi proastă atît situația muncitorilor străini cît și a celor locali. Importul de muncitori străini pe salarii aproape de salariul minim va permite angajatorilor să păstreze politica salariilor joase.
Paradoxul e că Guvernul deja ajută și chiar subsidiază, în multe feluri, diverse industrii (unele din ele cu un nivel scăzut de sofisticare și transfer de cunoștințe). Prin scutirile de taxe (obținute prin crearea și multiplicare Zonelor Economice Libere în care companiile pot activa în regim preferențial), prin facilități fiscale (cum sînt prevederile privind impozitarea în sectorul IT), prin subsidii pentru crearea locurilor de muncă, prin instaurarea unor moratorii la controale – prin toate aceste măsuri Guvernul plătește direct sau indirect companiilor să creeze locuri de muncă. Ar trebui să plătească pentru locuri de muncă mai bine plătite. Subsidierea locurilor de muncă prost plătite e un bumerang care se întoarce ulterior tot împotriva Guvernului (prin cheltuielile suplimentare de cheltuieli medicale și de protecție socială).
2) Mai departe, deși înțeleg logica strict economică (și am în vedere aici o economie care vede omul doar ca forță brută de muncă) a prevederii precum că muncitorii străini pot sta doar cel mult trei ani, aceasta este xenofobă și degradantă. Și nu vizează decît interesul concret al companiilor, fără a avea în minte interesul nostru ca societate și nici interesul muncitorilor imigranți.
Pornesc de la faptul că argumentarea acestei modificări este problematică. Proiectul spune pe șleau că limitarea aceasta s-a făcut cu scopul de a exclude situațiile în care muncitorii imigranți temporari ar putea căpăta dreptul de a-și aduce și familia în Moldova și ar putea căpăta dreptul de a beneficia de protecție socială, educație și sănătate. Pentru a cita din limbajul proiectului de lege, limitarea are drept scop evitarea situației în care muncitorii temporari ar putea crea o situație de ”pericol de împovărare a sistemului social” (pagina 5).
Cred că abuziv că muncitorii imigranți să fie tratați și exploatați strict doar ca forță de muncă, nu și ca oameni care pot decide să rămînă ori să își aducă familiile dacă întrunesc niște criterii și dacă respectă regimul de ședere.
E nedemn și nu ne face deloc cinste să creăm un regim economico-politic în care muncitorii străinii să aibă dreptul de a munci în Moldova doar atît…cît să nu fie eligibili pentru plăți și politici sociale (la care evident vor contribui prin plățile și reținerile din salariu).
Referințele pe care le face proiectul – la experiența unor state precum Israel sau unele țări din UE – nu sînt de natură să ne liniștească. Din contra. Ele ar trebui să ne pună în gardă. Experiențele cetățenilor și cetățenelor din Moldova care lucrează în aceste țări ar trebui ascultate pentru a vedea cum funcționează un asemenea regim de muncă și trai pe viu.
De asemenea, experiențele acestor state – Israel, Germania (3), Italia, Belgia, Olanda – arată că, importul de forță de muncă temporară nu rezolvă eficient problema lipsei de forță de muncă. Impunerea unei limite de 3 ani va impune angajatorii să facă recrutare constantă, să investească în educația unor muncitori care vor trebui să se întoarcă înapoi în țările lor rapid – ceea ce e nerentabil economic. Pe de altă parte, restricționarea posibilității, pentru muncitorii străini, să facă eforturi de a se acomoda, de a învăța limba, de a încerca să rămînă îi va condamna la o stare de marginalitate permanentă și nu va contribui deloc la integrarea lor. Riscăm să construim în sînul societății moldovenești grupuri sociale care sînt excluse din start. Istoria acestor țări arată că muncitorii străini tind să rămînă în societățile adoptive. În loc să tratăm asta ca problemă, o putem aborda ca o oportunitate.
