DE PRIN ALTE PĂRŢI RECENTE

De la votul cenzitar la rasism social. Preţul democraţiei: 2000 lei/lunar votul

Autor: Vasile Ernu
[label shape=”” type=””] Vasile Ernu [/label]

 

De la votul cenzitar la rasism social

Tot mai multă lume propune votul cenzitar: să nu voteze cei fără un anumit venit şi fără un anumit nivel de educaţie. Adică să revenim la secolul al XIX-lea cînd drepturile politice erau legate direct de proprietatea deţinută şi de anumite poziţii în ierarhia socială. Atunci dreptul de a decide aparţinea unui număr minim de cetăţeni care produceau legi pentru cei mulţi nereprezentaţi de nimeni. Pentru votul universal şi pentru diverse drepturi sociale, economice şi politice s-a plătit un preţ scump, pentru că ele nu au fost oferite benevol de cei ce deţineau puterea politică şi economică, ci au fost cedate în urma unui lung proces de lupte politice şi sociale. Aceste drepturi, care păreau cîştigate definitiv şi care au fost scrise în Carta Drepturilor Fundamentale ale Omului (dreptul la muncă, la sănătate, educaţie, asistenţă socială, liberă expresie etc.), începem să le pierdem prin diverse noi scheme legislative făcute sub presiunea capitalului cu al său lobby distrugător şi, mai ales, prin extinderea proprietăţii private în sectoarele publice (în mod special în sănătate şi educaţie). Deja, în mai toată lumea, a devenit un lucru comun să afirmăm că dreptul la muncă a ajuns un privilegiu şi un lux: nimeni nu vrea să ne mai exploateze. Deci, cînd vorbim de drepturi, vorbim nu doar de drepturi politice, ci şi de drepturi sociale şi economice. E bine să nu uităm că dreptul politic nu face doi bani dacă ne sînt luate drepturile sociale şi economice.

Dar iată că a venit şi vremea ca drepturile politice să fie puse în discuţie. Acum tot mai multă lume din zona neoconservatoare, şi mai nou, spre surprinderea mea, chiar din zona liberală, revine la ideea votului cenzitar. Exemplu: cotidianul Gândul (după ce propusese o discuţie pe temă şi Moise Guran la Europa FM) propune direct: “Aţi fi de acord să nu voteze cei care au un venit de sub 2000 lei?”. Da? De obicei aşa începe totul. De la întrebările şi soluţiile propuse de o „elită” bine „plasată” politic şi economic: de ce să aibă aceleaşi drepturi cu „noi” şi „sărăntocii”, „beţivii”, „inculţii”, „necivilizaţii”, „străinii” etc.? Evident, „noi, cei aleşi” definim limita sărăciei, competenţei politice, criteriile civilizaţiei etc. În loc să căutăm cauzele unor probleme şi să găsim forme şi mecanisme de „emancipare politică” a grupurilor marginale, defavorizate, în loc să li se ofere acces la educaţie etc. vine soluţia: exluderea unor grupuri întregi de la drepturile politice, electorale, retragerea dreptului de a participa la viaţa publică. Asta se numeşte simplu: un obişnuit fascism sau rasism social, iar îndemnul la vot cenzitar încalcă principiul constituţional al egalităţii între cetăţeni şi pentru asta ar trebui dată o amendă.

De ce avem CNCD? Ce spune la Constituţie? Articolul 4 aliniatul 2: „România este patria comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi, fără deosebire de rasă, de naţionalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţă politică, de avere sau de origine socială.”. Ce zice ORDONANTA nr. 137 din 31 august 2000 Art.2: „Potrivit prezentei ordonanţe, prin discriminare se înţelege orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vîrstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrîngerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice.”

Dar să fim serioşi: cine se sesizează în România cînd rasismul social este o modă practicată de mai toată supranumita noastră elită şi e rostită aproape programatic de politiceni şi chiar de către preşedintele ţării? Dar să vedem cum stăm.

