Religia ca factor de mobilizare politică în Republica Moldova

În Republica Moldova, legătura dintre religie și politică este una destul de strânsă. Această minunată cârdășenie este consființită chiar în actul de Independență în care „În calitatea sa de STAT SUVERAN şi INDEPENDENT, REPUBLICA MOLDOVA”[1] solicită, adresează, declară, cere, hotărăște și garantează câteva chestii de o valoare mai mult sau mai puțin simbolică… toate aceste acțiuni fiind acompaniate de-un „așa să ne ajute Dumnezeu!”. Dacă a auzit Dumnezeu sau nu rugăciunea deputaților din primul parlament este incert.
Cu toate acestea, putem spune cu siguranță că dinamica utilizării ființei divine a fost, pe parcursul a 27 de ani, una destul de nestatornică. Am putea spune, într-o oarecare măsură, că Religia a intervenit, în mare parte, atunci când au apărut fisuri în discursul politic.
Un semnificant gol, în sensul Laclauian al cuvântului, care și-a schimbat sensul în funcție de context și intenție.

Este oare Religiozitate un factor cu pondere de a mobiliza cetățenii să voteze un anumit partid? Se datorează acest lucru în mare parte Religiozității ca fenomen izolat? Cum de Religiozitatea mai are loc în politică și cine are de câștigat în urma acestei simbioze?

Wild 90s. Biserica și Religiozitatea în discursul oficial al partidelor. Programele Electorale

Anii 1990-1994 sunt o perioadă destul de interesantă pentru parcursul postcomunist al Republicii Moldova. Începuse așa-zisa tranziție de la economia planificată la cea de piață, iar la pachet cu ea demontarea statului social, slăbirea sindicatelor și scăderea protecției drepturilor muncii. Tot în această perioadă au loc mobilizările etnolingvistice concentrate în jurul apariției Mişcărilor Pentru Susţinerea Restructurării, ulterior Frontul Popular, Interfront „Unitate-Edinstvo” şi Gagauz Halkî. În 1992 izbucnește Conflictul militar din Transnistria cu Federația Rusă pe durata primilor ani de independență, ceea ce a făcut ca procesul de modernizare a statului să fie amânat cu încă vreo 2-3 ani.

La rândul său, conflictul „etnolingvistic” se resfrânge și asupra activității bisericești, astfel are loc așa-zisă „schismă bisericească”. În 1992, ca urmare a căderii URSS și obținerii independenței de către Republica Moldova, Biserica Ortodoxă din Moldova își obține autonomia. Cu toate acestea, rămâne sub jurisdicția Patriarhiei Moscovei. La cârma acestei instituții a fost ales nimeni altul decât episcopul Chișinăului și Moldovei, Vladimir Cantarean, care până în prezent ocupă acest post. De partea cealaltă, tot în 1992, la data de 14 septembrie, a avut loc Adunarea Eparhială de Constituire a Mitropoliei Basarabiei. Cu acest prilej, PS Petru(Păduraru) a fost ales locțiitor de mitropolit al Basarabiei, cu sediul la Chișinău şi mai apoi, din octombrie 1995, mitropolit al Basarabiei.
Prima, BOM – promoscovită. A doua, MB – proromânească. O dihotomie care s-a menținut o perioadă destul de îndelungată, chiar și la nivel politic. E de menționat că MB este admisă în legalitate abia la 30 iulie 2002, după un proces îndelungat câştigat la CEDO împotriva Guvernului Republicii Moldova. [2]

În ceea ce privește utilizarea „religiozității” drept un mijloc de obținere a voturilor, acest lucru nu era încă la fel de bine accentuat în perioada anilor ‘90. Mai bine spus, nu era miza principală a partidelor ce își înaintau candidatura în cursele electorale. De exemplu:

În 1994, Alianţa Frontului Popular Creştin Democrat, în frunte cu personalități ca Iurie Roșca, Sergiu Mocanu, Vlad Cubreacov, Valentin Dolganiuc, Petru Bogatu, Petru Grozavu sau Iurie Colesnic au reușit să obțină votul a 133,606 alegători și să accede în legislativ cu 9 mandate. În programul lor era menționat: „CREŞTINISMUL reprezintă suprema valoare spirituală a istoriei omeneşti, iar ORTODOXIA – principalul îndreptar al existenţei noastre naţionale. Creştinismul, în formula democraţiei, creştine, este valorificat social mai ales în latura sa morală. Latura mistică şi dogmatică rămîne pe seama Bisericii. Omul modelat moral de învăţătura creştină îşi trăieşte destinul istoric prin stat şi destinul veşnic prin Biserică, dăruindu-se socialmente semenilor şi duhovniceşte lui Dumnezeu.” Totodată, AFPCD milita pentru „unitatea de neam”, aderarea la NATO și restabilirea în drepturi a Mitropoliei Basarabiei. [3]

În 1998, două partide ajung în legislativ prin mesaje pro-creștine: Partidul Forțelor Democratice și Convenția Democrată din Moldova.