Voi explica pe exemplul statului Israel. Acesta a început să importe forță ieftină de muncă la sfîrșitul anilor 80, pentru a suplini deficitul de forță de muncă locală dar și pentru a-i înlocui pe muncitorii palestinieni care ocupau diverse nișe ale economiei (construcții, agricultură, munca de îngrijire). Cu timpul și Republica Moldova a încheiat acorduri prin care cetățenii moldoveni puteau presta diverse munci în Israel. La moment, conform datelor Kav LavOved, o organizație ce protejează drepturile muncitorilor străini în Israel, aproximativ 10 % din muncitoarele care prestează munca de îngrijire (metapelet) în Israel sînt originare din Moldova (4). Statul Israel nu favorizează naturalizarea muncitorilor temporari. Din contra, acesta descurajează orice forme de relații intime între muncitorii temporari, practică măsuri intruzive în viața personală (de exemplu pentru a verifica dacă căsătoriile încheiate între muncitori și cetățeni israelieni nu sînt fictive etc).
Această politică dură și restrictivă față de imigranții temporari, care pare să inspire eforturile Guvernului moldovean, nu pare să aibă vreun efect asupra imigrației ilegale în Israel. Conform unor estimări ale FIDH și EuroMed, două rețele de organizații care monitorizează situația drepturilor omului în zona mediteraneană, din cei peste 300 mii de muncitori și muncitoare care muncesc în Israel, peste 65 % (adică 200 mii) stau ilegal (5). Marea majoritate aleg să rămînă după ce le expiră vizele de muncă intrînd într-o zonă gri de vulnerabilitate sporită (fiind ilegali și sub pericolul permanent de a fi deportați aceștia devin o sursă ușoară de exploatare pentru diverși angajatori care profită de situația lor). Muncitorii ilegali alimentează o bună parte a economiei israeliene dar și diverse discursuri anti-imigranți.
Situația e similară și în alte țări din UE – unde excluderea politică și socială practicată de imigranți a creat ulterior rasism și discriminare, a forțat în ilegalitate sau semilegalitate sute de mii de oameni în Franța, Germania, Spania și alte țări.
Are nevoie Moldova să bată un drum pe care au mers deja alții și care, așa cum arată experiența altora, nu face decît să crească economia ilegală și să sporească numărul celor exploatați?
Evident că nu.
Cunoscînd situația precară cu drepturile angajaților moldoveni în diverse sectoare – de-a lungul timpului au apărut numeroase dovezi că drepturile muncitorilor în Moldova sînt de cele mai multe ori pe hîrtie și sînt ignorate la greu – în industria textilă de exemplu – nu am motive să cred că situația va fi diferită în cazul muncitorilor străini temporari. Mai ales că, în unele ramuri ale economiei există deja toate premisele pentru încălcarea drepturilor muncii și adăugarea unor muncitori străini în această ecuație nu ar schimba prea mult situația sprea bine – a se vedea de exemplu Legea Zilierilor în agricultură, o lege care efectiv a scos din Codul Muncii (și din garanțiile ce decurg din contractele de muncă) cîteva sute de mii de oameni. Faptul că autoritățile moldovenești nu au ratificat, bunăoară, Convenția Nr. 143 cu privire la Muncitorii Migranți a Organizației Internaționale a Muncii (6), care protejează muncitorii migranți de trafic de ființe umane și le oferă garanții de protecție socială, mă face să am îndoieli și mai mari în privința faptului că drepturile muncitorilor străini ar fi protejate în Moldova în noile condiții.
3) În actuala redacție a Legii privind regimul străinilor în Republica Moldova regimul de primire a muncitorilor străini temporari este ajustat la Lista ocupațiilor prioritare. Aceasta este aprobată de Guvern și reflectă nevoile de muncitori în baza cîtorva parametri: ocupațiile la care numărul locurilor de muncă vacante înregistrate la Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă depășește 100 de unități, iar solicitarea de suplinire nu poate fi satisfăcută în termen de o lună, ocupațiile pentru care raportul dintre numărul locurilor de muncă vacante înregistrate și numărul șomerilor înregistrați la aceste ocupații să fie de cel puțin 2/1 și ocupațiile care sînt recunoscute drept prioritare de către autoritățile publice centrale de specialitate și autoritățile publice locale în domeniile de competență (7). Această listă aduna mai mulți indicatori și estima nevoile oficiale ale economiei, conectînd, cel puțin în teorie, pe de o parte realitatea economică curentă și pe de altă parte o viziune despre dezvoltarea economiei și despre domeniile prioritare. Exact din acest motiv în lista ocupațiilor prioritare sînt menționați medicii (funcții vacante reale) cît și mai multe categorii de specialiști din zona IT (viziunea de dezvoltare a economiei).
