Angajații vor plăti factura pentru războiul lui Putin?

MALTE LÜBKER și THILO JANSSEN

Pe parcursul anului curent, lucrătorii din întreaga Europă vor suferi probabil o scădere substanțială a puterii de cumpărare a salariilor lor. Acest lucru este valabil pentru fiecare țară din Uniunea Europeană. Scădere medie anticipată a salariilor reale este de 2,9%. Profunzimea și amploarea acestei scăderi salariale sunt fără precedent. Acestea nu sunt previziunile unor profeți de rău augur, ci previziunile oficiale ale Comisiei Europene.

Încetinirea creșterii economice și creșterea prețurilor la energie, alimente și alte produse de bază sunt adesea invocate pentru a explica tendința de scădere. Dacă adăugăm la aceasta incertitudinea și războiul prelungit din Ucraina atunci perspectivele sindicatelor și ale negocierii colective sunt înfricoșătoare. Argumentăm acest lucru în cel mai recent Raport european privind negocierea colectivă al Institutului de Cercetări Economice și Sociale (WSI) al Fundației Hans Böckler.

Spirală salariu-preț?

Multe dintre comentariile din mass-media subliniază pericolul intensficării spiralei de creștere a prețurilor și a salariilor. Potrivit economiștilor ortodocși, amenințarea de „supraîncălzire” a salariilor este la orizont și trebuie să fie prevenită. Aceste avertismente nu se potrivesc însă cu continua creștere slabă a salariilor nominale observată în economia reală.

Salariile nominale au crescut cu doar 4,2% în 2021. Potrivit datelor Comisiei Europene, creșterea salariilor va încetini până la 3,7% în 2022. Indicatorul previzional al Băncii Centrale Europene privind evoluția salariilor din zona euro indică o creștere și mai mică a salariilor, de aproximativ 3% în acest an. Acest lucru este compatibil cu stabilitatea prețurilor, având în vedere tendințele pe termen lung ale productivității muncii și ținta de inflație a BCE – a spus Philip Lane, membru al comitetului executiv al BCE, la începutul acestui an.

În contextul crizei costului vieții, s-a acordat mult mai puțină atenție numeroaselor companii care raportează profituri mari și plătesc miliarde de euro sub formă de dividende. Lucrătorii nu pot crește unilateral prețul muncii lor, dar multe companii au făcut exact acest lucru cu produsele lor.

Să luăm exemplul industriei auto germane, care se descurcă foarte bine, în ciuda întreruperilor lanțului de aprovizionare. Citind cele mai recente rapoarte corporative ale celor trei mari producători germani, „poziționarea îmbunătățită a prețurilor” (n.r. creșterea prețurilor) apare ca un motiv cheie pentru ultimul lor an de profituri excepționale. Pentru acționari, aceasta este o veste bună. Pentru public, este vorba de inflație pe cale de apariție.

În întreaga economie, prețurile mai mari de la distribuitorul de mașini și de la casa de marcat a supermarketului se adună la profit, la fel ca și dividendele din conturile de brokeraj ale acționarilor. Mascat sub creșterea economică, anul în curs ar putea fi, prin urmare, caracterizat de o redistribuire substanțială a veniturilor în detrimentul lucrătorilor. Comisia se așteaptă ca proporția din producția economică alocată salariilor – cota forței de muncă – să scadă în 2022. În schimb, se preconizează că ponderea veniturilor din afaceri și din proprietate va crește. Având în vedere că, de obicei, cota profiturilor scade în timpul unei crize, acest lucru este cu atât mai remarcabil.

De această dată este diferit

Cu alte cuvinte această criză este diferită. Vor plăti angajații factura economică pentru războiul lui Vladimir Putin? Pentru a evita acest lucru sunt justificate cererile de salarii mari în sectoarele cu profituri bune. Ele pot fi satisfăcute de companiile în cauză.

Această evaluare optimistă este susținută de datele economice cheie. Potrivit estimărilor preliminare ale Eurostat, produsul intern brut în al doilea trimestru din 2022 a fost cu 4% mai mare în UE decât în aceeași perioadă a anului precedent. În cele mai recente perspective ale sale, de la jumătatea lunii iulie, Comisia a continuat să prevadă o creștere medie a PIB-ului de 2,7% pentru acest an (2,6% pentru zona euro).

