Organizațiile ruso-slave de cultură și de apărare a drepturilor omului din Republica Moldova

На русском.

Începutul.

În a doua jumătate a anilor ’80 ai secolului trecut, ideile intelectualilor moldoveni, formați în spiritul concepției despre „cadrele naționale sovietice”, au luat o nouă înfățișare. Reformele începute de Gorbaciov, care au fost urmate de criza puterii supreme și a sistemului socialist în  general, le-au sugerat posibilitatea rupturii definitive față de valorile sociale și culturale ale statului sovietic, pornind în căutarea idealurilor și căilor de dezvoltare proprii. În 1988 a fost creată așa-numita Mișcare democratică de susținere a restructurării, care a atras de partea sa tot mai mulți susținători. Aceștia au început să perceapă restructurarea (perestroika – n.tr.) ca pe o oportunitate de formare a unității lingvistice, prin trecerea scrisului limbii moldovenești la grafia latină. Mișcarea era condusă de intelectuali moldoveni, în primul rând membrii Uniunii Scriitorilor. Scopul lor principal era ieșirea de sub influența ideologiei comuniste sovietice, posibilitatea de a discuta problemele trecute sub tăcere până atunci de dragul păstrării bunei reputații a doctrinei „prieteniei popoarelor”. Începutul activității lor poate fi caracterizat prin metoda „revoluției liniștite”. Aceasta a urmărit răspândirea ideilor mișcării în masele largi prin intermediul presei, prin manifestații și întruniri publice și prin cooptarea susținătorilor ei în rândurile conducerii republicii. Până în 1989, mișcarea s-a transformat în Frontul Popular, care la 20 mai s-a consituit ca  forță politică. În fruntea Frontului Popular a venit scriitorul Ion Hadârcă. La început, această formațiune nu purta un caracter strict naționalist. Dar, în următorii ani, Frontul a dobândit un caracter naționalist tot mai pronunțat.

În august 1989, Consiliul Suprem al RSSM adoptă legea „Cu privire la funcționarea limbilor pe teritoriul RSSM”, care a provocat proteste populare pe teritoriul viitoarei Republici Moldovenești Nistrene și pe malul drept al Nistrului, în primul rând la Chișinău. În 1990, după alegerile în Sovietul Suprem al RSSM, la putere vine Frontul Popular. Unul dintre lideri, Mircea Druc, va porni campania ”detașamentelor de voluntari” împotriva Găgăuziei, așa numitul ”marș spre Găgăuzia”. Nemulțumirea în masă a locuitorilor de pe malul stâng și refuzul de a acorda limbii ruse statutul celei de a doua limbă de stat, grevele prelungite și apoi manifestul de secesiune a permis ca locuitorii Transnistriei să fie declarați separatiști și, în consecință, să fie direcționate trupe militare împotriva lor. Inițial, proiectul despre limbi a fost publicat din numele Uniunii Scriitorilor din Moldova. Conform acestui proiect, părinții erau lipsiți de dreptul de a alege limba de instruire a copiilor, iar pentru utilizarea unei alte limbi în comunicarea publică era prevăzută răspunderea administrativă și în unele cazuri penală. În ultimă instanță, „Legea cu privire la funcționarea limbilor” a acordat limbii ruse statut de limbă de comunicare interetnică și astfel a fost exclusă din circuitul oficial, în ciuda tradiției sale istorice pe acest teritoriu. Această prevedere a fost o decizie destul de radicală. Proiectul de lege a provocat o reacție negativă în rândul majorității populației care nu cunoștea limba moldovenească. Dezbaterile ulterioare despre limba de stat au dus la apariția așa-zisei chestiuni naționale în Republica Moldova și astfel la scindarea societății. Acest model de ideologie privind constituirea noului stat a fost impus societății de către învingătorii frontiști printr-o serie de manifestări: concedierea și numirea în funcțiile de stat și în alte funcții de conducere a persoanelor selectate după principiul etno-național, apoi introducerea disciplinei „Istoria Românilor” în sistemul de învățământ și reducerea drastică a emisiunilor radio și TV în limba rusă, nemaivorbind de numeroasele luări de cuvânt cu caracter șovin, unionist și rusofob în ziarele controlate de stat.

 

Originile rezistenței. Interdvijenie.

În ianuarie 1989 la Congresul intelectualilor vorbitori de limba rusă a fost format un grup de inițiativă care ulterior și-a asumat conducerea mișcării – Interdvijenie – „Unitate-Edinstvo”. Lideri săi erau A. Andrievskii, N, Babilunga, A. But, A. Safonov, A. Lisețkii, E. Varfolomeeva, istoricii V. A. Solonari și P. Șornikov și alții. Ei considerau necesară respingerea lozincilor naționaliste și unioniste (de unire cu România), mitingurile spontane, confruntările cu Partidul Comunist din Moldova, presiunile cu forța asupra oficialilor, a presei etc. Au prevăzut ei oare care vor fi urmările acestei „confruntări de viziuni asupra viitorului Moldovei”? Ei au încercat să-i readucă la realitate pe demo-frontiști. Totuși, la masa de negocieri, așa cum se întâmplă și astăzi, părțile nu au dorit să comunice. „Am fost naivi atunci când am ratat oportunitatea de a evita ceea ce s-a întâmplat”, va spune 20 ani mai târziu un participant activ la acele evenimente, acum prezentator la emisiunea „Megafon” de la canalul NTV, Iurie Roșca. Șeful adjunct al KGB-ului din Moldova D. Muntean a ordonat atunci: „Pentru a controla situația din mișcare (Interdvijenie), să fie infiltrați agenți”. După o inspecție temeinică, însoțită de căutări în casele unor persoane, grupul operativ a raportat că „în conducerea Interdvijenie nu au fost depistați extremiști”. Aceasta a fost urmată de instrucțiunea: „Să se ordoneze unui colaborator să se ocupe de Interdvijenie, iar pe numele lui A. Safonov (grupul de sprijin de pe malul stâng) să fie deschis un dosar penal”. La 1 februarie, redactorul-șef al ziarului Moldova socialistă și unul din fondatorii Interdvijenie au fost scoși din funcție. Grupului i-a fost refuzată înregistrarea, dreptul la birou, iar activiștii erau amenințați prin telefon. Mai târziu I. Trombițkii, deputat în Parlament pe listele Interdvijenie, afirma că „PCM la început a luptat împotriva Interdvijenie, în acord cu Frontul Popular”. Mișcarea Interdvijenie, care se pronunța pentru oferirea limbilor română și rusă statutul de limbi de stat, a fost susținută de muncitori și intelectuali, în principal de populația de la orașe. Grevele au început la 16 august 1989, la care au participat circa 30 mii de oameni. Necesitatea găsirii altor soluții pentru interacțiunea cu autoritățile și pentru detensionarea situației, devine evidentă.