La vreamea aceea, din rândurile PFD făceau parte Nicolae Dabija, Vitalia Pavlicenco, Valeriu Ghiletchi ș.a.m.d Aceștia obținuseră votul al 143,428 de alegători și 11 mandate. Mesajul PFD, asemănător cu cel al AFPCD din 1995, combina retorica obscur-pompoasă de omagiu a credinței cu sintagme economico-politice în vogă în acea perioadă. PFD milita pentru „constituirea unei societăţi civilizate, avînd la bază valori consacrate în decurs de secole: credinţa în Dumnezeu, trăinicia familiei, proprietatea privată a cetăţenilor, garantată şi protejată de stat”. Aceștia blamau „nomenclaturiștii comuniști” aflați „în ultimele decenii” în structurile statului pentru „declinul economic, social şi moral al societăţii”. Ca soluții de depășire al acestui impas, PFD propunea „consolidarea spaţiului spiritual şi cultural comun” cu România, „integrarea vest-europeană şi euroatlantică a Republicii Moldova”, dar și „cooperarea cu Fondul Monetar Internaţional, cu Banca Mondială şi cu Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, în scopul direcţionării investiţiilor străine spre relansarea economiei naţionale”. Pe plan intern PFD-ul își propunea să refacă lăcașele de cult „ce au avut de suferit în urma regimului comunist de ocupaţie”, iar religia să devină obiect de studiu în școli. [4]

Tot în 1998, izbutea să acumuleze 26 de mandate Blocul electoral “Convenţia Democrată din Moldova” (BeCDM), în frunte cu Snegur, Roșca, Andronic, Cubreacov, dar și artiști ca Tudor Tătaru și Ion Suruceanu. Acesta a întrunit 315,206 de voturi valabil exprimate. Crezul lor politic, după spusele lor, includea trei temeiuri doctrinare „fundamentale” scrise cu majuscule: „CREDINŢA, DREPTATEA, MODERNITATEA”. Acest discurs bombastic continua în următorul fel: „Punerea în valoare a acestor temeiuri este egală cu dezrădăcinarea corupţiei, cu scoaterea populaţiei din sărăcie, cu combaterea eficientă a banditismului şi crimei organizate, cu asigurarea supremaţiei legii în stat prin readucerea sub incidenţa legii a celor care s-au situat mai presus de ea, cu anularea tuturor privilegiilor cu care s-au investit guvernanţii în ultimii ani, cu reducerea aparatului birocratic, cu deblocarea reformelor, cu respectarea şi protejarea proprietăţii private, cu reducerea poverilor fiscale, cu susţinerea producătorilor şi extinderea sectorului privat, cu sprijinirea păturilor socialmente vulnerabile fi asigurarea unui minim de asistenţă medicală gratuită, cu educarea copiilor în spirit creştin, cu restabilirea unităţii teritoriale a statului, cu deschiderea către Europa şi promovarea unei politici interne şi externe, bazate pe interesul naţional. Realizarea acestor deziderate va pune capăt dezmăţului guvernărilor de stînga care au ruinat ţara şi au adus populaţia la sărăcie şi disperare.” [5]

Observăm că până la perioada de guvernare a PCRM, „Religiozitatea” a fost susținută și invocată, în mare parte, doar de partide cu o influență minusculă/condiționată în politica moldovenească. Partide care nu dețineau majoritatea în legislativ și, deci, care nu se aflau la guvernare. În mare parte, partide de opoziție, poate doar cu excepția perioadei 98-01. Inițial, doar partidele de dreapta foloseau retorica creștină. În acest caz, religiozitatea era, mai degrabă, material de umplutură, decât o miză reală la alegeri. Nucleul acestor formațiuni era, per general, lupta împotriva „dezmățului guvernărilor de stânga”. Religiozitatea nu era instrumentalizată eficient ca un mijloc de a coagula un anumit electorat, ci doar ca o mică piesă din tot puzzle-ul identitar al segmentului de dreapta, care continua să se poziționeze ca victima ce trebuie să poarte crucea moștenirii sovietice.

Relația PCRM-Mitropolia Moldovei

În perioada hegemonică a PCRM(2001-2009), singurul partid important care mai menționa Religia în discursul oficial era PPCD-ul, însă, și aici doar cu o mică mențiune: „Introducerea religiei ca obiect de studiu în școală, constituirea unei conduite sociale pe liantul firesc Familie-Școala-Biserica”. [6] O cauză a acestei diminuări a prezenței credinței/bisericii ar fi orientarea accentului dezbaterilor identitare pe teme legate de vector politic(pro/antiUE), dar și consolidarea relației dintre PCRM și Mitropolia Moldovei. În ceea ce privește soarta PPCD-ului, în 2009 era pentru prima oară când acesta nu obținuse numărul necesar de voturi pentru a obține mandate în legislativ. Electoratul acestuia migrase spre un nou partid cu un program, cât de cât, laic și cu o agendă pro-UE. PL-ul, în frunte cu Dorin Chirtoacă și Mihai Ghimpu.

Deși, oficial, în programele sale electorale, PCRM niciodată nu a pomenit Biserica, relația cu această, în cazul dat, BOM, a fost una extrem de strânsă. Vladimir Voronin, în timpul mandatului său de președinte, a înfăptuit numeroase „binefaceri” pentru BOM, printre care: împodobirea Catedralei Mitropolitane sau reconstrucția Mănăstirii Curchi, Mănăstirii Căpriana şi ale multor altor comunități religioase din întreg cuprinsul ţării. Până în 2009, Mitropolia şi Guvernarea comunistă au avut o relație armonioasă. O dovadă ar fi sponzorizarea, an de an, a aducerii Focului Haric în Republica Moldova de câtre liderul PCRM, Vladimir Voronin. Practică, ulterior, preluată și de Vlad Filat, dar și de actualul președinte, Igor Dodon.

E de menționat că Vladimir Voronin este și deținătorul unor distincţii cu tentă religioasă:

Ordinul „Sfîntul întocmai cu Apostolii Marele Cneaz Vladimir”,

Ordinul „Sfîntul Dreptcredincios Cneazul Dimitrii Donskoi” de gradul I (2005, Biserica Ortodoxă Rusă),

Ordinul „Cneazul Iaroslav Mudrîi” de gradul I (2005, Ucraina),

Ordinul „Binecuviinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfînt” de gradul I (2005, Mitropolia Moldovei),

Ordinul „Sfîntul Mormînt” (2009, Biserica Ortodoxă a Ierusalimului), precum şi al unor distincţii supreme ale Bulgariei, Croaţiei şi Greciei.

