Cine e Putin, ce e Rusia actuală şi cine vine în locul lui Putin? (versiunea SMS pentru copii)

[label shape=”” type=””] Vasile Ernu [/label]

Cine este Putin şi ce vrea?

Cum să înţelegem ce se întîmplă în Est? O să fac o mică sinteză privind spre Est dinspre anii ’90. Simplificînd mult pot spune:

„Putin aparţine unei pături foarte largi, dar foarte opace, nereprezentate şi nevăzute de indivizi, care, după anii ’80, în contextul prăbuşirii Uniunii Sovietice, căutau să-şi ia un soi de revanşă. În elită erau sute, mii de astfel de oameni, care nu erau comunişti – eu, spre exemplu, n-am fost niciodată membru de partid. Erau oameni cărora pur şi simplu nu le plăcea cum fuseseră făcute lucrurile în 1991. Grupul consta din oameni foarte diverşi, cu idei extrem de diferite despre libertate. Putin era unul dintre cei care a aşteptat în tăcere, până la sfârşitul anilor ’90, să-şi ia revanşa. Prin revanşă înţeleg renaşterea marelui stat în care trăise şi cu care se obişnuise. Nu ne doream un alt stat totalitar, fireşte, dar voiam unul pe care să-l putem respecta. Pe cel din anii ’90 era imposibil să-l respecţi. “(de citit Gleb Pavlovsky, unul dintre cei mai buni cunoscători ai putinismului)
Putin este un “produs necesar” al unui soi de revanşă a grupărilor anti-liberale dusă împotriva puterii care a dominat scena politică a anilor ’90. Liberalilor lui Elţin li se atribuie dezastrul economic, social, politic fără precedent în care statul a fost “jefuit” şi dat pe “mîinile străinilor”. E greu de crezut că vom asista în următoarea perioadă la o revenire a grupurilot liberale la putere. Iar stînga în Rusia nu exisă decît în zone ulrtramarginale.
Să nu uităm însă că în prima perioadă cei care i-au dat aripi lui Putin au fost Bush jr, cu acţiunile sale războinice peste tot şi cu apariţia conflictului SUA-terorism. Să nu uităm prietenia lor şi faptul că Bush jr. era mai toată ziua la Moscova. Dar şi UE, într-o mai mică măsură, dar constant, l-a susţinut pe Putin. Totul pe fondul de creştere a preţului petrolului şi gazelor, aliaţii de bază ai lui Putin. Asta e bine să nu uităm.
Putin în a doua parte a mandatului său şi-a construit discursul pe doi piloni centrali: pe conservatorismul naţionalist-imperialist rus şi pe cel revanşard dus împotriva Occidentului şi în mod special împotriva SUA. Putin e un soi de neocon american pe ruseşte. Simplificînd crezul putinist: Rusia a pierdut din cauza trădării din interior a liberalilor care au slujut intereselor geopolitice şi economice ale Occidentului. E timpul să “ne ridicăm din genunchi” zice sloganul.
În acest moment practic Ucraina e doar un cîmp de luptă prin care Putin încearcă reconfigurarea lumii pe modelul “redistribuirii imperialismului”. Cum ar veni: la Ialta am fost trei cînd am împărţit lumea, acum au mai rămas unul şi jumătate. Nu mai sîntem de acord cu această versiune a Puterii globale. Vrem să revenim la formula de Putere „a celor trei”: SUA-UE-RU. Monumentul inaugurat zilele astea la Ialta dedicat lui Stalin, Churchill și Roosevelt este emblematic.
Pe plan economic şi social Putin merge pe un consens naţional de tip corporatist care cuprinde: a. “Putin crede că ar trebui să fim nişte capitalişti mai mari şi mai buni decât capitaliştii înşişi, şi să avem un stat mai bine consolidat: între stat şi mediul de afaceri ar trebui să fie cea mai strânsă uniune cu putinţă.” (G.P.) b. Privatizare totală la bază (de la sănătate la educaţie) şi monopol la vîrf (resurse, energie, domenii strategice) care-l ajută pe Putin să menţină o bunăstare controlată. c. consensul se bazează pe un „contract social”: „corporaţia Putin” deţine control asupra resurselor strategice şi îşi permite să ofere o bunăstare sporită şi consum.
Statul Rus, transformat în „Corporaţia Rusia”, are un scop: să convertească resursele şi banii corporativi în bani reali. Cum? Prin trasnferul lor afară şi aducerea lor pe piaţa internă convertiţi deja. Occidentalii ştiu asta, de aceea fac presiuni pe sectorul financiar. Cum este construită corporaţia? a. Clasa VIP, sau premium, care deţine controlul şi resursele. b. Clasa de executanţi care transformă toate instituţiile statului într-un fel de „directorat executiv” subordonate clasei VIP şi care face paşii necesari după instrucţiuni clare. Ei sînt plătiţi în bonusuri. c. Clasa „personalul companiei”, restul populaţiei ţării, care trebuie să execute tot ce spune „directoratul executiv”. Ei primesc remuneraţii după cîtă loialitate oferă. Iar „noul contract social” prevede renunţarea la pretenţii politice în schimbul bunăstării şi consumului asigurat. „Personalul corporaţiei” trebuie să fie apolitic. E tendinţa care se întîmplă peste tot: politica şi economia sînt concentrate tot mai mult în mîna tehnocraţilor şi a unei mici elite care nu mai reprezintă pe nimeni. Restul populaţiei trebuie să fie loială, docilă şi apolitică pentru că putera garantează „singura şi cea mai bună dintre lumi posibile”.