Începutul mișcării etno-culturale obștești a minorităților naționale din Moldova poate fi considerat anul 1989. În acest an, prin rezoluții speciale de guvern (pe atunci Sovietul Miniștrilor din RSSM), au fost înregistrate primele organizații obștești care reprezentau grupurile etnice netitulare. Acestea erau societatea bulgarilor „Renașterea” («Вэглинче»/”Văglince”), organizațiile evreiești și Fundația scrisului și culturii slave (președinte I. Vasiliev). Inițial, scopul fundației era susținerea culturii slave în general și extinderea prezenței culturii și spiritualității slave în Moldova. Acesta a fost exprimat prin ajutorul acordat școlilor cu cărți didactice, prin crearea și restaurarea monumentelor istorice și culturale, prin desfășurarea activităților etno-culturale, a activităților educative și de informare. Cu toate acestea, anume vectorul rus a fost urmărit cel mai clar, deoarece majoritatea fondatorilor și membrilor activi erau de etnie rusă. Pentru a face posibilă exprimarea liberă și neîngrădită a identității și culturii rusești, precum și apărarea intereselor populației vorbitoare de limbă rusă din Moldova, pe fundalul schimbării condițiilor politice interne (conflictul transnistrean), se înființează Centrul cultural rus, care a obținut înregistrarea de la stat în 1990. Primii săi conducători erau Alexandr Belopotapov și Ivan Garaev. Menite a-și desfășura activitățile în special în domeniul educațional și cultural, Fondul și Centrul nu au reușit să evite participarea la rezolvarea problemelor de ordin social și juridic, probleme legate de respectarea egalității și nediscriminării pe motiv de etnie și naționalitate. Aceste două organizații, din motivul specificului lor, nu au putut să-și asume șirul de probleme legate de poziția populației ruse, care a dobândit un nou statut în tânărul stat independent Republica Moldova, statutul de „minoritate națională”. ”Puțin mai târziu, când au fost stabilite relații diplomatice între Republica Moldova și Federația Rusă și a fost deschisă Ambasada Rusiei în Moldova, oamenii s-au putut simți mai puțin vulnerabili. La modul concret a apărut locul unde se putea veni și vorbi despre problemele fiecăruia și să primească sprijin. Desigur, nu putea fi vorba de un ajutor direct, în primul rând material, Rusia la acel moment trecea ea însăși printr-o perioadă dificilă” (din interviul cu președintele Consiliului Comunității Ruse, protoiereul Nicolai Florinskii). Dar un asemenea ajutor lipsea cu desăvârșire. Era necesară crearea unei structuri. Pornind de la experiența mondială, pentru soluționarea acestor probleme în ajutor putea veni doar comunitatea, ca formă de asociere obștească, cu structura, celulele și organizațiile proprii, capabile să cuprindă cât mai multe pături sociale. Comunitatea, în comparație cu Fondul, are un caracter etnic, social, cultural și umanitar, iar liderii acesteia pot acționa în numele majorității membrilor săi.

Problemele cu care se confrunta populația vorbitoare de limbă rusă din acei ani nu erau puține. În primul rând este vorba de o dezorientare totală a unei părți din cetățenii noului stat într-o realitate specifică, confuzie în structurile statului, refuzul din partea funcționarilor publici de a recunoaște persoanele de etnie netitulară drept cetățeni cu drepturi depline, grosolănia și chiar agresiunea fizică manifestată de către diverse persoane, sub acoperirea „chestiunii naționale”, jafurile la vedere (chestiunea națională le ierta pe toate la momentul respectiv, deoarece în organele de drept de atunci în mare parte „nu se mai auzea” limba rusă), la fel, termenii extrem de scurți pentru trecerea limbii de stat de la grafia chirilică la alfabetul latin. Nici măcar cei pentru care limba moldovenească era maternă nu reușeau să țină pasul reformelor. Primau problemele legate de asistența juridică în chestiuni ce țin de migrație, deoarece cea mai mare parte dintre ruși au simțit imediat nevoia de a părăsi teritoriul Republicii Moldova, de îngrijire a sănătății, de educația preșcolară și școlară a copiilor în limba maternă. A apărut nevoia de unificare, un rol important în acest sens fiindu-i acordat Bisericii Ortodoxe Ruse și Episcopiei Ruse din Moldova. În 1993, la teatrul dramatic rus „A. P. Cehov” a avut loc primul Consiliu al comunității ruse din Republica Moldova. Inițiatorii acestei comunități au fost președintele Fundației scrisului și culturii slave I. G. Vasiliev, președintele Centrului Culturii Ruse A. I. Belopotapov, adjunctul său I. I. Garaev, M.T. Glotov, M.I. Sidorov, protoiereul bisericii Sf. Gheorghe Nicolai Florinskii și alții. În același timp a fost introdus un amendament important, prin care orice cetățean al Republicii Moldova care cunoaște și vorbește limba rusă, este de credință ortodoxă și cei căruia îi este familiară cultura rusă poate deveni membru al comunității ruse. Președintele Consiliului, cel mai înalt for de conducere al comunității, a fost ales preotul Nicolai Florinskii, persoană care reprezintă valoarea supremă a liantului acestei comunități – ortodoxia. Imediat după înregistrarea de către organele de stat au fost create centre juridice, medicale, culturale, de tineret, educaționale și sportive. Pentru stabilirea legăturilor cu conaționalii de la Moscova, a fost numit președintele Consiliului protoiereul Nicolai Florinskii, co-președintele conducerii I. G. Vasiliev, membrul Consiliului M.I. Sidorov, autorul statutului comunității. Delegația s-a întâlnit cu reprezentanții Ministerului Rus de Externe, ai Ministerului Politicii Naționale și Regionale, cu vice-ministrul culturii M. O. Șvîdkoi, președintele Congresului comunităților ruse D. O. Rogozin și alții. Un șir de acorduri de cooperare culturală și umanitară între Federația Rusă și comunitatea rusă din Moldova realizate atunci, sunt în vigoare și astăzi. În toamna anului 1994, la inițiativa Comunității Ruse au avut loc Zilele Culturii Ruse cu participarea unor renumiți artiști și interpreți ruși. Aceste evenimente, la fel ca multe altele, au devenit o tradiție.