Titular al premiului „Pentru activitate remarcabilă de consolidare a unităţii popoarelor ortodoxe” (2008, Fondul Internaţional al Unităţii Popoarelor Ortodoxe).

Cetăţean de onoare al oraşului Milees (2005, Republica Elenă). [49]

La rândul său, Vladimir Cantarean aka Mitropolitul, a fost decorat în perioada lui Voronin cu următoarele:

2002 – Medalia „Pentru Merite”, M.A.I., carabineri;

2003 – Medalia „Crucea pentru Merite”, Ministerul Afacerilor Interne. [50]

Deși în perioada mandatului său, Voronin și-a exprimat de nenumărate ori spirjinul față de BOM, PCRM-ul a apelat la Biserică în scopuri electorale, abia prin 2007. Deranjat de rezultatelor alegerilor locale din 2007, de faptul că ponderea comuniștilor s-a redus de la 46% în 2005, la 35% în 2007, acesta decide să apeleze la ajutorul Mitropoliei Moldovei. În cadrul unei întruniri ce a avut la Mănăstirea de la Condrița, la care a participat și Cantarean, Vladimir Voronin ar fi îndemnat preoții să suțină PCRM-ul la alegerile ce urma să aibă loc în 2009. Anume de la acea întâlnire se trage celebrul citat al său „primul comunist din istorie a fost Iisus Hristos”. Tot el le-a aminitit de faptul că anume PCRM a fost partidul care a schimbat situația bisericii în mai bine.

În februarie 2009, Republica Moldova preluase președinția în organele de bază ale CSI. Tot în februarie președintele Voronin participa la ceremonia de întronare a noului Patriarh al Mosovei, Kirill. În perioada ceea PCRM era cel mai puternic partid din Republica Moldova. Principalii oponenți ai PCRM erau AMN, PLDM și PL, partide auto-declarate și percepute pe larg ca „pro-europene”. Toate acestea se întâmplau în contextul în care se celebrau 650 de ani de la „constituirea statului moldav”. Pe lângă toate enumerate mai sus, unul din sloganele PCRM la acele alegeri era „Moldova europeană – o construim împreună!”. Pentru ce tot acest vinigret politic și de ce ar fi avut nevoie PCRM de un asemenea angajament pe toate fronturile? Simplu, pentru că își permitea.

În timpul celor 8 ani aflați la guvernare, PCRM-ul reușise să ia sub control cam toate instituțiile de stat posibile, mai puțin primăria capitalei. Existau câteva pericole ce atentau la hegemonia acestora: 1) un sprijin tot mai mic atât din est, cât și din vest, 2) ascensiunea partidelor pro-europene. Pentru a menține un număr mare de mandate și a guverna de unul singur, PCRM era în situația în care trebuia să se adreseze la mai multe segmente sociale concomitent. Sprijinul Rusiei era asigurat prin lipsa altor forțe politice pro-ruse de alternativă. Suplimentarea programului electoral cu subiectul integrării europene, însă, avea ca scop anume minimizarea impactului politic/electoral al retoricii pro-europene folosite de forţele politice de opoziţie. Cu alte cuvinte, PCRM voia să se mențină la putere.

Tot în 2009, în perioada electorală dinainte de alegerile anticipate, care au scos PCRM de la guvernare după 8 ani, în unul din spoturile PCRM apăreau imagini cu Biserici succedate de imagini de la protestele din aprilie. Ceea ce crea un efect „Kulișov” tare nostim.[7] Cu alte cuvinte, beneficiul PCRM de pe urma colaborării cu BOM era în primul rând umanizarea lui Voronin și reabilitarea imaginii de „comunist” în fața creștinilor – PR. Beneficiile BOM erau de ordinul caselor luxoase, protecționism în afaceri[46] și sprijinul în lupta cu Mitropolia Basarabiei.

Cazul Pasat. Biserica/Credința ca semnificant gol

În 2010 apăruse sau, mai bine spus, reapăruse într-o ipostază nouă, fostul șef SIS, Valeriu Pasat. Acesta fusese reținut în 2005 de Procuratura Generală a Moldovei, fiind bănuit în organizarea unei serii de delapidări a patrimoniului public și militar. Acesta era acuzat că a prejudiciat în 1997 bugetul de stat cu cca 53 milioane USD, prin comercializarea ilicită a 21 de avioane de top MiG-29. În 2006 acesta fusese condamnat, inițial, la 10 ani de închisoare, ulterior pedeapsa fiindu-i redusă la 5 ani. Cu toate acestea, acesta depune în același an o cerere de amnistiere, iar în 2007 este eliberat. În iulie 2009, Curtea de Apel l-a achitat pe deplin.[8]

Ce presupunea această reapariție? Valeriu Pasat s-a reîntors cu ambiția de a-și relansa cariera politică. Cum? Cu sprijinul oficial al BOM și personal al lui Vladimir Cantarean(Mitropolitul). Mulți sociologi cred că scorul electoral de mai puțin de 1%(15,494 de voturi valabil exprimate) este o dovadă că sondajele de opinie, care ne sugerează că Biserica s-ar menține în topul în care oamenii au cea mai mare încredere, nu neapărat demonstrează că aceasta este capabilă să mobiliezeze oamenii să aleagă un anumit candidat:
„Importanța morală, simbolică, tradițională din punct de vedere a valorilor bisericii nu se produce în mod automat în influenţă politică. De aceea cred că uneori relevanța implicării bisericii în politică este exagerată. Motivațiile care îi trimit pe oameni la urne şi îi fac să aibă o preferință sau alta sunt mult mai complexe.”[9]
La întrebarea „de ce atunci biserica se menține în topul instituțiilor în care oamenii au încredere?”, acesta spune următoarele:

