ARTICOLE
Evenimentele din Ucraina au monopolizat cam întreaga atenție din zona europeană (deși mișcări ample de protest se întîmplă și în Venezuela, în Bosnia și în Tailanda). Îmi pare rău pentru Jocurile Olimpice, dar ele chiar sunt de prisos.
Ovidiu Țichindeleanu (eng) despre Ucraina și Europa: ”Ukraine’s own schisms may be collapsing the country internally, but many of Ukraine’s problems are international. It is only logical that the answer will involve a defense of the state, from different directions, although the actual victims cannot be reduced to the state apparatuses, and arguably have not been represented for a while by the state. The rise of far-right nationalists, against the background of the domination of cynical opportunists and local oligarchs, is an integral counterpart of the dream sold aggressively by the West in the same package with the counter-offer from the Russian East. That dream, which has captured in the past decades most local energies of betterment, has slowly expired throughout the region after the explosion of the crisis in the very centers of global capitalism. In the last three years, popular movements have exploded all throughout Eastern Europe, and all expressed an anti-systemic discontent.”
Lilian Negură, în Jurnal de Chişinău, despre conflictul de valori care stau la baza celor două proiecte geopolitice, UE şi Uniunea Euroasiatică, conflict care este exacerbat acum în Ucraina şi care riscă să ia amploare şi în Moldova: „Rusia, pentru a da viață proiectului său euroasiatic, are nevoie astfel să promoveze valori puternice. Care însă pot fi aceste valori? Libertatea și democrația nu convin actualei conduceri rusești. Mai ales că este inutil să te erijezi în centru civilizațional distinct promovând aceleași valori ca și Occidentul. Nici egalitatea și echitatea socială nu mai pot fi promovate în actuala Rusie a oligarhilor. Soluția găsită de regimul lui Putin pare a fi ortodoxia.”
Timothy Garton Ash, în The Guardian, despre schimbarea la faţă a mişcărilor revoluţionare, după ultimele evenimente din Ucraina: „I have argued that, in our time, 1989 has supplanted 1789 as the default model of revolution: rather than progressive radicalisation, violence and the guillotine, we look for peaceful mass protest followed by negotiated transition. That model has taken a battering of late, not only in Ukraine but also in the violent fall that followed the Arab spring. If this fragile deal holds, however, and the fury on the streets can be contained, Europe might again show that we can occasionally learn from history.”
Timothy Snyder, în New York Review, despre semnificaţiile Maidan-ului, întruchipînd în ochii analistului agora, adică politica publică prin excelenţă, şi despre exemplul de civism şi de patricipare pe care îl arată ucrainenii americanilor şi naţiunilor europene, roase de (euro) scepticism: „What does it mean to come to the Maidan? The square is located close to some of the major buildings of government, and is now a traditional site of protest. Interestingly, the word maidan exists in Ukrainian but not in Russian, but even people speaking Russian use it because of its special implications. In origin it is just the Arabic word for “square,” a public place. But a maidan now means in Ukrainian what the Greek word agora means in English: not just a marketplace where people happen to meet, but a place where they deliberately meet, precisely in order to deliberate, to speak, and to create a political society. During the protests the word maidan has come to mean the act of public politics itself, so that for example people who use their cars to organize public actions and protect other protestors are called the automaidan. (…) In fact, Ukrainians are in a struggle against both the concentration of wealth and the concentration of armed force in the hands of Viktor Yanukovych and his close allies. The protesters might be seen as setting an example of courage for Americans of both the left and the right. Ukrainians make real sacrifices for the hope of joining the European Union. Might there be something to be learned from that among Euroskeptics in London or elsewhere? This is a dialogue that is not taking place.”
