Salariul minim în Moldova, mai mic decât în India şi Indonezia. Mergem spre UE?

[label shape=”” type=””] Corina Ajder [/label]

 

În 2013, salariul minim în Moldova era 1400 de lei în sectorul privat. Deşi salariul este cel mai mic din Europa centrală şi de est şi nu are nimic în comun cu cheltuielile minime reale, totuşi societatea civilă nu protestează în nici un fel împotriva acestei situaţii (“Aşa e în ţările sărace”). Sindicatele cer doar o modestă ridicare a salariului până la nivelul minimului de subzistenţă pentru o singură persoană; ONG-urile nu au prea îndrăznit nici ele să ceară schimbări majore. Muncitorii se tem să revendice salarii mai mari ca să nu-şi rişte slujbele. În rezultat, în ultimii ani, salariul minim a fost majorat în medie cu 100-200 de lei pe an.

În Moldova salariul minim acoperă doar 22% din minimul de subzistenţă pentru o familie de 3 unităti de consum [1]. Deşi guvernele au obligaţia de a asigura un salariu decent cetăţenilor săi, şi să garanteze ca el să nu fie mai mic decât coşul minim de consum lunar, în ţara noastră există o prăpastie inexplicabilă între acestea două. Acest paradox ruşinos este – în mod ironic – acceptat de societate în Moldova ca o situaţie comună ţărilor în curs de dezvoltare.

Dar oare, chiar “aşa e în ţările sărace”?

Haideţi să facem un mic exerciţiu de – sa-i zicem – geografie economică: care aţi zice că e salariul minim în Bangladesh? În India? Dar în China? Bosnia, Muntenegru– state non-UE în diverse faze ale procesului de aderare, (aproape) ca şi Moldova?

În 2013, salariul minim de 71 Euro[2] în Moldova era mai mic chiar decât în India (74 Euro), China (98 Euro), Indonezia (139 Euro), Rusia (119 Euro) şi nu cu mult mai mare decât în Bangladesh (49 Euro) sau Laos (59 Euro), care au cele mai joase salarii minime în Asia. Asta, în condiţiile în care costurile de trai în Asia sunt semnificativ mai mici decât minimul de subzistenţă în Moldova.

Să ne uităm şi în ograda altor state în curs de aderare la UE cu care am avea mai multe în comun. În Bosnia, salariul minim este de 240 de Euro; în Muntenegru – 193 Euro. În România, salariul minim e de 208 Euro. Luxemburgul are cel mai înalt salariu minim de 1903 Euro.

Se pare că salariul minim în Moldova provine din altă realitate, una complet ruptă de geografia regiunii şi de aspiraţiile de integrare europeană a ţării. Cum explicăm aceste stranietăţi şi ce facem cu ele?

Un salariu decent care să acopere cheltuielile reale de consum nu este un ideal economic îndepărtat, dar o obligaţie foarte concretă a guvernului şi un drept uman. Articolul 23 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului (UDHR, 1948) şi articolul 7 din Convenţia Internaţională privind Drepturile Economice, Sociale şi Culturale (ICESCR, 1968), precum şi numeroase Convenţii adoptate în cadrul Organizatiei Internationale a Muncii, la care Republica Moldova este parte, garantează dreptul la un salariu decent.

Ce presupune dreptul la un salariu decent? Un venit decent este salariul câştigat lucrând orele standard de muncă (maximum 48 de ore pe săptămână) care să permită muncitorului să cumpere mâncare pentru sine şi familia sa, să plătească chiria, cheltuieli medicale, de îmbrăcăminte, transport şi educaţie şi să-şi permită economisirea unei sume mici pentru situaţii neplanificate. Un salariu decent acoperă cheltuielile de trai ale muncitorului şi altor 2 unităţi de consum (o familie de 4 persoane)[3].

Calculele oficiale despre minimul de subzistenţă în Moldova arată că o singură persoană avea nevoie de minimum 1608 lei net pe lună pentru a supravietui în 2013. Pentru o familie de 4 persoane, minimul de subzistenţă este de 328 Euro sau 6282 lei net lunar [4] .  Estimările Clean Clothes Campaign, în baza interviurilor cu muncitori în Moldova[5], arată că un salariu minim decent în 2013 pentru o familie de 4 persoane este de cel puţin 377 Euro sau 7213.07 lei net lunar.

