Moș Ion Roată și uninominalul.

[label shape=”” type=””] Vitalie Sprînceană[/label]

Așa-zisa discuție publică curentă pe tema ”uninominalului” (modificarea actualului sistem electoral proporțional prin înlocuirea lui cu un sistem electoral uninominal, inițiativă a Partidului Democrat) ilustrează perfect modul în care au loc schimbările politice în Moldova: cîteva grupuri, formate aproximativ din aceleași persoane – experți din societatea civilă, politicieni de la guvernare și din opoziție, ”analiști” cu preferințe evidente, activiști – se întîlnesc, discută și fac schimb de replici pe o temă politică majoră în diverse formate: în mass-media, în conferințe, discuții și consultări publice. (Persoanele sînt atît de aceleași și ”argumentele” lor atît de aceleași încît e aproximativ previzibilă și discuția ce urmează. Formatul este și el atît de repetitiv încît uneori participanții îl numesc ”runde de dezbateri”, ca și cum ar fi vorba de un campionat cu mai multe etape și runde, cu meciuri acasă, în deplasare și pe teren neutru.)
La fel de tipică este și excluziunea cetățenilor ordinari din acest dialog-discuție-consultație. Excluziunea se întîmplă în mai multe moduri.
Întîi, mai multe grupuri de ”experți” argumentează că discuția despre sistemul de vot ar fi atît de sofisticată, atît de complexă și dificilă încît nu e accesibilă muritorilor de rînd și trebuie, în consecință, lăsată pe seama ”experților și specialiștilor”, unicii care au competența și legitimitatea de a emite păreri ce trebuie lăsate în seamă.
Doi, unele grupuri de cetățeni ”neordinari” (membri de partid, analiști plătiți, societate civilă de partid) își asumă rolul de a vorbi în numele ”cetățenilor ordinari” pentru a susține poziția unei părți.
Trei, ”poporul” mai apare în discuție, mai ales în retorica autorilor inițiativei, ca un agent colectiv absent, dar care susține activ proiectul (stereotipicul Moș Ion Roată din Fundurenii Noi e prezent, bunăoară în discursul autorului proiectului, deputatul Sergiu Sîrbu, deopotrivă cu ”sutele de mii de cetățeni care susțin uninominalul”).
Patru, poporul e marele spectator al acestei discuții-spectacol care se joacă pe toate ecranele țării (guvernarea, care de obicei e secretomană, face ședințe de parlament cu ușile închise și ascunde informații importante de propriul popor – vezi raportul Kroll care tot întîrzie să apară și care cică nu va fi făcut public -, de data asta oferă generos spațiu de emisie, transmisiuni live, poze și video)…
Cinci, discuțiile au loc în locuri fizice (sala Parlamentului, hotelul Radisson Blu, studiouri TV) și în formate de eveniment (emisiuni, articole, conferințe și seminare) inaccesibile cetățenilor de rînd. Iar discuția și consultările publice au loc în cîteva clădiri din centrul capitalei. La Telenești, Edineț sau Cantemir discuții publice nu se fac. Acolo se organizează doar ”campanii de informare”.
Astfel, la nivelul concret al participării, cetățenii ordinari sînt excluși total din discuție și nici nu ar putea participa chiar dacă ar vrea.
De ce? Pentru că nu au mecanisme – instituțiile de stat, atît cele din afara Chișinăului cît și cele din capitală nu au nici deprinderea, nici instrumentele necesare pentru a găzdui discuții principiale pe teme politice (de la lipsa spațiilor fizice la lipsa tradițiilor de a consulta populația pe teme de politici publice). În fapt, istoria procesului politic în Republica Moldova este o istorie a excluziunii cetățenilor de la procesul decizional.
Pentru că instrumentele existente de participare – consultațiile publice, transparența procesului decizional – sînt aplicate selectiv și prost (ca să dau doar un exemplu actual – în municipiul Chișinău, decizia privind concesionarea procesului de colectare a taxelor pentru parcările cu plată unei firme private – o afacere ce ar aduce zeci de milioane de lei în bugetul public – a fost luată de Consiliul Municipal fără consultare publică). Iar altele noi – bugetarea participativă, instituțiile hibrid, parteneriatele civic-publice, consiliile naționale alese în mod aleatoriu ca în Islanda, platformele web de participare publică ca în Madrid – vor fi implementate cam la paștele cailor. (Asta dacă, între timp, nu vom avea interesul să cerem cu toții și insistent acest lucru.)
