Persoanele cu dizabilități mintale și intelectuale au o relație dificilă și întrucîtva paradoxală cu instituțiile de forță. Pe de o parte, persoanele cu diagnostic psihiatric constituie un grup social stigmatizat și discriminat. Pe de altă parte, organele de forță și instanțele judiciare nu-și ajustează instrumentarul judiciar și punitiv în raport cu persoanele cu diagnostic psihiatric. Stigmatizarea și totodată nerecunoașterea specificității acestui grup de persoane în fața legii generează un anumit număr de conflicte și abuzuri. În contextul politicii de dezinstituționalizare și prevenire a instituționalizării persoanelor cu diagnostic psihiatric, în baza căreia aceste persoane sînt și vor continua să fie integrate în comunitate, numărul unor asemenea conflicte și abuzuri ar putea să crească. Acest articol încearcă să analizeze starea de fapt în ceea ce privește situația persoanelor cu dizabilități în sistemul judiciar și represiv din Republica Moldova.

Puține date statistice

Potrivit datelor statistice agregate și sintetizate de Biroul Național de Statistică, numărul persoanelor luate la evidență cu diagnosticul „tulburări mintale și de comportament” pentru prima oară (detaliu important) evoluează de la mai puțin de 18.000 în 1996 la în jur de 13.000 cazuri în 2014 (vezi Fig. 1). Numărul acestor persoanelor luate la evidență cu diagnostic psihiatric coboară brusc de la 13.334 în 2014 la 4828 persoane în 2015 (și apoi urcă din nou la 7000 în 2017). Această scădere bruscă a numărului persoanelor luate la evidență pentru prima dată cu diagnostic psihiatric ar putea fi explicat de efortul depus de Ministerul Sănătății (Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale) din Republica Moldova de a reduce numărul persoanelor beneficiare de servicii psihiatrice și de indemnizații de dizabilitate, în contextul politicii de dezinstituționalizare și prevenire a instituționalizării. Această descreștere este consistentă de altfel cu scăderea cazurilor noi de dizabilitate (de toate tipurile).[1]

Fig. 1. Bolnavi luați în evidență cu diagnosticul stabilit (tulburări mintale și de comportament) pentru prima dată (1995-2016). Sursa: BNS.

Este vreo legătură dintre numărul persoanelor cu diagnostic psihiatric și numărul infracțiunilor în societate?

Dacă vom încerca să confruntăm evoluția numărului persoanelor cu tulburări mintale (la 100.000 locuitori) cu numărul infracțiunilor (vezi Fig. 2, mai jos), am vedea că cele două curbe de date nu doar nu au vreo legătură aparentă, ci chiar merg pe direcții opuse. Acest lucru ne spune că creșterea sau descreșterea numărului persoanelor cu tulburări mintale NU condiționează în niciun fel criminalitatea, în Republica Moldova. Această constatare este valabilă de altfel și pentru alte societăți. 

Fig. 2. Persoane cu tulburări mintale și de comportament la 100.000 locuitori vs. Infracțiuni înregistrate la 100.000 populație (2000-2016). Sursa: BNS

Totuși, în contextul politicii de dezinstituționalizare și prevenire a instituționalizării persoanelor cu dizabilități, în urma căreia aceste persoane vor părăsi instituțiile și vor fi integrate în comunitate (în diverse formule), există anumite riscuri ca persoanele cu diagnostic psihiatric să interacționează mai des cu reprezentanții instituțiilor de forță. După cum vom vedea mai jos, acest risc este cu atît mai ridicat în condițiile în care aceste persoane vor continua să fie marginalizate și stigmatizate și nu vor primi un suport suficient din partea familiilor, a comunității și a societății în ultimă instanță.

Cîte persoane cu tulburări mintale au comis de fapt cime în Moldova?

Potrivit datelor oferite de Ministerul Afacerilor Interne din Republica Moldova (la solicitarea colegilor de la Proiectul Casa Mare), un număr infim de persoane cu tulburări mintale și de comportament sunt implicate în infracțiuni (Fig. 3). Numărul persoanelor cu asemenea diagnostic care au comis diverse infracțiuni variază de la 8 cazuri în 2005 la 18 în 2018 (cel mai ridicat indice în acest sens). În alți ani, numărul persoanelor cu diagnostic psihiatric implicate în comiterea crimelor este și mai mic (de exemplu, doar 2 cazuri în 2008).

