Acum câțiva ani, tot de ziua filosofiei, am dat un interviu, care începea cu întrebarea: „păi ce-i cu toată filosofia asta?”. Într-adevăr, ce-i cu ea, mai ales la noi? Lumea își asumă deseori o poziție rezervată față de tot ce li se spune despre filosofie. Se știe că e un domeniu complex și dificil, dar totodată inutil, abstract și de aceea deloc atractiv. Din această cauză se întâlnesc mulți diletanți ce pretind că pot descurca din punct de vedere filosofic aproape orice. Aceștia știrbesc și mai mult imaginea filosofiei. Alții, care se preocupă de filosofie, gândesc peste picior, se dau „prea deștepți” și mai mult speculează în loc să facă ceva cu folos. Chipurile țara arde, dar voi îi dați cu metafizicul. Jurnalistul tot insista pe ideea că filosofii n-au nevoie de nimic în afară de un pix și o foaie unde să-și înșire toate gândurile.
Altă idee la care insista jurnalistul se referea la faptul că cei din filosofie nu produc nimic concret. Din punctul meu de vedere este o constatare pripită, odată ce nu sunt clarificate finalitățile și funcțiile unei techne, precum ar fi filosofia. Dar atitudinile care rezultă dintr-un act al gândirii nu sunt oare şi ele produse? Filosofia ne ajută să gândim limpede lucrurile. Indiferent de domeniu, fie matematică, economie, filologie, jurisprudență sau oricare alta: în primul rând ești un subiect ce afectează și este afectat. Nu ești o funcție, o profesie, ci o ființă vie care simte și trăiește împreună cu alte ființe care simt. Nu vreau să fiu patetic și din această cauză nu voi spune că filosofia îl învață pe om să fie Om. Nu, filosofia îi face pe oameni să fie mai buni, adică mai integri, mai critici, mai toleranți, mai pașnici, cu alte cuvinte mai buni.
M-a întrebat și despre existența la noi a unei tradiții, a unui curent sau școli filosofice. Ar fi pretențios dacă aș afirma că există în Moldova o școală de genul celei de la Păltiniș, bine pusă la punct, care evoluează, are o continuitate și în care ar exista mentori care formau generații după generații.
În acest an, la o conferință dedicată zilei internaționale a filosofiei, un corifeu al filosofiei locale declara că a venit la această conferință „ca la un praznic”, fiind așezat chiar în fața studenților de la specialitatea de filosofie. În opinia acestui corifeu, acest „praznic” al filosofiei se datora puținelor atenții din partea instituțiilor abilitate cu putere de decizie. De aceea, filosofia nu se mai predă nici măcar opțional și nu este popular în rândurile tinerilor.
Ar fi avut dreptate corifeul, dar sunt câteva lucruri de care m-aș îndoi. În primul rând, cum poți vorbi despre un domeniu mort, în timp ce te ocupi de el, având interese de cercetare și făcând cercetare. Țin să cred că pot descrie filosofia de aici de la noi dintr-un punct de vedere personal, așa cum o văd eu zi de zi. De exemplu, preocuparea mea cotidiană e să citesc, să scriu, să descriu, să discut și să predau chestii din filosofie. Din momentul în care cineva îmi spune că filosofia este lipsită de valoare, deoarece nu e susținută de autorități și de aceea este pe ultima răsuflare, nu-l voi crede.
O altă întrebare frecventă este: cine mai are nevoie de filosofie? În aceeași ordine de idei, pot întreba exact același lucru și despre alte domenii care nu mă preocupă și care nu prezintă un interes major pentru mine. Cum un pictor are nevoie de pictură, așa oricine altcineva are nevoie de un domeniu în care să se regăsească și să se realizeze. De filosofie are nevoie cel care este preocupat de ea. Și atunci dacă este o activitate a preocupărilor mele de ce m-aș autostigmatiza că nu ar fi de folos şi altora sau autorităţilor? Dacă este desconsiderată de autorități, ea este totuşi preţuită de mine și filosofia evoluează, aşa sau altfel, prin activitățile mele cotidiene. Și ce dacă, de obicei, oamenii care pot lua o decizie pozitivă pentru dezvoltarea filosofiei nu sunt neapărat preocupați de ea?
Să vedem totuși cine sunt cei care sunt preocupați de filosofie. Categoria celor care sunt preocupați de filosofie poate avea următoarea clasificare:
- Cercetătorii;
- Profesorii;
- Cei care studiază: studenți, masteranzi, doctoranzi;
- Cei a căror ocupație de bază nu este filosofia.
Din ultima categorie fac parte cei ale căror preocupări filosofice nu au un statut instituţional. Aceștia pot fi atât cercetători cât și studenți.
În acest fel sunt scoase la iveală criteriile după care putem localiza preocupările unui individ raportat la filosofie. Astfel, obținem o opoziție instituțional / neinstituțional ce se dublează prin distincția dintre predare și cercetare. Prin urmare, avem patru subtipuri:
- Cercetare instituțională;
- Predare instituțională;
- Cercetare neinstituțională;
- Predare neinstituțională.
