Decizia guvernului ucrainean de a amîna semnarea Acordului de asociere cu UE în perioada premergătoare summit-ului de la Vilnius a Parteneriatului estic, în noiembrie 2013, și evenimentele care au decurs din aceasta au umbrit parțial soarta celorlalţi participanți la eveniment în capitala lituaniană şi mai ales după consumarea acestuia. Republica Moldova a fost „vedeta” summit-ului. Nu doar liderii Republicii Moldova au parafat acordul de asociere, împreună cu omologii lor georgieni, dar, în plus, Comisia Europeană a răsplătit „elevul său cel mai bun” cu propunerea de a acorda cetăţenilor R. Moldova un regim de călătorie fără viză în spațiul Schengen. Probabil că această recompensă a însemnat nu doar de o recunoaștere a eforturilor pro-europene ale Guvernului Republicii Moldova, dar şi o încercare de a arăta celorlalți candidați, Ucrainei în primul rînd, beneficiile orientării europene. În orice caz, cel puţin privită din afară, Republica Moldova a apărut, în urma summit-ului, drept un lider neîndoielnic și o „poveste de succes” a integrării europene în regiune. Cu toate acestea, în ciuda semnării Acordului de asociere Moldova – Uniunea Europeană, a acordului de liber schimb și a abolirii regimului de vize, calea pro-europeană a Republicii Moldova nu este încă de departe o valoare confirmată şi incontestabilă în interiorul țării. Un indicator convingător în acest sens a fost victoria neașteptată a Partidului Socialist la ultimele alegeri parlamentare din noiembrie 2014. Acesta s-a afirmat cu o platformă pro-rusească[1], favorabilă integrării eurasiatice, și cu promisiunea denunțării acordului de asociere cu UE.
Merită să amintim că, primii pași practici majori în direcţia integrării europene a Republicii Moldova au fost întreprinşi de către Partidul Comuniștilor din Republica Moldova. Procesul integrării europene a Republicii Moldova în perioada guvernării comuniștilor nu a decurs fără probleme, PCRM fiind criticat în mod constant de către oficialii europeni pentru maltratarea oponenților politici și pentru atacurile asupra presei libere. În acelaşi timp, în perioada guvernării comuniste ideea de integrare europeană a Republicii Moldova s-a transformat dintr-un concept vag într-o prioritate mai mult sau mai puțin concretă a guvernului.
După formarea Alianței pentru Integrare Europeană, care a respins PCRM în opoziție, integrarea europeană s-a intensificat, culminînd în cele din urmă cu Acordul de asociere și liberalizarea regimului de vize. Pentru un observator extern aceste realizări ar putea însemna o „poveste de succes”. O coaliție pro-europeană, cu sprijinul oficialilor europeni, marginalizeză Partidul Comuniștilor, pune în aplicare reformele, bazate pe principiile și valorile europene și realizează succese majore pe calea integrării europene.
Din păcate, după cum o știm cu toții, realitatea este mult mai sumbră. Republica Moldova este condusă de unii dintre cei mai bogați oligarhi, care au devenit între timp şi mai bogaţi. Guvernele pro-europene au comis acte și au adoptat decizii, care cu greu pot fi asociate cu idealurile unui guvern democratic pro-european. Între altele ne putem aminti de departajarea aproape tuturor funcțiilor publice, inclusiv celor din sistemul juridic, între partidele din coaliţie, închiderea NIT TV, un canal de opoziție, muşamalizarea incidentului care a avut loc la Pădurea Domnească, afacerile de privatizare netransparente, îndepărtarea pe ultima sută de metri din cursa electorală a formaţiunii „Patria”, reținerea tinerilor activiști de opoziție cu acuzaţii cel puţin dubioase, în cele din urmă „dispariția misterioasă” a cel puţin unui miliard de dolari de la trei bănci din Republica Moldova, precum și speculațiile financiare ale ratelor de schimb instabile care au urmat. Chiar și una dintre realizările cele mai mediatizate ale Alianței, semnarea Acordului de asociere, a avut loc în condiții de lipsă de transparență și aproape în afara oricărei discuții publice.
