RECENTE REVISTA PZF

Revista de duminică (nr. 82)

Autor: Redacția

ARTICOLE.
Vitalii Andrievschi propune, pe ava.md, un plan de modernizare a Republicii Moldova baza pe patru piloni: ”Остается только пожалеть, что власть предержащие в Молдове, так и не поняли, что такое Европейский выбор. Они подменили реальную работу по продвижению Молдовы в сторону европейских ценностей набором пустых фраз о «европейской коалиции», «европейском правительстве», «европейских политиках» и т.д. Не это должно было стать основной темой для Молдовы. Главным национальным приоритетом должна была стать концепция четырех «И». Это Институты, Инфраструктура, Инвестиции и Инновации. Именно эти четыре «И» должны были стать краеугольным камнем развития Молдовы.
Именно через эти «И» лежит наш путь в Европу.”

”Peste 5.400 de persoane de vârstă pensionară din Republica Moldova primesc o alocație lunară de doar 129 de lei, neavând dreptul nici măcar la pensia minimă. Și asta pentru că nu ar fi contribuit suficient la bugetul asigurărilor sociale sau pentru că nu au documente pentru toți anii lucrați. Legea spune că pentru a obține o pensie minimă, care astăzi este de 861 de lei și 80 de bani, femeile trebuie să fi contribuit la sistemul asigurărilor sociale cel puțin 30 de ani, iar bărbații – 32. Cei care au lucrat, oficial, mai puțin, până la 15 ani, au pensii incomplete, restul au dreptul doar la o alocație în valoare de 15% din pensia minimă. Însă vechimea în muncă necesară nu-i suficientă, în multe cazuri. Trebuie să mai și demonstrezi, cu certificate de salariu, că ai cotizat la stat. Lucru aproape imposibil de făcut, în cazul în care, bunăoară, omul a lucrat în alte republici, pe vremea URSS. Cum se descurcă bătrânii cu „pensii” de 129 de lei pe lună? Vedeți în reportajul Mihaelei Gherasim.”

Ziarul de Gardă publică o investigație despre furtul banilor publici la ”Moldatsa”: ”Salarii grase, sporuri, prime pentru activități incluse în atribuțiile de serviciu și împrumuturi de zeci și sute de mii de lei, fără dobândă. De toate acestea au beneficiat, în ultimii doi ani, angajații Întreprinderii de Stat „Moldatsa”, mulți dintre care sunt rude ale unor persoane cu funcții de decizie în stat. Asta în condițiile în care, în 2014, venitul total obţinut de întreprindere s-a diminuat cu 68,7 milioane de lei în raport cu 2013. La început de septembrie 2015, Veaceslav Frunze, cel care a condus ÎS „Moldatsa” din august 2014, a fost demis. La scurt timp, Iurie Chirinciuc, ministrul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor (MTID), care are în subordine această întreprindere, a dispus efectuarea unui audit la Moldatsa, despre care ZdG scria, în mai 2015, că este o pepinieră a rudelor mai multor demnitari de stat, care ridică salarii de zeci de mii de lei pe lună. Auditul a fost efectuat pentru perioada ianuarie 2014 — august 2015 de către echipa MTID și a demonstrat dezmățul care s-a produs la Moldatsa în perioada auditată.”

Raisa Lozinschi şi Mariana Raţă în Ziarul Naţional, vin cu o investigaţie în care deconspiră o schemă frauduloasă de spălare de miliarde de dolari în care au fost implicaţi an de-a rîndul judecători din sistemul judecătoresc din Moldova: „Începând cu anul 2010, R. Moldova a devenit un veritabil sistem de spălare a banilor în regiune prin intermediul instanțelor judecătorești. Această „faimă” ni s-a dus în întreaga lume, iar jumătate dintre cei 20 de judecători care au dictat verdicte rușinoase continuă să judece și „să facă dreptate” până azi.// Mulți dintre judecătorii care au „legalizat” banii negri proveniți din Rusia au mai fost și ulterior implicați în scandaluri. Cu toate acestea, sistemul se încăpățânează să se „curețe”, iar unii dintre judecătorii care au participat în schema de spălare a banilor au fost chiar numiți președinți de instanțe. // Schemele folosite de infractori pentru spălările de bani au fost de fiecare dată aceleași – în calitate de creditori, debitori, fidejusori, giranți etc. erau unele companii off-shore din Marea Britanie, Noua Zeelandă, Belize, Federația Rusă, iar în calitate de girant era atras un cetățean al R. Moldova.”