Cîteva notiţe de la particular spre general

Istoria din ultimii 300 de ani ai Rusiei ne „sugerează” că sancțiunile dure ale Occidentului impuse Rusiei pot agrava serios situația internă a acestei ţări, care la rîndul ei, poate genera trei situații politice interne:

Revoltă populară (autentică sau înscenată de diverse forţe interne-externe). Greu de crezut în acest moment pentru că Putin are o susţinere populară solidă. Însă această suţinere se poate dizolva foarte uşor dacă criza economică continuă şi afectează toate păturile sociale.
Lovitură de stat/palat (dar oare cine poate veni în locul lui Putin?). De obicei, în astfel de contexte, ea este făcută de forţe şi mai conservatoare. Occidentul ştie asta.
Apariția unui fals-Putin: variantă politică care nu se mai desfășoară după scenariul din Evul Mediu, dar care are tradiție în Rusia.

Occidentul ştie bine aceasta. Probabil nu va apăsa excesiv pe accelerație, pentru că:

Interfața Putin este o interfață care vorbește (încă) pe limba lor: ProBussines&pragmatic. E adevărat că a devenit puțin cam autonom şi nu îl interpretează pe Carl Schmitt așa cum vor occidentalii. Schmitt este monopolul occidental: dușmanul este doar cel definit de Occident. La Minsk însă UE a arătat multă toleranţă faţă de Putin.
Revolta populară este riscantă pentru că: a) are șansa să destabilizeze încă o zonă imensă (a cîta la ora actuală?) care ar ieşi de sub control şi aceasta pune în pericol Marele Capital; b) ar putea crea o situație care să aducă la putere forţe de care Occidentul se teme: cele radical antioccidentale.
Cea mai bună variantă pentru Occident, ar fi schimbarea lui Putin cu un Fals-Putin. Ce înseamnă asta? O conducere ce mimează „patriotismul & valorile”, care să alimenteze trendul rusesc (dar şi global) pentru a mulțumi populația şi o deschidere care să permită globalizarea întregului capital rusesc. Adică: ambalaj Putin, interior Elţin.

Ce se va întîmpla? Nimeni nu ştie. Dar cred că acestea sînt cele trei scenarii realiste. Alegeri anticipate şi variații pe temă: o glumă. Ce e mai bine? Nu ştiu, însă în toate cele trei variante Occidentul deja a învins în Rusia.

De ce? Pentru că în joc sînt următoarele probleme:

Piața energiei/resurselor şi a hegemoniei economice & politice, care este problema centrală a Occidentului (principal SUA, parțial UE).
Consolidarea capitalului autohton şi a puterii interne cu extindere spre zonele „tradițional rusești” problema centrală a Rusiei. Rusia vrea suveranitate politică şi financiară extinsă asupra spaţiului pe care-l numesc ideologic mai nou „Lumea rusă” şi alte spaţii confuze ale fostului Imperiu.
Ucraina: unul din cîmpurile de luptă periferice între Occident şi o Putere (RU) care încă mai speră să nu joace total după regulile occidentale.

Cum pare a se rezolva această situație?

