Sofia Nădejde – o figură aparte a feminismului românesc

Am încercat să trasăm liniile unei imagini a feminismului românesc de secol al XIX-lea, pentru a putea să o plasăm pe Sofia Nădejde în acest context. Vom începe prin a face câteva considerații legate de biografia acestei excepționale figuri a feminismului românesc.

Așa cum afirmam anterior, cu toate că a fost o figură destul de vocală în peisajul cultural și politic al epocii în care a trăit, despre Sofia Nădejde s-a scris destul de puțin. În primul rând, i-au fost apreciate prea puțin calitățile literare, iar articolele politice și feministe i-au fost puse în valoare după anii 2000, atunci când se vorbea despre feminismul românesc. Chiar dacă avea idei și convingeri socialiste și marxiste, odată cu trecerea la comunism, ea nu a fost recuperată ca autoare demnă de luat în seamă nici de cei care, poate, împărtășeau aceleași idei. Bineînțeles, aici ar urma o discuție despre canonul cultural și cum se promovează autorii și autoarele, importanța operei lor, dar și puterea pe care o au în formarea discursurilor oficiale. Majoritatea sau chiar toți sunt bărbați-autori, chiar și în secolul al XXI-lea.

Sofia Nădejde este numele de căsătorie al Sofiei Băncilă, născută la Botoșani, pe 14 septembrie 1856. Provine dintr-o familie de răzeși, Profira și Vasile Băncilă, care aveau proprietatea lor, o casă și ceva pământ, cu toate că nu erau bogați. Despre biografia Sofiei Nădejde s-a scris destul de puțin, iar informațiile pe care le avem despre viața ei sunt datorate eforturilor lui Victor Vișinescu de a le sistematiza. Acest biograf îi face un portret cronologic în care prezintă detaliat fiecare etapă din viața autoarei, începând cu situația economică și socială a fiecărei familii – Băncilă și Nădejde –, dar și cea școlară (notele celor doi soți la materiile importante ale vremii), până la aspectele politice ale vremii și poziția pe care ei o aveau față de probleme sociale.

Așadar, aflăm că Sofia Nădejde a avut șansa să meargă la un pension pentru că tatăl ei, cu toate că nu dispunea de resurse financiare pentru a-i plăti școlarizarea, a vrut ca ea să aibă parte de educație. Cel care a sprijinit-o financiar pentru studii a fost unchiul ei, preotul Ioan Băncilă, iar Sofia Nădejde a studiat la Pensionul Glowanska, din Botoșani. L-a cunoscut pe cel care avea să-i devină soț, Ioan Nădejde (1859-1928), care urma cursurile Liceului Laurian din Botoșani. Cei doi își trimiteau scrisori, în limba italiană, în care vorbeau despre nedreptățile din sistemul politic românesc, dar și despre lecturile, ideile lor sau idealurile pe care le aveau și care aveau să le unească destinele sentimentale și intelectuale. În anul 1874 se căsătoresc, curând, în 1876, se naște prima lor fetiță, Sofia (Sonia), iar în 1878 a doua, Victoria. După aceste experiențe, în 1879, Sofia Nădejde debutează în revista Femeea română, publicație feministă condusă de Maria Flechtenmacher. Recomandă această revistă chiar în articolul Către femei, publicat în Contemporanul, în care ea începe să scrie o serie de articole despre societatea din acea vreme: „Din pricina unor asemenea observări zilnice am început să privim mai serios poziția noastră, educația, menirea, rolul nostru în societate; am început să fim curioase să cunoaștem poziția femeilor din alte țări, cum lucrează ele pentru a-și ameliora starea. Cam în acest timp apare și jurnalul Femeia Română, care răspândește destul de mult ideea despre deșteptarea femeii“. Tot în 1879 se înființează publicația Basarabia, care promovează ideile socialiste, iar în anul 1880 ieșenii socialiști pun bazele unei tipografii. În timpul acestor ani, se formează o dinamică a ideilor de stânga, însă în 1881, după cum menționează Victor Vișinescu, are loc procesul, intentat de o comisie a Universității din Iași, împotriva fraților Ioan și Gheorghe Nădejde, acuzați de: „propagarea ateismului, explicarea mizeriei prin inegalitate de rang social, definirea proprietății ca furt, considerarea familiei burgheze drept o «prostituțiune», nesocotirea autorității paterne, propagarea socialismului în mediul școlar, participarea la întruniri muncitorești“ (1) . Totodată critica la adresa societății și, implicit, a burgheziei era considerată o ofensă, așadar trebuia pedepsită. Acest lucru se întâmplă, iar Ioan Nădejde este găsit vinovat și este dat afară de la colegiul la care preda, iar Gheorghe este suspendat din funcție. Însă lupta lor nu se oprește aici, ci își găsește răspunsul în broșura Socialismul înaintea justiției, în care cei doi frați împărtășesc lumii că acea condamnare era cauzată de direcția lor socialistă. În același an, pe 1 iulie, apare revista Contemporanul, în care Sofia Nădejde publică primul ei articol, Către femei, în care revendică drepturile și libertățile femeilor.