Tatiana Beghiu, în Ziarul de Gardă, despre abuzurile şi neglijenţa la care sînt supuşi zilnic bătrînii din Azilul republican pentru invalizi şi pensionari: „În holul azilului întâlnim mai mulţi bătrâni care se întorceau de la cantină. Potrivit acestora, directorul a făcut reparaţie la etajul doi şi patru pentru a oferi acele camere contra plată. „Vrea să primească bătrâni pentru care rudele să plătească câte vreo 6000 de lei, din acest motiv nu plasează bătrâni la etajul patru, dar cum e posibil, doar e un azil republican, unde sunt plasaţi oamenii social vulnerabili, care nu-şi pot permite să trăiască cu pensia mică pe care o au. De doi ani păstrează cinci camere pentru cei care au bani”, susţine o bătrână. // „Reparaţia de la etajul patru mai continuă. Da, mă gândesc să fac un etaj cu taxă. De ce nu? De ce în unele aziluri oamenii plătesc câteva mii de lei, dar noi să nu încercăm aşa ceva, mai ales că, la mine, deseori vin oameni care lucrează peste hotare şi vor să-şi plaseze în azil buneii. Dacă le oferi condiţii mai bune, de ce să nu ceri nişte bani pentru asta?”, susţine directorul Gherştega. Potrivit lui, aceşti bani ar fi un suport semnificativ pentru azil. „Mai ales că, în ultimul timp, banii nu trec şi noi nu prea avem bani… Am putea rezerva măcar vreo 10-20 de camere pentru oameni cu bani. Sau măcar cinci camere… Dar ministerul nu permite”, spune dezamăgit directorul. (…)Situaţia şi condiţiile în care trăiesc bătrânii diferă în funcţie de bloc şi etaj. În unele saloane, tencuiala cade de pe pereţi. „Nu ştim după ce criterii sunt plasaţi în camere. Unii, care sunt în stare mai gravă, stau în camere nereparate demult. Alţii, nou-veniţi, au camere recent renovate”, constată un bărbat care are ambele picioare amputate şi este nevoit să împartă camera cu vecinul său în patru pereţi jerpeliţi, fără vreo şansă de a ieşi din cameră. „Mai deschidem fereastra, să intre aer proaspăt. În rest, stăm aici zile la rând, doar în cameră, ca într-o închisoare”, adaugă acesta.”

IDIS ”Viitorul” a lansat Laboratorul Sociometric – o platformă de analiză și monitorizare a programelor și politicilor sociale din Republica Moldova. În cadrul evenimentului de inaugurare au fost prezentate două studii, prezentate de Dr.conf. Mariana Iațco și Dr.conf. Dorin Vaculovschi, pe subiectul măsurării sărăciei și dinamicii înregistrate în domeniul ocupării forței de muncă în Republica Moldova.
”Sărăcia cunoaște în acest an o revenire dramatică la nivelul întregii populației”, susține Mariana Iațco, trecând în revistă principalele strategii și programe naționale adoptate cu scopul reducerii sau atenuării sărăciei extreme. Deși Guvernul RM țintește un indicator global de scoatere din sărăcia extremă a cca 149.000 cetățeni (20%) din totalul populației sărace până în anul 2020, măsurile întreprinse în acest an afectat de instabilitate politică și declin economic, sunt anemice. Autoarea propune o serie de acțiuni prin care autoritățile naționale ar putea dinamiza aplicarea Strategiei Naţionale de Dezvoltare „Moldova 2020”. Mai multe detalii găsiți în varianta integrală a lucrării. Un rezumat al studiului, găsiți aici.
În studiul său, Dr. conf. Dorin Vaculovschi, atestă că ”situaţia pe piaţa muncii nu se îmbunătăţeşte, în ciuda rapoartelor triumfaliste ale ANOFM” (Agenția Naționala de Ocupare a Forței de Muncă). Tinerii sunt categoria cea mai grav afectată de recesiune, iar remitențele care alimentau un anumit nivel de stabilitate a economiei naționale se află al doilea an succesiv în cădere liberă. Se observă astfel o relansare a sectorului informal, a plăților ”în plic” și o tendință accentuată de stagnare a creșterii ramurilor economice cu productivitate înaltă.”

