Societatea civilă de teren din Chișinău – etapele maturizării și posibilele evoluții

Читайте эту статью на русском.

Introducere

În fiecare oraș post-sovietic (în special în afara Federației Ruse) situația este foarte asemănătoare una cu alta. Multitudinea de probleme nerezolvate la nivel orizontal, tone de PR ieftin din partea autorităților locale și din partea business-ului, zeci de conflicte între oamenii de afaceri, cetățeni, autoritățile locale și activiștii urbani, care intră în opoziție deschisă (mai rar angajează forme de colaborare) cu autoritățile. În diverse orașe, comunitățile de activiști „de teren” și liderii lor se manifestă în moduri diferite, dar există și tendințe caracteristice tuturor.

Până în prezent, nimeni în orașul Chișinău nu și-a propus să scrie „letopisețul” societății civile „de teren”. Redacția Platzforma a decis să umple acest gol. Din fericire, internetul și rețelele de socializare contribuie foarte mult la vizualizarea acestei imagini, însă de cele mai multe ori aceste resurse nu sunt stocate pe site-urile web ale organizațiilor „de teren”. Sarcina noastră în acest text este să povestim despre acești oameni interesanți, despre maturizarea societății civile „de teren” din Chișinău și despre posibilele direcții de evoluție a acesteia.

Caracteristicile societății civile de teren

Este bine cunoscută definiția clasică a societății civile în care se spune despre ”autodeterminare”, ”cetățenii liberi” și „ONG-urile fondate în mod voluntar”, ”protecția contra intervențiilor din afară” și ”acțiunile în interesul societății”.

În același timp, în emisiuni, discuții și articole, nu o dată s-a remarcat faptul că la noi există practic două societăți civile – o societate civilă ”a granturilor” și cea „de teren”. Nicăieri nu veți găsi aceste definiții și cu atât mai mult o cercetare aprofundată la acest subiect (eu cel puțin încă nu am găsit), totuși aceste două lumi există și sunt foarte diferite una de cealaltă.

Societatea civilă „de granturi” (de la termenul grant, eng. – subvenție alocată de organizații finanțatoare, n. tr.) poate fi caracterizată printr-un rafinament mai mare, prezența numeroasă a experților (închipuiți și reali), o interacțiune pozitivă cu autoritățile centrale și locale și, bineînțeles, prin mai multe resurse și o echipă stabilă de angajați (grație cărora sunt mai vizibili pe platformele publice și în presă). Organizațiile „de granturi” își ”ambalează” deseori experiențele practice în rapoarte desfășurate și prezentări frumoase, își analizează mai des acțiunile și interacționează cu actualii și potențialii donatori. Ele sunt destul de pragmatice și ”constructive” prin interacțiunile lor, motiv pentru care de multe ori se află pe post de partenere oficiale ale guvernului și ale business-ului.

Societatea civilă „de teren” poate fi caracterizată în mare parte în termeni cu totul opuși. O activitate mai puțin stabilă și mai puține formalități (deseori lipsește înregistrarea oficială sub forma unei inițiative civice), o prezență redusă pe platformele formale, lipsa aproape totală a resurselor financiare, o interacțiune sistemică minimă cu alți actori, dar și o ”ambalare” sumară a experiențelor acumulate, interacțiune foarte slabă cu autoritățile (având în vedere conflictele care s-au acumulat pe toată perioada de activitate).

Singurul lucru în care societatea civilă „de teren” nu cedează în fața celei „de granturi” este vizibilitatea liderilor. Maia Laguta, Oleg Brega, Anatol Mătăsaru, Andrei Donică, Vitalii Voznoi, Ala Revenco – cine în zilele noastre nu-i cunoaște?

Societatea civilă „de teren” se află deseori în vizorul presei, iar acest lucru apare de regulă ca rezultat al protestelor. Marea majoritate a acțiunilor non-politice memorabile care au avut loc în ultimii 10-15 ani au fost cele organizate de activiștii „de teren”. Închiderea drumului de la primărie de către pensionari, protestele gălăgioase pentru libertatea întrunirilor, ”Aleksandr Sergheevici Pușkin” la primărie, dezbaterile împotriva construcțiilor ilegale, ”Orașul libertății” și protestul cu hârtie igienică din fața Parlamentului, acțiunile au fost foarte diverse din punctul de vedere al numărului de participanți și al eficienței, dar toate acestea au atras atenția poliției și a mass-mediei. Ușile primăriei, departamentelor și ministerelor au rămas de cele mai multe ori închise în fața participanților la proteste, în schimb aceștia din urmă au fost văzuți de mulți telespectatori și utilizatori ai internetului, iar organizatorii apăreau în centrul atenției.

