Regimul dictatorului peruan Alberto Fujimori a sterilizat 272 028 de persoane între 1996 și 2001, majoritatea fiind femei indigene din zone sărace și rurale. Unele cazuri de sterilizare s-au făcut fără consimțământ.
Femei peruviene indigene, victime ale sterilizărilor forțate pe durata administrației președintelui Alberto Fujimori, protestează la Lima în luna februarie 2014. AFP PHOTO/ERNESTO BENAVIDES (Photo credit should read ERNESTO BENAVIDES/AFP via Getty Images)
În cadrul ședințelor publice de judecată care se desfășoară de la începutul anului, mii de femei au cerut dreptate pentru ceea ce spun că au fost proceduri de sterilizare forțată, prin intermediul operației numită ligatura tubară.
Sterilizarea a fost o parte ascunsă a politicii de „planificare familială” a lui Fujimori, care pretindea că oferă femeilor „instrumentele necesare ca ele să poată lua decizii cu privire la viața lor”. De fapt, după cum a fost dezvăluit prin intermediul documentelor guvernamentale publicate de biroul Ombudsmanului pentru drepturile omului din Peru în 2002, regimul a considerat controlul natalității o modalitate de combatere a „epuizării resurselor” și a „recesiunii economice”.
Aceste eufemisme erau folosite pentru ceea ce Fujimori și liderii din Peru au denumit „problema indiană” – rate mai mari ale natalității în rândul indigenilor decât în rândul peruanilor de origine europeană. Întrucât femeile indigene de origine quechua erau cele mai sărace din Peru, acestea au fost ținta principală pentru „planificarea familială” a guvernului.
În loc să primească consultații cu privire la drepturile lor reproductive, așa cum beneficiau alte femei peruviene atunci când vizitau clinicile de sănătate publică, femeilor indigene li s-au oferit metode de „planificare familială”, printre care și operația de legare a trompelor uterine.
„Oficialii din domeniul sănătății m-au dus la spital … și m-au forțat să fiu operată”, a mărturisit Dionicia Calderón în cadrul unei mărturii publice găzduită de Organizația Națională a Femeilor Indigene Andine și Amazoniene din Peru în 2017.
Peruanii indigeni sunt recunoscuți pe scară largă ca fiind victime particulare ale dictaturii Fujimori. Totuși, cercetările mele care documentează poveștile femeilor indigene constată că infracțiunea de sterilizare forțată a fost subestimată în cadrul procesului de socoteală cu trecutul ce s-a desfășurat după Fujimori.
Aprilie 2017 – Femeile peruviene cer despăgubiri pentru sterilizarea forțată. Fotoholica Press/LightRocket via Getty Images
Adevăr și dreptate
Victimele și familiile victimelor sterilizării forțate au început să caute recurs legal în 1998, cu doi ani înainte de căderea regimului Fujimori.
Familia Mariei Mamérita Mestanza – care a fost sterilizată prin constrângere, a suferit complicații de sănătate și a murit la 5 aprilie 1998 – a depus acuzații la biroul procurorului național împotriva șefului centrului de sănătate care i-a efectuat ligatura tubară. Judecătorii au decis de două ori că nu există motive suficiente pentru urmărirea penală a medicului.
În 2004, au început investigațiile oficiale ale procurorilor împotriva lui Fujimori cu privire la „aplicarea prin constrângere a sterilizării”. După ce Fujimori a fost urmărit penal și condamnat de Curtea Supremă din Peru pentru alte abuzuri ale drepturilor omului, cazul sterilizărilor a fost închis. Cazul nu a fost considerat genocid sau tortură, iar codului penal existent în Peru nu prevedea învinuiri pentru astfel de crime.
Anchetele au fost redeschise în 2011 după ce Comisia Interamericană pentru Drepturile Omului, un organism juridic internațional, a depus presiune asupra statul să investigheze cazul, citând numărul mare de victime. Până în ianuarie 2014, Ministerul Public al Peru a depus învinuiri împotriva medicilor pentru moartea Mariei Mamérita Mestanza. Alte 2 000 de cazuri au fost din nou clasate, pe motiv că nu existau probe suficiente pentru a-l trage personal pe Fujimori la răspundere.