 

Comunitatea rusă.

Datorită liderilor mișcării rusești și măsurilor luate de aceștia – pentru a proteja drepturile civile, sociale, economice, juridice și alte drepturi ale membrilor săi, precum și dreptul de a exprima și reprezenta interesele întregii comunități ruse –, Comunitatea Rusă a influențat în primul rând dinamismul dezvoltării multitudinii organizațiilor obștești și etnoculturale rusești, organizațiile de nivel național și local, care aveau rolul de organ coordonator. De orientări diverse, rușii din organizațiile etno-culturale au început să se dezvolte după principiile „sectorului terțiar”, motivația pentru apariția lor servind interesele comune ale cetățenilor de etnie rusă, legate de problemele păstrării identității lor etno-culturale. Comunitatea rusă a devenit prima asociație care reunește minorități naționale de acest fel în Republica Moldova. Beneficiind de această experiență, mai târziu s-au format comunități etnice de ucraineni, bulgari, germani, azeri și altele. În primele zile de la fondare, comunitatea a interacționat îndeaproape cu Departamentul de Stat  pentru Chestiuni Naționale (din 2005, Biroul pentru Relații Interetnice). Conducerea sa, în persoana lui V. G. Grebenșcicov (fost director general până în anul 1992 al Departamentului, iar în perioada creării Comunității ruse consilier al președintelui Republicii Moldova în chestiunile naționale) și a lui S. Bozbei (1992-1994), lua în considerație caracterul psihosocial al problemelor populației ruse și se străduia să contribuie la o tranziție cât mai ușoară a rușilor la noul statut (de minoritate). Departamentul a contribuit la crearea comunității și la procesul de dezvoltare a relațiilor sale cu un organ din Federația Rusă, analog celui din Republica Moldova, Comitetul pentru afacerile federației și pentru naționalitățile Federației Ruse. În diferiți ani comunitatea rusă a fost unul dintre partenerii cheie ai departamentului în dezbaterea proiectelor de lege „Cu privire la drepturile persoanelor ce aparțin minorităților naționale și la statutul juridic al organizațiilor lor” (1994, 1999) și „Concepția națională” (2000-2001), la pregătirea adresărilor către Parlamentul Republicii Moldova privind oferirea unui statut administrativ independent raionului Taraclia (1999, 2002), la adoptarea adresării către Parlamentul și Guvernul Republicii Moldova cu privire la necesitatea aderării la „Carta europeană a limbilor regionale și minoritare” (1999), la discutarea procesului implementării în condițiile Moldovei a unuia dintre documentele de bază al Consiliului Europei „Convenția cadru pentru protecția limbilor regionale”. Din 1993 a început să apară ziarul „Russkoe slovo” (în română: „Cuvântul rusesc”), adunând în paginile sale informații despre viața rușilor în Moldova. Primul redactor al acestei publicații a fost Eduard Șalimov, jurnalist emerit al Republicii (1985), redactor-șef adjunct al ziarului Moldova Sovietică, scenarist și autor de filme documentare.

Comunitatea rusă actuală (condusă de L. A. Lașcenova, fondatoarea și președintele Centrului Național de Cărți și Presă din Republica Moldova) a acumulat o experiență considerabilă lucrând cu populația rusofonă, colaborează intens cu programele actuale de cooperare rusească privind schimbul cultural dintre R. Moldova și Federația Rusă, participând la acomodarea cetățenilor în Federația Rusă (acum dreptul de a obține cetățenia rusă și de a se muta în FR îl au persoanele care s-au născut în fostele țări ale Uniunii Sovietice până la dezmembrare), la repartizarea cotelor pentru studii în universitățile rusești etc. Comunitatea deține un mecanism bine stabilit privind interacțiunea cu Guvernul RM, independent de vectorul politicii externe, bazat pe legile naționale și internaționale existente. Din componența sa fac parte 26 de filiale în 26 raioane și 17 sate, precum și două comunități (din mun. Bălți și or. Drochia) în calitate de membri asociați. Membrii colectivi ai comunității au devenit Universitatea Slavonă din RM, Asociația Școlilor cu predare în limba rusă din Găgăuzia, cel mai mare liceu cu instruire în limba rusă „N. V. Gogol” din Chișinău, clubul de artă plastică pentru copii „Raduga” („Curcubeu”) și Societatea de comerț cu cărți „Vector V-N”. Editura „Vector V-N” este unul dintre cei mai mari furnizori de literatură și reviste periodice în limba rusă, editor de manuale de limba și literatura rusă. Printre partenerii și abonații săi este Academia de Știință a RM și Academia de Administrare Publică pe lângă Președintele Republicii Moldova. Comunitatea, în colaborare cu alte organizații de profil și structuri de stat (în primul rând Biroul pentru relații interetnice), desfășoară festivaluri etno-culturale (Maslenița), Zilele culturii și spiritualității ruse. Conferințele științifico-practice și mesele rotunde adună un public larg, de la oameni de știință, reprezentanți ai forțelor politice și obștești până la tineri activi, acestea servind drept platformă pentru dialoguri pașnice cu privire la înțelegerea factorului unificator dintre Statul Republica Moldova și Biserica Ortodoxă Rusă.