Dacă obiectivul ar fi să menținem stabilă distribuția între capital și muncă, luând în considerare creșterea productivității și inflația, atunci cu cât ar trebui să crească salariile? De dragul discuției, să adoptăm o poziție susținută adesea de angajatori – că și ei suferă din cauza creșterii prețurilor de pe piața mondială la combustibilii fosili și la multe alte produse de bază pe care le folosesc ca factori de producție, ceea ce, într-o anumită măsură, este adevărat. Așadar, atunci când am definit „inflația” în raportul WSI, nu am folosit doar indicele prețurilor de consum, ci și modificările deflatorului PIB (care elimină efectul prețurilor de import).

Atât productivitatea muncii, cât și deflatorul PIB se referă la valoarea adăugată internă și, prin urmare, determină capacitatea întreprinderilor de a plăti salarii (nominale) mai mari. Combinând aceste măsuri și utilizând datele din previziunile Comisiei, am calculat o „marjă neutră din punct de vedere al distribuției pentru creșterea salariilor”. Aceasta este o estimare a ratei de creștere a salariilor nominale care menține constantă ponderea salariilor și a profiturilor în valoarea adăugată internă. Cu alte cuvinte, stabilizează distribuția funcțională a veniturilor.

Rezultatul este surprinzător: în anul curent, salariile nominale ar fi trebuit să crească în medie cu aproximativ 6 % în UE pentru a menține neschimbată ponderea salariilor, fără a eroda ponderea profiturilor. Nu susținem că salariile ar trebui să crească cu 6 % în toate sectoarele, ci că, din punct de vedere macroeconomic, sunt posibile creșteri relativ mari ale salariilor nominale în anumite sectoare – fără a duce la o scădere a profiturilor.

Împărțirea poverii

Discursul dominant privind inflația ignoră în mare măsură impactul distributiv al crizei. Cu toate acestea, scăderea salariilor reale și creșterea profiturilor nu pot fi un model de împărțire a poverii economice a războiului din Ucraina. Încercând să transfere responsabilitatea pentru inflație către angajați și solicitând sindicatelor să strângă cureaua la capitolul salarii în numele unui „interes general superior”, mulți comentatori merg pe o pistă falsă.

Ceea ce ar fi mai potrivit și ceea ce lipsește în mare parte din dezbatere este apelul adresat companiilor de a practica strângerea curelei la capitolul profituri. Creșterea prețurilor, chiar dacă este reformulată în mod eufemistic ca „o mai bună poziționare a prețurilor”, nu ar trebui să fie considerată o dovadă de excelență managerială.

Negocierile colective nu servesc la maximizarea valorii acționarilor și nici nu dictează politica monetară. Timp de mulți ani după criza financiară globală, riscul unei spirale deflaționiste a fost principala preocupare monetară. O creștere mai puternică a salariilor ar fi ajutat la evitarea acesteia, după cum a subliniat în mod constant BCE. Cu toate acestea, puțini angajatori au înțeles aluzia și au îngăduit o creștere a salariilor.

În prezent, sindicate precum IG Metall din Germania își mențin politica pe termen lung și iau în considerare în cererile lor salariale rata de inflație țintă a BCE de 2%, în loc de rata reală. Cu toate acestea, se confruntă cu o reacție negativă pentru că ar fi declanșat o spirală preț-salariu.

Negocierile colective au și alte scopuri legitime. Obiectivele distributive se află în centrul multor negocieri salariale și sunt și mai relevante în contextul actual. Dacă sindicatele nu se ocupă de interesele angajaților și nu pun distribuția pe ordinea de zi, cine o va face?

Cu siguranță, negocierile colective nu pot rezolva singure criza costului vieții. Pentru aceasta, avem nevoie de un răspuns decisiv din partea statelor sociale europene. Pentru a evita ca angajații să plătească de unii singuri nota de plată pentru războiul lui Putin, sunt necesare acorduri salariale echitabile. Realizarea acestui lucru, desigur, nu este o sarcină ușoară pentru sindicatele din întreaga Europă în aceste timpuri turbulente.

Articolul a apărut inițial cu titlul Are workers going to pay the bill for Putin’s war? pe portalul Social Europe și a fost tradus în română de Cristian Velixar.