Un reportaj de Eugenia Pogor, în cadrul emisiunii „Pur şi simplu” (Europa Liberă şi TV Moldova 1) despre arhiva de filme Moldova-film, păstrată în condiţii distrugătoare pentru aceste pelicule: „Mii de bobine cu filme de colecţie se păstrează într-o clădire veche de pe teritoriul Moldova-Film. Sunt pelicule realizate pe parcursul a peste şase decenii de activitate a studioului şi reprezintă patrimoniul cinematografic al Republicii Moldova. Arhiva studioului conţine nu doar filme artistice. În zece camere speciale, după uşi grele de metal, îşi duc veacul, ca într-o închisoare, şi documentare, cronici, jurnale umoristice, desene animate, scurtmetraje. Nu se știe exact câte cutii cu pelicule prețioase sunt aici. În filmotecă nu a existat niciodată un computer, prin urmare nu există un registru online, ci doar o cartotecă cu fişe scrise de mână, în rusă. Studioul nu are nici un scaner profesionist pentru a digitaliza arhiva. În ce condiții este păstrat patrimoniul cinematografic și cât de mare e riscul unor pierderi irecuperabile?”

Domnica Cemortan a realizat o acțiune ”civică” de colectare a unor ajutoare pentru deținutul Vlad Filat, ex-prim-ministru. A ieșit hazlie și creativă.

Editorul revistei poloneze Krytyka Polyticzna, Sławomir Sierakowski, scrie că refugiații sunt victimele terorismului, nu sursele lui: ”Under the influence of strong emotions, it is easy to place blame. The first accusations against refugees have already fallen, and in social media accounts from France are interspersed with the sick triumphalism of the right, which is using these attacks to bolster its theories. Now more than ever it is important to stress that refugees are victims of terrorism, not its source. The vast majority (90%-95%) of victims of Islamic terrorism have been and continue to be Muslims. It is precisely terrorists that Syrian refugees are escaping. Perhaps the very same terrorists who perpetrated the Paris attack. Nationalists and other haters who are taking advantage of the refugee crisis in order to further their politics of fear will now attempt to convince Polish, Czech, Slovak, and Hungarian voters that they now have empirical justification for their views.”

Cu litere mari: TOȚI TERORIȘTII care au comis atentatele din Paris sunt cetățeni europeni, nu refugiați. Problema e cu integrarea, nu cu refugiul.

