Leszek Karlik
Nu foarte mulți ecologiști susțin energia nucleară. Este o afirmație evidentă care ar putea fi considerată controversată de unii ecologiști din cauza că ar fi prea blândă față de energia nucleară. Dacă susții „energia nucleară”, atunci, evident, nu poți fi ecologist.
Și totuși, există unii oameni cărora le pasă profund de mediu, cărora le pasă de catastrofa climatică și de criza biodiversității și care, de asemenea, susțin în mod fervent energia nucleară.
Mai mult, unii dintre ei susțin și politicile de descreștere. Ei înțeleg că nu există dovezi că ar exista tehnologii (inclusiv cea nucleară) care să permită creștere economică fără impact ecologic negativ. În contextul modelului creșterii economice infinite, o astfel de tehnologie ar fi necesară pentru a salva biosfera noastră de la extincții în masă. La fel, e important să înțelegem că decarbonizarea fără utilizarea energiei nucleare este extrem de dificilă.
Și totuși acești ecologiști susțin energia nucleară chiar și după invadarea Ucrainei în 2014 și 2022 de către regimul fascist al lui Putin. În 2022, forțele rusești au preluat una dintre centralele nucleare din Ucraina, încălcând în mod clar convențiile de la Geneva care oferă protecție specială barajelor hidroelectrice și centralelor nucleare.
De ce?
Ce zice știința?
În materie de încălzire globală și de colaps al biodiversității, nu ar trebui să ascultăm de indivizi aparte, ci de știință. Iar știința este un sistem care îi face pe oameni să se răzgândească atunci când sunt disponibile noi dovezi.
Activismul anti-nuclear este adânc înrădăcinat în ADN-ul ecologist, deoarece majoritatea mișcărilor de mediu s-au născut în anii 1970 și 1980, ca mișcări pro-natură și anti-război. Acestea acționau sub umbra mereu prezentă a războiului termonuclear global care putea ucide cea mai mare parte a vieții de pe planetă. Atunci când se opuneau armelor nucleare, opoziția se extindea în mod natural și față de energia nucleară civilă. După dezastrul de la Cernobîl, această opoziție a fost amplificată la un nivel de neatins. Ecologiștii erau îngrijorați de radiațiile invizibile care îi îmbolnăveau pe toți, nu însă și de gazele invizibile cu efect de seră care făceau ca planeta să devină din ce în ce mai fierbinte.
Cea mai mare centrală solară fotovoltaică din Statele Unite ale Americii / Foto: USAF
Trăim acum într-o lume complet diferită. Mai mult de jumătate din emisiile de gaze cu efect de seră au avut loc după dezvăluirile lui James Hansen din 1988 în Congresul SUA cu privire la pericolele schimbărilor climatice. Știam ce facem atmosferei și, cu toate acestea, cele 26 de conferințe COP organizate până în prezent nu au avut niciun impact vizibil asupra emisiilor globale, care au crescut exponențial, în tandem cu creșterea exponențială a PIB-ului mondial necesar pentru a susține economia capitalistă în forma sa actuală.
Oare ne pot salva doar energia solară și eoliană?
În ultimele două decenii ni s-a promis un salvator: revoluția energiilor regenerabile.
Energia regenerabilă urma să se bazeze pe o creștere exponențială a energiei eoliene, solare și o creștere a capacităților de stocare care să depășească creșterea economiei. Ceea ce a crescut în schimb a fost energia eoliană, solară și provenită din gaze naturale. Energia regenerabilă abia a ținut pasul cu expansiunea activității noastre economice. Este adevărat, am reușit să creștem ponderea energiei eoliene și solare în consumul total de energie electrică, ceea ce reprezintă un mic succes. Din păcate, acest lucru a fost însoțit de o ușoară scădere a altor surse nepoluante de energie electrică. În ceea ce privește consumul de energie primară, atunci când analizăm toate utilizările de energie în transporturi, în încălzire, în industria grea, ponderea combustibililor fosili se încăpățânează să scadă. Ritmul de decarbonizare este total insuficient pentru a evita o prăbușire.
Nu am asistat la o scădere exponențială a utilizării cărbunelui, gazelor și petrolului. Gazul natural reprezintă o completare foarte bună a resurselor regenerabile variabile. Stocarea gazului este mult mai ieftină decât stocarea energiei. Teoretic, gazul ar putea fi stocat timp de luni de zile pentru a atenua orice variație sezonieră.
