Toleranța în sistemul autohton al valorilor. Analiza atitudinii noastre față de cei care nu sunt ca noi

Discursul public actual vehiculează termeni care, la prima vedere, sunt total străini de spațiul autohton: transparență, integritate, dezbateri publice, egalitate de gen, discriminare, toleranță etc. Îi numesc străini, pentru că s-au instaurat „pe neprins de veste” în limbajele noastre comune, în virtutea faptului că așa se gândește și se vorbește în țările „civilizate”. Nu sunt împotriva acestor termeni, atât timp cât oamenii care folosesc aceste concepte, înainte de a le folosi, s-au convins că cei cărora ei le vorbesc știu exact sensul unor asemenea noțiuni. Câți dintre cetățenii RM ar ști să definească ce e aia transparență, dezbatere publică, toleranță sau egalitate? Spre exemplu, studiile arată că legea cu privire la asigurarea egalității [1] este eronat percepută ca legea minorităților sexuale [2]. Consider că pentru asimilarea deplină a unor idei și practici democratice, avem nevoie de explicații temeinice pentru a le înțelege rostul și motivații bune pentru a le exersa.

În acest articol voi analiza chestiunea toleranței, raportându-mă la datele statistice colectate și interpretate în „Studiul privind percepțiile și atitudinile față de egalitate în Republica Moldova”, elaborat de către Consiliul pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității. În cadrul acestui studiu a fost analizat modul în care se poziționează unele grupuri sociale din RM față de altele, pornind de la premisa că fiecare grup social se caracterizează printr-o viziune asupra lumii specifică, operând cu simboluri și imagini improprii altor grupuri sociale, ceea ce cauzează, câteodată, o prăpastie între reprezentanții diferitor grupuri sociale, manifestată prin distanțare, printr-o lipsă de înțelegere, acceptare și discriminare.

Potrivit acestui studiu, cetățenii RM sunt preocupați, în primă instanță, de creșterea prețurilor, salariile/pensiile mici și locurile de muncă limitate. Iar discriminarea unor grupuri sociale aflate în situație de risc nu este percepută ca fiind una dintre cele mai grave și problematice aspecte ale societății în care trăim. Acest lucru, pe de o parte, se datorează nivelului scăzut de trai într-o țară în curs de dezvoltare, al cărei cetățeni pierd marea majoritate a timpului pentru câștigarea resurselor pentru asigurarea condițiilor primare necesare pentru supraviețuire. Pe de altă parte, toleranța nu este o valoare înnăscută, ci una educabilă; astfel încât, gradul de toleranță în cadrul unei societăți este direct proporțional cu nivelul de cultură și cel al educației morale al membrilor acesteia.

Conștientizarea propriei failibilități – factor premergător practicării toleranței

Fiecare dintre noi este un membru al acestei societăți cu drepturi depline pentru a se pronunța în privința direcției directoare de evoluție și dezvoltare a societății din care face parte. Fiecare dintre noi are un crez și un ideal al său, pe care vrea să-l materializeze prin exprimarea punctului său de vedere, vizând problemele culturale, economice și politice ale statului al cărui cetățean este. Și fiecare este îndreptățit să o facă, pentru că e un drept al său de a-și exprima nestingherit părerile [3], atât timp cât nu contrazic principiile constituționale ale unei societăți care se declară democratică.

Pozițiile pe care le manifestăm reies din viziunea pe care ne-am format-o asupra societății, statului și legilor, pornind de la modul în care ne înțelegem pe sine în relație cu ceilalți. Interacțiunea noastră cu mediul înconjurător, cu alți oameni, e o continuă provocare, pentru că ne pune la încercare capacitatea de a ne justifica alegerile axiologice față de noi înșine și față de ceilalți. Totodată, în raporturile noastre cu ceilalți oameni, ne re-găsim în situația confruntării cu alte păreri, alegeri, acțiuni și comportamente, pe care s-ar putea să nu le aprobăm. Iar atunci când activitățile celuilalt ne ating în mod direct, pentru că sunt în contradicție cu valorile și crezurile la care ținem și de care ne ghidăm întru atingerea scopurilor noastre, ne întrebăm ce ar trebui să facem, cum să ne comportăm, fără a ne leza propriile idealuri sau pe cele ale celuilalt.

