Acest apel este semnat de un grup de organizații și activiști în domeniul drepturilor omului care vor desfășura azi, 18 decembrie, cu începere de la ora 10.00, un eveniment: Protest în roșu! 
Acțiunea are drept scop sensibilizarea Guvernului în privința necesității de a ratifica Convenția de la Istanbul cît mai rapid. 
Protestul va avea loc în fața clădirii Guvernului (intrarea principală dinspre Piața Marii Adunări Naționale). 
Redacția PLATZFORMA se alătură apelului și cauzei (am susținut întotdeauna cauza egalității de gen) și va participa mîine la protest. 

 

APEL

Prin prezentul apel, organizațiile și persoanele membre ale Coaliției Naționale „Viața fără violență în familie” și ale Platformei pentru Egalitate de Gen, organizațiile, activistele și activiștii care asigură respectarea drepturilor omului, a egalității de gen și a drepturilor femeilor, își exprimă îngrijorarea și dezacordul față de tergiversarea nejustificată a ratificării Convenției de la Istanbul și acțiunile unor grupuri și lideri religioși care manipulează opinia publică referitor la „așa-zisul pericol al Convenției” și „distrugerea valorilor strămoșești și spirituale ale națiunii”.

Convenția de la Istanbul a fost semnată de Republica Moldova la 6 februarie 2017, iar în noiembrie 2019 angajamentul de a ratifica Convenția a fost asumat public de Prim-ministrul Republicii Moldova și reprezentanții Guvernului, precum și de reprezentanții Parlamentului. Subiectul aprobării proiectului de lege privind ratificarea Convenției a fost inclus pe agenda ședinței de Guvern din 11 decembrie 2019, iar, ulterior, exclus fără justificare, chiar înainte de ședință. Argumentele care au fost prezentates-au referit la organizarea unor dezbateri publice, fără a se menționa însă necesitatea și finalitatea acestora.

Presupunem că această decizie rezultă din presiunea exercitată de către grupurile și liderii religioși care demonizează Convenția. În acest context a fost inițiat și un apel privind neadmiterea ratificării care conține informații eronate și manipulatorii și este distribuit pe larg în biserici pentru colectarea semnăturilor. Tindem să credem că scopul acestuia nu este propunerea soluțiilor pentru eliminarea violenței față de femei și asigurarea protecției, dar de a politiza artificial acest subiect.

Convenția de la Istanbul a intrat în vigoare la 1 august 2014, fiind ratificată de 34 de state-membre ale Consiliului Europei până în prezent. Alte 46 de state din Uniunea Europeană au semnat Convenția de la Istanbul.

Convenția a fost ratificată atât de state cu valori patriarhale și religioase pronunțate, precum Turcia, Georgia, Spania, Slovenia, România, Polonia, Grecia, Croatia, etc., de state cu societăți multiculturale și multietnice – Franța, Germania, cât și de statele care au înregistrat progrese în domeniul combaterii violenței cum ar fi, Suedia, Finlanda, Danemarca, Austria, Belgia, etc.

În Convenţie, violența împotriva femeilor este recunoscută drept o încălcare gravă a drepturilor omului, însemnând o formă de violență bazată pe gen direcţionată împotriva unei femei pentru că ea este o femeie¹. Mai mult decât atât, Convenția este aliniată la/și în concordanță cu tratatele de bază privind drepturile omului la nivel mondial, în special CEDAW, Convenția privind drepturile copilului și Convenția privind drepturile persoanelor cu dizabilități², care sunt deja ratificate de Republica Moldova.

Avem sau nu violență față de femei în Republica Moldova?

În Republica Moldova, aproape trei sferturi dintre femei (73%)³, care au avut vreodată un partener intim au fost supuse unei forme de violență. Cea mai răspândită formă de violență din partea unui partener intim este violența psihologică la care au spus că au fost supuse 71% din femei (cu mult peste media UE de 43%) urmată de violența fizică (33%) ceea ce este mult mai mult decât media UE de 20% (cea mai mare prevalență este de 31% în Letonia, iar cea mai mică este de 12% în Spania).

