Statele Unite atacă Iranul deoarece Donald Trump era hotărât să ne implice în război indiferent de consecințe, în ciuda faptului că a insistat în repetate rânduri că va face exact opusul.
Deci, în cele din urmă au făcut-o. Dintre toate războaiele stupide și inutile pe care Statele Unite le-au purtat în Orientul Mijlociu, cel declanșat pe 28 februarie împotriva Iranului ar putea rămâne în istorie drept cel mai stupid și mai inutil dintre toate. Este un război care nu trebuia să aibă loc; până și omul care l-a pornit pare să nu știe de ce l-a declanșat.
Bineînțeles că tot Trump a pornit acest război. Anume Trump – „pacificatorul”. Trump – „Maestrul negocierilor“. Trump, a cărui ascensiune politică s-a construit pe criticarea războiului distrugător al lui George W. Bush în Irak și care anterior avertiza neobosit că adversarii săi politici vor declanșa un război cu Iranul.
Întreaga activitate a lui Trump în acest al doilea său mandat de președinte u a fost să facă exact opusul a ceea ce le-a promis alegătorilorx — fie că e vorba de călcarea în picioare a libertății de exprimare și escaladarea cenzurii pe internet, fie de decimarea Medicaid și a Securității Sociale ori de creșterea prețurilor pentru viața de zi cu zi. Acum Trump poate adăuga la această lungă listă și implicarea Statelor Unite într-un alt război sângeros în Orientul Mijlociu — cea mai recentă palmă dată alegătorilor care, chiar dacă nu au fost de acord cu tot ceea ce spunea sau reprezenta președintele, au crezut sincer că măcar această promisiune, de a nu implica țara într-un nou război, va fi respectată.
Să fim foarte clari în această chestiune: Statele Unite se află în acest război pentru că Trump a fost hotărât să atragă SUA în conflict, indiferent de consecințe. La doar câteva ore înainte ca Trump să-l declanșeze, ministrul de externe al Omanului — care mediase, în zilele precedente, negocierile privind un acord nuclear cu Iranul — a dezvăluit informații despre concesiile uriașe pe care iranienii le făcuseră: nu doar că aceștia acceptaseră să nu mai stocheze uraniu, eliminând astfel cu totul posibilitatea construirii unei bombe nucleare, dar chiar erau de acord să dilueze uraniul deținut în prezent și să admită verificări minuțioase din partea inspectorilor Agenției Internaționale pentru Energie Atomică. Aceste concesii ar fi mers cu mult mai departe decât ceea ce Barack Obama obținuse în acordul său cu Iranul, și veneau însoțite de un angajament explicit că Iranul nu va deține niciodată o armă nucleară — un lucru pe care liderii iranieni l-au afirmat constant de-a lungul deceniilor, și l-au repetat în timpul săptămânii care a trecut.
N-a mai contat. Trump a petrecut întreaga săptămână spunând minciuni că iranienii refuză să facă această promisiune, iar într-una din ultimele sale declarații publice înainte declanșarea războiului s-a plâns că aceștia nu au cedat suficient în cadrul negocierilor. Trump avusese la îndemână un acord dacă și-l dorise cu adevărat — unul cu care s-ar fi putut mândri toată viața că a fost mai bun decât cel al lui Obama. Dar nu și-l dorise.
Nu există niciun scenariu în care acest război ar servi interesele Statelor Unite. Viețile a mii de soldați americani sunt acum în pericol, în timp ce mai multe baze americane amplasate în statele vecine din Golf au fost deja atacate ca represalii de drone și rachete iraniene — în mai puțin de o jumătate de zi, războiul s-a extins dramatic și a implicat și statele vecine. Există semnale puternice că Iranul intenționează să-și pună în aplicare amenințarea de a închide Strâmtoarea Hormuz, prin care trece 20% din petrolul mondial — ceea ce, în cel mai bun caz, ar duce la scumpirea costurilor pentru consumatori și la agravarea crizei de accesibilitate a costurilor de trai pe care Trump o ignoră deja, iar în cel mai rău caz ar putea declanșa o recesiune globală.