Iată de ce în prezent Germania este ținută parțial ostatică de gazul natural al lui Putin. Aceasta se datorează faptului că Germania a fost blocată de câteva decizii din ultimele două decenii: una ține de închiderea centralelor nucleare și cealaltă ține de necesitatea de a asigura energie de rezervă pentru sursele regenerabile intermitente cu gaz natural, metan fosil furnizat de Gazprom, în calitate de combustibil punte. Chiar și după ce Rusia a invadat Ucraina în 2014, germanii încă mai încercau să finalizeze conducta NordStream 2 pentru a importa și mai mult gaz din Rusia. Doar atacul obraznic la scară largă al Rusiei din 2022 a pus capăt proiectului.
Din momentul catastrofei de la Cernobîl dispunem de 36 de ani de date și informații colectate privind siguranța nucleară. Datele sunt fără echivoc – energia nucleară modernă este sigură și are un nivel extrem de scăzut de emisii de carbon. Cele 3 reactoare RMBK rămase la Cernobîl au generat electricitate fără emisii fosile și fără accidente până la închiderea lor în anul 2000. Reactoarele moderne sunt cu multe ordine de mărime mai sigure.
Centrala Nucleară Cernobîl / Poza autorului
Avem nevoie de energie nucleară. În prezent, aceasta este cea mai mare sursă unică de energie curată din Uniunea Europeană, furnizând un sfert din totalul energiei electrice produse, chiar și după eliminarea treptată a energiei nucleare din Germania. Mai multe studii au arătat că utilizarea tuturor instrumentelor disponibile (eoliană, solară, hidroelectrică, nucleară, chiar și captarea și stocarea carbonului, presupunând că va funcționa vreodată) oferă o șansă mult mai mare de decarbonizare reușită decât miza pe o singură carte, pe cea a ”energiei eoliene și solare”. Dacă schimbările climatice reprezintă un risc existențial, de ce să renunțăm în mod voit la una dintre soluțiile care s-a dovedit că funcționează?
Cu certitudine nu din cauza pericolului pe care acestea îl reprezintă. Da, Cernobîl a fost o catastrofă devastatoare, dar la fel a fost și dezastrul de la barajul Banqiao sau cel de la barajul Vaiont sau accidentul de la Bhopal sau oricare dintre miile de alte calamități industriale. Și nu am încetat să folosim energia hidroelectrică și nici nu am încetat să avem o industrie chimică. Încă zburăm în ciuda tuturor accidentelor de avion arătate de mass-media. Când ne uităm la date, toate accidentele nucleare din istoria omenirii au ucis mai puțini oameni decât o singură centrală pe cărbune care funcționează perfect, fără niciun accident. Nu ne dăm seama câți oameni mor în fiecare zi din cauza aerului poluat, pentru că respirarea aerului poluat ne însoțește de mii de ani, de când am îmblânzit focul și am început să trăim în așezări. Dar combustibilii fosili au ucis peste 8 milioane de oameni numai în 2018. Bilanțul morților este uluitor și continuă să crească, an după an după an după an. Energia nucleară a salvat milioane de vieți care, altfel, ar fi murit din cauza poluării aerului, iar Atomausstieg-ul german (n.tr. renunțarea de către Germania la energia nucleară) poate fi calculat ca fiind responsabil pentru peste o mie de decese pe an doar în Germania, doar din cauza poluării aerului.
Securitatea nucleară în timp de război
Astăzi, când în Ucraina se desfășoară un război la scară largă, atât tabăra antinucleară cât și tabăra pro-nucleară au mai multe argumente în dezbaterea de lungă durată privind siguranța energiei nucleare. Ocuparea centralei nucleare din Zaporijjea și ocuparea temporară a zonei de la Chornobîl de către forțele rusești; nepăsarea lor flagrantă față de securitatea radiologică; și utilizarea unei centrale nucleare în funcțiune ca poligon militar care nu este supus represaliilor din partea FAU – toate acestea reprezintă o demonstrație clară a riscurilor legate de energia nucleară într-o lume devastată de război.