Realizările fondatorilor și liderilor comunității în dialogul intercultural nu pot fi subestimate. Tineretul modern vorbitor de limbă rusă venit din familii rusești și nu doar au beneficiat activ de cotele pentru admitere la universitățile din Rusia. Conform Programului de stat pentru strămutări, în Rusia se mută familii întregi, și nu doar în căutarea unei vieți mai bune. Comunitatea îmbătrânește iar liderii tineri se folosesc de ea și de polarizarea rus – român/fascist/european pentru a crește în carieră și a se lansa în politică. Un astfel de exemplu este fostul conducător al Ligii Studenților (tineretului) ruși, acum președintele Consiliului Obștesc „Za Rodinu” („Pentru Patrie”), Igor Tuleanțev. Tinerii activi sunt cei ai căror strămoși au luptat pe fronturile Marelui Război pentru Apărarea Patriei, copiii și nepoții celor detașați în RSSM în calitate de specialiști sau pur și simplu oameni din familii moldovenești vorbitoare de limba rusă. Ei văd că în statul în care s-au născut și cetățenii căruia sunt, nu au niciun viitor. Acești tineri sunt potențiali migranți, iar participarea la activitățile și programele organizațiilor obștești ale comunității este un fel de punte „către viața adultă”.

 

Centrul Cultural Rus.

După crearea Comunității Ruse, prioritatea Centrului Cultural Rus a fost păstrarea tradițiilor istorice și culturale rusești, restabilirea relațiilor culturale cu Rusia, cooperarea cu Ministerul Culturii și Ministerul Educației al Federației Ruse privind organizarea diferitelor activități culturale și educaționale în Moldova, sprijinul presei de limbă rusă, organizarea conferințelor științifice și meselor rotunde, organizarea arhivelor lumii rusești din străinătate prin crearea arhivei personalităților din domeniilor culturii, literaturii, educației, ai monumentelor istorice și culturale, propaganda literaturii ruse în Moldova, formarea (prin sistemul tradiționalelor evenimente anuale pentru copii și tineret) unei imagini pozitive a Rusiei în străinătate. Începând cu 2005, unele evenimente au fost organizate împreună cu Mișcarea obștească „Unitatea spirituală rusă”. În 1995, pentru a încuraja moral și material scriitorii de limbă rusă, Centrul Cultural Rus din RM a creat „Comitetul Esenin” (condus de A. Korkin, membrul Uniunii Scriitorilor din URSS, din Rusia și din Moldova), iar din 2006 câștigătorilor li se oferea premiul Esenin. Comitetul Esenin desfășoară anual decada Esenin în Moldova. Pe lângă Centrul Cultural Rus din Republica Moldova a fost creat departamentul pentru editură, care din 2000 a pregătit pentru publicație mai mult de 200 de titluri de carte în limba rusă. Printre acestea figurează cărți de autor, volume colective, culegeri de materiale de la conferințe științifice, monografii, reviste (inclusiv pentru Rusia, Germania, Canada etc.). Din 2002, Departamentul de lucru cu copiii și tineretul organizează și desfășoară anual festivaluri la nivel republican de creație: în mai-iunie – „Îndrăzniți, copii!” (pentru școlile primare), în noiembrie – „Caruselul Vesel” (gimnazii); în decembrie-ianuarie – Balul rusesc de crăciun „Cu credință în Rusia!”, pentru elevi și studenți.

Cu forțele proprii, Centrul Cultural Rus a organizat în fiecare vară (din 2009) tabere de sport și agrement, tabere educaționale și culturale pentru copii și tineret. Din 2016, astfel de tabere sunt organizate de Centrul Cultural Rus din RM în colaborare cu Ambasada Rusiei și ”Rossotrudnicestvo” (Agenția Federală pentru Comunitatea Statelor Independente, pentru susținerea conaționalilor care locuiesc în străinătate și pentru cooperarea umanitară internațională – n. tr.). Din 2015 se organizează „Valsul victoriei”; Centrul Cultural Rus în Moldova este unul dintre inițiatorii și organizatorii campaniei republicane „Regimentul nemuritor al Moldovei”.

 

Mișcarea obștească „Unitatea Spirituală Rusă”.

Mișcarea obștească „Unitatea spirituală rusă” (USR) a fost înființată în toamna anului 2000. Președintele consiliului USR este P. A. Donțov. Activitatea MO „USR” o completează în mare parte cea a Centrului cultural rus. MO „USR” oferă sprijin material și organizațional satelor din Moldova (în special ortodocșilor și creștinilor de rit vechi), veteranilor Marelui Război pentru Apărarea Patriei și Muncii, participă la restaurarea monumentelor de glorie și cultură militară, publică culegeri de amintiri ale participanților la Marele Război pentru Apărarea Patriei, participă la crearea arhivelor lumii rusești din străinătate (albume video și foto, filme documentare despre rușii creștini de rit vechi, desfășoară conferințe internaționale cu privire la problemele creștinilor de rit vechi și ale culturii ruse din Moldova. Unul dintre obiectivele MO „USR” este prezervarea comunităților creștinilor ruși de rit vechi și a comunităților ortodoxe în granițele lumii ruse și ale Patriarhiei Moscovei, opunerea oricăror mișcări de „segregare” (atât din punct de vedere religios, cât și civilizațional). MO „USR” ajută pictorii de icoane, pictorii din parohii, oferă sprijin la restaurarea bisericilor ortodoxe și a celor de rit vechi, precum și a cimitirelor de pe lângă acestea, ajută oamenii să se mute în Federația Rusă. MO ”USR” este unul din co-organizatorii expediției internaționale de etnografie a facultății de istorie a Universității de Stat din Moscova în satele rusești și în comunitățile de credincioși de rit vechi din Moldova.

 

Asociația Scriitorilor Ruși.