Și toate astea pentru ce? Iranul — un stat izolat, încercuit de baze militare americane și aflat extrem de departe — nu reprezintă o amenințare serioasă pentru americani, care trăiesc la oceane distanță și sunt protejați de o armată finanțată cu de aproximativ patruzeci de ori mai mult decât suma pe care Iranul a cheltuit-o recent pentru propriile forțe armate. De fapt, acum că războiul a început în sfârșit, inclusiv cei din tabăra militariștilor agresivi (eng. hawks) înțeleg că Iranul este depășit militar cu mult de Statele Unite. Tocmai de aceea Statele Unite și Israelul au scăpat basma curată întotdeauna după multe atacuri neprovocate pe care le-au organizat împotriva acestei țări de-a lungul ultimului deceniu, confruntându-se, cel mult, doar cu represalii de fațadă, calibrate și anunțate cu mare fast, pentru a permite regimului să salveze aparențele fără a se angaja într-un război pe care nu dorea să-l poarte.
Iranul nu dispune de nicio modalitate de a ataca în mod serios teritoriul american, indiferent de câte ori Trump și acolitii săi mint că ar putea-o face, și nici nu deține vreuna dintre armele de distrugere în masă care, la fel ca în cazul războiului fraudulos al lui George W. Bush din Irak, sunt invocate acum cu nonșalanță pentru a justifica acest conflict. De fapt, Iranul reprezintă doar cel mai recent exemplu dintr-o serie de state relativ slabe, lipsite de arme de distrugere în masă, care au intrat în vizorul politicilor de schimbare de regim de la Washington în secolul al XXI-lea — alături de Afganistan, Irak, Libia și, mai recent, Venezuela și Cuba — în timp ce nord-coreenii, înarmați până în dinți, rămân la adăpost de orice atac american, iar Trump scrie scrisori de dragoste liderului lor.
Iranul nu este atacat pentru că reprezintă o amenințare la adresa Statelor Unite; Iranul este atacat tocmai pentru că nu o reprezintă nici o amenințare.
De aceea Trump și toți ceilalți neoconservatori care urlau după acest război au trecut de la o justificare la alta. Vă amintiți de luna ianuarie, când Trump ne spunea că guvernul iranian trebuie răsturnat pentru a-i proteja pe curajoșii cetățeni iranieni uciși de propriul guvern? Acum, logica s-a inversat: armata americană trebuie să ucidă acești aceiași cetățeni iranieni pentru a răsturna guvernul lor.
Și de ce trebuie răsturnat regimul iranian? Anul trecut, motivul era programul de îmbogățire nucleară al acestuia, pe care Trump pretindea că l-a distrus prima dată când a pornit un război cu această țară, în iunie trecut. Luna trecută, era vorba de armele neconvenționale ale Iranului — stocul său de rachete balistice. Săptămâna trecută, Trump a revenit la refrenul îmbogățirii nucleare, până în această dimineață, când a decis că de fapt încearcă să aducă democrația în Iran — sarcină pe care a rezolvat-o rapid bombardând o școală elementară și ucigând aproape o sută de fetițe.
Motivul nu mai contează, iar Trump și restul bandei de militariști abia se mai sinchisesc să pretindă că ar conta. Se pare că, în cadrul unei întâlniri de securitate națională la nivel înalt desfășurate acum două săptămâni, Trump și-a întrebat directorul CIA și șeful Statului Major Întrunit care este viziunea lor asupra strategiei mai ample a SUA în Iran — uitând aparent că tocmai președintele este cel care stabilește strategia, iar generalii nu fac decât să o pună în practică. Cu alte cuvinte, Trump nu are nicio idee despre ceea ce încearcă să obțină, după cum putem deja vedea din justificările sale în continuă schimbare, din abordarea sa schizofrenică față de negocieri și din faptul că vorbește deja despre „căi de ieșire“.
