DEZBATERI POLITIC RECENTE

Logicile contrastante ale protestului

[label shape=”” type=””] Alexandru Lupuşor [/label]

Protestul Platformei civice Demnitate și Adevăr pare să producă o premieră în experiența revoltelor populare și protestelor sociale care au marcat istoria noastră recentă. Cred că pentru prima dată cetățenii Republicii Moldova înțeleg să dea o formă organizată nemulțumirilor pe care le au față de o guvernare nedreaptă.

Actualul protest organizat de către Platforma DA contra actualei guvernări, corupte şi infame, ne face să observăm că în pofida unui mesaj de revoltă ce pare să exprime o indignare populară cvasigenerală, în ciuda apelurilor de  a sancţiona, în primă fază civic şi politic, ulterior poate și penal, actele infracționale ale acestei guvernări, protestul în sine întîmpină serioase rezistențe: unii sînt, din oficiu, neîncrezători în forța protestului, alții se văd obligați să-și exercite suspiciunea în privința „adevăratelor” intenții ale organizatorilor protestelor și liderilor Platformei DA, ceilalți, antrenîndu-și flexibilitățile spiritului critic, își exprimă rezervele față de cerințele formulate de protestatari, iar cei din urmă, pur și simplu, înțeleg, în numele unui neînțeles ideal, să fie ostili atît platformei civice cît și ideii în sine de protest.

Toate astea par să deconspire un soi de reținere nefirească, mai mult sau mai puțin conștientă, în a ne angaja plenar într-o luptă pentru dreptate, înțeleasă ca o virtute civică fundamentală, și de a ne solidariza necondiționat în vederea opunerii rezistenței față de actele de injustiție cărora li se dedau puternicii zilei. Se pare că după aproape un sfert de secol de la obținerea independenței, nu am reușit să ne creăm reflexele mentale și comunitare de a sancționa formele nedreptății sociale, reflexe indispensabile, consider, pentru buna funcționare și organizare atît a societăţii, cît și a statului.

Într-o societate marcată de experiența nefastă a comunismului sovietic, lupta pentru dreptate poate părea un soi de resuscitare a idealurilor marxiste. Marile proteste care au marcat societatea moldovenească – cele din 1989-1991, apoi cele organizate de PPCD contra federalizării republicii, apoi protestele din aprilie 2009 contra guvernării PCRM – ne-au obișnuit cu ideea că o societate care se vrea democratică trebuie să lupte pentru libertate. Într-o formă sau alta, cam toate manifestările protestatare mai ample de care am avut parte au stat sub semnul libertății – ori trebuia să ne cîștigăm libertatea, ori trebuia să ne-o apărăm.

În acest sens, putem afla că „adevăratul” patriot e cel capabil de o luptă în numele libertății, iar aceasta înțeleasă prioritar ca libertate națională, eclipsînd și alte forme și înțelesuri ale libertății (libertate în sens politic, economic, social sau juridic). Astfel, „adevărata” luptă, în viziunea „adevăraților” patrioți trebuie dusă în numele „adevăratei” libertăți, realizarea efectivă a căreia ar trebui să ia forma concretă a libertății față de Rusia și față de ruși sau de față de tot ce înseamnă sau are tangență cu comunismul – cum ar fi chiar ideea de dreptate și egalitate socială – văzut, supeficial și pe deplin eronat ca făcătură rusească. Toate aceste constatări își pot afla o probare minimală urmărind poziționarea „ideologică” și retorica politică a partidului care își spune liberal.

Se pare că anume în această cheie a și fost interpretată și acceptată însăși ideea integrării europene de către majoritatea cetățenilor Republicii Moldova. Directoare, în acest sens, fiind nu rațiunile economice sau sociale, ci, în mod simplist, cele ideologice și geopolitice. Altfel spus, integrarea europeană transpare în închipuirea noastră comună mai curînd ca un pas hotărîtor în direcția cîștigării unei mai mari libertății, înțeleasă prioritar și exclusiv ca libertate națională, și dacă s-ar putea chiar fără tot felul de libertăți individuale bizare ce pun în pericol structurile patriarhale ale unei societăți tradiționale.