În ultimii cinci ani, în Republica Moldova din cauza actelor de violență în familie exercitate de agresori familiali au decedat 144 de femei, 95 % din victimele violenței sunt femei și fete. Violența față de femei, inclusiv violența sexuală este tolerată și justificată. Datele statistice spun că aproape 41% din bărbați⁴ consideră că sunt momente când o femeie trebuie să fie bătută, 42% din bărbați consideră că o femeie dacă a fost violată, înseamnă că a făcut ceva ca să ajungă la această situație. Aproape 85% din persoanele intervievate consideră că legile și instituțiile nu oferă suficientă protecție și suport victimelor violenței (femei, copii și bărbați).

Care este valoarea adăugată a Convenției?

Prevederile Convenției de la Istanbul se bazează și sunt în conformitate cu o serie de tratate internaționale deja ratificate de Republica Moldova, precum este Convenția europeană pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului (CEDO), Convenția privind eliminarea tuturor formelor de discriminare față de femei (CEDAW), Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice (ICCPR), Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale (ICESCR), Convenția împotriva torturii și a pedepselor sau tratamentelor cu cruzime, inumane sau degradante (UNCAT). Valoarea adăugată a Convenției de la Istanbul ține de faptul că aceasta abordează direct problema violenței față de femei și a violenței în familie și conține prevederi ce țin de abordarea comprehensivă în combaterea acestui fenomen.

Convenția de Istanbul obligă statele să asigure:

• protejarea femeilor de toate formele violenței, precum și de a preveni, urmări în justiție și elimina violența împotriva femeilor și violența în familie (Articolul 1(1)(a))protecția şi altor victime ale violenţei domestice, precum bărbaţi, copii şi bătrâni.

• adoptarea și implementarea politicilor eficace, cuprinzătoare şi coordonate.

• susținerea organizațiilor non-guvernamentale prestatoare de servicii care și-au asumat, în mare parte rolul statului de a oferi protecție și suport victimelor violenței.

• colectarea de date relevante și dezagregate care în prezent sunt lipsă.

• promovarea schimbărillor în atitudinile bazate pe ideea inferiorităţii femeilor sau pe roluri stereotipe pentru femei şi bărbaţi.

• creșterea gradului de conștientizare și educație și formarea profesioniștilor.

• participarea sectorului privat și mass-media în prevenirea și combaterea violenței.

• Dezvoltarea, susținerea și finanțarea serviciilor de sprijin.

Interpretarea unor prevederi ale Convenției de la Istanbul

1. Folosirea termenului „gen” în Convenția de la Istanbul

În Convenție, termenul „gen” este definit ca „construcții sociale, care includ roluri, comportamente, activităţi și caracteristici, pe care o anumită societate le consideră adecvate pentru femei și bărbaţi”⁵. De prea multe ori, rolurile de gen, normele culturale și stereotipurile discriminatorii stabilesc relații de putere inegale între bărbați și femei, construite istoric și desemnează femeile ca inferioare bărbaților – ceea ce poate face „mai acceptabilă” violența, intimidarea și frica. Convenția este primul tratat care obligă statele membre să asigure egalitatea de gen ca o precondiție pentru eliminarea violenței împotriva femeilor. Mai mult, legislația națională deja conține o definiție a termenului „gender” în Legea nr. 5 cu privire la asigurarea egalității de șanse între femei și bărbați, în spiritul Convenției de la Istanbul.

2. Cultura și tradițiile țărilor

Convenția de la Istanbul nu contestă nici într-un fel cultura și tradițiile țărilor și le solicită statelor părți să elimine doar acele percepții legate de inferioritatea percepută a femeilor și de rolurile stereotipe ale femeilor și bărbaților – care pot face ca violența să fie normalizată și justificată:„femeia trebuie să-și cunoască locul”, „femeia trebuie să rabde pentru binele familiei”,„femeia nebătută este ca și casa nemăturată”, „gunoiul din casă nu se scoate”, „rufele murdare nu se spală în public” cu referire la faptul că cazurile de violență nu trebuie raportate.