Toleranța e o virtute care trebuie cultivată prin educație într-o societate democratică. Ea presupune acceptarea altor oameni și permiterea unor practici pe care le dezaprobăm [4]. Eticile umaniste și egalitare stipulează faptul că deciziile morale ale altor oameni cu privire la propria lor viață trebuie tratate cu respect. Oamenii sunt capabili de empatie, au logică și rațiune, ceea ce îi determină să stabilească niște norme și principii morale comune în cadrul unei societăți, de care ar trebui să se ghideze toți membrii acesteia, întru evitarea conflictelor și fărădelegilor.

Dar de ce ar trebui să fim toleranți cu oamenii care nu sunt ca noi, care nu ne împărtășesc valorile, convingerile, idealurile? Cum să fii tolerant cu oamenii care folosesc alte criterii pentru a defini ce este bine, cinstit și adevărat? E o problemă care ar trebui să ne macine și să ne instige la reflecții serioase asupra felului nostru de a fi. Trăim într-o lume supusă schimbării, ceea ce înseamnă că și convingerile noastre sunt „erodabile”. Și totuși, toleranța nu înseamnă să-ți schimbi convingerile de dragul comodității celuilalt, în numele unor idealuri democratice.

Prin definiție, toleranța este o practică pasivă. Aceasta este discutată, adesea, prin comparație cu durerea/suferința. Spre exemplu, T.M. Scanlon, în eseurile sale de filosofie politică, reflectă semnificația etimologică a toleranței prin referință la latinescul tolerantia, care înseamnă răbdare, îndurare și rezistență. În tradiția modernă a gândirii, sensul inițial al toleranței este re-formulat și îmbogățit cu ideile de acceptare a diversității, consimțirea egalității, a libertății de gândire și exprimare a tuturor oamenilor. Prin acest fapt, este stipulată necesitatea angajamentului de a lupta împotriva dogmatizării și absolutizării unor convingeri, pentru a preveni situațiile de exploatare și discriminare a ființelor umane din grupurile sociale aflate în situație de risc. Astfel, chemarea de a practica toleranța ca necesitate etică, juridică și politică e un răspuns la problematica lumii contemporane, pentru consolidarea unei societăți sigure, prin asigurarea sentimentelor de liniște și încredere a oamenilor pentru integritatea lor fizică și psihică.

Legea cu privire la asigurarea egalității, adoptată de parlamentul Republicii Moldova în 2012, prevede „prevenirea şi combaterea discriminării, precum şi asigurarea egalităţii tuturor persoanelor aflate pe teritoriul Republicii Moldova în sferele politică, economică, socială, culturală şi alte sfere ale vieţii, fără deosebire de rasă, culoare, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie sau convingeri, sex, vîrstă, dizabilitate, opinie, apartenenţă politică sau orice alt criteriu similar” [6]. Cu toate acestea, potrivit Studiului privind percepțiile și atitudinile față de egalitate în Republica Moldova [7] , egalitatea în drepturi și egalitatea șanselor nu este respectată în raport cu reprezentanții grupurilor minoritare. Nivelul de încredere a populației RM față de oameni și instituțiile statului este unul scăzut, iar la lipsa de încredere, adăugându-se nivelul scăzut de trai și nesiguranța în ziua de mâine, rezultă un nivel de intoleranță ridicat față de grupurile marginalizate.

În cadrul acestui studiu a fost estimat indicele distanței sociale față de 14 grupuri marginalizate (vezi figura 2). Gradul de apropiere socială se apreciază în conformitate cu Scala lui Bogardus, după cum urmează: 0 – membru al familiei, 1 – prieten, 2 – vecin, 3 – coleg, 4 – cetățean al țării, 5 – vizitator al țării, 6 – expulzare din țară. Doar spunând că acceptăm o persoană dintr-un grup marginalizat ca membru al familiei noastre, suntem cu adevărat toleranți; la polul opus se află situația de a dori expulzarea din țară a acestei persoane, adică intoleranța manifestată față de credințele, obiceiurile și acțiunile acesteia.

În continuare, voi analiza modul cum sunt percepute alte etnii, modul cum sunt tratați reprezentanții altor confesiuni și atitudinea față de persoanele comunității LGBT în RM.

Atitudinea noastră față de celelalte etnii de pe teritoriul Republicii Moldova

Vorbind despre co-existența și interacțiunea pe teritoriul unui stat a mai multor etnii, trebuie să introducem noțiunea de multiculturalism. Aceasta presupune apropierea interpersonală tolerantă dintre reprezentanții diferitor etnii pentru o comunicare interculturală, ghidată de principiile unui dialog critic. Acesta se constituie în condițiile libertății de exprimare, acceptării faptului că suntem cu toții egali (adică posedăm cu toții în egală măsură aceleași drepturi fundamentale juridice și politice), iar statul nu favorizează fățiș unul din grupurile oponente.