Etapele de maturizare a societății civile de ”teren”

Prima etapă: eroii singuratici și rezistența dură

Probabil că prima etapă pentru societatea civilă „de teren” din Chișinău poate fi numită perioada ”zero” (aproximativ între anii 2002 – 2009). Anume atunci pe arena publică din Chișinău au apărut numele de mai sus, anume atunci orășenii au aflat că prin intermediul protestelor pot să-și apere drepturile. Maia Laguta în cele mai multe cazuri protesta lângă primărie pentru drepturile cetățenilor săraci, Oleg Brega se lupta prin tot orașul cu vuvuzela și camera video în mîini pentru accesul la informație și libertatea de întrunire, Anatol Mătăsaru protesta creativ împotriva organelor de drept și a instanțelor judecătorești, iar Valentina Dudnic a inițiat lupta pentru drepturile animalelor.

A fost cea mai romantică perioadă, în care nimeni nu se gândea la ”nișe”, iar despre o interacțiune reală nici nu se vorbea. Societatea civilă „de granturi” și „de teren” nu interacționau practic niciodată. Activiștii erau deseori reținuți de poliție, nu li se permitea să filmeze și deveneau victime ale atacurilor.

A doua etapă – Utilizarea tehnologiilor și creșterea diversității

A doua etapă a maturizării a fost perioada anilor 2010-2015. Către 2010 ”maeștrii” s-au liniștit puțin și au început să-și transmită experiența în rândul tinerilor; desigur că pe atunci încă nu era vorba de training-uri și seminare. În schimb, au început să apară interviuri în ziare, reportaje TV, mass-media a început să înțeleagă că protestele ”activiștilor de teren” nu sunt doar zgomote, ci deseori propun soluții eficiente.

Un progres semnificativ a fost atunci când Oleg Brega a obținut propria emisiune la Jurnal TV. Limitarea principalelor drepturi civice, corupția funcționarilor, încălcarea drepturilor consumatorului, construcțiile ilegale – acestea erau principalele subiecte pe care el și colegii săi de la Curaj TV le filmau, iar seara le difuzau în emisiune. Datorită lor, zeci de oameni și-au învins frica și au început să înregistreze pe video totul ce se întâmpla în jurul lor (pe atunci au apărut deja telefoane cu cameră video integrată la prețuri relativ mici, dar și instruiri gratuite oferite de Ghenadie Brega, fratele lui Oleg).

În această perioadă o nouă generație de activiști civici a apărut la orizont: Andrei Donică, Alexei Dimitrov, Karl Luganov, Vitalie Voznoi, Sergiu Ungureanu și alții. Ei au reușit să facă lucrul societății civile „de teren” mult mai stabil și mai planificat. Reprezentanții societății civile „de teren” au început să-și delimiteze propriile ”nișe” și să contureze rețele de interacțiune între ei și autoritățile publice locale și centrale. A pornit monitorizarea sistematică a acțiunilor întreprinse de către autorități (de exemplu distrugerea monumentelor și vânzarea terenurilor). A devenit mai clar că lucrul cu sarcinile tehnice ale societății civile de teren este ”amatoricesc” și că și aici ar trebui folosite abordări profesioniste (în relația cu mass-media, cu funcționarii publici și consilierii, cu locuitorii).

Erau încă timpurile eroilor singuratici care au început a acumula oameni și resurse, însă până la o stabilitate funcțională în ”teren” mai era mult, iar comunitățile puternice în acel moment încă nu se coagulaseră. De exemplu, comunitatea cicliștilor care în multe orașe post-sovietice au devenit locomotive ale luptei pentru drepturile pietonilor și bicicliștilor, au adunat la noi circa 10.000 de persoane, dar nu au reușit să devină un jucător remarcabil pe această scenă. Nu s-a format nici o comunitate de activiști care ar lupta cu construcțiile ilegale. O multitudine de inițiative s-au destrămat din cauza lipsei de experiență practică în colaborare și lipsa unor resurse stabile.