Ale cui interese servește atunci acest război? Răspunsul evident este: o conducere israeliană însetată de război, din ce în ce mai dominată de o fantasmă neo-biblică dementă care încearcă să folosească Statele Unite pentru a arde Orientul Mijlociu și a anexa ce rămâne. Conform CNN, războiul a fost declanșat în ajunul sărbătorii evreiești a Purimului — care gravitează în jurul unei povești biblice despre o amenințare din Iranul contemporan — la care prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a făcut referire amplă în declarația sa cu privire la atacurile de astăzi.
Oficiali israelieni au declarat pentru Reuters că nu numai că Israelul a fost implicat în planificarea acestui război de luni de zile, dar că și această dată extrem de simbolică a fost aleasă cu săptămâni în urmă (un pasaj misterios eliminat ulterior din articol, fără nicio explicație). Dacă este adevărat, aceasta înseamnă că nu numai că eforturile diplomatice americane de săptămâna trecut privind acordul nuclear cu Iranul au fost o farsă, dar că acesta este de fapt un război israelian, externalizat americanilor pentru a-l lupta și a muri în el. Beniamin Netanyahu a încercat să atragă Statele Unite în acest război de mai bine de treizeci de ani, inclusiv în repetate rânduri pe vremea când slăbitul și îmbătrânitul Joe Biden era la putere. Cu toate acestea, abia după ce Trump a preluat funcția, Netanyahu și-a văzut dorința împlinită — dovedind că acesta este un preș și mai mare pe care israelienii să-și șteargă picioarele.
Odată cu rapoartele privind moartea ayatollahului Khamenei și a altor înalți oficiali iranieni, Trump va încerca probabil să revendice o victorie rapidă — poate chiar să o folosească drept pretext pentru a se retrage din războiul pe care l-a pornit. Asta s-ar putea dovedi mai ușor de spus decât de făcut. Fiecare vid de putere creat de SUA în Orientul Mijlociu a degenerat în război civil și anarhie fără lege, iar CIA a prezis chiar că ceea ce ar urma după Khamenei ar fi un regim și mai dur, condus de membri ai Corpului Gardienilor Revoluției Islamice.
O altă posibilitate — prăbușirea totală a guvernului iranian — ar putea genera un haos de tip Libia, la o scară și mai mare, transformând țara într-un teren propice și un refugiu pentru militanți radicali. În oricare dintre aceste cazuri, Trump și tot Washingtonul s-ar confrunta cu alegerea fie de a angaja și mai mult Statele Unite, riscând un impas pentru a asigura o tranziție favorabilă intereselor americane, fie de a se retrage pur și simplu și a lăsa lucrurile să-și urmeze cursul — ceea ce ar putea genera amenințări viitoare la adresa bazelor americane și a Israelului, atrăgând eventual din nou Statele Unite în conflict. Trump a pornit acest război pe baza succesului răpirii lui Nicolás Maduro, dar aceasta este o operațiune cu totul diferită, împotriva unei țări cu totul diferite.
Nu știm ce urmează și nici măcar Trump nu știe, oricât de mult ar spera că poate face o ieșire rapidă și curată din evenimentele pe care le-a pus în mișcare. Un lucru îl putem spune cu certitudine. Trump este departe de a fi spaima neoconservatorilor militariști, așa cum cei mai înfocați susținători ai săi speraseră și credeau. Trump este neoconservatorul-șef.
Articolul a apărut inițial pe platforma Jacobin cu titlul Donald Trump, Warmonger-in-Chief.
Branko Marcetic este redactor la Jacobin și autorul cărții Yesterday’s Man: The Case Against Joe Biden (Omul de ieri: Argumentele împotriva lui Joe Biden).
Imagine de fundal: Anadolu via Getty Images.