„Ceea ce măsoară sondajele nu e atât performanţa instituțională a bisericii, ci mai degrabă Dumnezeu, credinţă şi celelalte. Nu ştiu în ce măsură creșterea sau descreșterea încrederii în biserică sunt indicatori pentru tranformările religiozității moldovenilor. Bunăoară cred că o bună parte din încrederea pe care o are biserica se datorează lipsei de încredere pe care oamenii o au în politicieni şi atunci când instituţiile lumeşti performează slab, oamenii îşi aruncă speranţa în celelalte instituţii, în Dumnzeu. Şi aici biserica e numele acestei sfere spirituale, mai curând, decât o instituţie aparte care gestionează ceva şi care e apreciată după performanțe.”[10]

Care ar fi acele motivații complexe despre care vorbesc sociologii?

Cred că îmi voi permite să speculez pornind de la aspectul populist al Credinței. După Laclau, limbajul este organizat în jurul a doi poli, cel paradigmatic(pe care Saussure l-a identificat drept asociativ) și cel sintagmatic.[11] Acest lucru ar înseamnă că tendințele asociative subminează sistematic însăși posibilitatea unui sens pur denotativ al limbajului. Ce presupune asta? Vom face referință, pe lângă Cazul lui Pasat, la alte două fenomene din politica moldovenească: Ascensiunea și Declinul Unionismului și Alegerea lui Șor în calitate de primar de Orhei.

Evident, scopurile fiecărui candidat la alegeri depind mult de un singur aspect: Câștigarea alegerilor. Victoria la electorale este cheia spre accesul la putere. Puterea este scopul, în sine, a fiecărui actor politic antrenat în curse electorale. Totuși, ce îl face pe un candidat diferit de celălat, în contextul în care scopul suprem, de obținere a puterii, este același? Modul de a se prezenta! Mai exact, de a se prezenta ca un moment de ruptură în Sensul Comun valabil în peisajul politic actual.

Cazul Șor

Ilan Șor a câștigat alegerile în Orhei în mai 2015, adică la nici 3 luni de la descoperirea furtului miliardului în care acesta este bănuit că a fost implicat destul de activ.[12]

Ilan Șor nu era o persoană necunoscută pentru orheieni. Acesta, de exemplu, fondase clubul Milsami care, apropo, în sezonul 2014-2015 obținuse titlu de campioană a Diviziei Naționale Moldovenești.[13]

Declarația cu care acesta s-a adresat înainte de alegeri suna în felul următor:

„Celor, care strigă că Șor se pregătește să fugă din țară, le declar: “Nici să nu sperați!”

Eu nu am nicio intenție să părăsesc Moldova și să încalc legea, așa cum visează cei care îmi vor răul. Eu rămân și voi înălța un oraș!

[…]

De ce Orhei? Pentru că acesta este orașul meu. Din multe considerente.

Din copilărie știu bine acest oraș și îmi este drag. Aici au locuit rudele mele. Erau oameni respectați, medici, profesori, de care și astăzi își amintesc de bine orheienii. Din Orhei este echipa mea, “Milsami”, care în doar 5 ani a devenit lider al fotbalului moldovenesc.

[…]

Eu știu cum să fac din Orhei un oraș prosper. Nu este o promisiune. Acesta este cuvântul meu!

Nu-mi doresc postul de primar pentru profit. Voi veni ca să investesc în orașul Orhei. De asta se va convinge în curând fiecare orheian.

În timp ce toți vorbesc despre Europa, eu o voi construi. La Orhei.”

[14]

Ce observăm? Toate propozițiile în care este inclus Eu, momentul de ruptură „Șor”, presupun o abatere de la Sensul Comun. Acesta neagă toate zvonurile că ar urma să fie arestat sau să plece din țară, chiar dacă un politician aflat într-o situație similară, ar fi făcut contrariul. El e cel care „ar putea schimba situația”. El își dă „cuvântul”!

Acesta vine să „investească”, nu să genereze „profit”, cum o fac alții și cum deja e acceptat pe larg ca un fenomen compatibil cu imaginea politicianului generată și proiectată de și prin sensul comun. De intențiile sale se va convinge fiecare orheian care deja știe că el provine dintr-o familie de orheieni „respectați”. Iar Ceilalți care „vorbesc despre Europa”, pe care EL o va construi, „nici să nu spere!”.

Ilan Șor ne aduce aminte de un alt personaj politic din Brazilia și anume de Adhemar de Barros. Acesta e cunoscut pentru faptul că a câștigat alegerile cu lozinca „rouba mas faz”(Fură, dar face!).[15] Ce au în comun Șor cu de Barros? Ambii și-au prezentat ambițiile ca o provocare în adresa normelor politice, în adresa „politicului de dragul profitului”. Walter Benjamin evocă atracția populară față de marii criminali/bandiți ca un recurs al faptului că interlopul se află în afara „sistemului” și, deci, prezintă o provocare directă pentru acesta. Deoarece fiecare sistem instituțional este, în mod inevitabil, cel puțin, parțial limitativ și frustrant. Astfel, de vreme ce cineva se încumetă a-l provoca, există ceva atrăgător indiferent de motivele și formele provocării. În orice societate există un rezervor de sentimente crude, un anti-status-quo care se cristalizează în anumite simboluri destul de independente de formele lor de articulare politică. [16]

Astfel, prezența lui Șor pe arena politică, în calitate de primar de Orhei, se datorează în mare parte raportului său față de primarii care l-au succedat, dar și față de guvernarea actuală, care se face vinovată de Furtul Miliardului. Diferența dintre ei nu este că el „nu fură”, ci în faptul că el „face”. Aceasta este esența alternativei identificate și personificate prin el. Oheienii nu au votat ignorând faptul că e un „hoț”, ci au votat convinși că e un „hoț deosebit”.