După cum vedem în infograficul de mai jos, prezentat de Biroul Național de Statistică (figura 3) [8], 75% din populația Republicii Moldova se consideră moldoveni, 7% – români, 6,6% – ucraineni, 4,6% – găgăuzi, 4,1% – ruși, 1,9% – bulgari, 0,3% – romi și 0,5% – alte etnii. Într-o societate care se declară democratică și multiculturală, bazată pe principiile diversității și egalității, se pune întrebarea cum pot conviețui diferite grupuri etnice, dacă nu împărtășesc un set de  valori și practici minime pentru conviețuire, căci lipsa respectului mutual poate cauza apariția unor conflicte violente, până la marginalizarea și chiar explulzarea grupurilor considerate indezirabile.

Apartenența comună la o societate a diferitor etnii ar trebui să-i facă pe reprezentanții acestora să-și conștientizeze responsabilitatea de a contribui la prosperarea statului în care trăiesc și nu să împartă teritorii pentru izolarea unora față de alții și conservarea într-un mediu cu o „politică externă” ostilă față de tradițiile altor grupuri etnice care propun puncte de reper diferite pentru definirea stilurilor de viață individuale și a tipului de societate în care trebuie și/sau se merită să trăim.

Care este relația noastră cu celelalte grupuri etnice? Potrivit studiului realizat de Consiliul pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității, indicele distanței sociale față de rușii care trăiesc în RM este de 0,9 puncte (grad de apropiere corespunzător unei relații între acceptarea ca membru de familie și prieten), față de românii care trăiesc în RM este 1,6 puncte (grad de apropiere între prieten și vecin), față de evrei – 2,3 puncte (grad de apropiere între vecin și coleg), etnie romă – 3,1 puncte (coleg de muncă spre cetățean), origine africană – 3,1 puncte (între coleg și cetățean). Astfel, n-ar fi etnii pe teritoriul acestui stat, reprezentanții cărora nu i-am accepta ca cetățeni ai acestui stat, limitându-le accesul în țara noastră ca simpli vizitatori sau am dori expulzarea lor definitivă din țară.

Percepția evreilor de către respondenți este una relativ pozitivă [9]: 49,4% din intervievați consideră că evreii sunt deștepți, 33,8% consideră că aceștia sunt vicleni/șmecheri, 24,3% că sunt zgârciți. Părerile negative cu privire la evrei vizează faptul că aceștia ar avea un miros specific, stăpânesc pe ascuns lumea, nu muncesc, se îmbogățesc ilegal, sunt leneși sau răi.

Întrebați ce calități consideră că sunt caracteristice persoanelor de origine africană care locuiesc în RM [10], 57,9% dintre respondenți au spus că aceștia sunt negri, 20,6% că aceștia sunt săraci, 16,5% că sunt amabili. Calitățile enunțate în adresa reprezentanților acestui grup, având conotație negativă sunt următoarele: au un miros specific, aduc boli venerice, sunt murdari, agresivi, intoleranți, needucați etc. Chiar dacă circa 59,6% dintre respondenți consideră că culoarea pielii nu trebuie să fie o barieră în contactarea persoanelor, totuși, 24,5% dintre aceștia cred că africanii sunt foarte diferiți de europeni și este imposibilă integrarea lor în țări precum Moldova.

Persoanele de etnie romă [11] sunt percepute prin prisma următoarelor determinative cu conotație negativă: hoți – 44,5%, mincinoși – 39,8% , cerșetori – 33,4%, leneși – 24,9%, murdari – 20,6% etc. Percepțiile pozitive legate de persoanele de etnie romă se exprimă prin conștientizarea de către 78,3% dintre respondenți a necesității integrării romilor, ca cetățeni ai acestui stat, în cadrul societății. Iar pentru o integrare reușită a acestora, 79,6% dintre respondenți consideră că este nevoie ca copiii romi să învețe în clase împreună cu alți copii de alte etnii. Totodată, se atestă faptul că persistă stereotipurile predominante față de romi: câștigă bani pe căi ilegale, nu vor depune efort fizic pentru a îndeplini munci grele, caută căi ușoare de câștig, prin șiretlicuri și amăgeală, sunt mincinoși, au o igienă precară și trăiesc în locuințe murdare [12].