Aș risca presupunerea că însăși ideea și mișcarea unionistă împărtășită și susținută de o parte însemnată a cetățenilor moldoveni, nu ar fi decît o prelungire și poate chiar o radicalizare a retoricii și luptei pentru libertate redusă implacabil la conceptul de libertate națională. Mai mult, unirea Republicii Moldova cu România ar reprezenta, în această optică, forma desăvîrșită pe care ar trebui să o capete idealul libertății naționale, fiind astfel împlinirea ideii exemplare și înțelesului celui mai înalt al ideii însăși de libertate ca libertate națională.

Aceste considerațiuni ar putea servi pentru încercarea unei posibile explicații a coliziunii produse, în cuprinsul noului val protestatar, între reprezentanții Platformei DA și cei ai mișcării unioniste. Se pare că dincole de diferențele de mesaj și în pofida unei atitudini de nemulțumire împărtășite față de actuala guvernare, ceea ce îi separă, în mod radical, e tocmai o diferență de înțeles și justificare a ideii însăși de protest. În esență, înăuntrul curentului protestatar ajungem să asistăm la confruntarea între două metafizici diferite a protestului: una care privilegiază ideea de dreptate (socială), cealalta crezînd în ideea de libertate (națională).

Probabil fiecare dintre ele își are rostul său. Două momente, totuși, ar merita menționate. Cred în posibilitatea articulării dintre cele două idei, cea de libertate și dreptate, în sensul că libertatea deplină se realizează ca dreptate, la fel cum dreptatea deplină ar implica egalitatea, iar aceasta și-ar afla împlinirea sub forma fraternității, asta dacă e să ne conducem de modelul iluminist al ideii republicane fondatoare a democrațiilor europene. Dar nu mai sînt la fel de convins de legitimitatea substituirii problemelor de ordin social cu soluții formulate în termenii ideilor naționaliste. Și aceasta din simplul motiv că gramatica problemelor sociale e diferită de gramatica soluțiilor naționaliste.

Partea păguboasă a ideii unioniste stă tocmai în ceea ce e considerat ca virtute a sa. Faptul că ideea unirii cu România e oferită ca soluție capabilă să pună capăt tuturor problemelor cu care se confruntă statul și societatea Republicii Moldova, apărînd ca un adevărat panaceu al tuturor patologiilor sale sociale și politice, ba chiar și a celor morale și mentale, îi deconspiră de fapt slăbiciunea. Epistemic, cele mai slabe idei sînt tocmai cele capabile să le explice pe toate. Din păcate pentru ea însăși, ideea unirii cu România, în viziunea actualilor săi propăvăduitori, comportă anume această condiție defectuoasă, fiind livrată ca o soluție capabilă să ne rezolve toate problemele, actuale sau posibile, ceea ce face, în ultimă instanță, ca ideea unionistă să capete mai curînd consistența ideilor religioase, decît a celor propriu-zis social-politice. Un model, fie epistemic sau politic, în care înaintea apariției sau formulării problemei ne este deja dată soluția acesteia nu poate fi decît unul pe deplin inconsistent și perfect ineficient, ținînd, astfel, mai degrabă de logica modelelelor religioase.

Probabil că, așa cum societatea europeană în vederea implimentării modelului civilizațional spre care tindem și noi, a înțeles să separe Biserica de Stat, ne-ar fi indicat și nouă, în vederea edificării propriului spirit de civilitate, să învățăm să separăm, cel puțin uneori, tematica național-unionistă de problematica social-comunitară.

Articolul a apărut inițial pe blogul personal al lui Alexandru Lupușor și a fost preluat cu acordul autorului.

Despre autor

Alexandru Lupuşor

Alexandru Lupușor a studiat filosofia la Universitatea "Al. I. Cuza" (Iași, România), Université Catholique de Louvain (Belgia), Université Toulouse II-Jean Jaurès (Franța) și University of Memphis (SUA). În prezent, este lector al Facultății de Istorie și Filosofie a Universității de Stat din Moldova.