Un alt exemplu: Unionismul

Unionismul nu a adus niciodată un scor electoral prea mare. Acesta a planat mereu în jur la 9-13 mandate. [17] PNL, de exemplu, care de fiecare dată a participat la alegeri cu un program electoral unionist, nu a acumulat niciodată un scor care să-i permită accesul în legislativ.[18] Una din cauze ar fi chiar PL-ul, care, probabil, a fost un timp cel mai de succes partid unionist din țară.

Acest lucru ne arată încă o dată cât de important este contextul în care apari în peisajul politic. În abilitatea de a trece de la adaptare la transformarea acestuia.

La alegerile locale din 2007 și 2011, Mesajul PL-ului era construit în mare parte în jurul personalității lui Chirtoacă:

„Un primar tânăr, o echipă liberală — o capitală europeană!”(2007)[19] sau „Împreună cu Dorin Chirtoacă pentru Chişinău!”(2011). [20]

La alegerile generale din 2009 aceștia invocau Schimbarea[21]:

Schimbarea în bine cu Partidul Liberal vine!

Votăm împreună pentru viaţă bună!

Votează Schimbarea!

sau 2010: Dreptate, Libertate, Bunăstare!

Alege schimbarea până la capăt![22] – ceea ce s-ar traduce ca „Noi abia am început, chiar dacă într-un an nu am reușit multe, e încă devreme să ne judecați. Pentru a înțelege pe deplin potențialul nostru, avem nevoie de mai mult timp, deci încă o șansă din partea voastră!”

Iar în 2014: Cu PL în familia NATO şi UE![23] – putem observa cum deja se manifestă o nouă abordare a electoratului. E un mesaj către un electorat format, o entitate deja pregătită spre o verbalizare mult mai articulată a propriilor intenții. În contextul în care aderarea la NATO nu a fost niciodată susținută de majoritatea moldovenilor, PL în 2014 a mizat mult pe distanțarea partidului de celelalte pro-europene care nu verbalizau sau nu mizau pe un asemenea deziderat ca aderarea la blocul militar nord-atlantic.

În 2015, Dorin Chirtoacă lua al treilea mandat. Se întâmpla în contextul în care PD și PLDM aveau imaginea pătată din cauza miliardului furat, iar PL era încă în relații bune cu Platforma (pe atunci) Civică „Demnitate și Adevăr”, care încă mai avea puteri să adune oameni la proteste. Ce a urmat, însă, a însemnat declinul Partidului Liberal.

PL a intrat în conflict direct cu Platforma DA, iar în ianuarie 2016 a votat investirea guvernului Filip. Ceea ce a însemnat pentru simpatizanți o asociere directă cu Plahotniuc și intențiile obscure ale acestuia. Apoi, la alegerile prezidențiale din 2016, în loc să-și reabiliteze imaginea prin susținea unui candidat comun „pro-european”, liberalii au înaintat propria candidatură, iar Mihai Ghimpu a acumulat doar 25 de mii de voturi. Apropo, au fost primele alegeri când PL a folosit slogane exclusiv unioniste „Moldova are viitor în România!”, „Uniţi pentru Unire!”.[24] PL, cu alte cuvinte, în vremurile sale de criză, s-a transformat într-un soi de PNL al Vitaliei Pavlicenco.

La alegerile primarului general din 2018, toate partidele unioniste PL, PNL, PUN au acumulat împreună mai puțin de 20.000 voturi.[25] Ceea ce ne demonstrează că „Unirea” ca mesaj, fără o sustenabilitate pragmatică, în contextul în care statutul de „stat capturat” este tot mai bine conturat în conștiința alegătorilor, nu este văzută ca o soluție viabilă.

Un alt exemplu ar fi prezidențialele din 2016, atunci lupta s-a dus nu atât între „cine este mai bun/competent candidat?”, cât între „cine are mai puține legături cu Plahotniuc.” Maia Sandu făcând parte atât din guvernul Filat, cât și Leancă, a pierdut această competiție pe fonul unui Dodon ale cărui legături cu Plahotniuc erau speculate, în vremea ceea, doar prin presă. O dovadă că Plahotniuc știe cum să-și instrumentalizeze imaginea astfel încât să-și împedice adversarii incomozi să obțină scorul electorat dorit.

Și acum, revenind la Pasat. Este oare scorul acestuia o dovadă că Biserica nu acumulează scor electoral? Sau e mai degrabă asocierea dintre Pasat și Biserică una nefructuoasă?

Partidului Umanist din Moldova la alegerile parlamentare din 28 noiembrie 2010: a întrunit 15,494 de voturi valabil exprimate (0.9%). [26] În contextul în care PCRM-ul încă deținea monopolul pe segmentul de stânga pro-rus, iar segmentul pro-european era împărțit între PL,PLDM și PD. Trecuseră abia un an de la evenimentele din aprilie 2009, iar electoratul comuniștilor încă nu avea nici un motiv să fie dezamăgit de politica PCRM. Antagonismul pro/antiPCRM era mult prea bine conturat pentru o a treia alternativă. Scorul lui Pasat nu e o dovadă a incapacității Bisericii de a acumula voturi, ci mai degrabă inabilitatea lui Pasat de crea „schisma” dintre Biserică și personalitatea lui Vladimir Voronin, care încă în 2007 declarase că „Între ideologia comunistă şi doctrina creştină sunt foarte multe asemănări şi, după părerea noastră, a comuniştilor, Iisus Hristos a fost primul comunist”.[27] Ba, mai mult, Voronin și Cantarean rămase în relații bune și după ce PCRM a părăsit guvernarea. O dovadă ar fi „Ordinul Recunoștinței” cu care fusese decorat Voronin de câtre Mitropolit când primul împlinise 75 de ani.[28] O a treia alternativă nicidecum nu putea crea un moment de ruptură prin instrumentalizarea „Bisericii”. Cel puțin, nu în contextul de atunci.