Un soldat rus patrulează pe teritoriul ocupat al centralei nucleare Zaporijjea din Energodar, la 1 mai 2022. Foto: Andrei Borodulin/AFP via Getty Images
Dar, în același timp, invazia lui Putin în Ucraina a arătat două lucruri. Primul este că securitatea energetică este de cea mai mare importanță. Operatorii de rețea ucraineni par a fi niște făcători de minuni. Nu numai că mențin o rețea energetică operațională într-o țară atacată de un regim vecin mult mai mare și extrem de brutal, ci și sincronizează rețeaua ucraineană cu rețeaua europeană ENTSO-E și exportă energie electrică către UE, pentru a oferi ajutor în timpul crizei energetice create de Putin.
Energia nucleară oferă suveranitate energetică. Dacă dețineți fizic centrala, sunteți în siguranță, deoarece combustibilul nuclear are mulți furnizori care pot fi schimbați dacă este necesar. Ucraina operează atât reactoare sovietice VVER-400 mai vechi, cât și reactoare rusești VVER-1000 mai noi. De la începutul războiului din 2014 a început să treacă la combustibil nuclear din SUA, de la Westinghouse. De asemenea, ar putea alege să își cumpere combustibilul din Franța, de la Areva. Chiar și după ce rușii au preluat Energodar în martie, aceasta a continuat să genereze electricitate care a intrat în rețeaua ucraineană și abia câteva luni mai târziu, golanii lui Putin au încercat să fure ei înșiși electricitate din Ucraina, eșuând lamentabil. Centrala nucleară Zaporijjea se află acum în stare de oprire prin răcire și, prin urmare, este relativ sigură. Reactoarele sale, în care radionuclizii cu adevărat periculoși sunt încă prezenți și se descompun rapid, sunt protejate cu cupole de buncăr extrem de puternice, care pot rezista la impactul cu un avion de pasageri încărcat complet cu combustibil.
Dar, printre bombardamente, lupte și invazii la scară largă, alte centrale nucleare din Ucraina continuă să funcționeze, deoarece sunt extrem de sigure. Simplele obuze de artilerie nu pot pătrunde în vasul de reținere al reactorului, obligatoriu pentru toate reactoarele moderne încă dinainte de Cernobîl. Sursele de energie regenerabilă nu sunt la fel de robuste, iar rușii au furat panouri solare din Ucraina. Totuși, nici măcar ei nu pot fura un reactor nuclear. Iar acum, în legătură cu loviturile rusești asupra barajului Krîvîi Rih cu rachete hipersonice Kinjal, putem vedea că energia hidroelectrică este o țintă mai tentantă: o inundație cauzată de un baraj distrus este o catastrofă mult mai utilă din punct de vedere militar decât distrugerea unei centrale nucleare, unde precipitațiile radioactive ar putea fi împinse de vânt peste țara invadatorului.
Între timp, Germania, cu Energiewende-ul (n.tr. tranziția energetică) său, este dependentă în mod critic de gazele naturale rusești. În cazul unei conducte de gaz, cel care introduce gazul în conductă controlează centralele electrice de pe cealaltă parte. Și aceasta este a doua problemă demonstrată de acest război. Dacă economia ta are nevoie de combustibili fosili pentru a funcționa, atunci nu ai de ales decât să susții dictatori sângeroși.
Știam acest lucru de mult timp. Acesta este, la urma urmei, motivul pentru care saudiții puteau finanța terorismul wahabit în întreaga lume și totuși rămâneau „prieteni și parteneri valoroși” pentru toate administrațiile americane. Acesta este motivul pentru care armele fabricate de SUA aruncau în aer civili în Yemen. Acesta este motivul pentru care omorul în masă prin înfometare în Yemen a fost acceptat de întreaga lume.
Tot așa, Putin a putut să-și finanțeze războaiele de expansiune imperială.
Pentru a preveni războaiele, trebuie să eliminăm controlul pe care petro-dictatorii îl au asupra economiilor democratice. Atâta timp cât ne bazăm pe surse de energie intermitente, dependente de vreme, fără o rezervă cu emisii reduse de carbon, vom continua să încălzim planeta, iar pe o planetă încălzită, vor izbucni mai multe conflicte. Aceste conflicte sunt facilitate de vânzările de arme și de fluxul de bani către dictatorii care dețin rezerve de petrol și gaze de care capitalismul are nevoie pentru a-și alimenta creșterea perpetuă.
O creștere economică perpetuă pe o planetă limitată fizic este imposibilă.
Această afirmație ar trebui să fie evidentă, dar nu este, deoarece confundăm „creșterea economică” cu „creșterea nivelului de trai”. Este adevărat, într-o anumită măsură, că creșterea PIB-ului asigură oamenilor o creștere a nivelului de trai, dar creșterea nu înseamnă dezvoltare.