În 1882, se naște primul băiat din familia Nădejde care primește numele Ioan (numit și Iancușor) – al patrulea copil, pentru că soții Nădejde au mai avut o altă fetiță, Vera, care murise la vârsta de doi ani. Nu se știe foarte bine cauza morții, însă este interesant articolul Unirea face puterea, în care Sofia Nădejde vorbește despre importanța de a avea un sistem de sănătate eficient. Ea spune: „De ce nu avem și noi 50.000 de lei și am fi siguri că pe copiii noștri anghina nu ni i-ar înăduși. Dar oare dacă nu-i avem fiecare în parte, guvernele găsesc milioane pentru fel de fel de lucruri ca: ghiulele, tunuri, manevre, decorații, încurajări pentru industria națională cu milioane etc… nu putem noi punînd puțină osteneală să întruchipăm nenorocita sumă de 50.000 lei? Dacă mai marii zilei au un boț de aur în loc de inimă, să le arătăm noi că nu ne-am dat sufletul banului, că sîntem în stare să sacrificăm orice pentru a îndeplini un lucru folositor nouă și altora“. Cu toate că medicina a evoluat, s-au găsit tratamente, sistemul de stat medical e la fel de precar și în prezent. Bineînțeles, se poate vedea o creștere a clinicilor și spitalelor private, un privilegiu pe care nu toți îl pot avea; cei care nu dispun de resurse financiare nu au șanse să meargă acolo. Sofia Nădejde, prin acest articol, face apel la îmbunătățirea sistemului public de sănătate și la investiții în sănătate.

În 1885, Sofia Nădejde începe colaborarea și cu ziarul Drepturile omului, prin articolul Femeea și socialismul (2) , iar tot în același an naște o altă fetiță, Elena, care devine medic. Aceasta a lucrat ca asistentă la Facultatea de medicină din Iași. Despre dreptul la muncă al femeii, dar și despre drepturile femeii la educație, Sofia Nădejde începe să scrie într-o serie de articole, în revista Contemporanul, pe care le numește Supunerea Femeilor, în care demonstrează că societatea ar avea de câștigat dacă femeile ar avea același drepturi ca bărbații. Este împotriva faptului că femeia trebuie să se supună bărbatului și susține: „Puțini vor fi pentru libertatea femeii cîtă vreme vor putea zice că ea nu se plînge. Prin aceasta, bărbatul păstrează mai mult timp un privilegiu nedrept“. Așadar, Sofia Nădejde consideră că bărbații sunt privilegiați în societate față de femei, iar acestea ar trebui să conștientizeze puterea pe care o au bărbații în a-și păstra acest privilegiu. Ea mai spună în finalul unui articol din seria Supunerea Femeilor: „O femeie care ia parte la o mișcare pe care bărbatul său nu o încuviințează, se face numai martiră fără a putea să fie apostol, căci bărbatul poate să pună capăt apostolatului. Nu se poate aștepta ca femeile să se sacrifice emancipării până ce bărbații, în număr îndestulător, nu se vor uni cu această mișcare“. Ca o experiență personală, și ultima ei fiică, Amelia, născută în 1892, ajunge profesoară de limba engleză la Școala Comercială de Fete.