Asta înseamnă că salariul minim acoperă doar 87% din minimul de subzistenţă pentru o singură persoană, 22% din minimul de subzistenţă pentru o familie de 4 persoane şi doar  19% dintr-un salariu minim decent. Sarcina de a acoperi diferenţa de 81% rămâne pe umerii cetăţeanului.

O mamă singură a doi copii de vârstă şcolară, muncitoare de la o fabrica de confectii, spune că e imposibil de trăit din salariul ei de 1500 de lei. „Cumpăr cele mai mari şi ieftine sticle de şampon, mâncăm orez şi cartofi cu copiii şi poate câteodată – o dată pe săptămână, gătim o bucată de găină. E foarte greu dacă nu ai pământ. Salariul e unicul venit. Fabrica nu îmi acoperă transportul şi trebuie să cheltui 200 de lei (11 Euro) pe lună pentru microbuz. Anul ăsta am împrumutat 1,000 lei (54 Euro) ca să cumpăr cele mai ieftine rechizite şcolare pentru cei 2 copii”.

Menţinerea salariului minim sub limita coşului de consum este un generator de probleme continuu.

Ce are salariul minim cu economia subterană? Salariul minim oficial foarte mic e aproape o invitaţie deschisă pentru a plăti restul “la plic”. Realitatea este că diferenţa dintre salariul minim şi coşul minim de subzistenţă este suportat de cineva – altfel, oamenii nu ar putea supravieţui. În fiecare lună, ceva se intâmplă pentru ca muncitorii să-şi acopere, la limită, cheltuielile. De obicei,  muncitorii trăiesc din împrumuturi, remitenţe, munca în agricultură, sau – desigur, bonusuri neoficiale la salariu. Dacă în unele industrii muncitorii chiar primesc salariul minim, în altele (sau în aceleaşi) muncitorii primesc o parte – legal, iar restul la negru.

Altă muncitoare într-o fabrică de confecţii îşi descrie situaţia în termenii următori: „Uneori primim în jur de 900 de lei (49 Euro) „sub masă” dacă managerul ne place şi ne îndeplinim norma de lucru câteva luni la rând”. În altă fabrică, tot de confecţii, munca lucrată suplimentar sâmbăta se plăteşte la mână şi nu e inclusă în salariu, care oficial este de 1500 de lei.

Ce are salariul minim cu egalitatea de gen? Industriile care angajează preponderent femei au cel mai mic câştig pe ţară comparativ cu salariile decente câştigate în industriile predominate de bărbaţi – deşi munca făcută de femei contribuie substanţial la PIB-ul Moldovei.

Industria lemnului şi cea a confecţiilor sunt cele mai prost plătite în Moldova. În fabricile de confecţii cercetate de Clean Clothes Campaign, venitul lunar încasat este la limita salariului minim sau exact salariul minim. Şi dacă industria lemnului nu este atât de dezvoltată, cea a confecţiilor constituie 8% din PIB şi are 336 de fabrici oficial înregistrate care angajează peste 26000 de muncitori. Pardon – de muncitoare. Dintre acestia, peste 90% sunt femei. Cu tot cu bonusuri şi ore suplimentare, femeile angajate în confecţii câştigă în medie, 114 Euro lunar.

Comparativ, în industriile dominate preponderent de bărbaţi se câştigă de până la 4 ori mai mult pentru acelaşi număr de ore lucrate. Salariul mediu în industria automobilelor este de 230 Euro, iar în producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat se câstigă, în medie, 394 Euro lunar [6],[7].  Contrar opiniei publice potrivit căreia salariul muncitoarei în confecţii este doar un “adaos”  la veniturile familiei, un număr semnificativ de muncitoare sunt mame singure, iar salariul minim le este unica sursă stabilă de venit.

Avem nevoie de un “reality check”. Salariul minim în sectorul privat cere un salt racordat la realitatea coşului de consum şi a geografiei regionale.  Deşi eforturile sindicatelor de a ridica nivelul salariului minim în fiecare an sunt apreciate – rata creşterii este atât de mică încât aproape s-ar fi produs de la sine, şi fără lobby. Sindicatele şi societatea civilă par să se fi resemnat cu reticenţa Guvernului de a creşte salariul şi se adaptează condiţiilor sale. Şi unde nu există revendicări, nu pot exista nici schimbări.