În varianta propusă de Guvern importul forței de muncă străine nu mai este legată de aceste ocupații prioritare. Guvernul lasă la dispoziția companiilor să decidă ce fel de muncitori și de cîți au nevoie, fără a verifica mai întîi dacă deficitul muncitorilor din acel domeniu se datorează unor factori obiectivi (lipsa cadrelor sau migrația forței de muncă locale) ori practici precum menținerea salariilor joase, abuzuri ale drepturilor muncii, încălcarea regimului de muncă, întîrzierea plății salariilor și alte circumstanțe similare care fac ca un loc de muncă să fie mai puțin atractiv.
Această măsură chiar mi se pare stranie. Pe lîngă multele probleme economice ce le cauzează (companiile de construcții, de exemplu, pot decide să aducă muncitori din afară atît pentru a realiza obiecte de infrastructură dar și pentru a face pe muncitorii locali din acest sector mai docili și mai puțin pretențioși în termen de salarii), Guvernul rămîne cu problema deficitului de cadre (mai ales cele extrem de necesare precum medicii, inginerii) nerezolvată.
Ca să fac un scurt rezumat – prevederile adoptate de Guvern mi se par deopotrivă ineficiente (în sensul efectului pe care și-l propun). Acestea nu doar că nu rezolvă durabil nici una din problemele ce se fac vinovate de deficitul forței de muncă în economia națională (migrația, salariile mici și criza demografică) ci chiar le agravează.
De asemenea proiectul Guvernului ridică și probleme de ordin moral.
Pe partea morală, proiectul își propune să dea mînă liberă exploatării forței de muncă ieftine din străinătate fără prea multe obligații pentru statul moldovenesc. Din aceste motive proiectul e unul discriminatoriu pentru muncitorii/-oarele ce s-ar încumeta să vină în Moldova. Prin această politică statul moldovenesc vrea să dea mînă liberă angajatorilor să facă ceea ce fac alte companii și angajatori din alte țări cu muncitorii/-oarele din Moldova: să exploateze.
E condamnabil că, în loc să participe la un efort internațional de protejare a muncitorilor străini la nivel global, guvernul Moldovei promovează și susține politici prin care exploatarea este continuată și amplificată. E trist că, în loc să se angajeze într-o inițiativă de sporire a drepturilor muncitorilor migranți (și ca țară în care fiecare al treilea om muncește în afară, de cele mai multe ori ilegal), Moldova alege să participe în cursa de devalorizare a drepturilor muncii pentru proprii cetățeni, iar acum vrea să coboare și mai jos, devalorizînd drepturile muncii și pentru muncitorii străini.
În loc să susțină muncitorii subplătiți din toată lumea (că cam asta sînt majoritatea muncitorilor moldoveni în afară) autoritățile propun să înmulțească numărul lor.
Pe partea de eficiență principala pretenție față de acest proiect de lege este că, pentru a folosi o metaforă, cînd nu are un picior Guvernul preferă să își deseneze unul decît să folosească proteză.
Evident că economia națională, așa mică și subdezvoltată cum e, resimte un acut deficit de forță de muncă în majoritatea sectoarelor economiei naționale. Aceasta se datorează și migrației forței de muncă, alungată din Moldova de salariile mici (pe care Guvernul le păstrează mici pentru a atrage…investiții…iar cînd investițiile vin nu mai are cine munci) dar se datorează unei probleme imense pe care proiectul adoptat de Guvern vrea sa o fenteze: colapsul demografic, adică scăderea dramatică a populației țării (de la 1/4 la 1/3 în funcție de estimări).
Termenii și implicațiile colapsului demografic depășesc cu mult abordarea economică simplistă propusă de Guvern – sistemul de pensii, cel de sănătate, sistemul educațional, societatea, economie – toate resimt impactul acestuia.
Intervențiile Guvernului trebuie să aibă asta în minte (nu doar pretențiile și capriciile schimbătoare ale mediului de afaceri).