Cum se observă din biografia Sofiei Nădejde, fiicele ei au acces la educație. Bineînțeles, penultimul copil, Horia, născut în 1888, ajunge inginer cu studii la Birmingham. De aceea, pentru scriitoare, educația e o temă recurentă în articolele sale pentru că îmbină politicul cu personalul, lucruri care sunt importante în dezvoltarea socială a unei persoane. Cu toate acestea, observăm de-a lungul articolelor că, atunci când face comparație cu alte popoare, să zicem, indigene, punctează superioritatea civilizației europene. Astfel, Sofia Nădejde postulează superioritatea educației științifice specifice spațiului occidental prin opoziție cu educația primită de membrii popoarelor indigene, care, firește, trăiesc în societăți organizate diferit. Din perspectiva feminismului intersecțional, ar putea fi acuzată de derive rasiste întrucât preia discursul colonial care plasează popoarele indigene pe o treaptă inferioară. Deși, culmea, se declară vehement împotriva sclaviei pe care o denunță categoric, preia această idee a „civilizării sălbaticului“. Este destul de problematic acest lucru, pentru că educația nu înseamnă doar ceva formal, organizat din cărți scrise de savanți, dar poate să însemne și cultură populară, oralitate și raportări felurite la viață.

Militarea pentru educație a Sofiei Nădejde îi permite să pună niște semne de întrebare și să plaseze sub privirile cititoarelor un evantai de posibilități, cu toate că argumentele ei par, mai degrabă, liberale decât socialiste la începutul intervenției ei în presa epocii. Ionela Băluță, în volumul Du foyer au forum, susține că în acele timpuri, prin aparițiile publicistice, deja se forma o „conștiință de gen“ („conscience de genre“), dar și apariția unei mișcări feministe (p. 56). Autoarea susține că asociațiile caritabile, liceele de fete, reușitele literare și profesionale ale femeilor, ideologiile politice ale vremii, care însemnau un fel de deschidere spre egalitate în drepturi, implicau crearea unui cadru în care ideile și convingerile feministe erau posibile (3). Printre articolele Sofiei Nădejde pe tema educației și rolul femeii în societate, se care se găsesc referințe la Herbert Spencer, Letourneau și John Stuart Mill, printre alții, făcând mereu comparații și intersectări de viziuni. Colaborează și la revista editată de Constantin Dobrogeanu Gherea, Literatură și știință, în care se promova arta și literatura cu tendință socială. Vișinescu relatează că în publicația Evenimentul literar, în anul 1894, a avut loc o polemică între cei care militau pro arta pentru artă (Alexandru Vlahuță) și cei care considerau că arta ar trebui să fie politică, să aibă un caracter social, fiind împotriva faptului de a „reduce arta la un joc de senzații, la un formalism artificial și mort“ (4). Sofia Nădejde publică aici povestiri și schițe precum Smărăndița, După despărțenie, Mînzul, Grindina, Ciubotele.

În 1884, familia Nădejde se stabilește la București, iar Ioan Nădejde se înscrie la Facultatea de Drept și cei doi încep să aibă o activitate politică prin organizarea de conferințe și prelegeri pentru muncitori și țărani, în care promovau idei socialiste. Ambii soți se înscriu în Partidul Socialist Democrat al Muncitorilor din România, primul partid politic al clasei muncitoare. Ioan Nădejde are o colaborare cu ziarul Munca, iar Sofia Nădejde continuă să publice articole despre educația școlară în Lumea nouă literară și științifică. Însă în anul 1896, îi apare un articol cu influență poporanistă cu titlul Poporanismul și socialismul în Lumea nouă (5). De aici urmează o serie de evenimente care o fac pe Sofia Nădejde să fie în centrul atenției în peisajul cultural. Organizează întâlniri publice cu femeile clasei muncitoare, iar în 1897, în cadrul Congresului al IV-lea al P.S.M.D.R, este aleasă președinte. Tema votului universal, problema țărănească și organizarea sindicatelor sunt punctele cheie în cadrul acestui congres. În volumul scris de Vișinescu apare o parte din discursul Sofiei Nădejde de la finalul întâlnirii:

Acum, când Congresul și-a isprăvit lucrările sale, acum, când delegații Congresului al IV-lea pot zice cu fală că lucrările lor au fost spornice și dătătoare de lumină, acum, cu toții, trebuie să ne hotărâm a lupta cu bărbăție pentru aducerea la îndeplinire a hotărîrilor acestui Congres, care a închegat dragostea frățească între toți membrii Partidului Social-Democrat (6).