Alexandru Racu, în CritiAtac, despre criza statului de drept pe care o instaurează actul revoluţionar al eliberării Iuliei Timoşenco: „Iulia Timoşenko a fost eliberată printr-o decizie a parlamentului, şi tot printr-o decizie a parlamentului a fost suspendat Ianukovici. Întrebare: se prevede în Constituţia Ucrainei posibilitatea ca o majoritate parlamentară să voteze eliberarea unei persoane încarcerate în urma unei hotărâri judecătoreşti? Dacă da, înseamnă că nu se prevede separaţia puterilor în stat în Constituţia Ucraineană, sau, altfel spus, înseamnă că în Ucraina nu există stat de drept, că majoritatea parlamentară este deasupra legii şi poate orice. Dacă nu (cum cred că este cazul), înseamnă că ordinea de drept tocmai a fost abolită printr-un act revoluţionar (aşa cum cel mai probabil stau lucrurile şi cu suspendarea lui Ianukovici). Din câte se pare, în momentul de faţă Constituţia a picat, fără să fie supusă voinţei populare exprimate prin referendum o nouă Constituţie, deoarece opoziţia s-a grăbit, încălcând astfel acordul semnat aseară. Prin aceasta, răul de care mă temeam de la bun început s-a produs: s-a ieşit din cadrul instituţional şi s-a plonjat în vidul revoluţionar. Ca atare, din momentul acesta ne putem aştepta la orice.”
Mariana Raţă, în Ziarul Naţional face un top al celor mai mari salarii plătite „bugetarilor”. Salariile şefilor statului nu sînt de departe cele mai mari. Paradoxal (dar explicabil), cele mai mari salarii sînt ale şefilor întreprinderilor de stat declarate în pericol de falimentare şi scoase la privatizare. „Numai directorul general al ÎS „Air Moldova”, Iulian Scorpan, a ridicat în 2012, potrivit declarației sale de avere, un salariu anual de 1,2 milioane de lei. Și asta în condițiile în care compania aviaticăa înregistrat în acel an pierderi de 70 de milioane de lei, fiind scoasă la privatizare din cauza lipsei de profitabilitate.”
Iurie Sanduţa, de la Ziarul de Gardă, face un top al celor mai scumpe maşini deţinute în proprietate de ofiţerii CNA (celor care au misiunea de a lupta cu marea şi mica corupţie).
Ion Preaşcă arată într-un articol în Adevărul că „Circa 1,1 miliarde de dolari, adică 68% din transferurile băneşti din străinătate în ţara noastră, în anul 2013 au provenit din Federaţia Rusă, anunţă Banca Naţională a Moldovei.// Cifra denotă dependenţa excesivă pe care o are Republica Moldova faţă de piaţa rusească. Pentru comparaţie remitenţele din Italia au avut o cotă de 9,3% (în creştere cu 0.2 puncte procentuale), din Israel – 6,3% (în creştere cu 0.9 puncte procentuale), din SUA – 4.8% (în decreştere cu 0.1 puncte procentuale), din Franţa – 1,3% (aceeaşi pondere ca şi în anul 2012). Banca centrală menţionează că transferurile din aceste cinci ţări reprezintă 89,7% din total. (…) Serviciul Federal de Migraţiune din Rusia a anunţat recent că circa 21,500 de cetăţeni ai Republicii Moldova au primit interdicţie de intrare pe teritoriul Federaţiei Ruse, iar alţi 288.000 au fost incluşi în grupul de risc.”
Iurie Morcotilo, Alexandru Fala, de la Expert-Grup, cu un studiu despre „Aspectul migrațional în securitatea economică a Republicii Moldova: Analiză instituțională”: „În ultimul deceniu importanța migrației forței de muncă și impactul acesteia asupra economiei au crescut esențial. Odată cu amplificarea procesului, statul face eforturi de a canaliza efectele migrației spre dezvoltarea economică a țării, însă structura instituțională și legislativă actuală rămân în urmă capacității sale de a face față noilor provocări în acest domeniu. // Acest studiu are drept scop de a contribui la examinarea locului migraţiei în dezvoltarea economică, consecinţelor unui şoc extern eventual, precum şi a vastei experienţe internaţionale în acest domeniu pentru o ajustare a economiei şi restructurarea politicilor din domeniu. În capitolul 1 se analizează structura socio-economică generală a migraţiei moldoveneşti, cu atenţie specială asupra problemei migranţilor în relaţiile bilaterale dintre Republica Moldova şi Federaţia Rusă. În capitolul 2 se analizează impactul şocului migraţional asupra unor ţări cu grade diferite de diversificare a fluxurilor migraţionale. În capitolul 3 se abordează aspectul instituţional de management al migraţiei naţionale şi internaţionale. Aici sunt investigate în profunzime modelul filipinez care a fost adoptat de alte state în procesul reglementării migraţiei şi incorporării acesteia în dezvoltarea economică durabilă. În sfârşit, în capitolul 4 se propun măsuri de ajustare a cadrului naţional de reglare a migraţiei.”