Pentru a menține, de exemplu, sustenabilitatea sistemului de pensii e nevoie de mai multă populație activă. Care nu se găsește în Moldova. Dar de mai multă populație activă are nevoie și sistemul de sănătate (medici, asistenți), cel al educației, cel agricol etc.
Gravitatea problemei impune soluții complexe și ambițioase.
Unica soluție bună pe termen lung mi se pare adoptarea unor politici ce ar favoriza migrația unor grupuri de muncitori străini, însoțiți de familiile lor sau singuri, și cu ulterioara naturalizare a acestora. Există suficiente exemple de state care fac asta – și Moldova o face prin legea privind cetățenia prin investiții dar doar pentru un grup restrîns de oameni.
Republica nu are însă nevoie doar de milionari ce ar folosi pașaportul pentru a călători în UE (cum zic spoturile de promovare ale acestei legi) ci de cetățeni care ar fi gata să se stabilească aici, să contribuie la edificarea unei societăți mai mari și mai bune.
Există deja modele ce pot fi parțial împrumutate. Canada, SUA, Suedia și altele. De asemenea, se poate inova (nu e scris nicăieri că ar trebui doar să copiem exemplele altora și să imităm și să nu încercăm să creem și noi practici bune de preluat). De exemplu, întrucît cele trei țări menționate mai sus sînt bogate iar numărul de doritori de a imigra e mare, ele fac trieri și diverse selecții discriminatorii (specialiști calificați etc). Moldova poate implementa un mecanism de imigrație și naturalizare ce nu ar prezenta decît bariere minime și nu ar face triere între imigranți ”de mîna întîi” (cei educați) și imigranți de mîna a doua (ceilalți). În societatea noastră și în economia noastră este loc pentru toti.
Soluția asta, extrem de simplă în aparență, necesită un efort imens de adaptare a cadrului legal, politic, cultural și economic, de regîndire profundă a modului în care ne construim ca societate. (Va trebui, de exemplu, în loc să căutăm rădăcini etnice și trecuturi inventate ce ne despart să construim un prezent în jurul lucrurilor ce ne adună.)
Guvernul are, în acest proces, rolul de a fi lider și de a deschide drumuri, de a crea condiții favorabile de adaptare și acomodare, de a aproba politici ce ar minimiza riscul de xenofobie, de a sprijini diverse inițiative ale noilor grupuri pentru a deschide afaceri noi, organizații civice noi, de a le asigura dreptul la identitate culturală etc.
Nu sînt deloc de ajutor în această situație abordările care se uită la problemă doar din unghi economic. Moldova, înainte de a fi o piață de muncă, este și o societate și e responsabilitatea Guvernului să facă eforturi pentru a crește acestă societate, nu să o trateze doar ca o piață de muncă. Nu ajută nici pasarea responsabilității de la o guvernare la alta iar între timp autoritățile să se angajeze în eforturi de proliferare a xenofobiei și a fricii față de străini (cum a fost de exemplu istoria cu cei 30 mii de sirieni).
Poveștile astea false, amplificate de miile de voci din TV, ziare și social media, probabil cîștigă alegeri. Dar ele au ca efect pierderea unei societăți.
REFERINȚE:
1. https://gov.md/sites/default/files/document/attachments/subiect13_31.pdf
2. Forța de muncă în Republica Moldova: ocuparea și șomajul în anul 2019. https://statistica.gov.md/newsview.php?l=ro&idc=168&id=6617
3. https://www.kavlaoved.org.il/en/areasofactivity/caregivers/
4. Pentru o istorie concisă a istoriei muncitorilor turci în Germania vezi Turkish guest workers transformed German society. https://www.dw.com/en/turkish-guest-workers-transformed-german-society/a-15489210
5. https://www.fidh.org/IMG/pdf/il1806a.pdf
6. C143 – Migrant Workers (Supplementary Provisions) Convention, 1975 (No. 143).
https://www.ilo.org/dyn/normlex/en/f?p=NORMLEXPUB:12100:0::NO::P12100_ILO_CODE:C143
7. https://gov.md/sites/default/files/document/attachments/intr12_135.pdf
O variantă a articolului a apărut pe AGORA.MD.
Sursă imagine de fundal: Moldova.org