În decembrie 1990, Nicolai Sundeev, cu sprijinul activ din partea lui Boris Marian și a lui Victor Golcov, au creat Asociația Scriitorilor Ruși (ASR), poziționată în contrapondere față de Uniunea Scriitorilor din Moldova (de orientare naționalistă). Nucleul asociației era compus din tineri scriitori, membri ai Uniunii Scriitorilor din Moldova și cei care au făcut parte din studioul literar „Sodrujestvo” (în română: „Comunitatea”), acesta fiind format pe lângă revista Codrii în 1986-1988. În timpul războiului din Transnistria, când un lider titular al asociației, B. Marian, a susținut din numele asociației acțiunile punitive ale trupelor militare moldovenești, în timp ce organizația tindea să se abțină de la astfel de declarații, în iulie 1992 și-a anunțat dizolvarea, cu toate că și-a continuat activitatea și după aceea. În 1999, la inițiativa poeților-veterani V. Kocetkov, A. Andrusi și A. Protasov, sub tutela morală și materială a Congresului Comunităților Ruse din Moldova (președinte V. I. Klimenko) și cu sprijinul Ambasadei Federației Ruse din Moldova, ASR a fost înregistrată la Ministerul Justiției în calitate de secție locală a Uniunii Scriitorilor din Rusia. Președintele Asociației (din 2015) este Olesea Rudeaghina, membrul Uniunilor Scriitorilor din Rusia și din Moldova. Din 2010, în Republica Moldova a început să apară revista asociației „Russkoe Pole” (în română: ”Câmpia Rusă” – n.tr.). În revistă sunt prezentate rubrici și proză tradiționale rusești, dar și marcate de „coloritul local”: traduceri („Glasul Pâinii” – în rusă „Golos hleba”) și critică literară, rubrici prin care cititorii sunt familiarizați cu noile apariții, pagini dedicate problemelor ortodoxiei („Învierea” – în rusă: ”Voskresenie”), rubrici dedicate scriitorilor renumiți decedați („Steaua de deasupra câmpului” – în rusă ”Zvezda nad polem”), precum și multe materiale memorialistice indite care reflectă momentele importante din istoria patriei. (Rubricile „Ecoul secolului XX” – în rusă: ”Ăho XX veka”, cu autoarea permanentă Olga Tihovskaia și „Nu poate fi supus uitării” – în rusă „Zabveniiu ne podlejit”, cu autorul permanent Piotr Șornikov și altele.). Scopul acestor rubrici este recuperarea numelor pierdute și uneori uitate din cultura și arta moldovenească, reflectarea cotiturilor grele și abrupte din istoria țării noastre. Revista familiarizează de asemenea cititorii cu operele scriitorilor din noile state independente, atât celor naționali (prin traducere) cât și celor rusofoni. Datorită acestei reviste, despre autorii ruși din Moldova s-a putut afla în mai multe țări, la fel și despre Moldova – stat cu o identitate culturală unică.

 

Concluzie.

În prezent, majoritatea organizațiilor ruse cu profil academic, juridic, cultural, artistic și educațional, își coordonează activitatea cu ajutorul Consiliului de coordonare a compatrioților ruși (CCCR). Această structură întrunește comunitățile, uniunile de creație și cele din sectorul științifico-educațional al populației vorbitoare de limba rusă din Moldova, este un instrument de depășire a tendințelor de disociere și a ambițiilor unor lideri în parte, precum și posibilitatea de a concentra forțele și resursele disponibile pentru a răspunde provocărilor modernității. Consiliul este format din 41 de organizații de pe întreg teritoriul Republicii Moldova (inclusiv Găgăuzia), conducerea aleasă a CCCR din RM reprezintă interesele compatrioților ruși în departamentele relevante ale Federației Ruse și la forumurile și conferințele internaționale.

Comunitatea rusă din Republica Moldova s-a format la timpul potrivit și a adus o contribuție enormă la stabilizarea situației interetnice din țară. Aceasta s-a format în momentul cel mai critic pentru populația rusă și vorbitoare de limbă rusă din țară, și-a apărat dreptul istoric de a păstra limba și cultura rusă pe acest pământ. Încă de la începuturile sale, comunitatea a acceptat și a avut o atitudine respectabilă față de Republica Moldova și față de suveranitatea statului, limba și simbolurile de stat. În consecință și în mod clar, apărând când a fost nevoie cu fermitate și prin adresări instanțelor internaționale drepturile populației vorbitoare de limbă rusă din țară, conducerea comunității a subliniat întotdeauna istoria multi-etnică a statului nostru și totodată a declarat că rușii trebuie să învețe limba de stat și să respecte tradițiile locale.

Datorită Comunității Ruse, Republica Moldova a semnat o serie de documente internaționale importante pentru protejarea grupurilor minoritare etnice și culturale la nivel de stat. Faptul că baza comunității „îmbătrânește” face parte din tendința generală a societății moldovenești. Aceasta este realitatea de astăzi. Comunitatea însăși și experiența sa în lupta contra șovinismului, contra divizării societății pe motive etnice, contra încercărilor de a eticheta reprezentanții etniilor netitulare de „calitatea a doua” și împotriva expulzării lor forțate din țară, a jucat un rol enorm în formarea societății moderne moldovenești. Comunitatea rusă din Republica Moldova a devenit un bun exemplu de consolidare și apărare nonviolentă a drepturilor lor pentru întreaga lume rusă.

 

 

Din interviul cu L. A. Lașcenova, președintele comunității ruse:

„… pentru ca într-adevăr noi, rușii, vorbitorii de limbă rusă, precum și alte naționalități ca găgăuzii, armenii și bulgarii să se simtă confortabil în această țară, trebuie doar să cunoaștem limba de stat. Acest lucru ar permite în primul rând minorităților etnice să fie solicitate în instituțiile de stat… Altceva e că destinele multor ruși s-au clădit destul de anevoios. Cel mai probabil e că părinții care au venit aici pentru a dezvolta economia și infrastructura în anii grei de după război, iar azi și copiii acelei generații, se află în situația în care ar fi trebuit să fie solicitați, însă îi oprește lipsa unei baze lingvistice pentru comunicare.

– Pe lângă desfășurarea evenimentelor culturale și educative, cu ce altceva se mai ocupă comunitatea?