Primele două generații de activiști, la sfârșitul celei de-a doua etape, au devenit ”multifuncționale” – abordau cel puțin cinci-șase probleme concomitent, ocupându-se activ de două-trei probleme în paralel. Acești activiști au început să interacționeze intens între ei și în majoritatea cazurilor lucrau cot la cot cu locuitorii de pe loc, se susțineau reciproc informațional și se ocupau cu subiectele din afara preocupărilor lor inițiale (cu excepția apărătorilor animalelor care continuau stabil să se manifeste la tema lor).

Este adevărat că, din 2015, Oleg Brega (după experiența sa în alegerile parlamentare din 2014) a trecut aproape complet cu activitățile în România, iar Anatol Mătăsaru s-a reprofilat în jurnalist de investigație (devenind pionierul și ”legislatorul modei” în jurnalismul dronelor). Dar ”copilul” lor informațional, site-ul Curaj TV și CrimeMoldova servesc în continuare drept platforme foarte bune pentru activiștii civici de teren.

A treia etapă – ”În profunzime, în amploare și mai sigur”

Cea de-a treia etapă a maturizării societății civile de ”teren” din Chișinău poate fi numită perioada în care au apărut niște activiști mai tineri și mai ”de nișă”.

Aproape toți activiștii apăruți în ultimii trei ani (Vitalie Sprînceană, Olga Antonova, Ala Revenco, Andrei Tudos, Vlada Ciobanu) sunt activiști „de nișă”. Spațiile publice, transparența procesului decizional, alimentația în instituțiile de învățământ, transportul public – toate aceste subiecte au fost dezvoltate și au devenit de interes public datorită activiștilor menționați mai sus. De obicei, aceștia sunt preocupați de un anumit subiect important și rar când migrează spre alte teme. Mai degrabă își dezvoltă temele „în profunzime și în amploare”, încercând să implice mai multe persoane și activiști din domeniu. Acest lucru nu are loc în mod spontan, ca în cazul primelor generații, ci în urma unei analize detaliate a noii direcții. Mulți au început a colabora activ cu așa-numitele organizații de granturi, obținând noi competențe.

Interesant este faptul că unii activiști enumerați mai sus au venit în ”teren” anume din ONG-urile „de granturi”, fără a rupe totuși legătura cu alte organizații de ”granturi” ale societății civile, folosind eficient această experiență. Deseori aceștia servesc drept ”punte de legătură” între cele două aripi ale societății civile, iar datorită cunoștințelor și experiențelor lor de obicei se creează un efect sinergetic.

O altă trăsătură interesantă a celei de-a treia etape de maturizare este participarea femeilor în acțiunile civice din teren. Dacă am judeca doar după cei mai vii activiști civici, putem observa acest lucru. Dar și la nivelul participării ONG-urilor și inițiativelor civice „de teren”, ele devin tot mai multe. Probabil că acest lucru se datorează prezenței noilor tehnologii în activitățile civice, dar și creșterii siguranței în activitatea societății civile „de teren”. Printre activiștii din cea de-a treia ”generație”, practic nu există așa-numiți ”eroi singuratici” cărora le sunt fabricate dosare penale, sunt reținuți de poliție, iar unii chiar au procese în instanțele de judecată pentru diverse ”infracțiuni” pentru activitățile pe care le desfășoară (activiștii din primele generații se regăsesc aproape toți în această categorie).

A doua generație a devenit de asemenea mult mai profesionistă și mai tehnologizată. Majoritatea activiștilor au renunțat la un șir de subiecte, concentrându-se pe unul sau două. Aceștia învață din tehnicile oferite pe calea ”granturilor” (desfășurarea training-urilor, utilizarea rețelelor de socializare, crearea coalițiilor) transferând în același timp experiențele lor altor cetățeni.

Experiența dialogurilor urbane a început să fie folosită în mod activ, subiectele incomode pentru autorități fiind dezbătute cu participarea reprezentanților diferitelor organizații (inclusiv celor „de teren”), a funcționarilor publici, experților și reprezentanților forțelor de ordine.