Mai exact, Convenţia cere concret statelor părți ca „obiceiurile, cultura, religia, tradițiile sau aşa-numita „onoare” să nu fie considerate în nici un caz justificări ale unor acțiuni violente”⁶. Convenția se referă la noțiunea de „violență psihologică”, care este deja prevăzută în legislația națională ca fiind o infracțiune. Convenția incriminează totodată așa forme de violență cum ar fi: mutilarea genitală feminină⁷, căsătoriile precoce și forțate.⁸

3. Valorile familiei

Convenția de la Istanbul nu definește conceptul de „familie”, nu impune statelor părți să re-definească „familia” într-un anumit mod sau să oblige femeile și bărbații să trăiască într-un anumit fel. Convenția nu impune reguli care ar interzice femeilor care doresc să fie mame și casnice sau bărbaților să se ocupe de creșterea și educația copiilor, dar dimpotrivă oferă spațiu prin reducerea stereotipurilor rigide despre cum ar trebuie să fie și să se poarte bărbații și femeile.

În textul Convenției există patru referiri la termenul „familie”, după cum urmează:

1. 1. Recunoscând că „copiii sunt victime ale violenţei în familie, inclusiv în calitate de martori ai violenţei în familie”,⁹

   2. Definind violența în familie ca „toate actele de violenţă fizică, sexuală, psihologică sau economică, care au loc în familie”¹⁰

   3. Considerând „încălcarea comisă de fostul sau actualul soţ sau partener, după cum este recunoscut de dreptul intern, de un membru al familiei ca circumstanță agravantă în stabilirea pedepsei”¹¹

   4. Solicitând statelor părți să asigure „informarea victimelor, cel puţin în cazurile în care victimele şi familiile acestora ar putea fi în pericol, privind eliberarea temporară sau definitivă a agresorului sau evadarea acestuia”¹².

4. Programele educaționale în școli

Art.14 din Convenție impune statelor părți să includă în programul de învățământ materiale didactice cu privire la rolurile de gen nestereotipice în familie și societate (cum ar fi femeile și bărbații participă în mod egal la creșterea și educația copilor, fetele pot urma profesii tradițional masculinizate, polițiste sau în domeniul tehnologiilor informaționale, iar băieții pot fi asistenți medicali)

Acest articol nu implică faptul că statele părți ar trebui să includă materiale didactice despre orientarea sexuală și identitatea de gen.

5. Prevederile Convenției privind instituția căsătoriei

Convenția recunoaște căsătoria benevolă și incriminează doar căsătoria forţată drept o formă de violență¹³. Căsătoria forțată este o formă de violență îndreptată împotriva fetelor care sunt amenințate cu bătaia sau moartea pentru a se căsători sau sunt căsătorite cu violatorul pentru a-l aboli pe acesta de pedeapsă.

Acest articol nu-și pune scopul de a reglementa căsătoria între persoanele de același sex.

6. Prevederile Convenției de la Istanbul privind avortul

În Convenție se recunoaște doar că sterilizarea forțată și avortul forțat sunt acte specifice de violență împotriva femeilor, care sunt incriminate¹⁴, aceste prevederi care sunt recunoscute în legislația națională.

Convenția de la Istanbul nu abordează problema avortului și politicile conexe.

7. Mecanismul de monitorizare a implementării Convenției de la Istanbul

Toate tratatele internaționale în domeniul drepturilor omului ratificate de statele părți sunt supuse monitorizării de Comitete speciale instituite în acest sens sau de Raportorii speciali ONU pe probleme specifice. Convenția de la Istanbul creează un mecanism de monitorizare alcătuit din doi piloni: Grupul de experți privind activitățile contra violenței împotriva femeilor și violenței domestice (GREVIO), un organism independent de experți, și Comitetul Părților, un organism politic compus din reprezentanți oficiali ai statelor părți la Convenție. În prezent, asigurarea egalității de gen, prevenirea și combaterea violenței față de femei este monitorizată de Comitetul pentru Eliminarea tuturor Formelor de Discriminare față de Femei (CEDAW) prin prezentarea de către autorități a rapoartelor oficiale și a rapoartelor alternative de către societatea civilă.

Monitorizarea nu presupune limitarea libertății religioase sau amestecul în organizarea și autonomia bisericii.

REFERINȚE: