Moartea recentă a lui Stanislav Tomáš, un bărbat de etnie romă din orașul Teplice, Republcia Cehă, a stârnit demonstrații în mai multe țări europene. Pe 19 iunie, un ofițer de poliție a îngenuncheat pe gâtul lui Tomáš în timp ce îl reținea, provocându-i în scurt timp moartea. În ciuda solidarității internaționale dintre romii europeni datorată acestui caz, încă mai avem de parcurs un drum lung pentru a ne mobiliza politic împotriva tuturor violențelor anti-romi motivate rasial. Mai mult, atunci când vine vorba de lupta împotriva rasismului anti-Roma – sau antigypsyism – încă ne lipsește solidaritatea mișcărilor sociale și politice de stânga din Europa. De ce europenii albi pot să vadă și să denunțe opresiunea din Chiapas și din Palestina, dar nu și opresiunea împotriva romilor care are loc în interiorul propriilor comunități?
Romii din Europa au suferit mult timp din pricina violenței poliției. Aceasta nu este o chestiune de comportament nefericit sau câteva mere stricate, ci mai degrabă atinge rolul poliției de ,,apărători’’ ai societăților europene, așa cum polițiștii sunt considerați de către elitele conducătoare. Romii sunt victimele unei permanente terori de stat, dar, cu toate acestea, există puține discuții cu privire la problema violenței poliției ca urmare a rasismului structural. S-a acordat puțină atenție înțelegerii și discuțiilor despre faptul că violența poliției este doar fața cea mai brutală a violenței anti-Roma – problema este mult mai complexă.
Moartea lui Stanislav Tomáš nu este un caz izolat. Este strâns înrădăcinată în rasismul structural anti-rom, înrădăcinat în miezul țărilor europene și în noțiunile lor de ,,societăți sigure’’. Timp de secole, anxietatea albă pentru siguranță s-a manifestat sub diferite forme: de la segregări urbane și școlare la violența poliției până la încarcerarea în masă și dezumanizare politică.
Oamenii noștri sunt foarte conștienți de situația cu care se confruntă și de experiențele lor zilnice cu lumea albă. În calitate de Kale Amenge (Romi pentru noi înșine), o organizație Roma politică independentă și autonomă anti-rasistă care lucrează pentru emanciparea colectivă a romilor și construirea autonomiei politice a romilor, cerem dreptul de a trăi ca romi așa cum vrem noi, nu cum ar vrea altcineva să fim,
Suntem capabili să oferim un spațiu sigur pentru romi în Europa, unde nu vom fi persecutați, de la supermarket la arena politică, fără să mai înfruntăm deportările și sterilizări forțate asupra femeilor rome? Suntem capabili să asigurăm un spațiu sigur în care vom putea fi respectați conform propriilor noastre servicii de viață?
Normalizarea violenței anti-Roma
Faptul că comunitatea de romi din Europa este încă oprimată în mod sistematic, la 80 de ani după Porajmos – Holocaustul Romani comis de Germania Nazistă – și mulți sunt văzuți și tratați ca străini în propriile lor țări, arată cât de puțină atenție politică a fost acordată luptei romilor. Narațiunea dominantă a Holocaustului nazist include cu adevărat doar experiența evreiască – excluzând, printre altele, Sinti, romi, persoane cu dizabilități, LGBTQ, comuniști și alți antifasciști. Romii se confruntă cu consecințele extreme ale rasismului anti-Roma – moartea lui Stanislav Tomáš și amenințarea continuă cu evacuare a mai multor familii de romi din Pata Rât din Cluj-Napoca, România, sunt doar ultimele exemple. Violența legitimată împotriva corpurilor noastre și o negare brutală a demnității umane continuă.
Negarea continuă a rasismului anti-rom din mediul academic, polticile antidiscriminare și mass-media sunt tocmai lucrurile care au creat dorința de auto-justificare și necesitatea de a demonstra în mod constant că noi, ca popor, ca și cultură, nu suntem responsabili pentru propria noastră suferință. Nu noi suntem problema, așa cum mulți au încercat să argumenteze. Problema este că albitudinea ca o ordine rasială structurală în care romii sunt considerați ca reprezentând o amenințare pentru ordinea socială.
În acest context, rasismul anti-rom apare ca o tactică de reglementare pentru a controla, a observa și disciplina corpul romilor. Ca să oferim un exemplu, în 2018, Matteo Salvini, care la acea vreme era ministrul de interne al Italiei, a anunțat că Italia intenționează să dea afară toți romii născuți în străinătate, dar s-a plâns: ,,din păcate, va trebui să îi păstrăm pe romii italieni deoarece pe ei nu-i putem expulza.’’
Desigur, astfel de discursuri și practici rasiste nu sunt specifice doar partidelor de dreapta; azi, normalizarea violenței împotriva romilor este, de asemenea, rezultatul eșecului partidelor, organizațiilor și mișcărilor de stânga de a lupta împotriva acestei violențe. În același timp, mișcările feministe albe au adoptat adoptat rolul de ,,salvatori albi’’ (,,white saviours’’, în original, nota trad.) care trebuie să ,,salveze’’ femeile rome din așa-numitul ,,patriarhat Roma’’.
Toate aceste narațiuni istorice și practicile politice actuale s-au înglobat în ideologia supremației albe – violența politică a țărilor europene împotriva noastră nu s-a încheiat niciodată cu adoptarea cartei drepturilor omului și nici cu strategiile naționale de integrare a romilor din UE (EU Roma National Integration Strategies). De fapt, în acele strategii naționale de integrare a romilor din UE, nu se discută aproape deloc noțiunea de antigypsyism, ceea ce duce la naturalizarea rasismului în cadrul acelor politici publice și initiative specific ,,problemei romilor’’ desfășurate în contextul european.
În consecință, există o marginalizare a anti-rasismului – excluderea rasismului anti-Roma din poziția de preocupare centrală în ceea ce privește situația romilor –, care contribuie la înțelegerea și conceptualizarea antigypsyismului ca o consecință a ,,stilului de viață al romilor’’. Astfel, cultura, tradițiile și moduri noastre diferite de a trăi ca romi sunt blamate pentru rasismul cu care ne confruntăm. Pe scurt, rasismul anti-rom a fost abordat în principal ca o problemă culturală mai degrabă decât ca o problemă politică.
În ansamblu, aceste cadre politice pentru romi se opun unui adevărat proiect anti-rasist. Așa cum l-a definit Cayetano Fernandez, cercetător și organizator la Kale Amenge: ,,antigypsyismul este un sistem de dominație rasial care are rădăcini în modernitate și care urmează construcția omului alb european ca modelul umanității, dezumanizându-i astfel pe toți ceilalți.’’ Drept urmare, ideea unui pericol a fost din punct de vedere istoric încorporată în definiția romilor ca fiind fundamental necivilizați, de neîncredere și ,,neguvernabili’’. Prin urmare, singurul mod de-a proceda cu romii este violența.
Această violență este justificată deoarece, pe de o parte, se face în numele ,,securizării’’ populației albe – atât în termeni practici, cât și metafizici – și, pe de altă parte, se face în numele salvării romilor de ei înșiși, de comportamentul lor barbar. Această imagine a romilor ca o amenințare atât pentru identitatea albă, cât și pentru oameni este un rezultat al producției istorice coloniale a ,,alterității rome’’ (în original, Gypsy Other) ca ficțiune imaginară albă. În articolul său ,,The Roma Collective Memory and the Epistemological Limits of Western Historiography’’, Fernandez argumentează că istoria care a fost creată despre romi este un construct alb care a produs în primul rând o căutare ontologică și o legitimare a identității albe. Pe scurt, violența anti-romă este justificată deoarece se face în numele ,,ordinii’’ și ,,siguranței publice’’.
Chestionând agenda politică albă
Asistăm cum ghetourile romilor de la Tres mil viviendes din Spania până la Teplice din Republica Cehă au devenit închisori moderne în aer liber, în care corpurile romilor sunt controlate, observate, abuzate cu brutalitate și ucise. Clasificarea acelor spații ca fiind rasializate – și din acest motiv – cartiere ,,periculoase’’ care trebuie să fie mereu sub o supraveghere permanentă a provocat o intensă prezență a poliției, precum și mai multe cazuri de violență din partea poliției.
Ghetourile romilor sunt întotdeauna percepute ca sinonime cu infracționalitatea, prin urmare, violența este permanentă și excepțională. Ghetourile sunt locurile în care romilor li se refuză umanitatea și demnitatea, în timp ce viețile albe continuă să fie în siguranță pe baza dezumanizării constante și continue a romilor. Vreme de mulți ani, investighez și lucrez asupra politicii antigypsyismului structural și cotidian, cazurile de violență a poliției și la efectele lor traumatizate asupra romilor din Europa și, indiferent unde mă duc, romii îmi spun o frază care reprezintă cea mai mare violență împotriva umanității: ,,Ei (societățile albe) ne văd și ne tratează ca pe niște non-umani.’’
Ca mișcări ale romilor, ne-am concentrat pe crearea proiectelor pentru includerea romilor în sistemul educațional, dar nu am reușit să chestionăm sistemul în care încercăm să îi includem pe romi și să luăm în calcul violența zilnică și culturală cu care se confruntă romii în acest sistem. Având în vedere acest lucru, îi înțeleg complet pe acei părinți romi care decid să nu-și lase copiii să intre într-un sistem educațional care îi tratează pe copiii lor ca nevrednici. Poate că, în schimb, ar trebui să ne concentrăm pe crearea unor spații sigure pentru copiii noștri, în care aceștia nu numai că se vor simți în siguranță, dar, și mai important, se vor simți demni și acceptați.
Deci, cum au devenit romii corpul de ucis? Pentru a răspunde la această întrebare, trebuie să ne uităm la construcția istorică a ,,țiganului’’ imaginar, criminalul, dependentul de stupefiante, ,,romii nesupuși’’. Acestea sunt corpurile care sunt considerate non-umane și care aduc dezordine imaginatei ,,Europei civilizate’’, a cărei funcționare se bazează pe lege și ordine. Construcția corpului rom ca o amenințare pentru ordinea albă a produs politici și narațiuni despre criminalitate și suveranitate statală care justifică necesitatea supravegherii și controlului ,,ghetourilor’’ romilor – prin sisteme de CCTV, violența poliției și încarcerarea în masă.
Prin construcția istorică a romilor ca o amenințare la adresa ordinii albe, violența împotriva noastră a devenit normalizată și justificată. Într-adevăr, corpul de ucis nu este doar trupul mort; este corpul care se confruntă cu violența zilnică, corpul care este văzut și tratat ca nevrednic, corpul care este destinat să trăiască în condiții dezumanizante. Este corpul ucis din nou atunci când i se neagă justiția de către sistem. Corpul romilor este văzut ca reprezentând o amenințare politică la adresa legii și ordinii sociale, transformând noțiunea de ,,predispoziție naturală spre criminalitate’’într-un ,,inamic public’’ al statului. Pe scurt, corpul care poate fi ucis este corpul abuzat continuu, atât simbolic, cât și fizic. Și totuși, fără presiunea unei mișcări politice coerente anti-rasiste a romilor, Europa rămâne complet tăcută.
Către o agendă politică romă unificată
De ani de zile, mulți dintre noi încercăm să vorbim despre această violență politică dar nu mai putem sta să așteptăm mult timp. În timp ce încurajez și susțin complet toate protestele care au avut loc recent, fac apel, de asemenea, să înceapă în cele din urmă nu numai să pună la îndoială sistemul, ci să meargă mai departe și să se organizeze pentru o agendă politică bazată pe nevoile oamenilor noștri. Trebuie să propunem o agendă pentru schimbările structurale, nu doar cele cosmetice – o agendă care nu va căuta beneficii individuale, ci va pune cu adevărat nevoile noastre colective pe primul loc. O agendă transformatoate înseamnă aplicarea măsurilor care vor aduce în cele din urmă schimbări structurale la ordinea albă existentă.
Desigur, romii din Europa nu sunt singuri în lupta lor împotriva rasismului structural. Noi, oamenii rasializați (negri, musulmani, migranți, refugiați, etc.) avem același dușman politic în statele și instituțiile lor – iar puterea noastră politică stă în alianțele noastre împotriva lor. Trebuie să ne unim și să înțelegem că numai împreună putem distruge figura Omului Alb care a fost creat ca simbol al umanității. Departe de a încerca să continue într-o astfel de luptă în rolul de salvator alb, oamenii albi ar trebui să-și folosească privilegiile și să lupte împotriva albitudinii – mai ales în acele spații care nu ne sunt accesibile. Ar trebui să se organizeze în jurul problemei albitudinii, așa cum a sugerat deja în 1966 liderul mișcării Black Power – Stokely Carmichael, în discursul său de la Universitatea din California, Berkeley. Acolo, ea a spus: ,,Iar întrebarea este: putem găsi oameni albi care vor avea curajul să intre în comunitățile albe și să înceapă să le organizeze?’’
În calitate de Kale Amenge, apelăm urgent la stabilirea unei agende politice comune împotriva antigypsyismului, o agendă care să reprezinte și să apere cu adevărat interesele politice ale poporului nostru, bazată pe onestitate politică și unitate, fără să fim prinși în rețelele înființate de către statul rasist însuși. O agendă care se va baza pe autonomie politică și pe coerență.
Am creat o agendă care ne permite să abordăm următoarele probleme produse de sistemul presupus a fi democratic: Programul în 12 Puncte al lui Kale Amenge pentru eliberarea politică a populației rome.
1. Puneți capăt ghetourilor, construiți comunități
Ghetoul este o modalitate de a închide poporul nostru și de a-l scufunda în violență, deposedare și sărăcie. În ciuda acestui fapt, oamenii noștri supraviețuiesc cu demnitate alături de alte comunități surori de la periferia orașelor moderne. Denunțăm ingineria rasistă care duce la ghetou ca un dispozitiv pentru închiderea comunităților rasializate
2. Stop violenței poliției
Denunțăm detenția, supravegherea și violența din partea poliției pe baza așa-numitelor profiluri ,,etnice’’ care ne afectează profund oamenii. Poliția reține, agresează și umilește oamenii noștri în fiecare zi, la fel cum fac cu frații și surorile noastre din alte comunități. În acest sens, noi, membrii Kale Amenge, îndemnăm ca fiecare caz de brutalitate a poliției împotriva poporului nostrum să fie considerat un act de ideologie rasistă al cărui obiectiv nu este altul decât să ne disciplineze și să ne controleze în cadrul ordinii rasiste existente.
3. Încetarea segregării școlilor
În toată Europa, tinerii romi sunt limitați la școli și alte instituții de învățământ în care primesc mesajul că sunt inferiori, că ,,cultura’’ lor este problematică. Ei primesc o educație deficitară și sunt inoculați cu ideea că ar trebui să fie integrați, în același timp li se refuză această posibilitate, distrugându-le stima de sine și valoarea. Cerem urgent crearea și direcționarea propriilor noastre spații pentru educație comunitară, unde copiii noștri să se poată simți mândri de cine sunt.
4. Împotriva rasismului la locul de muncă
De la debutul capitalismului, familiile noastre au fost forțate să abandoneze meseriile tradiționale și să-ți vândă forța de muncă drept salariați și instrumente docile ale societății industriale. În același timp, guvernele împiedică în mod conștient domenii de lucru, cum ar fi piața de vechituri, pentru a favoriza marile afaceri, împingând în sărăcie sute de artizani și mici antreprenori. Dacă o persoană romă dorește să acceseze piața muncii convenționale, va fi discriminate pe baza numelui său, a trăsăturilor fizice și a viziunii asupra lumii.
5. Opriți hărțuirea judiciară
Statele europene nu au studii semnificative asupra realității rasismului din sistemul de justiție penală, dar existența sa este un secret deschis. De exemplu, supra-reprezentarea romilor și a altor comunități rasializate în închisorile spaniole sugerează un tratament proportional mai strict, mai dur și nedrept bazat pe rasă. În cadrul închisorilor, deținuții romi sunt tratați într-un mod denigrator. Acesta este și cazul fratelui nostrum Manuel Fernández Jiménez, care a murit într-o închisoare spaniolă în circumstanțe suspecte în 2017. Solicităm încetarea urgentă a rasismului juridic.
6. Nu politicilor sociale anti-romi
Prin industria organizațiilor neguvernamentale, a asistenților și asistenților sociali, familiile de romi sunt șantajate, manipulate și forțate să stabilească relații de dependență cu statul care le maltratează și le depolitizează. Nu ne îndoim că în acest domeniu există oameni cinstiți, dar ne referim la structuri de putere care trebuie demontare și care depășesc bună voința a indivizilor respectuoși. Definim rasismul anti-rom ca pe o problemă a statelor și nu ca pe o problemă a romilor, prin urmare, lupta noastră trebuie să fie politică.
7. Rasismul anti-rom distruge sănătatea fizică și psihologică
Studiile medicale o confirmă: în medie, romii mor cu 15 ani mai devreme decât cei albi. Rasismul afectează nu numai fibra etică a unei societăți, ci afectează sănătatea mentală și fizică a comunităților rasializate. Rasismul ia viața oamenilor rasializați, supunându-i unor niveluri ridicate de anxietate, frustrare, depresie, disperare și incertitudine.
8. Opriți media rasistă și anti-romă și prejudecățile despre romi
Populația de etnie romă nu mai are nevoie de studii părtinitoare asupra identității sale, din partea universitarilor pentru a justifica programele europene sau departamentele de studii etnice. Romii nu au nevoie de spectacole, programe de divertisment morbid sau exotic care profită de disprețul public și de umilința socială a poporului nostru. Romii trebuie să confrunte rasismul anti-rom. Adesea, gypsylorismul (un termen folosit pentru a defini producția de cunoștințe academice asupra romilor, dezvoltat dintr-o perspectivă albă) a devenit un instrument de control și putere. Conceptualizarea dominantă a rasismului anti-rom drept descriptor cultural, mai degrabă decât un set de relații politice, a însemnat că imaginea actuală a romilor este moștenitorul contemporan al identității rome care a fost fabricată istoric de către universitari, ,,experți’’ și birocrați. Deci, dacă aveți interes pentru oamenii noștri, vă îndemnăm să vă concentrați interesul asupra analizei relației dintre oamenii noștri și stat. Noi, membrii Kale Amenge, facem la importanța centrării propriilor experiențe cu lumea gadjo în lupta noastră împotriva rasismului anti-rom.
9. Opriți deportările rasiste
Rasismul anti-rom este exprimat cel mai violent în implementarea politicilor anti-migrație stabilite de un număr mare de guverne europene, îndiferent de orientarea lor politică. Aceste politici ne-au distrus familiile, ne condamnă la sărăcie și ne fac vulnerabili la atacurile celor mai reacționare elemente ale societății europene.
10. Rămâneți vigilenți împotriva instrumentalizării politice
Toate partidele politice arată un interes fals față de poporul nostru. Oriunde populația romă este văzută ca fiind cheia rezultatelor electorale, toți caută votul romilor prin campanii necinstite, rasiste și cu un aer de superioritate. În același timp, toate toate partidele politice sunt interesate să instrumentalizeze și să folosească unii membri ai comunității noastre ca mascote. Nu ne mulțumim cu firimituri sau cu morcovi. Negociem, dar nu cedăm. Kale Amenge denunță ,,colorismul’’ și instrumentalizarea politică a poporului nostru și face apel la necesitatea construirii unei lupte politice autonome.
11. Recunoaștere, reparații și restaurare
A ne recunoaște istoria nu înseamnă doar a recunoaște Flamenco și contribuția culturală a romilor, ci a face vizibile – la nivel instituționale, educațional și social – încercările de exterminare care au fost întreprinse împotriva romilor în ultimele cinci secole. Mai mult decât atât, trebuie să recunoaștem că aceste infracțiuni sunt esențiale pentru privilegiul pe care îl au oamenii albi astăzi și pentru situația de dezavantaj și excluziune socială pe care o suferă poporul nostru. Acest lucru implică neapărat inițierea unei politici de reparație și compensare istorică care, dincolo de simpla recunoaștere, începe să genereze condițiile care permit să se pună capăt diferenței structurale de care beneficiază descendenții călăilor și care compensează descendeții victimelor acestei istorii, care pentru noi este încă prezentă.
12. Autonomie, comunitate și onestitate politică – calea emancipării romilor
Cerem încetarea uzurpării spațiului politic al romilor, deturnat de organizațiile integraționiste incapabile să se confrunte cu rasismul de stat. Solicităm construirea colectivă a unui subiect politic rom care să reprezinte și să apere cu adevărat interesele politice ale poporului nostru, bazate pe onestitate politică și unitate, fără a cădea în canalele înguste disponibile și stabilite chiar de statul rasist.
Aceste douăsprezece puncte își propun împreună să reprezinte un punct de cotitură în caracterul cererilor politice ale romilor împotriva unei societăți rasiste. Nu ne percepem pe noi înșine ca protagoniști ai ceva nou, ci ca parte ai renașterii colective a conștiinței romilor care își redescoperă în mod clar cel mai mare și unic inamic: rasismul anti-rom. În același timp, nu luptăm singuri în această luptă, mai degrabă, alături de alte comunități rasializate aflate în lupta împotriva rasismului, o chestiune instituționale care implică chestionarea colectivă a relațiilor de putere specifice.
Vorbim de o națiune care are peste 14 milioane de oameni în Europa, așa că avem cifrele, dar întrebarea este cum putem converti aceste cifre în putere politică? Cum creăm o agendă politică internațională autonomă care va avea ca scop unificarea luptei internaționale într-o singură luptă a romilor?
Putem, ca mișcare internațională a romilor, să ne unim în cele din urmă și să începem să regândim concepte și strategii precum ,,integrarea’’ și să ne mutăm agenda asupra importanței auto-reprezentării auto-organizării și, mai important, către autonomie? Este mai mult decât clar că Europa nu se confruntă cu o ,,problemă a romilor’’, ci mai degrabă cu o problemă a supremației albe și a albitudinii. Cu alte cuvinte, problema Europei este propria ei obsesie pentru puritatea și dominația albă. Putem, în sfârșit, ca mișcare internațională, să schimbăm termenii discuțiilor și să confruntăm o problemă politică printr-o agendă politică?
Notă de la editorii LeftEast: Acest articol a fost reeditat pe ocaza Zilei Memoriale a Holocaustului Roma în Europa, 2 august. Articolul se ocupă de rasismul anti-rom din Europa și luptele pentru unirea și eliberarea colectivă a romilor. Articolul a apărut pentru prima oară pe Roarmag.org, și este distribuit aici cu permisiunea amabilă a autorului său. Articolul acesta este tradus în limba română de Alexandru Ionaşcu în cadrul unei colaborări cu ELMO (coperativa mediilor de stânga din Europa de Sud-Est.
Sebijan Feizula este o militantă alături de Kale Amenge (Romi pentru noi înșine), o organizație Roma anti-rasistă, și un cercetător la Center for Social Studies, Universitatea din Coimbra, Portugalia.
Articolul a apărut inițial pe platforma Baricada.