Cine poate plăti preţul „democraţiei cenzitare” în România?

Să facem un calcul:

  • Mai mult de jumătate dintre românii care lucrează legal au venituri nete din contractele de muncă de cel mult 1.000 lei pe lună. Concluzia se desprinde din analiza datelor publicate de Ministerul Muncii. Potrivit acestora, o treime dintre salariaţi obţine cel mult 850 lei net.
  • Fie că sunt angajaţi cu contracte de muncă cu normă întreagă sau cu timp parţial de lucru, românii au, cel puţin oficial, cîştiguri foarte mici. Statisticile Ministerului Muncii arată că peste două treimi dintre salariaţii cu contracte de muncă cu normă întreagă, însemnînd 73% din total, abia ajung la un salariu mediu net lunar de 1.600 lei. Mai grav este că, mai mult de jumătate dintre ei, adică în jur de 2,5 milioane de persoane, iau lunar pentru munca prestată în jur de 1.000 lei.
  • la sfarsitul lui 2011, lucrau in economie 6,647 de milioane de persoane, iar angajatorii au raportat un număr de 4,297 de salariați, rezultînd că 2,348 de milioane de oameni munceau la negru.
  • Numărul mediu de pensionari a scăzut în primul trimestru din acest an cu 58.000 de persoane de faţă de acelaşi trimestru al anului precedent, şi cu 18.000 de persoane faţă de trimestrul patru din 2013, şi a ajuns la 5,37 milioane de pensionari. În aceeaşi perioadă, pensia medie lunară a fost de 844 de lei, mai mare cu 6,2% faţă de acelaşi trimestru al anului precedent şi cu 4,1% faţă de ultimul trimestru din 2013, se mai arată în comunicatul INS (sursa).
  • Aproximativ 2,5 milioane de români muncesc în străinătate, cei mai mulţi în Italia şi Spania.
  • Potrivit situatiei publicate de BEC, numărul total al alegătorilor este 18.248.414 (2012).
  • Cine mai are dreptul la vot ? Un maxim de 5% pîna la 10 % din cetăţenii acestei ţări?
  • Vrem să revenim la Constituţia de la 1866. Să ne amintim cum era. „Dreptul de vot a fost condiţionat de un cens de avere foarte mare, iar corpul electoral era împărţit în colegii, după avere şi proprietăți. Astfel, pentru alegerea Adunării Deputaţilor, alegătorii urmau să fie grupaţi în 4 colegii. Din primul colegiu făceau parte cei cu un venit funciar mai mare de 300 galbeni, din al doilea cei care aveau între 100 si 300 de galbeni, din al treilea cei care plăteau o dare de 80 de lei, iar din cel de-al patrulea colegiu – cei care plăteau o dare cît de mică către stat. Membrii Camerei erau aleşi pe o perioadă de patru ani. Pentru desemnarea Senatului, Constituţia prevedea împărţirea alegătorilor în două colegii în fiecare judeţ, care desemnau fiecare cîte un senator. În primul colegiu întrau alegătorii cu un venit funciar anual de peste 300 de galbeni, iar în cel de-al doilea – cei cu un venit mai mic. Existau și membri de drept ai Senatului, precum moştenitorul tronului de la vîrsta de 18 ani şi mitropoliţii şi episcopii eparhioţi. Senatorii erau aleşi pe o perioadă de opt ani, fiind înnoiţi pe jumătate la fiecare patru ani prin tragerea la sorţi a unui membru în fiecare judeţ. Campaniile electorale se desfăşurau exclusiv în oraşe, ţărănimea votînd în colegiul al 3-lea, nu direct, ci prin delegați” (sursa).

 

Preluat din CriticAtac cu acordul autorului.

