BLOG PZF RECENTE

Unirea ca ideologie

Probabil ceea ce ar trebui reținut ca important din suita de reacții iscate de o declarație a Maiei Sandu pe tema eventualei reuniri a R. Moldova cu România, e faptul transformării ideii unirii în ideologie de către înseși grupurile de unioniști militanți.

În fapt, ceea ce pare comun tuturor acestor reacții, de la cele de nedumerire naivă pînă la cele de condamnare isterică, e insistența de a legitima un unic discurs public despre unire și respectiv delegitimarea tuturor celorlalte, pe de o parte, și impunerea unicii narațiuni, considerate juste, despre „destinul național”, pe de altă parte. Or, acestea sînt mărcile definitorii ale unei raționalități ideologice. Probabil mulți dintre unioniști nici nu bănuiesc imensul deserviciu pe care îl aduc însăși ideii de unire prin transformarea ei în ideologie. 

Tot timpul m-am întrebat cum se face că în confruntarea cu ceea ce asumi ca profundă adversitate – dușmanul adică – ajungi la un moment dat, printr-o suprasolicitare a locului și rolului pe care i-l rezervi în economia simbolică a propriului sine, să apropriezi, într-un mod nereflectat, inconștient chiar, și cel mai adesea nefericit, categoriile și schemele de gîndire ale celuia pe care ți-l crezi dușman.

Cred că e și ceea ce se întîmplă la noi cu grupurile de naționaliști și unioniștii militanți. Chiar dacă îi aflăm printre cei mai înverșunați contestatari ai ideologiei sovietice – realitate eminamente detestabilă în percepția acestora – nu același lucru îl putem spune despre însuși modul ideologic de interpretare a realității, pe care, dimpotrivă, par dispuși să și-l interiorizeze cu fidelitate. E tocmai ceea ce a și devenit cît se poate de transparent prin acele reacții naționaliste și unioniste la care am asistat în ultimul timp și care vin, de fapt, să instituie și să oficializeze (chiar dacă în lipsa unei elaborări metodice și programatice) modul drept și corect în care poți vorbi despre unire, refăcînd în alți termeni conformitatea cu o logică ideologică.

A sacraliza ideea unirii, a dogmatiza un unic înțeles al unirii, a justifica un unic mod în care trebuie făcută aceasta, a sancționa oricare dintre interpretări ce se distanțează într-un fel sau altul de acestea ca erezii și declararea celor care le emit ca „dușmani ai națiunii” – toate par reminiscențe ale unei gîndiri și practici ideologice, parte a experienței noastre istorice recente.

Nu e suficient să detești o ideologie, mai e nevoie și de munca anihilării logicii acestei ideologii. Altfel, așa cum se pare, riști să-i preiei resursele și să-i asiguri perfecta continuitate, chiar dacă o umpli cu alte idealuri și o încadrezi în alte orizonturi.

 

 
 
 

Despre autor

Alexandru Lupuşor

Alexandru Lupușor a studiat filosofia la Universitatea "Al. I. Cuza" (Iași, România), Université Catholique de Louvain (Belgia), Université Toulouse II-Jean Jaurès (Franța) și University of Memphis (SUA). În prezent, este lector al Facultății de Istorie și Filosofie a Universității de Stat din Moldova.

14 Comentarii

  • bun text, as adauga vreo trei lucruri:
    – politiciana care a abordat problema are o mica vina, de fapt doua. prima – partidul ei are deja un an si ceva, rastimp in care ar fi putut sa-si construiasca o pozitie unica pe aceasta tema, a unirii. a doua „vina” – tema asta poate fi complet ignorata.
    – studiile imaginarului „unionist” inca lipsesc si e pacat. ar merita. pentru ca in unele momente acest grup pare ca profeseaza o religie politica si se comporta ca o miscare religioasa. care trebuie, cred, analizata si tratata ca atare (mai in gluma mai in serios creasem cindva pe facebook un grup – Martorii Unirii). cred ca asta explica si modul in care o parte a unionistilor percep unirea – ca pe o biserica, adica ca pe o idee sacra ce trebuie implementata (insa nu discutata, abordata etc). de aici probabil si caracterul inca marginal al ideii dupa 20 si ceva ani de promovare intensa: unionismul nu e promovat ca o agora (adica ca un loc al discutiei in care sa ne regasim, fiecare cu specificul si istoria lui), ci ca o biserica in care este acceptat un singur mod de a gindi.
    – cum miscarile unioniste formale de aici sint finantate de multe ori din surse suspecte (GBC, fonduri obscure ale serviciilor) ma intreb daca simpatizantii ideii (adica nu unionistii de profesie) chiar iau in serios versiunea de unire promovata de unionistii dubiosi sau cei platiti (alde Ghenadie Cosovan, Maiduc si altii din desantul PD). pentru ca, ma gindesc, fiecare om de buna credinta ar trebui sa fie deranjat de o idee a unirii care presupune ca fiecare gindeste la fel, in care nu este loc de diversitate si pluralism, in care exista insa gindire unica si obligatorie.