Conform raportului „Rele tratamente pe motiv de discriminare în Moldova”, elaborat de Asociația Promo-LEX în anul 2012, Persoanele de etnie romă sunt cel mai des abuzate de către reprezentanții organelor de drept, prin manifestarea față de aceștia a unui comportament abuziv, a violenței fizice și psihologice, a unei atitudini caracterizate ca fiind discriminatorie și ostilă. Spre exemplu, scopul urmărit de reprezentanții serviciilor de poliție este, adesea, obținerea unor mărturii și declarații prin amenințări, insulte și presiuni. Acest tip de comportament cauzează o neîncredere a romilor față de organele de drept, ceea ce are drept consecință refuzul depunerii de către persoanele de etnie romă a plângerilor cu privire la încălcarea drepturilor lor, pentru sesizarea organelor competente în apărarea drepturilor persoanei în spiritul legii, ordonarea activității autorităților publice și asigurarea ordinii de drept.

Dincolo de cazurile de abuz față de reprezentanții unor etnii sau grupuri religioase de pe teritoriul RM, subsumate, fără doar și poate, conceptului de intoleranță, pentru a caracteriza relațiile intergrupale din cadrul societății noastre, consider că nu putem folosi conceptul de toleranță, ci mai curând cel al ignoranței. Reprezentanții diferitor grupuri sociale de pe teritoriul RM se ignoră mutual, ei nu se tolerează. Iar atunci când se intersectează, se apreciază în funcțiile de stereotipuri, pentru că nu posedă alte informații unii despre alții, nu au depus suficient efort să se cunoască reciproc. Chiar și răspunsul intervievaților la sarcina de a identifica însușirile care ar caracteriza persoanele de origine africană – 57,9% dintre respondenți au spus că aceștia sunt negri – denotă lipsa noastră de cunoaștere sau insuficiența interesului de a cunoaște persoane din alte grupuri sociale. Cu precauție, formulăm o ipoteză, potrivit căreia nu am dispune cu adevărat de o platformă socială pentru interacțiunea și cunoașterea altor grupuri sociale. Cu atât mai mult, intervențiile politicului în problemele interetnice determină o mai mare tensiune între grupurile etnice de pe teritoriul RM, chestiunea interetnică devenind o armă în mâinile unor politicieni pentru a-și satisface ambițiile politice (problema limbii române/moldovenești, promisiunea acceptării în țară a 30.000 refugiați sirieni etc.).

Gradul de tolerare a minorităților religioase în Republica Moldova

Conform datelor statistice ale Recensământului Populației și al Locuințelor 2014, realizat de Biroul Național de Statistică al Republicii Moldova, din totalul populației care a declarat religia [14], 96,79% sunt de confesiune ortodoxă. Restul 3,21% din populația RM sunt de alte confesiuni: creștină de Rit Vechi, catolică, Evanghelică de confesiune Augustană, creștină Evanghelic Baptistă, creștină după Evanghelie, adventistă de Ziua a Șaptea, penticostală/Biserica lui Dumnezeu Apostolică, martorii lui Iehova, iudaică, islam și alte grupuri religioase. Totodată, s-au declarat agnostici – 427 persoane (0.01%) și atei – 5515 persoane (0.21%).

Accepțiunile fiecăruia dintre noi cu privire la cunoașterea și înțelegerea lumii, a vieții și a morții sunt diferite. Totuși, ar exista un fir director care traversează fiecare viziune a lumii și se întâlnește în fiecare interpretare, datorită acelei trăsături pe care o posedăm fiecare dintre noi, trăsătură care ne face să fim ceea ce suntem ca oameni. Această „umanitate” stă la baza interacțiunii și constituirii intersubiectivității, fundamentată pe niște principii permanent verificabile într-un dialog critic. Pentru că viziunile personale sunt structurate în dependență de niște reguli interne la care, adesea, nu avem acces ca simpli spectatori ai vieții celuilalt, putem să ne re-cunoaștem doar propriile valori, idealuri și convingeri. Însă nu putem postula că doar principiile de care ne ghidăm noi înșine sunt valide pentru interpretarea și diseminarea binelui de rău în societatea contemporană.Avem nevoie de imaginație pentru a-l înțelege pe celălalt. Prin imaginație putem să ne purtăm conștiința dincolo de sine sau, altfel spus, să ne extindem conștiința, ca să facem loc altor perspective asupra lumii. O înțelegere deplină a celuilalt e imposibilă, întrucât imaginația noastră e o facultate limitată. Putem empatic să ne închipuim cum e să fii celălalt, dibuind, oarecum, ca să ne dăm seama de contextul în care cineva își concepe deciziile, motivațiile care-l animă și circumstanțele/situațiile care l-au făcut să-și constituie anumite convingeri. Datorită imaginației, s-ar putea să fim mai aproape de istoriile pe care le spun oamenii care sunt de o altă confesiune și să ne „traducem” nouă înșine într-un limbaj mai accesibil despre ce sunt practicile lor cotidiene [15].