Biserica în retorica PD și PSRM. Perioada Statului Capturat.

În 2014, două partide au acces în legislativ cu mesaje tradiționaliste și pro-biserică. PD și PSRM. Chiar dacă primul se declară de centru-stânga și aparține familiei europene S&D(Alianța Progresistă a Socialiștilor și Democraților), iar al doilea se declară de stânga și nu are nici o afiliere europeană, programele lor seamănă izbitor de mult cu cele ale unor partide populiste de dreapta.

Fragment din Programul PDM din 2014: [29]

PDM RESPECTĂ TRADIŢIILE ŞI BISERICA

PDM crede în viitorul statului Republica Moldova. Respectăm trecutul, tradiţiile Moldovei şi felul de a fi al moldovenilor.

PDM va promova cultura şi tradiţiile acestui pământ, pentru că ele sunt o punte de legătură între oameni, indiferent de limba vorbită sau de etnie. Considerăm că mândria de a fi cetăţean moldovean este cel mai solid fundament al statalităţii şi al stabilităţii naţionale.

• Partidul Democrat recunoaşte rolul pozitiv pe care Biserica îl joacă în societate, ca reper moral şi ca promotor al valorilor creştine, dar şi ca instituţie care se implică în activităţi de protecţie socială. De aceea:

• PDM va propune o lege a Parteneriatului Stat – Biserică, prin care Statul se va obliga să sprijine financiar proiectele sociale propuse de Biserică, în special cele care vizează protecţia socială pentru cei vulnerabili.

• PDM va dubla sumele alocate pentru reabilitarea bisericilor monumente istorice.

În cadrul alegerilor din 2014, PDM obținuse 252,489 de voturi, adică 19 mandate în Parlament.

În 2015, Vladimir Plahotniuc, atunci încă prim-vicepreşedintele Partidului Democrat (PD), a folosit imaginea mitropolitului Vladimir în scopuri politice. Acesta l-a invitat pe Mitropolit la deschiderea unei aripi a maternităţii de la Institutul Mamei şi Copilului, renovată cu sprijinul fundaţiei sale Edelweiss. Împreună au tăiat panglica care consemna deschiderea blocului renovat. [30]

La rândul său, PSRM-ul a fost mult mai dur în dialogul cu alegătorii săi. Aici, în programul lor electoral din 2014, observăm o distanțare radicală cu iz reacționar și homofob față de toată politica pro-europeană [31]:

Ortodox (-ismul) şi sistemul unic de valori

Republica Moldova este o ţară ortodoxă. Acordul cu UE şi legile complementare adoptate de Eurounionişti contribuie la distrugerea tradiţiilor noastre multiseculare, favorizînd homosexualitatea şi alte „valori”, străine poporului nostru. UV este garanţia păstrării credinţei noastre, a istoriei, culturii şi tradiţiilor.

UV(Uniunea Vamală) – este garanţia salvării religiei, istoriei, culturii şi tradiţiilor noastre.

[…]

Sînt călcate în picioare valorile noastre tradiţionale ortodoxe. Au fost legiferate perversiunile sexuale şi propaganda desfrîului. Puterea s-a dezis de noţiunile „mamă” şi „tată”, înlocuindu-le legislativ cu termenii „părintele nr.l” şi „părintele nr.2”.

Tot în 2014, în premieră, „Ortodoxia” este invocată și în Programul Electoral al PCRM[32]:

„PCRM va abroga legea ruşinoasă cu privire la egalitatea şanselor şi nu va admite degradarea morală a naţiunii, subminarea tradiţiilor creştine multiseculare şi atacuri asupra Bisericii Ortodoxe;”

Observăm că mesajele sunt asemănătoare, pentru că atât PCRM, cât și PSRM, promovau atunci politici antiUE și proUV. Nucleul acestor mesaje este carcterul lor homofob și tentativa de a asocia UE, cu străinul și devierea de la „normalitatea” exprimată de tradițiile moldovenești.

În 2016, în cadrul prezidențialelor, „normalitatea” și tradițiile au deja și un vector mult mai bine accentuat, exprimate prin sintagma „RELAŢII DE PRIETENIE CU RUSIA=PROTEJAREA ORTODOXIEI”[33]:

„În fiecare zi au loc provocări în adresa Bisericii Ortodoxe. Ne sînt impuse modele străine de viaţă, ni se impune o nouă modă. Este promovată iresponsabilitatea faţă de copii, părinţi, societate, credinţă, Patrie, un fel de „sclavie liberală”.

„De Rusia ne leagă secole de istorie comună, de prietenie şi făurire. Timp de sute de ani împărtășim aceeași credinţă, cea Ortodoxă. Împreună cu Rusia am obţinut eliberarea de sub jugul otoman. Împreună am învins în Marele Război pentru Apărarea Patriei, împreună am ridicat din ruine fiecare oraş şi fiecare stradă, am creat Academia de Ştiinţe, am construit uzine, centrale electrice, aeroporturi, şcoli, universităţi, grădiniţe de copii, spitale, teatre, muzee. Astăzi însă cineva ne impune să facem front comun împotriva Rusiei. Acest lucru nu se va întîmpla. Eu voi restabili relaţiile ample de prietenie cu Federaţia Rusă. Voi proteja credinţa noastră Ortodoxă.”