Toate aceste nereguli comise de guvernele pro-europene din Republica Moldova demonstrează că „povestea de succes” a integrării europene a Republicii Moldova îşi are latura sa întunecată. Corupția omniprezentă, nelegiuirile comise de legiuitori și autoritățile responsabile, nerespectarea unor principii democratice de bază, și anume statul de drept, subminează și depreciază acele realizări ale integrării europene, care au avut loc în ultimii ani, cum ar fi semnarea Acordului de asociere, regimul de liberalizare a vizelor, obţinerea unor numeroase granturi, credite și investiții în reformele și proiectele de dezvoltare în Moldova din partea UE.
Potrivit sondajelor BOP, în timpul ultimilor ani procentele oamenilor dispuși să voteze în favoarea aderării Republicii Moldova la UE este cel mai scăzut pe parcursul a zece ani de monitorizare (în ultimii ani de guvernare comunistă proporţia euro-optimiştilor era considerabil mai mare[2]), procentul moldovenilor favorabili Uniunii Vamale fiind chiar puţin mai mare. Acest lucru este parțial explicabil prin rolul semnificativ pe care îl joacă în Republica Moldova mass-media rusească, în special televiziunea, și prin criza economică din Italia, Spania și Portugalia, unde, alături de Rusia, lucrează majoritatea gastarbeiterilor moldoveni. Totuşi, aceasta se datorează în primul rînd prestaţiei guvernelor pro-europene ale Republicii Moldova. Alături de performanța slabă a alianțelor pro-europene, UE a contribuit şi ea în parte la această tendință.
Aprobînd sloganurile pro-europene ale noilor partide de guvernămînt în perioada 2009-2010, se pare că oficialii UE au decis să închidă ochii asupra celor mai multe dintre greșelile guvernului pro-european al Republicii Moldova, atîta timp cît a fost menținută orientarea geopolitică și, poate, aceste greşeli sînt considerate drept o componentă a procesului de dezvoltare. Oficialii UE și liderii țărilor din UE au lăudat explicit și fără echivoc Guvernul de la Chișinău pentru realizările sale în procesul de integrare europeană. Cu toate acestea, aspectele mai puțin luminoase și pozitive ale guvernului pro-european al Republicii Moldova au fost în mare parte trecute sub tăcere sau au devenit obiectul unor discuții de după culise. La drept vorbind, oficialii și diplomații UE s-au expus în mod critic în cîteva ocazii, dar chiar și în acest caz, critica lor a fost de cele multe ori prea atentă și plină de curtoazie diplomatică. Această atitudine contrastează puternic cu tratamentul pe care UE l-a aplicat guvernelor PCRM, în timpul orientării pro-europene a acestora. Acest tratament selectiv s-a dovedit convenabil partidelor de guvernămînt din Alianța pro-europeană, care au putut beneficia de sprijinul economic și politic al UE, folosindu-l pentru a stimula susţinerea electoratului, dar şi, în același timp, pentru a comite periodic astfel de acte reprobabile, precum cele menționate mai sus. Într-un fel tactica, urmată de autorităţile UE, dar şi de societatea civilă slabă din Republica Moldova, a produs printre liderii pro-europeni din Republica Moldova un sentiment de impunitate, îngropînd cele mai multe dintre bunele lor intenții și încurajîndu-le pe cele rele. Încercînd să asigure loialitatea elitelor conducătoare din Republica Moldova și de a menține un curs pro-european stabil, UE începe să piardă aspirațiile populației din Moldova, aşa cum indică sondajele și ultimele alegeri. În percepţia votanţilor, aprobarea fără echivoc de către UE a Guvernului Republicii Moldova a contribuit la încetăţenirea unei asocieri dintre orientarea pro-europeană şi neregulile pomenite. Poate că într-o țară unde majoritatea dominantă a populației ar opta pentru orientarea geopolitică pro-europeană acest lucru nu ar fi fost prea deranjant pentru o eventuală perspectivă a integrării europene. Dar, în Republica Moldova, unde preferințele geopolitice sunt împărțite aproximativ în mod egal între UE și Uniunea Vamală condusă de Rusia, acest fapt ar putea pune în pericol coerența integrării europene a Republicii Moldova, subminînd eforturile oficialilor europeni.
