De cîteva săptămîni, studenții și profesorii universitari din Macedonia protestează contra unor amendamente la legea învățămîntului superior, propuse de către Ministerul Educației și Științei de la Skopje. În opinia universitarilor macedonieni, aceste măsuri inițiate de către Guvern ar urmări limitarea autonomiei universitare – principiu de bază al edificării oricărui sistem universitar și condiție fundamentală a bunei sale funcționări – prin sporirea rolului statului în viața universităților, avîndu-se în vedere extinderea acțiunilor de control și supervizare exercitate de către Ministerul Educației și Științei. Figuri importante ale comunității academice internaționale, precum Alain Badiou, Judith Butler, Simon Critchley, Todd May ș.a., și-au exprimat poziția de susținere a protestului universitarilor din Macedonia contra limitării abuzive a autonomiei instituțiilor învățămîntului superior din această țară.
La început, fără a intra în detaliile juridice ale protestului, însuși faptul brut al atentatului guvernamental asupra autonomiei universitare mi-a părut o oportunitate pentru instituțiile învățămîntului superior din Moldova de a răspunde apelului colegilor macedonieni și de a ne exprima deschis solidaritatea cu cauza acestora, fiind totodată o șansă de a bifa o prezență pe o listă în care se regăsesc nominal universități din întreaga lume, unele dintre ele cu vădit renume. Mă gîndeam la acest fapt avînd în minte recunoștința normativă de care se bucură în sistemul educațional al Republicii Moldova principiul autonomiei universitare, acesta fiind consfințit în diverse acte normative, de la Constituția Republicii Moldova (art. 35, punctul 6) și Codul Educației (art. 79) pînă la regulamentele interne ale instituțiilor educaționale.
În schimb, aflînd rațiunile concrete ale protestelor, ceea ce anume sancţionează macedonienii ca fiind un atentat la adresa autonomiei universitare, mi-am dat seama că, din păcate, oricîtă voință și hotărăre am avea pentru a ne solidariza cu universitarii macedonieni, sîntem în imposibilitate să o facem. Și aceasta din simplul motiv că tot ceea ce pentru studenții și profesorii din Macedonia reprezintă o încălcare a autonomiei universitare, la Chișinău, Bălți sau Cahul a fost și rămîne a fi perceput ca ceva firesc, netrezind niciun fel de suspiciuni în privința legitimității intervenției statului în reglementarea și verificarea procesului educațional realizat de către universități.
Astfel, profesorii universitari macedonieni semnalează incompatibilitatea dintre principiul autonomiei universitare și formele de control ce urmează a fi instituite și exercitate de către Ministerul Educației și Științei. Conform noilor amendamente, anume acesta din urmă devine responsabil de evaluarea și avizarea planurilor de studii pentru specialități și a curriculelor cursurilor universitare. Or, în cazul nostru, al Republicii Moldova, obligația universităților de a-și supune propriile planuri de studii și curriculele verificării și avizării de către Ministerul Educației pare a fi un fapt normal și acceptat de la sine, fără a fi sesizată ca o imixtiune a statului în autogestionarea universității. De-abia noul cod al educației prevede trecerea evaluării externe a instituțiilor universitare din responsabilitatea Ministerului Educației în competența Agenţiei Naţionale de Asigurare a Calităţii în Învăţămîntul Profesional, organizată ca o entitate independentă.
Apoi, universitarii macedonieni se arată la fel de nemulţumiţi față de decizia guvernului de a trece dreptul de oferire a titlurilor academice și a gradelor științifice unei instituții extra-universitare. Cum să sari în apărarea universitarilor macedonieni cînd la noi deplinele competențe în această materie îi revin, deocamdată, anume unei astfel de instituții, Consiliul Naţional pentru Acreditare şi Atestare. E drept, noul cod al educaţiei îşi propune reorganizarea acestui compartiment, oferind atribuții de acest ordin anume universităților. Urmează să vedem cum aceste prevederi legale vor fi convertite în măsuri concrete, în acord cu principiul autonomiei universitare.
Cît privește protestul studenților, acesta a fost declanșat, în mod special, de decizia aceluiași Minister al Educației și Științei de la Skopje de a introduce așa-numitul examen de stat, acesta urmînd să fie un examen de sinteză, obligatoriu, susținut de către studenții de la ciclul de licență în două runde, la încheierea anilor doi și patru; un astfel de examen de stat urmînd să fie susținut și de către masteranzi și doctoranzi la sfîrșitul anilor de studii. În concepția funcționarilor de la minister, acest examen de stat ar trebui să integreze materia cursurilor frecventate de către studenți pe parcursul anilor de studii, disciplini la care aceștia deja au fost evaluați, obținînd calificativele și creditele corespunzătoare. Mai mult, organizarea acestor examene de stat ar constitui prerogativa Ministerului, în componența comisiilor de examinare urmînd a fi trecute persoane din afara universității.
Dacă e să revenim la sistemul nostru de învățămînt universitar, nu va fi greu să constatăm că statutul unui astfel de examen de stat – pe care îl regăsim, ce-i drept, doar la nivelul ciclului de licență – e unul intangibil, legitimitatea acestuia nefiind contestată nici de către studenți care trebuie să susțină de două ori examen la aceeași disciplină, nici de către profesori care sînt, la drept vorbind, excluși din actul de evaluare a studenților cărora, de fapt, le-au predat materia supusă examinării, nici de către administratorii facultăților sau departamentelor pe motiv că prezidarea comisiilor acestor examene de stat este realizată de persoane din afara instituțiilor.
Astfel, cazul macedonienilor ne obligă să observăm că asigurarea autonomiei universitare instituților învățămîntului superior din Republica Moldova este, la moment, destul de defectuoasă, iar percepția noastră față de principiul autonomiei universitare este cel puțin bizară. În cele din urmă, se poate lesne constata că starea autonomiei instituționale a universităților din Moldova, în pofida unor măsuri normative adoptate în ultima perioadă, nu este mai bună decît cea din Macedonia. Ba chiar, poate, mai proastă, dat fiind că nouă ne lipsește un lucru prealabil și decisiv pentru buna funcționare a oricărei instituții de învățămînt superior – conștientizarea sensului și valorii autonomiei universitare de către universitarii înșiși, precum și capacitatea acestora de a reacționa contra restricționării acesteia prin imixtiunile arbitrare din partea instituțiilor statului.
Sursă imagine de fundal.