Dintre respondenții cercetării cu privire la percepțiile și atitudinile față de egalitate în Republica Moldova [16], 45,3% consideră musulmanii ca fiind foarte agresivi și periculoși și doar 26,4% că aceștia sunt buni, religioși și nu pot face niciun rău nimănui. Majoritatea răspunsurilor vizând specificul religios al musulmanilor se referă la descrieri negative: 31% din răspunsuri îi cataloghează ca fiind agresivi, 27,9% – fanatici, 27,8% – teroriști, 22,9% – extremiști.

În lucrarea „Monoteismul și limbajul violenței” [17], Jan Assmann lansează ipoteza, potrivit căreia în ultimele câteva decenii, în lume se atestă o întoarcere la religie și orientarea către un discurs instigator la ură, prin imaginarea unor dușmani și a unei amenințări permanente din partea acestora. Astfel, întoarcerea la religie este însoțită, adesea, de violență. Pentru a spulbera stereotipul agresivității, terorismului și extremismului tuturor musulmanilor, să facem o distincție provizorie, funcțională în limitele acestui text, între credincioși și fanatici. În acest sens, explicăm înțelesul credinței prin loialitate față de adevărurile propovăduite în cadrul religiei al cărei adept ești. Credinciosul poate cădea pradă  excesului de zel, conducându-se literal de textele religioase, ceea ce presupune o atitudine fundamentalistă. Fanaticii devin agresivi față de reprezentanții altor confesiuni, violența fiind o resursă esențială a celor implicați în lupte politice pentru putere.

Pentru explicitarea posibilității de conviețuire a reprezentanților diferitor religii în cadrul aceluiași stat și respectul reciproc al acestora, putem folosi conceptul semanticii culturale, conturat în aceeași lucrare de Jan Assmann. Nu putem fi toleranți cu reprezentanții altor religii, fără să le descifrăm sensul semanticii lor culturale. Aceasta vizează totalitatea de mituri, simboluri, imagini, texte literare etc., care dau sens și definesc perspectiva acțiunilor noastre. E background-ul nostru, adică tradiția, pe care dacă le analizăm, reușim să înțelegem condiția unui om, cum a ajuns să creadă anumite lucruri și să se comporte într-un anumit fel. Treaba cu semanticile culturale e că nu sunt carcase imuabile și veșnice, ele se pot suprapune unele peste altele, de aceea, sunt într-o continuă schimbare și re-definire. Datorită lor știm de unde am venit și încotro s-o luăm. Ele ne ajută să ne constituim identitatea de grup, prin prisma căreia ne formăm identitatea de sine, extrem de importantă pentru devenirea unui individ.

Analizând textele biblice, Jan Assmann se întreabă de ce afirmarea monoteismului este prezentată printr-un limbaj al violenței. Trecerea de la politeism la monoteism este înregistrată sub forma unui salt cultural, manifestat prin determinarea unei noi semantici culturale. Cronologic, apariția monoteismului e concomitentă cu prăbușirea Imperiului Asirian, ceea ce a cauzat un vid de putere, pe care teologii evrei au încercat să-l suplinească, prin faptul atribuirii lui Dumnezeu a tuturor acelor calități pe care le avea despotul asirian, întru menținerea sistemului de dominație și a puterii.