Arte face un dosar critic al Parteneriatelor Public-Private.
FILME
The Pervert’s Guide to Ideology (2012, regizat de Sophie Fiennes, cu Slavoj Zizek). Filmul în care Zizek explică ideologia utilizînd alte filme. E aici și internalizarea ideologiei ca habitus, și exploatarea dorințelor și emoțiilor refulate. Dacă nu-l înghițiți pe Zizek sau ați citit despre ideologie în altă parte, puteți ieși din film cu cîteva zeci de legături spre alte filme.
They Live (1988, regizat de John Carpenter). Un film în genul science-fiction despre o rasă de extratereștri ce vine pe Pămînt. ”Oaspeții planetei” nu fac mare show din venirea lor ci se bagă discret printre oameni și ajung să trăiască între noi. Povestea filmului e că extratereștrii au colonizat pe ascuns planeta iar oamenii lucrează pentru ei. Un grup micuț de oameni cunoaște acest secret. Incidental, un muncitor zidar din Los Angeles ajunge să cunoască și el secretul – cu ajutorul unor ochelari speciali pe care-i găsește într-o biserică. Ochelarii îi arată adevărata față a extratereștrilor și sistemul construit de aceștia.
E un film ce are o idee excelentă dar care putea fi desfășurat pentru că filmul e făcut prost de tot.
Filmul documentar „Воры в законе” (Hoţii în lege), de Alexandr Ghentelev vorbeşte, din perspectiva a cinci cazuri, despre istoria crimei organizate în URSS şi Rusia, din a doua jumătate a anilor 1987, cînd a fost legalizat comerţul privat şi primele întreprinderi private, pînă în zilele noastre. Dincolo de efectul spectacular pe care personajele filmului, dar şi regizorul, încearcă să-l producă prin imaginea pe care le-o cultivă „hoţilor în lege”, filmul preia şi dezvoltă anumite teze care au fost expuse şi analizate de anumiţi cercetători ruşi şi occidentali (cum ar fi Vadim Volkov, K. Verdery, C. Humphrey, M. Burawoy) ai fenomenului interferenţei dintre criminalitate şi schimbarea sistemului economic în fosta URSS pe parcursul anilor 1990. Putem observa astfel, din naraţiunile subiecţilor intervievaţi, fenomenul privatizării puterii care a pus stăpînire pe Rusia şi fostele state sovietice pe fundalul slăbirii instituţiilor statului (şi a monopolului asupra violenţei legitime pe care acesta îl întruchipează) în anii 1990. După un adevărat „război civil” care se dezlănţuie în anii 1990 între diferite grupuri „criminale”, în anii 2000 are loc o „civilizare a moravurilor” (N. Elias) în sînul acestor medii semi-criminale, dar care sfîrşesc prin a se legaliza, dar şi o restabilire treptată a prerogativelor statului şi a controlului exercitate de acesta asupra marelor fluxuri informale de capitaluri. Statul preia controlul asupra „monopolului violenţei legitime”. În acelaşi timp, funcţii înalte în stat sînt influenţate din umbră de către cei care au ieşit învingători din „războiul civil” dintre grupurile interlope din anii 1990. Astfel, începînd cu anii 2000, se perpetuează un fel de „privatizare a puterii” prin influenţa intereselor private ale unor foşti „antreprenori violenţi”, deţinători ai unor capitaluri enorme, asupra marii politici.(PN)
MUZICĂ.
Săptămîna asta am ascultat KRS-One, un interpret hip-hop din SUA.
Youtube are un film-performance în care rapper-ul argumentează că hip-hopul e un mod de a te angaja în lume. MySpace găzduiește cîteva piese din diferite albume.
Fotografie de Cristian Jereghi (Sursa: Facebook).
