Steve Rushton
„Nu mi-e frică de Ebola. Rămân loială muncii mele de a salva oameni”, a explicat pentru UNICEF Isata Kabia, asistenta medicală comunitară care a lucrat la Panlap Community Care Center (CCC) din Sierra Leone, despre riscul la care s-a expus pentru a înfrunta epidemia Ebola în 2015. The Guardian a publicat interviurile UNICEF cu asistenți medicali și alți lucrători de la Panlap CCC.
John Bangura a lucrat în departamentul securitate, unde monitoriza pacienții și le lua zilnic temperatura la sosire în Centru. „Pacienții, cu care ne cunoaștem, urmează tratamentul și nu ne deranjează. Trăim pe lângă această comunitate, deci nu există relații de frică, așa că ei vin.”
Acești lucrători din domeniul sănătății și-au riscat viața pentru a lupta cu Ebola, la fel ca toți lucrătorii esențiali la nivel mondial care se confruntă cu pandemia Covid-19 de astăzi. Înțelepciunea lucrătorului Panlap este imortalizată în publicații ulterioare ale Organizației Mondiale a Sănătății, în publicații academice evaluate colegial și în reviste medicale. Aceasta indică că răspunsurile comunității locale au fost esențiale pentru eradicarea Ebola din Africa de Vest în 2016.
Deși Ebola și Covid-19 sunt distincte – prima fiind mai mortală, iar a doua mai contagioasă – răspunsurile descentralizate la Ebola sunt extrem de relevante în prezent. Niciuna dintre comunitățile care au răspuns epidemiei Ebola nu s-a definit drept municipalistă, totuși acestea s-au implicat în mod colectiv, iar intervenția și mobilizarea socială au fost esențiale. Acestea sunt, de asemenea, fire centrale în mișcarea municipalistă din întreaga lume.
Un oficial din domeniul sănătății din Liberia a spus expres, citat într-un studiu despre modul în care reacțiile față de Ebola au reconstruit efectiv coeziunea comunității în Liberia ruptă de război, că „fiecare dezastru începe în comunitate și se termină în comunitate”.
Centre de îngrijire comunitară
Primele cazuri de focar de Ebola din Africa de Vest au fost observate în estul Sierra Leone în mai 2014. Primul răspuns medical a constat în a reprofila patru spitale mari până în octombrie 2014. Oamenii s-au temut și au evitat spitalizarea celor dragi acolo, deoarece acestea erau asociate cu moartea, în special după un focar mare la spitalul Kenema din estul Sierra Leone.
Virusul s-a concentrat în spitalele majore, ucigând mulți pacienți și personal medical. Aceste locuri erau îndepărtate de pacienți și nu dispuneau de numărul necesar de paturi când pacienții în sfârșit au început să ajungă. O altă problemă consta în faptul că populația nu avea încredere în autoritățile naționale sau în intervențiile externe, din cauza rolului jucat de acestea în colonialism, conflict și în capitalismul global, care a reprezentat un detriment în calea dezvoltării acestor țări.
Din noiembrie 2014, municipalitățile au început singure să îngrijească pacienții. Centrele de îngrijire comunitară (CCC) au fost înființate în Sierra Leone, Guineea și Liberia. Șefii locali au alocat loturi de pământ, unde localnicii au ridicat corturi și colibe sau au convertit școlile închise anterior din cauza epidemiei Ebola. Asistenții locali, bucătarii, curățătorii și alt personal au fost angajați de guvernul național, de agenții internaționale și de organizații de caritate. Personalul a fost instruit pentru măsuri de prevenire și îngrijire a bolnavilor de Ebola, alții au lucrat pentru a cultiva legătura comunitară, dezvoltând cunoștințe și reziliență. Regiunile unde erau setate CCC-urile au fost de trei ori mai eficiente în detectarea prematură a virusului Ebola, facilitând carantina și tratamentul.
CCC implica faptul că pacienții cu Ebola puteau fi îngrijiți și plasați în carantină. Familiile puteau fi aproape de cei dragi, de exemplu, furnizând alimente de la o distanță sigură, prin intermediul unei zone sigure de colectare. Astfel, răspândirea virusului a încetat.
Sprijinind răspunsurile conduse de colectivele locale, comunitatea internațională în cele din urmă a oferit asistență. S-au accelerat procedurile de testare și au fost aplicate alte măsuri, precum și autorizarea unui vaccin. De asemenea, au fost înregistrate progrese în domeniul îngrijirii pacientului.