Loialitatea absolută care se cere credincioșilor în religiile monoteiste, dublată de cruzimea extremă a Dumnezeului monoteist și gelozia acestuia față de alți dumnezei (monoteiști sau nu), cu aceleași pretenții la putere, enunțând seturi de adevăruri la fel de complexe, dar total distincte, instigă nu doar la respingerea și de-legitimarea altor viziuni religioase, ci și la combaterea lor prin persecutarea reprezentanților altor sisteme de credință (subliniez, e vorba de cazurile extremiste, a fanaticilor, nu a tuturor credincioșilor). Gândind religia nu doar ca o chestiune de cult, ci și ca o relație generală cu lumea pe care o alimentează individul, înțelegem convertirea la o religie ca o schimbare radicală a vieții convertitului. În acest context, toleranța e o virtute indispensabilă atât pentru minoritățile religioase, cât și pentru reprezentanții confesiunii majoritare sau pentru atei și agnostici. Persoanele care practică religii diferite și se conduc fiecare de adevărul său pentru explicarea rațiunii lumii înconjurătoare, trebuie să înțeleagă că fără o comprehensiune adecvată a contextului cultural/religios din care își alimentează practicile un alt membru al societății, e imposibilă supraviețuirea și co-abitarea pe același teritoriu.Dacă percepția musulmanilor este una negativă, atunci percepția celorlalte minorități religioase este preponderent pozitivă, întrucât, chiar dacă postulează viziuni diferite asupra lumii, omului și vieții, le catalogăm ca fiind creștine, totuși. Astfel, 44% dintre respondenții aceluiași studiu [18], afirmă despre reprezentanții celorlalte minorități religioase, că aceștia sunt credincioși, 32,5% spun despre aceștia că nu consumă alcool, 26,9% îi caracterizează ca buni la suflet, 26,6% respondenți zic că aceștia ar fi nefumători, 22% – săritori la nevoie. Pe de altă parte, 56,8% dintre respondenți sunt deranjați de prezența minorităților religioase pe la ușile oamenilor și doar circa 22,8% dintre oameni rămân satisfăcuți în urma discuțiilor cu persoane care aparțin unor minorități religioase. Percepțiile negative din jurul minorităților religioase creștine vizează faptul că sunt sâcâitori, fățarnici și mincinoși.

Nivelul de acceptare a comunității LGBT într-o societate preponderent heterosexuală

Am definit toleranța ca atitudine civică față de deciziile morale ale unor oameni pe care nu le împărtășim, însă recunoaștem că sunt îndreptățite să fie practicate în măsura în care nu atacă și nu presupun pericol pentru demnitatea ființelor umane în general. Ca excepție, toleranța nu poate fi aplicată în situațiile în care avem de-a face cu oameni intoleranți, cu cei care propagă ideea un tratament discriminatoriu și inuman față de alte persoane, după criterii de rasă, religie, vârstă, sex, orientare sexuală, etnie ș.a. Enumerez următoarele acțiuni pe care nu suntem nicidecum îndreptățiți să le tolerăm: omorul, violul, genocidul, traficul de ființe umane etc., întrucât asemenea activități încalcă dreptul cuiva la viață, la integritate fizică/psihică, libertatea conștiinței și a celei de exprimare, libertatea individuală ș.a.m.d. [19]

Conform Studiului privind percepțiile și atitudinile față de egalitate în RM, marea majoritate a participanților la discuțiile în grup au făcut afirmații (vezi figura 5) care lezează drepturile LBGT la întruniri, liberă exprimare, libertatea conștiinței și gândirii, viață intimă, familială și privată. Astfel, 80,6% dintre respondenți consideră că persoanele LGBT nu trebuie să aibă dreptul să organizeze evenimente publice sau să apară în mass-media și doar 7,5% recunosc dreptul lor la organizarea evenimentelor publice; 83,7% dintre participanții la discuții sunt de părere că cuplurile homosexuale nu se pot căsători și nu trebuie să aibă dreptul să înfieze copii și doar 7,5% recunosc dreptul acestora de a se căsători și de a înfia copii; 52,5 % din respondenți afirmă că relațiile homosexuale trebuie pedepsite și 29,6% sunt de părere că astfel de relații nu trebuie pedepsite, căci fiecare face ce dorește în viața lui [20].

Indicele distanței sociale față de persoanele din comunitatea LGBT este de 5,2 puncte, ceea ce înseamnă că nu-i acceptăm nici măcar ca cetățeni ai acestui stat; acest indice presupune un grad de „acceptare” a minorităților sexuale ca vizitatori ai țării, cu rezerva de a-i expulza din țară.

În general, oamenii tind să gândească bivalent: da sau nu, aprob sau dezaprob, bine sau rău, frumos sau urât, minciună sau adevăr. Cu toate acestea, între „da” și „nu” ar mai fi loc și pentru un „poate”. Nu suntem de acord cu ceva, n-am accepta pentru noi înșine, n-am vrea pentru apropiații noștri, ne-ar fi frică sau am fi furioși să ni se întâmple nouă, însă trebuie să înțelegem că cineva care nu este ca noi are drepturi, pe care nu trebuie să i le încălcăm, chiar dacă nu suntem de acord cu el/ea/ei/ele.