Mai mult decît atît, așa cum evoluțiile post-electorale sugerează, strategia descrisă mai sus nu a reușit să asigure cooperarea dorită a partidelor pro-europene de la guvernare faţă de UE. După ce socialiștii pro-ruşi, la început învingători, au trecut în opoziție, liberal-democrații și democrații au convenit să formeze o nouă alianță „pentru o Moldovă europeană”, deși au avut nevoie de sprijinul reprezentanţilor unor alte forţe politice pentru a alege un nou guvern. Din cîte s-a văzut, UE a sprijinit candidatura Partidului Liberal. Cu toate acestea, partidele pro-europene, liberal-democrații și democrații, au avut o altă opinie și chiar vizita delegației UE şi discuția cu aceasta de la aeroportul din Chișinău nu a reușit să-i convingă. În cele din urmă, spre deosebire de dorințele și recomandările UE, cele două partide au format un guvern minoritar, ales cu ajutorul rămășițelor Partidului Comuniștilor. Noul guvern, aşa cum titlul Alianței sugerează, proclamă din nou integrarea europeană drept prioritate principală.
Cu toate acestea, ultimii 5 ani au demonstrat că, dacă UE dorește să transforme Republica Moldova într-o adevărată „poveste de succes” a integrării europene, aceasta trebuie să-şi schimbe abordarea. Abordarea precedentă nu a reușit să asigure nici aspirațiile populației moldovenești și nici chiar loialitatea fără echivoc a elitelor conducătoare, pentru care propriile interese valorează mult mai mult decît integrarea europeană a țării. UE ar trebui să găsească modalități de a responsabiliza guvernul pro-european al Republicii Moldova, atît prin mijloace practice cît și retorice. Ca și în anii guvernării comuniste, ar trebui ca oficialii UE să-şi exprime îngrijorarea şi să critice Guvernul Republicii Moldova în mod clar și fără echivoc, în ciuda aparenţei pro-europene a acestuia, atunci cînd principiile și valorile democratice, cu care proiectul european este adesea asociat, sînt încălcate. Acest lucru nu va submina neapărat integrarea europeană a Republicii Moldova. Acest lucru va permite populației sale să înțeleagă că UE se opune oricăror forme de corupție, fărădelege și încălcare a principiilor democratice, care au loc în mod regulat sub administraţia ultimelor guverne pro-europene. În plus, acest lucru va deschide cîmpul politic pentru apariția altor proiecte pro-europene de alternativă, care nu se limitează la partidele pro-europene de la guvernare și la derivatele acestora și care ar putea, şi ele, spera să obțină sprijin politic și electoral din partea UE. Sperăm că noile proiecte pro-europene nu se vor limita doar la spectrul de dreapta a politicii moldovenești, dînd posibilitate unor opțiuni politice mai diverse pentru alegătorii din Republica Moldova. Apariția unor proiecte pro-europene alternative și critica explicită a guvernului ar putea forța în cele din urmă partidele pro-europene de la guvernare să-şi schimbe strategia şi acţiunea de la mimarea reformelor la punerea în aplicare efectivă a reformelor reale. Înțelegerea că ele nu sunt singura opțiune pro-europeană posibilă, care ar atrage tot sprijinul UE, ar putea submina sentimentul de impunitate, pe care l-au adoptat elitele politice de la guvernare pe parcursul ultimilor ani.