Ideile politice de stânga (în special cele despre emanciparea femeii de la țară și drepturile țăranilor sau despre legi în care sunt protejați muncitorii) apar transpuse în articolele Sofiei Nădejde și, cu precădere, în operele ei literare. Ceea ce e important e că Sofia Nădejde punea accentul pe accesul la educație ca un drept universal și nu doar pentru o anumită clasă socială, dar și pe sublinierea faptului că femeia e o marfă, iar căsătoria „un negoț“: „După noi căsătoria nu e decît un negoț în care marfa e femeia; și într-adevăr nu numim noi marfă orice lucru care venind pe piața socială poate fi schimbat pentru un alt lucru, nu zicem numai decît pe bani, pentru a vorbi mai general. Tocmai astfel de lucru e și căsătoria“ (7).

Și nu se oprește aici, ci vorbește despre situația femeii în fața căsătoriei, în care ea este pregătită de familie în ce mod ar trebui să „acționeze“ ca să aibă pe cineva care să-i asigure o viață materială bună. Aceasta este o idee teoretizată de feminismul materialist, în care genul e văzut ca o construcție socială, în care rolurile sunt repartizate în funcție de sex. Sofia Nădejde continuă în același articol să spună ce înseamnă să fii femeie pentru societate:

Nașterea unei fete rareori aduce veselie pe fața părinților, și ca un fel de răzbunare își îndreaptă ei armele pentru a cuceri un băiat cu avere ori venituri. De are și ea ceva avere, asta nu slujește decît ca o nadă mai mult. După cum am spus, toată educația n-are decît o singură țintă. O fată nu trebuie să vorbească așa ori așa, că nu se mai mărită cît lumea; îmbrăcămintea, mersul, vorba, toate sînt dictate de mai înainte. Știi cu cît omenirea a propășit mai mult din starea de sălbăticie, cu atît mai vădită s-a făcut deosebirea între bărbat și femeie, unul s-a dresat pentru cîștig, iar altul, adică femeia, ca să poată fi părtașă la acel cîștig, făcîndu-și adesea chiar partea leului (8).

Căsătoria în articolele Sofiei Nădejde e descrisă ca o uniune între femeie și bărbat în care ambii să aibă drepturi egale: „Renașterea morală a omenirii nu va începe cu tot dinadinsul decît atunci cînd relația socială cea mai de temelie va fi pusă pe picior de egalitate și cînd membrii omenirii vor recunoaște că ființa pentru care ei au cea mai mare simpatie trebuie să aibă aceleași drepturi și aceeași lumină ca și ei“ (9) .

În anul 1899, Ioan Nădejde se retrage din partid, lucru care a dezorganizat partidul până în anul 1910, când revoluționarii I. C. Frimu, Ștefan Gheorghiu, Mihail Gh. Bujor, Alecu Constantinescu și alții au ajutat a reînființarea lui. Într-un articol din Lumea nouă, din 1899, Ioan Nădejde explică motivele renunțării lui: „Aș putea să zic că mă retrag pentru că douăzeci de ani în slujba partidului îmi dau drept să dau și altora sarcina grea de a conduce partidul în luptele de toate zilele“ (10). Sofia Nădejde își continuă seria de articole în care militează pentru drepturile țăranilor, scrie despre familie, școală, societate, publică schițe, povestiri și piese de teatru, însă, de data aceasta, în ziarul Albina. În tot acest timp, începe și o colaborare cu revista ieșeană Arta.

Din nefericire, o tragedie are loc în familia Nădejde. Băiatul Ioan moare de febră tifoidă în 1905. Urmează o perioadă în care Sofia Nădejde se dedică literaturii. Scrie volumul de proză scurtă Din lume pentru lume. Povestiri din popor (11) (1909) și traduce din autori străini precum Jules Verne, Henryk Sienkiewicz, Camille Flammarion, André Theuriet, Matilde Serao și M. Gorki.

După izbucnirea primului război mondial, familia se mută la Iași, împreună cu fiica lor Amelia, iar în 1923 Horia Nădejde moare din cauza operației nereușite de peritonită. Sofia Nădejde reușește să se reculeagă și să-și continue seria de publicații. Pe lângă Arta, Comoara tinerimii, Revista noastră, aceasta mai e prezentă și pe paginile revistelor Gazeta săteanului, Antialcoolul și Revista scriitoarei. Necazurile se țin lanț, iar pe 29 decembrie se stinge din viață și Ioan Nădejde.