Pentru că reglementările actuale ale sistemului politic – legea cu privire la partidele politice, pragul electoral pentru candidați independenți și partide politice, legile cu privire la descentralizare și autonomie locală, absența votului prin corespondență și a celui electronic – sînt configurate așa încît să controleze și să cenzureze inițiativa politică a cetățeanului ordinar. (Despre inegalitățile dreptului la asociere și participare politică am mai scris cu alte ocazii, n-o să reiau toată argumentarea aici, ci doar partea relevantă: Două deficiențe structurale ale sistemului politic moldovenesc: inegalitatea de participare politică între cetățenii bogați și cetățenii săraci, și inegalitatea de putere între partidele politice mari (centrale) și inițiativele politice locale (regionale, raionale etc.). A se compara cu legislația extrem de permisivă în privința activității economice (condițiile de înregistrare a unei întreprinderi individuale sau SRL) sau celei obștești (condițiile de înregistrare a unui ONG). Adică, statul moldovean, este extrem de tolerant (cel puțin la nivel formal) în privința antreprenoriatului economic și social, dar impune restricții dure în domeniul asocierii politice. Întregul articol se găsește aici: https://platzforma.md/despre-nedreptatile-dreptului-de-asociere-politica/ )
De aia sună bizar să spui omului care nu-și poate face partid sau platformă politică (implică costuri enorme și aprobarea a încă cîteva mii de cetățeni), iar dacă decide totuși să participe în campanii electorale naționale în calitate de candidat independent atunci are de confruntat un prag de 2 % care e și ilogic și imoral, și care dacă e ales ca primar al vreunui sat sau orășel trebuie să se roage de mahări de la capitală să îi dea bani pentru a-și realiza promisiunile – în condițiile astea să îi spui că simpla schimbare a sistemului de vot l-ar împuternici grozav reprezintă o minciună crasă.
Așa ori altfel, în discuția care, cel puțin la nivelul formal pretinde că dă mai multe puteri cetățeanului, că aduce votul și puterea politică mai aproape de el, cetățeanul este exclus ca agent direct și este prezent doar în mod pasiv (cineva vorbește în numele lui). La fel cum a fost de la independență încoace. Și mai înainte. Moș Ion Roată din Moldova contemporană e lăsat să privească, pentru a cîta oară, cum alții îi decid destinul în numele lui.
Însăși inițiativa privind schimbarea sistemului electoral este dubioasă, insuficient argumentată, inutilă (în condițiile în care celelalte componente ale participării politice rămîn neschimbate) și… bună de captat atenția publicului pe o agendă falsă.
La modul formal, aceasta nu are justificare suficientă. Altfel spus, înainte de a porni discuția despre „cum?”, trebuie să răspundem la întrebarea ” de ce?”. Adică, de ce, din mulțimea de răspunsuri și soluții pentru creșterea participării politice a cetățenilor și a responsabilităților clasei politice, trebuie să alegem anume modificarea sistemului electoral (și nu micșorarea pragului electoral sau simplificarea procedurii privind înregistrarea partidelor)?
Nota informativă a proiectului nu răspunde deloc la întrebări de genul ăsta: ea prezintă în mod parțial o problemă – deficitul de democrație și participare – și aruncă o presupusă soluție: uninominalul. Lipsește o analiză detaliată a sistemului proporțional actual (sînt doar trimiteri la sondaje dar asta nu înseamnă evaluare sau analiză), motivele din care acesta nu funcționează în Moldova, care e impactul diferitelor variabile – pragul electoral pentru partide și candidați independenți, prevederile legii cu privire la partide, procedura de vot, ce elemente pot fi schimbate – vot electronic, vot prin corespondență. Lipsesc de asemenea și scenariile/modelele alternative. E de mirare că orice studiu serios despre impactul climei asupra producției de floarea soarelui sau consecințele creșterii cu 2 bănuți a prețurilor la ouă e însoțit, de obicei, de grafice și scenarii alternative care prezintă evoluții potențiale ale situației, iar o ditamai inițiativă care vrea să schimbe din temelii sistemul politic e scrisă sub forma unui eseu care nu prea citează nimic, în care contextul (problema indicată) și soluția nu au o legătură logică (formele impersonale folosite în abundență – se impune, se face, este evident – nu adaugă nicidecum greutate și nici nu țin loc de dovezi lipsă).
La urma urmei, există o întreagă literatură de studii politologice comparate ce analizează sisteme și regimuri politice și care cercetează impactul diferitelor variabile asupra sistemului politic.
Abia după ce ar fi fost făcute analizele și cercetările alea se putea discuta despre modificarea sistemului.
Agenda politică construită în jurul acestei inițiative este falsă pentru că nu despre creșterea puterii politice a cetățeanului ordinar e vorba și nici despre responsabilizarea puterii (procese pentru care există o mulțime de prevederi vii și moarte în legislația curentă, dar care nu se implementează). Tema adevărată a discuției este alta: oligarhatul moldovean vrea să-și aleagă un sistem politic ce i-ar garanta stabilitate și continuitate (nemulțumirile legate de guvernarea imbecilă din ultimii ani par, conform sondajelor, să măture actuala guvernare și grupurile asociate cu ea, de la putere la alegerile parlamentare din 2018).