2 Comentarii

  • Exista un moment, in miscarea unionista, in care aceasta seamana extrem de mult cu un cult religios mesianic (sau cu martorii lui Iehova), un fel de dezinteres total fata de situatia din Moldova si un dezangajament constructiv total in ce priveste ameliorarea situatiei de aici, dupa logica: cu cat mai rau tarii cu atat mai bine pentru cauza Unirii…
    exemplul cel mai clar: Vitalia Pavlicenco.
    http://www.pavlicenco.md/2015/09/04/esential-spre-deosebire-de-unionisti-platforma-da-mai-crede-in-acest-stat/

    Vad ca azi Curtea de Apel Chisinau i-a ridicat interdictia de a intra in Moldova lui Eugen Simion, mai vad bizare conferinte de presa ale unionistilor in care se plang ca au fost marginalizati de platforma. Ma gandesc ca s-ar putea, intr-un mod bizar, ca unionistii sa fie folositi acum drept bata a puterii impotriva protestului social.

  • Toate neintelegerile apar de la sensul diferit care il atribuie oamenii unui si aceluias cuvint. Ce inseamna „unirea”? De unde a aparut, ce importanta are si care sunt posibilele urmari in viata noastra? Este evident ca ideia unirii a aparut la 1812 cind a fost desmembrat poporul moldovenesc. Insa domnilor, atrageti atentia desmembrat a fost poporul dar nu natiunea si astazi noi avem o parte din fostul popor moldovenesc care demult a devenit natiune romana si alta parte de fost popor moldovenesc care incearca sa devina natiune moldoveneasca. Asa dar, problema majora consta in faptul ca se doreste a uni un popor la o natiune infaptuita fara el si se agraveaza toate acestea cu faptul ca o buna parte a acestui popor doreste sa infaptuiasca natiunea sa proprie.
    „Unirea” in viziunea mea are trei ipostaze:
    1) Platonic. Un sentiment de nostalgie, neam, singe. Se manifesta prin dulcea inchipuire a unei moldove mari, moldova lui Stefan si tot odata prin intelegerea ca acesta este doar un vis placut dar irealizabil.
    2) Ideologic. Manifestare a ideologiei statului roman – panromanismului. Toti romanii etnici trebuie sa formeze un stat, o natiune. Aceasta a fost lozinca formarii natiunii romane care a trecut in ideologia statului. Dupa 1918 in senatul romaniei se discuta intrebarea ” ce e de facut, noi am ramas fara ideia nationala?” E clar ca aparitia unui alt stat roman nici cum nu poate fi admisa de aceasta ideologie.
    3) Politic-speculativ. Un instrument folosit de toti cei cointeresati de la romania pina la rusia, ba chiar si europa in unele cazuri nu s-ar dezice de el.
    Concluzie: in realitate noi, cetatenii R Moldova, nu putem discuta de unire ci suntem nevoiti sa luam decizia – crestem pina la natiune romana, infaptuim natiunea moldoveneasca sau raminem suspendati si devenim popor boschetar international.
    Dupa cum vedem a creste in natiune romana la modul serios nimeni nici nu discuta, romanii de profesie de la noi folosesc gliseele panromanismului in interese politice, tot aceste clisee cu semnul opus le folosesc in aceleas scopuri si adeptii imperiului rus, iar guvernarea le foloseste cu ambele semne in dependenta de caz.
    Platforma DA este o incercare de a chema poporul sa mearga in directia infaptuirii natiunii moldovenesti si in esenta sa este dusmanul „unirii”. Ea ii va impune pe romanii de profesie sa-si dee arama pe fata iar ei se vor stradui sa o nimiceasca.
    Mult depinde de miscarile rusiei, miscarea „unionista” isi mentine pozitiile in mare parte datorita agresiunii rusesti si daca din careva motive geopolitice rusia isi pierde interesul fata de noi „unionistii” la fel vor pierde pozitiile.
    Nu pot fi de acord cu autorul referitor la libertatea nationala si celelalte. Libertatea nationala este temelia pe care poate aparea libertatea economica, politica etc.

Lasa un comentariu