 

Despre autor

Vasile Ernu

Vasile Ernu este născut în URSS în 1971. Este absolvent al Facultăţii de Filosofie (Universitatea Al.I.Cuza, Iaşi, 1996) şi al masterului de Filosofie (Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj, 1997). A fost redactor fondator al revistei Philosophy&Stuff şi redactor asociat al revistei Idea artă+societate. A activat în cadrul Fundaţiei Idea şi Tranzit şi al edituilor Idea şi Polirom. A ţinut rubrici de opinie în România Liberă, HotNews, Timpul, Adevărul, CriticAtac precum şi rubrici permanente la revistele Noua Literatură, Suplimentul de Cultură şi Observator Cultural.
A publicat: Născut în URSS, Ultimii eretici ai Imperiului, Intelighenţia rusă azi, Sectanţii-Mică trilogie a marginalilor, Intelighenţia basarabeană azi, Bandiţii – Mică trilogie a marginalilor.
Este unul din fondatorii şi coordonatorii proiectului www.criticatac.ro

7 Comentarii

  • @ Vasile Ernu
    Sigur, inegalitatea economica naste inegalitati politice, acest lucru are loc si in democratiile occidentale.

    Pentru mine este clar ca votul cenzitar nu va fi introdus in Romania, dar este curios ca unii cocheteaza in plin sec. XXI cu aceasta idee elitista. In acest sens cred ca este binevenit demersul autorului de a intelege, care ar fi consecintele acestor pasi si comparatia cu secolul XIX. Pe de alta parte, in orice democratie populatia interesata de politica este in minoritate. Pe mine m-ar interesa altceva si anume daca cei care voteaza in baza unor informatiilor incomplete despre candidati fac alegerea corecta. Ma refer aici la alinierea dintre programul unui candidat si situatia social-economica a unui alegator. Spre exemplu m-ar interesa de ce multi saraci voteaza cu partidele de dreapta si de ce multi reprezentanti ai clasei de mijloc si a noilor inavutiti voteaza cu partide de stanga. Cu alte cuvinte este posibil ca “cei saraci si lipsiti de educatie” sa voteze corect, adica ci cu partidul care reprezinta interesele lor. Daca acest lucru ar putea fi demonstrat, atunci ideea votului cenzitar ar fi ingropata definitiv.

  • @Ion, exista o carte excelenta a lui Thomas Frank, What’s the matter with Kansas? in care acesta incearca sa inteleaga de ce populatia din zonele cele mai sarace ale SUA – el ia Kansas drept referinta – voteaza pentru Partidul Republican (al bogatilor si al businessului). Explicatia lui – razboiul cultural, adica eliminarea economicului din dezbaterile politice si trecerea discursului politic pe teme morale si culturale precum: avortul, homosexualii, creationismul etc. Doar asa, cand “pericolul homosexualismului” eclipseaza orice alta tema, saracii ajung sa voteze partidele bogatilor (care se dau drept protectori ai moralitatii etc)…

  • E cel putin ciudat sa vezi cum de subiectul drepturilor omului mai conteaza pentru “progresistii” care sunt precursorii realitatilor distopice. Sigur, sub paravanul “Imagine” cantat de John Lennon.
    Deranjeaza si altceva, utilizarea expresiilor (presupun ca e un progres 🙂 ) de rasism, fascism la realitati economice, un spatiu unde ideologizarea este extrem de nebinevenita. Eradicarea minusurilor “capitalului social” care produce saracie presupune ceva mai mult de o fumigena.
    Discutia despre cenz in sine spune mult despre o directie “stiintifica” periculoasa. Dar ce sa-i faci, daca socialistii nu stiu nimic mai mult decat redistributia bunurilor si serviciilor in societate?