  • //… e faptul transformării ideii unirii în ideologie de către înseși grupurile de unioniști militanți.//

    Ma mira infantilismul si timiditatea concetatenilor mei care sunt capabili si au posibilitatea sa se opuna agresiunii, dar o fac robust, de parca si-ar cere scuze.
    Care „transformare” a ideii unirii in ideologie?!! Ideologia a fost de la inceput, „hora unirii” comandata de consulul francez V. Place este ideologie, iar unionistii agresivi si primitivi de astazi de la noi nu sunt ceva nou ci urmasii (de o calitate mai proasta) a iesianului Mihail Kogalniceanu care spunea:„ Să crească troscot pe străzile Iaşului, dar unirea trebuie să se facă”.

  • In completare la articol si la comentariul lui Vtalie: pe mine ma sidereaza inexistenta unui unionism civic, adica promovarea unei uniri dintre RM (Basarabia) si Romania in cadrele unui nationalism civic, un nationalism / unionism inclusiv fata de toti cetatenii RM si RO, de orice etnie, religie, convingere politico-ideologica etc. Dar se pare ca, asa ceva ar fi un fel de oximoron, o contradictie in termeni. Daca ar fi proiect (nu, biserica, cum spune Vitalie), unionismul ar putea fi mai atractiv, altfel se pare ca proportia simpatizantilor sai depinde mai mult de factori externi ideii de unire (de ex., de proasta guvernare in RM sau de perceptia insecuritatii regionale etc.). As livra aceasta idee de unionism civic), laolalta cu cele de mai sus, pe gratis inginerilor Romaniei 2018, dar ma tem ca nu de o Basarabie populata au ei nevoie, ci de o imagine abstracta a ei, rupta dintr-o carte cu file ingalbenite de rugaciuni si poezie patriotica. Pacat – am avea cu cine discuta…

    • Petru, in realitatea uniunii europene si in perspectiva globalizarii, care estre sensul? „Unirea” este o speculatie incepind chiar cu insasi termenul – de ce noi spunem ca la UE dorim sa aderam, iar cu Romania sa ne unim? Absolut toti inteleg ca prin termenul „unire” se subintelege anexare (alipire, incorporare, cui si cum ii place), iar aceasta deacum presupune supunere dar nu consolidare.
      Nationalismul are rost la formarea unui stat, insa in cazul nostru nu merge vorba de contopirea a doua state cu telul formarii altui stat nou, deci nici despre un nationalism comun nu poate fi vorba, cu atit mai mult ca in Romania deacum exista un nationalism bine conturat, ba chiar si agresiv

      • Andrei, de acord. A te uni inseamna a face unu cu ceva. Aderarea la UE sau la oricare alta uniune presupune, cel putin formal, pastrarea suveranitatii statului aderent. In cazul unirii, conditia este renuntarea si existenta si la identitatea statului mai mic (in cazul nostru, RM) si regionalizarea/ provincializarea lui. Dar noi mai stim ca statul roman a fost construit de la 1859 incoace, inclusiv si mai ales dupa 1918, pe modelul unui centralism exacerbat (modelul francez) in detrimentul regiunilor si mai ales, in detrimentul Basarabiei (unde in 1918 s-a introdus o „stare de excepție / de asediu”, din motiv de securitate, prin renuntarea la un sir de drepturi si libertati pentru cetatenii respectivei regiuni. Romania ramine un stat puternic centralizat in care unele regiuni se simt defavorizate. De exemplu, moldovenii din RO se simt nedraptatiti pentru faptul ca nu au autostrada, fata de Ardeal. Unionistii trebuie sa spuna clar ce fel de stat vor dupa unire, ce fel de drepturi vor acorda (sau nu) minoritatilor etnice, cum vor respecta – sau nu – autonomia regionala etc. Dar unionisti tac la aceste lucruri, ca si cum ar fi irelevante.