Avem o creștere economică exponențială, dublând dimensiunea economiei noastre la aproximativ fiecare două decenii. Totuși, nu avem parte de o dezvoltare exponențială. Oamenii nu trăiesc exponențial mai mult și nu devin exponențial mai fericiți. Cum nu există o dublare a speranței de viață la fiecare două decenii, nu există nici dublarea fericirii. În ecosisteme, nimic nu poate crește exponențial la nesfârșit, nici măcar pandemiile. Un virus nou se poate răspândi într-o populație inconștientă de gazde, dublând continuu numărul de cazuri. În cele din urmă, va rămâne fără oameni pe care să-i infecteze. La un moment dat, o economie în creștere exponențială va rămâne fără resurse: fără apă curată, fără aer curat, fără serviciile ecosistemice pe care le percepem ca fiind garantate. Mecanismele noastre arbitrare de alocare a resurselor, create în mod politic, se ciocnesc cu fizica atmosferei, iar fizica învinge mereu.
Voluntari livrează alimente locuitorilor izolați din Shanghai, 9 aprilie 2022, Shanghai, China. Foto: Qilai Shen/Bloomberg via Getty Images.
Da, economiile din sudul lumii vor avea în continuare nevoie de creștere și dezvoltare, la fel cum Ucraina, devastată de război, va trebui să crească și să se reconstruiască. Însă, pe termen mai lung, economiile bogate din nordul lumii vor trebui să se adapteze și să se diminueze, în timp ce economiile încă în curs de dezvoltare vor trebui să creeze fizic o infrastructură care să permită o economie sustenabilă pe termen lung, care se află în stare de echilibru (n.tr. nici creștere, nici descreștere).
Va trebui să eliminăm treptat acele sectoare ale economiei care sunt în mod activ dăunătoare, cum ar fi utilizarea combustibililor fosili, publicitatea menită să sporească consumul inutil, creșterea industrială a cărnii de vită sau uzura planificată a bunurilor de care avem nevoie pentru a duce o viață bună, asigurând în același timp accesul tuturor la bunuri publice abundente care ne vor permite să prosperăm ca specie.
Electricitatea este un bun public. Vom avea nevoie de multă electricitate, chiar și într-o economie în stare de echilibru. Nu ne vom decarboniza economiile fără investiții masive în eficiența energetică. În prezent risipim cea mai mare parte a energiei din combustibilii fosili care se pierde sub formă de căldură. Acesta este motivul pentru care „eficiență energetică” presupune, de obicei, „electrificare”. Înlocuirea mașinilor pe benzină cu autobuze, tramvaie sau trenuri electrice va duce la o reducere semnificativă a consumului de energie primară, dar va duce și la o creștere a consumului de electricitate, similar cu trecerea de la încălzirea cu cărbune sau gaz la utilizarea de pompe electrice de căldură.
Așadar, vom avea nevoie de multă energie electrică curată. Modelele teoretice arată că o economie bazată 100% pe energie eoliană și solară va fi mult mai dificilă decât construirea unor rețele electrice hibride, adică din surse regenerabile și nucleare.
Cel mai important, presupunând același nivel de consum de energie, constituirea unei economii 100% bazate pe energie regenerabilă, adică eoliană solară și stocarea acesteia, va avea nevoie de mai multe lucruri fizice decât o economie bazată pe energie regenerabilă și nucleară: mai multe exploatări miniere, mai multe procese de topire și mai multe turnări de beton. Din nou, acest lucru rezultă direct din fizică. Energia nucleară este extrem de densă din punct de vedere energetic, în timp ce energia bazată pe condițiile meteorologice este foarte difuză și, prin urmare, necesită o mulțime de infrastructură fizică pentru a fi recoltată.
Datele sunt clare. Dacă doriți să vă descreșteți economia și să reduceți la minim impactul asupra resurselor, este de bun simț să vă bazați securitatea energetică pe active cu durată de viață foarte lungă, controlate de stat, cum ar fi centralele nucleare. Și totuși, cei mai mulți teoreticieni ai descreșterii economice provin din mișcările ecologiste care s-au opus întotdeauna energiei nucleare și, prin urmare, se opun acestei tehnologii doar în bază de principii.
O persoană trece pe lângă turnurile de răcire ale centralei nucleare de la Temelinsk, în Republica Cehă, aprilie 2014 / Foto: Reuters.