  • Calin, eu nu prea am priceput ce vrei sa zici. Inteleg ca construiesti comentariul in asa fel incat oponentul tau (in acest caz Vasile dar banuiesc ca si eu de vreme ce am comentat) sa se incadreze in vreun tipar: flower-power de prin anii 68 sau altcineva – progresistii bunaoara (eu nu stiu cine-s ei).
    Efort laudabil dar inutil.
    Drepturile omului si stanga? Citeste Marx. Despre Chestiunea evreiasca. Ca sa intelegi ca inca de la inceputuri stanga a fost angajata critic in disputa privind drepturile omului. Adauga apoi faptul ca stanga (prin partidele social-democrate, sindicate si alte miscari precum sufragetele) a contribuit la largirea conceptiei despre drepturile omului si la aparitia drepturilor economice si intelegi cam cat pe dinafara sta comentariul tau…
    Deranjeaza utilizarea termenilor ”rasism” si ”fascism”? De ce? Suna urat si anacronic? Si sugestia privind instaurarea cenzului cum ti se pare ca o treci cu vederea?

  • @ Vitalie
    Din cate spui cartea lui Frank propune un argument de tip false consciosness; eu ma refer la partea cognitiva, in sensul ca din start presupun ca alegatorul obisnuit este ignorant din cauza limitelor de atentie, cognitive etc. adica nu poate si nici nu are timp sa proceseze toate informatia cu privire la un program politic sau altul. Pe de alta parte alegatorul are niste preferinte de natura morala, redistributie, cu privire la imigratie etc. Intrebarea este de cate ori alegatorul ghiceste corect partidul care este mai aproape de preferintele sale (nu ma refeream la originea preferintelor sale).

  • Ion, cartea lui Frank e foarte departe de a raspunde la intrebarile tale… El vorbeste, in primul rand, de transformari structurale ale campului politic: migrarea dezbaterilor politice spre temele culturale. Argumenteaza ca, pe de o parte, grupurile ultra-conservatoare au reusit sa impuna aripii mai moderate a Republicanilor propria agenda (e fascinanta descrierea ”razboaielor interne” intre diferitele aripi ale republicanilor). Pe de alta parte, zice Frank, sub Clinton democratii au demarat ei insisi un proces de apropiere fata de republicani si au scos cumva de pe masa chestiunile economice… (cartea a aparut in 2005 deci totul se intampla pana la Obama).
    Pista cu “false consiousness” ar fi foarte fertila. La fel si cea cu privire la “alegatorul rational”. Daca ai ceva carti sau articole ce o investigheaza in situatia americana conemporana – as vrea sa tina cont de culture wars – fa share.

  • Suna sarac si propagandistic. La fel de nepotrivit ca o eventuala acuza de misoginism sau antifeminism pe care Vasile ar adresa-o criticii mele. Daca tot vorbim de stanga, textele lui Marx nu sufera prin faptul ca se lipseste de asemenea expresii. Problema cenzului se pune in termeni economici, inegalitatile economice (si aici inclin spre abordarea ta) trebuie privite ca atare si nu au nevoie de o incadrare in antinomii “revolutionar”- protestatare.
    Drept sa spun incep sa ma indoiesc ca noua stanga are vreo legatura cu imbunatatirea calitatii vietii. Mi se pare mai mult un mecanism discursiv prin care grupuri radicale promoveaza anacronic “teologia eliberarii”. Si probabil nu ma insel tare daca spun ca stanga nu a mai produs nimic cu adevarat semnificativ de la Scoala de la Frankfurt incoace.
    Nu intamplator am vorbit de capitalul social (de la Bourdieu citire). Pentru ca e foarte straniu intr-un fel ca sa apara propuneri ca aceasta cu cenzul. Este clar ca o anumita categorie de oameni din societatea moderna au devenit asemenea acelor cetateni romani care isi vindeau votul pentru “paine si sare”. In asemenea conditii se poate vorbi doar la modul teoretic despre demnitatea si libertatea egala a tuturor fiintelor umane. Dinspre stanga as fi asteptat nu isterii privind pierderea “cuceririlor revolutiei”, ci niste politici sociale de empowerment personal. Si le-as fi preferat discutate in termeni economico-culturali, nu politico-juridic. Ca tot e stanga si ca tot e vorba de inegalitati economice.

Lasa un comentariu