Subiectele destul de complexe (cum ar fi construcțiile ilegale, bugetul municipal, transportul public, colectarea separată a gunoiului, transparența procesului decizional, spațiile publice și achizițiile) au început să fie explicate oamenilor într-un limbaj accesibil. Astfel, tot mai mulți activiști și, lucru cel mai important, cetățenii ”obișnuiți” au manifestat interes și s-au implicat. Au apărut mai multe emisiuni TV și materiale de presă pe aceste subiecte, fiind astfel incluse pe agenda zilei politicienilor…

Alegerile din 2018 – un catalizator al procesului de interacțiune

Așa s-a întâmplat că în iunie 2016 activiștii civici au reușit să includă în regulamentul consiliului municipal un punct cu privire la funcționarea consiliului municipal de participare (CMP). Principala sarcină a acestui consiliu a fost crearea și funcționarea permanentă a platformei pentru menținerea unui dialog corect între consiliul municipal, societatea civilă și întreaga societate. Cea de-a doua sarcină a fost crearea instrumentelor pentru dezvoltarea societății civile urbane.

În toamna anului 2017, înainte de referendumul privind demisia lui Dorin Chirtoacă, fracțiunea PSRM și-a adus aminte de această idee și a propus societății civile din Chișinău să lucreze asupra regulamentului de funcționare a Consiliului Municipal de Participare. E adevărat că în ianuarie, atunci când referendumul a eșuat, ideea a devenit inutilă, așa încât toate fracțiunile au ignorat discuțiile publice și versiunea finală a proiectului de regulament al Consiliului Municipal de Participare.

Întâlnirile regulate ale activiștilor „de teren” din toamna-iarna 2017 au declanșat un proces de interacțiune permanent al organizațiilor „de teren” (uneori la aceste întâlniri participau și organizații „de granturi” și reprezentanții comunității de afaceri). În luna martie a anului trecut, atunci când a devenit clar că vor avea loc alegerile anticipate ale primarului de Chișinău și că forțele politice existente ”sunt extrem de îndepărtate de oameni”, a apărut ideea mobilizatoare care a unit majoritatea activiștilor civici.

Transparența în diverse forme și respectarea drepturilor civice de bază – aceste subiecte au fost propuse drept chestiuni principale în dialogul cu funcționarii municipali și politicienii. Transparența privind achizițiile publice, prezentarea regulată a cheltuielilor făcute de către direcțiile și întreprinderile municipale, în activitățile desfășurate de către viitorul primar, dar și accesul liber în incinta clădirii primăriei, accesul la informații, funcționarea platformei pentru un dialog deschis între societate, putere și oamenii de afaceri – aceasta desigur nu este lista completă a măsurilor din documentul propus de către societatea civilă (de teren și de granturi) tuturor candidaților la funcția de primar al municipiului Chișinău. Documentul a fost semnat de peste 30 de reprezentanți ai societății civile. Totodată, a fost propusă semnarea unui ”cod de etică”, compus dintr-un set de reguli în perioada și după campania electorală.

Este nevoie să precizăm că ambii candidați la funcția de primar care au ajuns în al doilea tur au semnat aceste propuneri. Nu putem spune că au respectat toate punctele, dar campania electorală desfășurată de semnatari a fost vizibil mai curată și mai productivă. Cel mai important aici este că reprezentanții unor tabere diferite au înțeles că este posibil de colaborat și acest lucru nu este dificil.

Al doilea catalizator a fost invalidarea rezultatelor alegerilor locale din Chișinău, atunci când lui Andrei Năstase, candidatul ales în mod legal în runda a doua, i-a fost refuzat mandatul de primar. În iunie a apărut inițiativa civică de tip clasic „de teren” OccupyGuguță, inițiatorii căreia au fost mai mulți activiști civici. Inițiativa a fost susținută de o parte însemnată a societății civile „de teren”.

Locul permanent al întâlnirilor (pe locul potențialului șantier de construcție, în Grădina Publică Ștefan cel Mare), discuțiile pe subiecte fierbinți, acțiunile de protest creative, toate acestea au dat procesului de interacțiune o vizibilitate constantă în societate. Poziția comună cu privire la o problemă clară (”necesitatea recunoașterii rezultatelor alegerilor locale din Chișinău”) a făcut ca procesul de interacțiune să fie productiv și reciproc folositor.

Posibila evoluție a ”societății civile de teren”

În septembrie 2018 (adică la începutul sezonului politic dificil din 2018-2019), societatea civilă de ”teren” continuă să utilizeze cu încredere tehnologiile (live-uri pe Facebook, blogurile video, training-urile despre participare și competențele civice). În mare parte ea a reușit să propună societății, ONG-urilor „de granturi” și organizațiilor politice, propria agendă a zilei, să demonstreze că sunt necesari și sustenabili.

