La sfîrșitul lunii iunie un grup de oameni au ”ocupat” un spațiu fizic – mica zonă din fața fostei Cafenele Guguță, într-un colț al Grădinii Publice. Inițial, în spațiul cu pricina se organizau întîlniri în cadrul cărora erau discutate subiecte de actualitate politică.
Motivele formale ale acestei adunări de cetățeni nemulțumiți au fost două. Primul ține de faptul că niște oligarhi au decis că vor să distrugă vizual și simbolic Grădina Publică prin construcția unui centru de afaceri de vreo 10 etaje pe locul Cafenelei Guguță (între timp anumite surse vorbesc despre faptul că viitorul zigurat ar putea include și fostul Cinematograf Patria). De dragul acestui hatîr al oligarhilor instanțele de judecată vor să interpreteze abuziv legislația iar lobiștii proiectului îngrădesc accesul cetățenilor la ședințele comisiilor de patrimoniu la care se votează proiectul. În acest fel există riscul instaurării unei arbitrarietăți administrative (instanțele de judecată ajung să guverneze procesul administrativ din oraș în interesul celor care le controlează).
Al doilea motiv ține de anularea rezultatului alegerilor locale din Chișinău pe un motiv inventat – un live de facebook. Nu am participat la aceste alegeri (nu am avut din cine să aleg – deși, dacă știam cît de activ va fi Andrei Năstase pe cazul Gaudeamus poate aș fi mers să-l votez pe el) dar anularea lor în baza unui temei inventat mi se pare deosebit de periculoasă – ea instituie o arbitrarietate politică: orice rezultat electoral incomod ar putea fi anulat de guvernare prin decizii supte din deget ale instanțelor de judecată. Adică, asistăm la instaurarea unei monarhii informale păzite și consolidate de instanțele de judecată…
Ca rezultat al primelor întîlniri au început să curgă diverse acțiuni generate de comunitatea ce se năștea la Guguță și care și-a zis, oarecum pretențios dar perfect legitim, Occupy Guguță (Ocupă Guguță): ateliere de confecționat pancarte pentru proteste, nebriefinguri (anti-comunicate de presă), discuții live cu diverși oameni interesanți (și cu cunoștințe în varii domenii – justiție, politică, educație, vamă), flash-mob-uri, proteste vesele (am încercuit clădirea parlamentului cu o bandă de îngrădire marcînd simbolic ”locul crimelor în Moldova”, am organizat o mică acțiune politico-artistică prin care am arătat că parlamentul e de fapt o cumetrie de fini și nași, am citit Constituția în public cu voce tare și la megafon pe străzile orașului, am depus flori la monumentul lui Ștefan cel Mare pentru a celebra ”instaurarea” monarhiei în Moldova, am instalat un bust temporar pentru femeile absente de pe Aleea Clasicilor), sfaturi și adunări generale la care era invitată toată lumea, proiecții de film, discuții și prezentări…
A apărut ideea unui manifest (la care încă se lucrează), apoi au apărut pliante, apoi un ziar. Între timp pe indiegogo are loc o campanie de finanțare colectivă (crowdfunding)…Tot între timp presa a scris despre #occupyguguta, inițial ca o curiozitate apoi…au început să vină la evenimente…
Au început să vină și oameni pe care noi nu-i cunoșteam (bătrîni, tineri, vorbitori de diverse limbi). Unii au venit să ne asculte și să ne vadă, alții ne-au ajutat cu diverse chestii – bani, lucruri (cabluri, scaune etc).
Săptămîna trecută am făcut un pas pe care îl gîndeam de multă vreme: am ieșit din spațiul Cafenelei Guguță și am mers la Ciocana să vorbim cu oamenii (am distribuit pliante, am stat la taifas, am ascultat și am vorbit, cred că a fost fain). Și urmează să ajungem și în alte părți ale orașului. Apoi alte părți ale țării.
Asta ar fi pe scurt istoria formală (și pe foarte scurt) a #occupyguguta. N-am convins puterea să recunoască rezultatul alegerilor locale din Chișinău (dar am demascat-o, în măsura posibilităților ca fiind una arbitrară și lașă), am ironizat-o, am dezgolit-o de minciunile cu care se acoperă, i-am rîs în față etc.