– Păi, știți, oamenii vin la noi cu diferite probleme… De exemplu, recent a intrat la mine o persoană din Ceadîr-Lunga. Ea a lucrat zece ani în Irkutsk și a vrut să se stabilească acolo cu familia sa, pentru care avea nevoie de consiliere și asistență în obținerea documentelor necesare. Astfel de cazuri nu sunt atât de multe, dar ele sunt, mai ales atunci când vine vorba de tineri. Deși, pe de altă parte, eu știu că conducerea țării noastre ia toate măsurile pentru a spori numărul locurilor de muncă în Republica Moldova. Totodată, noi pregătim documente pentru a fi examinate la Ambasada Federației Ruse pentru acordarea asistenței materiale, în special veteranilor de muncă și război.”

 

 

Din interviul cu președintele Consiliului Comunității ruse, protoiereul Nicolai Florinski:

A.K.: După cum se știe, Rusia nu a putut să ne ajute în anii ’90. Cum au supraviețuit comunitățile? Din câte știu, V. I. Klimenko (Președintele Consiliului de Coordonare a Comunităților Ruse de atunci – A. K.) a reușit să găsească finanțări, să unească oameni de afaceri de orientare rusă. Cum acest lucru a fost făcut în paralel de către Fundația scrisului și culturii slave?

N.F.: Valerii Ivanovici fără îndoială și-a desfășurat aici proiectele sale de afaceri. El a ajuns la conducerea de la Moscova pentru că toate fluxurile financiare, cu care el contribuia în acea perioadă, veneau de acolo. Acesta mergea la Moscova, deschidea ușa cu piciorul, îi avea alături pe membrii familiei și prietenii, a făcut în așa fel încât alții nu puteau ajunge la ei, problemele în acea perioadă erau soluționate doar prin Valerii Ivanovici. Până la el, la început, în anii `90 situația comunității era foarte grea. În Casa Naționalităților noi am avut birou propriu, secretar, căruia îi plăteam salariul, telefonul și cheltuielile poștale din contul bisericii Sf. Gheorge. Nu au fost nici un fel de finanțări. Oamenii veneau pentru asistență juridică, pentru a se informa cum să plece, cum să trăiască, cum și ce să facă.

Cu toate acestea, Vasiliev Igor Gheorghievici (Președintele Fundației scrisului și culturii ruse – A. K.), având o experiență bună în Rusia, or. Smolensk, aducea în țară mari artiști. Astfel am organizat Zilele culturii ruse. Aceștia au venit aici, au mers la Tiraspol, organizau concerte extraordinare, întâlniri cu oamenii, toate acestea se țineau pe entuziasm. Uneori reușeam să obținem niște bani de la Ministerul Culturii din Rusia – Mihail Șvîdkoi a venit aici de mai multe ori. În orice caz, noi eram conectați la comunicarea culturală. Acest lucru a durat până când am reușit să ieșim la un nivel interstatal. Iar la nivel de stat au început să fie organizate Zilele scrisului, moldovenii au început să meargă cu concerte în Rusia (la Zilele culturii moldovenești – A. K.).

– Părinte Nicolai, și totuși, care erau problemele cu care se adresau cetățenii obișnuiți și care era gradul de eficiență în soluționarea acestora?

– Probleme au fost multe. Unele reușeam să le soluționăm, altele nu pot fi soluționate nici astăzi.

– De exemplu?

– Ei bine, de exemplu, creștinii ortodocși de rit vechi care pleacă în Rusia pentru totdeauna. Ei nu-și pot lua icoanele strămoșești, acestea sunt considerate monumente istorice și culturale și astfel scoaterea lor din țară este interzisă. Pentru ei acestea sunt lucrurile cele mai scumpe, ei sunt gata să lase totul, dar icoanele strămoșești sunt transmise din generație în generație, au o semnificație sacră pentru ei.

– Da, interesant lucru. Dar pentru cea mai mare parte a rușilor, vorbitorilor de limbă rusă, pentru care s-a dovedit a fi destul de greu să trăiască în realitatea de după destrămarea URSS. Cu ce probleme veneau ei la dumneavoastră, liderii mișcării ruse?

– În primul rând, în comunitatea noastră rusă, ca să spunem așa, au fost create pe entuziasm consultații juridice și medicale. În special fiica medicului cardiolog din Policlinica nr. 1, Nighirițina, din timpul său liber consulta gratuit oameni, punea diagnoze, prescria pastile, avea o atitudine binevoitoare. Mihail Ilarionovici (Sidorov – A. K.) de două ori pe săptămână primea oameni la Casa Națiunilor pentru a le oferi consultații juridice în privința mutării lor, despre încălcarea drepturilor omului, atunci când erau umiliți, când erau alungați de la locul de muncă și din școli pentru necunoașterea limbii de stat – foarte mulți oameni veneau cu această problemă, foarte mulți. Unii veneau pur și simplu după ajutor material, de regulă cei care ajungeau în situație de sărăcie extremă, în aceste cazuri ne adresam Ambasadei Ruse. Mihail Terentievici Glotov conducea Consiliul veteranilor, alcătuia liste cu militari, în primul rând cu veterani invalizi care au luptat în Marele Război pentru Apărarea Patriei. Ambasada la rândul ei îi ajuta cu bani și cu diverse premii pentru aceste persoane. Cam acestea erau problemele principale.

– Din 2000 până astăzi Ludmila Alexeevna Lașcenova a condus comunitatea rusă, să-i dea Dumnezeu sănătate. Cum apreciați activitatea ei ca lider al comunității ruse?

– Într-adevăr, să-i dea Dumnezeu sănătate. Toate timpurile își au specificul lor. Ea a venit în perioada când la putere erau deja comuniștii. Fiind fost funcționar de partid, era în contact cu V. Mișin, acum decedat, și cu Voronin. A aderat de două ori la partid. În spatele ei are o experiență enormă de conducere, experiență de lucru cu oamenii, dar și multe relații. Ea e loială și flexibilă. A fost chiar acuzată că s-ar fi lăsat influențată de guvernare și a semnat anumite scrisori. Cu toate acestea, ea a reușit să insufle comunității bunătate feminină, sensibilitate și multă atenție. Ea a adunat în jurul ei oameni care cu adevărat aveau nevoie de comunicare. Ce a făcut ea? În primul rând, organizează faimoasele „Maslenițî” (Festivalul clătitelor la ruși, – n. tr.)…

– ”Maslenița” e inițiativa ei?