Cu toate acestea, societatea civilă „de teren” nu își controlează propria dezvoltare și nu-și poate asigura durabilitatea proceselor. Activiștii „de teren” încă nu au testat tehnicile de implicare „în masă” a cetățenilor în procesul de soluționare a problemelor, oprindu-se la etapa de studiere a problemei și de informare în privința ei.

În mod evident, societatea civilă „de teren” are un mare potențial de dezvoltare încă neexplorat, dar este necesară o articulare clară a acțiunilor și interacțiunea cu alți actori. Am încercat să înțelegem direcțiile posibile ale evoluției societății civile „de teren”, elaborând o listă de recomandări, după cum urmează:

1. Reguli de interacțiune între societatea civilă de ”teren”

Regulile concrete de activitate, care la organizațiile „de granturi” există datorită lucrului în comun în cadrul training-urilor, seminarelor, coalițiilor, organizațiilor „de teren” acestea le lipsesc. Având în vedere caracterul ”conflictual” de comunicare și lipsa resurselor de bază, această mică problemă tehnică se transformă de cele mai multe ori în una mare și reprezintă un impediment în interacțiunea practică. Rezolvarea acestei probleme va avea un efect major în procesul de dezvoltare a acestui sector al societății civile.

2. Promovarea unei imagini pozitive despre activiștii civici „de teren”

Imaginea întipărită în mintea oamenilor precum că ”activiștii de teren” sunt persoane marginale care nu s-au realizat în viață (o percepție a priori greșită) trebuie schimbată din temelie. Este nevoie de crearea unei platforme pentru comunicare informală cu activiștii, unde să fie povestite istorii ”din afara terenului” (de exemplu, cine știe că Maia Laguta a fost în trecut actriță de film?), pentru a fi transmise pe înțelesul tuturor celor motivați de a face activism civic.

3. ”Ambalarea” experienței existente

Experiența de 15 ani a ”activiștilor de teren” practic nu este regândită și nu este documentată pentru activiștii ulteriori și cetățeni, o practică curentă a organizațiilor de ”granturi” și a partidelor politice. ”Ambalarea” acestor experiențe și difuzarea lor către alții pot servi drept resurse importante pentru societatea civilă.

4. Povești de succes

Prezentarea unor exemple pozitive ale activiștilor în lupta pentru drepturile orășenilor și poveștile de succes (salvarea parcurilor, curților, terenurilor de joacă pentru copii) ar putea contribui la întoarcerea speranței în eficiența eforturilor depuse, în primul rând cetățenilor de rând.

5. Centrul de resurse

Unii reprezentanți ai ”societății civile de teren” nu dispun de resurse suficiente (materiale, umane, profesionale) care le prisosesc celorlalte organizații. Schimbul acestor resurse sau, și mai bine, crearea unui centru de resurse pentru societatea civilă va fi un imbold bun pentru schimbarea situației. Disponibilitatea unei persoane aparte pentru asigurarea clasificării corecte a documentelor, a unui jurist pentru asigurarea eficienței și siguranței activităților desfășurate de activiștii „de teren”, a unui manager în relațiile cu publicul pentru o vizibilitate mai bună – toate aceste probleme sunt caracteristice oricărei organizații și oricăror activiști „de teren” și prin urmare ar fi mai corect ca deciziile să fie luate în comun.

6. Dezvoltarea mecanismelor pentru implicarea cetățenilor

Astfel de mecanisme precum discuțiile publice și ”bugetul civil” pot contribui într-o oarecare măsură la implicarea cetățenilor în procesele urbane (dacă sunt făcute corect). Acest lucru nu este desigur suficient, astfel încât implicarea cetățenilor în procesul decizional la nivelul parcurilor, curților și cartierelor, la fel ca și în procesul de creștere a transparenței și respectării drepturilor civice fundamentale, este o sarcină vitală pentru sporirea încrederii în activiștii „de teren”.

7. Crearea noilor comunități și dezvoltarea celor existente

Experiența acumulată în implicarea cetățenilor, discuțiile în comun a situațiilor conflictuale și asistența reciprocă, noile abilități de interacțiune ar trebui să ducă la consolidarea (formalizarea, dezvoltarea) comunităților existente și crearea celor noi.