Descentralizarea și decolonizarea
Focarele Ebola din 2014 s-au răspândit în special în regiunile de frontieră din Guinea, Liberia și Sierra Leone, fiecare țară fiind deosebit de vulnerabilă. Toate aceste țări au fost devastate anterior de războaiele civile recente, cauzate, în Sierra Leone și Liberia, de ostilitățile etnice ce-și au rădăcinile în imperialism, încă de pe timpul sclaviei. Sierra Leone fusese colonizată de Marea Britanie, Guineea de Franța, iar SUA a colonizat efectiv Liberia. Extractivismul corporatist continuă și astăzi, fiind scoase cauciuc, aur, diamant și zăcăminte de fier.
Aceste țări sunt printre ultimele în clasamentele de dezvoltare umană, în special din cauza lipsei de asistență medicală. Acest fapt a permis ca Ebola să ia amploare. În contrast, țările din apropiere precum Senegal, Nigeria, Mali și Coasta de Fildeș fie au oprit apariția focarelor, fie au împiedicat transmiterea virusului. În acest sens, factorii decisivi au fost sistemele de asistență medicală mai puternice, mobilizarea comunităților, campaniile de educație, urmărirea contagierii, testarea și carantinizarea victimelor și reutilizarea metodelor antipoliomielită.
Muzicienii și activiștii au colaborat transfrontalier împotriva Ebola, una din colaborări producând piesa „Africa Stop Ebola”. La această piesă a colaborat și artistul senegalez de Hip Hop Didier Awadi, care a fost implicat în mișcarea descentralizată pro-democrație Y’en A Marre. În cazul Covid-19, Y’en A Marre și-a folosit platforma pentru a depune presiune asupra guvernului de a institui măsuri de distanțare fizică și a răspândit mesaje de siguranță publică.
Pandemia Covid-19 de astăzi s-a răspândit din Wuhan, China, pe autostrăzile globalizării, pe navele de croazieră și legăturile comerciale cu Asia de Est, Iran, Europa și în special SUA. Acum pandemia atinge și Sudul global. Există îngrijorări în legătură cu impactul pandemiei asupra țărilor care nu au resurse de asistență medicală și infrastructură din cauza secolelor de sărăcire prin imperialismul capitalist. De exemplu, Mali are 56 de ventilatoare la o populație de 19 milioane.
Pandemia cere un puternic răspuns global pentru justiție socială și de schimbare a sistemului în întregime. De asemenea, ne oferă o șansă de a însuși lecțiile țărilor africane referitoare la soluțiile de nivel local care răstoarnă concepțiile rasiste și patriarhale greșite care pretind că soluțiile pot proveni doar de la bărbați albi bogați.
Esther Mokuwa și colab., în African Arguments, aprilie 2020, subliniază cum centrele de îngrijire comunitară și îngrijirea locală pot fi esențiale pentru combaterea Covid-19. Ei subliniază faptul că, în ciuda lipsei infrastructurii medicale, combaterea pandemiilor necesită „măsuri de sănătate publică de modă veche”. Ei accentuează că Sierra Leone oferă lecții imediate unor țări precum Marea Britanie despre urmărirea eficientă a contagierii. Combaterea Covid-19 implică și atenuarea altor crize de sănătate și găsirea unui echilibru socio-economic al impactului măsurilor.
Combaterea condusă de comunitate
Antropologul Paul Richards – autorul cărții Ebola: Cum știința populară a facilitat stoparea unei epidemii (Ebola: How a People’s Science Helped End an Epidemic) – a explicat pe blogul London School of Economics (LSE) modul în care rolul liderilor locali în combaterea Ebola este adesea trecut cu vederea. Liderii locali au putut să energizeze comunitățile locale pentru a lua măsuri, ceea ce nu le-a reușit politicienilor naționali și agențiilor internaționale. Șefii locali au jucat un rol important pledând pentru înmormântări respectuoase în siguranță: Ebola lasă morții extrem de contagioși, în timp ce multe ritualuri funerare presupun spălarea cadavrelor. Aceasta a însemnat un compromis necesar pentru a înmormânta în siguranță, dar suficient de respectuos încât familiile să nu continue practicile tradiționale în secret. De asemenea, oamenii au trebuit să fie convinși să pună capăt unor practici tradiționale, cum ar fi consumul de carne de vînat, un alt factor de risc de Ebola. Cercetătorii au remarcat că comunitățile care au avut cea mai mare încredere în liderii lor au fost cele mai receptive, în timp ce liderii deconectați de comunități au fost ignorați.