Lupta geopolitică pe terenul Ucrainei unde parteneri de joc sunt RU & SUA şi arbitru este UE pare a aduce un cîştig tuturor părţilor. Dar aceasta e doar în aparență.
SUA construiește Rusiei imaginea “băiatului rău” şi încearcă să cîştige piața energetică din UE. In plus: scoaterea Rusiei din jocurile geostrategice globale. Aceasta pe termen mediu şi lung. În esenţă însă SUA îşi extinde hegemonia politică, economică şi militară.
Kremlinul îşi întărește poziţia internă. Dar aceasta pe termen scurt. Va găsi soluții? Greu de făcut pronosticuri mai ales pentru că nu știm sigur cum va juca UE pînă la capăt. Va merge UE total pe mîna SUA? Ce se va întîmpla cu BRIC, dar cu lumea arabă? Multe necunoscute. Kremlinul joacă riscant, imprevizibil şi fără centură de siguranţă.
Ucraina iese şi ea în cîştig: se consolidează proiectul naţional-identitar politic în jurul Kievului, se desparte de „Mama Rusia” şi toate problemele ei sînt atribuite “dușmanului de moarte”, Rusiei. In plus: primește un sprijin financiar şi politic din partea SUA & UE. Cît sînt dispuse să investească SUA & UE, încă, nu ştim. Atenţie: Ucraina se poate întoarce ca un bumerang şi într-o direcţie şi în alta. Acum bumerangul e în mîinile SUA&UE.
UE pare cea mai dezavanzajată şi e pusă în situația de a arbitra şi de a alege variante şi grade de implicare. De fapt, mai puţin UE și mai mult Germania, Anglia şi Franța. Dar deciziile celor mari din UE pot irita pe cei mici care, la rîndul lor, pot produce anumite tensiuni în proiectul economico-politic al UE.

Vor continua sancţiunile Occidentului? Eu cred că sancţiunile şi-au atins o anumită limită. Dar asta nu schimbă datele problemei foarte mult. De ce? Pentru că Occidentul ştie că déjà a învins şi că acum în zonă sînt bătălii doar strategice şi tactice, nu de conţinut. UE însă mai ştie că tot ce se întîmplă acum poate avea efectele bumerangului mai ales că în interior ea are destule probleme.

De ce? Şi ajungem la general:

Datele problemei:

Rusia încearcă de mai bine de 300 de ani să pătrundă în sistemul-lume (de la Wallerstein citire) capitalist inventat de Occident. Totul se joacă pe cartea modernizării forțate şi arderea decalajelor istorice. Pînă şi comunismul se înscrie în această mișcare. Privit retrospectiv, regimul comunist nu a fost decît o modernizare radicală şi o încercare forțată de pregătire a populației şi a capitalului autohton “feudal” pentru intrarea lui în circuitul “sistemului-lume” capitalist modern. Cît a reușit este o altă discuție. Cert este că el a fost mereu periferic, cu mici momente de “glorie”. Rusia a devenit mai degrabă o periferie de “gradul doi” a „sistemului-lume”.
Încercarea Rusiei şi al altor centre de putere de a construi mecanisme alternative „sistemului-lume” hegemonic nu este decît o iluzie. Ce sînt BRIC, Uniunea Vamală, Uniunea Euro Asiatică etc.? Nu sînt decît nişte copii ale aceluiași mecanism care nu încearcă decît să construiască poli de putere regionali sistemului hegemonic global, fără a aduce însă nimic diferit, ci repetînd aceeași schemă şi conținut.
Conflictul din Ucraina este un conflict tipic, după scheme cunoscute déjà, care ne ilustrează cum o putere regională, fostă globală cum este Rusia intră în conflict cu puterea hegemonică actuală reprezentată de SUA: ciocnirea dintre diverse forme de imperialism. Însă o putere, precum Rusia, nu vine cu nimic nou, ci mai degrabă, cu o variantă mai radicală şi de o mai proastă calitate a ceea ce oferă şi SUA: stat minimal, privatizare totală, finanțe, energie, armată, etc. Bătălia este mai degrabă pentru hegemonia politică şi, mai ales, una legată de economie şi de resurse.

Ce se va întîmpla?

Pronostic: încă nu a sosit vremea Războiului Mare ci doar a celor uşor controlate pe care le adoră SUA şi le mimează mai nou Rusia la diverse periferii; elitele Puterii globale nu vor să ducă o bătălie mare şi asta e bine. Se vor înțelege pînă la urmă, dar această înțelegere va fi total în defavoarea cetățenilor ţărilor despre care discutăm şi nu numai. Şi acest dezavantaj se va simţi, ca de obicei, mai ales în ţările de periferie ale sistemului-lume.

Conflictul din Ucraina se va rezolva curînd de o manieră sau alta. Ce înseamnă acest „curînd” şi cum se va rezolva încă nimeni nu se hazardează să ofere o soluţie sigură. Probabil mult în dezavantajul Ucrainei. Dar e bine să sperăm că focurile de armă vor înceta „curînd”. Această veste bună însă ascunde un adevăr care ar trebui să ne îngrijoreze chiar dacă toţi condamnăm războiul.

Imagine de fundal: sursa