Ani de zile, sistemului de justiție penală peruvian a jonglat cu cele aproximativ 2 000 de cazuri de sterilizare forțată. Din când în când, autoritățile deschideau anchete de cercetare a unor funcționari mărunți, care erau acuzați că ar fi participat la programul de „planificare familială”. Ulterior, cazurile erau din nou clasate pe motiv că nu existau „informații suficiente”. Aceasta situație face parte din contextul impunității generale din jurul lui Fujimori, al cărui fiu și fiică sunt ambii politicieni.
Între timp, grupurile indigene au creat o arhivă online cu mărturiile femeilor indigene în care acestea relatează despre sterilizarea lor forțată. Baza de date „Quipu”, împreună cu presiunea din partea grupurilor internaționale pentru drepturile omului, precum Amnesty International, au forțat guvernul să organizeze audieri publice pe această temă.
Esperanza Huayama mărturisește la o conferință de presă a Amnesty International din 2015 despre sterilizarea forțată ce a avut loc 18 ani mai devreme sub regimul lui Alberto Fujimori. Cris Bouroncle/AFP via Getty Images
În luna ianuarie a acestui an, au început la Lima primele audieri guvernamentale oficiale privind sterilizările forțate. Acestea au fost suspendate după doar o zi, când judecătorul Rafael Martín Martínez a stabilit că instanța avea nevoie de mai mulți traducători pentru o mare varietate de dialecte quechua vorbite de victime.
Audierile s-au reluat la 1 martie la Lima, pentru „oficializarea acuzațiilor privind crimele împotriva vieții, a corpului și a sănătății și privind vătămări corporale grave care cauzează moartea”, potrivit procurorului Pablo Espinoza Vázquez.
Pe lângă mărturiile zdrobitoare ale victimelor, procuratura a prezentat dovezi incriminatorii că Fujimori și miniștrii săi de sănătate au stabilit cote anuale de sterilizare. De exemplu, în 1997, guvernul Fujimori și-a propus sterilizarea a 150 000 de persoane, indiferent de starea lor de sănătate sau de consimțământ, a susținut procurorul.
Majoritatea victimelor sterilizărilor prin constrângere au fost de origine indigenă.
Urmează un drum greu de parcurs
Audierile le-au oferit speranță miilor de femei indigene din Peru că agresorii lor vor fi în cele din urmă trași la răspundere pentru încălcarea drepturilor lor de reproducere, pentru privarea de oportunitatea de a avea copii și pentru decimarea populației indigene prin prevenirea nașterilor generațiilor viitoare.
Recentele modificări legislative dau acum drept victimelor sterilizărilor forțate la despăgubiri medicale, financiare și educaționale și, eventual, la scuze oficiale.
Femeia peruană ține un semn care scrie: „Sterilizările forțate nu sunt mituri sau erori; sunt crime împotriva umanității” Televisa via Getty Images
Totuși, fostul președinte Fujimori și apropiații săi păstrează legături cu politicieni influenți. În ciuda eforturilor de a-i pedepsi pentru crimele săvârșite, aceștia au scăpat în mare măsură de răspundere.
Fujimori a fost condamnat în 2009 și încarcerat pentru crime împotriva umanității, însă condamnarea sa a fost anulată în 2017 din motive legate de sănătate. Această așa-numită grațiere „umanitară” a fost anulată în același an, iar în 2018 o echipă de experți medicali numită de instanță a concluzionat că fostul dictator era apt să-și ispășească restul pedepsei. Fujimori a fost trimis înapoi la închisoare.
Fiica sa, Keiko Fujimori, candidată la alegerile prezidențiale din Peru din acest an, spune că ar lua în considerare grațierea tatălui său, în caz de câștig.
Așadar, drumul către condamnarea efectivă a lui Fujimori pentru violență reproductivă împotriva femeilor indigene este lung și anevoios. Victimele sale, care oferă mărturii publice, știu cât de des au fost respinse anterior cazurile lor din cauza „insuficienței de informații” și cât de marginalizate au fost vocile lor în cadrul procesului peruan de justiție tranzitorie.
În ciuda piedicilor, victimele și familiile lor își păstrează speranța că de data aceasta situația va fi diferită. După cum au declarat fiicele a două femei care au murit din cauza complicațiilor medicale legate de sterilizare forțată, „fără investigații judiciare, nu există adevăr și fără adevăr, nu va exista dreptate”.
Articolul a apărut inițial pe portalul The Conversation și a fost tradus din engleză de Cristian Velixar.