În anul 1935, Sofia Nădejde, la 79 de ani, își reunește forțele pentru a publica câteva pagini de memorialistă despre mișcarea socialistă din Iași în ziarul Adevărul. În anul 1936 moare și fiica Elena, iar ultimii ani ai vieții îi petrece alături de cele două fiice ale sale, Amelia și Victoria. În 1946, în urma unui atac de cord, Sofia Nădejde își pierde viața.

Viața Sofiei Nădejde este redată foarte bine în fraza promovată de feminismul contemporan: „ceea ce e personal e politic“, un slogan care se regăsește indirect formulat în toate articolele ei, în care alegerile personale pun în evidență o politică personală, dar și o dinamică socială mai justă, mai coerentă pentru trecut, cât și viitor.

În volumul de față am reunit mare parte dintre articolele militante pe care Sofia Nădejde le-a publicat la revista Contemporanul între 1881 și 1885. Prima observație care merită să fie făcută în legătură cu activitatea publicistică a Sofiei Nădejde este că ea demonstrează abilități argumentative, subtilități hermeneutice și perspective filosofice articulate, ceea ce o distanțează calitativ și cantitativ de celelalte figuri ale feminismului de secol al XIX-lea și început de secol al XX-lea. Mai mult, punctele ei de vedere sunt tranșante, radicale și clar asumate în slujba unui feminism marxist ce milita pentru drepturile economice ale claselor asuprite. Este un feminism foarte curajos și aparte în epocă, întrucât Sofia Nădejde nu numai că nu face absolut nicio concesie bărbaților puternici ai zilei – politicieni, preoți, judecători –, dar este antimilitaristă, anticlericalistă, pledând totodată pentru justiție socială, nu pentru poliție și legislație punitivă, așa cum o arată, de pildă articolul Poliția de moravuri, dar și alte articole.

De asemenea, activitatea sa militantă în slujba emancipării femeilor s-a desfășurat pe parcursul a mai bine de jumătate de secol în care Sofia Nădejde a publicat peste 1.500 de pagini de literatură și sute de articole cu tematică socială și politică în reviste precum Contemporanul, Femeia Română, Drepturile Omului, Munca și altele. Volumul, constanța și profunzimea scrierilor o recomandă drept o gânditoare de prim rang a culturii române, pe care doar dubla marginalizare pricinuită de gen și de opțiuni politice a făcut-o să rămână cunoscută aproape exclusiv în cercurile feministe.

În ceea ce privește volumul de față am optat, așa cum spuneam, pentru o grupare tematică a articolelor angajate social și politic ale Sofiei Nădejde din Contemporanul. Prima temă privește femeile și drepturile lor politice. Este un capitol deosebit de important și inedit prin originalitatea și chiar vizionarismul ideilor dezvoltate de Sofia Nădejde la final de secol al XIX-lea. De altfel, dacă ar fi să facem o evaluare globală a acestora, sentimentul pe care ni-l lasă este că Sofia Nădejde este contemporana noastră! Lupta pentru emanciparea femeilor, argumentele malițioase aduse de misoginii cărora ea trebuie să le răspundă, dar și dezbaterile cu alte tipuri de feminism, par de foarte multe ori luate de pe rețelele sociale de azi. Cum spuneam, este un merit al ei, dar și o destul de tristă perspectivă asupra încetinelii cu care progresul social avansează. Așadar, prima temă vizează femeile și drepturile lor. Am introdus aici și o încercare de critică teatrală care ne-o arată pe Sofia Nădejde ca adeptă a naturalismului ca manieră de expresie literară, deși acest articol este mai puțin legat de tema militării pentru emancipare politică și juridică.

A doua temă importantă, Femeia și rolul ei în societate – mamă, soție, fiică, prostituată, grupează articolele pe care Sofia Nădejde le-a publicat cu privire la aceste roluri sociale pe care societatea burgheză a secolului al XIX-lea le atribuia femeilor. Articolele din această categorie tratează tema căsătoriei, a diversității relațiilor interumane în diferite culturi – poliantria, poligamia, monogamia –, a prostituției și a cauzelor sale, a educației oferite femeilor, cât și a dinamicii relațiilor dintre genuri. Așa cum vom vedea pe parcursul analizei acestei secțiuni a antologiei de față, Sofia Nădejde îmbină unele viziuni progresiste cu puncte de vedere mai conservatoare, deși se află totuși la mare distanță dată de ceea ce o personalitate precum Constanța Dunca-Schiau, de pildă, afirma în prelegerile pe care le-am amintit.