Guillaume Gendrot, în Liberation, despre istoria cartierului Molenbeek, din care au fost recrutaţi cîţiva dintre organizatorii atentatelor de la Paris: „En apparence, Molenbeek n’a pourtant rien du coupe-gorge islamiste. Certes, la majorité des femmes rencontrées dans ce quartier, à seulement trois kilomètres de la Commission européenne, sont voilées. Dans la ville basse, on trouve plus de librairies islamiques que de marchands de journaux et les commerces halal dominent. Mais l’on peut facilement y trouver un bistrot ou un bookmaker. // A entendre les habitants, le Molenbeek d’aujourd’hui est bien moins radical que celui d’il y a dix ans, «une époque où l’on avait beaucoup de mal à trouver de d’alcool dans les bars, se souvient Sarah Turine, échevine écologiste du bourg et islamologue de formation. Après les attentats du 11 Septembre, l’identité musulmane est devenue ici l’identité par défaut de la dernière génération, en réaction à l’islamophobie ambiante. Aujourd’hui, on fait des progrès sur le vivre-ensemble, mais c’est maintenant qu’on paye la note de ce repli religieux. (…)Du milieu du XIXe siècle à la fin des années 70, Molenbeek est une cité industrielle et industrieuse. Le long des quais, les ouvriers fabriquent la Belgique moderne. Les noms des usines sont familiers pour tout le royaume, on se souvient encore de la cassonade Graeffe, les tabacs Ajja, les cigarettes Boule d’Or… Le «Petit Manchester» est alors une machine à intégrer. «La commune a toujours été une terre d’accueil pour les primo-arrivants, explique l’élu Sarah Turine. Que ce soit les Flamands à la fin du XIXe siècle ou plus tard les Italiens et les Espagnols, et enfin les populations marocaines.» Ils arrivent en masse à la faveur d’un accord économique entre la Belgique et le Maroc, en 1964. (…) Dans les années 80, la crise touche durement la commune, de nombreuses usines deviennent des friches. Au même moment, la diversité de la ville s’estompe, raconte Nabil. «C’est dans ces années-là que la ségrégation s’est faite, assure-t-il. Dès qu’un immigré faisait une demande de regroupement familial ou de logement social sur Bruxelles, on l’envoyait direct à Molenbeek. Les autres communes ne voulaient pas des Marocains.» (…)«On a créé une séparation physique et mentale de cette commune avec le reste de Bruxelles. Cette ségrégation a déshumanisé une partie des jeunes, qui vit en vase clos. A cela s’ajoute une misère postindustrielle qui a créé une économie informelle», analyse Bilal Benyaich, expert de l’islamisme radical belge. (…) C’est pas dans les mosquées qu’on radicalise les gens, c’est sur Internet !»

Un reportaj, sintetizat pe hotnews.ro, despre Hasna Aitboulahcen, una din fetele implicate în reţeaua de terorişti islamişti urmărită de poliţia franceză după atentatele recente, şi sinucisă în timpul ambuscadei de la Saint-Denis: „Hasna Aitboulahcen s-a nascut in urma cu 26 de ani in Clichy-la-Garenne, un oras din zona suburbana a Parisului, intr-o familie de imigranti marocani. // Potrivit relatarilor vecinilor sai, prezentate de ziarul francez Le Republicain Lorrain, era un copil extrovertit, desi “putin pierdut”. Asemenea oricarui alt adolescent francez, obisnuia sa bea alcool, practica interzisa in Islam. (…) ‘Nu a avut nici un interes fata de religie si a inceput sa-si acopere fata cu un val acum o luna”, spune fratele ei, Youssouf Aitboulahcen, intr-o declaratie data presei. // “Ea critica totul. Traia in lumea ei. Nu a fost interesata de studierea religiei. N-am vazut-o sa deschida Coranul. Era in permanenta pe telefon, se uita pe Facebook sau WhatsApp”. // Povestea ei se s-a incheiat miercuri, intr-un bloc obisnuit din suburbia pariziana Saint-Denis, inconjurat de peste 100 de politisti francezi care efectuau un raid antiterorist in apartamentul in care aveau informatii ca s-ar afla Abdelhamid Abaaoud, suspectat ca ar fi orchestrat atacurile teroriste comise in Paris vineri”.

Sarah Roubarto, o tînără antropologă franceză de origine magrebină, pe mediapart.fr, scrie o scrisoare generaţiei sale în contextul evenimentelor recente : « On nous raconte qu’on a été attaqués parce qu’on est le grand modèle de la liberté et de la tolérance. De quoi se gargariser et mettre un pansement avec des coeurs sur la blessure de notre crise identitaire. Sauf qu’il existe beaucoup d’autres pays et de villes où la jeunesse est mixte, libre et festive. Vas donc voir les terrasses des York ! // On a été attaqués parce que la France est une ancienne puissance coloniale du Moyen-Orient, parce que la France a bombardé certains pays en plongeant une main généreuse dans leurs ressources, parce que la France est accessible géographiquement, parce que la France est proche de la Belgique et qu’il est facile aux djihadistes belges et français de communiquer grâce à la langue, parce que la France est un terreau fertile pour recruter des djihadistes. // Oui je sais, la réalité est moins sexy que notre fantasme.  Mais quand on y pense, c’est tant mieux, car si on a été attaqué pour ce qu’on est, alors on ne peut pas changer grand chose. Mais si on a été attaqué pour ce qu’on fait, alors on a des leviers d’action (…) »