Nu-i nici prea mult, nici prea puțin.
E drept, puterea tot nu a stat pe loc. La fiecare întîlnire a noastră, fie că ne adunăm să vedem un film, fie că croșetăm covorașe (ca să avem pe ce sta la întîlnirile noastre), fie că construim ceva mobilier, fie că, pur și simplu ne tolănim pe iarbă, vin cel puțin 4-5 polițiști și încă vreo trei în civil care fac poze, stau în jurul nostru, uneori chiar ne dau binețe (chiar și la acțiunea cu bustul feminin improvizat au fost vreo 5 inși în uniformă). Mesajul lor e ”blînd” și foarte ”preocupat să ne cauzeze un bine în pofida dorinței noastre”: Noi sîntem aici ca să vă protejăm, pentru că s-ar putea ca tot felul de neprieteni să se ia de voi. (Notă: nimeni nu s-a luat de noi.)
E clar că prin prezența lor fizică ostentativă, afișată într-un mod aproape agresiv, polițiștii (chiar dacă foarte politicoși) nu ne protejează pe noi de eventuali neprieteni ci mai degrabă ne izolează de eventuali prieteni: prezența lor în jurul zonei #occupyguguta izolează cumva vizual zona și îi avertizează pe cei care ar dori să se apropie că e ceva necurat aici (cînd vedem echipaje de poliție care veghează o zonă primul lucru ce ne vine în cap nu e să mergem prin cordonul simbolic ci să ocolim toată situația în genere).
Polițiștii de rînd nu au, desigur nici o vină că superiorii îi trimit în echipaje de 4-5, inclusiv în timpul zilelor de odihnă, să vegheze niște inși pașnici care iau prînzul în fața Președinției sau ascultă muzică în căști la Cafeneaua Guguță (deși excesul de zel cu care își fac treaba poate fi temperat dacă era mai multă empatie) – pur și simplu un superior cu ceva epoleți mai mari vrea avansat în grad și se străduie să pară util și cu mîna pe butoane. În fine, noi, la rîndul nostru, îi fotografiem pe polițiști, le dăm pliante, uneori mai și vorbim cu ei (într-o asemenea discuție am aflat că în zilele de sîmbătă și duminică ei sînt trimiși să ne supravegheze fiind neplătiți, deși munca în week-end, conform prevederilor legale, ar trebui să fie remunerată suplimentar, că sindicatele polițiștilor sînt ok cu așa o stare de lucruri și nu le apără interesele, că…pe scurt, polițiștii de rînd sînt doar niște copoi trimiși să lucreze pe gratis de către ștabi de la MAI).
Lucru ridicol de tot de vreme ce noi facem live de la majoritatea evenimentelor (așa încît poliția ar putea doar să se conecteze la facebook și să privească transmisiunile în direct), de vreme ce protestul de la Guguță a fost gîndit și anunțat în mod explicit ca fiind unul pașnic și non-violent.
Celelalte brațe ale puterii – bloggerii angajați, comentatorii de la televiziunile holdingului – ne-au ignorat (lucru care nu ne deranjează deloc). S-au mulțumit, la un anumit moment, să ne facă ”elitiști” și cam asta (dar s-ar putea să mai urmeze, deci…ne așteptăm la de toate)…
Ce se (mai) întîmplă la #occupyguguta?
Săptămînal comentăm, în cadrul nebriefingurilor noastre, comunicatele de presă ale guvernării și construim agende politice de alternativă ce ar ține cont nu doar de interesele camarilei de la guvernare ci de interesele și nevoile tuturor cetățenilor. Nu avem nici o legitimitate să propunem politici și strategii de guvernare – la urma urmei sîntem doar un grup de cetățeni nealeși – dar exact așa e și guvernarea PD plus deputații și miniștrii lor de buzunar. La fel de ”nealese” sînt și interesele oligarhiilor naționale și transnaționale pe care le reprezintă și le favorizează guvernarea…
În fiecare zi – schimb de idei. Discuții pe diverse teme atît pe pagina de facebook (ce să-i faci, asta e situația) cît și în grupurile interne.
Apoi, sugestii de protest creativ.