Când știința intră în conflict cu convingerile noastre, știința ar trebui să câștige
Politicienii de dreapta nu recunosc realitatea schimbărilor climatice din motive pur ideologice, deoarece admiterea realității schimbărilor climatice ar necesita să punem capăt obsesiei noastre pentru creșterea economică exponențială perpetuă. La rândul său, acest lucru ar însemna sfârșitul capitalismului așa cum îl cunoaștem. Politicienii conservatori urmează manualul de joc al companiilor de combustibili fosili, dezvoltat anterior de Big Tobacco. Mai întâi au negat realitatea schimbărilor climatice, apoi au negat că acestea au fost într-adevăr provocate de om, iar acum recurg la următoarea linie de apărare: susțin că avem nevoie de „creștere verde” și că combustibilii fosili trebuie eliminați foarte treptat, pentru că altfel ar fi prea scump. Din nefericire, această „creștere verde”, în care creșterea economică este decuplabilă de emisii și de utilizarea resurselor, nu se întâmplă nici pe departe suficient de repede pentru a ne salva. Noi, cei de stânga, nu ne putem oglindi în ele ignorând dovezile științifice atunci când acestea intră în conflict cu tradițiile noastre.
Da, fără o adevărată supraveghere democratică, energia nucleară poate fi dăunătoare. Dar acest lucru nu ar trebui să însemne să ne opunem energiei nucleare ca tehnologie, ci ar trebui să însemne să demontăm sistemul socio-economic care provoacă acest rău. La urma urmei, același sistem va cauza daune imense cu o abordarea „100% regenerabile” în cadrul mentalității de „creștere verde”. Se poate face o paralelă cu Big Pharma sau Big Agriculture. Faptul că brevetele biotehnologice sunt dăunătoare nu înseamnă că ar trebui să ne opunem tehnologiei medicamentelor și vaccinurilor sau tehnologiei de modificare genetică a plantelor, ci înseamnă că ar trebui să cerem alte modele de cercetare care să facă din tehnologiile care salvează vieți nu o sursă de profit, ci o sursă de prosperitate pentru toți.
Centralele nucleare sunt catedrale moderne de energie cu emisii reduse de carbon. Ele pot funcționa timp de 60 de ani sau mai mult, asigurând în mod fiabil minimul necesar pentru rețeaua energetică. Sunt foarte sigure și necesită o forță de muncă foarte calificată, care se poate sindicaliza cu ușurință. Cu o industrie nucleară dinamică, am putea construi reactoare de a patra generație care utilizează combustibilul uzat vechi („deșeuri nucleare”) pentru a crea mai mult combustibil nuclear. Această economie circulară ar face inutilă extragerea uraniului și ar rezolva problema „deșeurilor nucleare” periculoase.
Problema deșeurilor
Problema deșeurilor nucleare are soluții tehnice bine cunoscute. Este o problemă cu aspecte politice: organizațiile și partidele antinucleare încearcă să oprească construcția depozitelor de deșeuri nucleare, iar apoi subliniază faptul că nu există depozite în care să putem depozita deșeurile nucleare. În Finlanda, unde chiar și Partidul Verzilor este pro-nuclear, se lucrează la construirea în Onkalo a unui depozit de deșeuri nucleare finale.
Deșeurile nucleare sunt unice. Cu timpul, acestea devin mai puțin periculoase. Deșeurile foarte radioactive și, prin urmare, foarte periculoase, sunt „fierbinți” doar pentru o perioadă scurtă de timp, iar radionuclizii care rămân radioactivi timp de mii de ani au o radioactivitate foarte scăzută. Așa funcționează fizica. Nu poți avea un material radioactiv care este în același timp extrem de periculos azi și care va fi extrem de periculos timp de milioane de ani. Același lucru nu se poate spune despre poluanții chimici tradiționali, cum ar fi mercurul din râurile și mările noastre sau cum ar fi plumbul și cadmiul care se infiltrează în apele subterane din panourile solare vechi, dacă acestea nu sunt reciclate cu grijă. Acești poluanți vor rămâne toxici și periculoși pentru totdeauna.