8. O prezență mai mare pe platformele formale

Sporirea nivelului de participare a liderilor comunitari puternici și a organizațiilor „de teren” pe platformele formale (mese rotunde, training-uri, întâlniri) va duce rapid la creșterea competențelor și resurselor, la o interacțiune productivă cu alți ”actori”.

9. Monitorizarea veniturilor și cheltuielilor administrației publice locale

Monitorizarea cheltuielilor și veniturilor primăriei și a consiliului municipal a arătat în trecut că există încălcări grave în acest sector. Exemplele unor ONG-uri „de teren” și statisticile Curții de Conturi arată că cetățenii sunt foarte interesați de continuarea acestei activități. Monitorizarea continuă cu ajutorul instrumentelor de implicare a societății civile și raportările periodice ar fi o nouă funcție utilă a societății civile „de teren”.

10. Utilizarea coalițiilor

Crearea coalițiilor (între ONG-urile „de teren” cu alți actori) s-au dovedit  destul de eficiente în acest an. Acestea pot fi folosite drept puncte de pornire, dar și în calitate de instrumente pentru a pune presiune asupra autorităților în viitor. Cu toate acestea, este extrem de important ca societatea civilă să obțină realizarea fiecărui angajament semnat (inclusiv ”lista cu propuneri pentru candidații la alegerile din 2018”), altfel angajamentele ulterioare nu vor fi luate în serios. Coalițiile viabile create în baza unor resurse informaționale și competențe (nu doar în baza petițiilor cu semnături) sunt resurse cu potențial foarte mare.

11. Consiliul civic

Regulamentul consiliului municipal și obligațiunile candidaților prevăd crearea unui consiliu civic, care ar putea deveni o platformă importantă pentru interacțiunea cu autoritățile și pentru dezvoltarea societății civile urbane (inclusiv cea „de teren”).

12. Participarea la dezbaterea problemelor la nivel de republică

Prezența rară a activiștilor civici la dezbaterea problemelor la nivel de republică (de exemplu, în problema hidrocentralei de pe Nistru, a stadionului republican sau a programului ”Prima Casă”), arată că o astfel de participare este utilă din diverse puncte de vedere. Participarea în viitor depinde doar de cantitatea de resurse umane disponibile.

13. Prezența pe arena politică

În anii 2014, 2015, 2016 și 2018, activiștii civici și-au testat deja puterile în alegeri. Este adevărat că nici una din experiențe nu a avut succes (și este puțin probabil să se încheie cu succes în următorii ani). Cu toate acestea, atenția sporită din partea societății și mass-media față de alegeri permit obținerea unor rezultate deosebite în activitatea civică a candidaților și a coalițiilor civice.

14. Dezvoltarea relațiilor internaționale

În prezent, societatea civilă din Chișinău are suficient material acumulat pentru schimbul de experiență cu omologii săi din alte țări (în special în domeniul construcțiilor ilegale, al bugetului civil, al transparenței decizionale și în crearea unor regulamente calitative). Având în vedere asemănările problemelor în orașele din spațiul post-sovietic și țările din Europa de Est, un astfel de schimb de experiențe ar putea contribui semnificativ la îmbunătățirea competențelor și la apariția noilor instrumente de implicare a cetățenilor în activitățile desfășurate.

Anii următorii vor fi cu siguranță o provocare pentru mulți activiști civici „de teren”: vor deveni oare mai profesioniști, mai dinamici și mai deschiși spre colaborare cu alți actori? Utilizarea resurselor propuse mai sus pot duce la o evoluție calitativă a societății civile „de teren”. Doar atunci ar putea exista o speranță că ”societatea civilă „de teren” va deveni mai eficientă și va beneficia de mai multă încredere din partea societății.

P.S. Ne cerem sincere scuze de la toți colegii pe care nu am reușit să-i menționăm în acest articol. Cu părere de rău, mărimea articolului nu ne-a permis să povestim despre toți „activiștii de teren” demni de acest nume.

Acest articol este elaborat în cadrul proiectului „Acțiune socială 2018” – secțiunea „analize”, realizat în baza unui parteneriat dintre PLATZFORMA și Fundația Friedrich Ebert – Moldova. Articolele publicate în cadrul acestui proiect nu exprimă neapărat punctul de vedere al partenerilor.