I-am zis stării acesteia – de căutare continuă de idei de protest, moduri de a ne exprima nemulțumirea, instrumente și căi prin care am atrage și alți oameni în protest, discursuri prin care am re-politiza chestiuni ce au fost scoase din sfera politică pentru a le feri de ”decizia alegătorilor” – protest permanent.
E vorba de un proces pe care ni-l dorim să nu fie legat în mod obligatoriu de Cafeneaua Guguță.
Protestul permanent constituie, în înțelegerea noastră, spiritul care ne mobilizează și motivează să spunem Nu injustițiilor și inegalităților, nedreptăților și abuzurilor. De orice fel: de gen (de unde și acțiunea-protest cu busturile feminine pe Aleea Clasicilor), de drepturi sociale și ale muncii (de unde și solidarizarea cu și susținerea protestului profesorilor), de drepturi politice și economice.
Din aceste motive vedem protestul permanent ca o cauză pe termen lung, un proces care am vrea să continue indefinit, pînă la instaurarea democrației echitabile și juste în Moldova.
Spre deosebire de mișcarea #occupyguguta, legata atît ca origini cît și ca și cauză de un spațiu fizic (și de aprecierea acestuia) – Cafeneaua Guguță și Grădina Publică, #protestpermanent se vrea a fi o cauză decentralizată ce nu depinde de o locație fizică concretă ci este mai degrabă un mecanism care lucrează în mod continuu, care demască abuzuri și nedreptăți și generează rezistențe față de acestea, care mobilizează oameni să construiască atît alianțe comune de rezistență împotriva răului politic, cît și să se solidarizeze pentru a construi și implementa modele alternative juste, democratice și echitabile de organizare politică, autoguvernare etc.
Într-un sens, am vrea ca #protestpermanent să îi semene, ca potențial și efecte, lui #metoo, care a făcut ca hărțuirea sexuală să fie numită pe nume și percepută ca ceea ce este: un abuz inadmisibil.
Scopul protestului permanent nu este să cîștige alegeri ori să construiască partide politice ci să transforme în mod durabil societatea.
Ce urmează?
Evident, nu pot vorbi decît în numele propriu.
#occupyguguta este o mișcare orizontală, fără comitet central și fără lideri. Există cîteva voci mai vizibile, dar ei nu-s șefii și șefele protestului. Sînt oameni cu mai multă vizibilitate mediatică și cu experiență în a vorbi public. Acum, însă, situația e mult mai bună – în cele două luni majoritatea participanților fideli au vorbit cu presa, au scris comunicate, au făcut live-uri, s-au obișnuit cu prezența oamenilor în epoleți. Deci am crescut și învățat lucruri noi, atît personal, fiecare în parte cît și ca și comunitate.
Țintim, în mod cert, spre o generalizare a spiritului protestului permanent. În acest scop lucrăm la identificarea unui repertoriu al protestului care l-ar face accesibil oricui care se află în fața unei nedreptăți: acasă, la locul de muncă, în stradă etc. Altfel spus, am vrea ca prin #protestpermanent să declarăm război nedreptăților oriunde s-ar produce acestea.
Evident, există locuri mai privilegiate ale abuzurilor, acolo unde realizarea acestora ne afectează pe toți (politicul, administrația publică). De aia această oligarhie moldovenească, consolidată de-a lungul a zeci de ani, reprezintă ținta noastră principală.
Noi însă am vrea ca protest permanent să lupte și în afara acestora. Pentru că, în viziunea noastră, abuzul politic este ”coleg” cu abuzul din familie și cu abuzul la locul de muncă. De aia protestăm atît contra violenței politice, cît și contra celei culturale, economice și simbolice.
Am vrea să repolitizăm existența noastră zi de zi așa încît să ajutăm alți cetățeni să înțeleagă că multe dintre deciziile pe care ei le iau ca fiind naturale și ca fiind lucruri ce ”li se întîmplă firesc” sînt de fapt rezultatul deliberat al deciziilor concrete ale unor oameni concreți.
De exemplu, că spitalele și școlile sînt de o calitate proastă nu pentru că statul nu ar avea în genere bani pentru asta ci pentru că cineva anume formulează prioritățile de dezvoltare ale țării într-un fel în care sistemul bancar și confortul acestuia devine mai important decît școlile și spitalele.
Imagine de fundal: poză de la Cauza de Masă, prînzul pașnic din fața Președinției.