Gândirea bivalentă conduce la dogmatism și fanatism [21]. Dacă dogmatismul constituie statutul logic al unei convingeri față de ceva, formulând totalitatea aserțiunilor cu privire la adevărul unei doctrine, care sunt acceptate fără a fi puse la îndoială prin scrutarea posibilității de justificare a rațiunii de a fi a adevărului acestora, atunci fanatismul e încărcătura psihologică investită în sistemul de credințe, cu ajutorul căruia cineva se orientează prin viață. Ceea ce încercam să spun și mai sus, când explicam diferența dintre credincioși și fanatici, e că dogmatismul în sine nu e rău, în timp ce fanatismul poate fi periculos. Formulând un alt punct de vedere, și dogmatismul ar fi de evitat, însă cu toții suntem dogmatici vizavi de o stare de lucruri sau o alta, și atunci, ceea ce s-ar cădea să recunoaștem e că poziția noastră caracterizează doar un fragment al mozaicului ce stă la fundamentele acestei lumi.

A fi heterosexual(ă) e un adevăr care nu ar trebui să-l condamne pe un altul: a fi lesbiană, gay, bi-sexual, trans-sexual ș.a. Suntem ființe raționale, care se pot ridica mai sus de reacțiile emoționale proprii gândirii bivalente. Cauza intoleranței este, adesea, legată de lipsa informării cu privire la o „chestiune” sau alta. Campaniile de informare ne-ar face să depășim blocajele logicii binare, pentru o poziționare critică față de practicile celorlalți. În acest sens, cultivarea toleranței deschide calea celei de-a treia perspective, care nu presupune nici acord, nici dezacord, ci exprimarea unui punct de vedere diferit printr-o analiză critică a situației și păstrarea respectului pentru celălalt, fără încălcarea drepturilor fundamentale, elementar, al celui ce ține de libertatea de gândire și exprimare, al uneia dintre părți.

Luând distanță față de emoțiile noastre, putem să nu reacționăm violent față de oamenii care nu sunt ca noi. Creând acest spațiu între noi înșine și emoțiile noastre, putem „cocheta” cu valori, convingeri, atitudini și alegeri care ne sunt străine, pentru a ne imagina ce-am simți, dacă am fi în locul celuilalt și ce comportament am aștepta să aibă oamenii care ne înconjoară față de viața noastră. Lărgirea conștiinței pentru a-i face loc celuilalt în viziunea ta asupra lumii nu e deloc o trădare față de propriile idealuri și convingeri. Sigur că prin referire la celălalt ești nevoit să-ți examinezi propriile scheme mentale, însă aceasta presupune un pic altceva decât a te nega pe tine însuți, înseamnă să reziști impulsului de spune că celălalt nu e om (0,9% dintre respondenți spun asta despre persoanele din comunitatea LGBT), că celălalt trebuie terminat/ucis (1%), înjosit (0,5%) sau izolat (0,5%), dacă e diferit de tine prin faptul că are o altă orientare sexuală. Respectul pentru autonomie se înscrie în saltul pe care-l face fiecare dintre noi, atunci când se abține de la reacțiile logicii binare și își asumă angajamentul unei gândiri multivalente, prin care acceptă diversitatea și toleranța, egalitatea în drepturi și egalitatea șanselor.

Concluzie

Angajamentul și responsabilitatea care însoțesc toleranța ne pun în legătură cu ființa celuilalt, însemnând respectul față de celălalt cu toate atributele sale. Celălalt e străinul/necunoscutul, adică persoana care nu e ca noi, de care ne desparte o gamă întreagă de însușiri și „taine”, pe care nu avem, adesea, curiozitatea și răbdarea suficientă pentru a le surprinde și înțelege. Înainte să enunțăm o judecată negativă în raport cu o persoană din spațiul social, trebuie să-i dăm „chip”. Dacă e femeie sau bărbat, e tânăr/ă sau bătrân/ă, e moldovean/ă sau rom/ă, blond/ă sau brunet/ă, enumeri doar niște caracteristici care-i conferă o înfățișare fiziologică. Dincolo de fizic, putem descoperi sentimente, interese, aptitudini, emoții, abilități și preferințe, o lume întreagă demnă de respect, îndreptățită să existe, atât timp cât nu atentează la drepturile fundamentale ale cuiva.