Datele Barometrului de Opinie Publică din 2016, arătau că 29% dintre moldoveni se pronunţau în favoarea unei guvernări autoritare. Cea mai populară personalitate politică în R. Moldova nu era un politician autohton, ci Vladimir Putin, care se bucura de încrederea a 62% dintre moldoveni. [34] Asta în contextul în care Rusia agresase nu la mult timp distanță Ucraina.

Modelul autoritarismului rusesc este exportat nu doar la noi, dar și în Occident. Apar tot mai mulți lideri politici de tipul „Putogan”(Putin+Erdogan)[35], dacă e să întrebuințăm terminologia lui Zizek. Orban, Trump, Le Pen, Salvini, Wilders împart cam aceleași carcateristici: paranoici, luptători anti-establishment, partizani ai luptei anti-migrație și militanții unui regim autoritar cu fațadă de democrație. Dodon încearcă și el să fie unul din ei, să creeze aparența unui lider carismatic, un provider de soluții, o mână de fier ca va pune la punct oligarhii etc. Asta chiar dacă ultimele evenimente ne arată că lupta cu oligarhia, în viziunea lui Dodon, poate fi purtată chiar în acord cu aceasta. [36]

La nivel populist, forțile de „stânga” locale au știut mereu să activeze mult mai bine decât dreapta. Și instrumentalizarea „Bisericii” este o dovadă.

Speculație în loc de Concluzie

De ce Biserica ar susține asemenea candidați? De ce au nevoie acești politicieni de Biserică sau invocarea Religiozității? Simplu, pentru că ambele își justifică reciproc existența. Biserica ar mai înceta să existe în formatul actual fără o politică reacționară care instrumentalizează obscurul. Iar fără biserică, discursul reacționar autoritar rămâne fisurat, incapabil să-și justifice prezența și nevoit a identifica o nouă terminologie. Procesarea acestei schimbări ar presupune și o schimbare a esenței politicului în sine. Un politic nevoit să adreseze probleme reale și asigurarea necesităților materiale.

Deși există o sumedenie de discrepanțe, conform studiului realizat în 2016 de câtre Ovidiu Voicu, Jennifer Cash și Victoria Cojocariu[37], în ce privește religiozitatea moldovenilor, cum ar fi dorința de a se preda religia în școli susținută de către 74% din respondenți raportat la doar 24% care văd în asta o necesitate obligatorie[38], și chiar dacă ponderea celor care se declară persoane credincioase a scăzut, între 2008 și 2016, de la 83% la 60%[39], cele 93% care reprezintă ponderea celor care s-au declarat ortodocși[40], totuși, rămâne o cifră importantă. Anume această pondere uriașă și permite politicului autohton să-și acopere fisurile cu material obscur, apelând la divinitate și credința ca parte din tradiții, ca ceva omniprezent și caracteristic poporului nostru, sau să asocieze occidentul cu decadență, libertinism și lipsă de moralitate.

În populism, privit ca o strategie politică, nu contează atât înțelegerea celuilalt, cât susținerea pe care o acordă. Religiozitatea difuză e la fel importantă ca cea tradițională, în cazul în care știi să asociezi termenii și ai suficiente resurse pentru a fi capabil a le comunica printre cetățeni.

Una din concluziile studiului sus-menționat este că „deși moldovenii au încredere în Biserică, aceștia nu o vor amestecată în politică.”[41], chestia dată îmi pare și mai puțin încurajatoare, ținând cont de educația politică a moldovenilor, de incapacitatea, pe alocuri, de a distinge între politic și apolitic și de a echivala noțiunile Politic cu Partinic.

După Tocqueville, popoarele democratice, decât să se bazeze pe autoritatea altora, pe o tradiție a cunoașterii stabilite de vechii erudiți, preferă, mai degrabă, să își bazeze gândirea pe un Sens Comun, pe acele idei clare și distincte care sunt, în principiu, accesibile pentru oricine dispus a-și supune propria gândire la îndoială, a se curăți pe sine de toate detaliile subiective.[42] Această și este miza celor care operează cu populismele. Discursul universitar este discursul hegemon al modernității,[43] iar promotorii autoritarismului au nevoie, deocamdată, de democrație anume din acest considerent. Discursul universitar este cel care operează, dar și transformă Sensul Comun, prezentându-l ca pe un Universal Valabil, negând subiectivitatea autorității care a emis acest Universal Valabil. Din acest considerent, religioșii difuzi sunt și mai maleabili decât cei tradiționaliști. Se datorează prezenței unei dinamici a convingerilor și chiar unei predispuneri spre a parcurge o astfel de dinamică. Dacă invazia gayilor/imigranților, „marxismul cultural” și feminismul reprezintă o amenințare pentru tot felul de bigoți și intelectualii care îi reprezintă, atunci „grija față de familie”, „demnitatea umană”, „dragostea față de copil” sunt acceptate pe larg ca făcând parte din Sensul Comun, deci și din mersul firesc al lucrurilor. Anume prin astfel de sintagme își maschează discursul urii, atât CMF, cât și întreaga dreaptă populistă.

După Freud, Religia este trasabilă biologic la lunga perioadă de neputință și de nevoie de ajutor ale copilului. Atunci când copilul crește și își realizează singurătatea și slăbiciunea în prezența marilor forțe ale vieții, el își percepe starea ca în copilărie și încearcă să se abțină de la disperare printr-o renaștere regresivă a forțelor protectoare caracteristice copilăriei.[44] Oamenii proiectează în Rai și Ideologie imaginea inversată a propriilor condiții mizere.[45] Iar ortodoxia de paradă al lui Igor Dodon și tot sprijinul său pentru CMF și organizarea acestuia la Chișinău, țin de consolidarea agendei sale politice pe fonul crizei politice din interiorul UE și a euroscepticismului ce ia amploare. Numai astfel, Dodon va putea amâna la infinit implementarea unei agende politice cu adevărat socialiste. Existența lui depinde în mare parte de infantilitatea politică a democrației moldovenești. Existența întregului sistem politic depinde anume de aceast factor.