Aș dori să subliniez faptul că obiectivul acestui eseu nu este acela de a aduce argumente în favoarea integrării europene sau eurasiatice, sau pentru un soi de poziție de „nealiniere”. Eu cred că oricare dintre aceste opțiuni ar putea avea beneficiile sale, în cazul unui guvern competent și necorupt și a unei atitudini alese corect ale partenerilor internaționali respectivi. Am examinat integrarea europeană ca pe o direcție, proclamată ca atare de către Guvernul pro-european al Republicii Moldova în ultimii 5 ani. În acest sens există un potențial neexploatat, în special în domeniul consolidării statului de drept și al sistemului judiciar independent și în combaterea corupției. Cred că acest lucru este în interesul populației Republicii Moldova, indiferent dacă integrarea europeană culminează sau nu, pe termen lung, cu procesul de aderare la UE. În cele din urmă, rezolvarea acestor și altor probleme va fi în mîinile cetățenilor Republicii Moldova. Cu toate acestea, oficialii UE pot oferi, de asemenea, moldovenilor o mînă de ajutor în acest demers. Ultimii 5 ani au arătat însă mai degrabă opusul.
Promovarea Republicii Moldova drept „povestea de succes” a integrării europene a ridicat miza succesului sau eșecului acesteia. Alegerile parlamentare și alegerea noului guvern al Republicii Moldova poate fi un moment oportun pentru reevaluarea și reorientarea politicii UE față de Republica Moldova și integrarea europeană. Se pare că în ultima lună, există anumite schimbări în tratamentul UE a Guvernului Republicii Moldova pro-european. La începutul lunii martie un grup de ambasadori occidentali au înmînat noului guvern al Republicii Moldova un document de 80 de pagini, cu un set de recomandări și sugestii privind perioadele concrete de realizare a acestora[3]. În opinia mea, nu toate recomandările propuse sînt oportune, în special în domeniul socio-economic. Cu toate acestea, depolitizarea sistemului judiciar, investigațiile speculaţiilor financiare şi combaterea corupției sînt în interesul majorității dominante a societății moldovenești, indiferent de opţiunile lor geopolitice. Moldova a văzut, totuși, multe discursuri inspirate și recomandări bine scrise şi înainte, dar care nu s-au soldat neapărat cu multe rezultate pozitive. Mai important, oficialii UE au început să-și expună criticile lor mai deschis decît înainte faţă de Guvernul Republicii Moldova și pentru a afișa nerăbdarea lor faţă de lipsa reformelor. Acum, provocarea este de a aplica această atitudine în mod consecvent și cu insistență, în ciuda tensiunilor geopolitice din regiune sau a încercărilor elitelor conducătoare din Republica Moldova de a mima în continuare reforme și de a oferi țapi ispășitori pentru afacerile de corupție și scandalurile financiare. Aceasta este, desigur, în cazul în care UE este interesată de menținerea orientării pro-europene a Republicii Moldova. Alternativa ar putea fi pierderea forțelor politice pro-europene la următoarele alegeri parlamentare[4] și reorientarea geopolitică a Republicii Moldova.
[1] Elementul central al campaniei Partidului Socialist în alegeri au fost panourile cu fotografia liderilor partidului alături de Vladimir Putin.
[2] http://www.ipp.md/public/files/Barometru/2011/Prezentare_2011-2_final.pdf A se vedea şi bazele de date ale sondajelor pentru aproape 15 ani: http://www.ipp.md/lib.php?l=ro&idc=156
[3] http://gov.md/sites/default/files/document/attachments/briefing_book_rom.pdf
[4] Ele ar putea avea loc mai devreme, dacă parlamentul nu reuşeşte să aleagă un nou Preşedinte.
Un articol, de acelaşi autor, cu unele argumente similare a apărut recent în engleză pe site-ul Open Democracy Russia.
Traducere de Petru Negură.
Imagine de fundal de Pablo Chignard.