Cum actualul sistem proporțional nu îi garantează supraviețuirea după 2018 (nu că socialiștii lui Dodon sau solidariștii Maiei Sandu ar fi revoluționari, dar vin și ei, mai ales primii, cu oligarhii și grupurile lor de sprijin, și e plauzibil că vor avea loc redistribuiri de sfere de influență), oligarhatul caută moduri prin care să ”modifice” ceva (la regulile formale, la modul de alegere al deputaților) pentru a nu ”schimba” nimic (controlul lor asupra politicului și a sferelor de influență economică). Sistemul uninominal li se pare excelent pentru că le vulnerabilizează concurenții mari și îi elimină pe cei mici, le oferă pîrghii de influență la nivel local și le permite mai ușor să cumpere deputați (ar trebui pomenit aici și proiectul de lege, tot din partea PD-ului, care prevede lipsirea deputaților de imunitate și care, dacă va fi adoptată, îi va face pe aleșii poporului extrem de vulnerabili și șantajabili la influențe extra-politice)…
Personal, mai am o problemă și cu sloganul mare al campaniei pentru uninominal – ”Votul tău, deputatul tău!”. Mi se pare că acesta distorsionează sensul politicii și procesului politic. Pentru că deputații sînt reprezentanții poporului căruia îi aparține suveranitatea supremă în stat și în acest sens, nici un deputat nu este al meu sau al tău ci toți sînt ai noștri. Și ar trebui să se comporte nu ca reprezentanții speciali ai unui grup, ci ca garanți și executori ai interesului public. (La limită, eu nu vreau neapărat un deputat al meu în același sens în care vreau un obiect al meu. Deputatul are misiunea de a gîndi lucruri nu doar din perspectiva mea, ci și din perspectiva interesului public și ar trebui să aibă uneori dreptul de a ignora perspectiva mea dacă aceasta este dăunătoare interesului public.) Accentul acesta insistent pe Tu îl scoate din vizor pe Noi (și mai și tratează politica cu aceeași logică precum alegerea șamponului: îți place – îl cumperi, nu-ți place – îl arunci)…
Va trece această inițiativă cu modificarea sistemului de vot?
Probabil da, într-o formă sau alta. Și nu din motivul că argumentarea celor ce se opun proiectului e mai proastă (din contra, e mult mai bună, dar e și vulnerabilă pentru că mulți dintre oamenii care afirmă acum că nu trebuie schimbat sistemul de vot, mai ales oameni din fostele guvernări, au tot strigat multă vreme că sistemul de vot trebuie schimbat, iar incoerența nu dă bine oricum), nici din motivul că resursele părților sînt inegale (deși acest aspect este important).
Va trece pentru că, dincolo de disensiunile de moment, părțile împărtășesc un consens larg pe două poziții principiale: (a) politica și sistemul politic sînt treaba experților și politicienilor și (b) politica și sistemul politic trebuie ținute cît mai departe de implicarea și participarea reală a lui Moș Ion Roată și ”sutele de mii de cetățeni care vor schimbare”. Adică să rămînă tot un domeniu privilegiat al ”elitelor politice”.
De aia reforma sistemului electoral, în absența creării unor mecanisme reale de participare pentru cetățeni, va fi o schimbare care nu modifică nimic.

Post-scriptum cu mass-media.
În mass-media (atît cea a guvernării cît și cea a opoziției) această discuție apare în două feluri. Pe de o parte ziarele, posturile de radio/TVși portalurile on-line joacă rolul de vehicule ce transportă ”dialogul” – reiau argumente, găzduiesc editoriale și opinii ale unor oameni avizați, scriu știri etc. Pe de altă parte, pe aceleași platforme ”uninominalul” apare ca publicitate plătită de Partidul Democrat, în mod direct sau prin firme interpuse. Nu mă bag să discut aspectele morale și financiare ale acestei duble apariții a temei uninominalului în presă, dar mi se pare evident că ambiguitatea viciază discuția. Cînd pe aceeași pagină apar deopotrivă (a) dialoguri elaborate și sofisticate între feluriți experți despre consecințele votului uninominal și (b) bannere cu litere de o șchioapă care zic ”Votul tău, deputatul tău!”, ”Alegi direct omul, nu o listă” – e greu să scapi de impresia că discuția serioasă nu e decît un ”sos intelectual” peste salata campaniei publicitare (numită eufemistic campanie de informare).