Cercetările instituționale au loc în cadrul instituțiilor avizate precum ar fi sectorul de Filosofie din cadrul Institutului de Istorie al AȘM și al grupurilor de cercetători angajaţi la catedre. La fel, din această subcategorie fac parte toți cei care aspiră să obțină un titlu de doctor, magistru sau să-și ia licența. Cercetările avizate și oficializate de o instituție de profil denotă specificul acestei subcategorii. De obicei se face un proiect în care este prezentată problema ce urmează a fi cercetată. Apoi în baza acestui proiect cercetătorii se bucură de o remunerare salarială. Și, în final, totul se încheie cu un raport în care fiecare își prezintă parcursul cercetării, concluziile la care a ajuns și recomandările pe care le propune cu privire la problema cercetată. Aceste rezultate ale cercetării sunt sintetizate într-o culegere de articole.
Predarea instituțională la fel se oficializează în instituții de specialitate. Această subcategorie didactică are două componente. Prima este cea a profesorilor, cea de a doua – a studenților. Deseori lumea mă întreabă de ce am ales anume filosofia, și probabil se așteptă la un răspuns inteligent și original. În cazul studentului la filosofie există două motive generale pentru care cineva alege această specialitate. Primul motiv este unul nobil, conștient, dar poate un pic naiv, cel de a studia ceva ce i se pare interesant. Al doilea motiv apare din dorința de a face ceva în general –cei care au venit la filosofie pentru că 1. n-au reușit la altă facultate mai „prestigioasă”; 2. trebuie să faci ceva și e bine și logic ca după liceu să faci o facultate. Aceste motive sunt vagi și extrase din propria mea experiență, de aceea nu vreau să le generalizez. Indiferent care sunt motivele înscrierii la specialitatea filosofie, studentul are anumite așteptări. De cele mai multe ori aceste așteptări sunt frustrate, în sens pozitiv sau negativ, deoarece studiul și predarea este dirijată de o echipă de profesori ce au diferite maniere de predare. Însă, puțini în general mizează pe lectură și analiza textelor. În mare parte, studiul se face după modelul din manualul și conform programului stabilit. Cu părere de rău, puțin se pune accent pe lectura textelor autorilor vizați la orele de curs.
În mod normal, dimensiunea oficială și cea neoficială a cercetării și predării filosofiei se completează una pe alta. De obicei, cercetarea instituțională este însoțită și ajutată de comunitățile neoficiale de cercetare. Această dimensiune neoficială face posibilă continuitatea filosofiei prin scoaterea din canoanele și exigențele stricte ale instituționalizării. Una dintre aceste comunități este modelul unui cerc de lectură. La noi există așa un cerc, aproape de doi ani, care e constituit din mai mulți membri ce vin din diverse domenii. Acest cerc de lectură a pornit de la inițiativa unor absolvenți ai facultății de filosofie, cercetători și lectori la care apoi au aderat oameni din alte domenii, precum matematica, programarea.
Convocarea unor indivizi ale căror interese coincid scoate acest tip de comunitate de sub orice autoritate academică. În pofida acestui fapt, preocupările din cadrul cercului nu sunt lipsite de seriozitate.
Statutul cercului corespunde cu activitatea unei comunități ce se întrunește săptămânal pentru a citi, a discuta despre ceea ce s-a citit și a înțelege mai bine cele citite. Deosebirea dintre această activitate neoficială, similară cu cea a unui seminar privat, și activitățile universitare sau academice constă în încurajarea intenției de a citi lucrări filosofice în vederea înțelegerii acestora, chiar dacă cei care citesc nu au neapărat pregătire preliminară corespunzătoare. De aceea, acest tip de comunitate științifică poate fi clasat în cadrul subtipului predării neinstituționale.
În loc de concluzie
N-am vrut să transform acest scurt articol despre filosofie în Republica Moldova într-o apologie a ei. Nu știu dacă am reușit să mă țin de cuvânt.
Zilele astea i-am întrebat pe studenți cum au nimerit și de ce au venit la filosofie, ce-ar avea de comentat cu privire la studii. Majoritatea au zis că au nimerit pur întâmplător. Motivele variază de la caz la caz, dar motivul cel mai des invocat este faptul că nu au reușit la facultatea la care au vrut inițial și, văzând că sunt locuri, au venit la filosofie. Întâmplarea nu e cel mai rău lucru ce i se poate întâmpla unui om. Însă ceea ce nu realizează un mare progres este aspectul volitiv al preocupării de a citi, de a scrie și de a discuta într-un cerc de oameni cu intenții similare. Sunt solicitate motivări puternice și întemeiate; din acelea care ar genera entuziasm și dorință de a face toate aceste lucruri.
Când e vorba de motivare, de multe ori îmi aduc aminte de profesorul meu de greacă veche. Profesorul era bătrân și nu se grăbea să ne impresioneze cu frumusețea limbii cântate de Homer și Platon, astfel motivându-ne să înțelegem importanța și necesitatea unui curs de greacă veche pentru un student de la filosofie. Doar că într-o bună zi ne-a povestit despre cuvântul grecesc stimul, care însemna un baston cu un capăt ascuțit. Acesta era folosit de ciobani pentru a dirija oile să meargă în direcția dorită de ei. În cazul în care o oaie nu-i asculta ei o stimulau în așa fel încât ea să meargă pe calea cea dreaptă.
În ordinea celor expuse ar fi binevenit un baston de genul ăsta și în cazul motivării în domeniul filosofiei. Doar că acest stimul ar fi minunat să aibă nu un singur capăt ascuțit, ci ambele, ca stimularea să decurgă într-un mod reciproc – profesorii pe studenți, studenții pe profesori; cercetători pe cercetători – ai citit, ai înțeles câte ceva, ai relaționat, ai transmis, ai mișcat.
Sursă imagine.