Bastamag.net face un interviu cu Ercan Ayboğa et Michael Knapp, autorii unei investigaţii asupra „Revoluţiei din Rojava”, regiunea din nordul Siriei în care o comunitate de revoluţionari curzi au construit o „democraţie fără stat”, pe principii egalitare şi comunaliste, în inima haosului sirian: „D’où vient ce modèle de l’auto-organisation et de confédération démocratique ?
Ercan Ayboğa
 : Des structures d’auto-organisation communalistes sont nées au Nord-Kurdistan, en Turquie, en 2007-2008. Ces expériences se sont ensuite transmises à Rojava à partir de 2011. Le projet de confédération lui-même vient du KCK (Union des communautés du Kurdistan), une branche du PKK (Parti des travailleurs du Kurdistan) créée en 2005. L’idée était de démocratiser le mouvement de libération kurde, de s’éloigner d’une structure de parti pour aller vers un mouvement porté par la société toute entière. Le mouvement a profité des héritages historiques comme la Commune de Paris (1871), mais surtout du mouvement zapatiste au Mexique. Avant, le PKK avait une démarche marxiste-léniniste. Le parti a lancé des discussions sur le « confédéralisme » démocratique au début des années 2000. (…) Michael Knapp : L’écologie en est un point central. Pour développer le projet du confédéralisme démocratique, Öcalan (le leader du PKK, emprisonné en Turquie depuis 1999) s’est saisi du principe de l’écologie sociale du militant américain Murray Bookchin. Avec l’idée que le capitalisme est un système qui conduit à la destruction de la planète, et qu’il faut donc construire une économie basée sur une production régionale, écologique et décentralisée.
Quelles sont les structures d’émancipation des femmes à Rojava, à côté des conseils de femmes et des brigades féminines des forces d’auto-défense ?
Ercan Ayboğa
 : Dans chaque ville, il y a une maison des femmes. C’est un centre politique, mais aussi un centre de conseil, avec des séminaires, des cours, du soutien. Il y a aussi de nombreuses coopératives de femmes, des boulangeries, des coopératives textiles, de produits laitiers…”

Filozoful Marc Crepon: după atentatele de la Paris ar trebui să avem grijă să nu pierdem spațiile publice, atît de importante pentru viața noastră socială. ”On rappellera ensuite la nécessité de maintenir, contre la pulsion de mort qui veut tout détruire, les «droits» de la vie. Ils ont raison tous ceux qui réaffirment, depuis quelques jours, leur désir de sortir dans les rues, de prendre les transports, de s’asseoir à la terrasse des cafés. Jamais les lieux publics n’ont été aussi nécessaires, tant il est vrai que nous avons besoin de nous voir, de nous rencontrer, de nous parler. La peur assurément est légitime ; et il est probable que nous allons devoir apprendre à vivre avec elle. Mais tout ce que nous pouvons faire, pour résister à la tentation du repli, de l’isolement, de l’enfermement, afin de laisser ouvert sur l’avenir ce faisceau de relations imprévisibles avec des êtres et des choses qui fait le prix inestimable de toute existence est une victoire gagnée sur la terreur et ses calculs.”

Sam Kriss în CounterPunch despre politizarea suferinței și compasiunii față de victimele atacurilor teroriste: ”There is the politicization that seizes on death for limited political aims, and then there is the politicization that would refuse any predetermined script other than the call for liberation. It insists on the political nature of tragedy, not to shunt it towards one or another narrative pit, or to put a left-ish or right-ish filter over the images of bloodshed, but because politics is a way out of all this. Atrocity demands solidarity. Absolute sympathy for the victims; forall victims. To insist on having an opinion, not the knowing sneer of someone who was right all along, but undiminished solidarity in the face of devastation. To fight against those who attack concerts and cafes, those who bomb cities with fighter jets and with their own bodies, those who abandon migrants to the cold outside their borders and those who sent them fleeing. To struggle: the common struggle of all who suffer, against suffering.”