– Nu, acest festival a fost organizat de la început, are o tradiție mai veche, la noi are loc deja de un sfert de secol. Ea pur și simplu i-a insuflat acestei sărbători o viață nouă. Și încă odată, ea face foarte mult. Întâlniri, unele momente organizatorice, convorbiri telefonice, prezența ei la majoritatea evenimente, inclusiv cele de stat. Cu siguranță că ea nu poate soluționa problemele financiare, căci comunitatea nici acum nu are resurse financiare. Cu toate acestea, există avocatul comunității care și acum oferă consultații oamenilor, iar noi, membrii Consiliului Coordonator, comunicăm unul cu altul, încercăm să găsim modalități de a oferi ajutor, cum ar fi programul pentru mutări. Desigur că mai sunt o mulțime de oameni nefericiți, care consideră că comunitatea trebuie să câștige bani, să aibă banii săi, să acorde mai mult ajutor material, își spun păsul în mod deschis la adresa Ludmilei Alexeevna sau la adresa noastră. De fapt, acum zece ani, același Klimenko și Glotov Veaceslav Mihailovici, fiul lui Mihail Terentievici, și mulți alții au decis să discute această problemă pentru a nu cere mereu bani de la Ambasadă. Trebuie să câștigăm bani. Dar nimic nu s-a ales până la urmă din această discuție. Acele persoane vorbitoare de limbă rusă care să zicem stăteau încă pe picioare, își transferau foarte rapid afacerea și plecau, pentru că Moldova devenea pentru ei neinteresantă și chiar într-un fel periculoasă.

– Părinte Nicolai, ați anticipat următoarea mea întrebare. Sunt de acord cu dumneavoastră că de multe ori Ludmila Alexeevna este învinuită pe nedrept, pentru că o perioadă de timp am lucrat cu ea destul de aproape la treburile comunității. Dar circulă o părere cu care sunt parțial de acord, că aceasta ar fi practic o comunitate a bunicilor. Într-adevăr, tinerii cu vârsta până la 30 ani merg mai degrabă la Centrul Cultural Evreiesc, mulți dintre ei au fost cel puțin o singură dată la evenimentele organizate de ei. Desigur că acolo există unele momente din domeniul politicilor pentru tineret, care sunt foarte pro-occidentale în toate sensurile, dar de fapt tineretului în general îi este acordată o atenție mult mai mare. Desigur, ei au sursele lor de finanțare. Și atunci când s-a deschis Centrul rus de știință și cultură, au trecut într-o clădire nouă și spațioasă, o parte din tineretul rus (vorbitor de limbă rusă) au avut așteptări mai mari față de Centru. Poate că așteptările nu erau potrivite sau bunicile au câștigat?

– De fapt, în realitate este puțin altfel. Da, Ludmila Alexeevna este un funcționar cu vechime, dar ea foarte mult s-a gândit la crearea unei mișcări pentru tineret pentru a se ocupa cu ei Tuleanțev. Ea îl promova. El a plecat la Klimenko, acolo e o situație diferită, în primul rând de ordin financiar. El s-a implicat în politică. Acum, referitor la Centrul cultural evreiesc. Acesta atrage finanțări enorme din SUA, care are scopul de a „aduna” tineri pentru a le oferi un anumit tip de educație culturală, educație națională și evreiască. În ceea ce privește Centrul cultural rus, care ar fi dator să adune și să facă… nu, cu nimic nu este dator! Aceasta este o structură de stat care are funcționari și care dețin anumite funcții. Ea nu are dreptul de a edita cărți, nu are dreptul să creeze un cerc de interese. Ea îndeplinește cu strictețe instrucțiunile de mai „sus”. Tineretul nostru se simte neajutorat: el vrea să stea, să se distreze, să filozofeze, dar așteaptă ca cineva pentru aceasta să le facă ceva. Închiriați un studio, adunați-vă, beți ceai, filozofați – nimeni nu vă împiedică! Structurile de stat nu vor accepta să facă așa ceva, pentru ei ziua de lucru se încheie la 5:00 și se duc acasă. Întrebarea este alta: unde este tineretul rus, unde este liderul interesat să facă ceva mai mult decât niște marșuri cu steagurile? Liderul nu a apărut, eu nu-l văd. Tineretul rus vrea să meargă în Rusia și prin toate mijloacele să se stabilească acolo, pentru că fiecare trăiește doar pentru sine. Deoarece nu avem experiența evreiască milenară de a ne uni, totodată nu avem oameni și structuri care sunt gata să plătească, iar această unire costă foarte mulți bani. Prin urmare, să ne comparăm cu evreii nu este cea mai bună soluție. Noi nu avem acest „clei” și în curând nu va apărea. La noi întotdeauna există o concentrare pe o anumită persoană. Cum spunea Stalin, nu există omul, nu există nimic altceva. Să nu fi apărut acum 30 de ani acea mână de lideri, nici comunitatea în sine nu ar fi fost și nu știm ce ar fi devenit limba rusă și rușii care trăiesc azi la noi. Mă voi repeta: este nevoie de o persoană care are calități de lider și are o inimă bună. Noi cunoaștem asta din experiență: vom uni 20, 30, 50 de oameni într-un anumit loc și imediat se vor separa în grupuri, pentru a-l mânca pe cel care i-a unit. Trebuie să căutăm în noi înșine, noi suntem vinovați de faptul că până în prezent nu ne putem uni.

– Părinte Nicolai, aici vreau să explic puțin: tineretul rus se adună în grupuri separate, în domeniul artei sau sportului, dar în rest, aveți dreptate, noi suntem din cale afară de individualiști. Dacă totuși ați început să vorbiți despre lideri, întrebarea mea este următoarea. Uneori se creează impresia că Centrul cultural rus, Comunitatea spirituală rusă și în special Donțov, în calitate de membru al Consiliului municipal – desigur că nu putem nega acele momente în care trebuiau luate anumite decizii, ale căror motive reale sunt ascunse, spre deosebire de deciziile însăși –, inițiativele au început să se ajusteze la identitatea conducătorului și la un anumit interes comercial. Mai ales pe fundalul subvențiilor rusești care au apărut în acest moment. Cum îi apreciați pe liderii actuali din acest punct de vedere?