Fig. 3. Numărul infracțiunilor comise de persoane cu tulburări mintale (2005-2016). Sursa: MAI

Polițiștii care au participat la cursurile de instruire pentru angajații Poliției, organizate de Proiectul Case Mare în 2018, au pus la îndoială corectitudinea acestor date, susținînd că numărul acestor cazuri ar fi în realitate mult mai ridicat. Nu ne putem explica la moment motivul discrepanței dintre cifrele oferite de Minister și experiența polițiștilor. Printre posibilele explicații ar putea fi aceea că nu toate persoanele cu diagnostic psihiatric (inclusiv cele implicate în infracțiuni) se află la evidență psihiatrică. O altă posibilă explicație ar putea fi că percepțiile comune vizavi de persoanele cu diagnostic psihiatric, asociate cu violența și agresiunea imprevizibilă, ar putea construi la rîndul ei realitatea cotidiană a interacțiunii dintre agenții forțelor de ordine și persoanele cu tulburări mintale. În lipsa unor date mai riguroase, cifrele oferite de MAI ne pot da cel puțin un reper în ceea ce privește caracterul extrem de redus al implicării persoanelor cu diagnostic psihiatric în infracțiuni.

Cifrele pe care le deținem de la MAI sînt prea mici pentru a putea extrage niște estimări statistice (vezi tabelele 1 și 2). Totuși, dacă examinăm tipul acestor crime, vom observa că infracțiunile comise cel mai frecvent de către această categorie de persoane sînt, în linii mari, aceleași ca și pentru celelalte persoane: furtul (art. 186 – 22 de cazuri), vătămarea intenționată medie a integrității corporale sau a sănătății (art. 152 – 9 cazuri), violența domestică (art. 201-1 – 9 cazuri), huliganismul (art. 287 – 6 cazuri). Singura estimare care depășește proporțional tendința generală în tipurile de infracțiuni, este omorul intenționat (art. 145 – 10 cazuri). Amintim, totuși, că datele pe care le avem nu ne permit să generalizăm. Am putea presupune, de asemenea, că implicarea persoanelor cu diagnostic psihiatric în comiterea tuturor tipurilor de infracțiuni ar putea fi exagerat de stigmatizarea acestor persoane.

Tabelul 1. Informații privind persoanele cu tulburări mintale care au comis infracțiuni pe teritoriul Republicii Moldova – 2005-2016. Sursă: MAI

Tabelul 2. Numărul și denumirea articolelor din Codul Penal al Republicii Moldova, după infracțiunile comise de persoanele cu tulburări mintale și de comportament.

Datele oferite de MAI conțin și anumiți indici în ceea ce privește numărul persoanelor cu tulburări mintale – victime ale unor infracțiuni. Cifrele sînt și aici foarte reduse și nu ne permit deloc să generalizăm. Cu titlu de exemplu și cu multe precauții metodologice, vom spune că 6 cazuri din cele 13 înregistrate între 2005 și 2016 se referă la viol (art. 171) și la acțiuni violente cu caracter sexual (art. 172). Vom pune, firește, la îndoială micimea acestor date. Dar aceste date sînt revelatoare mai degrabă prin ceea ce NU ne spun decît prin ceea vor să ne comunice. Iar aceste date nu ne spun despre numărul mare de cazuri de viol care trenează în instanță (ca în cazul violului în serie din internatul psihoneurologic de la Bălți) – atunci cînd asemenea cazuri au ajuns în vreo instanță de judecată. Și cu atît mai puțin de cazurile foarte multe de persoane cu diagnostic psihiatric abuzate în diverse situații, inclusiv prin înșelăciune, pentru a li se sustrage bunurile imobile, cu implicarea medicilor, notarilor, funcționarilor și rudelor.

(Vezi continuarea acestui articol).

Note:

[1] Vezi Biroul Național de Statistică, „Situaţia persoanelor cu dizabilităţi în Republica Moldova. Comunicat de presă”, 30.11.2016, p. 3.

Acest articol este elaborat în cadrul proiectului „Acțiune socială 2018” – secțiunea „analiză”, realizat în baza unui parteneriat dintre PLATZFORMA și Fundația Friedrich Ebert – Moldova. Articolele publicate în cadrul acestui proiect nu exprimă neapărat punctul de vedere al partenerilor.