Simon Kordonskii despre compoziția societății ruse: ”Вы  утверждаете, что мы живем в сословной России. Что такое сословие в Вашем понимании? Сословия — это группы, создаваемые государством для решения своих задач, для нейтрализации разного рода угроз. Вот есть внешняя угроза — значит, должны быть люди, которые ее нейтрализуют, военные. Их – военных – 9 категорий у нас. Есть внутренняя угроза — значит, появляются внутренние войска и милиция. Есть природная угроза — есть служба Роспотребнадзора. По каждому сословию и по каждой в нем категории – есть отдельный закон, в котором прописаны все обязанности этого сословия, все его привилегии, льготы. Сословия — это доклассовая штука. Классы возникают на рынке естественным путем, а сословия создаются государством. Если у общества классовая структура, появляется механизм согласования интересов между классами. Называется это демократия. Отношения между классами нужно регулировать. Появляется парламент. Появляются законы, регулирующие эти отношения. Появляется судебная система. У демократии ведь прикладная функция: согласование интересов. А в сословной системе это все — лишнее.  В сословной системе механизм согласования интересов — собор. Съезды КПСС — это были соборы: представители всех сословий собирались раз в четыре-пять лет и согласовывали свои интересы. В сословной системе – нет рынка, а есть система распределения. Наверху находится какой-то человек, называется он президентом, гарантом, генсеком  — неважно. Он – верховный арбитр.”

O discuție (în rusă) despre cărțile Svetlanei Alexievich, proaspăta laureată a premiului Nobel pentru literatură.

Vitalie Vovc face o recenzie a cărții ”Sfîrșitul Omului Roșu”, semnată de același autor: ”Alexievitch nu aduce răspunsuri în cartea sa şi acesta este, după mine, unul din principalele merite ale ei. Vocea autorului nu apare decât epizodic în text, lăsând practic totalitatea spaţiului eroilor săi. Sunt ei care vorbesc. Sunt persoane vocile cărora nu le auzim practic niciodată (deşi criticii migăloşi i-ar putea reproşa „autoarei” că aceste voci sună cam uniform din punctul de vedere al registrelor vorbirii, ceea ce denotă o redactare stilistică, dar aici am face exces de zel, cum ar fi să cauţi purici la păduche), personaje ordinare care nu apar la televizor sau în presa scrisă (interesată întotdeauna de ceea ce reprezintă excepţia, singularul), destine care sunt întotdeauna înecate în statistici… Bine zicea care zicea: „Nenorocirea unui om este o tragedie. Tragedia miilor nu este decât statistică”… Ceva s-a întâmplat în aceşti 25 de ani. Ceva profund, fundamental şi extrem de periculos. Svetlana Alexievitch le dă posibilitatea eroilor săi (şi aici nu contează dacă sunt ei ficţiune pură sau cât se poate de reali) să descrie o epocă. Şi să chestioneze o realitate. Soluţiile şi răspunsurile le vom găsi fiecare pentru sine. Dacă vom fi suficient de buni.”

Un studiu respectabil afirmă că religia nu contribuie la creșterea generozității, ci din contra, la scăderea ei.

AFIȘ.

Un grup de activiști civici din Chișinău au inițiat o platformă de dialoguri pe teme de dezvoltare și administrație urbană. Prima ședință a grupului are loc miercuri, 25 noiembrie, de la 11.00 la 12.30 la Propaganda Cafe și va avea drept temă consultările publice ca instrument de dezvoltare a orașului.

 

Imagine cu militante din Rojava: sursa.

 

Despre autor

Redacția

Portalul https://platzforma.md (PZF) îşi propune să fie un spaţiu online de reflecţie şi atitudine critică.

Lasa un comentariu