A treia temă importantă este cea care s-a și bucurat de cel mai larg răsunet în presa de după Revoluția din 1989. Este vorba despre Egalitatea de gen din perspectiva Sofiei Nădejde – problema greutății creierului. E un subiect inedit, de interes jurnalistic, cel legat creierul femeii și greutatea sa – având totodată valențe anecdotice astăzi. Aceasta cu atât mai mult cu cât se leagă de argumentele celui celebrat drept intelectual de vază și pus, în bunul stil al culturii noastre hagiografice, pe un piedestal suficient de înalt încât nici cea mai temerară privire critică să nu-l ajungă, Titu Maiorescu. Este important de notat că am încercat să aducem în atenția cititorilor nu doar o sinteză a argumentelor Sofiei Nădejde, ci chiar articolele în care citează din Maiorescu și alți corifei conservatori dornici să-și măsoare puterea intelectuală cu centimetrul și cântarul, doar pentru a sfârși prin a vedea că tocmai aceste instrumente le devin potrivnice la o analiză mai atentă.

În fine, a patra și cea din urmă temă privește societatea capitalistă și critica pe care Sofia Nădejde o propune. Aceasta critică, pe de o parte, sistemul de sănătate care face tratamentele accesibile în funcție de bani, faptul că totul este o marfă, inclusiv oamenii, și că toate relațiile interpersonale sunt atinse de acest spectru al mercantilismului; și analizează, pe de alta, originea familiei și a proprietății private (pe urmele lui Engels), cât și modul în care creștinismul este o importantă piedică în calea emancipării femeii, critică destul de actuală și astăzi, când biserica este în continuare o instituție centrală în clasamentul încrederii conaționalilor noștri.

Fragmentul de față, scris de Maria Cernat și Adina Mocanu, face parte din Introducerea la volumul ”Sofia Nădejde. Despre creierul femeii și alți demoni. Antologia textelor publicistice.”(editura Paralela 45), ediție îngrijită de Maria Cernat și Adina Mocanu.
Evenimentul de lansare a cărții la Chișinău va avea loc sîmbătă, 7 martie, cu începere de la ora 16.00 la Bibilioteca Publică de Drept (str. Armenească, 42).

REFERINȚE:

Victor Vișinescu, „Sofia Nădejde. Scrieri,“ Junimea, 1978, p. XCIX (Studiu introductiv).
Articol apărut în Unirea face puterea, an II, nr.873, 5 februarie.
Citatul original din cartea Ionelei Băluță, Du foyer au forum, este în limba franceză: „Les associations charitables, les é coles de filles, les ré ussites litté raires ou professionnelles des femmes, les idé ologies politiques et les positions favorables des hommes ou des partis politiques sont des é lé ments essentiels dans la cré ation des conditions de possibilité du fé minisme, ou des fé minismes“, p.55, [trad. aut.].
Victor Vișinescu, „Sofia Nădejde. Scrieri,“ Junimea 1978.
Lumea nouă, an II, nr. 412, 21 ianuarie, pag.2.
Ion Poescu-Puturi, Augustin Deac, Documente din istoria mișcării muncitorești din România (1893-1900), vol. 3, București: Editura Politică, 1969, p.517, citat în Victor Vișinescu, „Sofia Nădejde. Scrieri,“ Junimea, 1978.
Sofia Nădejde, „Azi totul e marfă,“ Contemporanul, Revistă Științifică și Literară, Redactor I. Nădejde, Anul V, 1886–1887, nr.4, p. 467.
Ibidem, p. 469.
Idem, „Supunerea femeilor, Prescurtate din Stuart Mill (sfârșit),“ Contemporanul, Revistă Științifică și Literară, Redactor I. Nădejde, Anul II, 1882-1883, nr. 12, p. 457.
Citat din „Lumea nouă“, 21 feb.1899, apărut în Vișinescu, Op. Cit., p. CVI (Studiu introductiv).
Volum publicat la editura Biroului Universal Atanasie I. Nițeanu, București.