  • un text la obiect. as adauga si eu ca concluziile autorului pot fi extrapolate la multe alte grupuri anti-fa sau progresiste pro-drepturi minoritati in special sexuale care de multe ori adopta un stil omniscient de discutie, eliminand orice tentativa de a discuta rational.

    • Ideologia nu e o injuratura. E insa alt mod de a purta discutia. eu nu am probleme sa recunosc ca platformele progresiste – feminismul, miscarile pro-drepturi – se revendica de la ideologii. eu am problema cu cei care pretind ca platforme ideologice – unionismul sau neoliberalismul – ar fi neideologice si ar fi deasupra ideologiei (unionismul) sau in afara ideologiei (neoliberalismul).

  • Cel mai mult mi-au plăcut comentariile lui Vitalie. În primul votează cu ambele mâini textul înfierând de două ori gândirea ideologizată. Iar la final când i se dă peste nas, hop că ideologia nu e chiar așa rea, ci că … anumiți oameni răi spun că ei nu sunt ideologici. E antologică, Vitalie!

    În ce îl privește siderarea lui Petru și eu mă declar siderat. Nu prea am auzit de unionisme, ba chiar naționalisme civice. Pur și simplu nu există. Sigur avem mituri despre fratele mai mare rus înlocuit cu fratele mai mare sovietic, cele 5 popoare fondatoare ale Chinei, etc. dar nimeni nu le ia în serios.
    Nimeni nu spune că nu pot exista mai multe etnii într-un stat: avem Elveția, Singapore, Brazilia, SUA, etc. dar nu o să găsim acolo idei de uniri civice. E hilar.
    Mai e un aspect comic. Unioniștii trebuie să spună … păi, idea de unire înseamnă achiesare la sistemul existent. Este loc de negocieri, dar e achiesare de drept.. Sau RDG trebuia să ceară un sistem mixt? 🙂

    Textul lui Lupușor este slab. Lupușor nu înțelege o chestie simplă de tot vizibilă pentru … se pare că nu pentru foarte mulți. Nu există un partid unionist puternic spre care să graviteze toate voturile unioniștilor. Asta o știe și Năstase și Sandu. De aceea au avut un mesaj ambiguu pe alocuri deoarece pot pentru câteva aluzii prounioniste să ia voturi și din acest bazin electoral. Ca urmare a acestor aluzii voalate un număr considerabil de unioniști au intrat în zona Mayei. Ca acum să fie supărați pe ea.
    Cât privește ideologizarea unioniștilor, oripilarea existențialistă a lui Lupușor este deplasată. Oare nu știe că așa este omul că fără religie nu poate trăi, că binomul rău-bine îi corespunde cu fugi sau lovește? Nimeni dintre noi nu este altfel, mai ales feminiștii.

    • //ba chiar naționalisme civice// – SUA. Faptul ca spunind americani avem in vedere cetatenii SUA demonstreaza ca aceasta este o natiune si daca ideile nationale sint pe primul loc indiferent de etnie aceasta si este nationalismul civic.

      //Nu există un partid unionist puternic spre care să graviteze toate voturile unioniștilor// – PNL. Nu este puternic? – nici nu are de unde fi, ideile „unionismului” sint venite din exterior si nu au sustinere intre localnici. Majoritatea unionistilor sint de profesie, nu exista conditii pentru un partid si inca si puternic.

      • P.S. Calin, ai idei interesante insa antipatia ta aduce iz de reglare de conturi

        • Da, Andrei, exact asta e cazul. Calin a fost dat afara de pe un grup feminist (unde incerca sa-si proiecteze ceva fantezii maciste – incerca sa someze femeile sa ii arate sanii ca sa-i demonstreze ca-s emancipate). si de atunci sufera si cauta sa regleze conturi (ar trebui sa le regleze cu propria persoana dar pentru asta trebuie curaj sa-ti recunosti greseala)…si pentru ca a fost blocat pe mai multe grupuri, ne „onoreaza” cu vizita si comentariile sale aici. Nicego, ne-am obisnuit.

  • Vitalie, restabilește răspunsul meu la replica ta privind reglarea de conturi. Nu muri că e o simplă diversitate de opinii.

  • Calin, site-ul e in proces de upgrade. Nu-ti sterge nimeni nici un comentariu (ale mele nu s-au restabilit inca toate, la fel). ai rabdare

  • Ca idee, e un site greu de navigat. Bunăoară, vreau să găsesc un articol de Rogozanu, dar nu știu cum se intitulează. Am încercat să-l găsesc. Nu am reușit.

Lasa un comentariu