Și industria nucleară este unică. Ea trebuie să găsească bani pentru eliminarea deșeurilor și dezafectarea instalațiilor nucleare și să furnizeze mijloace tehnice pentru a se asigura că deșeurile sale sunt depozitate în condiții de siguranță. Nicio altă industrie nu este obligată să facă acest lucru, cu toate că toate ar trebui să-l facă. Acesta este motivul pentru care energia nucleară este atât de scumpă. După fiecare catastrofă, noi, ca civilizație, am învățat să o construim într-un mod mai sigur. Celălalt motiv este că industria trebuie să își gestioneze propriile deșeuri.
Dacă industriei combustibililor fosili i s-ar cere să capteze tot CO2 (și sulful, mercurul, uraniul și alți contaminanți emiși de centralele electrice pe bază de cărbune) și să le stocheze în condiții de siguranță, aceasta ar da faliment imediat. Dacă fabricarea panourilor solare în China ar necesita stocarea în siguranță a deșeurilor toxice secundare, cu garanția că vor rămâne sigure timp de mii de ani, panourile solare ar deveni brusc mai scumpe. Dacă producția de metale rare pentru magneții turbinelor eoliene nu ar putea să își arunce deșeurile radioactive în sudul lumii, costurile ar crește vizibil.
Depozitarea centralizată a combustibilului nuclear uzat în zona de excludere a centralei nucleare de la Cernobîl / Foto: Reuters
Și chiar ar trebui să cerem ca toate industriile să fie reglementate la nivelul industriei nucleare, pentru binele nostru și al generațiilor viitoare. În special, același nivel de reglementare trebuie să se aplice industriei combustibililor fosili, deoarece problema deșeurilor nucleare este nesemnificativă în comparație cu problema deșeurilor de combustibili fosili: gazele cu efect de seră care vor transforma planeta noastră timp de milenii.
Puterea corupe, dar cu toți avem nevoie de electricitate
Energia nucleară nu este perfectă, desigur. Nicio sursă de energie nu este perfectă. Toate au dezavantajele, pericolele și problemele lor.
Sursele de energie regenerabilă sunt foarte mari consumatoare de resurse pe unitatea de energie generată. Pentru a recolta energia din atmosferă este nevoie de mult beton, oțel, cupru, sticlă, argint, metale rare etc. Pe deasupra, energiile regenerabile vor necesita instalații masive de stocare a energiei pe care nimeni nu le construiește la scara necesară. Combustibilii fosili ucid oameni prin poluarea aerului în timpul funcționării de rutină și distrug biosfera de care avem cu toții nevoie pentru a supraviețui. Totodată, energia nucleară este extrem de costisitoare și complicată din cauza tuturor elementelor de siguranță de care are nevoie și este nevoie de mult timp pentru a fi construită (dar, atunci când este pornită, aceasta stimulează enorm decarbonizarea).
Cu toate acestea, faptul că energia nucleară necesită cantități masive de capital o face o investiție perfectă pentru stat și o face o investiție mult mai bună într-o economie care nu este obsedată de obținerea unor randamente ridicate ale investițiilor în fiecare an. Sursele regenerabile pot fi construite de investitorii privați pentru un câștig rapid, dar construirea de centrale nucleare poate oferi câștiguri masive în materie de decarbonizare care durează multe, multe decenii. Avem nevoie de surse regenerabile, da, dar avem nevoie și de energie nucleară.
Aceasta este o sarcină perfectă pentru stat. Energia nucleară controlată în mod democratic se potrivește perfect pentru o economie de descreștere, oferind securitate energetică pe termen lung, emisii reduse și o amprentă materială redusă. Acesta este motivul pentru care a te opune energiei nucleare nu înseamnă de fapt „a asculta știința„.
Articolul a fost publicat inițial cu titlul ”Should nuclear power plants be shut down? Between sustainability and political solutions” pe portalul platformei ucrainene «Спільне»/Commons și a fost tradus din engleză de Cristian Velixar.
Traducerea a fost realizată în cadrul proiectului ”Dosare Sociale: Solidaritate, Muncă şi Drepturi Sociale” în baza unui parteneriat dintre PLATZFORMA și Fundația Friedrich Ebert – Moldova.
Articolele publicate în cadrul acestui proiect nu exprimă neapărat punctul de vedere al fundației.
Leszek Karlik este traducător de limba engleză care lucrează, printre altele, pentru sectorul energetic, activist în domeniul climei și membru al Grupului de politică energetică al partidului Razem (parte a coaliției parlamentare de stânga din Polonia).
Sursă imagine de fundal: Shutterstock/By Vaclav Volrab