Comunitățile locale și-au proiectat propria carantină. Paul Richards explică cum oamenii au înțeles că e nevoie de izolare în diferite locuri a persoanelor bolnave (în CCC) și a persoanelor vulnerabile, în cadrul carantinei organizate de comunitate împotriva Ebola.
Pe lângă aceasta, voluntarii au format un pilon-cheie în răspunsul oferit de comunitate. Aceștia au desfășurat activități auto-organizate de urmărire a contagierilor, acționând în calitate de primi respondenți care au umplut golul lăsat de sistemul medical subfinanțat și copleșit de noul focar Ebola. Un program de consorțiu pentru acțiuni de mobilizare socială din Sierra Leone a instruit și a sprijinit aproximativ 2500 de mobilizatori comunitari. Rolul lor a ajutat comunitățile să coordoneze planurile locale specifice nu numai pentru a opri transmiterea Ebola, ci și pentru a aborda alte probleme importante, de la foamete până la creșterea numărului de sarcini la adolescente.
Isata Kabia, prima femeie parlamentară din Sierra Leone din districtul PortLoko (provincia de nord), mai târziu ministră guvernamentală, a organizat un răspuns critic direcționat de jos în sus. În 2012, în calitate de parlamentară, ea a fost implicată în crearea unui parlament cetățenesc care să asculte oameni la nivel național. Cu donații și cu bani proprii, ea a pus la dispoziție telefoane mobile pentru a conecta persoanele implicate în parlamentul cetățenesc pentru a distribui informații despre Ebola din zone îndepărtate, chiar de la începutul focarului. Limba în care s-a discutat despre Ebola a permis, de asemenea, transmiterea cunoștințelor. Mai exact, Ebola în Mende, o limbă a Sierra Leone, se traduce ca „bondawote”, ceea ce însemnă „în jurul familiei”.
Cum facem față Covid-19
Rolul crucial jucat de comunități în lupta cu Ebola arată felul în care municipalismul ar trebui să fie o parte puternică a răspunsului la pandemia Covid-19. Se știe mult mai puțin despre acest coronavirus decât despre Ebola, în timp ce COVID-19 se răspândește în întreaga lume. Totuși, înțelegerea științifică sugerează că va trebui să facem față acestei pandemii luni sau chiar ani. Acest lucru înseamnă că oamenii trebuie incluși în procesul decizional de combatere, căci dacă elitele politice ignoră nevoile comunităților, comunitățile vor ignora sfaturile politicienilor. De asemenea, este nevoie de un grad sporit de flexibilitate pentru regândirea politicilor atunci când acestea nu funcționează și când aflăm mai multe despre virus și impactul acestuia. Nu există o soluție universală pentru Covid-19.
Deoarece municipalitățile diferă în funcție de context social și politic, iar ratele de infecție a virusului Covid-19 diferă mult în diferite locuri, există multe lecții care pot fi învățate din lupta cu Ebola. Răspunsurile trebuie să fie inclusive pentru a proteja toată lumea, ceea ce este cel mai bine făcut când toată lumea e implicată în procesul de creare a soluțiilor. Parafrazându-l pe Paul Richards, succesul vine atunci când familiile gândesc ca epidemiologii, iar epidemiologii gândesc ca familiile. Cu ușurință putem extinde această idee către municipalitățile care trebuie să gândească ca niște epidemiologi, în timp ce epidemiologii trebuie să gândească ca niște municipalități.
Din cauza politicilor naționale, oamenii din locuri diferite suferă în mod diferit. Din Namibia până în Noua Zeelandă, intervențiile timpurii funcționează și salvează vieți, în contrast cu politicile unor țări precum SUA și Brazilia, unde populiștii provoacă creșterea exponențială de decese. La nivel mondial, trebuie să conștientizăm că virusul se răspândește în comunități, deci comunitățile ar trebui să fie în fruntea eradicării acestui virus.
Traducere pentru Platzforma de Cristian Velixar
Articolul original și sursa imaginii: https://minim-municipalism.org/magazine/the-world-should-learn-community-based-lessons-from-the-2014-16-ebola-crisis