De cealaltă parte, Biserica nu are decât de câștigat. Indulgența și sprijinul politicului generează averi care trec dincolo de imaginarul și aspirațiile unor bieți creștini. [46][47][48] Averi care în mod normal, în condițiile de trai actuale la care sunt supuși cetățenii situați în zona pasivă a politicului, cu greu pot fi agonisite.

REFERINȚE:

[1] http://www.istoria.md/articol/573/

[2] http://arch.mitropoliabasarabiei.md/news/47/

[3] http://www.e-democracy.md/elections/parliamentary/1994/

[4] http://www.e-democracy.md/elections/parliamentary/1998/opponents/pfd/

[5] http://www.e-democracy.md/elections/parliamentary/1998/opponents/becdm/

[6] http://www.e-democracy.md/parties/ppcd/

[7] https://www.youtube.com/watch?v=9ldxOuYQFjo&index=7&list=PLD51A552A3157A84E

[8] http://www.ziare.com/international/stiri-externe/chisinau-fostul-ministru-al-apararii-valeriu-pasat-achitat-de-curtea-de-apel-821669

[9] https://www.europalibera.org/a/dictionar-european/28957004.html

[10] Idem

[11] Ernesto Laclau, On Populist Reason, p.25

[12] http://radioorhei.info/acum-un-an-la-orhei-alegerile-locale/

[13 ]https://ro.wikipedia.org/wiki/Divizia_Națională_2014-2015

[14]https://ro.wikipedia.org/wiki/Divizia_Națională_2014-2015http://www.e-democracy.md/elections/local/2015/docs/mr/201505141/

[15]https://en.wikipedia.org/wiki/Adhemar_de_Barros

[16]Walter Benjamin, Reflections, Essays, Aphorisms, Autobiographical Writings, New York, Schocken Books, p. 281.

[17]http://www.e-democracy.md/elections/parliamentary/

[18] http://www.e-democracy.md/parties/pnl/

[19] http://www.e-democracy.md/parties/pl/

[20] idem

[21] idem

[22] idem

[23] idem

[24] http://www.e-democracy.md/elections/presidential/2016/

[25] http://www.e-democracy.md/elections/chisinau/2018/

[26] http://www.e-democracy.md/elections/parliamentary/2010/opponents/pum/

[27] https://www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1049078-voronin-nicaieri-vechiul-sau-noul-testament-nu-veti-gasi-nimic-rau-despre-comunisti.htm

[28] http://manastireacurchi.md/felicitati-si-recunostinta-pentru-ctitorul-manastirii-curchi-ex-presedintele-republicii-moldova-dl-vladimir-voronin/

[29] http://www.e-democracy.md/elections/parliamentary/2014/opponents/pdm/

[30] http://mitropolia.md/ips-mitropolit-vladimir-a-participat-la-inaugurarea-unei-noi-aripe-a-maternitatii-institutului-mamei-si-copilului-din-chisinau/

[31] http://www.e-democracy.md/elections/parliamentary/2014/opponents/psrm/

[32] http://www.e-democracy.md/elections/parliamentary/2014/opponents/pcrm/

[33] http://www.e-democracy.md/elections/presidential/2016/igor-dodon/

[34] http://ipp.md/old/lib.php?l=ro&idc=156&year=2016

[35] https://www.newstatesman.com/2016/02/slavoj-i-ek-spectre-putogan

[36] https://www.dw.com/ro/dodon-părtaș-la-legalizarea-banilor-de-origine-criminală/a-45035210

[37] Biserica și Statul în RM, studiu realizat de Ovidiu Voicu, Jennifer Cash și Victoria Cojocariu

[38] idem

[39] idem

[40] idem

[41] idem

[42] Alexis de Tocqueville, Democracy in America, part 2

[43] http://www.lacan.com/zizfour.htm

[44] Leonardo da Vinci: a Psychosexual Study of an Infantile Reminiscence (Sigmund Freud)

[45] The Emancipated Spectator (Jacques Ranciere)

[46] https://www.rise.md/articol/casele-si-afacerile-preotilor-din-cartierul-rezidential-2/

[47] https://www.rise.md/articol/imparatia-inalt-preabogatului-vladimir-si-tranzactiile-din-saptamana-patimilor/

[48] https://www.rise.md/articol/casele-episcopilor-si-afacerile-ratate-ale-unei-eparhii-cu-un-controversat-om-de-afaceri-2/

[49] http://www.parlament.md/StructuraParlamentului/Deputies/tabid/87/Id/104/language/fr-FR/Default.aspx

[50] http://www.ortodoxia.md/2017/08/inalt-prea-sfintitul-vladimir-mitropolitul-chisinaului-si-a-intregii-moldove-la-popasul-aniversar-de-65-de-ani/

Acest articol face parte din proiectul ”Informarea opiniei publice despre desfășurarea Congresului Mondial al Familiilor din Chișinău” (World Congress Family Moldova September 2018). Proiectul este realizat cu suportul financiar al Fundației Soros-Moldova, prin intermediul Departamentului Justiție și Drepturile Omului.

Proiectul își propune să informeze publicul din Republica Moldova despre Congresul Mondial al Familiilor, istoria și structura acestuia, evenimentele CMF în Europa de Est. De asemenea textele vor investiga teme precum agenda conservatoare locală și regională, religiozitate și politică în Europa de Est, politizarea religiei etc.

Acest articol nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Fundației Soros-Moldova. Întreaga răspundere asupra corectitudinii și coerenței informaţiilor prezentate îi revine autorului articolului.