Sondajele de opinie: vocea falsă a unui ”popor” fals

A început campania electorală și au început să curgă unul după altul sondaje de opinie în privința opțiunilor de vot. Aici unul – al Asociației Sociologilor și Demografilor. Aici altul – al companiei iData. Mai sînt în pregătire cîteva, din cîte știu. 

Nu discut despre cifrele lor (pentru asta ar fi trebuit să avem acces la bazele de date primare, la procedurile privind eșantionarea, la rata de non-răspunsuri și altele care nu-s în acces public). Și, de fapt, nu mă prea interesează cifrele (care se pot încă schimba în multe feluri). 

Am o problemă însă cu graba cu care mass-media și lumea din sfera politică iau aceste sondaje drept ”vocea poporului” care voce a proporului vorbește, alege, decide, sprijină, pedepsește etc (verbele astea sînt culese din reportajele de zilele trecute despre sondaje).

Ironic, unul dintre sondaje, cel al Asociației Sociologilor și Demografilor așa și se numește – Vox Populi. Adică, ei nici măcar nu pretind că sondajul lor ar citi vocea poporului, ei afirmă explicit că sondajul chiar este vocea poporului. 

Exact aici ar trebui să fim suspicioși. Și iar, nu vorbesc doar din punctul de vedere al fragilității metodei sondajului de opinie. Viciile sondajelor sînt cunoscute și răscunoscute. 

Mă refer la această falsă egalitate sondajul ca fiind vocea poporului, care, deși se prezintă ca fiind o relație de identitate, este de fapt una de substituire. Sondajul nu reprezintă, nu citește, nu divulgă vocea poporului ci, în contextul politic moldovean, acesta substituie poporul. Și aici e marea problemă. 

Sondajul a ajuns să fie perceput într-un sens în discursul nostru politic, în viața noastră politică ca un fel de voce autentică a poporului. Adică  sondajul nu-i doar un instrument prin care faci o măsurare superficială a unor atitudini de moment ci devine un fel de instrument de reprezentare. Prin sondaje ”poporul” ajunge să participe la actul de guvernare. El aprobă agendele politice ale guvernărilor, pedepsește (prin scăderea ratingului) pe politicienii ”incompetenți” etc. 

Reificarea ”vocii poporului” apare în formule de genul  „poporul sprijină referendumul”, „poporul sprijină altceva”. Vocea cîtorva respondenți ajunge să fie prezentată ca fiind vocea întregului popor.
Un alt efect al sondajului ca voce al poporului este că acesta nu doar descrie ”poporul” ci îl și împuternicește să dispună, să vorbească hotărît, să acționeze, inclusiv politic. Adică, constituie ”vocea poporului” nu doar descriptiv ci și normativ – vocea poporului capătă astfel greutate și pune presiune, inclusiv politică.

Cu ”vocea poporului”, ca și cum, nu te poți juca și nu o poți ignora.

Această ”participare”/reprezentare activă a poporului prin sondaje se întîmplă în contextul Republicii Moldova în care cetățenii reali, adică poporul real, este exclus aproape în totalitate de la procesul decizional. Majoritatea deciziilor mari – reforma fiscală, reforma administrației centrale, modificarea Codului Muncii, transferarea miliardului furat în datorie publică, înstrăinarea Stadionului Republican – s-au luat fără consultații publice și fără participarea ”poporului”, unele din ele fiind adoptate peste noapte, în două lecturi într-o ședință de parlament. Unica discuție largă a fost cu ocazia modificării sistemului electoral – și aceea însă a fost făcută pentru a crea legitimate unui efort al PD-ului de a prezenta modificarea sistemului electoral ca fiind de interes pentru ”tot poporul”. În fapt, așa cum scriam în acel moment, și acea ”discuție publică” a fost una controlată și încadrată în limitele convenabile guvernării. 

Ce mai, exercițiul participativ cel mai cunoscut (nu neapărat cel mai eficient) al poporului – alegerile locale – a fost călcat în picioare vara trecută, cînd rezultatul alegerilor locale din Chișinău a fost anulat prin decizie a instanței sugerată de…știm cine. 

În acest context total neparticipativ, în care oamenii nu pot influența în nici un fel decizii de politici publice – de la reparația drumului sau grădiniței din sat la politica fiscală a statului – sondajul (în care oamenii dau răspunsuri la întrebări gata formulate în altă parte) ne este prezentat ca o autentică voce a poporului. 

Să fim clari, nu e. 

Ar merita o discuție și faptul selecției întrebărilor din sondaje. Majoritatea absolută a sondajelor de opinie realizate în Moldova reflectă, conștient sau inconștient, dar foarte fidel, agenda politică a zilei. Nimic mai mult. Adică, întrebările din sondaje sînt reflecția buletinelor de știri de ieri sau cel mult de alaltăieri. Ele doar reiterează, de multe ori exact în aceeași termeni, știrile de ieri. A apărut cineva în politică și l-au rostogolit pe la buletinele de știri? Mîine îl vom găsi (sau o vom găsi) pe acel/acea cineva în sondaje… A apărut o temă nouă, coborîtă de la un partid – modificarea numărului de deputați în Parlament – o găsiți în sondajele de opinie realizate în cîteva zile după asta…

Și tot așa, sondajele ajung să legitimeze (și să închidă) discuția politică în termeni convenabili puterii. Sondajele nu întreabă lucruri care încă nu sînt pe agenda politică a zile.

De exemplu venitul necondiționat. Sau instituții ale democrației participative. Sau altele.