– Vreau să vă spun că trebuie să existe o rotație strictă a celor care dețin funcții de conducere în asociațiile obștești. Oamenii se obișnuiesc cu onoruri, ei deja nu-și doresc doar pâine, ci pâine cu unt, își creează mecanisme și încep să se gândească și mai mult la sine. Din acest motiv trebuie să existe această rotație. Prea mulți oameni sunt nemulțumiți de stagnare, de ceea ce se întâmplă în comunitățile noastre și în Consiliul Coordonator. Iar cei nemulțumiți sunt dornici să le ia locul. Și noi nu suntem convinși că ei nu vor fi ca cei de acum. În ceea ce privește Ambasada și Centrul cooperării rusești („Rossotrundicestvo”), există limite stricte pentru ceea ce pot fi folosite resursele alocate de Rusia. Apropo, acum acestea sunt din nou tăiate, vedeți ce se întâmplă în lume. Totodată, un control strict și utilizarea mijloacelor exclusiv orientată pe scopuri, toate acestea ar trebui să-i trezească și îi va trezi pe colaboratorii noștri. Trebuie să existe rotație. Dacă te-au ales pentru trei ani – perioada de raportare, vei intra ca cineva care nu face nimic, nici măcar bani nu ia, pur și simplu se admiră pe sine, chipurile pentru ce a făcut. Atunci când vin și încep „iată, vin alegerile, haideți să amânăm sau haideți să facem mai târziu”, aceasta nu e o treabă bună. Deja în primăvara următoare vom începe pregătirile pentru comunitatea noastră rusă. Vom raporta anumite rezultate… Dar tendințele în lumea rusă nu sunt cele mai plăcute. Am sentimentul că majoritatea tinerilor vorbitori de limbă rusă nu vor să rămână aici. Rămân în mare parte pensionarii, care cântă și dansează, și oamenii care sunt aproape de vârsta de pensionare, care pur și simplu nu au perspective, dar nici să plece undeva nu doresc. Din acest motiv comunitatea va continua să îmbătrânească, iar cei care au posibilitatea de a pleca de aici, să trăiască altfel, să vorbească liniștit limba maternă, se vor strădui să facă acest lucru.

– Ultima întrebare: cum evaluați atmosfera mediatică creată în jurul lumii ruse din țările CSI și în Rusia în special, după părerea dumneavoastră ce ar trebui de întreprins pentru a crea o imagine favorabilă Rusiei în lume?

– Lumea rusă este o idee extraordinară pe care a susținut-o și Patriarhul Kiril. Lumea rusă este o idee bună în afara partidelor, care ar trebui să unească nu doar oamenii din spațiul post-sovietic, ci și în lume, acolo unde locuiesc ruși.

– În opinia dumneavoastră, pe ce ar trebui să se construiască aceasta?

– În primul rând pe ortodoxie. Așa cum am mai spus, cadeții, nobilii, care au părăsit Rusia, au început de la construcția bisericilor pentru a se aduna și a se ruga împreună în limba maternă. Fără îndoială că biserica trebuie să fie această bază. Pentru acest program trebuie să fie alocate fonduri, ceea ce de fapt se și întâmplă, se organizează diverse concursuri, pentru eseuri, limba rusă, sunt trimiși cei mai buni elevi să primească premii din partea primarului Moscovei. Toate acestea fac parte din lumea rusă și totul se face corect. Posibil că nu este suficient, dar este corect. Cel mai groaznic este că cuvintele „lumea rusă” stârnesc mânie și iritare din partea adversarilor Rusiei. Ei pur și simplu o urăsc. Din acest motiv atunci când pronunți „lumea rusă”, să fii pregătit să o iei în cap pentru asta și încă vei spune mulțumesc pentru că ai apărat lumea rusă, pentru că „eu fac parte din ea”. Adică tu trebuie să iubești cu adevărat Rusia și lumea rusă. Iar dacă vei fi ca Pavel Klimkin (Ministrul Afacerilor Externe al Ucrainei – A. K.), originar din Kursk, atunci lumea rusă va fi străină pentru tine.

– Părinte Nicolai, vă mulțumesc pentru această conversație interesantă!

– Cu Dumnezeu!

 

Surse citate:

– Interviu cu președintele Consiliului Comunității Ruse, protopopul Nicolai Florinski (A. Kravcenko)

– Interviu cu președintele Comunității Ruse din Republica Moldova, Ludmila Lașcenova (A. Kravcenko)

– Interviu cu președintele Consiliului de Coordonare al Comunităților Ruse, fost deputat al Parlamentului, Mihail Sidorov (A. Kravcenko)

– Interviu cu V.G. Grebenșcikov, fost director general al Departamentului pentru chestiuni naționale până în anul 1992, apoi consilier al președintelui Republicii Moldova în chestiunile naționale (A. Kravcenko)

”Comunitatea Rusă din Republica Moldova” (carte), Editura ”Vector” – 2008

Resurse internet:

http://www.olvia.idknet.com/razlom/glava_1-4.htm

https://ru.wikipedia.org/wiki/Движение_за_объединение_Румынии_и_Молдавии

https://history.wikireading.ru/234549

https://traditio.wiki/Национальные_кадры#.D0.A6.D0.B5.D0.BB.D1.8C_.D0.BF.D1.80.D0.BE.D0.B3.D1.80.D0.B0.D0.BC.D0.BC.D1.8B

http://russian.md/informatsiya.html

http://ed-glezin.livejournal.com/422449.html

http://cyberleninka.ru/article/n/russkiy-yazyk-v-moldavii

 

Sursă imagine de fundal: http://rusmoldova.org/

 

Acest articol face parte dintr-un proiect de dosare tematice, realizat în baza unui parteneriat dintre https://platzforma.md și Fundația Friedrich Ebert – Moldova. Articolele publicate în cadrul acestui proiect nu exprimă neapărat punctul de vedere al partenerilor.