În masa de oameni pe care-i întâlnim zilnic pe stradă, în cafenea, instituții și transport, individualitățile oamenilor din jur sunt dizolvate într-un plan secundar al lumii pe care o percepem. Păstrăm distanța ca un mecanism de apărare față de necunoscuți. Și adesea, nu-i putem diferenția decât prin însușirile lor aparente, cărora le corespund câte un set de stereotipuri și prejudecăți care ne ajută să reacționăm spontan la situațiile în care interacționăm cu acești necunoscuți. Stereotipurile și prejudecățile, ca reprezentări minime pe care le avem despre trăsăturile reprezentanților unui grup social sau altul, nu sunt neapărat rele, în măsura în care presupun un set de judecăți care ne ajută să stabilim un început de comunicare, atunci când întâlnim străinii din jurul nostru într-o situație concretă. Câteodată, în interacțiunea noastre cu oamenii, căutăm confirmări ale pre-concepțiilor noastre despre ei, și atunci, relațiile noastre eșuează. Important e ca relațiile noastre cu necunoscuții pe care-i întâlnim, să se dezvolte dincolo de stereotipurile inițiale, întrucât acestea ne pot induce în eroare cu privire la identitatea unui om, atribuindu-i însușiri care nu-l caracterizează sau nu-l definesc pe deplin. Și atunci, ajungem să-l blamăm pentru ceea ce nu este, în virtutea unui adevăr pe care l-am inventat despre acest om.

Toleranța e o atitudine civică dezirabilă în condițiile abuzurilor împotriva ființei umane ce caracterizează problematica lumii contemporane. Societatea noastră, probabil, are multe carențe la capitolele încrederii, acceptării, toleranței ș.a. E de înțeles că multora dintre noi le este greu să-și extindă perspectiva. A face acest lucru înseamnă să lărgești limitele în care se încadrează „normalitatea”. Se spune că ceea ce e normal și firesc e ceea ce este practicat de majoritatea oamenilor, în virtutea tradiției și a obișnuinței. Dincolo de ceea ce este stipulat prin voința generală a membrilor unei societăți ca fiind normal, există diferite practici. Acestea nu trebuie catalogate neapărat ca fiind „anormale”. Sunt practici ca toate celelalte. Cu siguranță, îs practici bune, doar acele practici ce nu violează drepturile fundamentale ale omului și trebuie să le acceptăm, chiar dacă nu suntem de acord cu ele. Pentru că dacă le respingem, încălcăm noi înșine una sau mai multe din libertățile fundamentale ale cuiva.

Referințe:

[1] Legea cu privire la asigurarea egalității http://lex.justice.md/md/343361/

[2] Potrivit studiului privind percepțiile și atitudinile față de egalitate în Republica Moldova, elaborat de către Consiliul pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității, Chișinău, 2015, p.31. Studiul este disponibil în limbile română, rusă și engleză pe paginile web www.un.md, www.egalitate.md.

[3] Legea cu privire la libertatea de exprimare http://lex.justice.md/viewdoc.php?action=view&view=doc&id=335145&lang=1

[4] Scanlon T.M. The difficulty of tolerance. Essays in political philosophy. New York: Cambridge University Press, 2003, p.187.

[5] Andrew Fiala, Tolerance and the Ethical Life, London: Continuum, 2005, p.18.

[6] Legea cu privire la asigurarea egalității http://lex.justice.md/md/343361/

[7] Studiul privind percepțiile și atitudinile față de egalitate în Republica Moldova http://egalitate.md/wp-content/uploads/2016/04/RO_Studiu-Perceptii-2015_FINAL_2016-Febr-25_Imprimat.pdf

[8] Recensământul Populației și al Locuințelor, realizat de către Biroul Național de Statistică în 2014

http://www.statistica.md/pageview.php?l=ro&idc=479

[9] Studiul privind percepțiile și atitudinile față de egalitate în Republica Moldova, p.52

[10] ibidem, p.55

[11] ibidem, p.38

[12] ibidem

[13] Andrew Fiala, Tolerance and the Ethical Life, London: Continuum, 2005, p.26.

[14] Recensământul Populației și al Locuințelor, realizat de către Biroul Național de Statistică în 2014

http://www.statistica.md/pageview.php?l=ro&idc=479

[15] Andrew Fiala, Tolerance and the Ethical Life, London: Continuum, 2005, p.42.

[16] Studiul privind percepțiile și atitudinile față de egalitate în Republica Moldova, p.60

[17] Jan Assmann, Monoteismul și Limbajul violenței, Cluj-Napoca: Tact, 2012.

[18] Studiul privind percepțiile și atitudinile față de egalitate în Republica Moldova, p.63

[19] Convenție pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&id=285802

[20] Studiul privind percepțiile și atitudinile față de egalitate în Republica Moldova, p.29

[21] Andrew Fiala, Tolerance and the Ethical Life, London: Continuum, 2005, p.21.

 

Imagine de fundal: sursa.

 

Acest articol face parte dintr-un proiect de dosare tematice, realizat în baza unui parteneriat dintre PLATZFORMA și Fundația Friedrich Ebert – Moldova. Articolele publicate în cadrul acestui proiect nu exprimă neapărat punctul de vedere al partenerilor.