În primul rând, un salariu minim se calculează, convenţional, pentru o familie de 4 persoane. De ce? Cele 4 persoane nu sunt neaparat stereotipicul soţ, soţie şi cei doi copii. În societate există o varietate mare de sinapse sociale: persoana necasatorită; soţii cu câţiva copii; mama singură cu 2 copii; soţii fără copii; tineri adulţi cu părinţii la întreţinere etc. În Moldova, în special, rudele sunt responsabile pentru întretinere şi ajutor financiar reciproc. De asemenea, modurile în care suntem inter-conectati sunt în continuă schimbare: persoana necăsătorită astăzi se căsătoreşte peste un an şi decide să aibă copii; cuplul căsătorit divorţeaza şi femeia devine mama singură cu copii la întreţinere; soţul/soţia îşi pierde serviciul şi venitul familiei e redus drastic; o rudă se îmbolnăveşte şi familia urmează să îi asigure cheltuielile. În medie, acest amalgam de varietăţi şi multe altele poate fi exprimat convenţional printr-o celulă sociala de 3 unităţi de consum (2 adulţi şi 2 copii). Prin urmare, salariul minim estimat urmează să permită orice fluctuaţii în cheltuieli care ar putea interveni de-a lungul anilor, şi să acopere întreţinerea persoanelor fără ca acestea să cadă sub limita sărăciei şi a demnităţii umane.

Coşul minim de consum, care determină în mare parte rata salariului minim, se calculează în baza unei diete de 3000 de calorii pe zi pentru adult apt de muncă şi 1500 pentru copil. 50% dintr-un salariu decent minim se cheltuie pentru mâncare; 40% – pentru întreţinere, îmbrăcaminte, transport, educaţia copiilor şi sănătate; iar 10% din salariu urmează să permită economisirea pentru situaţii neprevăzute.

Acum, haideţi să respirăm adânc şi să confruntăm realitatea: salariul minim necesar pentru o familie de 4 persoane în Moldova este între 6282-7213 lei net lunar [8]. Şocant?

World bank dă o alternativă rezonabilă ţărilor în curs de dezvoltare şi stabileşte pragul săraciei la 60% din salariul mediu pe ţară. Aşa cum statele vor garanta că nimeni nu trăieşte sub pragul sărăciei, salariul minim urmează să fie cel puţin egal cu acesta, iar în Moldova asta înseamnă 122 Euro sau 2330 lei net. Un prim pas, necesar şi realist, spre nivelarea coşului minim de consum cu salariul minim ar fi ca salariul minim să fie crescut până la 2330 lei şi menţinut cel puţin deasupra pragului sărăciei.

…În timp ce salariul creşte cu câte 100-200 de lei pe an, cineva trebuie să-şi asume responsabilitatea pentru diferenţa reală între venit şi cos de cosum. Astăzi, Guvernul nu vrea să o facă şi pune sarcina pe umerii muncitorilor. Ca societate civilă, poate e timpul să cerem ceea ce e logic – un salariu minim proporţional cu coşul minim de consum şi similar altor state europene în proces de accedere la UE?

Notă:  coșul minim de consum și minimul de subzistență sunt folosite cu același sens.

[1]    1 unitate de consum = 1 adult sau 2 copii.

[2]    Analiza este pentru 2013. La 1 mai 2014, salariul minim în Moldova a crescut de la 1400 de lei (71 Euro) în 2013 la 1650 de lei (86 Euro), mentinandu-şi pozitia în clasamentul de mai sus.

[3]    O unitate de consum este un adult sau 2 copii.

[4]    Calculat pentru o familie de 4 persoane sau 3 unitati de consum, http://www.statistica.md/newsview.php?l=ro&idc=168&id=4206

[5]    http://www.cleanclothes.org/livingwage/stitched-up,  jos: Moldova fact-sheet

[6]    Pentru statistici: http://statbank.statistica.md/pxweb/Dialog/view.asp?ma=SAL0150&ti=Castigul+salarial+mediu+dupa+Activitati+economice%2C+Ani%2C+Sector+si+Luni&path=../quicktables/RO/03%20SAL/SAL01/serii%20lunare/&lang=1

[7] În orice caz, conceptul răspândit precum că munca femeii este doar un “adaos” la munca “serioasă” a bărbatului – în ciuda ritmului şi volumului de muncă epuizante din fabricile de confecţii din Moldova – este un semnal de alarmă suplimentar pentru imaginea femeii în societatea noastră şi devalorizarea muncii ei.

[8]    În baza datelor oficiale privind coşul de consum şi a estimărilor Clean Clothes Campaign.